BusinessMagazin

Tag: lipsa

  • Cum poate deveni România destinaţia principală de finanţare a start-up-urilor din Europa de Est?

    “Nu mai poţi lansa ceva ce nu este bun. Pur şi simplu nu mai poţi face asta. Celebra metodă lean, care este de fapt pentru dezvoltare de produse, a fost bună, dar nu mai funcţionează în modul în care trebuia să funcţioneze. Practic multe start-up-uri spun că trebuie să scoată acel MVP (n.r: Minimum Viable Product – produs viabil) şi este suficient, dar nu mai poţi proceda aşa”, spune Adeo Ressi, CEO al Founder Institute la nivel global, într-o discuţie cu Business MAGAZIN.

    Adeo Ressi (47 ani) este cel care a lansat în urmă cu zece ani Founder Institute – cel mai mare accelerator de startup-uri din lume – pe care l-a dus la antreprenori din 200 de oraşe, inclusiv din Bucureşti. În ultimii zece ani, Adeo Ressi a colaborat cu peste 4.000 de antreprenori de tehnologie în scopul lansării de companii şi pentru a genera 25 de miliarde de dolari în valoare pentru acţionari. Ressi consideră că cea mai mare schimbare în domeniul start-up-urilor din ultimii 10 ani vine chiar din modul în care lumea se raportează la antreprenoriat. 

    „Noi am început acum zece ani şi aş spune că cea mai mare schimbare este că antreprenoriatul şi start-up-urile reprezentau o industrie mică, de nişă, dar acum ele sunt peste tot, în fiecare oraş din fiecare ţară. Astăzi există peste tot oameni tineri care se simt destul de siguri pe ei pentru a lansa o companie de tehnologie. Prin comparaţie, în urmă cu zece ani, un număr foarte mic de oameni se gândea la companii şi chiar şi mai puţini erau cei care încercau să construiască ceva”, atrage atenţia Adeo Ressi.

    El spune că antreprenoriatul a înflorit, dar nu toate elementele din piaţă au ţinut pasul cu ecosistemul, astfel încât finanţarea rămâne în continuare problematică pentru mulţi fondatori.

    „Finanţarea este încă un segment care a rămas în urmă. Lucrez cu echipa mea pentru a crea un laborator de venture capital şi teza noastră este că lumea are nevoie de încă 1.000 de fonduri de tip venture capital pentru a ţine pasul cu inovaţia. Voi, în România, aveţi anumite aspecte care au înflorit, dar şi voi aveţi probleme cu finanţarea. Totuşi, antreprenoriatul per total a evoluat şi a ajuns un fenomen global”, adaugă el. Cu nouă businessuri fondate, dintre care două au ajuns să genereze câte 1 miliard de dolari fiecare în valoare livrată acţionarilor, Ressi consideră că actualele modele pe care le folosim pentru start-up-uri sunt expirate.

    România poate deveni „un punct central” în regiune

    Adeo Ressi crede că România poate profita de momentul actual, când Europa de Est trece printr-o „renaştere”, aşa cum o numeşte el, şi poate deveni principalul hub pentru start-up-uri din regiune. „Dacă discutăm de această regiune, ea trece printr-o renaştere: România, Bulgaria, Ucraina, dacă ne uităm, toate experimentează o creştere frumoasă, o perioadă de inovaţie. Totuşi, România are câteva avantaje în faţa vecinilor. La ce te uiţi de obicei? Stat de drept, talente şi inovaţie. Dacă luăm aceste trei puncte, există mici diferenţe în regiune, însă România face un pas în faţă în ceea ce priveşte inovaţia”, crede Ressi. 

    Ce îl determină pe Ressi să creadă asta? El spune că în România vezi mai mult inovaţie directă, bazată pe start-up-uri care generează idei regionale, în comparaţie cu Bulgaria sau Ucraina, unde inovaţia este adusă de companii mari care livrează servicii în regiune.

    În prezent există trei huburi majore în Europa pentru start-up-uri: Londra, Berlin şi Paris, iar România ar putea deveni hubul regional din cealaltă parte a Europei. „În Europa de Est nu e niciun hub de finanţare. Ar putea fi o oportunitate mare pentru România să devină un lider clar în regiune dacă încearcă să atragă şi să inspire investitorii de tip angel şi fondurile de venture capital pentru a face aici cel mai mare bazin de finanţare. Asta poate fi făcut foarte uşor cu stimulente şi cu fonduri care se încurajeze acumularea de capital (n.r.: matchmaking funds – când statul pune o parte din capital şi fondul o parte, pentru a încuraja formarea ecosistemului)”, povesteşte CEO-ul.

    Referitor la programele pe fonduri europene prin care se finanţează start-up-uri, Ressi este critic şi le echivalează cu „ajutorul social dat familiilor cu mai puţine posibilităţi”.

    „Uniunea Europeană a făcut o greşeală mare, pentru că modul în care împarte bani astăzi generează ceea ce eu numesc ajutor social pentru start-up-uri. Asta înseamnă că oricine cu o idee bună sau rea are oportunitatea să ia bani, iar modul în care aceşti bani sunt administraţi şi oferiţi stabileşte un standard foarte jos de performanţă. Practic, este echivalentul familiilor cu posibilităţi reduse în lumea start-up-urilor”, crede el.

    El spune că aceste fonduri, dacă există, ar trebui să se îndrepte spre businessuri cu impact social, care utilizează finanţările pentru a face lumea mai bună. „Dacă UE, România şi alte ţări vor să se implice în ajutor social dat start-up-urilor, ar trebui să direcţioneze totuşi acei bani către businessuri de impact. Pentru că acele businessuri deja fac o serie de sacrificii, prin scopul ales, în încercarea de a face lumea mai bună. Deci ajutorul ar trebui să se îndrepte exclusiv spre aceste start-up-uri”, adaugă Ressi.

    El crede că dacă vrei să atragi capital în ţara ta pentru a avea un ecosistem de finanţare destul de puternic ai doar două modalităţi prin care o poţi face: prin reduceri de taxe sau prin stimulente.

    Adeo Ressi a colaborat cu guvernul din Singapore pentru a gândi un program naţional prin care să creeze un hub de finanţare şi de inovaţie. „Lucrez cu guvernul pentru a construi un sistem de tip matchmaking. Ei au făcut un sistem destul de agresiv, în care statul pune 85% din fond, iar privatul pune 15%. Rezultatul? Şapte ani mai târziu, toată lumea se mută către Singapore. Dacă vrei să atragi capital, în toată Asia, mergi în Singapore, pentru că există mai multe fonduri decât în toată regiunea”, adaugă el.

    Ce altceva mai poate face un guvern? Ressi crede că există doar două variante: reduceri de taxe şi stimulente. Iar în unele cazuri ajută să ţii uşa deschisă pentru imigranţi. „Dacă te uiţi în SUA, imigraţia a fost oprită efectiv de Donald Trump, iar Canada a decis să deschidă uşile. Deci acum, dacă te uiţi la noii antreprenori, noile fonduri, se întâmplă mai multe lucruri în ecosistem în Canada decât în SUA”, spune el. Întorcându-ne la România, una dintre variantele pentru care poate opta un guvern este cea a reducerii de taxe – într-un mod care generează de fapt mai multe venituri la buget.

    „Pe partea de taxe trebuie să fii cât poţi de agresiv, dar şi de inteligent. Reducerea impozitului aplicat pe câştigurile obţinute din investiţii este o idee foarte bună, prin care ajuţi indivizi care vor să îşi asume riscuri să facă bani, dar în acelaşi timp asta îţi ajută economia să crească semnificativ. Pentru că start-up-urile plătesc taxe, cumpără produse şi servicii cu taxe aplicate şi angajează oameni care plătesc taxe şi impozite. Deci acel puţin pe care îl pierzi prin reducerea impozitelor este câştigat prin mai multe metode şi chiar înmulţit”, spune Ressi. El dă exemplul Berlinului şi spune că în urmă cu 20 de ani era un oraş sărăcăcios şi lipsit în mare parte de inovaţie. Printr-un plan de transformare majoră, Berlinul a ajuns unul dintre principalele huburi de finanţare din Europa.

    Cum se construieşte un start-up?

    Din experienţa sa de „antreprenor în serie”, Adeo Ressi recomandă ca fondatorii să construiască start-up-uri pentru viitor, nu pentru a le vinde. El se recomandă drept „inginer social” (n.r.: social engineer) şi spune că vrea să schimbe lumea start-up-urilor, ajutând antreprenorii cu idei curajoase.

    „Am înfiinţat şi am închis mai multe afaceri, iar unele încă sunt funcţionale. Ce am învăţat ca antreprenor este că atunci când construieşti ceva trebuie să o faci ca să reziste, nu ca să îl vinzi. Când vinzi un proiect, de obicei moare. Poate nu moare în totalitate, ci se preschimbă în altceva, dar de cele mai multe ori moare în totalitate. Dacă vrei să construieşti ceva, construieşte pentru viitor, condu-l pentru mult timp şi în loc să vinzi gândeşte-te cum poţi preda ştafeta unui alt lider care va susţine şi dezvolta viziunea în continuare”, accentuează Adeo Ressi.

    El pune foarte mare accent pe ideea de aliniere la viziunea unui fondator şi a unui proiect, astfel încât sfătuieşte antreprenorii să atragă finanţare doar din surse pe care le pot alinia crezului lor. „Dintr-o perspectivă antreprenorială ar trebui mereu să atragi capital de la cineva care are o viziune şi valori aliniate cu ale tale şi cu ale companiei tale. Deci când construieşti un business vrei ca tu, echipa ta, investitorii, clienţii şi toată lumea să fie aliniată cu viziunea şi valorile tale”, crede Ressi.

    Dar unde poţi găsi aceşti investitori? Ce faci când mare parte din capitalul privat disponibil la nivel global stă în vistieriile marilor companii?

    „Momentan, unele dintre cele mai mari sume sunt blocate în cuferele şi profiturile marilor corporaţii. Aceste companii mari vor fi rupte în bucăţi în următorul deceniu şi vor fi nevoite să se reinventeze.”

    Astfel, Ressi explică regula de 20%, aşa cum o numeşte el, prin care marile companii se pot reinventa constant, pot ajuta ecosistemul şi îşi pot păstra cea mai mare parte din câştiguri.

    „Perspectiva mea este că orice business mare de astăzi ar trebui să ia 20% din profiturile lor şi să le investească înapoi în inovaţie. Jumătate dintre ei trebuie să fie în investiţii în afara businessului, adică în start-up-uri şi alte proiecte, iar ceilalţi jumătate înapoi în business. Dacă această regulă ar fi urmată, ar reuşi să păstreze mare parte din profituri, dar şi o şansă mai mare să supravieţuiască inovaţiei. Dacă nu fac asta, au şanse mari să ajungă următoarele General Electric sau Sears”, crede CEO-ul Founder Institute.

    În cadrul interviului, el a discutat şi despre consumator, în special despre consumatorul viitorului. Astfel, potrivit lui, consumatorii din deceniul următor sunt adolescenţii de astăzi, iar pentru a-i deservi pe aceştia, cei care fac produse şi servicii trebuie să le urmărească foarte atent comportamentul.

    „Peste zece ani, clienţii vor fi cei care au acum 15 ani şi sunt adolescenţi. Dacă te uiţi astăzi la aceşti oameni, ei sunt una dintre cele mai diferite generaţii pe care le-am văzut. Valorile, credinţele lor sunt diferite, le pasă de planetă şi cheltuie bani doar pe lucrurile de care le pasă. Eu nu văd un viitor în care motoarele cu combustie, spre exemplu, vor fi cumpărate vreodată de un tânăr care are acum între 15 şi 25 de ani. Viitorul arată bine pentru că avem o generaţie de consumatori cărora le pasă de lume”, conchide Adeo Ressi.

  • 30 de ani de business, un timp prea scurt pentru ca antreprenorii români să înveţe să se asocieze

    Dacă trecem în business, progresele au fost evidente, în cei 30 de ani România reuşind să-şi formeze o clasă de antreprenori, pornind de la patroni şi oameni de afaceri.
    Ceea ce nu au învăţat antreprenorii români după 30 de ani este cum să se asocieze, cum să facă afaceri împreună, cum să facă faţă concurenţei şi multinaţionalelor care an de an câştigă teren.
    Într-o economie competitivă, cel mai puternic va câştiga întotdeauna, pentru că este un proces de anduranţă şi stabilitate pe termen lung.
    Conform unei analize făcute de Impetum Grup, un holding care reuneşte mai multe businessuri, începând cu CITR, cea mai mare firmă de insolvenţă, şi până la Roca X, un fond de investiţii dedicat start-up-urilor din IT, din cele 27.880 de firme cu active între 1 şi 50 de milioane de euro, 60% sunt deţinute de autodidacţi şi 80% au un singur sau doi asociaţi.
    Businessul românesc este extrem de polarizat: 660.000 de companii, cu active între 0 şi 1 milion de euro, fac 21% din totalitatea cifrei de afaceri, 24.967 de companii cu active între 1 şi 10 milioane de euro realizează 23% din cifra de afaceri, 2.913 companii cu active între 10 şi 50 de milioane de euro au 17% din cifra de afaceri, iar 729 de companii cu active mai mari de 50 de milioane de euro realizează nu mai puţin de 39% din cifra de afaceri.
    50% dintre companiile de impact pentru economia românească sunt în stare de dificultate, conform datelor din bilanţ.
    Asocierea este un cuvânt care lipseşte în businessul românesc, iar rezultatul este cel de mai sus: majoritatea covârşitoare a antreprenorilor români sunt foarte mici, mici şi puţini sunt mijlocii.
    Dedeman al fraţilor Pavăl, grupul Fildas-Catena al Ancăi Vlad, Altex al lui Dan Ostahie, FAN Courier, One United, Banca Transilvania, Sphera Group (Pizza Hut şi KFC) sunt câteva excepţii care au reuşit să-şi depăşească condiţia şi mulţi se întreabă cum au realizat acest lucru.
    Antreprenorii români nu au bani, se bazează pe creditele furnizor şi împrumuturile de la bancă şi preferă să facă afaceri pe cont propriu.
    Până la urmă nu ar trebui să fie blamaţi, pentru că asta vine din istoria noastră de popor individualist, care încearcă mai mult să se apere decât să se deschidă şi să intre pe teritoriul altora.
    Ion Ţiriac, cel mai bogat român, a reuşit să ajungă aici printr-un model de business bazat pe holding. Iar pentru fiecare afacere a încercat să găsească un partener care să „muncească”, de cele mai multe ori un grup internaţional. Modelul a fost de succes.
    De partea cealaltă, Marcel Bărbuţ, care în trei decenii a creat AdePlast, dar pe care o boală incurabilă l-a scos de tot din joc, a preferat să scrie în testament ca afacerea să fie vândută, chiar a indicat şi cumpărătorul, grupul elveţian Sika, preferând această soluţie în loc ca businessul să meargă mai departe cu fiii lui.
    Când a fost vândut, AdePlast a avut un profit operaţional de aproape 15 milioane de euro, iar elveţienii au plătit peste 150 de milioane de euro, banii urmând să fie împărţiţi între copiii lui. Pentru mulţi antreprenori români care şi-au început businessul în anii ’90 şi care acum se îndreaptă spre pensionare, principala problemă este cui transferă ceea ce au realizat. Mulţi nu au încredere că urmaşii lor pot duce businessul mai departe.
    Lipsa culturii de asociere face ca aceste businessuri şi branduri româneşti să nu meargă mai departe decât o generaţie. La acest lucru se adaugă şi faptul că proprietarii nu au construit o cultură de management neutră, care să poată să conducă afacerile mai departe fără probleme.
    De asemenea, antreprenorii români preferă să-şi vândă produsele sau să se vândă multinaţionalelor decât să încerce parteneriate cu omologii lor români. Aceasta este realitatea în care trăieşte businessul românesc.
    Asocierea, cultura unui management profesionist sunt lucruri pe care cei din prima generaţie le-au învăţat mai puţin. 

  • Cele mai bune locuri de muncă. Bugetari care primesc salarii de mii de euro lunar din banii populaţiei deşi ei nu au nicio funcţie şi nici nu fac nimic

    În a doua guvernare a premierului italian Giuseppe Conte au fost numiţi 42 de miniştri adjuncţi şi subsecretari, însă pentru 30 dintre ei nu s-a spus ce sarcini vor avea, scrie Euronews.

    O multitudine de oficiali din diferite ministere nu au încă un titlu şi nu au putere politică. Aceşti politicieni, cărora li se plătesc salarii de 8.000 de euro net pe lună (cu toate că nu sunt parlamentari), nu au încă o jurisdicţie, cu toate că au trecut deja cinci luni de când au preluat funcţia.

    „Dacă nominalizaţi, dar nu numiţi un rol, nominalizarea nu are niciun motiv, guvernul este disfuncţional. Dacă nu doriţi subsecretari, nu ar trebui să-i nominalizaţi. Admiteţi că nominalizarea este inutilă, deoarece vă admite neputinţa ”, spune Gaetano Azzariti, un expert constituţional la Universitatea La Sapienza din Roma.

    În plus, problema se referă la ministerele cheie, inclusiv cel al afacerilor externe, finanţelor şi dezvoltării economice. „Situaţia politică este schizofrenică”, spun diverse voci.
     

  • Ce spune Primăria despre faptul că nu mai are bani să plătească stimulente tinerilor căsătoriţi din Capitală?

    Stimulentele financiare ce ar trebui acordate tinerilor căsătoriţi cu domiciliul în Bucureşti şi copiilor nou-născuţi în Capitală, potrivit unor hotărâri guvernamentale din 2017, respectiv 2018, nu au fost acordate în totalitate pentru dosarele depuse în a doua parte a anului trecut, potrivit unor surse Business MAGAZIN.

    „Cele două instituţii subordonate Primăriei Muncipiului Bucureşti, care acordă cele două stimulente, respectiv Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi Centrul pentru Tineret al Municipiului  Bucureşti, nu au putut efectua plăţile aferente din cauza faptului că la sfârşitul anului trecut Guvernul nu a alocat toate sumele necesare provenite din cotele pe impozitul pe venitul global. Aceste plăţi vor fi efectuate, cu întârziere, imediat ce Primăria Capitalei va dispune de sumele necesare”, au răspuns reprezentanţi ai direcţiei de presă a Primăriei Municipiului Bucureşti într-un răspuns oficial acordat Business MAGAZIN.

    Reprezentanţii instituţiei reamintesc în acelaşi răspuns că PMB nu are altă sursă de venit decât cota din impozitul pe venit global (IGV), alocată de la Guvern prin Ministrul Finanţelor Publice, prin Legea bugetului de stat, fiind singura primărie din ţară care nu încasează taxe şi impozite locale, acestea fiind încasate de primăriile de sector.

    Potrivit datelor Centrului pentru Tineret al Municipiului  Bucureşti,  stimulentul financiar pentru constituirea familiilor, care se realizeaza prin această instituţie, a fost acordat pentru 2000 de familii de la începutul anului şi până în prezent, însumând un total de trei milioane de lei, potrivit reprezentanţilor biroului de marketing, comunicare şi relaţii publice.

    Numărul total al cererilor privind acordarea stimulentului financiar pentru constituirea familiilor, depus şi aprobate de la lansarea programului (mai 2017) şi până acum este de 21.800, au spus reprezentanţii CTMB, fără să precizeze care este numărul dosarelor depuse şi aprobate pentru care nu au fost făcute plăţile până în prezent.

    „Vă aducem la cunoştinţă faptul că vor fi efectuate plăţile pentru toate dosarele depus în anul anterior, într-un timp cât mai scurt, respectând ordinea cronologică a depuneri acestora”, au răspuns reprezentanţii Primăriei Muncipiului Bucureşti, întrebaţi care este orizontul de timp în care se vor realiza toate plăţile pentru dosarele aprobate.

    Legat de stimulentele financiare pentru nou-născuţi, reprezentanţii PMB au spus că acestea au fost acordate în totalitate pentru toate dosarele depuse în luna noiembrie 2019. „În ceea ce priveşte stimulentul financiar pentru nou-născuţi, menţionăm că, în ciuda constrângerilor de ordin financiar, DGASMB a efectuat toate demersurile necesare în vederea obţinerii finanţării pentru plata stimulentului financiar pentru nou-născuţi. Astfel, suma aferentă dosarelor depuse în luna noiembrie a fost achitată la sfârşitul lunii ianuarie 2020”, au precizat reprezentanţii PMB.

    Procedura de aplicare pentru acordarea acestor stimulente prevede că  părinţii care îndeplinesc, cumulativ, condiţiile stipulate, pot depune documentele necesare obţinerii sumei de 2.500 de lei net/nou-născut în termen de o lună de la data naşterii copilului, plata urmând a fi efectuată la sfârşitul lunii următoare depunerii.

     

  • De ce dacă este interzis cu desăvârşire fumatul, există în continuare scrumiere în toaletele din avion

    Oricine a zburat vreodată cu un avion a observat semnul mai mult decât evident prin care se interzice fumatul, aflat deasupra majorităţii scaunelor. Toate acestea în contextul în care Administraţia Federală a Zborurilor (Federal Aviation Administration) a interzis fumatul în 1988 pe toate zborurile domestice din Statele Unite, iar apoi, în 2000, interdicţia s-a extins la toate avioanele comerciale din Statele Unite. Ulterior, şi operatori aerieni cu origini pe alte continente au luat decizia interdicţiei fumatului. Aşadar, de ce trebuie ca oamenilor să li se reamintească de faptul că nu au voie să fumeze în avion?

    Operatorii de zbor trebuie să respecte legile federale care presupun şi semnalarea în mod vizibil a interdicţiilor, în special cele împotriva fumatului. Desigur că cei care zboară în mod constant sunt familiarizaţi cu demonstraţiile de siguranţă şi ştiu că nu au voie să fumeze în avion, totuşi există mereu pasageri noi care nu cunosc aceste legi sau care chiar aleg să le ignore.

    De fapt, sute de persoane au fost acuzate şi pedepsite din cauză că au fumat în avion în ultimii ani. Din cauza faptului că anumiţi oameni aleg să încarce aceste reguli şi al hazardului de siguranţă pe care îl creează astfel, regulile FAA impun existenţa unor scrumiere în toaletele avioanelor, ca parte din „echipamentul minim” necesar al acestora. Legea afirmă că în timp ce fumatul nu este permis în aeronave, toaletele trebuie să includă „scrumiere care pot fi îndepărtate în apropierea intrării fiecărei părţi a uşilor toaletelor”.

    „Chiar dacă fumatul este interzis, mai mulţi oameni continuă să fumeze în aeronave. Astfel, există un loc pentru a pune ţigara, altul decât în coşul de gunoi sau într-un alt loc unde scrumul ar putea genera un incendiu”, a spus un oficial al FAA într-un articol publicat pe site-ul smartsign.com.

    Dar de ce semnul împotriva fumatului este menţinut aprins pe durata zborului? În afară de faptul că acestea reprezintă un mod constant de a ne reaminti că fumatul nu este permis la bord, semnele sunt acolo şi din motive legate de costuri. În plus, multe dintre aeronavele folosite în prezent de liniile comerciale şi-au primit certificările în anii ’80.

    Înainte de 1988, semnele de interzicere a fumatului erau folosite pentru a delimita locurile unde se fumează şi cele în care nu se fumează; odată ce aceste designuri au fost lansate în producţie, schimbările erau prea scumpe pentru aeronavă.  

