Tag: gaz

  • Avertisment de la cel mai inalt nivel: Europa ar putea rămâne fără gaze în sezonul rece

    Liderii Uniunii Europene se pregătesc pentru o reducere suplimentară a livrărilor de gaze din Rusia, căutând modalităţi de a amortiza efectele crizei şi ale creşterii preţurilor la energie, scrie Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

    Impactul invaziei Ucrainei şi utilizarea energiei ca armă de război de către Rusia au fost subiectele principale în cadrul întâlnirii liderilor UE de vineri, după ce reducerile transporturilor de gaze ruseşti au afectat 12 state membre şi au împins Germania într-o stare de alertă energetică.

    „Dacă Germania declară încă din perioada asta că în timpul iernii vor avea o lipsă de gaz, impactul va fi enorm pentru atât pentru ei, cât şi pentru toate celelalte ţări europene”, a declarat premierul belgian Alexander De Croo reporterilor la Bruxelles în a doua zi a summit-ului.

    Cu o zi mai devreme, când liderii au început să sosească la Bruxelles, cea mai mare economie a blocului a avertizat că măsurile Rusiei de a reduce livrările de gaze către UE riscă să provoace un colaps pe pieţele energetice, făcând o paralelă cu rolul Lehman Brothers în declanşarea crizei financiare de acum câţiva ani. Problemele de aprovizionare au împins deja preţurile la gaze şi energie la niveluri record.

    „Noţiunea de energie ieftină a dispărut. De asemenea, noţiunea de energie rusească a dispărut şi ea. În prezent, ne aflăm cu toţii în proces de a asigura sursele alternative de energie pentru spaţiul european”, a spus prim-ministrul leton Krisjanis Karins. „Acesta este rezultatul războiului pe care Rusia îl poartă în Ucraina – ne provoacă dificultăţi tuturor, dar în cele din urmă vom ieşi cu toţii mult mai rezistenţi”.

    Situaţia aprovizionării creşte costul energiei electrice în întreaga Europă, alimentează inflaţia şi creşte povara economică asupra întreprinderilor şi gospodăriilor care încă încearcă să se recupereze după pandemie. Nervozitatea de pe pieţele energetice este exacerbată de incertitudinile legate de următoarea mişcare a Kremlinului. Prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel, a declarat că decizia de a închide sau nu robinetul de gaz este în exclusivitate în mâinile preşedintelui rus Vladimir Putin.

    Mişcarea Rusiei de a întări controlul aprovizionării vine în vremea în care Europa încearcă să umple rezervele de gaz înainte de următorul sezon de încălzire, care începe de obicei în jurul lunii octombrie. