Tag: istoric
-
Un nou minim istoric. Cursul de schimb leu-euro: 4,6764 lei
Cursul de schimb pentru euro a ajuns la cel mai redus nivel istoric miercuri, 4,6722 lei, o creştere de 0,11% faţă de ziua precedentă şi când a depăşit pentru prima dată nivelul de 4,67 lei.În schimb, cursul pentru dolar, care în România este stabilit prin comparaţie cu euro, a scăzut cu 0,56%, joi faţă de miercuri, la 4,0573 de lei.De asemenea, cursul de schimb pentru francul elveţian a fost stabilit, joi, la 4,1537 lei, în scădere de la 4,1614 lei miercuri.Gramul de aur a fost stabilit joi la 168,5728 lei, în creştere de la 168,0226 lei miercuri, dar acesta nu este cel mai ridicat nivel istoric, mai fiind stabilit la acest nivel în cursul lunii decembrie. -
Moment istoric. Unul dintre cele mai importante tezaure ale Europei, gasit intr-o vie, se ‘intoarce’ acasa, in Timis. Afla-i uimitoarea poveste
Dupa descoperirea lui, acum mai bine de 200 de ani, tezaurul de la Sannicolau Mare a fost recuperat de autoritatile vremii si inclus in colectia Curtii Imperiale austriece, iar in prezent se afla la Viena.De aproape 10 ani, Primaria din Sannicolau Mare poarta tratative cu reprezentantii institutiei austriece, insa nu au reusit sa obtina acordul de a realiza o copie fidela a tezaurului.Vestile bune vin insa din Ungaria. Administratia locala din Sannicolau Mare a semnat deja un contract cu Muzeul din Szeged pentru realizarea copiilor dupa obiectele ce compun valorosul tezaur, scrie opiniatimisoarei.ro„Nu am reusit cu austriecii, pentru ca nu ne-am inteles cu cei de acolo. In primavara, am semnat deja un contract cu Muzeul din Szeged pentru o copie dupa tezaur. Termenul de executie este de un an si jumatate. Vom obtine o copie a celor 23 de piese, tezaurul va fi suflat in aur de 24 de karate, exact cum e originalul. Vom obtine de la specialisti un certificat care sa ateste ca este copie conforma cu originalul, ca sa poata fi expus intr-un muzeu pentru public”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Danut Groza, primarul orasului Sannicolau Mare.Termenul de finalizare a proiectului privind reproducerea tezaurului de la Sannicolau Mare este toamna anului 2019. Iar odata incheiata lucrarea, piesele vor fi expuse, cel mai probabil, la Castelul Nako, recent reabilitat la exterior si pentru care se cauta solutii de renovare interioara, astfel incat sa intre intr-un circuit al obiectivelor de vizitat din cel mai vestic oras al Romaniei.Tezaurul de la Sannicolau Mare este compus din 23 de obiecte din aur, in greutate totala de peste 10 kilograme, provenind din perioada medievala timpurie. Este considerat unul dintre cele mai importante tezaure ale Europei de la inceputul Evului Mediu si se afla la Kunsthistorisches Museum din Viena. Cele 23 de piese ale tezaurului, eterogene ca forma si executie stilistica, sunt confectionate din aur cu o finete variind intre 12 si 22.In vara anului 1799, pe 3 iulie, un taran Nera Vuin, sarb de origine, sapa pe langa un zid ca sa planteze vie, in curtea casei lui din Sannicolau Mare. La un moment dat, sapa i s-a lovit de ceva metalic. Ceea ce a scos apoi din pamant avea sa uimeasca o lume intreaga. Nu se stie nici acum, si probabil nu se va sti niciodata, cate piese faceau parte din tezaur. Multe dintre ele sunt perechi si e posibil ca toate sa fi avut o pereche, dar nu au mai ajuns pana la noi. Povestea spune ca descoperitorul le-a vandut pe nimica toata mai multor negustori, separat, sau numai unui negustor grec ori armean, care a incercat sa le vanda la pret mult mai mare, la Pesta.Aici piesele au atras imediat atentia si au fost confiscate si inventariate.O alta varianta spune ca, atunci cand taranul a incercat sa le vanda, proprietarul terenului a aflat si a alertat autoritatile. Era in interesul lui, caci legea oferea o compensatie atat descoperitorului (daca declara imediat comoara), cat si proprietarului pamantului, iar daca descoperitorul nu declara, dar era denuntat, partea acestuia ii revenea denuntatorului.Indiferent cum s-a intamplat, cert este ca cea mai mare parte a tezaurului a ajuns, intr-un final, de la Pesta la Viena, unde se afla si astazi. Unele dintre piese fusesera deteriorate. Sotia lui Nera Vuin ar fi pastrat si ea cateva piese mici, pe care le-a topit. Despre soarta taranului care a facut colosala descoperire nu mai stim mare lucru. Doar ca sotia sa a batut de doua ori pe jos drumul pana la Viena, ca sa-i ceara imparatului partea sa de recompensa, si n-a primit nimic.Locul in care s-a descoperit tezaurul se afla astazi pe strada Comorii din Sannicolau Mare. Descoperirea a avut in epoca un mare rasunet, valoarea fiind estimata la trei milioane de florini. Tezaurul de la Sannicolau Mare a fost expus si la Budapesta, de doua ori, prima data in 1884, apoi in 2002, la aniversarea a doua sute de ani de la fondarea Muzeului National al Ungariei. In Romania nu a fost expus niciodata.S-a pus problema presupuselor perechi lipsa. Sperand ca au fost ingropate undeva aproape de locul descoperirii tezaurului, in 2006, o echipa mixta de arheologi romano-maghiara a investigat zona, cu aparatura performanta. Nu s-a gasit nimic. Cautatorii de comori au rascolit si ei pamantul de-a lungul anilor, dar in zadar.Tezaurul este alcatuit din sapte ulcioare, ornamentate cu figuri florale, mitologice si geometrice, sapte vase joase – doua farfurii mai mari, doua mici, doua patere si un platou oval -, un bol cu o lucratura extrem de sofisticata, trei pocale, dintre care doua cu un cap de taur rasucit, privind inapoi si sprijinite pe trei picioare, iar un al treilea, in forma de scoica, doua potire, doua cani si un corn in forma de palnie. Majoritatea au inscriptii: in greaca, in limbi locale, dar cu alfabet grecesc, inca nedescifrate satisfacator, insemne cu aspect de rune, de asemenea nedescifrate intrutotul. -
Cine este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. Si de ce în tinereţe ea a încercat să ascundă că are bani alegând să lucreze ca un om obişnuit
Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. în tinereţe însă, ea a încercat adesea să ascundă acest lucru, alegând să lucreze ca un om obişnuit şi să se prezinte cu alt nume de familie.Susanne Klatten (n. Susanne Hanna Ursula Quandt) s-a născut pe 28 aprilie 1962 în Bad Homburg, Germania, în familia lui Herbert şi a Joannei Quandt. După ce a obţinut o diplomă în finanţarea afacerilor, Klatten s-a angajat la agenţia de publicitate Young & Rubicam din Frankfurt, unde a lucrat între 1981 şi 1983.
A urmat apoi un curs de marketing şi management la Universitatea din Buckingham şi un MBA în cadrul International Institute for Management Development (IMD) din Lausanne, specializarea publicitate. Experienţa sa în domeniul bancar s-a format ca urmare a joburilor pe care le-a avut în cadrul băncilor Dresdner Bank şi Bankhaus Reuschel & Co. Realizând că averea sa ar putea constitui o problemă, ea lucra adesea incognito, sub numele de Susanne Kant. În 1978, poliţia a împiedicat de răpirea acesteia şi a mamei sale, Johanna Quandt.

După moartea tatălui său, Klatten a moştenit 50,1% din acţiunile companiei germane de produse chimice Altana; sub conducerea sa, compania a fost propulsată în top 30 pe lista companiilor germane de talie mondială din DAX 30 (indicele bursei din Germania). În 2006, Altana AG şi-a vândut divizia farmaceutică companiei Nycomed, într-o tranzacţie de 4,5 miliarde de euro, bani care au fost distribuiţi acţionarilor sub formă de dividende. Altana a păstrat linia de produse chimice a companiei şi şi-a menţinut cotaţiile la bursă, iar Klatten a rămas acţionar majoritar, în 2009 cumpărând aproape toate acţiunile pe care nu le deţinea deja în companie.
Tatăl său i-a lăsat moştenire şi 12,5% din acţiunile BMW. În 1997, a fost aleasă în consiliul de supraveghere a companiei alături de fratele său, Stefan Quandt. Klatten deţine, de asemenea, circa 25% din acţiunile producătorului german de turbine eoliene Nordex, iar în 2012 a cumpărat participaţii în compania olandeză de biotehnologie Paques.
În octombrie 2007, documentarul „The Silence of Quandts“ („Tăcerea Quandtilor“), realizat de postul german ARD, a prezentat rolul afacerilor familiei Quandt în timpul celui de-al doilea război mondial, trecutul nazist al familiei nefiind cunoscut până atunci publicului larg. Producătorii filmului documentar i-au înfruntat pe reprezentanţii familiei în legătură cu folosirea de sclavi în fabricile deţinute de familia Quandt în acea perioadă.
Ca rezultat, la cinci zile după prezentare, patru membri ai familiei au anunţat, în numele întregii familii Quandt, intenţia lor de a finanţa un proiect de cercetare în care un istoric va examina activităţile familiei în timpul dictaturii lui Adolf Hitler. Studiul independent de 1.200 de pagini lansat în 2011 a concluzionat că familia Quandt „a fost legată inseparabil de crimele naziştilor“, potrivit lui Joachim Scholtyseck, istoricul din Bonn care s-a documentat pentru alcătuirea studiului. Compania BMW nu a fost implicată în raport.
Susanne Klatten l-a întâlnit pe actualul său soţ, Jan Klatten, în timp ce urma un internship pentru BMW în Regensburg, unde el lucra ca inginer. Cei doi s-au căsătorit în 1990, în Kitzbühel; în prezent locuiesc în München şi au trei copii. Miliardarei îi place să joace golf şi să schieze în Austria. Din 2005, ea este membru în consiliul universitar al Universităţii Tehnice din München. În 2007, a fost decorată cu Ordinul de Merit Bavarez şi este unul dintre principalii sponsori ai partidului politic de centru-dreapta, Uniunea Creştin-Democrată.
În prezent, Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere estimată de publicaţia internaţională Forbes la 21,3 miliarde de dolari; ea deţine 19,2% din acţiunile BMW, alături de fratele său, care deţine 23,7% din acţiunile companiei; de asemenea, Klatten este unic proprietar şi vicepreşedinte al Altana, grup care deţine 52 de unităţi de producţie şi 60 de laboratoare de cercetare la nivel mondial, cu venituri anuale de circa 2,2 miliarde de dolari şi un număr de aproximativ 6.200 de angajaţi.
-
Iohannis: Nu va fi niciun fel de pace cu Guvernul. Relaţia cu PSD este la un minim istoric
“Nu va fi niciun fel de pace cu Guvernul. Voi avea grijă să colaborăm doar pe chestiuni europene” a afirmat Klaus Iohannis, la întâlnirea informală cu presa vineri la Palatul Cotroceni.
Şeful satatului a precizat că nu o va lăsa pe premierul Viorica Dăncilă să participe la reuniunile Consiliului European.
De altfel, acesta a adăugat că a ajuns la “un minim istoric” colaborarea sa cu PSD.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Oraşul din România care îi impresionează pe americani: “Un oraş ca-n basme, parcă desprins din poveştile cu zâne”
O americancă a fost extrem de impresionată de oraşul Sighişoara pe care l-a lăudat în textele scrise pe blogul ei.”Eu vin dintr-o ţară unde asemenea locuri pur şi simplu nu există. Biserici vechi, un centru istoric înconjurat de ziduri, mii de ani de istorie… aşa ceva nu găseşti în Statele Unite”, este textul scris de Amanda.Tânăra a venit în ţara noastră, în urmă cu câţiva ani, şi a fost pur şi simplu uimită de frumuseţea locurilor.
”E un oraş cetate parcă desprins din poveştile cu zâne. Are străzi pietruite, clădiri colorate, un centru istoric pietonal… nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de Sighişoara”, mai spune Amanda pe blogul ei. De altfel, ea a mai scris un articol pe blogul ei, numit “De ce ar trebui să vizitezi România”.
Ea spune că ţara noastră este foarte frumoasă şi cu preţuri bune. În plus, Amanda, care este din statul american Ohio, punctează că a întâlnit mulţi oameni care ştiu să vorbească engleză, dar şi că nu a avut parte de aglomeraţie, ca în alte ţări.
Oraşul Sighişoara se află în inima Transilvaniei, în judeţul Mureş, pe malul Târnavei Mari, la 95 de kilometri de Sibiu. Este una din puţinele cetăţi medievale care sunt încă locuite, iar Centrul istoric al oraşului, este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
-
Bani sunt, dar ce să facem cu ei, unde să-i investim?
Companiile româneşti care o duc bine trăiesc din comenzile multinaţionalelor, care sunt principalii clienţi – Aramis Baia Mare, cel mai mare producător de mobilă din România şi cel mai mare exportator român, are ca principal şi unic client Ikea; dacă pică acest contract, pică exporturi de 250 de milioane de euro – sau din comerţ şi retail, dacă au avut şansa să se poziţioneze bine.
Dan Sărmăsan, preşedintele consiliului de administraţie al producătorului de mezeluri Agra’s din Alba Iulia, a spus la conferinţa ZF „România, 100 de ani de business. Cum trecem de la idee la business”: „Acum 18 ani era o avalanşă de forţă de muncă, însă era o şansă mică de a accesa capital, nu era ofertă pentru a face business. Primul credit pe care l-am luat, cu 120% dobândă, a fost în anul 2000. Atunci, la fiecare sfârşit de săptămână, stăteau la poarta fabricii 50-60 de oameni ca să-şi găsească un loc de muncă. Acum avalanşa de capital este uriaşă, întinzi mâna şi ai luat banii, important e să ştii ce să faci cu ei, să ştii să-i investeşti şi să ai în spate oameni care să te susţină. Fără o echipă bună, nu faci faţă.”
Ce ironie! Înainte aveai oameni, dar nu aveai capital, deci businessul mergea greu, acum ai capital, dar nu ai oameni. Foarte mulţi antreprenori români care au reuşit să aibă succes cu firma şi brandul lor până acum fac paşi laterali şi îşi investesc surplusul de capital în businessuri mai simple, de active imobiliare sau financiare. Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, este investitor în imobiliare, face blocuri alături de alţi parteneri.
Fraţii Pavăl, cei care au reuşit să facă din Dedeman un business de 1,2 miliarde de euro pe an, cu un profit de peste 200 de milioane de euro, îşi investesc banii cumpărând birouri (pe complexul The Bridge din Capitală au dat în jur de 160 de milioane de euro) sau pe bursă, fiind unii dintre cei mai mari investitori români.
Niciunul dintre ei, care au linii deschise de credit la orice oră, nu s-a dus peste hotare.
Faptul că piaţa este plină de bani, faptul că nu sunt proiecte de investiţii suficiente se vede şi în raportul dintre creditele bancare şi depozitele bancare, raport care a ajuns undeva la 80%. În perioada de boom economic, raportul era de 120%, ceea ce arăta că România atrăgea capital. În acest moment, prin acest raport subunitar, România are un excedent de economisire, care nu-şi găseşte contrapartida în business.
Afacerile care încep acum sau cele care sunt mici şi mijlocii trăiesc din banii acţionarilor şi din banii furnizorilor, adică din cei mai scumpi bani. Asta arată că foarte mulţi nu au o idee clară de business, că nu ar şti ce să facă cu banii, dacă i-ar avea.
Multe companii şi mulţi antreprenori încep să simtă că în România au ajuns la o limită, că piaţa a atins un nivel de unde este mai greu să creşti, iar viitorul înseamnă fie stagnare, fie vânzarea businessului, fie ieşirea pe pieţele externe, dar unde nu au expertiză şi nici dorinţă.
Polonezii şi ungurii au ieşit din piaţa proprie şi au venit la noi, reuşind astfel să-şi menţină ritmul de creştere a businessului. Cei care vor să iasă din corporaţii şi să devină antreprenori au în faţa ochilor businessuri mici, ceea ce până la urmă nu este rău, pentru că toţi au pornit de undeva, de la un nivel mic. Problema este că mulţi nu vor să devină mari, pentru că asta înseamnă bătaie de cap, înseamnă să te zbaţi, să găseşti oameni, să găseşti pieţe, să-ţi asumi riscuri. Şi nu toată lumea vrea acest calvar.
Ironia istoriei: atunci când dobânzile erau mari, toţi patronii, toţi antreprenorii români voiau să facă business, voiau să crească, voiau să fie în piaţă; acum, când dobânzile sunt mici şi liniile de finanţare stau la uşă, nimeni nu prea mai are chef să-şi asume noi riscuri.
Şi pentru că nu ar şti ce să facă cu banii.
Într-un clasament al celor mai profitabile sectoare din Europa de Sud-Est, pe primul loc se află industria chimică, cu o marjă de profit de 20%, industria cauciucului cu 13%, industria farma cu 10%, telecomunicaţiile cu 7% sau industria de petrol şi gaze naturale cu 6%. Dacă ne uităm la acest top, SEE 100, vedem că primele cinci domenii, ca marjă de profit, nu sunt extrem de apetisante pentru marea majoritate a antreprenorilor.
În aceste domenii, îţi trebuie mult mai mult decât să faci prăjituri sau să trimiţi felicitări. -
Declin ISTORIC: Cea mai mare piaţă auto a lumii se PRĂBUŞEŞTE
Achiziţiile de autoturisme de către dealeri s-au prăbuşit pentru a treia lună consecutiv, a anunţat un grup din industrie. În contextul deteriorării continue a relaţiilor comerciale cu SUA şi cu vânzările auto în creştere modestă deja, industria s-ar putea confrunta cu prima contracţie din anii ‘90 cel puţin. -
„De la grajd, la vedetă, şi înapoi în grajd” sau care este istoricul celor mai bogate familii din lume care au construit imperii de mii de miliarde de dolari
Dar într-o eră în care averile depăşeşc orice imaginaţie, iar diferenţele între clasele sociale devin din ce in ce mai mari şi clare, pare puţin probabil ca acest lucru să se întâmple cu una dintre cele mai bogate 25 familii ale planetei. Conform datelor strânse de Bloomberg, aceste 25 de familii deţin averi de peste 1,1 trilioane de dolari.
De la batoanele de ciocolată Mars şi eşarfele Hermes, de la lanţurile de supermarketuri în care intraţi zilnic sau hotelurile în care aţi stat în vacanţă şi până la companiile care vă ţin datele şi producătorii care v-au vândut medicamentele, sursele acestor averi variază, iar mărimile acestora sunt şi mai impresionante – mai mari ca valoarea de piaţă a Apple (194.21 miliarde de dolari), sau chiar cât PIB-ul Indoneziei (932 miliarde de dolari).
Orice calcul ar fi, însă, unul estimativ, averile familiilor Rothschild sau Rockefeller nefiind publice. Sursele acestor averi, ce au la bază decenii sau chiar secole de acţiuni sau dividente, variază în funcţie de businessurile pe care le deţin. Clanuri sau familii ale căror averi provin în mare parte datorită statului, cum ar fi numeroasele familii de şeici din orientul apropiat, nu sunt incluse în aceste statistici.
Poveştile tragice ale familiilor Pulitzer, Vanderbilt sau Woolworth ne arată cam cât de uşor este, chiar şi pentru cele mai mari şi influente familii ale lumii, să-şi piardă averile. ”Sunt nenumărate obstacole pe care familiile trebuie să le întreacă pentru a se asigura că averile lor se află în siguranţă odată cu trecerea generaţiilor”, spune purtătorul de cuvânt al Campden Wealth, Rebecca Gooch. ”Comunicarea, educaţia si o plănuire potrivită sunt cheia păstrării acestora”.
Unii miliardari, precum Mark Zuckerberg sau Bill Gates, au ales o abordare diferită, alegând să-şi ofere o parte din avere acţiunilor caritabile. Această abordare are la bază încă o teorie a americanului Andrew Carnegie ”Să-ţi petreci prima treime a vieţii educându-te pe cât de mult poţi. Să-ţi petreci următoarea treime muncind şi strângând toţi banii pe care-i poţi strânge. Să-ţi petreci ultima treime oferind aceşti bani unor cauze ce merită”.
Prima familie din clasamentul Bloomberg al familiilor bogate este familia Walton, deţinătorii celui mai mare hypermarket din lume, Walmart. Walmart are aproape 12.000 de magazine pe întreg mapamondul, cu vânzări de peste 500 de miliarde de dolari. Companiile familiei – Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trust, deţin jumătate din participaţiile Walmart, acţiuni ce stau la baza celei mai mari averi familiale din lume.
În anul 1945, Sam Walton cumpără primul său magazin pe care îl tranformă în Walmart. De aici, ajunge să clădească cel mai mare lanţ de hypermarketuri din Statele Unite, Walmart ajungând şi în ţări precum Canada, Mexic sau Chile. Sam Walton moare în anul 1992, iar la conducerea Walmart trece fiul său cel mare, Rob. Fiecare dintre copii lui Sam deţine o parte din Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trusts, astfel averile fiecăruia diferă în funcţie de acţiunile pe care le deţine.
Cel mai bogat membru al familiei este Jim, cu o valoare estimată de cei de la Bloomberg de 42.8 miliarde de dolari. Sub el se afla Rob si Alice, ce deţin averi de 42.6, respectiv 41.1 miliarde de dolari. Conform publicaţiei americane The Motley Fool, Walmart a făcut echipă cu Microsoft pentru a înfrunta Amazon, cel mai mare magazin din domeniul online.
A doua familie din clasamentul americanilor este familia Koch, familie ce deţine Koch Industries, companie ce activează în nenumărate ramuri ale industriei.În 1940, Fred Koch co-finanţează Wood River Oil and Refining Company, business pe care-l va pasa fiilor săi, Frederick, Charles, Davis şi William. O ceară între fraţi pe seama controlului companiei de la începutul anilor 80 îi face pe Frederick şi William să părăsească businessul.
Charles si David rămân şi ajung să dezvolte firma în Koch Industries, un conglomerat de mai multe companii cu un profit anual de aproape 100 de miliarde de dolari. Firmele deţinute de Koch Industries activează în domenii precum prelucrarea, rafinarea si distribuirea petrolului sau chiar finanţe şi investiţii la bursă. Familia Koch a fost una dintre principalele surse de bani pentru campania din 2016 a actualului preşesdinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, deşi acum se află într-un plin război contra resticţiilor impuse de republican asupra schimburilor de mărfuri.
-
Opinie Bogdan Botezatu, specialist în ameninţări informatice, Bitdefender: “Cum au devenit serviciile medicale ţinta preferată a piraţilor informatici”
Printre industriile afectate de WannaCry şi succesorii săi, serviciile medicale au fost lovite în mod deosebit, deoarece hackerii au devenit din ce în ce mai interesaţi să pună mâna pe fişe medicale. Motivul? Fişele medicale electronice conţin date extrem de sensibile, de la consultaţii, reţete şi tratamente până la istoricul medical al pacientului. În acelaşi timp, multe clinici comunică prin canale nesigure, sistemele lor sunt slab întreţinute, iar operaţiunile sunt remediate greoi în cazul descoperirii unei vulnerabilităţi.
Istoricul medical, de vânzare pe Dark Web
Pachetele de informaţii despre sănătatea pacientului care ajung pe Dark Web (piaţa neagră a internetului, sau internetul ascuns) în urma unei breşe sunt cunoscute sub numele de „fullz”. Fullz pot fi folosite pentru diverse tipuri de fraudă şi şantaj, cum ar fi frauda bancară, cea medicală, furtul de identitate şi şantajul.
Deşi serviciile medicale sunt totodată mai bine reglementate decât majoritatea celorlalte industrii, în ultimul an s-a observat o creştere considerabilă a numărului de breşe – în special atacurile de tip ransomware. Datele pacienţilor sunt, de asemenea, cele mai frecvente tipuri de date cu caracter personal compromise.
Oarecum ironic, odată cu introducerea noilor reglementări, precum GDPR, incidentele raportate în domeniul sănătăţii au început să crească, iar analiştii se aşteaptă ca această tendinţă să se amplifice.
În Statele Unite, clinicile şi spitalele au suferit o creştere substanţială a numărului de breşe în a doua jumătate a anului 2018. Între 2 milioane şi 3 milioane de fişe ale pacienţilor au fost expuse, iar şapte dintre incidentele raportate au menţionat în mod special şantajul pentru redobândirea accesului la datele blocate.
SamSam preferă mai ales spitalele
O familie de ransomware denumită SamSam a fost responsabilă de atacuri cheie care au vizat spitalele în 2017 şi 2018, unele unităţi fiind forţate să înceteze activitatea şi chiar să refuze internarea sau tratarea pacienţilor cu afecţiuni, în timp ce altele s-au întors la pix şi hârtie. Un atac asupra Ministerului Sănătăţii din Singapore a compromis 1,5 milioane de înregistrări ale pacienţilor, inclusiv fişa aparţinând prim- ministrului.
Numai în prima jumătate a lui 2018 au fost raportate cel puţin zece incidente de tip ransomware care au avut ca ţintă o instituţie de servicii medicale.
Mulţi atacatori care au luat în vizor sectorul sănătăţii în 2017 şi 2018 au folosit familia de ransomware SamSam, care – la fel ca rău-famatul WannaCry – utilizează o componentă de „vierme” pentru a se extinde pe infrastructura vizată. De la descoperirea acestei familii de ransomware, SamSam a provocat victimelor pagube de 6 milioane de dolari. SamSam afişează un ironic „I’m sorry“ în notele sale de răscumpărare.Daune mai mari decât costul protecţiei
Pentru al optulea an consecutiv, clinicile şi spitalele au suportat costuri mai mari decât orice alt sector din pierderea datelor. Costurile asociate cu pierderea datelor în domeniul asistenţei medicale sunt aproape de trei ori mai mari decât în celelalte industrii – de 408 dolari pentru fiecare fişă medicală pierdută sau furată.
În industriile puternic reglementate, cum ar fi serviciile medicale, clienţii au de obicei aşteptări ridicate pentru protecţia datelor lor. Un studiu al Ponemon Institute arată că anumite industrii sunt mai vulnerabile la perturbări atunci când clienţii îşi schimbă furnizorii de servicii. Când aceste organizaţii au o încălcare a datelor, încrederea clienţilor scade şi, ca urmare, vor încerca să găsească un înlocuitor.
De fapt, industria servicilor medicale are una dintre cele mai slabe rate de retenţie de clienţi, urmată de finanţe, farmaceutice, servicii, tehnologii, energie, comunicare şi educaţie.
Nu în ultimul rând, organizaţiile din domeniu sunt foarte lente în a remedia o breşă: în medie au nevoie de 103 zile pentru a reveni la normal. Absenţa identificării rapide a compromiterii datelor duce la noi costuri, pe lângă reputaţia lezată şi impactul nedorit asupra retenţiei clienţilor. În 2017, costul total mediu a fost de 2,8 milioane de dolari pentru mai puţin de 100 de zile până la identificarea unei breşe şi de 3,83 milioane de dolari pentru mai mult de 100 de zile.
Operatorii ransomware continuă să vizeze sectorul medical într-un peisaj legislativ din ce în ce mai complicat. Serviciile medicale necesită îmbunătăţirea drastică a sistemelor folosite pentru agregarea şi transmiterea datelor pacienţilor – informaţiile sensibile trebuie stocate pe serverele proprii în mod criptat, iar accesul la acestea trebuie limitat către persoanele autorizate. -
ULUITOR! Cati bani castiga Conor McGregor pentru meciul de duminica dimineata. E un record istoric
Conor McGregor da piept cu Khabib Nurmagomedov, la gala UFC ce are loc duminica dimineata in Las Vegas. Cei doi au o rivalitate mai veche, una ce a reusit sa devina extrem de profitabila pentru toti implicati in acest meci.
Confruntarea dintre cei doi se anunta ca cea mai de succes din istoria MMA-ului, urmand sa genereze un profit urias pentru promotie dar si pentru luptatori. Conform declaratiilor de la conferinta de presa de aseara, gala ar urma sa vanda undeva in jur de 3-3,5 milioane de PPV, sistemul prin care se achizitioneaza galele in USA, ceea ce ar insemna un record absolut pentru MMA, si o cifra impresionanta pentru orice sport.
Practic, daca gala va vinde 3,5 milioane de PPV, ar fi a treia cea mai vanduta gala din istorie, dupa meciurile de box Mayweather vs McGregor (6 milioane PPV) si Mayweather vs Pacquiao (5,7 milioane PPV).