Podul sau pontonul este realizat din bucăţi de plastic ce sunt destul de rezistente pentru a putea merge pe ele, dar îndeajuns de uşoare pentru a pluti pe apă. Sistemul este simplu de instalat şi flexibil, potrivit pentru cei care au nevoie de un ponton improvizat, potrivit site-urilor care vând astfel de produse.
Astfel de produse se găsesc la vânzare şi pe site-ul Alibaba. Produsele se vând la bucată, una fiind în jur de 20 de dolari. Comanda minimă fiind de câteva sute de bucăţi.
Parizerul a fost premiat la Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii „Pro Invent 2018” de la Cluj-Napoca deoarece în compoziţa sa nu se mai găseşte azotitul de sodiu, un aditiv cancerigen utilizat în industria cărnii pentru fixarea culorii.
Produsul cu care gălăţenii au atras atenţia generală este un parizer din carne de porc cu şrot de cătină, fără adaos de nitrit. Practic, profesorii gălăţeni au reuşit să scoată din compoziţia produsului din carne un aditiv considerat periculos pentru sănătate. Rezultatul a venit la capătul a 40 de ani de cercetare, spun reprezentanţii facultăţii gălăţene.
”Am eliminat unul dintre cei mai înjuraţi aditivi, azotitul de sodiu. Acel azotit dovedit a fi cancerigen, am reuşit să-l eliminăm din clasa de produse de carne. Poate produsul va avea rezultate în producţie. De 40 de ani, la facultate încercăm să obţinem acest rezultat, în timp am reuşit să diminuăm cantitatea de azotit rezidual în produsele de carne. Acest brevet de invenţie reprezintă o soluţie aplicabilă în industria românească”, a spus decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Petru Alexe.
Produsul bio fără coloranţi şi conservanţi are valabilitatea de cel mult 28 de zile. Acesta nu are un gust diferit, în comparaţie cu parizerul tradiţional, şi poate fi fabricat în toate unităţile existente fără a fi nevoie de investiţii suplimentare.
Ce spuneţi de o haină impermeabilă care se încălzeşte singură şi se poate transforma într-un sac de dormit? Ar putea fi un obiect indispensabil pentru toţi oamenii fără casă.
De astfel de invenţie este responsabilă Veronika Scott, 21 de ani, şi compania sa “The Empowerment Plan”. După ce a absolvit facultatea ea a fondat “The Empowerment Plan”, o organizaţie nonprofit care angajează părinţii (single parent) din adăposturi locale şi îi antrenează pentru a deveni croitorese/croitori şi care fac produsul menţionat mai sus. Astfel aceşti oameni au un loc de muncă cu un venit stabil, au o locuinţă şi-şi pot recâştiga independenţa.
Din 2012 până în prezent organizaţia nonprofit a angajat 30 de oameni, a impactat 75 de copii şi a distribuit 15.000 de haine indivizilor fără adăpost de-a lungul a 30 de state din SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă. În următoarea perioadă vor să ajungă şi în alte oraşe şi vor să lanseze şi un produs pentru retail, astfel The Empowerment Plan se va putea autosusţine.
Astfel ceea ce a început ca un proiect menit să le ofere celor fără adăpost o metodă de a se încălzi în perioadele reci ale anului s-a transformat într-un model care întrerupe ciclul sărăciei.
Veronika nu a construit compania de una singură şi a povestit pentru Forbes modul în care femeie care a petrecut 10 ani la închisoare a devenit un lider în cadrul organizaţiei:
Annis Maxwell avea 58 de ani când am întlnit-o şi tocmai fusese eliberată din închisoare, după 10 ani. A presupus că nu-i voi oferi un job, dar am simţit ceva special la această femeie şi trebuia să-i dau şansa de a avea un nou început.
Am avut mare noroc că am angajat-o. Nu avea niciun motiv să aibă încredere într-o tânără de 21 de ani fără experienţă de business şi a riscat la fel cum am riscat şi eu. Am construit compania împreună. A devenit un fel de lider, o mamă a echipei. Credea foarte mult în ceea ce făceam. Abia după ce a murit în 2013 mi-am dat seama de amprenta pe care şi-a lăsat-o asupra mea.
Amprentarea salvează vieţi în Kenya. Datorită scannerului portabil, oamenii care nu figurează în bazele de date sunt amprentaţi şi au de acum înainte un dosar medical complet, în care sunt trecute toate controalele efectuate, informează libertatea.ro
”Fără el (dispozitiv, n.red.), oamenii probabil ar rămâne acasă şi şi-ar accepta soarta. Le oferim speranţă, biometria ne-a schimbat complet modul de a gândi”, spune Sabwa, voluntar.
Invenţia mult-lăudată, devenită realitate şi datorită unei românce. Pe ea o cheamă Alexandra Grigore şi este co-fondatoarea organizaţiei care a pus la punct dispozitivul.
„Tehnologia biometrică le permite multor organizaţii să evite un sistem bazat pe computer şi să treacă de la un sistem birocratic, la unul mobil. Sunt 1,1 miliarde de oameni în lume care nu figurează în acte oficiale, precum paşaport, certificat de naştere, ceea ce-i face invizibili pentru restul lumii”, afirmă Alexandra Grigore, cofondatoare Simprints.
Românca a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Politehnica. Ea mai are un master în nanotehnologie şi biotehnologie, la o universitate din Germania. Munca sa i-a atras atenţia lui Bill Gates, care i-a plătit doctoratul la Universitatea Cambridge din Marea Britanie (13.000 de lire pe an).
Wayne Fromm este un inventator canadian care se consideră creatorul “selfie stick-ului”.
Când spune asta, el nu se bazează pe faptul că a fost primul care a făcut asta, ci primul care şi-a imaginat aplicarea, dezvoltarea unui astfel de device. Primul om care a creat un selfie stick a fost Hiroshi Ueda în anii 80, pe vremea când era inginer la Minolta. Dar aparatul lui era limitat, funcţiona doar cu camere foto Minolta.
“Selfie stick-ul meu se putea ataşa orice cameră sau smartphone. Iniţial, selfie stick-ul era mai complex şi mult mai rezistent. Am trecut peste selfie stick cu un tractor şi nu a păţit nimic”, povesteşte Fromm. Selfie stickul original era menit să ţină camere de până la 12 kg.
Wayne Fromm a patentat selfie stick-ul încă din 2005, sub denumirea “Apparatus for supporting a camera and method for using the apparatus”. Versiunea lui Fromm a intrat pe piaţă in 2006 cunoscut publicului ca “Quik Pod”.
Curând acesta s-a confruntat cu o problema falsurilor. Când îşi căuta produsul pe Alibaba (Amazonul Chinei), Fromm găsea produse contrafăcute, iar după ce selfie stick-ul a devenit la moda, aceste produse au început să apară şi în Statele Unite. A văzut produse care chiar aveau poze promoţionale cu fiica lui.
Fromm şi-a dat seama că nu are cum să oprească apariţia falsurilor. Nu avea cum să-şi atribuie creaţia conceptului. Inventase Quik Pod, dar nu inventase idee de a ataşa camera pe băţ.
Canadianul, în schimb, a mizat pe calitate pentru piaţa high-end şi a abordat compania GoPro cu care a reuşit să facă un parteneriat.
Wayne Fromm a reuşit să vândă peste un milion de unităţi de Quik Pod până acum.
“Vânzările au fost bune în această industrie. Quick Pod se află în 42 de ţări”, a spus Fromm.
Toate sunt realizate cu Gore-Tex, materialul care i-a adus inventatorului său, Robert Gore, o avere de 830 de milioane de dolari.
Robert W. ”Bob“ Gore s-a născut pe 15 aprilie 1937 în Salt Lake City, Utah, ca fiu al lui Wilbert Lee ”Bill“ Gore şi al Genevievei Gore. |n 1950, s-a mutat împreună cu părinţii săi în Newark, Delaware, iar 13 ani mai târziu primeşte titlul de doctor în inginerie chimică la Universitatea din Minnesota. Prima sa invenţie, care a dus la naşterea companiei W. L. Gore & Associates, a fost cablul Multi-Tet, care conţinea mai multe conductoare de cupru, izolate cu teflon.
Tatăl său a sesizat oportunitatea de a utiliza cablul Multi-Tec în industria computerelor, care creştea exponenţial. Astfel, a întemeiat în 1958, alături de soţia sa, compania W. L. Gore & Associates. |n primii doi ani, afacerea a rulat în subsolul casei familiei Gore. Ca furnizor de cabluri Multi-Tet, compania cunoaşte un succes rapid. |n doi ani, vinde 7,5 milioane de cabluri în Denver, Colorado, iar pe 21 iulie 1969, un cablu Gore avea să fie folosit în călătoria pe Lună întreprinsă de astronauţii Edwin Aldrin şi Neil Armstrong, în cadrul misiunii NASA Apollo 11.
În 1963, Bob Gore se alătură companiei fondate de părinţii săi. Descoperirea materialului Gore-Tex s-a produs accidental. A continuat să caute modalităţi pentru întrebuinţarea teflonului şi a încercat, în repetate rânduri, un procedeu de întindere a acestuia. De fiecare dată materialul ceda, rupându-se. |ntr-un final, în urma unui procedeu brusc de întindere, mult mai rapid decât până atunci, a descoperit că materialul, în loc să cedeze, îşi creştea de zece ori dimensiunea, formând o structură de micropori, formată 70% din aer. Această proprietate i-a permis lui Gore să umple materialul rezultat – politetrafluoretilena expandată (ePTFE) – cu alte materiale complementare, făcându-l pe cât de uşor, pe atât de puternic.
Imediat, Gore a început să caute modalităţi de a întrebuinţa ePTFE în diverse tehnologii. Astfel, în 1971, după numeroase experimente efectuate pentru a descoperi toate calităţile materialului, Gore a dezvoltat o ţesătură impermeabilă şi respirabilă, cu grad termic ridicat, rezistentă la raze UV. Materialul a fost numit Gore-Tex, după numele inventatorului şi al companiei. Curând, Gore-Tex-ul a început să fie folosit în mai multe industrii.
Cea mai populară întrebuinţare a acestuia este ca ţesătură impermeabilă şi prin care pielea poate să respire, utilizată în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte dedicate în special activităţilor sportive în aer liber. Primele articole vândute fabricate cu Gore-Tex au fost corturile produse de compania Early Winters, în 1976. Aceeaşi companie a produs şi prima geacă Gore-Tex, un an mai târziu. De atunci, Gore-Tex-ul este folosit inclusiv la fabricarea costumelor spaţiale.
Diverse companii medicale şi farmaceutice, precum Parke-Davis şi Baxter International, au folosit materialul creat de Gore pentru fabricarea bandajelor, a tuburilor utilizate ca grefe vasculare şi a unor membrane folosite pentru oxigenarea sângelui. Gore-Tex-ul a fost întrebuinţat chiar şi pentru operaţii pe cord, datorită proprietăţii sale aerate, care permite celulelor corpului să crească prin el. Până în prezent, a fost folosit în peste 40 de milioane de implanturi la nivel mondial.
În 1976, Robert Gore l-a înlocuit pe tatăl său, devenind CEO-ul companiei W. L. Gore & Associates, funcţie pe care a păstrat-o până în anul 2000, când a devenit preşedinte al consiliului de administraţie. Familia Gore nu a uitat nici de activităţile filantropice şi a donat Universităţii din Delaware, pe care Robert Gore a urmat-o, peste 30 de milioane de dolari. |n prezent, averea estimată a lui Robert Gore este de 830 de milioane de dolari.
Robert Gore nu încerca să creeze un nou material pentru îmbrăcăminte când a creat Gore-Tex. El lucra la fabrica de teflon a tatălui său pe la sfârţitul anilor 60 şi încerca să utilizeze mai eficient plasticul prin întinderea acestuia. El a descoperit în mode accidental că teflonul pe care-l întindea se umplea cu buzunare de aer. Microporii care au apărut în politetrafluoretilenă expandată (ePTFE) erau de 700 de ori mai mari decât o moleculă de vapori de apă, dar de 20.000 ori mai mică decât o picătură de apă.
Gore s-a gândit că dacă ai putea realiza o tesătură din ePTFE atunci ai putea fi protejat de ploaie, ninsoare, în timp ce corpul poate să respire şi utilizatorul mai este şi protejat de vânt.
Prima geacă Gore-Tex a fost produsă în 1977 de către o companie mică din Seattle numită Early Winters. De atunci, ePTFE este folosit şi în alte lucruri precum costume spaţiale sau chiar în operaţii pe inimă.
Bob Gore este acum preşedintele W.L Gore & Associates, firma producătoare a Gore-Tex. El a fost CEO din 1976 până în 2000. Averea estimată a acestuia este de 830 de milioane de dolari.
Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.
Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.
În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.
CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 389 magazine ale IKEA Group în zeci de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 783 milioane de vizite în 2016.
Invenţia copilului de 11 ani a fost inspirată de criza apei din Flint, Michigan, unde măsurile de reducere a costurilor au dus la contaminarea apei, scrie CNN.
Rao a câştigat un premiu de 25.000 dolari pentru invenţia sa, pe care îi va folosi pentru a îmbunătăţi dispozitivul.
„Am citit despre Flint şi am continuat cercetările în decursul anilor. I-am văzut pe părinţii mei cum au testat apa pentru a vedea dacă are plumb şi mi-au dat această idee. Am descoperit că folosirea unor mostre necesită mult timp şi am vrut să schimb asta, nu doar pentru părinţii mei, ci şi pentru cei din Flint”, a spus Rao.