Tag: guvernul britanic

  • Hammond: Decizia privind momentul invocării articolului 50 nu a fost încă luată

    Guvernul britanic încă nu a luat o decizie privind momentul activării articolului 50, prin care se iniţiază în mod oficial procesul de ieşire a Marii Britanii din UE, a declarat Philip Hammond, noul ministru britanic de Finanţe, potrivit Reuters online.

    Întrebat de postul de radio LBC dacă articolul 50 ar urma să fie invocat până la finalul acestui an, Hammond a afirmat că “Nu, încă nu am luat o decizie în acestă chestiune.”

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul britanic exclude posibilitatea unui nou referendum privind Brexitul

     Petiţia, semnată de peste 4,1 milioane de persoane, solicita organizarea unui nou referendum, citând faptul că voturile în favoarea părăsirii Uniunii Europene nu au depăşit pragul de 60 la sută, iar prezenţa la urne a fost sub 75 la sută.

    Răspunsul oficial al guvernului britanic a fost acela că Legea referendumului privind Uniunea Europeană nu include prevederi referitoare la prezenţa la urne. Comunicatul mai precizează că peste 33 de milioane de persoane au votat la referendum.

    “Legea a fost analizată şi dezbătută în Parlament şi a fost aprobată de Camera Comunelor şi Camera Lorzilor. Actul a stabilit condiţiile în care va avea loc referendumul, inclusiv dispoziţii privind stabilirea datei, dreptul de vot şi întrebarea care va apărea pe buletinul de vot. Actul nu a stabilit un prag pentru rezultat sau rata minimă de participare,” se afirmă în comunicatul emis de guvernul britanic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O româncă povesteşte cum a primit bani de la guvernul britanic pentru a porni o afacere la Londra

    „Pentru mine, mirajul Londrei a început încă de la 14 ani. Mama mea a fost profesoară de limba engleză şi a decis să transforme pasiunea într-un business şi a înfiinţat o afacere de familie, Shakespeare School. Încă de pe vremea când eram elevă mergeam în Anglia în summer school, erau tabere pentru adolescenţi şi tineri, iar eu eram liderul de grup. Stăteam câte două-trei săptămâni într-un campus universitar şi experimentam cultura de acolo, şi încă de-atunci mi-am setat ca obiectiv să mă întorc în Anglia, nu doar pentru două săptămâni, ci pentru studii.“

    Irina Alionte a studiat administrarea afacerilor la Warwick Business School, una dintre cele mai bune şcoli de business din Europa, şi a pornit afacerea Club Cardio, un concept care îmbină dansul şi sportul pentru a menţine forma fizică a participanţilor. „Am participat la un show de business, un fel de expoziţie care se organizează în fiecare an la Londra şi în cadrul căruia găseşti toate lucrurile de care ai nevoie ca să porneşti o afacere. Contabili, designeri de web, mentorat, investitori, seminarii de business, absolut orice îţi trebuie. Genul ăsta de evenimente lipseşte în România.“

    La seminar a intrat în contact cu cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie, Rockstar Group, cu peste 80 de mentori care şi-au vândut fiecare afacerea, în medie, cu 18 milioane de euro. Alionte a avut ocazia să cunoască antreprenori cu experienţă care au crezut în ea şi astfel a primit finanţare şi îndrumare de la cea mai mare organizaţie de mentoring din Marea Britanie. Având susţinerea mentorilor, a reuşit să extindă conceptul de evenimente de fitness în mai multe oraşe din Anglia şi a primit premiul Best Business Growth după doar un an de la înfiinţarea afacerii.

    „Am decis să rămân în Londra, să încep businessul. Testasem deja ideea în campusul universităţii mele, şi, bazându-mă pe succesul pe care l-a avut, m-am dus cu ideea şi la alte universităţi. Am făcut evenimente în mai multe cluburi din Londra, printre care şi Pacha, apoi am contactat cel mai mare lanţ de cluburi din Marea Britanie. Am învăţat de la mentorii mei că cel mai bine este să testezi ideea şi să ceri feedback înainte să treci la acţiune“, spune Alionte. A luat legătura cu reprezentanţii Luminar Group, firmă care deţine peste 50 de cluburi în Marea Britanie, şi le-a propus să monetizeze spaţiile cluburilor la ore când în mod normal nu există nicio activitate. I-a scris direct CEO-ului şi a mizat pe faptul că acest gen de activitate va îmbunătăţi imaginea cluburilor pe fondul promovării unui stil de viaţă sănătos. A primit răspuns la mail în jumătate de oră, iar compania a trimis un membru al echipei la Londra pentru o întâlnire.

  • Marea Britanie primeşte susţinerea Germaniei faţă de voinţa Londrei de a reforma UE

     Într-un articol publicat în Financial Times (FT), miniştrii de Finanţe britanic George Osborne şi german Wolfgang Schäuble subliniază că, în timp ce “zona euro îşi continuă integrarea, este important ca ţările din afara zonei euro să nu fie dezavantajate în mod sistematic în cadrul UE”.

    “Viitoarele reforme UE şi modificările tratatelor trebuie să includă o reformă a cadrului guvernanţei cu scopul de a plasa integrarea zonei euro pe baze juridice solide şi de a garanta echitatea pentru statele UE care fac parte din piaţa unică dar care nu utilizează moneda comună”, continuă cei doi miniştri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul britanic va privatiza compania naţională de poştă, evaluată la 3,3 miliarde lire

     Guvernul a stabilit un preţ de 260-330 pence pe acţiune, potrivit Bloomberg.

    Statul oferă între 40,1% şi 52,2% din acţiunile Royal Mail şi poate suplimenta oferta cu până la 15% din titluri.

    Un pachet de 10% din titlurile companiei va fi distribuit gratuit în rândul celor 150.000 de angajaţi ai poştei. Angajaţii care doresc mai multe acţiuni trebuie să cumpere, în cadrul ofertei publice iniţiale, un pachet în valoare de minimum 500 de lire.

    Pentru publicul larg, participarea la ofertă presupune preluarea unui pachet în valoare de cel puţin 750 lire.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul britanic a obligat The Guardian să distrugă mai multe dosare furnizate de Edward Snowden

     Alan Rusbridger a declarat că a fost contactat “de un oficial de rang foarte înalt al Guvernului care a afirmat că reprezintă opinia premierului”. Ulterior, el a avut două întâlniri cu acest oficial care “i-a cerut predarea sau distrugerea întregului material asupra căruia se lucra”.

    Cotidianul era în plin proces de publicare a dezvăluirilor privind programele de supraveghere masivă desfăşurate de Agenţia de Securitate Naţională (NSA) americană şi de corespondentul său britanic GCHQ, după livrarea de către fostul consultant american Edward Snowden a mii de documente secrete.

    Într-un articol publicat marţi de Guardian, Rusbridger afirmă că autorităţile i-au spus: “V-aţi distrat destul. Acum vrem să ne predaţi chestia asta”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RAPORT: Islamişti somalezi shebab au furat material umanitar britanic în valoare de 550.000 de euro

     Acest furt, dezvăluit “cu scris mărunt” în raportul financiar anual al Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională (DFID) riscă să alimenteze temeri cu privire la modul de gestionare de către Marea Britanie a ajutorului său extern, într-o perioadă de reduceri bugetare.

    Raportul menţionează “furtul în perioada noiembrie 2011-februarie 2012 de către (islamişti) shebab, în sudul Somaliei, de material şi furnituri umanitare finanţate de către DFID, din sedii şi depozite ale unor organizaţii partenere, cărora DFID le-a furnizat fonduri în vederea realizării de proiecte şi programe”.

    “Partenerii DFID nu au fost avertizaţi cu privire la aceste furturi de furnituri şi nu au avut timpul să transfere acest material altundeva, cu scopul de a împiedica aceste furturi”, se poate citi în raport.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul britanic, îndemnat să se consulte cu România şi Bulgaria în problema imigraţiei

     Într-un articol publicat în Sunday Express, deputatul Keith Vaz, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Interne din Camera Comunelor, l-a îndemnat pe premierul David Cameron, liderul Partidului Conservator, pe vicepremierul Nick Clegg, liderul Partidului Liberal-Democrat, şi pe Ed Miliband, preşedintele Partidului Laburist (de opoziţie) să demareze negocieri urgente pentru elaborarea unei strategii naţionale în domeniul imigraţiei.

    Keith Vaz a apreciat că, dacă liderii principalelor trei partide au putut dialoga în cazul noilor reglementări privind activitatea mass-media, pot avea discuţii directe şi despre imigraţie.

    “În primul rând, trebuie să ţină cont de dorinţele poporului britanic. Poporul a fost incredibil de tolerant în trecut, dar nu va accepta abuzarea sistemului social”, a explicat Vaz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro