Tag: juramant

  • REPORTAJ: Ceremonialul depunerii jurământului de către Iohannis în Parlament, moment solemn şi decent – FOTO

    Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a sosit la Parlament puţin înainte de ora 12.00, el fiind aşteptat de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, conform protocolului. Iohannis a venit împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis.

    Şedinţa Parlamentului a debutat la ora 12.00, aşa cum era programat, şi a durat 41 de minute, dintre care 25 de minute a vorbit preşedintele Klaus Iohannis, după depunerea jurământului.

    Şedinţa a fost deschisă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a fost şi preşedinte de şedinţă.

    La intrarea preşedintelui ales, Klaus Iohannis, în sala de plen, cei prezenţi s-au ridicat în picioare şi l-au primit cu aplauze.

    Iohannis a urmărit şedinţa stând într-un scaun, separat, situat imediat în stânga tribunei de unde se ia cuvântul.

    Şedinţa a debutat cu intonarea imnului naţional. Iohannis a ascultat imnul ţinând mana dreaptă la inimă.

    După intonarea imnului, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a prezentat hotărârea privind validarea rezutatului alelegerilor pentru funcţia de preşedinte al României. El i-a înaintat preşedintelui ales textul acestui document, împreună cu jurământul.

    A urmat ceremonialul solemn al depunerii jurământului de către Klaus Iohannis, care a devenit, astfel, preşedintele în exerciţiu al României.

    După ce Iohannis a citit textul jurământului, cei prezenţi l-au aplaudat, iar unii parlamentari şi-au făcut chiar şi cruce când acesta a rostit formula finală „Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

    Ulterior, Iohannis a semnat documentul şi l-a înmânat preşedintelui de şedinţă, Valeriu Zgonea, care l-a felicitat, atât el cât şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, strângându-i mana.

    Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a dat citire, ulterior, de la tribună, declaraţiei Parlamentului cu privire la depunerea jurământului de către preşedinte, declaraţie care, ca şi jurământul, a fost primită cu aplauze de către cei prezenţi.

    După citirea acestei declaraţii a Parlamentului, Zgonea a adresat „creştineasca rugăminte” PF Daniel, patriarhul BOR, să binecuvânteze învestitura preşedintelui ales a României.

    Patriarhul a venit la tribună şi a dat citire rugăciunii de binecuvântare a învestiturii.

    PF Daniel s-a rugat pentru poporul român şi pentru conducătorii României: “Preamilostive Doamne, dăruieşte conducătorilor noştri duhul înţelepciunii şi al dreptăţii, care întăreşte popoarele şi le înalţă, insuflă în inimile aleşilor iubire de patrie şi de neam ca să fie ei conducători binecuvântaţi, prin care să se arate voia ta cea sfântă şi ocrotirea pe care întotdeauna ai dăruit-o cu bunătate bisericii tale şi poporului român. Nu pentru dreptăţile noastre îndrăznim a cere mila şi ajutorul tău, ci pentru a ta nemăsurată iubire de oameni, pentru credinţa şi dragostrea cea nestrămutată a strămoşilor noştri, pe care noi îi avem mijlocitori înaintea ta pentru ţara noastră, România, pentru poporul român drept credincios de pretutindeni”.

    La finalul rugăciunii, cei prezenţi, inclusiv premierul Victor Ponta, s-au închinat, spre deosebire de aceştia Iohannis nefăcându-şi semnul crucii.

    După rugăciune, Iohannis a mers la PF Daniel, cu care a dat mâna, reprezentantul BOR felicitându-l pe noul preşedinte.

    Momentului binecuvântării i-a succedat cel dedicat primului discurs ţinut de Iohannis în Parlament în calitate de preşedinte, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, invitându-l pe acesta să ţină „cuvântul de inaugurare a mandatului de preşedinte al României”.

    Iohannis a vorbit în faţa Parlamentului 25 de minute.

