Tag: haos

  • Romanian Business Leaders – „2018 este anul în care economia României poate reintra în haos”

    Considerăm că introducerea de măsuri fiscale netestate, complicate şi greu de aplicat pune în pericol stabilitatea economică a ţării şi ameninţă coeziunea socială.România are deja cel mai fragil buget din Uniunea Europeană (UE), cu pondere a veniturilor în PIB de aprox. 25%, la peste 15 puncte procentuale faţă de media UE şi la 10 puncte procentuale de media statelor UE din Europa centrală (Ungaria, 38%, Croaţia, 37%, Cehia şi Polonia, câte 35% din PIB). În 2018, bugetul va pierde atât fluxurile de numerar prin nereţinerea la sursă a impozitului pe venit, precum şi cca. 1,4% din PIB, conform estimării FMI, rezultate din reducerea cotelor de impunere la 0% şi 10%, prin introducerea impozitului pe venitul global al unei gospodării. Considerăm că, per total, pentru mediul de afaceri, sistemul de impozitare propus nu va genera beneficii care să depăşească costul birocraţiei necesare implementării lui. Mai mult, beneficiile pe termen mediu şi lung aduse de noul sistem cetăţenilor sunt sub un mare semn de întrebare, creată de probabila instabilitate economică.

    În acelaşi timp, prin legea salarizării unitare, statul va cheltui mai mulţi bani cu salariile angajaţilor din sectorul public. Este o majorare făcută în mod haotic şi fără un fundament economic realist: excedentul bugetar raportat pentru primul trimestru din 2017 este calculat înainte de majorarea concretă a salariilor. Salariile din sectorul public pot fi majorate, în linie cu veniturile bugetare reale, cu criterii clare de performanţă, scopul fiind creşterea eficienţei totale a sistemului bugetar.

    Schimbarea regulilor jocului într-un interval de mai puţin de un an arată că statul român este impredictibil, instabil şi netransparent. RBL solicită o consultare reală între guvernanţi şi mediul de afaceri, pentru a construi încrederea între partenerii sociali. Practica legiferării prin punerea mediului de afaceri în faţa faptului împlinit duce la rezultate negative pe termen mediu şi lung şi vulnerabilizează guvernele, fenomen din care are de pierdut inclusiv mediul de afaceri. 

    În tot acest timp, nu primesc prioritate măsurile care chiar pot stimula activitatea economică şi duce la venituri mai mari din care să fie crescute în mod realist şi sustenabil salariale bugetare. RBL solicită parlamentarilor din coaliţia majoritară de guvernare să se concentreze pe măsuri şi legi care să reducă birocraţia (ex. eliminarea prevederilor care blochează înregistrarea în scop de TVA, care în fapt au rămas neatinse după aşa-zisa eliminare a formularului D088), să elimine barierele administrative inutile în domeniul autorizaţiilor de construire şi să încurajeze bugetarea multianuală şi programele de investiţii în infrastructură. Toate sunt subiecte care privesc interesele a milioane de cetăţeni români, indiferent că sunt antreprenori, manageri sau angajaţi.

    Atât investitorii, cât şi milioane de angajaţi români au suferit suficient în anii de criză din 2008, până în 2013, când peste 200.000 de firme (majoritatea cu capital românesc) au intrat în insolvenţă şi faliment, iar peste 1.000.000 de români au devenit şomeri. RBL semnalează că măsurile luate de decidenţii politici de câteva luni încoace riscă să ducă ţara şi pe noi toţi, împreună, spre un dezastru economic care va anula progresul obţinut cu greu din ultimii trei ani.

    Romanian Business Leaders (RBL) este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit care oferă o platformă de acţiune şi implicare socială pentru antreprenorii şi şefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este ca România să devină o ţară mai bună pentru afacerile responsabile şi, în felul acesta, o ţară mai bună pentru români.

  • Criza care pluteşte fără ca nimeni să suspecteze nimic: În doi ani şi jumătate, comerţul mondial va fi PARALIZAT. ”Va fi un haos absolut”

    Peste doi ani şi jumătate, flota globală de nave de comerţ vor fi nevoite să reducă drastic emisiile de sulf pentru a se încadra în noile norme. În timp ce această măsură va avea un efect pozitiv – precum diminarea ameninţărilor de ploi acide şi vor ajuta pe bolnavii de astm, totuşi este o ”problemă” de 60 de miliarde de euro, scrie Bloomberg.

    Atât ar putea fi nevoite navele aflate în circulaţie pe mările lumii să plătească anual pe combustibil de calitate superioară pentru a se încadra noilor norme, care vor intra în vigoare în 2020, potrivit unei estimări a Wood Mackenzie.

    Pentru o industrie care transportă totul, de la petrol, la oţel şi cărbune, costurile operaţionale mai ridicate vor pune o presiune puternică pe proprietarii de nave, care şi asa câştigă în medie cu 70% mai puţin decât câştigau înainte de recesiunea din 2008-2009.

    Consecinţele ar putea merge mai departe de cele 90.000 de nave ale comercianţilor, care transportă aproximativ 90% din comerţul global. Posibila confuzie legată de cine ar trebui să se supună noilor norme ar putea duce la oprirea unor nave de a-şi continua activitatea. Aceasta ar putea duce la insuficienţa rafinăriilor de petrol de a livra tot combustibilul pe care îl produc, iar navele care rămân în funcţiune ar putea avea nevoie de îmbunătăţiri extrem de costisitoare pentru creşterea capacităţii.

    ”Va fi un haos absolut. Vorbim despre 2,5-4 milioane de barili de combustibil fosil pe zi care ar trebui transformat în diverse produse”, a spus Lars Robert Pedersen, secretar general adjucnt al BIMCO.  

