Hotelul se numeşte San Alfonso Del Mar Resort şi se află în Algarrobo, Chile. Piscina are 1 kilometru lungime, 35 de metri adâncime, se întinde pe 8 hectare şi este nevoie 250.000.000 de litri de apa pentru a se umple.
Piscina a fost inaugurată în 2006 şi se estimeaza că numai construcţia ar fi costat 1,5-2 miliarde de dolari, iar întreţinerea ei ar ajunge la 4 milioane de dolari pe an.
Piscina este acesibilă doar oaspeţilor hotelului.
În ultimii ani, în domeniul echitaţiei s-a petrecut o veritabilă explozie, acest sport devenind tot mai popular în rândul românilor. Dincolo de pasiunea pentru cai, mai mulţi antreprenori au decis să dezvolte businessuri pe baza acestei tendinţe, înfruntând parcă starea în care se află hergheliile din România. Centrele de agrement din domeniu s-au înmulţit în ultimii ani, dar costurile pentru practicarea echitaţiei nu sunt mici, nici pentru întreţinerea cailor, iar pentru performanţe în concursuri sumele necesare sunt ameţitoare. Cât de profitabile sunt centrele de echitaţie sau afacerile de turism ecvestru?
Îmi aduc bine aminte de prima mea experienţă pe şaua unui cal: să fi avut vreo 7 sau 8 ani, iar părinţii s-au gândit să ne ducă, pe mine şi pe sora mea, la un centru de echitaţie. La vremea respectivă era ceva destul de rar, ţin minte că am stat o bună perioadă de timp pe bancheta din spate a maşinii până să ajungem acolo; odată ajuns, însă, am fost fascinat de frumuseţea şi nobleţea cailor. Nu mi-am închipuit că o să ajung, mulţi ani mai târziu, să scriu despre popularitatea tot mai mare a acestui sport.
Deşi nu am mai mers de multe ori la un centru de echitaţie, fascinaţia mea pentru cai a rămas aceeaşi. Pare, de altfel, că tot mai mulţi români încep să împartă sentimente de acelaşi tip. Dincolo de pasiune, însă, calul poate fi şi un business – mai profitabil sau mai puţin profitabil.
Cele mai recente date ale Ministerului Agriculturii, din luna iunie a acestui an, arată că în România există puţin peste 511.000 de cai; dintre aceştia, doar 2.500 aparţin unor companii sau asociaţii private. Acesta ar trebui să fie, în teorie, numărul cailor folosiţi pentru echitaţie sau alte activităţi în cadrul centrelor de agrement. Numărul este însă mai mare, pentru că în România există un număr ridicat de pensiuni sau alte unităţi de agroturism ce oferă clienţilor posibilitatea de a se plimba pe cal, fără a declara aceste lucruri autorităţilor. La nivelul întregii ţări sunt în jur de 150 de centre de echitaţie şi tot mai mulţi români sunt interesaţi de acest sport. Astfel, creşte şi numărul celor care deţin cai pentru agrement, fie ca afacere, fie pentru uzul personal, în condiţiile în care doar cazarea unui cal costă în jur de 350 de euro pe lună. La care se adaugă însă tot felul de alte costuri – de pildă cele cu medicamente, cu antrenamentul sau cu participarea la concursuri.
„Nici în visele mele cele mai optimiste nu am crezut că în ultimii trei ani va fi aşa un boom în dezvoltarea echitaţiei româneşti”, povesteşte Sorin Săveja, secretarul general al Federaţiei Ecvestre Române. „E ceva de necrezut, o veritabilă explozie, mai ales în zona Bucureştiului: cererea depăşeşte oferta cu mult, nu găseşti un loc unde să laşi un cal în pensiune”, argumentează Sorin Săveja.
În afară de cluburile oficiale afiliate federaţiei, spune el, sunt numeroase cluburi private deţinute sau administrate de cascadori sau de persoane private. Între avantajele cluburilor care se afiliază la Federaţia Ecvestră Română, explică Săveja, în primul rând se numără faptul că astfel beneficiază de avantajele legii sportului şi nu sunt plătitoare de TVA. „Apoi, beneficiază de posibilitatea de a fi sponsorizate în limita legii, cu 6% – sigur, legea e foartă proastă, de asta călăria e în proporţie de 99,9% privată în România. Noi ne jucăm cu jucăriile altora; printr-un sistem educaţional pe care noi, ca federaţie, îl impunem, încercăm să ridicăm gradul de pregătire inclusiv în centrele de echitaţie. Persoanele pe care le vedeţi la televizor că prestează prin pensiuni nu au dreptul de practică decât dacă dau un examen şi au minimum un carnet de monitor, ca să nu mai zic instructor. Mai mult, la doi ani de zile trebuie să urmezi un curs scurt de verificare, altfel îţi pierzi dreptul de practică. Când organizăm un curs sunt cozi cât casa, pentru că ei răspund juridic; în călărie se poate întâmpla orice, de la a rupe un deget până la a omorî un om”, spune reprezentantul Federaţiei.
Tot el povesteşte că în 2013, în Statele Unite s-a calculat numărul accidentelor în ramurile sportive; faţă de motociclism, călăria are un grad de risc de 27 de ori mai mare. „Sigur, era vorba de cazuri spitalizate: în călărie 40% din accidente sunt pe jos, nu călare; calul te loveşte, te muşcă, te împinge sau te calcă.”
„Programul de întreţinere, reparaţii curente şi reparaţii capitale, finanţat din alocaţiile de la bugetul de stat, în valoare totală de 196,1 milioane de lei, şi din surse proprii ale companiei, în valoare totală de 295,5 milioane de lei, cuprinde 284 de proiecte structurate la nivelul celor 8 regionale de cale ferată pe o gamă complexă de lucrări la linii, terasamente, poduri, podeţe, tuneluri, instalaţii şi treceri la nivel”, precizează CFR SA.
La capitolul întreţinere şi reparaţii curente, s-au semnat în prima jumătate a acestui an 47 de contracte de lucrări, 30 de proiecte sunt în evaluare, 12 proiecte sunt în curs de licitaţie, iar alte 10 proiecte au fost transmise pentru validare şi urmează a fi lansate pe SEAP.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Hotelul se numeşte San Alfonso Del Mar Resort şi se află în Algarrobo, Chile. Piscina are 1 kilometru lungime, 35 de metri adâncime, se întinde pe 8 hectare şi este nevoie 250.000.000 de litri de apa pentru a se umple.
Piscina a fost inaugurată în 2006 şi se estimeaza că numai construcţia ar fi costat 1,5-2 miliarde de dolari, iar întreţinerea ei ar ajunge la 4 milioane de dolari pe an.
Piscina este acesibilă doar oaspeţilor hotelului.
Aşa cum avem nevoie de apă şi aer, aşa are nevoie şi maşina de ulei, de aer curat şi de energie ca să funcţioneze. De multe ori suntem atât de conectaţi la viteza din jurul nostru încât uităm să ne îngrijim maşina. Uităm că din când în când are nevoie de lucruri minore ca să ne ducă departe, poate chiar o viaţă. Am identificat 10 reparaţii pe care le-am evita simplu dacă am fi un pic atenţi.
IATĂ AICI CELE 10 REPARAŢII COSTISITOARE PE CARE LE PUTEM EVITA ATÂT DE SIMPLU