Tag: Ivatherm

  • Rucsandra Hurezeanu e singura româncă de pe piaţa dermato-cosmeticelor care se bate cu multinaţionalele

    Anterior, timp de un deceniu, românca a lucrat în domeniul farma unde s-a angajat imediat după ce a absolvit Facultatea de Medicină. A decis să îşi creeze propria afacere după ce a crescut în domeniul farma până când, după cum spune chiar ea, a simţit că nu mai are unde urca. În momentul în care a decis să devină antreprenor, Rucsandra Hurezeanu a urmat modelul mamei sale care la începutul anilor ’90 a deschis propria farmacie privată. Ulterior, businessul s-a extins atât în distribuţie, cât şi în producţie.

    Tot mama sa a fost cea care a sprijinit-o financiar să pornească la drum cu businessul Ivatherm care astăzi creează produse dermato-cosmetice “made in Franţa” cu apă de la Herculane. A început prin a studia proprietăţile apei termale de la Herculane, cea mai veche staţiune balneară din Europa. Apoi a mers în Franţa, unde a contractat o echipă de cercetători care să evalueaze efectele apei de la Herculane. După ce au fost descoperite proprietăţile anti-inflamatorii ale apei, produsele Ivatherm şi-au făcut treptat loc în farmacii. Acum produsele sunt aşezate pe rafturi în peste 1.000 de farmacii din România şi Rucsandra Hurezeanu are planuri mari pentru export.

     

     


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

     

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm

    Rucsandra Hurezeanu a terminat Facultatea de Medicină şi s-a angajat imediat după absolvire în domeniul farma, unde a rămas timp de zece ani. A crescut treptat până a simţit că nu mai are unde urca şi e momentul să îşi facă un business propriu. Ea recunoaşte că a avut însă un exemplu pe care să îl urmeze, pe cel al mamei sale, care la începutul anilor ’90 şi-a deschis prima farmacie privată. Apoi businessul s-a extins şi în distribuţie şi producţie. Tot mama sa a fost cea care a sprijinit-o financiar pentru noul său proiect. A început prin a studia proprietăţile apei termale de la Herculane, cea mai veche staţiune balneară din Europa. Apoi a mers în Franţa, unde a contractat o echipă de cercetători care să studieze apa de la Herculane. După ce au fost descoperite proprietăţile anti-inflamatorii ale apei, produsele Ivatherm şi-au făcut treptat loc pe rafturile farmaciilor. Acum există în peste 1.000 de farmacii din România şi se pregătesc pentru cele din Ucraina. Nu oferă cifre privind investiţiile necesare pentru pornirea unui astfel de business, limitându-se la a spune că este vorba de cifre destul de mari. Rucsandra Hurezeanu explică însă că de trei ani compania este pe propriile picioare, iar investiţia a fost recuperată.

    BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?
    Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Asistăm la schimbări în raporturile tradiţionale dintre sexe prin afirmarea femeilor în antreprenoriat şi în posturi de top executive. A fost nevoie de timp, dar cred că la mijloc a fost nu neapărat reaua-voinţă a bărbaţilor, retrograzi promovării femeilor în posturi de conducere, ci şi o reticenţă a femeilor faţă de atacarea acestor poziţii. Drept urmare, cei mai mulţi dintre foştii mei şefi sau actuali parteneri de afaceri sunt bărbaţi, dar niciodată n-am simţit că există o diferenţă în felul cum ar încheia o înţelegere sau o colaborare prin prisma faptului că sunt femeie. Succesul unei mărci sau valoarea unui business sunt apreciate, indiferent de sexul celui care îl conduce.

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Nu am simţit că ar fi nici mai uşor, nici mai greu. Poate am fost ajutată de faptul că noi lucrăm într-un mediu feminin, creând produse cosmetice pentru femei.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere şi/sau de creare a unei afaceri?
    Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Stilul meu este unul antreprenorial, modern, bazat pe obiective clare şi responsabilităţi concrete. Ascult şi accept mereu părerile colegilor mei. Aşteptările mele sunt însă întotdeauna mari.

    BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?
    Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: În business e nevoie în primul rând de viziune, curaj şi de asumarea de responsabilităţi. Femeile sunt poate mai atente la detalii, au o grijă mai mare pentru ceilalţi şi de multe ori sunt extrem de determinate. Faptul că sunt nativ mai bine construite pentru lucrul în echipă decât bărbaţii le ajută în consolidarea unor organizaţii al căror suflet sunt chiar ele.

    BUSINESS Magazin: Care sunt brandurile preferate de parfum, haine, accesorii?
    Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Prefer stilul clasic elegant, dar mă simt la fel de bine şi în haine casual, moderne. Sunt o fire energică, dinamică, de aceea aleg parfumuri unisex, sofisticate, tonice. Accesoriul preferat este eşarfa. Am nenumărate eşarfe pe care nu obosesc niciodată să le asortez ţinutelor mele.

    BUSINESS Magazin: Care sunt destinaţiile de vacanţă preferate?
    Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Petrec weekend-uri lungi în capitalele europene: Paris, Roma şi Londra.

