BusinessMagazin

Tag: joc

  • OutOfOffice – Javier Garcia del Valle, CEO, Happy Tour: “Lecţiile de business din jocul de golf” – VIDEO

    Aici mă refer la scurte plimbări în parc sau relaxare la piscină.
    De asemenea, în fiecare vară obişnuiesc să îmi vizitez părinţii şi rudele în Malaga, Spania, oraşul în care m-am născut şi am crescut. Voi merge împreună cu soţia şi vom petrece, întreaga familie, două săptămâni în luna august alături de cei dragi. Totodată, voi profita de ocazie pentru a mă relaxa la plajă şi a înota şi, bineînţeles, voi juca golf cu prietenii mei din Malaga, fiind activitatea mea preferată de petrecere a timpului liber. Din acest sport învăţ diverse lecţii pe care le aplic în business. Cea mai importantă lecţie este să „joc” calculat şi să îmi controlez impulsurile, adică să fac paşi mici, dar siguri în privinţa deciziilor luate pentru viitorul businessului.
    Mi-aş dori să ajung în Australia, Alaska şi Papua-Noua Guinee. Vor fi vacanţe mai costisitoare, deoarece drumul până acolo este foarte lung, prin urmare bilete de avion sunt scumpe. De aceea, momentan nu reprezintă o prioritate şi alegem să mergem în vacanţă în Europa sau ţări din apropiere, cum este Libanul.
    În România, aş prefera să petrec o vacanţă în liniştea unui sătuc din munţi, undeva în zona Rucăr-Bran sau în Munţii Apuseni, sau explorând Delta Dunării.
    Amintirile din vacanţe, călătoriile în sine sunt cele mai bune suveniruri, pentru că nu expiră niciodată şi nu pot fi pierdute.

    Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Într-o vacanţă nu aş petrece niciodată aproape tot timpul în hotel, la spa-ul hotelului, la piscină sau pe terenul de golf. Sunt un turist activ, care preferă să descopere destinaţia mergând pe jos, intrând în contact cu localnicii şi savurând spontaneitatea din fiecare loc.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Îmi place în egală măsură să îmi petrec timpul liber în diverse locuri din Bucureşti, fie că este vorba de un parc sau de un local. Bucureştiul devine an de an tot mai surprinzător, apar noi localuri, rooftopuri, noi localuri pe zona de food, cu noi gusturi şi experienţe culinare. Mi se pare că se dezvoltă într-un ritm ameţitor, cel puţin pe categoria de vârstă 18-35 de ani. De multe ori îmi place să savurez o cafea la cafeneaua Steam şi să ies la cină la restaurantele The Artist, La Finca by Alioli, Pata Negra sau altele, în funcţie şi de preferinţele prietenilor cu care mă întâlnesc.

  • Cronică de film: Din anii copilăriei – VIDEO

    Regizorul Jeff Tomsic pare să înţeleagă şi să îmbrăţişeze acest lucru, fapt dovedit mai ales de strategia de marketing a filmului, care are singurul rol de a te duce cu mintea la anii copilăriei.

    Filmul Tag (Leapşa) spune povestea a patru prieteni care joacă în fiecare an, încă din adolescenţă, un joc de leapşa. Ei petrec o lună de zile încercând să se ferească unii de alţii şi punând în acelaşi timp la cale tot felul de scenarii prin care să se atingă şi să „dea mai departe leapşa“.

    Şi pentru că e atât de uşor să te regăseşti în ceea ce fac personajele, spectatorul petrece o bună parte a filmului întrebându-se cum ar funcţiona, în viaţa reală, un astfel de joc. Filmul oferă câteva răspunsuri, dar lucrurile sunt evident mult exagerate.

    Distribuţia filmului e una excelentă: John Hamm îl interpretează pe Bob Callahan, CEO-ul unei companii de asigurări care poate cuceri orice femeie care îi iese în cale; Ed Helms semnează rolul Hogan Malloy, un doctor veterinar care e dispus să accepte un post de om de serviciu doar ca să îi paseze leapşa lui Callahan; Jake Johnson în interpretează pe Chilli, un personaj a cărui viaţă a luat o turnură greşită şi care mai găseşte plăcere doar în droguri, dar care e dispus să lase totul la o parte pentru joc. L-am revăzut cu plăcere şi pe Jeremy Renner, un actor extrem de talentat, dar care a beneficiat de prea puţine roluri bune.

    Faptul că Tag e lungmetrajul de debut al regizorului Jeff Tomsic devine destul de evident după primele minute, existând o anumită nesiguranţă în modul în care el a gândit succesiunea scenelor. Multe lucruri nu se leagă, personajele sunt prezentate destul de superficial, iar singurul element central pare a fi obsesia pentru joc.

    Lăsând însă la o parte numeroasele probleme ale filmului, aş spune că e o producţie binevenită în peisajul cinematografic american de azi. E bine să mai vedem şi astfel de filme, pentru că nu-mi aduc aminte de prea multe comedii reuşite în ultimii ani, cu excepţia lui Spy şi The Other Guys. Filmul este o artă, evident, dar nu tot ceea ce înseamnă film trebuie să te lase gânditor sau cu semne de întrebare. Uneori e suficient să te facă să râzi, atât timp cât umorul nu este de o calitate îndoielnică.

    În concluzie, Tag e un film despre copilărie şi despre joacă; asta e de fapt şi ceea ce îl salvează, pentru că nu se ia în serios decât ocazional. Primeşti ceea ce ţi se promite: un film amuzant, pe alocuri nostalgic, tocmai bun de umplut o seară de vară.

    Tag
    Regia: Jeff Tomsic
    Distribuţie: Jeremy Renner, Ed Helms, Jake Johnson
    Durată: 1 oră ŞI 40 minute
    Buget: 28 milioane dolari
    Data lansării: 6 iulie

    Nota: 6,5/10

  • Jocul ca afacere. Cum să faci bani în România cu unul dintre cele mai populare jocuri pe PC din istorie

    M-am jucat Counter-Strike în copilărie, iar în urmă cu câţiva ani am participat la un joc de airsoft în aer liber”, descrie Vlad Zamfir motivele pentru care s-a orientat spre un business care îmbină deopotrivă unul dintre jocurile de PC din copilăria millennialilor de azi, precum şi unul cât se poate de fizic, airsoftul.

    Devenit popular în toată lumea, acesta este un joc sportiv în care jucătorii simulează un conflict sau efectuează anumite misiuni cu ajutorul unor replici ale armelor reale. Este similar cu paintballul, iar diferenţa dintre cele două constă în materialul „muniţiei”: dacă în primul caz este vorba despre bile cu vopsea, în cazul airsoftului este vorba despre bile din material plastic. În timp ce la nivel internaţional se organizează chiar şi campionate de airsoft – Vlad Zamfir oferă exemplul Rusiei, care a organizat chiar şi un campionat între ţări, cu peste 1.000 de jucători – piaţa locală nu este una în plină dezvoltare, în special pe nişa magazinelor care comercializează echipamente de airsoft. În ceea ce priveşte arenele, Zamfir crede că mai există două astfel de spaţii în Bucureşti.

    Antreprenorul, în vârstă de 24 de ani, a construit, în urmă cu doi ani, FySnow Arena, o arenă de airsoft a cărei particularitate constă în faptul că reproduce o hartă din jocul virtual Counter-Strike, unul dintre primele jocuri de strategie pe calculator, care solicita jucătorilor să se joace pe grupuri. „Pentru mulţi jucători airsoftul reprezintă mai mult decât un hobby: este o dorinţă de aventură manifestată într-un joc ce nu cunoaşte limite în materie de arme airsoft şi scenarii cu tentă militară. Un astfel de joc ar aduce mişcare, adrenalină şi relaxare”, descrie el modul în care clienţii săi se raportează la acest joc.

    Preţul pentru o astfel de distracţie se situează în jurul a 50 de lei pe oră; potrivit lui Vlad Zamfir însă, investiţiile unui pasionat de astfel de sport pot urca semnificativ. În prezent, circa 100 de persoane vizitează arena săptămânal; au existat însă perioade în care s-a ajuns la acest număr într-o singură zi. Totodată, în unele scenarii de joc, sunt implicate chiar şi 200-300 de persoane.

    Anul trecut, cifra de afaceri a Airsoft (firma care operează FySnow Arena), a ajuns la peste 180.000 de lei, iar profitul net, la 97.000 de lei. Pentru anul în curs Zamfir previzionează un profit net de 50.000 de euro.

    Cum a ajuns tânărul de 24 de ani să construiască o astfel de afacere?

    El a povestit, în cadrul emisiunii Smart Business, că încă din copilărie, de fiecare dată când încerca ceva nou, se gândea la potenţialul transformării lucrului descoperit într-un business.

    „Căutam mereu să vând ceva, iar prima investiţie a fost în patru cutii de cretă cumpărate de la librărie, cu ajutorul cărora am marcat un teren de tenis în spatele blocului. Am răspândit apoi afişe pentru a-i direcţiona spre acel loc”, descrie el prima experienţă prin care a luat contact cu antreprenoriatul.

    Preocupat şi de airsoft, s-a gândit initial să îşi deschidă şi el un magazin de echipamente, dar în urma unui vis pe care l-a avut – la propriu – a hotărât să construiască arena inspirată de jocul adolescenţei sale. 

    Primul pas făcut a fost să găsească un loc potrivit pentru dezvoltarea proiectului – l-a găsit în Glina, lângă Bucureşti, pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi.

    A investit 50.000 de euro în dezvoltarea acesteia – „Fondurile nu au fost în niciun caz europene sau prin proiecte ale statului”, spune el. Precizează că a observat, din experienţele sale de până acum, cum acestea ajung să te îngrădească la un moment dat: „Este o formă de ajutor care ulterior poate să îţi aducă cheltuieli mai mari decât te-ai fi aşteptat”.

    Banii au venit însă din prima sa afacere, Smartech Security Solution (spioneaza.ro), o societate care se ocupă de comercializarea de echipamente de tehnică operativă sau, mai pe înţelesul tuturor, de spionaj. A intrat în acest domeniu încă de la 16 ani, când a început să se documenteze şi să promoveze anumite echipamente existente la vremea aceea, iniţial echipamente simple – brelocuri şi brichete cu cameră. A ţinut apoi pasul cu lansările; iar dacă anul trecut, valoarea veniturilor generate de aceasta ajungea la peste jumătate de milion de lei, anul acesta spune că se îndreaptă spre pragul de 1 milion de euro.

    Vlad Zamfir spune că oricine poate cumpăra astfel de echipamente; însă folosirea acestora este permisă cât timp persoanele monitorizate sunt înştiinţate.

    Clienţii lor sunt atât persoane juridice, cât şi fizice, dar a observat că în cel de al doilea caz predomină clienţii femei.

    Preţurile acestor produse pornesc de la 200 de lei – pentru microfoane sau camere – şi pot depăşi 5.000 de lei pentru echipamentele profesionale.

    În ceea ce priveşte planurile sale în continuare, spune că acestea vizează exporturile în Europa. „Dacă ne gândim la italieni, probabil că sunt mult mai geloşi decât românii”, spune el, mai în glumă, mai în serios.

    În ceea ce priveşte airsoftul, vrea să construiască noi scenarii de joc şi noi săli; nu exclude extinderea în afara Bucureştiului şi înfiinţarea unei şcoli de airsoft.

    Iar când vine vorba de sfaturile pe care le-ar da tinerilor de vârsta lui care vor să înceapă o afacere, spune că acestea constau în transformarea greşelilor în experienţe utile şi să nu ezite când au o idee: „Primul pas este să încerci, apoi poţi să reuşeşti sau nu, dar chiar dacă a fost un eşec, tot te-ai ales cu ceva”.

    Smart Business
    este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale revistei Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

  • MOMO, noul joc care duce la SINUCIDERE. O fetiţă de 12 ani din Argentina S-A FILMAT, înainte de A SE SPÂNZURA

    Jocul îi încurajează pe tineri să îl contacteze pe personajul Momo, pe una dintre reţelele sociale, WhatsApp, Facebook sau YouTube. “Momo” utilizează ca fotografie de profil imaginea unei sculpturi feminine, cu trăsături groteşti, ochi bulbucaţi, păr negru şi picioare de pasăre. Sculptura aparţine artistei japoneze Midori Hayashi, care însă nu doreşte să-şi asocieze creaţia cu imaginea unui astfel de joc, relatează Mirror.

    Imediat ce tânărul îl contactează pe Momo pe una dintre reţelele sociale, avatarul începe să-i trimită victimei imagini violente şi să-i inducă ideea că Momo ar cunoaşte detalii din viaţa privată a utilizatorului. Momo ameninţă chiar că va apărea în timpul nopţii în casele tinerilor care participă la joc sau că le va întinde o capcană, dacă ei nu mai răspund mesajelor avatarului.

    Jocul îi provoacă pe tineri să comunice cu un număr necunoscut. Persoana din spatele avatarului îi ameninţă pe jucători că vor păţi ceva grav dacă nu urmeză comenzile jocului. În final, personajul cere utilizatorilor să se sinucidă cu camera telefonului pornită.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Acum la Smart Business: ​​Cum a ajuns un antreprenor de 27 de ani să facă un business inspirat dintr-un joc pe calculator?

  • Smart Business: ​Cum a ajuns un antreprenor de 27 de ani să facă un business inspirat dintr-un joc pe calculator? – VIDEO

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • Din anii copilăriei

    Regizorul Jeff Tomsic pare să înţeleagă şi să îmbrăţişeze acest lucru, fapt dovedit mai ales de strategia de marketing a filmului, care are singurul rol de a te duce cu mintea la anii copilăriei.
    Filmul Tag (Leapşa) spune povestea a patru prieteni care joacă în fiecare an, încă din adolescenţă, un joc de leapşa. Ei petrec o lună de zile încercând să se ferească unii de alţii şi punând în acelaşi timp la cale tot felul de scenarii prin care să se atingă şi să „dea mai departe leapşa“.
    Şi pentru că e atât de uşor să te regăseşti în ceea ce fac personajele, spectatorul petrece o bună parte a filmului întrebându-se cum ar funcţiona, în viaţa reală, un astfel de joc. Filmul oferă câteva răspunsuri, dar lucrurile sunt evident mult exagerate.
    Distribuţia filmului e una excelentă: John Hamm îl interpretează pe Bob Callahan, CEO-ul unei companii de asigurări care poate cuceri orice femeie care îi iese în cale; Ed Helms semnează rolul Hogan Malloy, un doctor veterinar care e dispus să accepte un post de om de serviciu doar ca să îi paseze leapşa lui Callahan; Jake Johnson în interpretează pe Chilli, un personaj a cărui viaţă a luat o turnură greşită şi care mai găseşte plăcere doar în droguri, dar care e dispus să lase totul la o parte pentru joc. L-am revăzut cu plăcere şi pe Jeremy Renner, un actor extrem de talentat, dar care a beneficiat de prea puţine roluri bune.
    Faptul că Tag e lungmetrajul de debut al regizorului Jeff Tomsic devine destul de evident după primele minute, existând o anumită nesiguranţă în modul în care el a gândit succesiunea scenelor. Multe lucruri nu se leagă, personajele sunt prezentate destul de superficial, iar singurul element central pare a fi obsesia pentru joc.
    Lăsând însă la o parte numeroasele probleme ale filmului, aş spune că e o producţie binevenită în peisajul cinematografic american de azi. E bine să mai vedem şi astfel de filme, pentru că nu-mi aduc aminte de prea multe comedii reuşite în ultimii ani, cu excepţia lui Spy şi The Other Guys. Filmul este o artă, evident, dar nu tot ceea ce înseamnă film trebuie să te lase gânditor sau cu semne de întrebare. Uneori e suficient să te facă să râzi, atât timp cât umorul nu este de o calitate îndoielnică.
    În concluzie, Tag e un film despre copilărie şi despre joacă; asta e de fapt şi ceea ce îl salvează, pentru că nu se ia în serios decât ocazional. Primeşti ceea ce ţi se promite: un film amuzant, pe alocuri nostalgic, tocmai bun de umplut o seară de vară.


    Tag
    Regia: Jeff Tomsic
    Distribuţie: Jeremy Renner, Ed Helms, Jake Johnson
    Durată: 1 oră ŞI 40 minute
    Buget: 28 milioane dolari
    Data lansării: 6 iulie

    Nota: 6,5/10

  • Jucăria care ţine la distanţă gadgeturile

    „L-am rugat pe fiul nostru cel mare  să ne arate cu ce îi place să se joace cel mai mult dintre toate jucăriile pe care le avea”, a descris Robert Iliescu, fondatorul Mumu Toys, modul în care i-a venit ideea să înceapă un business în industria jucăriilor.

    Afacerea, în care este implicată şi soţia sa şi, în continuare, şi fiul în vârstă de opt ani, este formată din producţia şi vânzarea, la nivel internaţional, a unor figurine 2D din  magneţi şi policarbonat, de diverse forme geometrice. Acestea se pot transforma în figurine tridimensionale, fie că vorbim despre unele simple, cum ar fi o sferă, fie de altele mai complexe: maşini, elicoptere etc. „Multă lume spune că acesta este noul LEGO”, descrie Iliescu produsele, comercializate sub brandul Magspace.

    Potrivit antreprenorului, acestea au generat anul trecut vânzări totale (pe pieţe precum China, Germania, Japonia, Statele Unite) de aproximativ 20 de milioane de euro. În ceea ce priveşte piaţa locală, unde au lansat Magspace în urmă cu aproximativ un an, valoarea investiţiilor a ajuns la 1 milion de euro. „Pentru a fi prezenţi în hipermarketuri, în online, a trebuit să investim mult în producţie, în contextul în care nu aveam un concurent direct aici”, descrie el obiectul acestei investiţii. Produsele lor ajung în hipermarketurile Auchan şi Kaufland; dar şi la Cărtureşti, Diverta, Autograf, Maxi Toys, Bebe Tei, cât şi la eMAG.

    În Statele Unite, produsele sunt comercializate şi prin intermediul platformei Amazon: „Cel mai mult vindem în magazine fizice, dar online-ul vine din urmă. Pentru online, investiţiile sunt mai mari – produsele trebuie să ajungă în depozitul Amazon, de unde vor fi ulterior livrate – astfel că durează 3-4 luni până să fie vândute”. Deşi debutul pe Amazon a fost în luna mai a acestui an, vânzările au ajuns acolo la circa 300.000 de euro.
    Antreprenorul a detaliat în cadrul emisiunii Smart Business modul în care a intrat în afacere: fiul său, Albert, în vârstă de opt ani acum, l-a ajutat să realizeze o analiză „empirică” a pieţei, iar din toate jucăriile pe care le avea, le-a ales pe cele formate din magneţi. Pe piaţa internaţională, conceptul jucăriilor magnetice educative 3D există de 10 ani.

    Analizând îndeaproape nişa acestor produse, a ajuns la concluzia că exista loc de îmbunătăţiri şi, prin urmare, potenţialul de a dezvolta un business în această direcţie. Un prim pas în acest sens a fost construirea designului pentru un nou produs, prin colaborări cu designeri ai unor producători de jucării precum LEGO sau Disney.

    În ceea ce priveşte realizarea producţiei, a ajuns la concluzia că China reprezintă cea mai bună opţiune. „Fiind vorba despre policarbonat, magneţi, componente scumpe ale jocului, am decis că acestea trebuie făcute în China pentru a fi competitivi”, spune el. Iliescu spune că a avut anterior mai multe afaceri în domeniul businessurilor online, printre care comercializare de mobilă, accesorii auto etc., astfel că a găsit pe piaţa chinezească partenerii necesari pentru a produce jucăriile.

    Businessul Mumu Toys a fost lansat în urmă cu cinci ani, mai întâi pe piaţa asiatică, în ţări precum China şi Japonia. Potrivit lui Robert Iliescu, jucăriile se adresează deopotrivă copiilor şi adulţilor. „Aceste jucării abordează dezvoltarea emoţională, dezvoltarea copiilor din punct de vedere psihologic, intelectual, gândirea lor în perspectivă, viziunea”, descrie antrerenorul câteva dintre abilităţile pe care copiii şi le pot dezvolta jucându-se astfel. Totodată, crede el, jucăriile de acest tip oferă o alternativă atractivă copiilor, tentaţi să petreacă din ce în ce mai mult timp cu tehnologia.
    „Copiii devin dependenţi de gadgeturi, atenţia de la televizor s-a mutat în palmă – în telefon, tabletă. Vedem părinţi cu copii în restaurante în care fiecare membru al familiei foloseşte un gadget şi nu mai vorbesc între ei”, descrie el un comportament des întâlnit în prezent. 
    Astfel, este de părere că jucăriile lor oferă un motiv în plus pentru ca membrii unei familii să petreacă mai mult timp împreună: „Le rupem din timpul dedicat gadgeturilor pentru un astfel de joc”, spune el, precizând că jucăriile Magspace se adresează şi adulţilor.

    În România, preţul unui set de astfel de jucării porneşte de la 100 de lei, pentru un joc de 14 piese, iar pentru cel mai complex, cu 26 de piese, acesta urcă până la 900 lei.
    Robert Iliescu spune că au concurenţă directă într-un singur producător mondial, care are şi certificările şi patentele necesare pentru a comercializa acest produs; pe de altă parte, multe alte companii din China realizează replici ale acestor jucării, fără patente şi certificări. 
    Planurile de dezvoltare în continuare a afacerii vizează extinderea acesteia la nivel global: „Având un singur concurent la nivel internaţional, înseamnă că există foarte mult potenţial – este o piaţă care nu e încă saturată şi cu siguranţă vor apărea şi alţi jucători”.
    De la 1 septembrie, vor vinde produsele şi în Canada, iar ulterior se vor concentra pe America, Asia şi pe dezvoltarea pe piaţa locală; Iliescu spune că îşi caută un partener pentru distribuţia produselor în fiecare ţară.

    În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare a produsului, chiar dacă îşi doreşte să păstreze interacţiunea fizică a copiilor cu acesta, spune că şi-au propus ca în perioada următoare să îmbine utilizarea acestuia cu digitalul: prin digitalizarea acestui produs, după crearea unei forme, aceasta va putea fi transpusă într-o aplicaţie prin care alţi copii pot să vadă ce jucărie a creat utilizatorul.

    Întrebat care ar fi sfaturile sale pentru antreprenorii locali, ezitanţi în ceea ce priveşte extinderea internaţională, spune: „Mulţi antreprenori români nu au curaj să facă pasul în afara graniţelor. Dacă oamenii au o idee şi se opresc după ce realizează că următorii paşi sunt greu de făcut, cu siguranţă nu o să meargă mai departe; dar dacă ai o idee şi începi să vorbeşti despre aceasta, cu siguranţă cineva te va ajuta.”
    Iliescu spune că fiul său este implicat şi acum în afacere: pe lângă faptul că a creat numele companiei, asigură în continuare cercetările de calitate pentru produse: „Nu doar că se joacă, dar este de datoria lui să ajute la dezvoltarea acestui joc”. De asemenea, îşi convinge partenerii de joacă să acorde atenţie acestor produse: a făcut, de exemplu, o demonstraţie la şcoală pentru copiii mai mici decât el. Piaţa de jocuri şi jucării din România este evaluată la aproximativ 160 de milioane de euro, fără să fie luate în calcul cifrele generate de jocurile pe calculator sau console, fiind un domeniu în continuă dezvoltare, cu o extindere foarte bună şi în mediul online, unde românii au început să facă tot mai des achiziţii, se arată într-o analiză a retailerului online de jucării BestKids, citată de ZF.

  • Jocul video de care n-a auzit nimeni care a îmbogăţit trei adolescenţi

    Jocul s-a dovedit a avea un succes fulminant. Doar în prima zi de la lansare, în jur de 75,000 de oameni se jucau Jailbreak, potrivit Business Insider. De aceea, Jailbreak este estimat că va genera venituri de şapte cifre în acest an, iar Balfanz a declarat că a câştigat deja destui bani încât să-şi acopere costurile de şcolarizare la Duke University pentru următorii patru ani.

    Roblox este o platformă gratuită care încurajează pe oricine să creeze jocuri pentru comunitatea de jucători (majoritatea copii).  Roblox a creat o nouă generaţie de antreprenori, jocul dând posibilitatea utilizatori săi să programeze şi să-şi vândă propriile jocuri şi obiecte în cadrul acestuia. 

    Recent, compania a ţinut o conferinţă la care a invitat dezvoltatorii de pe platformă şi a anunţat că se aşteaptă să plătească 30 milioane de dolari dezvoltatorilor în acest an. Un tânăr programator se pare că este pe cale să câştige 3 milioane de dolari, iar alţi doi sunt pe cale să câştige câte 2 milioane de dolari fiecare.

    Roblox are acum 56 de milioane de utilizatori pe lună, cu un milion mai mult decât Minecraft. Utilizatorii folosesc o monedă virtuală numită Robux pentru a cumpăra obiecte virtuale. De exemplu, în jocul “Jailbreak” poţi să cumperi un casetofon pentru maşină sau poţi achiziţiona un VIP pass pentru a obţine anumite privilegii.

    Bineînţeles, Roblox vinde Robux pentru bani reali, iar atunci când un utilizator cheltuieşte Robux într-un joc, dezvoltatorul acelui joc primeşte o parte.

    „Este o piaţă liberă care funcţionează remarcabil de bine”, spune CEO-ul Roblox, David Baszucki. Conform spuselor sale, unii dezvoltatori ajung până la 50.000 de dolari pe lună.

    Astfel jocul devine o mică afacere pentru dezvoltatori, însă nu trebuie să fii un geniu al programării pentru a putea face bani cu Roblox. De exemplu, Balfanz a externalizat anumite proiecte către alţi profesionişti – sound design, crearea interfeţei sau desenul personajelor.

    Un exemplu în acest sens este Vivian Arellano, o artistă de 17 ani din Texas, care a câştigat 1000 de dolari datorită Roblox în ultimele luni, contribuind la crearea mai multor jocuri.

    De asemenea, în 2015, Business Insider prezenta povestea unui tânăr de 17 ani care a făcut 100.000 de dolari în 2 ani prin intermediul Rolbox.

  • Iluziile, drogul pe care Rusia îl administrează pionilor de sacrificiu din jocul geopolitic de cucerire a pieţei de energie din Europa

    „Belene este o afacere total coruptă şi un proiect eşuat.“ Acestea au fost cuvintele lui Boiko Borisov, premierul Bulgariei pe atunci, într-un interviu acordat postului de televiziune BTV în anul 2014. Borisov era la începutul celui de-al doilea mandat, când eforturile Statelor Unite şi ale Comisiei Europene de a creşte siguranţa energetică a Europei prin reducerea dependenţei de Rusia erau în plin avânt.

    Acum, politicianul, fost boxer, în continuare la conducerea guvernului bulgar, are o părere total diferită, atât despre Belene, cât şi despre ruşi.
    El se referea la proiectul centralei nucleare de la Belene, a cărei construcţie a început în anii 1980, dar s-a blocat după căderea comunismului. Proiectul a fost dezgheţat în 2004.

    Reînceperea construcţiei i-a costat de atunci pe contribuabilii bulgari puţin peste 1,5 miliarde de euro, scrie pentru Balkan Insight Martin Vladimirov, analist al Centrului pentru Studiul Democraţiei din Sofia. Însă nimic nu a fost construit în ultimul deceniu. Cele două reactoare VER-1000 de 1.060 MW care ar fi trebuit să fie livrate de către Atomstroyexport, companie aflată în proprietatea statului rus, pentru proiectul Belene au fost obiectul unui proces de arbitraj care a durat trei ani.

    Arbitrii au decis la sfârşitul anului 2016 că Bulgaria datorează companiei ruse 628 de milioane de euro pentru reactoarele comandate prin mai multe contracte între furnizorul bulgar de energie NEK şi compania rusă, dar rămase neplătite după ce proiectul a fost oprit din nou în 2012.

    Acum, cel de-al treilea cabinet al lui Borisov se pregăteşte să reînvie proiectul de energie nucleară, depunând o moţiune în parlament pentru ridicarea moratoriului din 2012 asupra construirii centralei.

    Între timp, preşedintele bulgar Rumen Radev, care a câştigat alegerile din 2016 susţinând în mod deschis încălzirea relaţiilor cu Rusia şi reînnoirea proiectelor energetice în care sunt implicate companii ruseşti, s-a dus pe 21 mai la Moscova pentru discuţii legate de repornirea lucrărilor la Belene şi posibila reînviere a proiectului ruso-bulgăresc al gazoductului South Stream, pe care el l-a numit „Bulgarian Stream“.

    Recent, şi premierul Borisov a vizitat Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a discuta chestiuni legate de energie. Deşi conversaţia lor nu pare să fi adus nimic nou, Putin a reiterat interesul Rusiei de a participa la proiecte la scară largă alături de Bulgaria, inclusiv la Belene.

    „Partea rusă este gata să se reîntoarcă la ideea de a implementa proiectul de construcţie a centralei nucleare de la Belene, desigur, dacă conducerea bulgară ia decizia potrivită“, a declarat liderul rus reporterilor după întâlnire.

    Cu privire la posibila reînviere a South Stream, Putin a spus că Rusia este „pregătită pentru noul traseu“. El a explicat că despre un posibil pasaj al TurkStream II prin Bulgaria a discutat cu preşedintele turc Erdogan. TurkStream a fost gândit ca înlocuitorul South Stream după ce Putin a anunţat în 2014 că îl abandonează din cauza obstacolelor puse de Comisia Europeană. South Stream ar fi făcut din Bulgaria o verigă importantă a infrastructurii de conducte prin care Rusia alimentează cu gaze naturale Europa, ocolind Ucraina.

    În ceea ce priveşte Belene, teama este că, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut cu astfel de proiecte, Bulgaria va intra din nou într-un cerc vicios în care politica energetică a ţării nu este condusă de interesul public, ci de statul rus şi de oamenii de afaceri locali.

    Îngheţarea proiectului de energie nucleară în 2012 şi abandonarea gazoductului South Stream la sfârşitul anului 2014 au pus capăt temporar costisitoarei influenţe economice a Rusiei asupra Bulgariei.

    Dar nimic nu a oprit reţelele oligarhice din spatele acestor proiecte, atât din Rusia, cât şi din Bulgaria, care au colaborat în trecut pentru a penetra sau a captura sectoare strategice ale economiei bulgare, inclusiv energia, telecomunicaţiile, sectorul bancar şi construcţiile.

    Neno Dimov, ministrul bulgar al mediului, despre care se spune că are legături neonaziste, a calificat încălzirea globală ca fiind „o farsă“, notează Huffington Post. În acest an, Bulgaria lui Borisov, a lui Radev şi a lui Dimov şi-a folosit preşedinţia prin rotaţie a UE pentru a încerca să înlocuiască principiul „eficienţei energetice pe primul loc“ al uniunii cu o regulă care prevede că statele membre nu pot promova proiecte de eficienţă energetică în dauna proiectelor de infrastructură de gaze.

    Dovezile sugerează că Rusia a reuşit să se folosească de rolul de principal furnizor de energie pentru a manipula companii de stat, instituţii publice şi membri influenţi ai elitei economice şi politice din Bulgaria în beneficiul propriu.

    După cum arată studiul Kremlin Playbook al Centrului pentru Studiul Democraţiei (CSD) şi al Centrului pentru Studii Strategice şi Studii Internaţionale (CSIS) din 2016, entităţi ruseşti au controlat în medie aproape o cincime din fluxurile de venituri din economia bulgară în  ultimul deceniu, fie direct, fie prin intermediari locali.

    Acest lucru face ca Bulgaria să fie cea mai vulnerabilă ţară din Europa Centrală şi de Est la amestecul Rusiei.

    Pentru a-şi amplifica influenţa economică, Rusia a recurs la o serie de instrumente de soft power, cum ar fi sprijin pentru partide politice şi propagandă prin mass-media, şi a căutat să exploateze deficitele de guvernanţă şi lipsa memoriei instituţionale de lungă durată pentru a exercita presiuni geopolitice cu scopul de a-şi atinge obiectivele strategice din sud-estul Europei.

    Belene şi South Stream sunt exemple vii ale modului în care Rusia încearcă să blocheze ţările din regiune în megaproiecte umflate prin intermediul unor acorduri pe termen lung finanţate cu datorie care nu au o justificare economică prea clară.

    În cazul Belene, nu numai că finalizarea proiectului ar costa încă 10,5 miliarde de euro, dar centrala ar crea pierderi şi în primele trei decenii ale existenţei sale. CSD estimează că, la structura actuală a costurilor, centrala Belene ar ajunge să acopere costurile doar la preţuri en gros ale energiei electrice de peste 80 euro/MWh, comparativ cu nivelurile regionale actuale de 35 – 40 euro/MWh.

    Bazat pe datele şi modelele utilizate de Comisia Europeană, un studiu al CSD din 2017 şi al unor institute de cercetare în domeniul energiei cu experienţă din Europa arată că Belene nu ar fi sustenabilă din punct de vedere financiar nici în 2050, când se preconizează că preţurile energiei din Europa de Sud-Est ar ajunge la aproximativ 74 euro / MWh.

    Un rezultat interesant al exerciţiului de modelare arată că, odată cu creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic, susţinută de politicile UE de decarbonizare, până în anii 2040 chiar şi centrala nucleară acum în funcţiune în Bulgaria, cea de la Kozlodui, ar putea să fie subutilizată în proporţie de aproximativ 10%.

    Costul unitar al energiei electrice produse de Belene – costul unitar al energiei electrice pe întreaga durată de viaţă a instalaţiei de producţie – se preconizează a fi cel puţin de trei ori mai mare decât costurile actuale de producţie ale centralei Kozlodui, astfel că o nouă capacitate nucleară ar putea să rămână grav subutilizată în toate scenariile, ducând la crearea de active irecuperabile cu implicaţii enorme asupra bugetului şi mediului.

    Din punct de vedere economic şi social, centrala ar putea duce la un sfârşit brusc al industriei locale de energie din cărbune deoarece construirea unei noi capacităţi mari de generare ar permite închiderea centralelor termoelectrice bazate pe cărbune fără o schimbare semnificativă a structurii aprovizionării cu energie electrică. Aceasta ar însemna şi distrugerea a peste 12.000 de locuri de muncă directe şi indirecte din industria cărbunelui.

    În plus, există riscuri financiare semnificative, care vor fi suportate de guvernul bulgar.

    În teorie, guvernul a promis că Belene va fi construită doar într-un cadru bazat pe piaţă, în care un investitor privat strategic va finanţa integral construcţia, iar statul nu ar participa, exceptând aducerea celor două reactoare deja existente.

    Fără un angajament pentru un acord pe termen lung cu privire la achiziţia de energie, pare puţin probabil ca vreo companie privată să decidă să investească într-un proiect care ar trebui să livreze energie electrică la preţuri de două ori mai mari decât cele de acum de pe piaţa regională. Aceasta a fost concluzia unui studiu confidenţial de fezabilitate a proiectului, comandat Academiei Bulgare de Ştiinţe de către Bulgarian Energy Holding, proprietarul principal al proiectului.

    Cu toate acestea, presiunea puternică din partea intereselor dominante a dus la schimbarea concluziei finale a studiului. Noua concluzie mizează pe faptul că Bulgaria ar putea reporni proiectul sub un cadru financiar de tipul Paks II, în care Rosatom acoperă 80% din împrumutul pentru extinderea centralei nucleare ungare, în timp ce statul – Ungaria – participă cu o participaţie de 20% – adică reactoarele în sine.

    În practică, contribuabilii bulgari va trebui să suporte costurile proiectului prin rambursarea împrumutului rusesc după ce se va realiza că centrala nu poate genera profit suficient pentru a putea face acest lucru singură.

    Între timp, Rusia se va putea folosi de acordul financiar pentru a presa guvernele viitoare în ceea ce priveşte direcţia strategică a politicii externe a ţării sau pentru a continua să hrănească interese locale pentru a susţine interesele de stat sau private ale Rusiei. O parte a explicaţiei pentru influenţa puternică a intereselor ruseşti în Bulgaria este dependenţa structurală de petrol, gaze naturale şi de energie nucleară a ţării, care s-a adâncit din cauza unei infrastructuri rigide, a obligaţiilor contractuale inflexibile şi a unei pieţe regionale izolate şi segmentate.

    Această situaţie a fost vizibilă în special pe piaţa gazelor naturale, unde Gazprom se bucură de monopol asupra preţului. În ultimul deceniu, Bulgaria a plătit în medie cu 20- 30% mai mult decât Germania pentru cumpărarea gazelor ruseşti.

    Gazprom a compromis cu succes liberalizarea comerţului regional cu gaze prin contractul său de tranzit cu compania bulgară de transport şi a încercat să oprească sau cel puţin să întârzie orice proiect de infrastructură alternativă de transport al gazelor naturale prin care s-ar asigura securitatea sau diversificarea aprovizionării.

    În cel mai extrem caz, potrivit fostului ministru de interne Ţvetan Ţvetanov, interesele Rusiei s-au aflat în spatele organizării protestelor stradale împotriva explorării gazelor de şist pe teritoriul Bulgariei.

    Ca şi în cazul Belene, Rusia a exploatat deficienţele de guvernanţă pentru a promova construirea conductei de gaze South Stream, al cărei preţ de peste 4 miliarde de euro (numai pentru secţiunea bulgară) ar fi făcut-o de trei ori mai costisitoare pe kilometru decât conductele de dimensiuni similare din Germania.

    Datorită opoziţiei UE faţă de proiect şi în special datorită procedurilor sale netransparente de achiziţii publice, precum şi depărtării Rusiei de UE după anexarea Crimeei, Rusia a abandonat South Stream în decembrie 2014.

    Cu toate acestea, guvernul bulgar s-a agăţat cu încăpăţânare de ideea de a aduce o conductă rusească de gaze mare pe teritoriul Bulgariei.
    Reîncarnarea proiectului a început încă din 2015, odată cu lansarea conceptului Balkan Gas Hub, care, conform planurilor actuale ale guvernului bulgar, va fi un centru de tranzacţionare a gazelor ruseşti (care vor ajunge acolo printr-o versiune prescurtată a South Stream pe sub Marea Neagră), azere şi a gazelor naturale lichefiate (prin intermediul TAP şi al interconectorul Grecia-Bulgaria), precum şi a viitoarei producţii interne din resursele offshore din Marea Negră.

    Însă, după cum se preconizează, Balkan Gas Hub se va alinia la reglementările UE, ceea ce face ca aceasta să fie o alegere improbabilă pentru Rusia.

    Cele mai multe dintre proiectele Balkan Gas Hub implică modernizarea infrastructurii existente de gaze şi construirea unei noi conducte de-a lungul aceleiaşi rute cu South Stream.

    Bulgaria pare că încearcă fie să investească într-o nouă versiune a South Stream, fie să convingă compania rusă să aducă Turkish Stream II pe o rută bulgară în locul ideii iniţiale de a lega conducta de Grecia şi printr-o conductă TAP extinsă de Italia.

    În acest scenariu, strategia bulgarilor este condusă de teamă – pe de o parte că terminarea contractului de tranzit pe care-l are cu Ucraina în 2019 va elimina veniturile din taxele de tranzit vitale ale operatorului de transport de gaze şi, pe de cealaltă parte, din motive mai sinistre, că este puternic lovită de grupuri economice şi politice proruse locale care lucrează de zeci de ani pentru a proteja monopolul Gazprom în Bulgaria.

    În ambele cazuri, Rusia a demonstrat cu măiestrie că proiectele de infrastructură mari pot servi atât ca morcovi, cât şi ca beţe, scopul final fiind de a extrage bani pentru elitele ruseşti şi locale, de a consolida dominaţia Rusiei pe piaţa energiei şi de a obţine influenţă politică.
    Chiar dacă aceste proiecte energetice strategice nu sunt finalizate, statutul lor de proiecte-zombie a costat şi va costa Bulgaria resurse considerabile. În acelaşi timp, acestea vor creşte riscul instabilităţii politice şi vor accelera deriva ţării faţă de nucleul UE.