    „Stau aici, în faţa dumneavoastră, conştient de miza acestui moment pentru viitorul României. Sunt recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii mi-au acordat-o, aceea de a fi preşedintele lor. Îi asigur că voi fi preşedintele tuturor românilor”, a spus Iohannis în debutul discursului său.

    El le-a spus celor prezenţi că aşteptările mari pot duce la reazultate mari şi că momentul la care clasa politică va începe să se ridice la înălţimea aşteptărilor nu poate dura mult.

    Iohannis a vorbit despre statul de drept, justiţie, lupta anticorupţie şi a arătat că nu există altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie.

    El a spus că politicienii trebuie să se aşeze la masa dialogului şi să constuiască un consens.

    „Voi chema la consultări partidele pentru a decide trei chestiuni fundamentale: obiectivele de ţară, o modalitate de lucru şi dialog permanent şi calendarul cu etape şi acţiuni, pentru a trece de la vorbe la fapte”, a spus Iohannis.

    El a mai spus că, în ceea ce priveşte politica externă, cuvintele cheie sunt continuitate şi predictibilitate.

    „Îmi propun ca în primele şase luni ale mandat să prezint strategia naţională de apărare a României”, a promis Iohannis, care a vorbit, de asemenea, şi despre Republica Moldova.

    El a arătat că îşi doreşte o Românie scosă din sfera senzaţionalului devenit cotidian.

    „Nu e timp de spectacol, pentru că fiecare lucrează. Una din practicile pe care ar trebui să le lăsăm în trecut sunt declaraţile de complezenţă”, a spus Iohannis.

    Discursul său a fost primit cu aplauze de către cei prezenţi, care s-au ridicat în picioare.

    După discurs, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat şedinţa închisă. El a transmis asigurări că Parlamentul va colabora transparent cu preşedintele Klaus Iohannis.

    Premierul Victor Ponta a fost primul care s-a dus la Iohannis pentru a-l felicita. După ce a dat mâna cu Iohannis, Ponta a părăsit în grabă sala de şedinţă. Ulterior, Iohannis a fost felicitat de ceilalţi participanţi la ceremonie.

    Carmen Iohannis a urmărit ceremonialul depunerii jurământului de la loja sălii de plen, ea fiind însoţită de preşedintele PNL, Alina Gorghiu.

    La şedinţă au mai participat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Preşedintele Traian Băsescu nu a luat parte la ceremonial, el aşteptându-l pe Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

    Printre cei prezenţi la ceremonia de la Palatul Parlamentului s-au mai aflat membrii Guvernului, membrii Curţii Constituţionale, principele Radu, arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, directorul SRI, George Maior, directorul STS, Marcel Opriş, înalţi demnitari şi oficiali străini şi reprezentanţi ai ambasadelor acreditate la Bucureşti.

    După închiderea şedinţei, Iohannis, împreună cu soţia, au părăsit Palatul Parlamentului, ei fiind conduşi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, conform protocolului.

    Klaus Iohannis şi soţia sa au plecat ulterior către Palatul Cotroceni, pentru ceremonia de predare-primire a funcţiei supreme în stat.

  • Klaus Iohannis a fost validat de către Curtea Constituţională în funcţia de preşedinte al României

    La finalul ceremoniei, Klaus Iohannis a declarat că “a fost un vot puternic şi foarte clar” şi i-a asigurat pe români că a înţeles mesajul electoratului. “Este un moment festiv, dar aş vrea să remarc că după 25 de ani de la revoluţie se încheie o etapă. Românii au spus, prin votul lor, stop şi de la capăt”, a declarat Iohannis. “Viziunea pe care eu am prezentat-o în campania electorală s-a împletit foarte frumos cu aşteptările românilor. Le spun românilor, astăzi şi aici, că se poate. Se poate construi o Românie puternică. […] Vom construi România lucrului bine făcut în timp şi pas cu pas.”

    “Vreau să vă spun cu toată fermitatea că voi fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei. Cred că preşedintele României trebuie, prin viziunea cu care vine, să inspire naţiunea, iar prin comportamentul său public să devină un etalon al societăţii române.”

    Preşedintele în funcţie Traian Băsescu a declarat, la rândul său, că acesta este un moment extrem de important. “Vă doresc, domnule preşedinte ales, ca după primul mandat să fiţi singur la această ceremonie”, a spus Traian Băsescu, referindu-se la faptul că îi urează lui Iohannis să rămână la Cotroceni timp de două mandate (în cadrul ceremoniei sunt prezenţi atât preşedintele în funcţie cât şi cel ales – n.red.). “Cine crede că transformarea României este un proces de cinci ani se înşeală. Este misiunea fundamentală a preşedintelui ca, utilizând toate instrumentele pe care Constituţia i le pune la dispoziţie, să facă astfel încât să se meargă înainte pe drumul fixat.”

    “Am constatat, în două mandate, că se vor găsi întotdeauna în societatea şi în mass media germenii pasului înapoi. Uneori, trebuie să forţezi la limită Constituţia pentru a te impune. Avem prea multe instituţii care, datorită jocului politic, încă nu sunt reformate.”

    Traian Băsescu a încheiat discursul mulţumindu-i lui Klaus Iohannis pentru căştigarea alegerilor. “Vreau să vă felicit pentru un lucru care ţinea de o problemă personală. N-aş fi vrut ca la finalul mandatului meu stânga să domine toate puterile statului. Astfel, las moştenire o ţară care are o opţiune de dreapta.”

  • Victor Ciorbea a depus jurământul ca Avocat al Poporului

     Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat, la eveniment, că Victor Ciorbea va fi Avocat al Poporului “într-o perioadă delicată a societăţii româneşti”.

    “Se reechilibrează, astfel, instituţiile fundamentale ale statului român. Organizaţiile neguvernamentale, societatea civilă, cetăţenii au astăzi, în prezenţa domnului Ciorbea în funcţia de Avocat al Poporului, unde să se adreseze în momentul în care legislaţia nu le este favorabilă sau sunt momente în care, interpretând anumite pasaje din legislaţie, constată că în anumite sectoare economice sau în anumite zone sociale există un blocaj”, a spus social-democratul.

    Zgonea a subliniat că această funcţie are mare vizibilitate, câteodată cu presiuni extraordinare din partea grupurilor politice parlamentare şi nu numai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu ar putea semna miercuri decretele de numire a noilor miniştri

     Varianta a fost prezentată şi ambasadorilor statelor UE de către premierul Victor Ponta, în discuţia avută miercuri, au adăugat sursele.

    Înainte de întâlnirea cu ambasadorii statelor UE şi după ce Gabriel Oprea a depus jurământul ca ministru de Interne, Ponta a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.

    Miercuri dimineaţa, Gabriel Oprea a demisionat din postul de vicepremier, condiţie convenită, marţi seară, de premierul Victor Ponta cu preşedintele Traian Băsescu, pentru ca acesta să preia, miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, având în vedere noua structură a Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Andrei Gerea a depus jurământul de învestitură ca ministru al Economiei. Băsescu: Aveţi misiuni teribil de grele: Oltchim şi Cuprumin

     “Permiteţi-mi să vă doresc succes, aveţi două misiuni teribil de grele: Oltchim şi Cuprumin. Sper să se deruleze procese transparente în favoarea companiilor”, a spus Băsescu.

    Liberalul Andrei Gerea a depus, miercuri, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Economiei, în prezenţa şefului statului, a premierului şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului fiind absent.

    La Cotroceni au mai fost prezenţi consilieri ai preşedintelui şi membri ai Guvernului.

    Ceremonia a durat doar câteva minute, la final Băsescu dând mâna cu demnitarii prezenţi şi râzând cu Victor Ponta şi Valeriu Zgonea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu nu a fost invitat la Cotroceni la depunerea jurământului de către Gerea

     Potrivit unor surse parlamentare, Antonescu nu a primit, aşa cum este obiceiul, invitaţie oficială din partea Preşedinţiei, la ceremonia de depunere a jurământului.

    În plus, potrivit surselor, Preşedinţia nu a acceptat la ceremonie prezenţa unui număr extins de invitaţi.

    Pe de altă parte, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că va fi prezent la depunerea jurământului lui Andrei Gerea propus pentru funcţia de ministru al Economiei.

    “Nu e un favor pe care i-l fac cuiva. Eu am să vă spun un lucru şi e important pentru toţi cei care sunt politicieni: noi ne putem certa, putem să spunem ce cuvinte vrem noi când jucăm în campionatul intern, dar toţi ne vedem la echipa naţională. Iar când suntem la echipa naţională avem nevoie de o atitudine şi un comportament pentru că facem parte din echipa naţională şi eu şi Victor Ponta şi Crin Antonescu şi preşedintele Băsescu, toţi cei care avem demnităţi în statul român. Acolo suntem obligaţi să respectăm regulile pentru că am fost selectaţi în echipa naţională”, a precizat Zgonea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu a semnat numirea lui Andrei Gerea în funcţia de ministru al Economiei

     “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 16 octombrie a.c., Decretul pentru numirea domnului Andrei-Dominic Gerea în funcţia de ministru al Economiei”, informează Preşedinţia.

    Andrei Gerea, lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor, a fost propus de PNL pentru funcţia de ministru al Economiei, post rămas vacant după demisia lui Varujan Vosganian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ramona Mănescu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor

     La ceremonie nu a fost prezent premierul Victor Ponta, care, potrivit programului anunţat de Guvern, la ora 15.00 urma să plece către Republica Moldova, unde face o vizită în perioada 26-27 august.

    La evenimentul de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Economiei, ministrul de Interne, Radu Stroe, ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul pentru Păduri, Lucia Varga, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu.

    De asemenea, au fost prezenţi consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Iulian Chifu, Iulian Fota, Bogdan Drăgoi, Gabriel Berca, Bogdan Mănoiu, Claudiu Constantin Dinu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: “Habemus Guvernus”. Plenul reunit pentru învestirea Guvernului, la ora 14:00. Noul Guvern va depune jurământul în această seară

    Întrebat dacă va avea loc vineri votul de învestitură, Ponta a răspuns: “Categoric da”.

    El a mai spus că vineri seară, “târziu”, noul Guvern va depune jurământul la Palatul Cotroceni.

    Premierul a spus că, imediat după şedinţa Camerei în cazul Stan, se vor întruni Birourile Permanente, care vor stabili programul audierilor în Comisii.

    Ponta a adăugat că în jurul orelor 15-16 va începe plenul pentru învestitură, care va dura patru ore.

    Întrebat când va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniştri la Palatul Cotroceni, Ponta a estimat că acest lucru s-ar putea întâmpla în jurul orelor 19.00-20.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: “Habemus Guvernus”. După şedinţa în cazul Stan vor fi Birouri Permanente, apoi audieri şi plen. Noul Guvern va depune jurământul în această seară

    Întrebat dacă va avea loc vineri votul de învestitură, Ponta a răspuns: “Categoric da”.

    El a mai spus că vineri seară, “târziu”, noul Guvern va depune jurământul la Palatul Cotroceni.

    Premierul a spus că, imediat după şedinţa Camerei în cazul Stan, se vor întruni Birourile Permanente, care vor stabili programul audierilor în Comisii.

    Ponta a adăugat că în jurul orelor 15-16 va începe plenul pentru învestitură, care va dura patru ore.

    Întrebat când va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniştri la Palatul Cotroceni, Ponta a estimat că acest lucru s-ar putea întâmpla în jurul orelor 19.00-20.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro