In 2011, agentul Todea a fost, fara voia lui, victima sefului sau. “Pe banda a doua, cu viteza excesiva, s-a apropiat un autoturism marca BMW Seria 5 de culoare neagra, al carui sofer nu a schitat nici macar un gest de franare pentru a observa daca pe trecerea de pietoni se afla cineva. Asta, in conditiile in care o autoutilitara era oprita pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton”, povesteste politistul. După acest moment, agentul a plecat in urmarirea soferului grabit, care s-a dovedit a fi tocmai adjunctul sefului IPJ Cluj, comisarul-sef Cristian Pintea, fost sef al Biroului de Informatii al serviciului secret din MAI.
“A continuat pe un ton nepoliticos sa afirme ca dansul nu a vazut niciun pieton. Este evident si logic ca nu a avut cum sa vada pietonul din cauza vitezei excesive. I-am solicitat sa-mi declare datele si m-am indreptat spre autoturism, sa-mi iau agenda pentru a le nota. Atunci mi-a aratat pe geam o legitimatie”, a mai spus politistul.
La scurt timp, agentul Todea a aflat ca impotriva lui a fost demarata o cercetare disciplinara, acuzatia fiind ca nu a respectat un superior. Apoi a fost trimis la psiholog vreme de sase luni, pentru a fi monitorizat de un specialist, din cauza unor probleme de comportament inventate, i s-a luat pistolul si i s-a retras, cu acordul procurorului-şef de la Parchetul Tribunalului Cluj, avizul de politist care putea intocmi si dosare penale. Lui Todea i s-au mai pus in carca inca doua cercetari disciplinare: una pentru ca nu a anuntat ca a divortat si alta pentru ca nu a trecut in declaratia de avere salariul sotiei cu care a stat casatorit timp de zece luni.
“Nu am avut pentru ce sa mai raman in Politie. M-am luptat aproape singur impotriva unui sistem care functioneaza foarte bine. Nici unul dintre sefi nu mi-a fost aproape in cei doi ani de calvar prin care am trecut. Am muncit din greu si cu ce m-am ales? Asa ca, dupa ce am castigat procesele, am decis sa imi dau demisia. Ma simt mult mai bine si voi vedea eu ce voi face”, a declarat fostul politist.
Citiţi întreaga poveste a poliţistului clujean pe ziardecluj.ro