Tag: greva generala

  • Ziua mâniei în Europa (FOTO)

    “Indignaţii” care la jumătatea lui noiembrie 2011 promiteau revoluţie au reuşit acum să-şi ţină promisiunea: transporturile şi serviciile publice au fost perturbate sau întrerupte, ciocnirile şi luptele de stradă cu forţele de ordine s-au repetat de la Paris şi Lille până la Milano şi Roma, circa 40 de răniri şi 80 de arestări au avut loc numai la Madrid, iar în Grecia, protestatarii au aruncat cu apă şi cafea pe consulul Germaniei din Salonic, strigând “Daţi afară nazistul!”.

    Germania şi figura cancelarului Angela Merkel au fost mai peste tot principalele ţinte ale protestului, dincolo de minciunile politicienilor locali, cu toţii ajunşi la putere în ultimii ani cu platforme anti-austeritate sau de austeritate moderată. A apărut chiar şi un banc, citat de AFP ca ilustrare a sentimentelor anti-germane din Europa: Angela Merkel soseşte pe aeroportul din Atena, iar omul de la controlul paşapoartelor întreabă: “Naţionalitate?” “Germană”, răspunde Merkel. “Ocupaţie?” “Nu, am venit doar pentru câteva zile”.

    Cu ultimele date oficiale care confirmă recăderea zonei euro în recesiune, cu un şomaj record (11,6% în zona euro şi 25% în Spania şi Grecia), era doar o chestiune de timp pentru ca actuala cursă a austerităţii, cerută de Germania, Olanda sau Finlanda şi practicată exclusiv ca să îmblânzească pieţele financiare, să producă astfel de răzmeriţe. Desigur, ele nu vor rezolva nimic, cu excepţia renaşterii speranţelor nutrite de eurosceptici că UE mai are un pic şi se destramă.

    Datele preliminare ale Eurostat confirmă că zona euro a intrat în T3 în a doua recesiune după 2009, cu o scădere a PIB de 0,1% faţă de trimestrul precedent, după o scădere cu 0,2% în T2 şi după stagnarea din T1. Germania şi Franţa au reuşit doar o creştere simbolică de 0,2%, economia Italiei a scăzut cu 0,2%, cea a Spaniei cu 0,3%, cea a Portugaliei cu 0,8%, iar Grecia a ajuns la -7,2%. Mai nou, evoluţia negativă nu mai e limitată la ţările cu probleme de la periferia zonei, ţinând cont că PIB s-a redus cu 1,1% în Olanda, iar Austria a raportat o creştere de numai 0,1%.

    Estimările curente ale analiştilor de la Crédit Agricole pentru zona euro:

  • Spania se confruntă cu a doua grevă generală din acest an

    În cursul nopţii, pichete de grevă agitând drapelele roşii ale celor două sindicate spaniole, UGT şi CCOO, au invadat Madridul şi alte oraşe mari din ţară, luând poziţii la intrarea în uzine, magazine, pieţe en gros sau gări pentru a le cere salariaţilor să se alăture mişcării. La Barcelona, al doilea oraş ca mărime al ţării, sindicaliştii au ars pneuri la intrarea în piaţa en gors Mercabarna, în timp ce la Madrid sute de tineri au defilat încă de la miezul nopţii, cu goarne şi fluiere, blocând artere din capitală, obligând magazinele încă deschise să închidă. “Grevă generală”, “Nu, nu, nu ne este teamă”, strigau ei în timp ce parcurgeau bulevardele din centrul Madridului. Primele ore ale grevei s-au desfăşurat fără incidente majore, Ministerul de Interne anunţând 28 de reţineri şi 12 răniţi.

    Mai multe pe mediafax.ro