    BUSINESS Magazin: Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie?
    Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Avem timp pentru tot ce ne dorim cu adevărat să facem. Odată cu lărgirea familiei prin apariţia celor doi băieţi ai noştri, am devenit mai organizată. La birou mi-am mărit echipa de management, deleg mai multe responsabilităţi şi reuşesc să-mi fac timp atât pentru familie, cât şi pentru celelalte pasiuni ale mele, fie că e vorba de Ivatherm, fie că e vorba de lecturile mele sau de orele de gimnastică.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Afaceri cu puterea apei

    Povestea Ivatherm, singurul jucător român de pe piaţa dermato-cosmeticelor, începe în 2005, când Ruxandra Hurezeanu, cea care deţine şi conduce în prezent businessul, a simţit nevoia să îşi construiască propria afacere.

    “Am terminat Facultatea de Medicină şi imediat după m-am angajat în domeniul farma, unde am rămas timp de opt ani. Am ocupat pe rând toate poziţiile în marketing şi vânzări, iar la un moment dat am simţit că este timpul să îmi fac un business propriu.” Ea recunoaşte că a avut un exemplu pe care să îl urmeze, pe cel al mamei sale, care la începutul anilor ’90 şi-a deschis prima farmacie privată. Apoi businessul s-a extins şi în distribuţie şi producţie.

    Tot mama a fost cea care a sprijinit-o financiar să pornească la drum. Nu oferă cifre privind investiţiile necesare pentru pornirea unuei astfel de afaceri, limitându-se a spune că este vorba de valori destul de mari. “Majoritatea banilor necesari au provenit din surse proprii, creditele contractate fiind relativ mici.” Ea explică însă că de trei ani compania este pe propriile picioare, iar investiţia a fost recuperată.

    A început prin a studia proprietăţile apei termale de la Herculane, cea mai veche staţiune balneară din Europa. A mers în Franţa, unde a contractat o echipă de cercetători care să studieze apa de la Herculane. “Acolo am fost întrebată: Eşti sigură că vrei apa asta în toate produsele tale? Toată lumea era sceptică. După trei luni m-au sunat şi mi-au spus: «Mais c’est extraordinaire votre eau» (Este extraordinară apa dumneavoastră, n. red.)”, îşi aminteşte ea. “Studiile clinice au demonstrat proprietăţile ei antiinflamatorii, calmante şi antiiritante pentru piele.”

    Apa termală folosită de Ivatherm provine dintr-un izvor termo-salin cu debit foarte mare. “La Herculane majoritatea izvoarelor sunt sulfuroase.” Apa vine de la 2.000 de metri adâncime şi când ajunge la suprafaţă are 45 de grade, astfel este aproape sterilă. “Îşi păstrează compoziţia şi nu se alterează la transport.” Ruxandra Hurezeanu, 39 de ani, îşi explică decizia de a merge în Franţa atât pentru partea de cercetare-dezvoltare, cât şi pentru producţie prin faptul că hexagonul este o piaţă de renume, cu o valoare de 15 miliarde de euro, faţă de mai puţin de un miliard de euro în România. Ea mai spune că acolo sunt mulţi producători care nu au branduri proprii, ci realizează exclusiv cosmetice pentru jucători din alte pieţe. În cazul Ivatherm, în Franţa se realizează doar produsul şi ambalajul primar, ambalarea finală având loc în România. Recipientele provin însă din state precum Spania, Italia sau Grecia.

  • Afaceri de nisa

    Lansata in 2005, pe o piata de 18 milioane de euro, compania Ivatherm a reusit sa treaca din acest an pe profit. Mai mult, cererea pentru produsele dermatocosmetice realizate pe baza apei termale ii va permite Rucsandrei sa ruleze in 2008 afaceri de 2 milioane de euro pe o piata care va ajunge la aproape 24 de milioane de euro. Care sunt planurile de extindere ale companiei si ce categorii de produse urmeaza sa primeasca amprenta Ivatherm, aflati duminica, 8 iunie, la ora 12.15, in emisiunea BUSINESS Magazin de la Pro TV.

    Un brand cu amprenta locala este si British Gallery din Bucuresti, initiat cu o investitie de 300.000 de euro, de Marius Plesea, un om de afaceri atipic pe plan autohton. Pornit dintr-o pasiune veche, aparuta in Anglia muzeelor si caselor memoriale, British Gallery e un cadru luxos si linistitor, ce evoca o casa englezeasca, cu ritualurile ei specifice. Fiecare camera este decorata de catre creatoarea Irina Solomon in stilul britanic traditional si pare mai degraba locuita, decat loc de expunere pentru obiectele expuse spre vanzare. Marius Plesea crede ca businessul lui e mai degraba un hobby, dar un hobby care nu inghite bani, ci ii produce.

    Departe de lumea dezlantuita se afla intotdeauna casa unui om de afaceri. E cel care apreciaza la justa valoare linistea, poluarea cat mai redusa si intimitatea pe care ti le da o locuinta intr-un cartier rezidential de la marginea orasului. Asa ca resedinta trebuie sa fie o oaza de relaxare si de verdeata, atasata unei piscine personale. Acestea sunt elemente esentiale pe care un apartament de bloc nu are cum sa le ofere. Iar cand vine vorba de lucruri esentiale si esti un important om de afaceri trebuie sa te gandesti la lucruri vechi cat lumea si noi, prin reinventare. Asa se face ca ultima tendinta in materie, extrem de gustata de oamenii de afaceri, este piscina ecologica. Asa cum ii spune si numele, bazinul n-are nicio urma de clor sau alt element chimic de curatare a apei. Este plin insa de stuf, nuferi si broscute, alaturi de care omul de afaceri inoata si se incarca de energie. Cat costa rasfatul aflati la emisiunea BUSINESS Magazin.