Tag: Gucci

  • Calea Victoriei „se zbate“ între branduri de lux precum Gucci sau Hugo Boss şi magazine în ruină

    Toate sunt „victimele“ legii cunos­cute ca „legea bulinei roşii“, care a interzis continuarea activităţii aface­rilor ale căror spaţii se aflau în clădiri încadrate în categoria pericolelor publice în cazul unui cutremur.

    „Am avut două magazine pe Calea Victoriei care ne-au fost închise din cauza acestei legi. Primăria a spus că acordă sprijin pentru consolidarea clădirilor, însă în multe dintre acestea, la etajele superioare, locuiesc oameni care nu sunt de acord cu reabilitarea“, spune Antigona Dragomir, acţionar al producătorului de încălţăminte Com­art, care are două spaţii închise pe Calea Victoriei.

    Comart mai are încă două foste ma­gazine în Bucureşti, închise din ace­laşi motiv, în noiembrie 2015. Toate sunt spaţii deţinute de com­panie, spre deosebire de alte situaţii, în care spaţiile au fost închiriate.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Se poartă micro

    Microgenţile sunt purtate în special de femeile care se merg cu maşina de acasă până la serviciu şi de la serviciu la întâlnirile de afaceri şi nu vor să pară că ar avea mare lucru de cărat, scrie The Guardian, creşterea vânzărilor de astfel de accesorii de dimensiuni reduse ducând şi la o creştere de vânzări de genţi ceva mai mari, pitite cu grijă sub birou şi în care se găsesc cărţi, agende şi cosmetice.

    Un alt motiv pentru popularitatea în urcare a microgenţilor îl reprezintă faptul că acestea arată mai bine în pozele încărcate pe reţelele de socializare online, de aici şi adoptarea lor de către manechine sau alte celebrităţi.

  • Cel mai răsfăţat adolescent din lume: haine de un MILION de lire sterline, 5.000 de lire sterline BANI DE BUZUNAR şi un inel de 400.000 de lire sterline – totul pentru că are doi taţi milionari

    Rochii în ediţie limitată de la Prada sau Burberry, accesorii de la Gucci, Hermes sau Louis Vuitton şi suficiente perechi de pantofi de lux pentru a purta alte încălţări în fiecare zi – toate alături de un inel Faberge în valoare de 500.000 de euro compun garderoba unei tinere care de-abia a împlinit 18 ani.

    Dar Saffron Drewitt-Barlow nu e vreo actriţă celebră sau un supermodel, ci doar o tânără care a devenit cunoscută încă de la momentul naşterii.

    Sarah şi fratele său geamăn Aspen au devenit, atunci, primii copii înregistraţi cu doi taţi dar fără mamă. Copiii au fost născuţi de o mamă-surogat, părinţii fiind primii doi bărbaţi homosexuali din Marea Britanie care au avut copii prin această metodă.

    Părinţii săi milionari s-au asigurat că tănăra nu o să ducă lipsă de nimic, iar garderoba ei valorează nu mai puţin de 1 milion de lire sterline. Averea celor doi taţi este de aproximativ 40 de milioane de euro şi provine din diverse afaceri, inclusiv o companie de cercetare medicală cu filiale în toată lumea.

    Pe lângă cadouri, Saffron se bucură şi de alocaţie lunară în valoare de 5.000 de euro, cu care să îşi asigure cheltuielile zilnice.

    Sursa: Daily Mail

  • Cum a ajuns o tânără de 18 ani să aibă o garderobă de 1 milion de euro – FOTO

    Rochii în ediţie limitată de la Prada sau Burberry, accesorii de la Gucci, Hermes sau Louis Vuitton şi suficiente perechi de pantofi de lux pentru a purta alte încălţări în fiecare zi – toate alături de un inel Faberge în valoare de 500.000 de euro compun garderoba unei tinere care de-abia a împlinit 18 ani.

    Dar Saffron Drewitt-Barlow nu e vreo actriţă celebră sau un supermodel, ci doar o tânără care a devenit cunoscută încă de la momentul naşterii.

    Sarah şi fratele său geamăn Aspen au devenit, atunci, primii copii înregistraţi cu doi taţi dar fără mamă. Copiii au fost născuţi de o mamă-surogat, părinţii fiind primii doi bărbaţi homosexuali din Marea Britanie care au avut copii prin această metodă.

    Părinţii săi milionari s-au asigurat că tănăra nu o să ducă lipsă de nimic, iar garderoba ei valorează nu mai puţin de 1 milion de lire sterline. Averea celor doi taţi este de aproximativ 40 de milioane de euro şi provine din diverse afaceri, inclusiv o companie de cercetare medicală cu filiale în toată lumea.

    Pe lângă cadouri, Saffron se bucură şi de alocaţie lunară în valoare de 5.000 de euro, cu care să îşi asigure cheltuielile zilnice.

    Sursa: Daily Mail

  • Primul brand de modă din România inclus în calendarul oficial al Săptămânei Modei de la Milano

    Rhea Costa prezintă colecţia Primăvară/Vară 2018 în cadrul unei expoziţii speciale, joi 21 septembrie, începând cu ora 14:00, în Sala Cavallerizze (Museo Nazionale della Scienza e della Tecnologia). 

    “Includerea de către Camera Nazionale della Moda Italiana în calendarul oficial al Săptămânei Modei de la Milano este un pas firesc în parcursul Rhea Costa, după doar 5 ani în care colecţiile noastre au fost o prezenţă constantă, sezon de sezon, în magazine selecţionate din Italia. Prezentarea colecţiei în Milan Fashion Week mă bucură enorm, în aceeaşi măsură în care o face feedback-ul primit de la femei din întreaga lume care aleg creaţiile mele pentru felul în care se simt atunci când le poartă: feminine şi puternice.”, spune Andreea Constantin, designerul şi fondatorul Rhea Costa.  

    Lansat în 2009, Rhea Costa este astăzi un brand internaţional, colecţiile Rhea Costa Day to Night, Ready to Wear, Evening şi Bridal, precum şi colecţia pentru copii lansată anul acesta, Mini Rhea regăsindu-se în fiecare sezon în selecţia a peste 50 de magazine multibrand şi department stores din Europa Centrală, Rusia, Asia, Orientul Mijlociu.

    Printre vedetele internaţionale  care au ales să poarte creaţiile designerului Andreea Constantin pe covorul roşu şi în alte apariţii publice se numără Kate Beckinsale, Ciara, Gigi Hadid, Emily Ratajkowski, Demi Lovato, Kelly Rowland sau Catherine Zeta-Jones.

     

  • Furnizorul secret al marilor case de modă. Louis Vuitton, Gucci sau Hermes le folosesc produsele

    Oraşul Ubrique din sudul Spaniei nu are aeroport, nici gară, dar cu toate acestea este locul de unde marile case de modă din lume se aprovizionează pentru produsele din piele, scrie BBC.

    Louis Vuitton, Gucci, Hermes, Chanel, Chloe, Loewe sau Carolina Herrera apelează la meşteşugari din acest oraş pentru genţile, portofelele sau curele pe care le vând.

    Mai mult de jumătate din populaţia oraşului lucrează în domeniu, producând bunuri din piele ce sunt vândute în ţară, dar şi furnizate marilor case de modă.

    Tehnica necesară pentru a produceasemenea bunuri a fost moştenită de copii de la părinţi. Meşteşugul a trecut de la o generaţie la alta.

    Jose Urrutia, fondatorul firmei producătoare de pantofi La Portegna, spune ca aflat de oraş de la o cunoştiinţă şi a fost uimit de calitatea manufacturii. “Întregul concept de lucru manual moare. Frumuseţea locului este că doar o stradă sau câteva case se ocupă cu asta, ci întreg satul”, spune Urrutia. “O geantă bună este realizată în X ore, în funcţie de produs. Nu poţi trişa când vine vorba de calitate”, adaugă el.

    “Chinezii invaţă foarte repede, dar noi ştim că marile branduri cer calitate, atenţia la detalii pentru fiecare produs şi nu o să obţină asta dintr-o fabrică în Asia”, spune un rezident al oraşului. 

  • Tânăra antreprenoare care şi-a aşezat produsele alături de branduri ca Gucci, Prada sau Oscar de la Renta

    Am avut norocul să mi se insufle antreprenoriatul din familie, nu m-am gândit niciodată să lucrez pentru altcineva. De pe la 19 ani tatăl meu mi-a oferit responsabilităţi în firma sa chiar şi în ceea ce priveşte managerierea oamenilor. Nu ştiam foarte clar ce presupune antreprenoriatul, dar îmi plăcea ideea şi ştiam că asta o să fac în viitor“, spune Alina Cîrstea despre decizia sa de a urma acest drum. A fost mereu pasionată de modă, însă ideea unei afaceri i-a încolţit în minte în urmă cu opt ani.

    ”Urma nunta fratelui meu, iar eu prospectam piaţa pentru a-mi găsi o ţinută. Atunci mi-am dat seama că nu exista suficientă ofertă în raport cu cererea şi fix aşa mi-a venit ideea acestui business“, povesteşte tânăra. În acelaşi an a pus bazele firmei şi a creat un magazin online, care vindea rochii de ocazie importate din America. Încă de la început a insistat foarte mult pe imaginea brandului, iar rezultalele afacerii au determinat-o ca un an mai târziu să deschidă şi primul showroom, urmat de un mic atelier, pentru ajustarea ţinutelor respective.

    Însă, pe lângă modificări, clientele îşi doreau şi modele personalizate, aşa că s-a hotărât să lanseze o minicolecţie, în 2012. ”A avut un succes foarte mare. Uşor-uşor a crescut numărul de cliente care îşi doreau produse din propriile colecţii, în detrimentul celor din import, pentru că aveam o croială foarte atent gândită, finisaje foarte bune, lucruri în care noi investeam foarte mult“, povesteşte antreprenoarea. Astfel a atras, spune ea, o clientelă destul de mare. Pentru site, amenajearea showroomului şi un mic stoc de produse investiţia iniţială a fost în jur de 20.000 de euro, însă pe parcurs a investit constant.

    ”Nu am avut impedimente pentru că era o piaţă aflată la încept, cu cerere destul de mare şi ofertă foarte mică. Am fost plăcut impresionată încă din prima lună, când clienţii s-au arătat foarte impresionaţi de branding şi aşa ne-am identificat cu zona de high luxury“, îşi aminteşte antreprenoarea. Spune cu încântare că afacerea a ajuns la punctul de breakeven încă din primele luni.

    Cristallini se poziţionează ca jucător pe piaţa fashion premium şi abordează un design clasic, feminin, dar şi ţinute de seară; în ofertă se regăsesc de la rochii, salopete, cât şi ţinute de iarnă, precum sacouri sau fuste. Media de preţ pentru rochiile de cocktail sau de seară se învârte în jurul a 2.500 de lei, conform antreprenoarei, care punctează că oferta ţinteşte clientelă de diverse vârste. ”La noi îşi poate găsi ţinuta atât o clientă de 14 ani, care serbează banchetul, cât şi bunica acesteia. Mai mult, doamnele pot fi însoţite de parteneri, de fraţi, ce îşi pot găsi şi ei ţinutele“, spune Alina Cîrstea. Din 2013, Cristallini a lansat şi prima colecţie de rochii de mirească, care este foarte apreciată, susţine antreprenoarea.

    În 2015 showroomul a fost mutat într-o clădire mai mare, an ce a coincis şi cu lansarea brandului Consiglieri, cu ţinute made to measure pentru bărbaţi. Cele două branduri se află sub umbrela aceluiaşi grup, dar funcţionează pe două firme separate, în care Alina Cîrstea şi soţul său au, fiecare, câte 50% din acţiuni. Cristallini are doar un showroom din Bucureşti, dar Consiglieri mai poate fi găsit în franciză şi în Cluj, Constanţa, urmând Timişoara şi Iaşi. Ca pondere în vânzări, Cristallini vinde 60% offline şi 40% online, având comenzi din întreaga lume, prin vânzările din mediul virtual. Prezenţă fizică are în ţări precum Emiratele Arabe, Kuweit, Singapore, Egipt, Turcia, Portugalia, Marea Britanie şi Australia. ”Ceea ce mă bucură foarte mult este că, deşi nu avem o mare extindere internaţională, cu zeci de retaileri, de magazine, avem câteva de referinţă. Am urmărit ca această extidere să fie în magazine de profil – high luxury – alături de designeri precum Gucci, Prada, Oscar de la Renta, pentru că produsele noastre sunt la fel ca ale marilor designeri în ceea ce priveşte nivelul de finisare, materialele folosite“, declară fondatoarea Cristallini.

    Ţine să precizeze că lucrează cu multe dintre aceleaşi fabrici de ţesături din Italia, Franţa, folosite şi de marii designeri, iar anul acesta Cristallini a devenit partener oficial al Swarovski în România. Îşi aminteşte cu încântare că prima comandă online din străinătate a venit de la o clientă din Miami şi valoarea acesteia era în jur de 700 de euro; a aflat apoi că era vorba de soţia unui star rock şi a apărut pe covorul roşu. ”A fost preluată de publicaţii la nivel internaţional, iar pentru noi a fost o karma foarte bună“, spune Cîrstea. Clienta Cristallini este o femeie elegantă, pasionată de modă, care vrea să iasă din tiparele clasice, dar nu vrea să rişte foarte mult şi tocmai de aceea se orientează spre o ţinută atemporală, consideră antreprenoarea. ”Este genul de femeie cu puţin timp la dispoziţie, femeie de carieră care nu are timp să străbată mallurile, ci preferă să vină într-un showroom, într-o atmosferă relaxată, unde poate beneficia de consultanţă“, adaugă Alina Cîrstea.

    Din punct de vedere financiar, anul trecut a fost unul bun pentru Cristallini, care şi-a mărit cifra de afaceri cu aproximativ 50% faţă de anul anterior, spune Cîrstea. Deşi nu precizează valoarea acesteia, putem considera că firma Cristallini avea afaceri de circa 4,7 milioane de lei la finele anului trecut, având în vedere că a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de 3,19 milioane de lei, conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Creşterea se datorează numărului mare de cereri, pe care le onorează o echipă de circa 30 de oameni, atât echipa de creaţie, cât şi cei din showroom. Colecţia de rochii de mireasă a fost un pas important în procesul de dezvoltare, spune antreprenoarea.

    ”Nu avem nimic special în vizor, pentru că lăsăm lucrurile să se întâmple natural“, comentează Cîrstea despre planurile referitoare la dezvoltare. Totuşi, spune că s-a gândit ca pe termen mediu să abordeze şi piaţa americană, prin prezenţă locală, iar pe termen lung să intre pe toate pieţele la nivel modial. De asemenea, cam în doi ani ar vrea să se extindă şi pe zona de accesorii, de la încălţăminte, la mici accesorii, iar la moment dat, spune ea, ar fi posibil să pună bazele unei colecţii ready to wear, dar nu sub brandul Cristallini.

    Din punct de vedere al rezultatelor financiare, pentru 2017 îşi doreşte cel puţin aceeaşi creştere ca anul trecut. ”Noi am început afacerea în plină criză economică, dar în zona luxury nu prea se simt minusuri. Trebuie doar să ştii cum te poziţionezi, cum te prezinţi, cum manageriezi. Noi nu am simţit criza, dar ne-am implicat foarte mult. Toţi membrii echipei sunt foarte pasionaţi“, spune antreprenoarea.

    Alina Cîrstea se declară bucuroasă de faptul că piaţa în care activează începe să se dezvolte şi în România, numind acest lucru evoluţie, nu competiţie. ”Românii au început să aibă din ce în ce mai mult curaj, să-şi transforme pasiunile în joburi adevărate. Sunt foarte mulţi oameni talentaţi în România, care evoluează, iar pe mine mă motivează acest lucru“, spune antreprenoarea.

    Anul trecut, circa 2,7 milioane de români şi-au făcut cel puţin o dată cumpărăturile pe internet, cheltuind 1,4 miliarde de euro, cu aproximativ 30% mai mult decât în 2014, conform ZF. Aproape 40% dintre clienţii care au cumpărat online s-au orientat către haine şi pantofi, potrivit datelor din piaţă. Din totalul celor 1,4 miliarde de euro cheltuite de români în online, peste 10% din total reprezintă achiziţii de îmbrăcăminte. Piaţa locală de îmbrăcăminte, încălţămine şi echipamente sportive este evaluată la circa 14 miliarde de lei.

  • Treningul, din nou în prim-plan

    Cândva uniformă pentru sportivi şi pentru cei mai puţin atenţi la imaginea lor, umilul trening a ajuns un element care nu trebuie să lipsească din garderoba omului bine îmbrăcat, după ce casele de modă au început să-i acorde atenţie, scrie Financial Times.

    Case precum Gucci, Bottega Veneta, Vetements, Chloé, dar nu numai, au decis să ”înnobileze„ treningul, aşa cum o arată colecţiile lor, acesta, precum şi alte articole vestimentare sportive, devenind din ce în ce mai populare ca ţinute de zi. Casa Kilgour a mers chiar până într-acolo încât să lanseze un aşa-numit costum polivalent (”multipurpose suit„) pentru bărbaţi, gândit să fie comod ca un trening şi totuşi purtabil şi la lucru, răspunzând dorinţei clienţilor de a se simţi relaxaţi la serviciu, după cum au afirmat oficialii săi.

  • Industria modei îşi îndreaptă atenţia spre lumea insectelor

    După animăluţe şi tot felul de creaturi pufoase, industria modei îşi îndreaptă acum atenţia spre lumea insectelor, mai precis către albine.

    Gucci, spre exemplu, are un model de poşetă cu o albină aurie brodată pe ea, scrie The Guardian, dar nu se sfieşte nici să pună micuţa insectă pe articolele vestimentare destinate bărbaţilor, tendinţă care se regăseşte şi la Dolce & Gabbana, după cum s-a putut vedea pe costumele bărbăteşti prezentate în ianuarie.

    La rândul său, casa Bally a decis să decoreze cu albinuţe unele dintre genţile şi poşetele comercializate.

  • Black Friday 2015: Dressbox oferă rochii de închiriat la preţuri reduse

    Dressbox este un serviciu dedicat închirierii ţinutelor de gală. A fost lansat în urmă cu peste un an, iar pentru Black Friday 2015 propune rochii la preţuri reduse. În portofoliul companiei se regăsesc ţinute de la branduri consacrate, cum ar fi Cavalli, Gucci, Versace sau Lanvin. Pentru această perioadă, Dressbox oferă reduceri de până la 500 de lei pentru o colecţie de peste o sută de rochii.

    Câteva dintre cele mai populare modele care se bucură de reduceri foarte mari sunt rochiile Dolce&Gabbana, cu preţ redus de la 1.190 de lei la 690 de lei, Bottega Veneta, de la 995 la 495 de lei, Blumarine, cu reducere de la 995 la 495 de lei sau modelul Herve Leger, redus de la 590 la 290 de lei.

    Dressbox este un serviciu de închiriat rochii şi accesorii, care a debutat oficial pe piaţa din România în octombrie 2014. În prezent, portofoliul cuprinde peste 1.000 de ţinute şi bijuterii autentice de la peste 50 de designeri de top.