Tag: gratiere

  • Protest în Piaţa Victoriei, faţă de proiectul de lege privind graţierea – FOTO

    “Am venit în această seară în Piaţa Victoriei pentru a apăra valorile democraţiei, pentru a lupta împotriva hoţilor şi a corupţilor. Din punctul meu de vedere, nu s-a schimbat nimic în cele 97 de zile de când ieşim în stradă, am fost ignoraţi, sfidaţi şi nebăgaţi în seamă. Singurele mici victorii au fost abrogarea Ordonanţei 13 şi că au fost anulate acele amendamente aberante. Dar, acestea se pot întoarce mâine, în Parlament. Vor fi reintroduse şi votate şi corupţia ar fi legalizată, ceea ce noi nu susţinem sub nicio formă. Susţinem “fără graţiere”, aceasta poate fi acordată individual, de către preşedinte, nu suntem de acord cu graţierea colectivă”, spune Luminiţa Neagu.

    “Astăzi este a 97-a zi când vin aici. Motivul principal care mă aduce aici este că nu vreau să îmi pierd libertatea. Mergem cu paşi repezi spre dictatură, iar eu am trăit până la 30 şi ceva de ani una şi nu mai vreau să trăiesc alta. Libertatea este cea mai importantă valoare, iar de aici derivă toate celelalte valori, ori, libertate nu poţi să ai decât în democraţie”, susţine Verginia Gutuioş.

    “Eu am ieşit că să vadă ăştia de aici (n.r. Guvern) şi aia de acolo (n.r. Parlament) că nu îi lăsăm să fure. Legalizarea furtului nu este în profilul nostru, nu vrem să acceptam legalizarea hoţiei. Parlamentul asta vrea, plin de hoţi, vor să rămână şi cu averile, şi cu banii furaţi, şi nepedepsiţi. Nu suntem o naţie de hoţi, nu putem să acceptăm aşa ceva. Ar trebui să îşi dea demisia în bloc şi să se reorganizeze alegerile, deci alegeri anticipate ar fi singura soluţie”, spune un alt protestatar.

    Comisia juridică din Senat a votat, miercuri, un amendament la Legea graţierii, potrivit căruia persoanele condamnate pentru luare sau dare de mită şi trafic sau cumpărare de influenţă vor fi graţiate, senatorul PMP Traian Băsescu pledând pentru un vot favorabil. Ulterior, membrii Comisiei juridice din Senat au revenit joi asupra amendamentului privind graţierea pedepselor pentru corupţie, 5 senatori votând pentru respingerea acestuia, în timp ce patru senatori ai PSD şi ALDE s-au abţinut.

     

  • Dragnea vrea CExN pentru SANCŢIONAREA lui Şerban Nicolae: Păreri personale putem avea în baie

    „Nu am vorbit (cu Şerban Nicolae, n.r.), am postat aseara pe Facebook un text în care am reiterat ceea ce spun de luni de zile – un punct de vedere pe care nu mi-l schimb – şi anume că nu sunt de acord să se graţieze faptele de corupţie. Sunt destul de dezamăgit de modul cum a funcţionat până acum Comisia juridică de la Senat în această privinţă”, a spus Dragnea.

    Întrebat despre poziţia publică exprimată de Şerban Nicolae, potrivit căruia liderul PSD a exprimat o părere personală când a spus că nu susţine graţierea faptelor de corupţie, Dragnea a răspuns că părerile personale pot fi avute în baie.

    „Categoric o să discutăm despre subiect în partid, despre modul în care unii colegi de-ai noştri înţeleg să se respecte ceea ce se decide în partid. Partidul nu trebuie respectat doar înainte de a primi confirmarea că eşti pe o listă şi ajungi în Parlament, partidul trebuie respectat şi ulterior. Păreri personale putem avea fiecare dintre noi în baie sau în alte locuri. Eu când vorbesc ca preşedinte al PSD vorbesc statutar, în numele partidului şi noi luăm decizii care s-au adoptat şi care sunt valabile în continuare”, a replicat Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia juridică a Senatului a decis: Condamnaţii pentru luare de mită şi trafic de influenţă, INCLUŞI pe lista pentru graţiere

    ”Am propus-o (luarea de mită – n.r.) pentru graţiere, având în vedere că se face eventuala graţiere cu plata prejudiciului şi având în vedere că nu discutăm de recidivişti. E uşor de înţeles ce mă mobilizează. Până la ultima lege a finanţării campaniilor electorale, toate partidele pot fi acuzate, aşa cum s-a şi întâmplat cu foarte mulţi oameni şi de luare de mită şi de abuz în serviciu, lucruri pe care se cam merge. Eu sunt de acord să fie pedepsiţi cei care au dus banii acasă. Şi trebuie pedepsiţi. Banii ăştia s-au dus în geci , în umbrele, pentru că aşa au funcţionat lucrurile în realitate. Dacă ne facem acum că au venit Fecioarele Maria, neprihănite şi Parchetele noastre pleacă pe această linie, asta a creat o atmosferă de supunere a clasei politice”, a spus Traian Băsescu.

    El a apreciat că toţi oamenii politici care au trecut prin campanie, cu excepţia celei din 2016, au aceste probleme.

    ”Aduceţi-vă aminte cum arătau oraşele, măzgălite de sus până jos cu mash-uri, cu toate cele. Aţi văzut foarte bine şi pe amărâtul ală care a dat pui şi a fost condamnat. Nu a dus un pui acasă, dar a distribuit în câteva comune şi a fost condamnat. S-au dat mii de geci din China. (…) Discutăm de realităţi. Dacă vrem să legăm toate partidele putem să o ţinem aşa. Eu cred că trebuie să vină un moment zero. (…) Dacă vrem să ne menţinem rezervorul de viitori penali care încă n-au fost denunţaţi de oamenii de afaceri, nu facem nimic. Este un moment zero pe care ar trebui să-l facem. Insist pentru graţierea acestor fapte care unele sunt considerate acte de corupţie, altele sunt considerate infracţiuni de serviciu. Insist pentru crearea unui moment zero pe această poveste. (…) Nu este un secret aici. Ştiu toate instituţiile că partidele s-au finanţat ilegal şi e ca şi cum ar sta la pândă să vadă…mai aşteptăm Cred că e momentul să punem capăt şi numai printr-o graţiere se poate pune capăt având în vedere că avem o nouă lege de finanţare a partidelor politice”, a mai spus Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SCENARIILE pe Legea graţierii: Câţi DEŢINUŢI ar urma să iasă din penitenciare

    Administraţia Naţională a Penitenciarelor a realizat o simulare prin care se stabileşte numărul de persoane care ar urma să iasă din penitenciarele din România, în funcţie de fiecare propunere în parte. În total, sunt 8 scenarii luate în calcul.

    Astfel, cele mai multe persoane ar urma să iasă din penitenciare conform propunerii făcute de senatorul Şerban Nicolae, respectiv 2.720 ar putea să beneficieze de graţiere.

    Conform proiectului de Lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, ar urma să părăsească unităţile de încarcerare 1.190 de persoane.

    Conform propunerii Asociaţiei Magistraţilor din România, ar urma să fie eliberate 945 de persoane. O altă propunere a fost formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care presupune ieşirea din penitenciare a 974 de persoane, 899 la propunerea Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi 1.375 la propunerea formulată de senatorul PSD Liviu Brăiloiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tudor Chirilă, despre legea graţierii : „Doar nu credeati ca s-au potolit! Dar ni se dau motive sa nu ne impacientam: “se gratiaza pedepse, nu persoane” Eu cred ca astia au un fetis cu Piata Victoriei plina de oameni”

    Pe Facebook, Tudor Chirilă a scris: „Doar nu credeati ca s-au potolit! Dar ni se dau motive sa nu ne impacientam: “se gratiaza pedepse, nu persoane” Eu cred ca astia au un fetis cu Piata Victoriei plina de oameni.

    O fi inceput sa le placa: adrenalina, imprevizibil, recorduri de participare. Plus ca pot poza in victime, ceea ce nu li se intampla in fiecare zi”.

    Comisia juridica din Senat a amanat din nou dezbaterea proiectului de lege a gratierii, pana pe 11 aprilie, dupa ce ministrului Justitiei Tudorel Toader, prezent la sedinta, a cerut ca proiectul sa fie amanat pana cand guvernul va putea veni din urma cu alte masuri complementare, intrucat “gratierea” nu poate fi o solutie singulara, informează hotnews.ro.

    Printre amendamente se numara in continuare si cel prin care se gratiaza faptele de coruptie si abuzul in serviciu al lui Serban Nicolae, desi acesta a declarat ca este dispus sa il retraga, dar doar dupa ce este dezbatut.

    Ministrul si-a exprimat si nedumerirea legata de prezenta directorului Adminsitratiei Nationale a Penitenciarelor la dezbaterile din comisie, afirmand ca aceasta institutie nu poate depune amendamente. Senatoarea PNL Alina Gorghiu a sugerat ca ministerul ar putea retrage proiectul, pentru a avea timp suficient sa realizeze pachetul de masuri. Senatul este prima camera sesizata pentru acest proiect, iar termenl de adoptare tacita este 25 aprilie.

  • Tudor Chirilă, despre legea graţierii : „Doar nu credeati ca s-au potolit! Dar ni se dau motive sa nu ne impacientam: “se gratiaza pedepse, nu persoane” Eu cred ca astia au un fetis cu Piata Victoriei plina de oameni”

    Pe Facebook, Tudor Chirilă a scris: „Doar nu credeati ca s-au potolit! Dar ni se dau motive sa nu ne impacientam: “se gratiaza pedepse, nu persoane” Eu cred ca astia au un fetis cu Piata Victoriei plina de oameni.

    O fi inceput sa le placa: adrenalina, imprevizibil, recorduri de participare. Plus ca pot poza in victime, ceea ce nu li se intampla in fiecare zi”.

    Comisia juridica din Senat a amanat din nou dezbaterea proiectului de lege a gratierii, pana pe 11 aprilie, dupa ce ministrului Justitiei Tudorel Toader, prezent la sedinta, a cerut ca proiectul sa fie amanat pana cand guvernul va putea veni din urma cu alte masuri complementare, intrucat “gratierea” nu poate fi o solutie singulara, informează hotnews.ro.

    Printre amendamente se numara in continuare si cel prin care se gratiaza faptele de coruptie si abuzul in serviciu al lui Serban Nicolae, desi acesta a declarat ca este dispus sa il retraga, dar doar dupa ce este dezbatut.

    Ministrul si-a exprimat si nedumerirea legata de prezenta directorului Adminsitratiei Nationale a Penitenciarelor la dezbaterile din comisie, afirmand ca aceasta institutie nu poate depune amendamente. Senatoarea PNL Alina Gorghiu a sugerat ca ministerul ar putea retrage proiectul, pentru a avea timp suficient sa realizeze pachetul de masuri. Senatul este prima camera sesizata pentru acest proiect, iar termenl de adoptare tacita este 25 aprilie.

  • Ministrul Justiţiei a cerut amânarea dezbaterilor la proiectul Legii graţierii unor pedepse

    ”La nivel de guvern, am vorbit şi în mai multe rânduri şi cu primul ministru, noi exprimăm convigerea faptului că proiectul de lege, în forma iniţială sau forma amendată pe parcurs, nu reprezintă soluţia miracol, minune care să rezolve problemele din penitenciar. Suntem convinşi de faptul că graţierea în limitele pe care legiuitorul le va stabili, este de natură să rezolve parţial această problemă, pentru că noi pregătim în momentul acesta, alte variante alte măsuri complementare acelei de graţiere a pedepselor. De aceea, dacă ar fi după mine, şi mă exprim în calitate de ministru al Justiţiei şi dacă dvs veţi aprecia, eu consider că ar fi utilă şi necesară o amânare a dezbaterii, să venim din urmă cu celelalte măsuri complementare care ar rezolva, considerăm noi în bună parte problema penitenciarelor nu numai graţierea, nu numai iertarea”, a declarat Tudorel Toader.

    El a mai spus că ar fi ”mai utilă şi mai necesară amânarea” dezbaterilor.

    ”În forma iniţailă, avizată de guvern, sigur că ne menţinem punctul de vedere, observaţiile, dar considerăm mai utilă şi mai necesară amânarea pentru a găsi soluţia fondului problemei”, a mai spus ministrul Justiţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După protestele masive din ultima lună, PSD pregăteşte o NOUĂ LOVITURĂ. „Formula legală” care îi scapă pe corupţi din puşcărie

    Senatorul PSD Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei Juridice din Senat, a depus mai multe amendamente la proiectul legii privind graţierea unor pedepse, trimis de Ministerul Justiţiei pentru dezbatere şi aprobare în Parlament. Senatorul care s-a remarcat de-a lungul activităţii sale parlamentare prin mai multe iniţiative legislative care veneau în sprijinul condamnaţilor sau anchetaţilor pentru corupţie, a găsit „formula legală” prin care îi va scăpa din puşcărie pe mulţi dintre condamnaţii pentru corupţie. 

    Află aici cum după protestele masive din ultima lună, PSD pregăteşte o NOUĂ LOVITURĂ. Formula legală care îi scapă pe corupţi de puşcărie

  • FOX News, despre “BOGAŢII României care pot beneficia de legea corupiţiei”. Nume surpriză aduse în discuţie de americani

    Site-ul televiziunii americane FOX News publică informaţii despre cei care ar putea beneficia de pe urma Legii Graţierii şi a ordonanţei adoptată de Guvern pe 31 ianuarie, sub titlul “Bogaţii şi puternicii României care ar putea beneficia de legea corupţiei”. Printre numele aduse în discuţie se află şi foşti oficiali din fotbalul românesc.



    Astfel, fostul finanţator al lui Dinamo Cristi Borcea şi agentul Victor Becali, în prezent închişi după condamnările primite în Dosarul Transferurilor, apar pe o listă în care mai sunt prezentaţi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, Elena Udrea, Victor Ponta sau Adrian Severin.



    “Criza politică din România se adânceşte după un decret guvernamental de pe urma căruia ar putea beneficia oameni bogaţi şi puternici condamnaţi pentru corupţie. Unii sunt politicieni, alţii oameni de afaceri, iar câţiva sunt din lumea fotbalului“, notează Fox News.

    Cititi mai multe pe www.prosport.rohttp://www.prosport.ro/sport-life/special/fox-news-despre-protestele-din-romania-oamenii-din-fotbalul-romanesc-care-ar-putea-beneficia-de-legea-gratierii-si-modificarile-codurilor-penale-16149208

  • Senatul a respins procedura de urgenţă pentru ordonanţa de modificare a Codurilor Penale şi graţiere

    Senatorul PSD Şerban Nicolae a anunţat în plenul Senatului propunerea Biroului Permanent de a respinge procedura de urgenţă solicitată de Guvern. Potrivit deciziei Biroului Permanent, proiectele vor primi avizele până pe data de 14 februarie, urmând ca până pe data de 21 februarie să fie întocmit raportul.

    ”E vorba de o materie extrem de delicată. Nu se dau graţieri colective într-o ţară decât o dată la 20-30 de ani. E o chestiune care necesită o atenţie deosebită. Trebuie să cântărim care sunt măsurile de reinserţie pentru deţinuţii care vor fi eliberaţi, să fim siguri că aceste măsuri nun se dau cu dedicaţie. Să gândim un program de reinserţie socială, astfel încât să nu genereze delicventă şi insecuritate pentru populaţia României. Consider că două săptămâni, de pe 1 pe 14 este un timp foarte scpurt. Solicit colegilor să ia un termen de 60 de zile pentru această dezbatere”, a transmis senatorul USR Vlad Alexandrescu.

    Acelaşi lucru a fost susţinut în plenul Senatului şi de reprezentanţii PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro