BusinessMagazin

Tag: liceu

  • Antreprenorul din Timişoara care a trecut de la calculatoare second-hand la piaţa imobiliară

    Achiziţia acestui imobil a venit la pachet cu multe lucruri de învăţat, testând diverse tehnici şi modele de achiziţie şi închiriere. Practic, am adaptat modelul refurbished din IT în zona de real estate”, descrie antreprenorul Dan Iliescu cele mai recente proiecte ale sale. Timişoreanul a dezvoltat, încă din 2002, CIT Group, care a ajuns în prezent principalul jucător de pe piaţa produselor IT refurbished (distribuitor de echipamente IT second-hand sau recertificate – n.red.), după cum descrie el compania. În 2017, CIT Grup a înregistrat venituri de peste 6 milioane de euro, iar aproximativ 70% din venituri au fost asigurate de reţeaua proprie de distribuţie de produse IT refurbished, care depăşeşte 3.500 de distribuitori înregistraţi.

    Cel mai recent pariu al său însă este în imobiliare: în urma efectuării unor workshopuri de real estate cu Robert Kiosaki (om de afaceri american, fondator al Rich Dad Company, instituţie care oferă consultanţă în finanţe – n.red.), Dan Iliescu a identificat pe piaţa din Timişoara o nişă pe care a ales să se poziţioneze. Astfel, el a creat în Dumbrăviţa (cea mai bogată comună din România, aflată în imediata proximitate a Timişoarei) un office hub pentru companii.

    „Achiziţionăm clădiri vechi, cu structură de calitate, iar uneori suntem uimiţi cât de bine au gândit arhitecţii acum 15 – 20 – 30 de ani clădirile, ce structură de rezistenţă au”, descrie Iliescu strategia prin care şi-a propus să dezvolte proiectele imobiliare, anunţată în această toamnă.  

    Suprafaţa totală a clădirii este de 2.400 de metri pătraţi. Parterul este destinat retailului, iar etajele, spaţiilor de birouri, având suprafeţe cuprinse între 22 şi 132 metri pătraţi.

    Pentru Dan Iliescu, clădirile vechi sunt fascinante şi oferă ca exemplu în acest sens clădirea cumpărată de la Nokia, prima clădire de office din Timişoara, pentru care arhitecţii au gândit acum câteva decenii terase interioare verzi şi terase exterioare, dar şi numeroase spaţii de socializare. „Spaţiile de birouri sunt absolut customizabile ca suprafeţe, cu o înălţime suficientă, suprafeţe vitrate foarte mari, multă lumină, parcare proprie în centrul oraşului – această clădire putem spune că este cea mai bine deservită din zona centrală a oraşului.”

    Pentru achiziţia clădirii Nokia, CIT Grup a plătit 6,2 milioane de euro, tranzacţia fiind susţinută şi prin credite obţinute de la instituţii bancare.

    „Ne bucurăm că noi am reuşit să ţinem această proprietate în portofoliul unei firme bănăţene. Este o realizare importantă şi ne dorim ca prin această achiziţie, aşa cum am reuşit în Dumbrăviţa, să creăm un office hub, un pol de business destinat în special firmelor mici şi medii care au nevoie de o locaţie centrală, la costuri decente.”

    În ceea ce priveşte viitorii chiriaşi, ca structură, 60% din suprafaţă va fi destinată companiilor mici, 30% unor multinaţionale cu birouri de talie mică sau medie, iar 10% va fi alocat conceptului de shared office. „Ne-am propus ca în final, pe lângă terasele interioare şi exterioare existente, să avem inclusiv piscină, rooftopuri verzi, iar clădirea să devină smart şi autonomă, să îşi producă propria energie electrică”, descrie antreprenorul următoarele planuri de dezvoltare a proiectului.

    „Timişoara are o ofertă diversă şi bine consolidată, cunoaşte un val de dezvoltare fără precedent”, remarcă Dan Iliescu. „Noi ne vom poziţiona diferit. Deşi avem un amplasament central, vom practica un nivel al chiriei de 8 euro/mp. În zonă, preţurile de închiriere cu serviciile incluse pentru o astfel de clădire trec de 15 euro/mp şi pot ajunge chiar şi la 20 euro/mp.”

    În ceea ce priveşte piaţa imobiliară de la nivelul întregii ţări, Iliescu spune că aceasta are un mare potenţial. „În acest moment cunoaştem în detaliu doar piaţa din Timişoara, dar începem să studiem şi alte oraşe. Sunt foarte multe oportunităţi şi posibilităţi de nişare. Bătaia mare este în zona clădirilor A, dar majoritatea firmelor din România nu sunt acolo.” Prin urmare, fondatorul CIT Grup spune că se gândeşte la achiziţionarea unor clădiri aflate în alte oraşe importante.
    „După finalizarea implementării procesului de refurbishing a clădirii Nokia, vom analiza în ce măsură mai oferă Timişoara alte oportunităţi pe această nişă şi în funcţie de acest lucru vom decide dacă următoarea noastră achiziţie va fi sau nu locală.”

    Conceptul dezvoltărilor imobiliare în spaţii vechi poate fi considerat o replică a primei afaceri a antreprenorului timişorean, distribuitorul de echipamente second-hand, axat pe comercializarea de produse precum calculatoare, laptopuri, monitoare, culminând cu serverele vechi, între 20 – 60% mai ieftine decât cele noi.

    CIT Group se adresează cu aceste produse deopotrivă persoanelor fizice, dar mai ales companiilor, deopotrivă consumatori finali, cum ar fi companiile cu parcuri IT mari care aleg produsele refurbished pentru că au o garanţie de până la trei ani, dar şi servicii de postvânzare la fel ca în cazul echipamentelor noi, precum şi redistribuitori de echipamente IT de dimensiuni mici şi medii. Fondatorul CIT Grup remarcă faptul că firmele mici şi medii au început să înţeleagă – uneori cu costuri imense – că nu se pot lupta cu marii retaileri care au discounturi mari la furnizori şi că nu pot rezista pe piaţă cu marje de 2 – 5%.  

    Potrivit unui interviu acordat anterior, Dan Iliescu a intrat în afaceri încă din adolescenţă: a primit două calculatoare de la tatăl său – „nu ştiu nici azi de ce a cumpărat două“ – şi s-a gândit că ar putea să facă bani lăsându-i şi pe alţii să le folosească. „M-am gândit să le închiriez, să dau şi altora acces la calculator. Şi aşa, de la două calculatoare am ajuns la zece. Am pus apoi bazele unui club de PC şi am reuşit să fac o înţelegere cu o firmă mare de IT din Timişoara. Ei apelau la mine pentru testarea produselor în cadrul acelui club.“

    A petrecut un an în Statele Unite, în cadrul unui program de student exchange, şi s-a întors decis să urmeze calea antreprenoriatului. „Când m-am întors în ţară am reuşit să vând calculatoarele cu un preţ apropiat de cel cu care le cumpărasem. Am înţeles că era o oportunitate acolo şi acela a fost practic momentul zero al companiei“, povesteşte Iliescu. Au urmat apoi o serie de contracte cu mai multe firme din Timişoara, CIT Grup devenind practic distribuitor. Timp de cinci ani au vândut numai monitoare, ulterior dezvoltând şi partea de calculatoare, servere şi alte componente.

    Compania a crescut chiar şi în perioada de criză, atunci când mulţi comercianţi au avut probleme în a-şi vinde produsele. „Pe noi criza ne-a ajutat, pentru că oamenii au început să cumpere lucruri care să merite banii. Erau mult mai atenţi, iar pe noi acea atenţie ne-a ajutat. Am avut creşteri în acea perioadă şi avem creştere şi acum, de 30 – 40% pe an“, spunea Iliescu.

    În prezent, aproximativ 70% din venituri sunt asigurate de reţeaua proprie de distribuţie de produse IT refurbished, care depăşeşte 3.500 de distribuitori înregistraţi. În acelaşi timp, 25% din cifra de afaceri este asigurată de vânzarea către segmentul B2B, iar diferenţa, de achiziţiile făcute de persoane fizice.
    Cererea de birouri din afara Bucureştiului – Timişoara, Braşov, Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca – a totalizat în primul trimestru al anului 2018 17.000 metri pătraţi.

    Aproape jumătate din cererea din afara Bucureştiului a fost înregistrată în Timişoara (8.239 metri pătraţi), în timp ce 30% din spaţiile închiriate (5.100 metri pătraţi) au vizat Cluj-Napoca, potrivit ZF. Companiile din domeniile IT şi servicii profesionale au fost cele mai active, cu aproape 60% din totalul închiriat. În ceea ce priveşte stocul de birouri, în Timişoara, dezvoltatorii au anunţat proiecte de 83.000 metri pătraţi, în Cluj-Napoca, stocul va creşte cu 43.000 metri pătraţi, în Braşov urmează să fie livraţi 25.000 metri pătraţi, iar în Iaşi doar 9.200 metri pătraţi.

    „Din păcate, stilul de viaţă actual face ca tot mai mulţi români să nu mai aloce timp pentru a achiziţiona produse de calitate, ci doar în funcţie de aparenţe, fără să aprofundeze costurile ulterioare de utilizare, durabilitate, impactul asupra sănătăţii, timpul pierdut în utilizare sau rezistenţa”, descrie Dan Iliescu comportamentul pe care l-a observat în rândul clienţilor. „La început am vrut să fim cei mai ieftini, dar am înţeles cu timpul că acest lucru nu se poate. Aşa că am decis să fim cei mai buni, să încercăm permanent să inovăm în branşă. Avem în continuare şi produse ieftine, pentru cei care le doresc, dar ne concentrăm pe alte aspecte“, descrie antreprenorul strategia companiei. 

  • Ecaterina Andronescu vrea un nou examen pentru elevii de liceu

    „Trebuie să găsim nişte soluţii. Una dintre ele ar putea să fie aceasta – să mai introducem o evaluare intermediară în timpul ciclului liceal, în aşa fel încât să-i determinăm pe elevi să se pregătească mai bine. Să nu lăsăm pregătirea din liceu pentru Bacalaureat numai la sfârşitul examenului de Bacalaureat. Dar acestea sunt doar idei, propuneri. Dacă vor fi acceptate de sistem, dacă ele vor fi acceptate de Parlament, sigur am putea să vorbim despre măsuri pe care trebuie apoi Ministerul să le implementeze. Până atunci, sunt pur şi simplu idei lansate pentru dezbaterea publică în legătură cu conţinutul viitoarei legi a învăţământului”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la RomâniaTV.

    Ciţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Pentru că am râs de el ani de zile, Dorel se întoarce împotriva noastră

    Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, spune într-o opinie: „Există un deficit major de personal calificat în industria de manufactură (producţie) unde generaţia tânără nu vrea să se angajeze, nefiind pregătită vocaţional şi rezistând oricăror proiecte de conversie profesională. Asta vine din familie şi societate, s-a creat o adevărată cultură «antimeseriaşi»  caz uimitor relatat de presă: părinţii şi profesorii de la un colegiu economic se opun comasării cu un liceu tehnologic, pe motiv că elevii acestuia din urmă (care urmează şi învăţământ dual) pot deteriora valoarea elevilor celui dintâi; gluma cu Dorel, care este parte din cultura pop a millennialilor, se întoarce împotriva României”.
    Nu cred că v-aţi gândit la Dorel din această perspectivă. Aţi râs de el, am râs cu toţii de el, dar acum se întoarce împotriva noastră. Cum pot noile generaţii care nu merg la facultate sau la un liceu teoretic să îmbrăţişeze o meserie, dacă lumea şi societatea râd de ele? Dacă noi râdem de Dorel, americanii, ca să dau cel mai bun exemplu, îşi promovează pe toate canalele şi prin toate filmele profesii şi meserii de care societatea şi economia au nevoie.
    Am văzut cu toţii sute de filme cu avocaţi, bancheri, de poliţişti să nu mai spunem, medici, militari, trupe speciale şi, nu în ultimul rând, politicieni.
    În timp ce la noi politicienii sunt văzuţi ca ultimii oameni, în America sunt la polul opus.
    Considerăm o bună parte din filmele americane infantile, dar, aşa cum sunt, promovează cultura muncii, promovează viaţa de familie, promovează speranţa că la un moment dat va fi bine.
    Cu toţii vă amintiţi de celebrul film Wall Street, cu Michael Douglas, de la finalul anilor ’80. Nu cred că a fost un exemplu mai bun de a îndrepta tinerii către piaţa bursieră, către lumea de acolo, cu bune şi cu rele, decât acel film. Exact când finanţele şi băncile de investiţii americane aveau nevoie de sânge proaspăt.
    Generaţii întregi au visat şi visează să fie ca în fimul Wall Street. Şi fac tot posibilul ca filmul să devină şi realitatea lor. Nu întâmplător americanii au cele mai mari, cele mai puternice şi cele mai influente bănci din lume.
    Gândiţi-vă la Anatomia lui Grey ca la cel mai bun promo de recrutare pentru sectorul medical. Nu există altă reclamă mai bună. Gândiţi-vă la House of Cards sau la Viaţa la Casa Albă, cât de mult îşi promovează americanii politica şi dorinţa de a avea un loc la masă.
    Nu ştiu dacă noi am putea să ne lăudăm cu un film care să promoveze cultura muncii, să promoveze o profesie, să susţină îndreptarea noilor generaţii către un anumit domeniu.
    Ce ştiu eu este că după ce vezi Senatorul melcilor nu vrei să fii parte din peisaj, sau după ce vezi reclamele în care apare celebrul Dorel nu ai mai vrea să-ţi trimiţi copilul la o şcoală duală sau profesională.MasterChef, Vocea României şi Românii au talent, plus alte spectacole de acest tip, mai salvează anumite profesii, meserii, joburi.
    Dragoş Damian de la Terapia, care are nevoie de meseriaşi, constată cu amărăciune cum Dorel a distrus o întreagă imagine şi o întreagă cultură, a meseriaşului. Cu toţii plătim acest lucru. Pentru că am râs de el ani de zile, Dorel se întoarce împotriva noastră. 

  • Medicul român care a transformat criza într-un succes. Cum a reuşit să ajungă la afaceri de peste 40 de milione de euro în perioada în care toată lumea pierdea bani

    Dragoş Anastasiu: “Reputaţia este clădită nu doar pe educaţie şi experienţă, pe muncă, printr-un proces continuu de învăţare şi adaptare la condiţiile de piaţă existente, este şi rezultatul unor decizii care au dus la succes sau eşec.”

    Carte de vizită

     După terminarea liceului, s-a mutat în Germania, unde a studiat medicina la Universitatea
    J.W. Goethe din Frankfurt

     A lucrat ca medic la Spitalul Universitar St. Markus din Frankfurt

    A revenit în România în 1995 şi a fondat compania Touring Europabus România SRL, care după doi ani a devenit membră a reţelei de transport internaţional de persoane Eurolines

     Câteva momente importante din evoluţia grupului au fost cumpărarea agenţiei de turism Danubius Travel, urmată de încheierea parteneriatului cu liderul mondial în turism, TUI Travel Plc., dar şi extinderea în domeniul hotelier prin cumpărarea complexului Green Village din Sfântu Gheorghe

     Are o fiică de 19 ani şi este pasionat de sport, călătorii şi interacţiunea umană 

    CITESTE POVESTEA LUI DRAGOS ANASTASIU

  • Cine este magnatul, cu o avere de 4 miliarde de dolari şi care nu a terminat niciodată liceul, care va prelua magazinele universale din Germania

    La vârsta de 41 de ani, Benko, unul dintre cei mai importanţi magnaţi din sectorul imobiliar european, ar putea deveni salvatorul magazinelor univer­sale tradiţionale germane.
     
    Pentru unii, Benko, născut în Innsbruck, este un Donald Trump austriac, proprietar al unui imperiu în expan­siune, opac, de companii şi inves­tiţii cu venituri de aproape 12 miliarde de euro.
     
    Benko obţine de obicei ceea ce-şi pro­pune. Luna trecută, acesta şi-a înde­plinit o mare ambiţie: oferta de succes de 3,5 mld. euro pentru lanţul Kau­fhof de către Signa Group al lui Benko (cunoscut şi drept Signa Hol­ding), a pregătit calea pentru o fuziune cu Karstadt, celălalt lanţ german impor­tant pe care magnatul l-a cumpărat în 2014.
     
    Într-un interviu acordat în exclu­sivitate publicaţiei germane Handels­blatt, Benko s-a declarat opti­mist cu pri­vire la viitorul magazinelor universale, în pofida competiţiei venite din partea brandurilor ieftine şi retailerilor online.
    Magnatul a declarat că noua com­pa­nie va păstra ambele branduri, des­crise de acesta drept „enorm de puternice“.
     

  • Povestea imigrantului care a trăit în maşină apoi i-a venit o idee care avea să-i schimbe viaţa complet

    John Paul DeJoria este fondatorul companiei de produse pentru păr John Paul Mitchell şi cofondator al producătorului de tequila The Patron Spirits Company; afacerile lui totalizează peste 900 de milioane de dolari, potrivit publicaţiilor internaţionale de afaceri.

    Viaţa lui DeJoria nu a fost însă mereu presărată cu succese. Este cel de-al doilea fiu în familia unor imigranţi în Statele Unite ale Americii, tatăl său fiind originar din Italia, iar mama, din Grecia. S-a născut pe 13 aprilie 1944 în Los Angeles, California. Părinţii lui au divorţat când avea doar doi ani. La nouă ani, a început să vândă ilustrate de Crăciun şi ziare împreună cu fratele său mai mare pentru a-şi ajuta financiar familia. În cele din urmă, mama celor doi copii a hotărât că nu îşi mai permite să îi crească, astfel că i-a trimis la o casă de copii.

    În adolescenţă, DeJoria era membrul unei găşti de stradă; a decis să îşi schimbe viaţa după ce un profesor de matematică din liceu i-a spus că nu va reuşi niciodată în viaţă. A absolvit liceul în 1962, a petrecut doi ani în Marina Americană, iar apoi, a avut o serie de joburi, de la îngrijitor, la vânzător de asigurări.

    A intrat în lumea îngrijirii personale ca angajat al Redken Laboratories. A fost concediat însă de acolo, iar în 1980 a pus bazele propriei afaceri, John Paul Mitchell Systems, împreună cu hair stylistul Paul Mitchell şi în baza unui împrumut de 700 de dolari. A promovat şamponul companiei din uşă în uşă, iar în perioada în care a făcut acest lucru a trăit în maşina sa.

    DeJoria deţine şi 70% din compania producătoare de tequila The Patron Spirits Company. Este implicat însă şi în alte afaceri, în mai multe industrii, de la diamante, la telefoane mobile. 

  • Oraşul din România unde în şcoli au fost montate platforme îngropate pentru colectarea deşeurilor menajere în mod selectiv

    Educaţia colectării selective începe din şcoli la Cluj Napoca. Primăria a amplasat platforme îngropate pentru colectarea deşeurilor menajere în mod selectiv în cinci unităţi de învăţământ din oraş: Liceul Teoretic ”Avram Iancu”, Colegiul Tehnologic ”Edmond Nicolau”, Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu”, Colegiul Tehnic ”Ana Aslan” şi Şcoala gimnazială ”Horea”.

    Primarul Emil Boc: „Prin realizarea acestor puncte gospodăreşti subterane, urmărim să încurajăm colectarea selectivă a deşeurilor începând de la şcoli, elevii fiind deschişi şi sensibili la probleme de mediu şi poluare.

    Programul va continua şi la alte şcoli din oraş. Până în prezent, în municipiu au fost realizate 66 de platforme subterane pentru deşeuri, din totalul de 100 din primul lot.

    Pentru alte 100 de puncte gospodăreşti subterane este în desfăşurare procedura de achiziţie publică”.

     

  • Povestea timişorencei care a cumpărat eMAG. „Mi-a luat câteva luni doar ca să mă invite la sediu”

    Timişoreanca Cristina Berta Jones a fost nevoită să-şi termine liceul în SUA, fără să-şi fi propus acest lucru, şi, spune ea, fără să aibă prea mulţi bani. După 22 de ani, ca Chief Operating Officer al fondului de investiţii Naspers, este responsabilă de tranzacţii de miliarde de euro. Ea l-a convins pe Iulian Stanciu să vândă eMAG.

    „S-au întâmplat toate cu mare noroc, din punct în punct am reuşit să-mi găsesc următoarea şansă, la fiecare cotitură. A fost mult noroc. Câte s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost acel moment!”, povesteşte românca, ce a realizat tranzacţii de peste 5 miliarde de dolari în cei şase ani de când se află la fondul de investiţii Naspers.

    Cristina Berta Jones nu şi-a dorit de mică să fie investitor, ci se vedea medic, iar dacă anumiţi profesori ai Colegiului Naţional Bănăţean din Timişoara ar fi acţionat diferit, cu siguranţă că viaţa româncei ar fi fost alta, spune ea privind în urmă. A plecat la jumătatea clasei a XI-a în Statele Unite ale Americii, cu o bursă din partea fundaţiei Soros, vreme de şase luni. La întoarcere, a avut parte de o surpriză. „Domnişoară, cât dumneavoastră aţi fost în SUA cu aşa-zisele studii şi v-aţi distrat, noi aici am făcut carte. Cum vă închipuţi dumneavoastră că vă întoarceţi şi noi vă trecem în următorul an?”, a fost sentinţa dată de profesori, povesteşte acum. Îmbrăcată simplu, cu o rochie neagră elegantă, Cristina Berta Jones vorbeşte cumpătat căutându-şi cuvintele româneşti, pe care le foloseşte mai rar, acum, în viaţa de zi cu zi. Are vocea uşor răguşită şi când vorbeşte despre trecut se uită în sus, apoi revine cu privirea asupra mea.

    Lovindu-se de ideile obtuze ale profesorilor din liceu, tânăra s-a văzut nevoită să se întoarcă în SUA. „Nu plănuiam să mă întorc imediat, dar profesorii nu mi-au lăsat nicio alternativă. Nu mi-au închis clasa a XI-a şi nu mă lăsau să trec în clasa a XII-a”, povesteşte ea. Mai mult de atât, în America nu putea continua în sistemul public deoarece nu avea destule credite pentru a i se putea echivala studiile „şi până la urmă am primit o bursă la o şcoală privată şi am terminat acolo”. Aşadar, profesorii din România i-au forţat mâna şi Cristina Berta Jones a fost nevoită să înveţe într-o ţară străină, fără familie şi fără prea mulţi bani. „Am fost singură, nu aveam niciun ban. În primele şase luni Fundaţia Soros mi-a dat 50 de dolari pe lună, bani de buzunar”, mărturiseşte ea. Povesteşte că a stat în SUA, la o familie de americani cu trei copii; acestora, spune românca, „le plăcea să cunoască oameni din altă lume, altă cultură”.

    Odată absolvit liceul, a aplicat la „toate universităţile care ofereau bursă” şi a fost acceptată la Middlebury College, unde a studiat matematică şi ştiinţele economice. Şi-a dat seama că medicina, pe care voia să o studieze în România nu era, totuşi, un domeniu care să o pasioneze şi „când m-am găsit într-un loc unde îmi puteam reexamina planurile şi pasiunile, m-am gândit la business”.

    Bursa obţinută la facultate îi ajungea pentru cheltuielile legate de şcoală, dar a fost nevoie să se şi angajeze, iniţial în campusul facultăţii, pe un post de fundraising. „Dădeam telefoane pe la alumni care au terminat colegiul respectiv şi încercam să obţin donaţii. Căutam informaţii despre companiile lui X şi Y ca să ne dăm seama cam cât de bine o duce şi cam cât de mare era donaţia pe care o ceream pentru colegiu”, descrie ea activitatea de atunci. Era un loc de muncă bine plătit, spune ea, iar experienţa de atunci s-a dovedit folositoare şi în cariera pe care şi-a construit-o ulterior.

    Cât de mari sunt diferenţele dintre sistemul de învăţământ din Statele Unite ale Americii şi cel european, sau, mai bine, cel românesc? „Au fost două momente când mi-am dat seama că tot ceea ce mă făcea pe mine un student bun în România nu era destul pentru State”, spune ea. Primul moment a fost la liceu, când eseul de la ora de engleză i-a fost înapoiat înroşit, profesorul atrăgându-i atenţia că nu-şi exprima gândurile în legătură cu subiectul, ci doar relata ce fusese învăţată. „A fost un şoc. Tu vrei să afli ce gândesc eu?” Al doilea moment a fost în primul an la Harvard, când s-a văzut nevoită să vorbească în public şi să înfrunte direct disconfortul de a vorbi în faţa a zeci sau sute de oameni.

    După absolvirea facultăţii, prima slujbă obţinută a fost în cadrul unei firme tradiţionale de consultanţă din Washington DC, unde a lucrat doar şase luni, deoarece voia să fie implicată în noul domeniu, pe atunci, numit internet. Aşa că a renunţat şi s-a angajat la un start-up numit Mainspring ce făcea planuri de business şi alte ghiduri (financiare, de comunicare etc). Compania s-a listat la bursă în iulie 2000, iar spre finalul aceluiaşi an a fost preluată de către IBM. Mulţi dintre angajaţii start-up-ului nu au erau mulţumiţi deoarece nu „mai făceam chestii cool”. Nici românca nu a fost mulţumită după achiziţie şi, spune ea, poate ar fi plecat dacă nu era o persoană care să-i atragă atenţia asupra perspectivei. „Am avut un şef care mi-a spus că am două posibilităţi: fie plec, fie stau şi învăţ ceva de la oamenii ăştia, apoi oricum plec la MBA”, povesteşte Cristina Berta Jones. A făcut întocmai şi o vreme a fost umbra unui om de la vânzări din cadrul IBM „care făcea tranzacţii mari, de zeci de milioane de dolari”; aşa a dobândit experienţă în vânzări. „Am multă apreciere pentru oricine are talentul de a vinde ceva. A fost o experienţă extraordinară. Dacă n-ar fi fost sfatul acela, probabil că aş fi dat cu piciorul aceste oportunităţi şi aş fi plecat”, mărturiseşte ea luând o gură de cafea. 

  • Povestea Lupului de pe Wall Street: cum a ajuns de la vânzător de îngheţată la o avere de zeci de milioane de dolari


    Aşa că a renunţat la studii şi, după mai multe afaceri nereuşite (a încercat de pildă să vândă carne şi fructe de mare), a fost angajat în cadrul firmei de brokeraj L.F. Rothschild. A prins gustul tranzacţionării de titluri de valoare şi, după câţiva ani de muncă în cadrul mai multor firme de brokeraj, şi-a perfecţionat abilităţile în domeniu. A şi câştigat suficienţi bani pentru a-şi porni propria firmă, Stratton Oakmont, unde a angajat mai mulţi prieteni din copilărie în poziţii de management.

    De exemplu la conducerea diviziei de corporate finance i-a angajat pe Andrew şi Kenny Greene, iar Daniel Porush a fost numit partener junior. Iar tatăl, Max Belfort, a primit funcţia de CFO al firmei. În firmă se practica schema de trading cunoscută drept „pump and dump„, prin care este influenţată creşterea preţului unei acţiuni pe baza unor declaraţii sau recomandări înşelătoare sau exagerate în urma căreia autorii schemei îşi vând partea de acţiuni la preţul astfel creat, iar victimele pierd mare parte din investiţie. Oakmont a devenit astfel una dintre cele mai mari şi influente firme de brokeraj din lume.

    Belfort a creat şi un cult în care angajaţii firmei concurau nu doar pentru cât de mulţi bani câştigau, ci şi cât de mult puteau să cheltuiască. Faptul că majoritatea erau tineri a condus şi la un comportament dezechilibrat, de pildă consumul de droguri, jocurile de noroc şi prostituţia. Pe măsură ce influenţa lui Belfort a crescut, el a finanţat fondarea altor firme de brokeraj, iar capacitatea lui Belfort de a influenţa preţul de vânzare al acţiunilor a crescut. În timp Belfort a investit şi în companii precum Dollar Time Group şi Steve Madden Shoes. Abilitatea lui de a manipula preţurile acţiunilor i-a dus la profituri uriaşe, cel mai relevent exemplu fiind listarea bursieră a companiei Steve Madden Shoes, din care Jordan a câştigat 20 de milioane de dolari în mai puţin de trei minute.

    Pe măsură ce Stratton Oakmont a continuat să se extindă, Belfort şi-a ascuns câştigurile într-o bancă din Elveţia. Averea şi influenţa Stratton Oakmont creşteau în mod direct proporţional cu suspiciunile autorităţilor, iar o investigaţie îndelungă a adus acuzaţii împotrivia firmei şi a lui Belford. S-a ajuns la o înţelegere în care el a renunţat la conducerea Stratton Oakmont, vânzând partea lui din companie lui Daniel Porush. La scurt timp după vânzare, Belfort a intrat sub investigaţia FBI pentru spălare de bani.

    FBI l-a acuzat de fraudă şi spălare de bani, pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare şi o amendă de 110 milioane de dolari. A fost închis timp de 22 de luni, iar în acest timp a dezvoltat o pasiune pentru scris. În 2008, Jordan Belfort şi-a publicat autobiografia sub titlul „Lupul de pe Wall Street„. Anul următor, a lansat cel de-al doilea volum, „Prinderea lupului de pe Wall Street„, în care a detaliat viaţa lui de după arest. Astăzi, Belfort trăieşte în Los Angeles, California, în apropierea celor doi copii. Are propria companie, care organizează traininguri de vânzări şi cursuri motivaţionale.

     

  • Comuna unde NICIUN ELEV nu a luat bacalaureatul pentru al doilea an consecutiv. Nici primarul nu are diplomă de bacalaureat

    Niciun elev al Liceului Tehnologic Turburea nu a promovat prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat din 2018. Din acest motiv, reprezentanţii şcolii reabilitate anul trecut cu fonduri de la Banca Mondială, în valoare de 33 de miliarde de lei vechi, au decis ca liceul să fie transformat în şcoală profesională.

    ”Am vorbit cu domnul primar să trecem numai pe clase profesionale, de meserii, pentru că elevii care învaţă carte tot la oraş se duc. Am început demersurile să facem contracte cu agenţii economici, chiar şi la Târgu-Jiu, pentru practică. Prima dată trebuie să fie încheiate contracte cu agenţi economici, până la începerea anului şcolar, după care fac adresă şi chem Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar să vină de la Bucureşti să ne acrediteze. Toate demersurile se fac de acum pentru anul şcolar 2019-2020. Anul acesta, nu o să avem decât clasă profesională de a IX-a, profilul electromecanic. Vreau să fie diversificat, copilul să aibă de unde să aleagă, să nu fie un singur profil de profesională, să facem mecanici auto, bucătar, ospătar, coafeze”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gheorghe Benegui, directorul Liceului Tehnologic Turburea.

    Ion Bîrcă, primarul din Turburea, care până la 54 de ani nu a reuşit să obţină diploma de bacalaureat, este de acord cu propunerea directorului .

    ”Un lucru extraordinar de bun, pentru că cel puţin învaţă o meserie şi este mult mai bine. În primul rând, trebuie să ai dascălul potrivit, omul potrivit la locul potrivit. Nu sunt dascăli buni, nici copii buni nu îţi vin la şcoala respectivă. Trebuie neapărat să găsim o soluţie la care şi Inspectoratul Şcolar să pună umărul, chiar a pus umărul, ca să ai atracţie”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.

    Liceul din Turburea a fost complet modernizat anul trecut, însă rezultatele obţinute de elevi în acest an, la Bacalaureat, au rămas neschimbate. Din cei 15 elevi care au dat probele, niciunul nu a promovat examenul.

    ”Degeaba încerc eu să le creez toate condiţiile posibile, poate au condiţii mult mai bune ca cei din Târgu-Jiu, dar iată că rezultatele sunt mult mai proaste. Nu ne ridicăm la nivelul cel puţin mediocru. Anul acesta avem o clasă de profesională aprobată şi o clasă de liceu,să vedem dacă se mai înscriu. Toţi merg spre oraş, ca să înveţe carte. Rămânem clasa de profesională, o să încercăm o înţelegere cu cei de la CEO, am văzut că alocă nişte sume de bani claselor de profesională. Poate găsim o soluţie ca şcoala să fie utilă. Este una dintre şcolile cele mai moderne din judeţ, vorbim de investiţie de 33 de miliarde de lei vechi, bani de la Banca Mondială”, a mai declarat Ion Bîrcă.

    Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Gorj susţin că procedura de tranformare în şcoală profesională este simplă.

    ”Când se face proiectul reţelei de şcolarizare pentru anul şcolar 2019-2020, directorii şcolii supun reţeaua de şcolarizare aprobării Consiliului Local, apoi spre aviz conform de la ISJ. Nu este un demers dificil. Din punctual meu de vedere este un demers lăudabil, în contextul pe care l-am analizat destul de mult şi noi, în ultimul timp”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Gorj.

    Promovabilitatea în judeţul Gorj este de 62,42%, după afişarea rezultatelor finale la examenul de Bacalaureat. În acest an, niciun candidat nu a obţinut media 10.