Tag: iphone

  • Apple are un mesaj uriaş pentru Amazon şi Google amplasat pe clădirea unui hotel care a găzduit cel mai mare eveniment de tehnologie al anului: „Ce se întâmplă pe iPhone-ul tău, rămâne pe iPhone-ul tău”

    Chiar dacă mesajul este despre aparatul telefonic al Apple, acesta este îndreptat către companiile cu care compania este în competiţie.
     
    „Mesajul Apple este clar: nu vom încerca să îţi vindem datele, în timp ce Amazon şi Google o fac, chiar şi anonim”, scrie CNBC.
     
    Amazon şi Google vor avea mai multe prezentări la CES, conferinţa anuală de tehnologie. Google şi-a triplat prezenţa la eveniment anul acesta faţă de anul trecut, cu companii care prezintă gadget-uri care au implementate asistentul vocal al Google, sau Alexa al Amazon.
     
  • Apple face pace cu unul dintre cei mai mari rivali. Ce vor putea face de-acum utilizatorii iPhone

    Samsung Electronics a anunţat că va adăuga o nouă aplicaţie televizoarelor inteligente pe care le produce, permiţând astfel utilizatorilor de produse Apple să vizioneze direct filmele achiziţionate prin iTunes, notează Business Insider.
     
    Înţelegerea dintre Apple şi Samsung semnalează schimbarea de strategie a lui Tim Cook, CEO-ul Apple, care pare a investi tot mai mult pe zona de servicii.
     
    Această mişcare vine ca urmare a vânzărilor slabe de iPhone, principala sursă de venit a Apple. Tendinţa consumatorilor este de a păstra mai mult modelele de iPhone, afectând astfel vânzărilor companiei din Cupertino.
     
    Pe lângă aplicaţia destinată vizionării de produse iTunes, Samsung va adăuga televizoarelor proprii şi softul AirPlay 2, realizat tot de Apple, care permite utilizatorilor de iPhone să proiecteze conţinutul de pe telefon pe televizoarele inteligente.
     
    La începutul acestui an, Apple şi-a revizuieşte în jos estimarea veniturilor pentru prima dată în ultimele două decenii, pe fondul cererii slabe din China, care a declanşat o scădere a preţurilor pentru furnizorii chinezi, scrie Bloomberg.
     
    CEO-ul Apple Tim Cook a spus că vânzările se vor situa la aproximativ 84 mld. dolari în trimestrul care s-a încheiat pe 29 decembrie, mai puţin decât estimarea iniţială de 89 până la 93 mld. dolari. Apple a raportat un venit de 88,3 mld. dolari în trimestrul al patrulea din 2017, ceea ce înseamnă prima scădere a veniturilor în trimestrul sărbătorilor de iarnă de când Tim Cook a preluat cârma Apple în 2011.
  • O nouă decizie CONTROVERSATĂ luată de Donald Trump intensifică razboiul dintre SUA şi China

    Preşedintele Donald Trump a sugerat că ar putea impune tarife de 10% pe iPhone-urile şi laptopurile importate din China, în cadrul unui interviu cu Wall Street Journal publicat luni.

    De asemenea, el a zis că este „puţin probabil” să întârzie o creştere a tarifelor de la 10% la 25% de la data de 1 ianuarie, potrivit CNBC.

    „Poate. Poate. Depinde care este cota”, a declarat preşedintele discutând despre posibilele tarife pe iPhone-uri şi laptopuri. „Adică, le pot face la 10%, iar oamenii vor accepta asta”.

    Acţiunile Apple au scăzut cu 2% imediat după publicarea interviului.

    Trump a anunţat că se aşteaptă să majoreze tarifele pe bunuri chinezeşti de 200 de miliarde dolari la 25%. De asemenea, a anunţat că va adăuga tarife pe bunuri în valoare de 267 miliarde de dolari care nu sunt acum tarifate, dacă cele două ţări nu ajung la o înţelegere.  

     

  • Apple face cea mai mare achiziţie din toate timpurile: Gigantul american scoate 600 de milioane de dolari din buzunar, în cadrul unei înţelegeri cu Dialog, pentru o tehnologie critică

    Înţelegerea pentru licenţa tehnologiei şi aducerea de personal din compania Dialog nu este numai neobişnuită, este şi cea mai mare de acest gen pe care a făcut-o Apple, companie care a făcut ultima achiziţie semnificativă în 2013, când a cumpărat creatorul Face ID, PrimeSense, contra sumei de 350 de dolari în martie.
     
    Acţiunile companiei Dialog au crescut cu 34% joi, la cel mai mare nivel din 2002. Acestea au înregistrat o scădere în acest an, când Apple a anunţat că va folosi alt producător pentru procesoare.
     
    De la apariţia primului iPhone de acum 10 ani, Apple a mai folosit tehnologia celor de la Dialog pentru a prelungi viaţa bateriei. În urma înţelegerii, Apple va prelua licenţa tehnologiei, dar şi o echipă de 300 de ingineri, majoritatea dintre aceştia lucrând în trecut la procesoarele Apple
     
  • Astăzi se lansează cele mai noi modele de iPhone: O nouă scurgere de informaţii sugerează că acestea se vor numi Iphone Xs, Xs Max şi Xr. În ce culori ar putea fi disponibile

    Platforma AllThings.how a surprins numele noilor modele de iPhone chiar pe webiste-ul oficial al companiei Apple. Potrivit publicaţiei online, Apple a actualizat noile produse în market-ul online, chiar înainte de a opri pagina Apple Store pentru a adăuga noile produse.
     
    Liniile de cod din site-ul Apple care indicau spre noile produse au fost eliminate însă ele indicau că numele noilor modele vor fi iPhone Xs, Xs Max şi Xr, confirmând o parte din zvonurile din piaţă.
     
    Potrivit zvonurilor anterioare, Apple a îmbunătăţit modelul iPhone X, utilizând componente mai bune. În plus, faţă de această versiune de iPhone Xs, zvonurile susţineau că va fi lansat şi o versiune cu ecran de 6,5 inci, denumită iPhone Xs Max. Aceleaşi surse arată că Apple va înlocui modelul iPhone 8 cu iPhone Xr, un device cu ecran de 6,1 inci, cu display LCD şi cu un design inspirat de iPhone X.
     
  • Noul iPhone este deja pus la pământ de critici şi de fani, înainte să se lanseze. Cum vor arăta noile modele din cel mai aşteptat telefon al anului

    Dispozitivele vor fi disponibile într-o gamă variată de preţuri, în diferite mărimi şi cu diverse specificaţii pentru a deveni mai atractive.
     
    Cu toate acestea, niciunul dintre cele trei iPhone-uri ce urmează a fi lansate nu vor fi modele noi – cum a fost iPhone X anul trecut sau iPhone 6 în 2014. Unele surse din piaţă numesc aceste lansări chiar „un an S”, în care compania va lansa aceleaşi modele de anul trecut însă cu o serie de specificaţii noi.
     
    Compania plănuieşte schimbări mult mai mari pentru anul următor, potrivit surselor din piaţă.
     
    iPhone X nu a dat lovitura totuşi, aşa cum se aşteptau o serie de analişti de pe Wall Street. Cu toate acestea, se vinde încă la nivelul aşteptărilor companiei şi a ajutat Apple să câştige cotă într-o piaţă a cărei creştere aproape s-a oprit.
     
  • Apple pregăteşte ecrane mai mari şi culorii mai vii pentru noile modele iPhone, însă fanii se tem că va semăna prea mult cu iPhone X

    Apple mizează pe iPhone X. Cea mai valoroasă companie din lume plănuieşte să lanseze trei modele noi de smartphone, pentru care va păstra ecranul tip edge-to-edge lansat anul trecut, potrivit surselor citate de Bloomberg.

    Dispozitivele vor fi disponibile într-o gamă variată de preţuri, în diferite mărimi şi cu diverse specificaţii pentru a deveni mai atractive.

    Cu toate acestea, niciunul dintre cele trei iPhone-uri ce urmează a fi lansate nu vor fi modele noi – cum a fost iPhone X anul trecut sau iPhone 6 în 2014. Unele surse din piaţă numesc aceste lansări chiar „un an S”, în care compania va lansa aceleaşi modele de anul trecut însă cu o serie de specificaţii noi.

    Compania plănuieşte schimbări mult mai mari pentru anul următor, potrivit surselor din piaţă.

    iPhone X nu a dat lovitura totuşi, aşa cum se aşteptau o serie de analişti de pe Wall Street. Cu toate acestea, se vinde încă la nivelul aşteptărilor companiei şi a ajutat Apple să câştige cotă într-o piaţă a cărei creştere aproape s-a oprit.

    Noile modele vor fi lansate în luna septembrie şi demonstrează că gigantul hi-tech îşi reglează strategia de dezvoltare. În loc să ademenească milioane de utilizatori noi, planul Apple în prezent este de a creşte constant preţurile medii, în timp ce se extinde spre dispozitive şi accesorii noi şi pariază pe servicii digitale precum streaming-ul video şi de muzică.

     

  • Kasperky: 4% dintre oamenii din întreaga lume au pierdut un dispozitiv sau le-a fost furat unul

    În jur de 23.000 de dispozitive Android sunt raportate ca fiind pierdute sau furate în fiecare lună, arată statisticile realizate de companie. Înlocuirea unui dispozitiv pierdut sau furat costă, în medie, circa 500 de dolari.

    Studiul Kaspersky Lab arată că doar 22% dintre utilizatori folosesc în prezent o funcţie anti-furt pentru a-şi proteja dispozitivele. Potrivit unui alt studiu realizat de companie, unul din cinci (18%) utilizatori spune că fotografiile şi videoclipurile realizate în călătorii sunt cele mai importante fişiere de pe dispozitivele sale. Cu toate acestea, 28% au spus că, dacă şi-ar pierde dispozitivul sau ar fi furat, nu ar avea nicio modalitate de a recupera fotografiile din vacanţe.

  • Atac la poziţia Apple? Unul dintre cei mai mari furnizori de chipuri ai companiei se confruntă cu probleme la nivel de producţie şi ar putea întârzia livrările de iPhone-uri

    Taiwan Semiconductor Manufacturing, care produce chipurile pentru iPhone-uri şi alte dispozitive, încearcă să îşi revină după ce un virus computerizat a afectat procesele de producţie ale companiei, potrivit Bloomberg.

    Compania a atras atenţia asupra viitoarelor întârzieri pe lanţul de furnizare şi la scăderea care se va face resimţită în rezultatele financiare, din cauza impactului asupra fabricilor.

    TSMC a spus că 80% din aparatura de fabricaţie a fost afectată de un virus masiv vineri seara şi că se aşteaptă să revină la normal luni.

    Compania taiwaneză transmite că incidentul va întârzia livrările către Apple, ceea ce înseamnă că producţia de iPhone-uri va fi întârziată.

    Cea mai mare companie din Taiwan a dat vina pe o greşeală efectuată în timpul instalărilor de software, care a permis infectarea întregului sistem. Producătorul de chipuri estimează că veniturile din al treilea trimestru vor scădea cu circa 3% faţă de nivelul prevăzut anterior, adică 8,45 miliarde dolari în loc de 8,55 milairde dolari, marja de profit fiind prevăzută mai mică cu un punct procentual.

     

  • Gadget Review: Fitbit Versa, alternativă la Apple Watch

    +Design minimalist
    +Preţ convenabil
    +Date exacte despre puls, activitate sau somn

    -Aplicaţiile din magazin nu funcţionează bine


    Fitbit Versa este cel mai nou ceas inteligent al companiei americane şi, în urma testării, pare să fie şi cel mai bun ceas realizat de companie până acum. Să vă spun de ce.

    Ceasul are un design minimalist, cadran cu o formă dreptunghiulară, un buton în stânga şi două în dreapta; poate fi echipat cu o curea din silicon sau una din piele. De asemenea, mai există o variantă cu curea din material textil fie gri, fie mov. Designul este unul modern şi aduce cu cel al Apple Watch (necunoscătorii le pot confunda), iar mie mi-a plăcut. În plus, ceasul este unul destul de uşor pentru a putea fi purtat toată ziua, şi chiar noaptea, dacă eşti interesat să obţii date despre somnul tău. L-am purtat toată ziua, la birou, dar şi în timpul exerciţiilor fizice şi nu am simţit că mă jenează în vreun fel. L-am ţinut la mână de câteva ori chiar şi în timpul somnului şi nu m-a deranjat.

    Când am testat primul smartwatch, am încercat să-i înţeleg utilitatea şi am ajuns la o concluzie nu foarte flatantă pentru producătorii de asemenea obiecte: un smartwatch este un ceas normal cu câteva „zorzoane” în plus şi cu un preţ mare. În cazul brăţărilor de fitness, am fost mai interesat, deoarece oferă date despre sănătate ce te ajută să duci un stil de viaţă mai sănătos, iar preţul era mai mic faţă de ceasurile inteligente.

    După părerea mea, Fitbit Versa reuşeşte să îmbine plusurile celor două lumi (ceasuri şi brăţări) şi poate deveni un accesoriu pentru cei care doresc un ceas modern care să le ofere şi date despre sănătate. Versa pune accentul pe sport şi are un buton dedicat unei secţiuni unde poţi înregistra diferitele tipuri de sporturi (alergat, bicicletă, înot etc.) şi poate măsura distanţa pe care o parcurgi, viteza şi aşa mai departe. De asemenea, pe ceas poţi vedea pulsul actual, caloriile arse sau câţi paşi ai făcut. Pentru a încuraja sportul, Fitbit vine cu metode de motivare (de pildă: „Încă 1.000 de paşi pentru a-ţi atinge obiectivul” sau „Trebuie să mai faci încă 180 de paşi ora aceasta”), însă o problemă cu multe ceasuri şi brăţări era faptul că puteau fi păcălite. Nici Versa nu face excepţie. Dacă stai pe loc şi gesticulezi frenetic, ceasul interpretează acest lucru ca paşi făcuţi.

    În legătură cu celălalte măsurători nu am observat discrepanţe: bătăile inimii, exerciţiile sau caloriile arse par a fi corecte. Ceasul vine şi cu un antrenor personal care te poate ajuta să progresezi în antrenamentele de acasă sau de la sală (pentru acces complet trebuie să plăteşti). Tot pe ceas poţi vedea cum e vremea, poţi stoca muzică, poţi pune alarmă, te poţi cronometra şi, pentru ţările unde este disponibilă plata prin NFC, poţi plăti la supermarket cu ajutorul ceasului. Pentru Versa, Fitbit a implementat şi o aplicaţie de relaxare (trebuie să expiri şi să inspiri adânc de câteva ori), dar şi o funcţie utilă pentru femei (monitorizarea ciclului menstrual). Astfel, femeile beneficiază de un plus de informaţie şi o pot corela cu performanţa sportivă pentru a administra mai bine zilele de efort fizic. Din motive biologice, nu am putut testa această funcţie, dar, la o primă vedere, mi se pare o caracteristică extrem de utilă.

    Un mare plus pe care Fitbit îl are faţă de ceilalţi competitori este platforma unde utilizatorii pot observa date statistice despre ei înşişi şi activităţile lor. De pildă, aici pot vedea câţi paşi fac în medie pe săptămână sau pe lună, pot să-şi urmărească activitatea şi progresul, pot vedea câte ore dorm pe noapte şi cum dorm, pot compara datele cu alte altor indivizi şi pot vedea dacă se încadrează în valorile medii sau, dimpotrivă, pot detecta o posibilă anomalie, care poate constitui un semnal de alarmă.

    Un lucru care nu mi-a plăcut la Fitbit Ionic, ceasul anterior, era faptul că nu puteam răspunde la niciun fel la notificare, indiferent că era un telefon sau SMS. Acum, Fitbit a implementat un sistem de răspuns prin cinci replici presetate pe care le poţi modifica cum vrei (Da, Nu, Te sun imediat etc.). O altă problemă a multor ceasuri inteligente este autonomia bateriei, iar multe ceasuri inteligente nu rezistă două zile de funcţionare. Fitbit Versa performează la acest aspect, asigurând constant patru zile de funcţionare.

    Un lucru care mi se pare că lipseşte de la acest smartwatch este posibilitatea de a vedea locul unde eşti pe hartă şi posibilitatea de a naviga. Ar fi extrem de util ca, atunci când eşti turist într-un oraş, să te uiţi doar pe ceas pentru a vedea unde eşti şi să vezi cum poţi ajunge în locul dorit, fără să mai fii nevoit să apelezi la telefon. Am căutat în magazinul de aplicaţii al Fitbit şi am găsit două aplicaţii de hartă, dar niciuna nu funcţionează cum trebuie: se încarcă foarte greu, navigarea pe hartă e dificilă şi nu recomand utilizarea unei astfel de aplicaţii. Poate pe viitor Fitbit o să-şi creeze propria aplicaţie de hărţi.
    Fitbit avea nevoie de un ceas inteligent care să aibă lipici la public, iar această versiune bifează câteva dintre caracteristicile esenţiale pentru a fi un ceas inteligent de succes.


    casetă tehnică:
    Compatibilitate iOS, Android, Windows
    sistem de operare: Ecran: LCD
    Touchscreen: Da
    Rezistent la apă: Da
    Autonomie baterie: 96 de ore
    Măsurători: distanţa parcursă, caloriile arse, activitate, puls, paşi făcuţi, scări urcate
    Senzori: Accelerometru, senzor de detectare a pulsului
    NFC: Da
    Bluetooth: Da
    Preţ: aproximativ 1.000 de lei