  • Suma fabuloasă pe care o cheltuieşte pe lună unul dintre cei mai cunoscuţi actori din lume

    Aceştia pretind că actorul a cheltuit sume precum 75 de milioane de dolari pe cele 14 case, 18 milioane de dolari pe un iaht sau 4 milioane de dolari pe o casă de discuri falimentară. „Deep este vinovat integral pentru haosul pe care îl trăieşte din punct de vedere financiar”, afirmă aceştia. „A refuzat să trăiască conform veniturilor sale şi avertismentelor repetate cu privire la starea sa financiară”, spun consultanţii care, la rândul lor, l-au dat în judecată pe Johnny Deep.

    Aceştia îl acuză că a cheltuit, în ciuda avertismentelor lor, sume precum: 300.000 de dolari pe lună pentru personalul de 40 de oameni, 200.00 de dolari pe lună pe avioane private, 150.000 de dolari pe lună pentru securitate non-stop sau 30.00 de dolari pe lună pe achiziţionarea sau importul de vinuri. De asemenea, a avut nevoie de 12 unităţi de depozitare pentru colecţia sa memorabilă de la Hollywood.

    Luna trecută, Deep şi-a acuzat grupul de administrare fiscală că îi datorează 25 de milioane de dolari. Printre capetele de acuzare se numără şi faptul că aceştia nu i-au depus impozitele la timp, fapt ce îl costă acum 5,7 milioane de dolari penalizări.

  • Hollande: Franţa a fost o victimă a haosului generat de răspunsul SUA la atentatele din 11 septembrie

    Replica americană faţă de atacurile de la 11 septembrie a amplificat mai degrabă, în loc să învingă ameninţarea teroristă, consecinţele războiului din Irak fiind acum resimţite în Franţa, a declarat duminică Francois Hollande.

    În cadrul unei postări pe reţeaua de socializare Facebook, în care Hollande comemora victimele atacurilor, acesta a reluat un titlu faimos apărut în ediţia ziarului Le Monde de după atentate.

    “Da, în acea zi am fost cu toţii americani”, a scris Hollande.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertismentul unuia dintre cei mai respectaţi strategi din lume: Pregătiţi-vă pentru război. Cea mai fierbinte zonă: Europa de Est

    ”Din 1815 până în 1871 nu  fost niciun război de proporţii în Europa. Apoi a venit Primul Război Mondial. Apoi, dacă ne uităm la Europa, de la războiul de Şapte ani până la războaiele Napoleonice ale secolului 19 şi la Războaiele Mondiale, fiecare secol a avut câte un război major. Nu cred că acest secol va fi diferit”, a spus George Friedman, unul dintre cei mai respectaţi strategi din lume

    ”Aşa a fost după ce s-a unit Germania în 1871 şi a început un calvar pentru Europa. Japonia s-a ridicat puternic la începutul secolului 20, iar apoi a început haosul. Acum ne uităm la situaţii foarte asemănătoare. Trebuie să ne pregătim pentru război”, a mai spus el.

    Avertismentul unuia dintre cei mai respectaţi strategi din lume: Pregătiţi-vă pentru război. Cea mai fierbinte zonă: Europa de Est 

  • Cum arătau în tinereţe oamenii care au aruncat Europa în haos. Galerie FOTO

    Europa trece printr-o perioadă foarte dificilă ca urmare a votului pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Lira a scăzut cu până la 1,3%, la 1,3115, cel mai jos nivel din 1985, iar pieţele sunt incerte – un haos financiar total.

    Pe scena Brexitului, un spectacol unic în Europa al cărui public este lumea întreagă, s-au perindat şi se vor perinda personaje care mai de care mai colorate şi importante, de la politicieni la oameni de afaceri şi diverşi speculatori.

    Iată-i pe aceştia în tinereţe, înainte de a cauza o catastrofă de proporţii astronomice pentru lumea politico-economică:

    Cum arătau în tinereţe oamenii care au aruncat Europa în haos. Galerie FOTO

  • Mesajul unui politician britanic pentru români, după ce a aflat de campania „Romanians Adopt Remainians”

    „Ţara noastră este în haos, suntem într-o situaţie foarte dificilă”. Aşa ar rezuma europarlamentarul britanic Julie Ward săptămâna care a trecut de când cetăţenii Regatului Unit au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană. După reacţiile dure şi protestele masive, singurul lucru care mai poate scoate Marea Britanie din criză este empatia, crede oficialul englez.

    Campania „Romanians Adopt Remainians” a ajuns rapid şi în Parlamentul European, dovadă că europarlamentarul britanic, membru al Partidului Laburist şi al Alianţei Progresiste a Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, a aflat despre ea la puţin timp după lansare.

    Află aici mesajul unui politician britanic pentru români, după ce a aflat de campania „Romanians Adopt Remainians”

  • După haosul din Marea Britanie, încă o ţară europeană vrea referendum pentru ieşirea din UE

    Încă un preşedinte european cere organizarea unui referendeum cu prezenţa ţării în Uniunea Europeană şi NATO, afirmând că totuşi susţine apartenenţa ţării sale la cele două organizaţii, informează Reuters.

    Preşedintele nu are dreptul de a convoca un referendum, însă cererea va fi probabil bine primită, ţără în care mulţi alegători sunt sceptici în privinţa Uniunii Europene.

    “Nu sunt de acord cu cei care sunt pentru părăsirea Uniunii Europene,” a spus preşedintele cu ocazia unei întâlniri cu cetăţenii în oraşul.