Ce jocuri ai putea avea la birou?
Tag: ideal
-
Mica Elveţie a Banatului. „Este foarte frumos, e un loc ideal pentru a te relaxa, are nişte peisaje idilice”
„Este foarte frumos, e un loc ideal pentru a te relaxa, are nişte peisaje idilice. Stelele se văd foarte bine, e frumos seara să te întinzi pe pătură şi să iei o sticlă de suc sau de vin, meditezi un pic, e foarte relaxant. Recomand!”, spune un turist pentru digi24.ro
Oamenii locului sunt la fel de încântători ca peisajele de la Poiana Mărului. Aici găsim 11 pensiuni, conform unui site de turism.
O cameră nu costă mai mult de 150 de lei, iar turiştii au la dispoziţie piscine, terenuri de sport şi, bineînţeles, mâncare tradiţională. Pentru un prânz gazdele cer între 30 şi 50 de lei.
Dragoş Curelea, proprietarul unei pensiuni: „Clientul nostru, stăpânul nostru, dar în acelaş timp şi prieten. Şi nu e o zicală, foarte mulţi turişti care au venit aici am rămas prieteni şi au revenit sau doar am rămas prieteni cu ei.”
-
În această casă nu vei avea niciodată oaspeţi. Care este motivul
Denumit “Cliff House”, proiectul prezintă structura unei case pe module, cu pereţi exteriori realzaţi din sticlă şi montată pe nişte nituri uriaşe de oţel, relatează The Independent.
“Ideea a fost să realizăm o casă care să poată fi la propriu agăţată oriunde”, a declarat un reprezentant al Moodscape. “Pentru cei îndrăzneţi, ar fi casa de vis. Proiectul a fost conceput ca o extensie a stâncii, nu ca un element nou în peisaj”.
Conceptul prevede trei camere, o zonă de grătar, o zonă de luat masa şi chiar un foişor. “Interiorul are un design minimalist, pentru a nu distrage atenţia de la peisajul magnific”, au mai declarat cei de la Moodscape.
-
În această casă nu vei avea niciodată oaspeţi. Care este motivul
Denumit “Cliff House”, proiectul prezintă structura unei case pe module, cu pereţi exteriori realzaţi din sticlă şi montată pe nişte nituri uriaşe de oţel, relatează The Independent.
“Ideea a fost să realizăm o casă care să poată fi la propriu agăţată oriunde”, a declarat un reprezentant al Moodscape. “Pentru cei îndrăzneţi, ar fi casa de vis. Proiectul a fost conceput ca o extensie a stâncii, nu ca un element nou în peisaj”.
Conceptul prevede trei camere, o zonă de grătar, o zonă de luat masa şi chiar un foişor. “Interiorul are un design minimalist, pentru a nu distrage atenţia de la peisajul magnific”, au mai declarat cei de la Moodscape.
-
În această casă nu vei avea niciodată oaspeţi. Care este motivul
Denumit “Cliff House”, proiectul prezintă structura unei case pe module, cu pereţi exteriori realzaţi din sticlă şi montată pe nişte nituri uriaşe de oţel, relatează The Independent.
“Ideea a fost să realizăm o casă care să poată fi la propriu agăţată oriunde”, a declarat un reprezentant al Moodscape. “Pentru cei îndrăzneţi, ar fi casa de vis. Proiectul a fost conceput ca o extensie a stâncii, nu ca un element nou în peisaj”.
Conceptul prevede trei camere, o zonă de grătar, o zonă de luat masa şi chiar un foişor. “Interiorul are un design minimalist, pentru a nu distrage atenţia de la peisajul magnific”, au mai declarat cei de la Moodscape.
-
Efectele lipsei forţei de muncă din România: O companie a început să angajeze elevi de liceu
“Am ştiut încă din şcoala generală ce vreau să fac în viaţă“, spune IT-istul Adrian Sita, devenit ulterior antreprenor, fondator al unei afaceri cu rulaje de peste jumătate de milion de euro. Originar din Oneşti, judeţul Bacău, Adrian Sita a făcut liceul din informatică, ulterior a studiat la Facultatea de Automatică din Braşov, iar apoi a urmat un parcurs profesional în IT ce l-a adus în cele din urmă la conducerea companiei de dezvoltare software Gentlab.
Aceasta face atât outsourcing, cât şi dezvoltare de produse proprii; printre acestea se află platforma de e-learning Knolyx (o platformă integrată ce oferă instrumente pentru livrarea de cursuri, organizarea de evenimente şi consolidarea comunităţii organizaţiilor), platforma online care facilitează comunicarea dintre părinţi şi educatori printr-un set de instrumente virtuale inteligente Kinderunity şi platforma dedicată comunităţii de business Kommio.
Adrian Sita spune că veniturile Gentlab au evoluat de la 200.000 de euro în 2013 până la aproximativ 780.000 de euro în 2015. Anul trecut, acestea s-au plasat la 550.000 de euro, parte din resurse fiind alocate dezvoltării de produse. |n ceea ce priveşte firma de training Brain Concert, pe care a dezvoltat-o ulterior, veniturile acesteia au ajuns la 250.000 de euro în 2016. Dacă în momentul în care au pornit firma erau în jur de 12 angajaţi, în prezent echipa Gentlab are 45 de oameni.
Antreprenorul îşi aminteşte cu exactitate fiecare etapă profesională, mai cu seamă datorită schimbărilor care s-au întâmplat din doi în doi ani. După o perioadă scurtă în care a lucrat ca reprezentant de vânzări pentru Dialog (actuala Orange), şi-a început cariera în IT. A început ca tester în Braşov, iar un an mai târziu a ajuns în Bucureşti. ”La vremea respectivă, businessul de IT din Braşov era exact opusul a ceea ce înseamnă astăzi; acum sunt foarte multe companii, dar atunci cred că erau aproximativ trei firme.“ Primul post obţinut în Capitală a fost de programator în cadrul companiei Softnet Development and Consulting (ulterior cumpărată de Omnilogic) şi lucra cu clienţi mari precum Orange, Vodafone, Electrica.
|n 2004 s-a mutat în cadrul producătorului de software Softwin, unde a lucrat ca team leader, iar în 2006 s-a mutat la Star Storage, unde a condus echipa de software de 10 persoane care lucra pentru IBM. Pe drumul propriu a pornit în 2008, chiar dacă mărturiseşte că era ”angajatul perfect – chiar eram orientat pe carieră, nu mă interesa nimic, niciun business“. Atitudinea aceasta s-a păstrat pânâ când un coleg din echipă a propus să pornească, împreună, o afacere. ”Mi-au plăcut provocările, astfel, chiar dacă nu ştiam ce presupune un business, am acceptat.“
Au creat astfel firma de software Codesphere, în plină criză, axându-se pe asigurarea de servicii software pentru IBM. La final de 2008, şi-au luat şi primul angajat. Codesphere le-a adus şi primul eşec – nu au reuşit să promoveze produsul propriu de document management la care lucrau în acea perioadă. |n 2010, au început colaborarea cu un grup de investitori, iar un an mai târziu s-au despărţit de ei şi au înfiinţat o nouă firmă. ”Nu rezonam cu cu ei din perspectiva a ceea ce înseamnă idei, produse, de a construi o afacere care să existe şi peste un an, şi peste doi, şi peste cinci.“
Despărţirea de primii investitori l-au determinat ca în 2011 să pună bazele firmei de dezvoltare software Gentlab, dar şi ale celei de training Brain Concert. ”Nu a fost greu să ne regrupăm, fiindcă nu aveam nevoie de sediu, lucram la client, vreme de un an nici nu ne-am luat sediu.“ |n zona educaţională au intrat datorită parteneriatului cu IBM: în 2009, au livrat aproximativ 75% din cursurile IBM pe zona de software, astfel că şi-au propus să ducă mai departe această ramură prin platforma de e-learning Knolyx. |n ceea ce priveşte Kommio (lansată anul trecut), spune că aceasta poate fi văzută drept o modalitate de ”social collaboration learning“, prin intermediul căreia, după ce s-a făcut învăţarea formală, să se meargă către zona informală. Kinderunity a apărut după experienţa personală legată de copilul lui, când s-a lovit de comunicarea deficitară de la grădiniţă. ”Prin intermediul platformei, părinţii pot să comunice cu educatorii într-un mod mai uşor; dar include şi capabilităţi precum management financiar pentru grădiniţe, pentru părinţi etc.“ |n prezent, circa 10 grădiniţe private folosesc această platformă şi firma şi-a propus ca numărul lor să crească la 50 până la finalul anului.
Produsele dezvoltate de Gentlab, pentru dezvoltarea cărora a investit circa 350.000 de euro, se monetizează în baza unor abonamente lunare. Pentru anul în curs, vor să ajungă la cel puţin 10 clienţi companii pentru Knolyx (între 1 şi 3 euro/utilizator) şi 50 de grădiniţe pentru Kinderunity (între 12 şi 18 lei/copil). Iar dacă în prezent se adresează pieţei locale, în viitor şi-au propus să le vizeze şi pe cele de peste graniţe.
Legat de cea mai arzătoare problemă a firmelor de IT pe piaţa locală, resursa umană, Adrian Sita a găsit o modalitate atipică prin care să o gestioneze. Spune că în 2016, 10 dintre angajaţii Gentlab au plecat, din cauza metodelor ”neortodoxe“ de recrutare de pe piaţa IT. Aşa că anul acesta au decis înfiinţarea unui punct de lucru în Oneşti, unde au găsit o sursă inedită de recrutare: elevi de liceu din Oneşti. |n total, în sediul din Oneşti lucrează 10 persoane, trei testeri şi şapte dezvoltatori, dintre care cinci sunt elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani; se aşteaptă ca până la sfârşitul anului numărul lor să se dubleze.
Pentru anul în curs, reprezentanţii companiei şi-au propus să angajeze cel puţin 10 dezvoltatori, 2 persoane pe vânzări şi un angajat pe resurse umane.
Adrian Sita mărturiseşte că, deşi este fericit cu viaţa de antreprenor şi cu produsele pe care le poate dezvolta şi inovaţiile pe care le poate face astfel, îi lipseşte totuşi meseria de IT-ist.
-
Cea din urmă utopie de pe Pământ
Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.
|n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.
Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?
”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.
Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“
Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.
Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.
Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.
Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.
Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.
Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.
Paradis sau înşelătorie?
Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“
Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.
Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.
Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.
Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.
|nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.
Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?
”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“
Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“
-
Cum a câştigat un grup de elevi din Topliţa o competiţie cu un produs inedit. Au concurat cu toate liceele din ţară
Junior Achievement (JA) România a premiat, în cadrul Galei JA Hall of Fame – Investeşte în educaţie!, tinerii şi profesorii participanţi în acest an şcolar în programele JA de educaţie economică, antreprenorială, financiară şi de orientare profesională, precum şi companiile care investesc în educaţie în România şi care contribuie la dezvoltarea unor noi generaţii de profesionişti şi antreprenori.
Echipele înscrise în competiţia JA Compania Anului 2017 participa în incubatorul educaţional JA BizzFactory, unde au ocazia să primească feedback de la antreprenori şi investitori prin webinarii şi sesiuni de consultanţă la clasa, să câştige finanţări pentru a-şi lansa proiectele de business şi să-şi testeze ideile de afaceri cu clienţi reali, făcând prima vânzare şi verificând fezabilitatea produselor şi serviciilor pe piaţă reală.
La categoria Studenţi, câştigătorul marelui premiu al competiţiei de antreprenoriat este echipa InstaHouse de la Academia de Antreprenoriat. Studenţii au dezvoltat o platforma on-line care pune în legătură oamenii care au nevoie de servicii de curăţenie cu agenţi locali de încredere. Echipa InstaHouse vrea să înlocuiască procesul greoi şi lung de a găsi o menajeră de încredere cu efectuarea unei comenzi simple, de 3 minute. Echipa va reprezenta România la finală europeană JA Europe Enterprise Challenge 2017 din Helsinki, Finlanda, la începutul lunii iunie 2017.
În cadrul galei au fost premiate şi companiile care susţin educaţia learning by doing prin programele şi proiectele JA România
Junior Achievement România este o organizaţie non-profit, având că misiune dezvoltarea în România a programelor internaţionale JÂ de educaţie antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate şi viaţă activă şi dezvoltarea abilităţilor pentru viaţă. 39 de ţări din Europa şi 123 de ţări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 280.000 de elevi din 1.600 de şcoli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi cu susţinerea financiară a comunităţii de afaceri.
-
Cum arată birourile din New York ale companiei L’Oreal – GALERIE FOTO
„L’Oréal este o companie veche de 108 de ani, dar cu spiritul unui start-up. Nu ne-am oprit din a ne reinventa şi transforma pe noi înşine, iar pentru noi Hudson Yards reprezintă reinventarea Manhattan-ului”, spune Frédéric Rozé, preşedinte şi CEO al L’Oreal SUA.
Cu excepţia vederii incredibile de 360 de grade a oraşului, noua locaţie are şi alte avantaje majore pentru angajaţi, printre care un salon de unghii, un salon propriu de înfrumuseţare, o cafenea care ocupă un etaj întreg, dar şi o terasă în aer liber, unde angajaţii sunt bineveniţi să lucreze atunci când vremea le permite.
-
Cum arată birourile din New York ale companiei L’Oreal – GALERIE FOTO
„L’Oréal este o companie veche de 108 de ani, dar cu spiritul unui start-up. Nu ne-am oprit din a ne reinventa şi transforma pe noi înşine, iar pentru noi Hudson Yards reprezintă reinventarea Manhattan-ului”, spune Frédéric Rozé, preşedinte şi CEO al L’Oreal SUA.
Cu excepţia vederii incredibile de 360 de grade a oraşului, noua locaţie are şi alte avantaje majore pentru angajaţi, printre care un salon de unghii, un salon propriu de înfrumuseţare, o cafenea care ocupă un etaj întreg, dar şi o terasă în aer liber, unde angajaţii sunt bineveniţi să lucreze atunci când vremea le permite.