Tag: infectare

  • Revolta PROFI: au decis să închidă DEFINITIV un magazin după ce autorităţile au oprit activitatea acestuia pe baza unei bănuieli de infectare cu coronavirus

    Conducerea companiei Profi a decis, marţi, închiderea definitivă a magazinului PROFI din Păuliş, judeţul Arad, după ce oficialităţi locale au dispus închiderea acestuia timp de 15 zile, pe baza simplei bănuieli neverificate că unul dintre angajaţi ar putea fi purtator de virus Corona, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

     „Decizia primăriei Păuliş este arbitrară, fără nicio dovadă şi fără a lua în considerare măsurile ferme pe care toate magazinele PROFI le implementează pentru a preveni răspândirea bolii”, a declarat PAWEL MUSIAL, director general PROFI. “Nu înţelegem de ce autorităţile locale nu respectă măsurile bine documentate elaborate de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în consultare cu experţi internaţionali şi români de top şi, în schimb, iau decizii locale neinformate, din cauza cărora afacerile devin inoperabile. Firma noastră respectă legea, aşa că am închis magazinul, dar  pentru a ne proteja angajaţii şi afacerile, am decis să îl închidem definitiv” spun reprezentanţii companiei într-un comunicat de presă.

    Apoi, ei subliniază că iau foarte în serios sarcina de a preveni răspândirea bolii, fiind  primul retailer din România care a adoptat măşti de protecţie transparente ce acoperă nu doar gura şi nasul angajaţilor magazinului, ci şi ochii. Toţi angajaţii magazinelor folosesc mănuşi de protecţie şi îşi dezinfectează mâinile şi echipamentul de mai multe ori pe zi. Cumpărătorilor le sunt puse la dispoziţie mănuşi de unică folosinţă, astfel încât să nu atingă cu mâini eventual infectate alimentele care nu sunt deja ambalate. Marcaje aplicate pe podea indică distanţa de 1,5 m pe care oamenii trebuie să o păstreze între ei pentru a fi în siguranţă, în timp ce numeroase anunţuri, inclusiv audio, informează permanent atât angajaţii, cât şi clienţii cu privire la măsurile de prevenire a infectării. Iar ca maximă măsură protecţie, împărţiţi în două grupuri separate angajaţii magazinelor lucrează în schimburi de câte 12 ore fiecare, cu o zi liberă între ele. La sfârşitul turei, angajaţii dezinfectează complet magazinul şi aşa îl găseşte cealaltă tura în dimineaţa următoare. Cele două grupuri sunt complet separate şi nu se întâlnesc niciodată în acelaşi loc. În cazul în care un membru al uneia dintre ture se contaminează, toţi membrii ei intră în carantină şi, pe timpul cât nu vin la serviciu, sunt înlocuiţi de un grup mobil de angajaţi sosiţi din reţea.

    „Prin aplicarea acestui setului de măsuri de mai sus riscul de contaminare în magazin este neglijabil. In acest context decizia arbitrară a autorităţii de a închide cu totul acest magazin pentru 15 zile este nu doar neavenită, dar şi dăunează grav afacerii. În primul rând, aceasta îi face pe cumpărători să se teamă pe nedrept că magazinul ar fi infectat. În al doilea rând, un magazin proiectat sa funcţioneze cu un anumit număr de persoane în fiecare zi, în noile circumstanţe nu poate genera suficient venit pentru a plăti salariile oamenilor, facturile de energie pentru frigidere şi alte echipamente păstrate în funcţiune ca să nu se degradeze valoroasele produse alimentare, etc. Şi nu în ultimul rând, decizia nu ţine seama de disconfortul pricinuit localnicilor care acum trebuie să parcurgă distante mai mari ca să găsească produsele de care au nevoie, ceea ce îi şi expune în mai mare măsură la riscul de contaminare”, au mai spus reprezentanţii companiei în comunicatul de presă.

    Ei acuză că decizia luată de Primăria din Păuliş nu este singulară. Ea se înscrie într-un lung şir de decrete oficiale locale lipsite de sens. Unele primării au ordonat ca doar 3-4 persoane să aibă voie să-şi facă simultan cumpărăturile într-un magazin, considerând în mod eronat dimensiunea unui magazin PROFI ca fiind similară cu cea a micilor chioşcuri familiale din localitate, unde distanţarea socială nu este posibilă.

     „Autorităţile unei alte localităţi, neştiind că după o dezinfecţia totală, oamenii nu pot intra în magazinul respectiv decât dupa trei-patru ore pentru a evita intoxicarea, au cerut ca în fiecare zi magazinele să se fie dezinfectate total de câte trei ori. Aplicarea acestei măsuri fie duce la închiderea magazinelor, fie pune în pericol grav sănătatea oamenilor”, spun ei.

    În încheiere, precizează că derularea unei afaceri cu 20.000 de angajaţi în peste 1200 de magazine aflate în mai mult de 550 de localităţi, aşa cum este în cazul reţelei PROFI, necesită disciplină, iar acest lucru nu poate fi realizat decât dacă există un singur set de legi în vigoare. Până când poate se va ajunge la o astfel de solutie, PROFI va continua să acţioneze pentru a-şi proteja clientii, angajatii si afacerea, si daca va fi nevoie îşi va inchide şi alte magazine.

     


     

  • Teleorman: 12 din 14 asistente medicale de la un spital care tratează Covid-19, infectate

    Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Caritas din Roşiorii de Vede, destinat pacienţilor cu noul COVID-19, a fost închisă după ce 12 din 14 asistente de aici au fost confirmate pozitiv. Managerul spitalului a fost demis vineri.

    Potrivit autorităţilor din Teleroman, 12 din cele 14 asistente care lucrează la Secţia de Boli Infecţioase a spitalului transformat în centru pentru tratarea pacienţilor cu noul COVID-19 din judeţ sunt acum internate în spital, după ce s-au infectat.
    Prima care a luat boala a fost asistenta-şefă a secţiei. Aceasta s-a infectat după ce a intrat în contact cu un pacient pe care l-a tratat. Femeia le-a dat virusul şi celorlalte 11 colege de serviciu. Toate sunt acum internate în spital, alături de alţi 6 pacienţi diagnosticaţi cu noul COVID-19.

    Secţia de Boli Infecţioase a spitalului a fost închisă, iar managerul spitalului a fot schimbat din funcţie, vineri, pentru „neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING NEWS. Noul bilanţ al cazurilor de infectare cu coronavirus din ţara noastră

    Grupul de Comunicare Socială a anunţat vineri că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 265 de noi cazuri de persoane confirmate cu COVID-19, numărul total al românilor diagnosticaţi ajungând la 5.467.

    Potrivit GCS, cele mai multe cazuri, 1529, sunt în Suceava, urmat de Bucureşti, 688, şi Timiş, 259.

    Dintre cele 5.467 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), 729 au fost declarate vindecate şi externate.

    La ATI, în acest moment, sunt internaţi 183 de pacienţi, informează GCS.

    La nivelul întregii ţări, până la această dată au fost prelucrate 55.430 de teste.

    „Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 25.226 de persoane. Alte 77.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală”, a mai transmis GCS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING NEWS. Noul bilanţ al cazurilor de infectare cu coronavirus din ţara noastră

    Un număr de 441 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în România, bilanţul anungând, joi, la 5.202 români infectaţi. 229 de români au murit, anunţă Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

    Potrivit GCS, până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 647 au fost declarate vindecate şi externate.

    De la ultima informare transmisă de GCS, au fost înregistrate alte 441 de noi cazuri de îmbolnăvire.

    Până joi, la ora transmiterii bilanţului de către GCS, 229 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov şi Mehedinţi, au decedat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă descoperire schimbă ce ştim despre coronavirus: cum se transmite de fapt virusul

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis că va analiza mai îndeaproape modul în care se transmite noul coronavirus între oameni şi animale de companie. Pisicile pot fi infectate cu noul coronavirus, dar câinii nu par a fi vulnerabili, potrivit unui nou studiu.

    Un studiu apărut miercuri pe site-ul publicaţiei Science a arătat că pisicile pot fi infectate cu noul coronavirus, în timp ce câinii nu par a fi vulnerabili.

    Acelaşi studiu a arătat că şi dihorii domestici pot fi infectaţi cu SARS-CoV-2, coronavirusul care provoacă la om boala COVID-19.

    Autorii studiului mai spun că nici găinile, porcii şi raţele nu par a fi vulnerabili.

    Studiul a avut ca scop identificarea animalelor care par a fi vulnerabile la virus, pentru a fi folosite în testarea vaccinurilor experimentale anti-COVID-19, boală care a provocat la nivel mondial peste 83.000 de decese.

    Se crede că SARS-CoV-2 s-a răspândit de la lilieci la om. Cu câteva excepţii de infecţii raportate la pisici şi câini, nu există dovezi puternice care să arate că aceste animale de companie pot fi purtători ai coronavirusului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • BREAKING NEWS. Noul bilanţ al cazurilor de infectare cu coronavirus din ţara noastră

    Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19, 344 dintre acestea fiind în ultimele 24 de ore, anunţă Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Circa o treime dintre cei confirmaţi, respectiv 1.430, sunt din judeţul Suceava.

    „De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 1.869 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 60 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până astăzi (miercuri – n.red.), pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate şi externate”, potrivit GCS.

    Până acum, 209 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj şi Mehedinţi, au decedat.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Brexitul s-a îmbolnăvit de COVID-19: Cu Boris Johnson la terapie intensivă şi alţi lideri europeni infectaţi sau izolaţi, soarta acordului comercial Uniunea Europeană – Marea Britanie este sub semnul întrebării

    Acordul comercial parte a Brexit se confruntă cu obstacole majore, în contextul în care premierul britanic Boris Johnson se află la terapie intensivă din cauza coronavirusului, iar alţi oficiali cheie în aceste negocieri sunt infectaţi ori plasaţi în auto-izolare, potrivit CNBC.

    Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie 2020, după lungi perioade de amânare şi incertitudine – însă perioada de tranziţie expiră la finalul anului 2020, iar până atunci Marea Britanie trebuie să negocieze un acord de comerţ liber cu Uniunea Europeană.

    Însă în contextul actual, rămâne întrebarea dacă cele două părţi vor reuşi să rămână în acest calendar.

    „În aceste circumstanţe este foarte dificil să iţi imaginezi cum ar putea fi încheiat un acord amplu între Marea Britanie şi Uniunea Europeană până la finalul anului. În utlimele săptămâni, am văzut că negociatorul-şef al UE pentru Brexit s-a îmbolnăvit, negociatorul Marii Britanii prezintă simptome, iar acum există şi această situaţie foarte tristă în care se află premierul”, a spus Amanda Sloat, cercetător în cadrul Brookings Institution.

    În data de 19 martie, Michel Barnier, negociatorul-şef al UE pentru Brexit a anunţat că a fost infectat cu coronavirus, în timp ce negociatorul-şef al britanicilor, David Frost, s-a plasat în auto-izolare în aceeaşi perioadă, după ce a prezentat simptome.

    Boris Johnson, 55 ani, a fost mutat la terapie intensivă, luni, în contextul în care simptomele lui s-au înrăutăţi în doar câteva ore, potrivit unui anunţ guvernamental.

    În data de 27 martie, acesta a anunţat că a fost testat pozitiv şi că are „simptome uşoare”.

    Dominic Raab, ministrul de Externe, va prelua temporar atribuţiile premierului, cât timp Johnson este în spital.

    Ce se întâmplă cu tranziţia

    Când Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană în data de 31 ianuarie, a început o „perioadă de tranziţie” în care Marea Britanie încă este membră a pieţei unice – iar cele două părţi au început negocierile pentru un acord comercial.

    Dacă nu semnează un acord până la finalul anului 2020, toate regulile pieţei unice pică, iar relaţia comercială dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană va fi reglementată de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

    „Majoritatea oamenior erau sceptici cu privire la încheierea unui acord până în noiembrie chiar şi în condiţii perfecte. Marea Britanie are timp până la data de 30 iunie să ceară o extindere a perioadei de tranziţie. Uniunea Europeană a spus clar că nu va susţine amânările – însă rămâne de văzut în contextul actual”, a explicat Sloat

  • BREAKING NEWS. Noul bilanţ al cazurilor de infectare cu coronavirus din ţara noastră

    Infectările cu noul coronavirus au depăşit 4.000 în România. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 193 de noi cazuri de îmbolnăvire.

    Autorităţile anunţă până luni pe teritoriul României au fost confirmate 4.057 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

    Dintre persoanele confirmate pozitiv, 406 au fost declarate vindecate şi externate.

    De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 193 de noi cazuri de îmbolnăvire.

    Cele mai multe cazuri sunt la Suceava- 1.228, Bucureşti – 566, Neamţ – 160 şi Arad – 157.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING NEWS. Noul bilanţ al cazurilor de infectare cu coronavirus din ţara noastră

    Până duminică, în România, au fost confirmate 3.864 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele infectate, 374 au fost declarate vindecate şi externate. Pe secţiile de ATI sunt internaţi 141 de pacienţi, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

    Conform GCS, care citează raportarea Institutului Naţional de Sănătate Publică, cele mai multe cazuri confirmate sunt în Suceava, respectiv 1.215, şi în Capitală, unde au fost raportate 552 de cazuri.

    Până acum, 148 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş şi Mehedinţi, au decedat.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • ULTIMA ORĂ! Încă 4 persoane infectate cu coronavirus au murit în România

    Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, vineri, că alţi patru români, confirmaţi cu noul coronavirus, au murit. Este vorba de persoane cu vârste curpinse între 60 şi 78 de ani. Bilanţul deceselor ajunge la 122.

    Potrivit GCS, o femeie de 69 ani, din judeţul Hunedoara, internată în SMU Hunedoara, în secţia Pneumoftiziologie în 29 martie, a amurit vineri, după ce a fost confirmată joi cu noul coronavirus. Aceasta mai suferea de diabet zaharat, AVC sechelar, hipertensiune arterială şi boala Parkinson.

    O altă femeie de 69 de ani a murit în Ialomiţa. Aceasta era internată la Spitalul din Slobozia de joi şi mai avea diabet zaharat, hipertensiune arterială şi insuficienţă renală cronică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro