BusinessMagazin

Tag: HR

  • Opinie Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj: Stimaţi Directori de HR, când o să strigaţi în gura mare că România se confruntă cu un dezastru de resurse umane în zona de execuţie din operaţiunile de manufactură industrială?

    Nu există (nici în plan) nici un fel de pregătire vocaţională pentru personalul de execuţie pentru manufactură industrială mare pentru că nici nu ştim ce industrie este prioritară într-o strategia de competitivitate a României care se schimbă anual (în afară de automotive bineînţeles, dar să nu se creadă că fabricile de automotive şi satelitele acestora stau pe roze şi găsesc personal de execuţie pe toate drumurile, au cu toţii aceleaşi probleme).  
     
    Fără şcoli profesionale, fără legea internship-ului, fără a (re) educa milenialli de pe băncile şcolii că miza carierei nu este întotdeauna, vrei nu vrei, să ai licenţă, masterat şi doctorat şi să n-ai ce face cu ele, angajatorii industriali vor deveni specie pe cale de dispariţie. Nici măcar nu e vorba de salarii-industriaşii sunt pregătiţi să plătească ce trebuie-este vorba de lipsă de educaţie, de direcţie, de pregătire vocaţională, de “sa-ţi placa”; este similar, dacă îmi permiteţi comparaţia, cu aspiraţiile adolescenţilor de a avea trăsături fizice ca modelele din reviste – e ruşinos dacă nu ai licenţă, masterat şi doctorat, nu? Muncitorul în fabrică este un paria social, nu vrei să fi aşa ceva…. Asta este mentalitatea care s-a creat pe piaţa forţei de muncă, falsă şi dăunătoare, şi nimeni nu iese din zona de confort că s-o schimbe.

    Până şi inspectoratele locale de muncă admit că va fi şi mai rău, milenialli nu vor joburi de execuţie în industria de manufactură, construcţii şi HORECA. Mai bine stau acasă pe banii părinţilor, marea majoritate din generaţia decreteilor, care vor evident ce-i mai bine pentru copiii lor, adică o licenţă, masterat, doctorat.
     
    Dar, aşa cum am spus-o, poate că România nu are nevoie de industrie mare de manufactură, de peste 100 angajaţi în execuţie – cu excepţia automotive, însă repet să nu creadă cineva că aceasta nu face eforturi supraomeneşti să găsească angajaţi. Importăm bine-mersi tot, avem un pic de manufactură în industria alimentară şi a bunurilor de larg consum, şi cam atât. Asamblarea şi lohn-ul să trăiască, cui îi trebuie valoare adăugată şi o ţară care să fie un competitor industrial şi exportator într-o regiune aşa de plină de oportunităţi când poţi importa absolut totul?
     
    A observat cineva că nu se mai deschid fabrici mari în România, eventual se extind sau tranzacţionează cele existente, şi că există o tendinţă (încă stopabila), de închidere a unora dintre cele existente? A calculat cineva care este media de vârstă a angajaţilor din execuţie din fabricile mari şi mijlocii din România?
     
    S-a gândit cineva să ceară facilităţi fiscale de genul celor din OUG 32/2016 pentru personalul de execuţie din manufactură industrială, în special din KBE,  în aşa fel încât să atragem milenialli în fabrici?  (dealtfel o foarte bună idee de re-industrializare a României)

  • Meseriile care aduc MII DE EURO LUNAR celor care nu au nici bacalaureatul

    Salarii de peste 1000 euro pe luna se gasesc in Romania, chiar daca studiile nu sunt necesare pentru meseriile prestate pentru aceste salarii. Spre exemplu, in urma unui curs de calificare si a unei etape de training specializat, puteti deveni fara exceptie controlor de trafic aerian. Pentru aceasta meserie nu va fi nevoie sa aveti bacalaureatul. Insa, totusi, liceul va trebui sa fie absolvit.

    Va merita insa efortul fara nicio discutie, deoarece salariul unui astfel de controlor poate ajunge la 5.000 euro pe luna. Si discutam despre salariul net. De asemenea, nu trebuie sa zburati zilnic si sa lucrati in conditii de risc pentru a castiga un salariu de 800 – 1000 euro net lunar. Un sudor specializat in argon poate castiga fara mari probleme acest salariu.

    Un medic rezident, cu 6 ani de facultate + anii petrecuti in rezidentiat poate lua lunar un salariu de 2000 de lei. Insa la intrarea in rezidentiat, mai ales intr-un oras mic, salariul medicului va fi de cele mai multe ori cel minim pe economie. In acelasi oras, in urma unui simplu curs de calificare ca manichiurist pedichiurist, o manichiurista poate castiga chiar si pana la 2500, 3000 de lei. Iar intr-un oras mare acest salariu poate creste. Pe langa salariul net insa, manichiurista poate beneficia de tot felul de bonificatii care se adauga la suma totala.

    Intr-un salon de renume din capitala, astfel, salariul unui manichiurist sau al unui pedichiurist cu experienta poate ajunge cu usurinta la 1000 euro lunar.

    Un frizer dintr-un salon mare, intr-un oras precum Bucurestiul sau Clujul, poate ajunge la 3500 lei pe luna, un salariu comparabil cu al unui grefier, spre exemplu. Singura diferenta e ca primul ar urma un simplu curs de frizerie / coafor, iar cel de-al doilea are nevoie de cel putin o
    facultate in domeniul legal.

    Aceeasi tendinta predomina si in UE. Un simplu muncitor la salubrizare poate castiga intr-o tara ca Germania un salariu de 2000 euro (la care se aduna si sporurile). Acest salariu poate reprezenta un punct de competitie cu oricare alt salariu din randul celor care au studii superioare. Un instuctor HR de exemplu poate castiga 2000 – 2500 euro, insa acesta ar avea nevoie de studii superioare pentru a
    profesa la un nivel inalt, in timp ce muncitorul in salubritate nu are nevoie nici macar de ciclul liceal.

    In acest caz, este bine sa va ganditi de doua ori ce cariera doriti sa urmati si ce nivel de studii doriti sa absolviti. Inainte de a intra pe piata muncii puteti cerceta si ofertele existente la AJOFM in fiecare oras si veti descoperi cu stupoare ca multe meserii disponibile nu necesita neaparat absolvirea unei facultati, insa salariile adiacente vor fi extrem de multumitoare.

    Sursa: calificare-evaluare.ro/frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist/

  • Cele mai importante schimbări în Resurse Umane pentru 2018: compensările vor fi regândite şi organigramele vor dispărea

    SAP a lansat la începutul acestui an zece predicţii despre cum se vor schimba diferite concepte în domeniul HR la nivel global. Aceste predicţii sunt bazate pe expertiza SAP în dezvoltarea de soluţii de Human Capital Management (HCM), utilizate de peste 6.400 de clienţi din 60 de industrii din întreaga lume

    Agilitatea angajaţilor va deveni cel mai important concept în HR. Singurul mod în care companiile pot supravieţui în economia modernă este de a se adapta la schimbarea pieţei, a tehnologiilor şi a mediului de afaceri. Acest lucru necesită utilizarea capacităţilor înnăscute ale oamenilor pentru învăţare, creştere şi inovare.

    Recrutarea va atinge noi niveluri de complexitate. Conceptul de angajare va fi redefinit din cauza deficitului de competenţe, a schimbărilor demografice şi a creşterii masive a locurilor de muncă virtuale şi a locurilor de muncă bazate pe proiecte punctuale. Aceste schimbări vor determina companiile să găsească combinaţiile potrivite de competenţe şi ajustarea acestora cu cerinţele specifice de business prin accesarea unei forţe de muncă din ce în ce mai globale, virtuale şi sporadice. Organizaţiile vor fi nevoite să redefinească procesele de planificare a forţei de muncă, recrutarea, personalul şi managementul pentru a lucra pe această piaţă a muncii mult mai complexă.

    Experienţe plăcute la locul de muncă. Tehnologia a făcut ca multe lucruri din viaţa de zi cu zi să devină mai uşoare şi mai plăcute. Găsirea celui mai potrivit traseu în oraş, cumpărăturile, conectarea cu prietenii, vizionarea de filme şi sute de alte experienţe din viaţa noastră au fost transformate cu ajutorul tehnologiilor sociale şi mobile, folosind interfeţe ce au la bază Inteligenţă Artificială (AI) şi algoritmi de Machine Learning. Vom observa o creştere exponenţială în utilizarea Inteligenţei Artificiale (AI), a chatboţilor, a serviciilor inteligente, a tehnologiei Machine Learning, a soluţiilor mobile şi a platformelor de socializare pentru creşterea nivelului de implicare a angajaţilor şi pentru a face munca mai plăcută şi mai simplă.

    Managementul performanţei va deveni o soluţie, nu o problemă. Companiile regândesc conceptul de management al performanţei pentru a se concentra asupra coaching-ului continuu şi asupra luării deciziilor în echipă. Revizuirea anuală a performanţelor angajaţilor va fi înlocuită de soluţii de gestionare continuă a performanţelor bazate pe tehnologii mobile.

    Compensările vor fi regândite. Organizaţiile cheltuiesc miliarde de dolari în fiecare an pentru creşteri de merit, bonusuri şi alte forme de compensare. Cu toate acestea, doar o mică parte dintre acestea au un răspuns concret la întrebările: “A meritat investiţia în bonusurile acordate? Angajaţii sunt mai implicaţi, mai productivi, iar numărul celor care părăsesc compania a scăzut?” Companiile ştiu, până la ultimul cent, cât s-a cheltuit cu compensarea, dar nu pot spune dacă aceşti bani sunt cheltuiţi eficient. Viitorul compensaţiei va implica mai multe procese continue, în care angajaţii primesc diferite tipuri de recompense pe tot parcursul anului din surse diferite. Analiza avansată va fi folosită pentru a corela investiţiile în compensări cu rentabilitatea în productivitatea forţei de muncă.

    Intoleranţă la discriminare. Pe măsură ce forţa de muncă devine din ce în ce mai diversificată, societatea atinge un punct critic în care tratamentul inechitabil bazat pe factori ce nu ţin de abilităţile angajatului, cum ar fi sexul, etnia şi vârsta, este recunoscut şi abordat în mod deschis. Companiile inteligente îşi vor redefini proactiv practicile de management al talentelor pentru a se asigura că discriminarea este identificată şi eliminată înainte de a se întâmpla.

    Folosirea instrumentelor de wellbeing la o scară largă. Organizaţiile au nevoie de angajaţi implicaţi, creativi şi orientaţi către client. Dar acest lucru este imposibil de făcut dacă aceştia sunt obosiţi, stresaţi şi distraşi. Soluţia o reprezintă oferirea angajaţilor de instrumente de wellbeing. Odată cu explozia tehnologiei de wellbeing pentru consumatori, cum ar fi smartwatch-urile şi trackerele de fitness, mulţi angajatori vor căuta să aducă aceste instrumente la locul de muncă. Cu toate acestea, vor avea succes acele companii care implementează astfel de tehnologii într-un mod accesibil şi plăcut pentru angajaţii lor.

    Organigramele vor dispărea treptat. Există numeroase discuţii despre actualizarea business-urilor pentru era digitală, dar companiile continuă să-şi gestioneze resursele umane folosind un instrument care nu s-a schimbat de foarte mult timp: graficul de organizare ierarhică – organigrama. Bazându-se pe aceste grafice pentru a lua decizii de management, companiile nu vor avea succes într-o lume digitalizată. Chiar dacă 2018 nu va fi anul în care vor dispărea complet, unele organizaţii vor începe să elimine treptat organigramele, optând pentru abordări mai moderne, digitale.

    Pensionarea 2.0. 2018 va aduce o schimbare majoră în dinamica mediului de lucru în ceea ce priveşte generaţiile mai în vârstă. Astăzi, oamenii trăiesc mai mult şi astfel lucrează mai mult, peste 60, 70 şi chiar 80 de ani. Companiile inteligente încep să realizeze că trebuie să păstreze aceşti angajaţi cu experienţă în organizaţiile lor, ţinând cont de faptul că multe industrii se confruntă cu o lipsă tot mai mare de competenţe. Această tranziţie va forţa, de asemenea, companiile să-şi regândească locurile de muncă. De exemplu, multe posturi care sunt în prezent full-time, vor deveni part-time.

    Creşterea numărului de atacuri cibernetice în HR. Atacurile de tip ransomeware au devenit cunoscute în 2017 odată cu WannaCry şi NotPetya, urmând ca în 2018 să continue să se dezvolte ca număr şi complexitate. Sistemele de HR nu au fost până acum ţinte atractive pentru hackeri, însă acest lucru se va schimba. Vor exista numeroase atacuri ce vor viza departamentele de resurse umane cu intenţia de a infecta sistemele unor organizaţii mari. 

  • Cum să-ţi ţii talentele în companie

    De mai bine de un deceniu, am pierdut an de an talente în sport. Simona Halep este o excepţie. De acum înainte vom pierde din ce în ce mai multe talente în business, în economie.

    Problema nu este că nu sunt talente, ci că numărul lor scade. În primul rând, prin faptul că baza de unde se năşteau aceste talente este din ce în ce mai redusă. Natalitatea este în scădere; România continuă să piardă oameni care pleacă la muncă în afară; numărul celor care reuşesc să facă tot ciclul de educaţie şcolară, până la terminarea facultăţii, se reduce; scăderea calităţii învăţământului românesc este vizibilă din ce în ce mai mult – avem câteva şcoli de elită care cresc an de an şi de unde universităţile americane şi britanice se alimentază continuu, dar pe medie, calitatea învăţământului şi a ceea ce rezultă scade; pregătirea profesională pe medie, nu prin excepţii, pierde teren pentru că nu mai sunt profesori, pentru că nu mai are cine să-i înveţe pe cei care vin din urmă, şi în primul rând pentru că nu mai vine nimeni din urmă.

    Toate aceste lucruri vor lovi în final în business, care este principalul beneficiar al educaţiei.

    În cea mai bună perioadă economică, când există bani şi există intenţia de a face investiţii, nu ai cu cine să le faci. Nu poţi să ai valoare adăugată mai mare dacă nu ai talente.

    De multe ori, exportăm materie primă brută – începând de la grâu, lemn, mere, până la creiere – pentru simplul fapt că nu ai cu cine să faci produse şi servicii care să aibă valoare adăugată mai mare.

    Poţi să aduci echipamente, roboţi, dar cineva tot trebuie să le opereze.

    O altă problemă este că firmele, în special cele româneşti – care au o pondere de 47% în business, nu s-au pregătit pentru a atrage, a reţine şi a dezvolta talentele. Nu au un sistem.

    Fiecare dintre noi a râs de sistemul de la McDonald’s, unde începi prin a face curăţenie în toalete, treci la hamburgeri şi cartofi prăjiţi, iar extrem de rapid, dacă rezişti, poţi ajunge şef de restaurant.

    Probabil că americanii s-au confruntat în urmă cu 50-60 de ani cu aceleaşi probleme de personal, şi atunci au creat acest sistem, care este dat ca exemplu şi astăzi: de la cartofi prăjiţi, poţi ajunge CEO dacă eşti talentat şi determinat. În România, cel mai bun exemplu este Daniel Boaje, şeful McDonald’s, care în anii ’90 a început de la a face cartofi prăjiţi.

    Iulian Stanciu, CEO al eMag, ce mai mare retailer online din România, cu afaceri de 1 miliard de euro, spune că sunt trei lucruri prin care poate să-şi ţină sau să-şi atragă talentele în companie: ceea ce face firma să aibă un sens, ceea ce face cineva care lucrează acolo să aibă un impact imediat, măsurabil, iar în al treilea rând să existe un plan clar de promovare. Bineînţeles că şi banii sunt importanţi, dar, la un moment dat, acest lucru trece pe poziţia a treia în decizia unui talent.

    În sondajul CEO Survey 2018 realizat de firma de audit şi consultanţă PwC, directorii români încep să pună în prim plan problema talentelor sau a lipsei acestora.

    În sistemul bancar  românesc, dar şi la nivel mondial, până în criză băncile reuşeau să atragă cele mai multe talente. Acum nu mai este aşa, companiile din tehnologie fiind pe primul loc. În România, un programator, un inginer software, un inginer de sistem nu are ca primă opţiune de job o bancă, un retailer, ci o firmă din IT. Centrele de servicii de suport îşi iau oamenii din bănci, ceea ce până în criză era de neconceput.

    Într-un articol din Financial Times, Rana Foroohar spune că talentele dintr-o companie nu mai trebuie trecute pe partea de costuri, ci trebuie să fie pe partea de active, adică un activ la fel de preţios pentru companie cum este capitalul.

    Directorii trebuie să adminstreze resursa  umană a unei companii la fel cum administrează capitalul, comentează ea (articolul din FT se numeşte The Backlash against Shareholder Value).

    Fără talente, companiile pierd sânge pe drum şi vor ajunge la destinaţie istovite, fără suflu şi fără putere.

    Companiile româneşti se plâng că multinaţionalele câştigă teren, ca o putere mai mare, că statul român le ajută şi le protejază mai mult pe ele, în detrimentul capitalului naţional. Poate aşa este, dar talentele româneşti preferă mai degrabă să lucreze pentru multinaţionale decât pentru firmele româneşti. Iar aici antreprenorii şi directorii, cei care deţin capitalul, ar tebui să-şi pună probleme: de ce?

  • Când eşti un bun director de HR? Când trebuie să angajezi oameni şi nu-i găseşti sau când trebuie să-i dai afară?

    Aproape toţi directorii de HR sau cel puţin cei din oraşele mari ar angaja pe oricine, numai să vină fie la interviu, fie la muncă.

    Corina Diaconu de la ABC Human Capital spune că în acest moment angajaţii cu ceva experienţă au pe masă două-trei-patru oferte, plus contraoferta actualului angajator.

    Dincolo de numele companiei care îţi face noua ofertă, dincolo de cum arată birourile, dincolo de colectiv sau şef, în final tot se va ajunge la bani, iar în cele mai multe cazuri cel care dă cel mai mult reuşeşte să-şi acopere o poziţie în organigramă. Asta până când angajatul, un răsfăţat al actualelor vremuri, va primi următoarea ofertă.

    Pe lângă faptul că fluctuaţia de personal este mare, nu se găsesc nici suficienţi candidaţi dintre care să alegi.

    Cei care sunt buni, sau mai buni, sunt vânaţi nonstop de concurenţă, de firmele de recrutare, iar ceilalţi caută continuu contraoferte.

    Sunt companii, este adevărat că încă nu multe, care renunţă la investiţii pentru că nu găsesc oameni. Bineînţeles că aici vorbim de sute sau mii de angajaţi, nu de zeci sau cazuri punctuale într-o organigramă, pentru că aceste poziţii pot fi acoperite mai uşor.

    Astfel de situaţii devin din ce în ce mai multe în Europa Centrală şi de Est, având în vedere că aproape toate ţările foste comuniste din Uniunea Europeană se confruntă cu o lipsă de personal, după ce cetăţenii lor au plecat să lucreze în Germania, Italia, Spania, Marea Britanie etc.

    Având în vedere acest lucru, întrebarea este: când eşti un bun director de HR? Sau când este mai greu să fii director de HR? Când trebuie să angajezi oameni sau când trebuie să-i dai afară?

    Când trebuie să angajezi oameni, bugetele de recrutare nu sunt nelimitate, dar nimeni nu se uită când supralicitezi, atât timp cât ai acoperit poziţiile din organigramă. Când eşti sub presiunea recrutării şi nu ai de unde, aproape că acoperi poziţiile cu oricine, lăsând în seama şefilor direcţi problema pregătirii angajaţilor. Până la urmă, nu directorul de HR se chinuie cu cei angajaţi la foc automat, ci şefii de departamente, care înjură directorii şi pe cei de la resurse umane continuu. Toată lumea se plânge de calitatea slabă atât a celor recrutaţi, cât şi a celor care lucrează la HR.

    În perioada de boom, băncile angajau pe oricine, iar după puţin training îl trimiteau să dea credite la normă. Pe şefii de sus, din centrală, nu-i interesau calitatea şi nici cunoştinţele celor de jos din sucursale, atât timp cât targeturile erau îndeplinite.

    Într-un fel sau altul, noi toţi, toată economia, am plătit pentru politicile de creditare ale băncilor, res-pectiv prin costurile mai mari din perioada de criză.

    Când a venit criza, directorii de HR au trecut la cealaltă extremă: au fost nevoiţi să dea oameni afară, au fost nevoiţi să găsească soluţii mai mult sau mai puţin ortodoxe pentru reducerea bugetului de salarii sau de comisioane.

    Restructurarea companiilor şi concedierile masive au fost un şoc pentru multă lume. În doar câteva luni toată politica s-a schimbat, iar directorii de HR au fost nevoiţi să schimbe macazul. Cum să-i convingi pe oameni să plece fără scandal cu mai puţine salarii compensatorii sau, în cel mai fericit caz, să accepte reducerea de salarii?

    Înainte să apară tăierea de salarii la stat din mai 2010, au fost tăieri mult mai drastice în sectorul privat.

    Directorii de HR cu psihic de restructurare – cost-killerii – au început să fie cei mai vânaţi din piaţă, iar în cazul companiilor cu mii de angajaţi şi cu procese de tăieri de costuri continue, salariile acestora au ajuns să depăşească 10.000 de euro pe lună.

    Din 2000 până în 2008, când a venit criza, cei mai mulţi directori de HR s-au bucurat de perioade de creştere care au însemnat salarii din ce în ce mai mari, bugete de recrutare în creştere, plus pachete de beneficii, începând de la asigurări şi până la abonamente la sală. Numai fostele companii de stat privatizate în acei ani s-au confruntat cu reduceri de personal, unde directorii HR şi-au făcut mâna.

    În perioada 2009-2012, cu excepţia celor din IT, directorii de HR din aproape toate companiile private a trebuit să facă reduceri de personal, devenind inamicii publici numărul 1 în companii.

    Când trebuie să dai oameni afară, criteriile sunt de cele mai mult ori subiective.

    Din 2012 încoace, de când a revenit creşterea economică, lucrurile s-au schimbat, iar cuvântul de ordine a redevenit: Angajaţi, angajaţi, numai angaţi!

    Pentru companiile care în criză au fost prezente în piaţă cu diferite programe de prezentare a brandului, de internship, recrutarea a fost mai uşoară. Iar aici multinaţionalele au o experienţă mult mai mare. Din păcate, companiile româneşti, neavând suficienţi bani nici pentru plata salariilor celor care lucrau deja, nu au mai avut resurse pentru training-uri sau pentru promovarea brandului, astfel încât să fie pe lista de opţiuni pentru un angajat.

    Multe companii îşi pun problema de ce nu reuşesc să găsească, să atragă, sau să-şi menţină oamenii.

    Poziţia de director de HR nu înseamnă numai calculul salariilor de două ori pe lună. Oricum, cred că unii directori de HR au calităţi pentru perioade de creştere, iar alţii pentru perioade de restructurare.

  • Meseriile care aduc MII DE EURO LUNAR celor care nu au nici bacalaureatul

    Salarii de peste 1000 euro pe luna se gasesc in Romania, chiar daca studiile nu sunt necesare pentru meseriile prestate pentru aceste salarii. Spre exemplu, in urma unui curs de calificare si a unei etape de training specializat, puteti deveni fara exceptie controlor de trafic aerian. Pentru aceasta meserie nu va fi nevoie sa aveti bacalaureatul. Insa, totusi, liceul va trebui sa fie absolvit.

    Va merita insa efortul fara nicio discutie, deoarece salariul unui astfel de controlor poate ajunge la 5.000 euro pe luna. Si discutam despre salariul net. De asemenea, nu trebuie sa zburati zilnic si sa lucrati in conditii de risc pentru a castiga un salariu de 800 – 1000 euro net lunar. Un sudor specializat in argon poate castiga fara mari probleme acest salariu.

    Un medic rezident, cu 6 ani de facultate + anii petrecuti in rezidentiat poate lua lunar un salariu de 2000 de lei. Insa la intrarea in rezidentiat, mai ales intr-un oras mic, salariul medicului va fi de cele mai multe ori cel minim pe economie. In acelasi oras, in urma unui simplu curs de calificare ca manichiurist pedichiurist, o manichiurista poate castiga chiar si pana la 2500, 3000 de lei. Iar intr-un oras mare acest salariu poate creste. Pe langa salariul net insa, manichiurista poate beneficia de tot felul de bonificatii care se adauga la suma totala.

    Intr-un salon de renume din capitala, astfel, salariul unui manichiurist sau al unui pedichiurist cu experienta poate ajunge cu usurinta la 1000 euro lunar.

    Un frizer dintr-un salon mare, intr-un oras precum Bucurestiul sau Clujul, poate ajunge la 3500 lei pe luna, un salariu comparabil cu al unui grefier, spre exemplu. Singura diferenta e ca primul ar urma un simplu curs de frizerie / coafor, iar cel de-al doilea are nevoie de cel putin o
    facultate in domeniul legal.

    Aceeasi tendinta predomina si in UE. Un simplu muncitor la salubrizare poate castiga intr-o tara ca Germania un salariu de 2000 euro (la care se aduna si sporurile). Acest salariu poate reprezenta un punct de competitie cu oricare alt salariu din randul celor care au studii superioare. Un instuctor HR de exemplu poate castiga 2000 – 2500 euro, insa acesta ar avea nevoie de studii superioare pentru a
    profesa la un nivel inalt, in timp ce muncitorul in salubritate nu are nevoie nici macar de ciclul liceal.

    In acest caz, este bine sa va ganditi de doua ori ce cariera doriti sa urmati si ce nivel de studii doriti sa absolviti. Inainte de a intra pe piata muncii puteti cerceta si ofertele existente la AJOFM in fiecare oras si veti descoperi cu stupoare ca multe meserii disponibile nu necesita neaparat absolvirea unei facultati, insa salariile adiacente vor fi extrem de multumitoare.

    Sursa: calificare-evaluare.ro/frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist/

  • Jobul din România unde se câştigă un salariu de 6.600 de lei net. Nu este programator

    Angajaţii care ocupă această poziţie trebuie să aibă o experienţă profesională de 7 – 10 ani în domeniu şi să fie absolvenţi de studii superioare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Meseriile care aduc MII DE EURO LUNAR celor care nu au nici bacalaureatul

    Salarii de peste 1000 euro pe luna se gasesc in Romania, chiar daca studiile nu sunt necesare pentru meseriile prestate pentru aceste salarii. Spre exemplu, in urma unui curs de calificare si a unei etape de training specializat, puteti deveni fara exceptie controlor de trafic aerian. Pentru aceasta meserie nu va fi nevoie sa aveti bacalaureatul. Insa, totusi, liceul va trebui sa fie absolvit.

    Va merita insa efortul fara nicio discutie, deoarece salariul unui astfel de controlor poate ajunge la 5.000 euro pe luna. Si discutam despre salariul net. De asemenea, nu trebuie sa zburati zilnic si sa lucrati in conditii de risc pentru a castiga un salariu de 800 – 1000 euro net lunar. Un sudor specializat in argon poate castiga fara mari probleme acest salariu.

    Un medic rezident, cu 6 ani de facultate + anii petrecuti in rezidentiat poate lua lunar un salariu de 2000 de lei. Insa la intrarea in rezidentiat, mai ales intr-un oras mic, salariul medicului va fi de cele mai multe ori cel minim pe economie. In acelasi oras, in urma unui simplu curs de calificare ca manichiurist pedichiurist, o manichiurista poate castiga chiar si pana la 2500, 3000 de lei. Iar intr-un oras mare acest salariu poate creste. Pe langa salariul net insa, manichiurista poate beneficia de tot felul de bonificatii care se adauga la suma totala.

    Intr-un salon de renume din capitala, astfel, salariul unui manichiurist sau al unui pedichiurist cu experienta poate ajunge cu usurinta la 1000 euro lunar.

    Un frizer dintr-un salon mare, intr-un oras precum Bucurestiul sau Clujul, poate ajunge la 3500 lei pe luna, un salariu comparabil cu al unui grefier, spre exemplu. Singura diferenta e ca primul ar urma un simplu curs de frizerie / coafor, iar cel de-al doilea are nevoie de cel putin o
    facultate in domeniul legal.

    Aceeasi tendinta predomina si in UE. Un simplu muncitor la salubrizare poate castiga intr-o tara ca Germania un salariu de 2000 euro (la care se aduna si sporurile). Acest salariu poate reprezenta un punct de competitie cu oricare alt salariu din randul celor care au studii superioare. Un instuctor HR de exemplu poate castiga 2000 – 2500 euro, insa acesta ar avea nevoie de studii superioare pentru a
    profesa la un nivel inalt, in timp ce muncitorul in salubritate nu are nevoie nici macar de ciclul liceal.

    In acest caz, este bine sa va ganditi de doua ori ce cariera doriti sa urmati si ce nivel de studii doriti sa absolviti. Inainte de a intra pe piata muncii puteti cerceta si ofertele existente la AJOFM in fiecare oras si veti descoperi cu stupoare ca multe meserii disponibile nu necesita neaparat absolvirea unei facultati, insa salariile adiacente vor fi extrem de multumitoare.

    Sursa: calificare-evaluare.ro/frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist/

  • Aproape jumătate dintre clienţii Smartree nu vor mări veniturile brute ale angajaţilor în februarie

    54% dintre clienţii Smartree vor recurge la mărirea veniturilor brute acordate angajaţilor, astfel încât aceştia să beneficieze de aproximativ aceleaşi salarii nete ca cele din 2017.

     „Pentru a lua decizia dacă vor recurge la modificările veniturilor brute ale angajaţilor, o parte din clienţii Smartree au  apelat la serviciile de prognoză oferite de compania noastră pentru a determina impactul intern şi a lua cele mai bune decizii în cunoştinţă de cauză. Noi le-am furnizat mai multe variante de calcul salarial comparativ, pornind de la situaţia nou creată pentru a ajunge la estimări cât mai precise”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.

    Potrivit datelor companiei, mai bine de jumătate dintre clienţii Smartree, respectiv 54%, vor recurge la mărirea veniturilor brute pentru a păstra aproximativ aceleaşi salalarii nete ca cele de anul trecut. Dintre aceştia, 51% vor modifica salariile brute prin act adiţional la contractul de muncă, 46% vor compensa diferenţele rezultate prin acordarea unor prime brute, iar 3% dintre clienţi vor folosi în paralel două sau mai multe dintre variantele prezentate mai sus, ceea ce înseamnă că o parte din salariaţi vor avea salariul modificat printr-o creştere a brutului, iar o altă parte prin acordarea unei prime.

    Există şi un client al Smartree ai cărui salariaţi nu vor fi afectaţi de această lege, întrucât salariile angajaţilor sunt negociate luând în considerare nivelul net.

    Potrivit reprezentanţilor Smartree, în multe domenii de activitate există un echilibru, procentual vorbind, între cei care au decis să mărească salariile brute ale angajaţilor şi cei care pentru moment nu îşi asumă nicio iniţiativă în această direcţie. Companii din arii de activitate precum construcţii şi materiale de construcţii, echipamente şi infrastructură IT, oil&gas, pharma, servicii, consultanţă IT şi dezvoltare software au ales să mărească salariile angajaţilor. Clienţi ce au ca obiect de activitate servicii medicale, servicii financiare, telecomunicaţiile sau companiile din industria fashion au decis să recurgă la păstrarea veniturilor brute pentru moment sau nu şi-au comunicat încă intenţiile.  

    Toate aceste măsuri vin după intrarea în vigoare, la data de 1 ianuarie 2018, a noilor prevederi legislative ce vizează modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Schimbările prevăd trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Printre altele, Guvernul a adoptat şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Contribuţiile sociale şi de sănătate vor fi în continuare reţinute de angajator şi virate statului de către angajator, astfel banii nu vor ajunge la angajat decât scriptic, pe statul de plată.

     

  • Opinie Laura Chiculiţă, chief marketing officer eJobs România: Răţuşca cea urâtă a HR-ului. Şi lebăda de după colţ

    Doar 9% dintre companiile româneşti participante la cel mai recent studiu derulat de eJobs investesc în programe prin care să-şi dezvolte şi să-şi consolideze un brand atractiv de angajator, astfel încât să-şi eficientizeze procesele de recrutare şi retenţie a angajaţilor. Asta deşi reputaţia companiei şi brandul de angajator sunt printre principalele criterii care determină preferinţa candidaţilor pentru o anumită companie. Şi, mai mult decât atât, în prezent traversăm una dintre cele mai disproporţionate perioade în ceea ce priveşte oferta de locuri de muncă şi numărul de candidaţi disponibili. Iar disproporţia este în defavoarea angajatorilor, evident.

    Dacă, având în vedere cele de mai sus, dezvoltarea şi consolidarea brandului de angajator ar trebui să fie principalul obiectiv de pe agenda departamentului de resurse umane, dar şi una dintre cele mai importante preocupări ale departamentului de marketing, iată că el încă se pierde printre acele puncte care ar fi bine să fie bifate, dar nu sunt încă prioritare. Nimic mai greşit, nimic mai dăunător pentru organizaţie! Cine crede că brandul de angajator este un lux sau un capriciu pe care şi-l permit doar companiile care nu mai duc grija zilnică a supravieţuirii în piaţă, se înşală. Ba mai mult! Dacă acceptăm şi promovăm ideea că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei companii şi motorul care o activează, trebuie să acceptăm şi faptul că lipsa oamenilor sau a celor mai buni dintre ei poate reprezenta o frână în dezvoltarea companiei.

    Iar dacă vă gândiţi că este suficient să veniţi cu o ofertă financiară generoasă, vă înşelaţi din nou. Ne aflăm într-o piaţă şi într-un moment în care diferenţele salariale pentru poziţii similare din companii diferite au devenit aproape inexistente. În plus, candidaţii încep să contextualizeze orice ofertă, analizând tot mai mulţi factori precum oportunităţile de dezvoltare profesională şi personală, reputaţia companiei, cultura şi valorile sale. Sondajele eJobs relevă faptul că jumătate dintre angajaţii români nu ar schimba doar pentru bani un job care le place şi îi face fericiţi. De aceea există în piaţă exemple de companii care nu reuşesc să atragă candidaţi valoroşi nici măcar atunci când vin cu oferte financiare cu 40% mai mari decât media pieţei. Iar asta se întâmplă mai cu seamă de când pe piaţa muncii au început să intre tinerii din generaţia Millennials, cei mai exigenţi şi versatili candidaţi pe care i-au întâlnit, până acum, angajatorii.

    Această contradicţie este uriaşă, între ceea ce cere piaţa de la o companie şi ceea ce oferă (din perspectiva practicilor de HR). Companiile au nevoie să îşi creeze şi să îşi promoveze eficient imaginea de angajator, cu scopul de a atrage candidaţi valoroşi şi relevanţi, de a eficientiza procesul de recrutare şi de a construi şi reţine o echipă puternică. Întreg demersul este unul amplu şi include paşi precum auditul şi cercetarea de brand, strategia şi dezvoltarea brandului de angajator, comunicarea internă şi externă în zona de resurse umane, employee engagement sau dezvoltarea de sisteme de compensaţii şi beneficii pentru angajaţi.

    Se spune că o imagine face cât 1.000 de cuvinte. Nu este o sintagmă care se aplică doar în lumea fotografiei, ci se extinde asupra oricărui tip de imagine proiectată către un public – fie că este vorba de imaginea fiecăruia dintre noi sau de imaginea unei companii. Niciodată această zicală nu a fost mai actuală şi niciodată răţuşca cea urâtă nu a ascuns în spatele ei o lebădă mai impunătoare.