     

  • Ce afacere şi-a făcut fosta soţie a lui Ion Ţiriac jr. A ajuns la afaceri de 1 milion de euro din vânzarea de haine la mâna a doua

    Antreprenoriatul nu lipseşte de pe cartea de vizită a Ilenei Lazariuc, cunoscută mai degrabă pentru activitatea sa din lumina reflectoarelor. Cum şi-a transformat propria garderobă într-o afacere ce se îndreaptă spre venituri de 1 milion de euro? 

    „Consumatorul român are încă idei preconcepute legate de cumpărarea unor obiecte deţinute anterior de altcineva şi chiar de ideea de revânzare a propriei garderobe”, spune Ileana Lazariuc, fondatoarea Dwome, un magazin exclusivist pe ale cărui rafturi se află haine prepurtate de la branduri celebre.

    Numele Ilenei Lazariuc, fiica actriţei Anastasia Lazariuc, nu era asociat cu antreprenoriatul până nu demult. Originară din Republica Moldova, a debutat la vârsta de 15 ani ca fotomodel şi, după ce a făcut parte dintr-o formaţie muzicală, s-a lansat şi în lumea filmului. Ulterior, în 2009 s-a căsătorit cu Ţiriac jr., fiul celui care până de curând era cel mai bogat om din România, divorţând acum doi ani în secret.

    În decembrie 2014 a intrat în lumea antreprenoriatului şi conduce Dwome, despre care spune că este „provocarea unui business luxury de nişă care se află încă la început în România”.

    „Ideea a pornit din dressingul meu, care devenise neîncăpător, dar cunoşteam de ceva timp acest model de business din alte ţări”, povesteşte ea.

    În ultima perioadă, piaţa magazinelor second-hand s-a dezvoltat considerabil, dar nu şi cea a magazinelor second-hand de lux. Ileana Lazariuc consideră că prin educaţie şi informare putem forma mentalitatea consumatorului român atunci când vine vorba de a purta haine care au fost date mai departe de deţinătorii anteriori.

    „Piaţa magazinelor second-hand de lux este încă la început şi cu siguranţă se poate dezvolta mult mai mult. Prin mai multă informare şi renunţarea la false concepţii, putem ajunge şi noi la nivelul de dezvoltare a acestui business de pe alte pieţe. Potenţialul este foarte mare”, spune ea.

    Lazariuc mai observă că principala dificultate întâlnită în piaţă de retailerii de haine second-hand este „reticenţa clientelei de a cumpăra produse pre-owned, încă ne luptăm cu preconcepţiile”. O altă problemă se leagă de piaţa produselor contrafăcute: „Avem o echipă specializată în selecţia, evaluarea şi autentificarea produselor”.

    În 2018 şi în primele nouă luni din 2019, Dwome a avut afaceri de 750.000 de euro. În această perioadă, circa 1.500 de clienţi şi furnizori au trecut pragul magazinului fizic din Bucureşti sau au cumpărat prin magazinul online, care oferă livrare în toată ţara, dar şi în afara ei. „Oriunde în lume”, spune fiica actriţei Anastasia Lazariuc.

    Cei care trec pragul magazinului sunt preocupaţi de zona de fashion şi „cumpără întotdeauna inteligent”, potrivit Ilenei Lazariuc. Cât despre consumatorul român în general? „Este foarte preocupat de imaginea sa, de tendinţe şi de fashion în general. Însă faţă de cel din afară, are încă idei preconcepute legate de cumpărarea obiectelor prepurtate şi chiar de ideea de revânzare a propriei garderobe.”

    Gama de produse şi branduri pe care Dwome o oferă este foarte largă şi cuprinde produse al căror preţ începe de la 50 de euro şi ajunge până la 10.000 de euro, în cel din urmă caz fiind vorba de produse exclusiviste: „Practic ne adresăm oricărui buget”.

    Magazinul se concentrează în acest moment în primul rând pe creşterea numărului de clienţi, atât pe plan local, cât şi în afara ţării, dar mai ales pe creşterea în online a businessului.
    Pe de altă parte, Ileana Lazariuc afirmă că ecologizarea este un alt aspect pe care retailerii de haine trebuie să îl ia în calcul, în contextul în care industria modei consumă şi poluează. „Reciclarea şi salvarea resurselor trebuie să devină şi pentru noi o prioritate, iar moda consumă foarte multe resurse”, spune ea.

  • Oraşul unde casele nu au uşă la intrare, iar magazinele nu se încuie pe timpul nopţii

    La o distanţă de aproximativ 300 de km est de Mumbai, în localitatea Shani Shingnapur, în India, crimele şi jafurile sunt atât de necunoscute încât locuitorii nu au nevoie să îşi securizeze casele, proprietăţile şi obiectele de valoare. De asemenea, nimeni nu îşi încuie maşina. Patronii magazinelor îşi lasă încasările într-un sertar nesecurizat pe timpul nopţii, iar femeile îşi depozitează bijuteriile în cutii uşor accesibile. Mai mult, casele nu au uşi, doar un cadru din lemn cu o draperie, pentru a proteja intimitatea proprietarului.

    La baza acestui comportament stă o legendă conform căreia oraşul are propriul păzitor ceresc, Lordul Shani, un zeu hindus care se crede că protejează oamenii în faţa hoţilor, fiind pedepsiţi de către acesta.

    Legenda spune că acum sute de ani, în urma unei perioade marcate de ploi abundente şi de inundaţii, o grea lespede de piatră neagră era spălată pe marginea unui râu care trecea prin sat. Atunci când localnicii au atins-o, a început să curgă sânge din ea. Ulterior, conducătorul satului a avut un vis în care Lordul Shani a vorbit cu el şi i-a mărturisit că piatra era, de fapt, zeul înşuşi. Shani i-a instruit pe locuitori să o păstreze în oraş pentru că el îşi doreşte să se afle acolo şi să protejeze oamenii. Însă, cerinţa era următoarea: placa trebuia deschisă, pentru ca Lordul să poată vedea ceea se se întâmplă în oraş.

    În ziua următoare, locuitorii au adus piatra într-o zonă uscată şi au depus-o pe o platformă în centrul satului. Mai mult, au considerat că trebuie să îndepărteze toate uşile caselor şi toate încuietorile, pentru că nu mai aveau nevoie de ele odată ce Lordul îi proteja.

    De-a lungul timpului, această credinţă a crescut. Sătenii cunosc foarte multe intenţii de jaf care au eşuat, hoţii încercând, în timpul nopţii, să părăsească localitatea, dar dimineaţa aflându-se în acelaşi loc. Aparent, se mişcau în cerc. De asemenea, o povestire populară relevă situaţia unui locuitor care şi-a dotat casa cu uşi, iar a doua zi a suferit un accident de maşină.

    Shingnapur a rămas necunoscut până în anii 1990, atunci când a devenit o adevărată atracţie pentru regizorii de la Bollywood şi a început să atragă turişti. Însă, crimele şi jafurile au început să fie o realitate, dar oficialii ţin în secret aceste manifestări, pentru ca reputaţia acestui oraş să fie păstrată.

    Atunci când un jurnalist a vizitat secţia de poliţie din acel oraş a descoperit că erau înregistrate 46 de cazuri de furt, iar un localnic i-a povestit cum colierul de aur al mamei sale a fost furat din interiorul casei atunci când el era doar un adolescent.

    Acum, aspectul localităţii începe să se schimbe. A fost deschisă o bancă în anul 2011 care a fost dotată cu o uşă de Plexiglas, dar care nu are  niciun sistem de închidere, pentru a păstra tradiţia locului, dar este blocată cu ajutorul unui  sistem electromagnetic. Multe case şi magazine au început să aibă uşi glisante.

  • COVER STORY BM 2019: Cum ajung „impostorii” la conducerea celor mai mari companii din România

    Mulţi ani la rând perfecţionismul şi autoflagelarea au fost foarte naturale pentru mine şi am crezut că acestea mă făceau să fiu cine sunt. Mă hrăneam din succes, însă purtam mereu o umbră în mintea mea, unde se ascundea gândul că sunt mult mai puţin valoros decât mă văd sau mă apreciază oamenii şi că nu merit atenţia, poziţia sau încrederea primite”, explică Magor Csibi, head of leadership practice în cadrul firmei de training şi consultanţă Trend Consult. El spune că a suferit de acest sindrom al impostorului şi că, în acea perioadă, îşi imagina mereu că dacă trage şi mai tare, citeşte mai mult şi obţine mai mult succes, atunci „poate o să merit şi eu sentimente pozitive de la mine şi de la alţii, însă doar atunci, condiţionat”.
    Potrivit unor studii realizate la nivel internaţional, 70% din populaţie a experimentat, la un moment dat în carieră, sindromul impostorului, astfel că toate stările asociate cu acest sindrom au rezonat cu o mare parte a locuitorilor.
    „Când suferi de acest sindrom, ţi se pare că lucrurile care ţi se întâmplă se datorează circumstanţelor, norocului sau altor oameni şi nu meritelor tale. Simţi că nu eşti niciodată destul de pregătit, că nu ai cele mai bune răspunsuri la întrebările din jurul tău, nu eşti destul de competent, sau, altfel zis, că niciodată nu eşti destul de bun”, mai spune Csibi. În opinia lui, atunci când cineva trăieşte în acest mindset, faptul că nu se consideră suficient de bun îl face să se simtă ca un om care ocupă fraudulos poziţia în societate sau în companie şi cumva se aşteaptă ca în orice clipă să fie demascat. „Şi, evident, crezi că eşti singurul în această situaţie”, adaugă Csibi.
    Astfel, această suferinţă continuă se accentuează, iar cel care suferă încearcă să se apropie din ce în ce mai mult de cum arată perfecţiunea în capul său „pentru ca într-un final să poţi să accepţi lucrurile care ţi se întâmplă ca fiind meritate”. Cu această mentalitate, liderul nu are niciodată dreptul de a fi fericit sau mulţumit, pentru că aceste lucruri se leagă de ideea de a fi complet, perfect chiar, aşa că tindem să credem că ne vom putea împăca cu noi înşine abia după ce ne vom mai apropia de idealul pe care ni-l imaginăm despre noi, cumva într-un viitor îndepărtat”.
    „Acest comportament este foarte legat de culturile pasiv-agresive, caracterizate prin perfecţionism, statut, putere şi competiţie, aşa că pot fi întâlnite frecvent şi în România. Avem o întreagă generaţie de oameni care au fost crescuţi cu mindsetul că doar a fi cel mai bun este acceptabil şi că nota 10, care te făcea să vii acasă cu entuziasm, nu are nicio valoare dacă şi alţii au reuşit să ia note similare”, mai explică Magor Csibi. Astfel, când în mentalitatea unei persoane se instaurează ideea că merită ceva doar dacă nu face o greşeală sau dacă nu afişează vreo vulnerabilitate, atunci este foarte greu să accepte că merită lucrurile bune care i se întâmplă şi astfel generează un cerc vicios care se autosusţine.


    „Oamenii de bună calitate sunt cei mai crunţi judecători ai lor înşişi”

    Atunci când un om are dubii vizavi de el însuşi, este un lucru cât se poate de firesc şi un semn al faptului că este un om „de bună calitate”, cu conştiinţă, iar întotdeauna oamenii de bună calitate „sunt cei mai crunţi judecători ai lor înşişi”, crede Radu Furnică, unul dintre cei mai experimentaţi „vânători de capete” din România, care conduce compania de executive search Leadership Development Solutions.
    „Un om care în mod continuu îşi cere lui însuşi mai mult decât îi cere lumea din jur are o acută dorinţă de dezvoltare şi îşi creează propriile standarde. Cred că aceste simptome se regăsesc mai mult în rândul femeilor, care, de obicei, sunt foarte conştiincioase şi foarte serioase, pe când bărbaţii au în general o atitudine macho, de tipul «I am the best»”, explică Radu Furnică.
    De altfel, atunci când a apărut pentru prima data terminologia „fenomenul impostorului”, în urmă cu 41 de ani, aceasta a fost rezultatul unei cercetări realizate pe un eşantion format din femei cu performanţe deosebite. Astfel, în 1978, cercetătoarele Pauline Clance şi Suzanne Imes au definit fenomenul impostor ca fiind o experienţă individuală a unei fraude autopercepute. În urma cercetării, efectuată pe un eşantion de 150 de femei cu performanţe ridicate, a rezultat că participantele erau recunoscute de către colegi pentru rezultatele profesionale şi academice foarte bune, dar nu aveau recunoaşterea internă a realizărilor lor şi manifestau simptome precum depresie, încredere în sine scăzută sau anxietate.
    „Îmi amintesc de situaţia unei candidate care concura, în urmă cu mulţi ani, pentru un post de CFO într-o companie de bunuri de larg consum. Eu aveam deja candidaţi foarte buni pe care să îi prezint clientului, dar am decis să o văd, pe ultima sută de metri, pe această doamnă despre care am crezut că ar putea fi foarte bună, după ce i-am văzut CV-ul”, povesteşte Radu Furnică. Întâmplarea avea loc în urmă cu aproximativ zece ani, iar Radu Furnică a programat candidata la finalul programului, într-o perioadă aglomerată pentru el, când avea câte 8 interviuri pe zi.
    „A venit seara, era o femeie mărunţică, la vreo 45 de kg, care a intrat în birou arătând ca un semn de întrebare. Când am întrebat-o ce a păţit, a început să plângă. Într-un interval de câteva luni, îi muriseră părinţii, soţul divorţase de ea, iar înainte de a-şi trimite CV-ul la noi cu o săptămână a descoperit că şeful ei fura din companie, ea fiind CFO. Toate nenorocirile care i s-au întâmplat femeii nu aveau nicio legătură cu calităţile sale profesionale”, adaugă Furnică. El spune că întâmplările din viaţa personală o testau la maximum şi că ea purta această greutate care i-a generat dubii pe plan profesional dar că, în final, după o discuţie care a durat până la 11 noaptea, a luat decizia să o prezinte pe candidată clientului, chiar dacă acesta agrease să vadă deja un anumit număr de candidaţi.
    „I-am spus: Interviul cu clientul este luni şi am luat decizia să vă prezint clientului indiferent dacă va exista rezistenţă din partea lui. Dar vreau ca până atunci să faceţi nu ştiu ce, să luaţi o vacanţă sau orice altă activitate, iar atunci când mergeţi la interviu să vă prezentaţi nu ca un semn de întrebare, cum v-aţi prezentat azi, ci ca un semn de exclamare şi să spuneţi exact adevărul, tot ce credeţi că puteţi face şi de ce vreţi să ajungeţi să aveţi şansa asta. Şi, bineînţeles, a luat jobul respectiv, iar clientul m-a sunat de mai multe ori ulterior să îmi mulţumească pentru că i-am prezentat această candidată extraordinară”, adaugă Radu Furnică. În opinia lui, această situaţie arată că presiunea pe care oamenii o pun asupra lor uneori îi poate rupe şi, dacă aceştia nu au norocul să întâlnească pe cineva care să îi încurajeze, mai mult ca sigur ar intra într-o spirală coborâtoare.
    Sunt mulţi care ajung să se frângă şi care poate nu ar merita acest lucru”, explică Furnică.

    „Există oameni captivi într-un vârtej care le macină nervii şi încrederea în sine”

    Unui CEO care suferă de sindromul impostorului îi este greu să îşi dea singur seama de acest diagnostic.
    Magor Csibi de la Trend Consult spune că, după ani în care a luptat pentru perfecţionism, a auzit un fost manager – o femeie, prima persoană promovată de el într-o organizaţie – povestind despre acest sindrom şi despre faptul că o încercau gânduri similare cu ale sale, trăind o suferinţă aproape identică.
    „De atunci am citit mult despre subiect şi odată ce am ajuns într-o cultură constructivă, unde ai voie să nu fii perfect şi unde poţi să te arăţi aşa cum eşti, am aflat că sunt mulţi oameni captivi în acest vârtej nemilos care uşor-uşor îţi macină nervii, încrederea de sine şi inclusiv abilitatea de a considera că poţi să fii o persoană valoroasă, demnă de aprecieri”, a mai spus Csibi.
    Pe de altă parte, în mediul de business local există o dorinţă de afirmare total falsă, nevocaţională pentru o mare parte dintre manageri, deoarece nu sunt în echilibru cu ei înşişi. Această dorinţă de afirmare a lor este exploatată de către angajatori, ei practic fiind victimele acestei oportunităţi de a face carieră în management, explică Aliz Kosza, business mentor şi unul dintre cei mai experimentaţi executivi din managementul românesc.
    „Şi superiorii sunt responsabili, pentru că îi împing în nişte poziţii în care nu se potrivesc. Oamenii trebuie să îşi găsească echilibrul personal, să vadă dacă le place ceea ce fac, care sunt factorii de stres şi de ce fac ceea ce fac – poate pentru bani, poate pentru familie. După ce lămuresc acest aspect, trebuie să îşi caute calea personală, care tot din interior va veni”, a adăugat Kosza. Există unii manageri care au comportament similar cu al politicienilor, sunt atât de avizi de putere încât sunt orbiţi. E o patologie, doar cei orbiţi de putere şi de bani se stresează, adaugă ea. „Un lider normal, care are pasiune şi vocaţie, se stresează eventual când are deadline-uri, de exemplu, dar reuşeşte întotdeauna să îşi găsească echilibrul şi să transmită această stare şi oamenilor din organizaţie”, a mai spus Kosza.


    În loc să aleagă lideri, angajatorii aleg persoane care dau bine la interviu
    Cine nu reuşeşte să îşi găsească echilibrul la nivel individual nu va reuşi să creeze un echilibru la nivel colectiv, iar aceasta este diferenţa dintre un lider şi un manager. Liderul nu se stresează, iar managerul se stresează peste măsură.
    „Fenomenul s-a înrădăcinat mai ales în corporaţii, pentru că greşesc încă de la profilul omului pe care îl recrutează. În loc să aleagă lideri, unele companii aleg oameni care la interviu spun că vor să se afirme, să se autodepăşească, să facă performanţă de vârf, să devină manageri de top. Problema este că cei care sunt recrutaţi şi promovaţi pentru că «au dat bine» la interviu nu sunt pregătiţi din punctul de vedere al echilibrului psihologic şi personal. Când sunt promovaţi, tinerii nu au de unde să ştie dacă sunt sau nu pregătiţi, ei ştiu doar că vor să acceadă ierarhic, să se afirme în societate sau să-şi acopere ratele la bancă”, explică Aliz Kosza.
    Un comportament autodistructiv în rândul liderilor are rădăcini şi în copilăria fiecărei persoane, în neîmpliniri, traume şi frustrări sau în relaţia complicată cu părinţii, a mai spus Aliz Kosza.


    Sindromul impostorului este hrănit de dorinţa de perfecţiune
    Rezolvarea problemei legate de sindromul impostorului nu este dependentă doar de voinţa unui lider sau a unei persoane, ci ţine foarte mult şi de cultura organizaţiei în care acesta lucrează. În momentul în care într-o companie valorile dominante sunt pasiv-agresive, adică oamenii sunt foarte competitivi între ei, sunt opoziţionali sau perfecţionişti şi se pune accent pe autoritate, este foarte greu pentru un lider să fie diferit, spune Magor Csibi. Totuşi, vestea bună este că liderii, cu învăţarea skillsetului necesar, au abilitatea de a crea sau de a schimba culturi; în acest fel ei pot transforma atât călătoria şi trăirile lor la nivel personal, cât şi interacţiunile şi comportamentele din compania lor.
    „Sindromul impostorului este hrănit de dorinţa de perfecţiune şi rezistă cu greu într-o cultură unde oamenii se simt confortabili să se arate vulnerabili, să fie umani şi generează conexiuni reale între ei. În secunda în care liderul înţelege că puterea, performanţa sau creativitatea grupului pe care îl conduce nu sunt reprezentate doar de puterea lui personală şi că fiecare om are capacitatea de a visa şi de a crea lucruri noi, povara devine mai uşoară, iar calea spre o transformare personală şi organizaţională devine posibilă”, a adăugat Magor Csibi.
    Totuşi, el explică faptul că nu trebuie să fii în fruntea ierarhiei ca să trăieşti astfel de sentimente de impostor, însă pe măsură ce mergi în sus pe scara ierarhică, presiunea, aşteptările şi povara cresc, astfel că şansa de apariţie a acestui fenomen se multiplică. Prin urmare, de fiecare dată când vedem o organizaţie cu o cultură agresivă, perfecţionistă, şansa de a găsi un lider cu acest mindset devine probabilă şi, din păcate, în piaţa din România avem încă multe companii cu astfel de cultură.
    „Într-o companie cu o cultură constructivă astfel de comportamente ori se reduc, ori oamenii care refuză să-şi schimbe mindsetul vor migra spre culturi unde comportamentul lor este acceptat sau chiar încurajat”, explică Csibi. Sindromul impostorului nu vine niciodată izolat, este doar o părticică dintr-o gamă largă de sentimente şi comportamente cauzate de perfecţionism şi competitivitate exagerată. Dorinţa de a crea conexiuni reale este o necesitate de bază a oamenilor, însă încercarea de a fi perfect subminează exact această comunicare.
    „Nu avem cum să creăm conexiuni când ne pretindem perfecţi, pentru că în fiecare clipă trebuie să protejăm acest avatar al perfecţiunii, iar în momentul în care ajungem conectaţi la oameni, riscăm să fim văzuţi nu cum vrem noi, ci cum suntem, iar asta în mindsetul deschis este un coşmar de evitat cu orice preţ”, spune el. Perfecţiunea este incompatibilă cu a fi uman, pentru că oamenii, prin definiţie, nu sunt perfecţi, iar a pretinde că eşti perfect te împinge într-un cadru de suferinţă continuă, din care poţi să ieşi doar dacă începi să-ţi accepţi propria vulnerabilitate.
    „Nu ai cum să fii lider dacă nu eşti vulnerabil, pentru că leadershipul este despre autenticitate, despre a-i inspira şi a-i ajuta pe alţii. În momentul în care nu poţi să fii sincer cu tine, atunci nu te inspiri nici pe tine, nu esţi lider nici măcar în faţa ta şi nu ai cum să fii lider în faţa altora”, concluzionează Magor Csibi.

    O altă latură a imposturii: o societate bolnavă de dorinţa de autopromovare
    Folosirea termenului de „impostură” poate avea o conotaţie diferită, care este extrem de importantă în societatea actuală. Radu Furnică spune că sunt multe conferinţe de personal branding care încearcă să îi facă pe oameni să spună într-un mod credibil că sunt mai mult decât sunt în realitate, iar toată societatea s-a transformat într-o societate consumatoare de diplome (există chiar şi formulări precum „MBA de weekend”), de plăci cu statuete de merit.
    „Este avidă societatea de oameni care sunt tapetaţi cu diplome şi care urlă despre cine sunt ei şi ce diplome au, care chipurile sugerează că ei sunt buni. De obicei, oamenii de foarte bună calitate sunt şi foarte modeşti, în sensul că nu le place să vorbească despre ei şi despre cât de multe diplome au, le place să vorbească despre ce au făcut ei împreună cu echipa. Trăim într-o societate centrată pe impostură”, mai spune Furnică.
    În opinia lui, chiar şi sistemul democratic din România este un sistem de selecţie inversă, care atrage impostorii către centrul sistemului şi îi împinge pe cei cu adevărat buni în afara lui. Iar acest tip de superficialitate a devenit atât de generalizată în societate încât a pătruns şi în sectorul privat, în corporaţii.
    „Impostorii nu sunt numai români, sunt şi impostori occidentali care ajung CEO aici pentru că au fost trimişi nu pentru calităţile lor profesionale, ci pentru că sunt foarte bine conectaţi la nivel de board, fie prin nepotism, fie prin alte mecanisme. Şi sunt multe corporaţii occidentale care au trimis astfel de lighioane aici, pe care românii noştri îi văd. Impostori sunt şi românii care îşi falisifică diplomele sau CV-urile spunând că au fost la nu ştiu ce companii pe când ei nici nu au trecut pe acolo, iar cei care îi recrutează nu mai verifică aceste aspecte. Acum 25 de ani era altfel”, a mai spus Furnică. El spune că, în societatea actuală, dacă un angajat a furat din companie, de exemplu, angajatorii tac din gură şi astfel „hoţii şi impostorii se mută de la o companie la alta şi nimeni nu află ce au făcut decât dacă ies scandaluri foarte mari”.
    S-a ajuns în această situaţie din cauza imposturii sistemului şi a societăţii care îi favorizează şi îi admiră pe impostori. Astfel, impostura devine o activitate continuă în societate, în economie, în business şi pare o activitate fără sfârşit a „lichelelor care fac orice ca să crească în poziţie şi să lase o imagine cât mai bună”.
    „Acesta este un fenomen extraordinar de dăunător pentru economie. Nu era atâta minciună înainte, există un tupeu, o vervă şi o energie prin care unii se străduiesc să pară mai mult decât sunt, iar acest lucru este nociv inclusiv pentru cariera lor. De ce să nu laşi rezultatele să vorbească despre tine? Un element central al leadershipului este altruismul şefului care îşi doreşte să îi facă pe oameni să ajungă la maximul potenţialului lor, să le dea energie, sfaturi şi susţinere pentru ca oamenii de sub el să se ridice acolo unde nici ei nu au crezut că pot ajunge vreodată. Şi de aceea e important să afli despre un conducător adevărat de la cei a căror viaţă a fost modificată de el. Este o cale lungă până la a avea o astfel de societate, pentru că, momentan, impostura ca formă de autopromovare în lumea de business este probabil cel mai mare rău din societatea noastră actuală”, concluzionează Furnică.

  • Însoţitorii de zbor dezvăluie 10 lucruri pe care le observă în avioane şi pe care oamenii obişnuiţi le ignoră de cele mai multe ori

    Însoţitorii de zbor petrec sute de ore în aer în fiecare an, astfel că observă micile detalii despre avioanele în care lucrează sau pasagerii acestora. Iată câteva dintre acestea, potrivit unui articol al Business Insider:

     1. Observă atunci când pasagerii nu au bagaje. „Observ de fiecare dată când oamenii nu au bagaje cu ei şi câteodată acest lucru mi se pare ciudat”, a spus un însoţitor de zbor care lucrează pentru United Airlines.


    2. Pasagerii care sunt prost dispuşi.„Îţi poţi da seama după limbajul unei persoane sau după expresiile sale faciale ori dacă au plâns. Pentru unii oamenii poate fi dificil să zboare”, a mai spus însoţitorul de zbor de la United.


    3. Ce înseamnă „ding-ul” pe care îl auziţi deseori în avion. „Există numeroase sunete de acest tip care înseamnă anumite lucruri pentru personalul de zbor, dar pasagerii nu ştiu ce însemnă ce sunt”, a spus un însoţitor de zbor al Delta Airlines. Există sunete de acest tip pentru telefoane, atunci când avionul a ajuns la o altitudine de 3.000 de metri şi când sistemul de centuri este deschis sau închis, de exemplu.


    4. Când au pasagerii nevoie de cel  mai mult ajutor: „Observ atunci când pasagerul este o mamă singură cu copilul că ar putea să aibă nevoie de puţin mai mult ajutor sau de răbdare.”

    5. Localizarea celei mai apropiate ieşiri.

    6. Pasagerii cărora le este cel mai teamă: „Un pahar de vin îi poate calma”, spune un însoţitor de zbor de la PSA Airlines.

    7. Când pasagerii încearcă să îşi ţină bagajele în braţe în loc să le depoziteze sub scaunul din faţa lor: „Observ de fiecare dată atunci când încearcă să îşi ţină bagajul în braţe – întotdeauna”, a mai spus un însoţitor de zbor de la Envoy Air. „Încearcă să îl ascundă de mine. Observ mereu.”


    8. Unde este toaleta: „Eu, spre exemplu, ştiu mereu unde este toaleta, în timp ce pasagerul obişnuit, nu, în contextul în care localizarea poate fi diferită la unele aeronave”, a spus un însoţitor de zbor al Envoy Air.

    9. Ce părţi ale aeronavei sunt murdare: „Pasagerii pare că nu se gândesc să există ceva murdar în aeronavă”, ceea ce este amuzant, a spus Sally Ann MacLagan, un însoţitor de zbor care lucrează pentru Mesa Airlines.

    10. Ce poartă pasagerii: „Mă îngrijorează dacă poartă o haină de iarnă şi este vară”, a spus MacLagan.

  • Peisajul imobiliar devine tot mai verde

    Atunci când vorbim de construcţii, oamenii devin conştienţi de avantajele pe termen lung ale soluţiilor verzi – costuri de întreţinere foarte mici, confortul crescut dat de soluţiile construcţiilor eficiente energetic, creşterea calităţii aerului şi în general a wellbeingului. De aceea, poziţionarea unui dezvoltator pe această direcţie creează un avantaj competitiv pe termen lung. Tendinţa este vizibilă în ultimii ani, tot mai mulţi dezvoltatori fiind interesaţi să îşi certifice proiectele, indiferent că vorbim de standardele BREEAM, LEED, DGNB sau Green Homes, dezvoltat local de RoGBC (Consiliul Român pentru Clădiri Verzi). În ultimii 10 ani, numărul clădirilor „verzi” în România a crescut de la 2 la 200, iar dinamica se păstrează având în vedere costurile reduse de întreţinere şi impactul mai mic asupra mediului. BREEAM sau LEED sunt programe de certificare recunoscute la nivel internaţional, care atestă dacă o clădire a fost construită respectând mediul înconjurător. La nivel internaţional au fost dezvoltate peste 20 de sisteme de certificare voluntară, tocmai pentru a susţine astfel de bune practici.
    Spre exemplu dezvoltatorul Impact, unul dintre cei mai mari din domeniu, aşteaptă certificarea BREEAM pentru proiectul rezidenţial Luxuria din zona Expoziţiei din Capitală. Mai mult decât atât, la nivel mondial au început să apară surse de finanţare uriaşe dedicate proiectelor verzi finanţate de marile corporaţii şi instituţii financiare globale care vor să aibă un aport în încetinirea ritmului de încălzire globală.
    Dintre dezvoltatori, primii care au aderat la această practică au fost constructorii de birouri, datorită economiilor la costurile lunare de întreţinere. În ultimii ani însă, pe fondul unei cereri crescute pentru acest tip de produse, dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale au devenit tot mai interesaţi de certificarea verde. Indiferent de tipul sau programul de certificare, o astfel de recunoaştere aduce plusvaloare în cota de piaţă a proiectului respectiv.În cazul Greenfield, care a început acum mai bine de 10 ani, se doreşte transformarea în cel mai mare proiect verde din sud-estul Europei, având ca obiectiv reducerea cu 80% a emisiilor de dioxid de carbon. „Greenfield este cred că cel mai mare proiect din Bucureşti construit de un singur dezvoltator. Îl construim de mai bine de 10 ani şi plănuim să construim încă 8 ani. Greenfield este un proiect foarte ambiţios, este apariţia unui orăşel în coasta de nord a Bucureştiului“, a declarat Răzvan Ionescu. Greenfield va fi un oraş care va avea toate facilităţile de care are nevoie orice locuitor al unui cartier, de la centru comercial la spaţiu de servicii, clădire de birouri, transport în comun şi şcoli publice, mai spune Ionescu.
    Printre soluţiile care vor fi implementate se numără utilizarea pe scară largă a energiei regenerabile: solare şi geotermice, implementarea de sisteme cu eficienţă energetică ridicată, construcţia de acoperişuri şi faţade verzi, gestionarea eficientă şi durabilă a apei, gestionarea deşeurilor, implementarea de soluţii de transport cu emisii reduse şi instalarea de sisteme smart home & smart city.
    În prezent, Impact implementează un parteneriat strategic cu Veolia Energy România, pentru identificarea şi implementarea soluţiilor care vor transforma Greenfield în cel mai mare proiect rezidenţial ecologic din Europa de Est.
    La nivel global, Veolia ajută oraşele şi industriile să gestioneze, să optimizeze şi să folosească eficient resursele lor. Compania oferă o serie de soluţii legate de apă, energie şi materiale – cu accent pe recuperarea deşeurilor – pentru a promova tranziţia către o economie circulară.
    Compania proiectează şi implementează soluţii de specialitate pentru a furniza, proteja resursele şi a face reaprovizionarea, în timp ce creşte eficienţa acestora din punctul de vedere al mediului, economic şi social, îndeplinind pe deplin obiectivele noastre privind eficienţa energetică şi reducerea semnificativă a dioxidului de carbon.

    Utilizarea la scară largă a energiei regenerabile: solară şi geotermală
    Impact dezvoltă împreună cu Veolia un sistem inovator de încălzire centrală pentru următoarele 5.000 de apartamente.
    „O direcţie pe care o abordăm în acest moment este cea de sustenabilitate, de dezvoltare verde, de soluţii constructive şi tehnologice care să reducă foarte mult consumul de energie. Toate aceste iniţiative aduc beneficii foarte mari locuitorilor“, a subliniat Răzvan Ionescu.
    El precizează că dezvoltatorii imobiliari ar trebui să planifice în aşa fel încât facilităţile din cartier să determine locuitorii să-şi reducă dependenţa de maşini. Această măsură ar reduce în mod direct consumul de combustibil şi noxele emise.
    „Ambiţia noastră este ca fiecare locuitor să poată deveni independent de maşină în 4-5 ani. Ne uităm foarte activ la nişte soluţii ecologice de transport în cartier. De curând, am montat o staţie de măsurare a calităţii aerului în cartier, avem nişte rezultate incredibile, dacă ne uităm la staţia care măsoară în Greenfield vedem parametrii pe particule fine de 5 ori mai mici decât în centrul Bucureştiului“, spune el. Pe lângă soluţiile de transport electric, dezvoltatorul îşi îndreaptă atenţia şi către soluţiile de energie regenerabilă. În acest moment, compania se uită către energia geotermală, dar şi către energia solară prin panourile fotovoltaice.
    Beneficiind de caracteristicile unice ale nordului Bucureştiului – temperatură ridicată la adâncimi relative reduse – una dintre principalele caracteristici ale sistemului este utilizarea energiei geotermale folosind atât foraje adânci, cât şi pompe geotermice obişnuite.
    Pompele de căldură geotermală extrag căldura din subteran în timpul iernii, asigurând răcire în sezonul cald. Instalaţiile geotermale adânci aduc apă la 40-60 de grade Celsius, care poate fi utilizată de către comunitate în mod eficient. Pentru a aduce apa la temperatura propice folosirii, fiecare bloc de locuinţe va avea un cazan de condensare mai mic. Panouri fotovoltaice, montate pe terase, vor asigura consumul de energie pentru zonele comune şi consumul de pompe.
    „Noi vrem să reuşim să aducem energia geotermală să suplimenteze necesarul de energie pe care îl au locuitorii în locuinţe. Miza este să putem încălzi 5.000 de apartamente, să le putem încălzi cu o energie în cazul căreia, după ce ai făcut investiţia, singurul cost rămâne doar cel de pompare a apei“, spune Răzvan Ionescu.
    În plus faţă de proiectul Greenfield, dezvoltatorul imobiliar Impact deţine şi proiectul Luxuria. Greenfield este un cartier de volum şi se adresează unui segment de cumpărători din zona medie, pe când Luxuria este adresată segmentului premium, unde un apartament de 2 camere depăşeşte 100.000 de euro.
    „Greenfield va avea un diferenţiator, prin faptul că este un cartier sustenabil energetic, că are cei mai buni parametri de calitate a aerului din Bucureşti, că nivelul de zgomot în cadrul cartierului este infinit mai mic decât în orice cartier din Bucureşti“, mai spune Răzvan Ionescu.Greenfield este un proiect dezvoltat în pădurea Băneasa din Bucureşti în trei faze până în acest moment, fiind urmate de încă trei până la finalul dezvoltării.
    Gheorghe Iaciu, cel mai important acţionar al Impact, va continua să investească în noi proiecte pe piaţa locală. În ceea ce priveşte planurile de viitor, antreprenorul spune că vrea să înceapă construcţia unui proiect imobiliar mixt în zona calea Floreasca – Barbu Văcărescu, unde să dezvolte atât locuinţe, cât şi birouri şi un hotel.

    Emisiile de dioxid de carbon şi poluarea continuă să influenţeze negativ clima
    ¶ Ultimii cinci ani au fost desemnaţi cei mai călduroşi ani din lume. Anul 2018 a fost al patrulea cel mai fierbinte an, iar înaintea lui se află, în ordine, 2016, 2017, 2015. Pe locul cinci se află anul 2014. La cum arată lucrurile, la sfârşitul anului, 2019 ar putea ajunge chiar primul în acest top.
    ¶ Groenlanda a pierdut 12,5 miliarde de tone de gheaţă într-o singură zi din 2019, echivalând cu volumul de apă necesară pentru a acoperi toată suprafaţa Floridei într-un strat de 12 cm.
    ¶ Omul este cel care prin activităţile sale generează o bună parte din gazele cu efect de seră care conduc la încălzirea globală. Volumul de dioxid de carbon, de exemplu, este cu 40% mai mare decât atunci când a început industrializarea.
    ¶ Oamenii devin conştienţi de riscul climatic şi vor să fie parte la proiecte care protejează mediul. La acţiunile Impact de ecologizare şi împădurire participă din ce în ce mai mulţi oameni, şi nu neapărat din zona în care au loc acestea. 

    Carte de vizită pentru un mediu mai curat
    ¶ Pentru proiectul Luxuria din zona Expoziţiei din Capitală, dezvoltatorul Impact vizează certificarea BREEAM a proiectului – acesta este un sistem de certificare a clădirilor verzi recunoscut la nivel internaţional;
    ¶ În cazul Greenfield, proiect care a început acum mai bine de 10 ani, compania şi-a setat obiectivul de transformare în cel mai mare proiect verde din sud-estul Europei, având ca obiectiv reducerea cu 80% a emisiilor de CO2 printr-o serie de măsuri care implică utilizarea pe scară largă a energiei regenerabile solare şi geo-termice, construcţia de clădiri şi sisteme cu eficienţă energetică ridicată, implementarea de acoperişuri şi faţade verzi, gestionarea eficientă şi durabilă a apei, gestionarea deşeurilor, implementarea de soluţii de transport cu emisii reduse şi sisteme smart home & smart city;
    ¶ Dezvoltatorul implementează un parteneriat strategic cu Veolia Energy România pentru identificarea şi implementarea soluţiilor care vor transforma Greenfield în cel mai mare proiect rezidenţial ecologic din Europa de Est;
    ¶ Impact dezvoltă împreună cu Veolia un sistem inovator de încălzire centrală pentru următoarele 5.000 de apartamente.