Tag: incendiu

  • Incendiu în Capitală. A fost nevoie de intervenţia a 6 echipaje de pompieri/ Două persoane, preluate de SMURD | VIDEO

    În această dimineaţă, în jurul orei 04:30, şase echipaje de pompieri, o autoscară, o descarcerare şi o ambulanţă SMURD, au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la două case, pe o suprafaţă de 200 mp, în strada Orăştie din capitală, transmit reprezentanţii Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă ”Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incendiu produs vineri noaptea, în Bucureşti, la Medlife-Titan/ Faţada spitalului, afectată

    În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc un incendiu la Medlife Titan, din Bucureşti, în jurul orei 3.00, sesizat prin serviciul de urgenţă 112, au declarat pentru MEDIAFAX surse autorizate ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov (ISUBIF).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capră antifoc

    Astfel, autorităţile din Nevada City, o localitate din statul american California, afectat periodic de astfel de incendii, s-au gândi să apeleze la capre care să mai „tundă” din vegetaţia care creşte între zonele de case şi chiar să cureţe complet fâşii de teren care să întârzie astfel propagarea incendiilor, scrie CNN. Cum obţinerea de bani de la guvern e dificilă, primăria localităţii a lansat o campanie de strângere de fonduri pe internet (crowdfunding) – Goat Fund Me — pentru a putea închiria capre de la o firmă specializată în astfel de servicii. 

  • Zi neagră în oraşul luminilor

    Catedrala romano-catolică Notre-Dame din Paris, situată în arondismentul 4 al capitalei Franţei, a fost construită în perioada 1163-1345 în stil gotic. Catedrala este unul dintre monumentele emblematice ale Parisului.
    Catedrala Notre-Dame din Paris este vizitată anual de circa
    14 milioane de persoane, cu o medie zilnică de 30.000 de oameni. În zilele de sărbătoare sau la evenimente importante, catedrala primeşte şi 50.000 de vizitatori.

    „Ceea ce s-a întâmplat în această seară la Paris, la Catedrala Notre-Dame, este o tragedie oribilă. Vom reconstrui Notre-Dame pentru că asta aşteaptă poporul francez de la noi.” Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron

    „Veşti Sfâşietoare din Paris. Notre-Dame, un simbol istoric al culturii europene, este în flăcări în această seară. România este alături de Franţa.” Preşedintele României, Klaus Iohannis

    „Prinţul Philip şi cu mine ne-am simţit profund întristaţi după ce am văzut imaginile cu flăcările care au cuprins Catedrala Notre-Dame.” Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

    „Este o comoară a omenirii şi să fii martor la distrugerea sa este o tragedie zguduitoare.” Prinţul Charles

    „Europa a fost rănită. Franţa a fost rănită. Parisul a fost rănit.” Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

    „Sunt îngrozit de imaginile de la Paris, cu flăcările de la Catedrala Notre-Dame, un exemplu unic de clădire de patrimoniu mondial, care a rezistat din secolul al XIV-lea. Gândurile mele se îndreaptă către poporul şi Guvernul francez.” Secretarul general al ONU, Antonio Guterres

  • Noi date despre incendiul de la Catedrala Notre-Dame. FOCUL ar fi pornit de la jumătatea acoperişului

    Vestea vine după ce poliţia a vizionat mai multe videoclipuri şi fotografii făcute de oamenii aflaţi în zona catedralei când incendiul a pornit.

    O sursă din poliţie a mai declarat că procurorii se concentrează acum pe două probleme principale: funcţionarea sistemului de stingere instalat în catedrală şi modul în care lifturile instalate de muncitori au fost construite.

    Doi paznici de la catedrală susţin că au văzut flăcările pentru prima dată când acestea erau destul de mari, ceea ce indică că senzorii de incendiu nu funcţionau cum trebuie. Prima alarmă a sunat la ora 18:15, atunci, paznicii s-au dus să verifice dacă există vreun incendiu, dar n-au văzut nimic. Când cea de-a doua alarmă a sunat, la 18:43, alţi doi paznici s-au dus să verifice în alt loc al catedralei şi au văzut flăcările.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Fotografia devenită VIRALĂ, după incendiul de la Catedrala Notre-Dame: Căutările au luat sfărşit! Cei doi protagonişti au fost găsiţi | FOTO

    Brooke Windsor este femeia care a surprins momentul emoţionant, împărtăşit de un tată cu fiica sa, în faţa Catedralei Notre-Dame, cu doar o oră înainte ca edificiul să fie cuprins de flăcări.

    A doua zi după incendiu, Windsor a publicat fotografia inedită pe reţeaua de socializare Twitter, femeia rugând comunitatea online să o ajute să-l găsească pe bărbatul din poză, scrie standard.co.uk.

    Postarea sa a fost distribuită de peste 200.000 de utilizatori din întreaga lume, iar eforturile sale au dat roade, Windsor declarând joi, 18 aprilie 2019, că bărbatul din fotografie a luat legătura cu ea. Windsor a adăugat că acesta şi-a dorit să rămână anonim.

    „Căutările au luat sfârşit! Fotografia mea a ajuns la familia potrivită. Tatăl a ales să rămână anonim, dar mi-a mulţumit din inimă pentru poza frumoasă şi m-a asigurat că va găsi un loc special pentru ea. Mulţumesc tuturor celor care au distribuit fotografia şi vă mulţumesc pentru mesajele frumoase”, a scris Windsor pe Twitter.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Au ieşit la grătar şi s-au ales cu o amendă de 27 DE MILIOANE DE EURO

    Doi studenţi italieni, acuzaţi că au provocat un incendiu masiv în regiunea Como, au fost amendaţi cu 13,5 milioane de euro fiecare.
     
    Cei doi tineri, ambii în vârstă de 22 de ani, pregăteau un grătar la o cabană aparţinând unei rude când incendiul devastator a pornit. Evenimentul a fost loc pe data de 30 decembrie 2018.
     
    Uriaşa amendă a fost calculată de autorităţi luând în calcul pagubele totale produse de foc. Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, unul dintre studenţi a spus că îi pare rău, dar nu crede că grătarul a fost singura sursă de foc. “Suntem ţapi ispăşitori pentru un incendiu care nu poate fi explicat”, a spus acesta. “Noi suntem adevăratele victime.”
     
    Autorităţile spun însă că focul a pornit de la grătarul aprins de cei doi, extinzându-se rapid din cauza condiţiilor meteo. Incendiul a durat mai multe zile, distrugând 1.000 de hectare de pădure din Monte Berlinghera.
  • Ce spun procurorii francezi: De la ce a izbucnit incendiul de la Notre Dame

    “Suntem în favoarea teoriei unui accident”, a declarat Heitz reporterilor, adăugând că 50 de oameni lucrează la o anchetă “lungă” şi “complexă” pentru a afla cauzele care au provocat incendiul de luni.
     
    Peste 400 de pompieri au fost nevoiţi să îmblânzească infernul care a consumat acoperişul şi a prăbuşit vârful catedralei vechi de opt secole. Ei au lucrat toată noaptea pentru a aduce focul sub control la aproximativ 14 ore de la izbucnirea incendiului.
     
    Un pompier a fost rănit; nimeni altcineva nu a fost raportat rănit în incendiul care a început după ce clădirea a fost închisă publicului pentru seară.
     
    Din afară, clopotele impunatoare şi pereţii exteriori, precum şi stâlpii de susţinere, au rămas pe poziţii, însă interiorul şi structura superioară au fost eviscerate de flăcări.
     
  • Decizia RADICALĂ luată de Emmanuel Macron, după incendiul de la Catedrala Notre-Dame

    “Toţi trecem printr-un moment de tristeţe extremă. Lista “Renaşterea” este o parte integrantă a acestui moment de unitate naţională. Prin urmare, suspendăm campania până la noi ordine”, a scris Loiseau pe contul său de Twitter.

    Partidul LREM, condus de preşedintele francez Macron, a intitulat lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare de luna viitoare “Renaşterea”.

    Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost evacuată, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de site-ul cotidianului Le Figaro. Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imagini spectaculoase cu catedrala Notre-Dame din Paris înainte de incendiul dezastruos

    Catedrala Notre-Dame care a fost cuprinsă de flăcări luni, 15 aprilie, este un simbol al arhitecturii gotice timpurii din Franţa şi reprezintă o referinţă pentru mai multe valori estetice ale francezilor.

    Vedeţi mai jos imagini 360 din catedrala Notre-Dame înainte de incendiul dezastruos. 


    Notre Dame Cathedral, Paris, France

    Miliardarii de lux ai Franţei au promis 300 de milioane de euro pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame din Paris după ce faimoasa clădire a fost răvăşită luni de un incendiu, potrivit Bloomberg.

    Astfel, miliadarii au răspuns la apelul preşedintelui francez Emmanuel Macron, de a strânge bani pentru reparaţii.
    Francois-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering care deţine brandul Gucci, şi tatăl său, Francois Pinault, vor dona 100 de milioane de euro din compania Artemis, potrivit unui anunţ lansat astăzi de familie.
     
    Rivalii lor, familia Arnault, au ieşit doar la câteva minute distanţă şi au anunţat că vor da 200 de milioane de euro şi vor pune la dispoziţie expertiza şi resursele arhitecturale şi de design pe care le au prin intermediul grupului de lux LVMH, care cuprinde branduri precum Louis Vuitton şi Moet.
     
    „Tragedia asta loveşte tot poporul francez, şi dincolo de asta, pe toţi cei ataşaţi de valorile spirituale. Puşi în faţa acestei tragedii, toţi ne dorim să readucem la viaţă acest diamant cât mai repede”, spune Francois-Henri Pinault, 56 ani, într-o declaraţie publică.
     
    Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis că va reconstrui catedrala Notre-Dame din centrul Parisului după ce incendiul a mistuit monumentul vechi de 850 de ani.

    Cauza incendiului nu a fost încă stabilită. Catedrala a fost supusă unor lucrări intense de restaurare, despre care serviciul de pompieri a spus că ar putea avea legătură cu cauzele producerii incendiului.

    Procurorii francezi au declarat că este tratat ca un incendiu “involuntar”, indicând faptul că un act criminal a fost exclus acum.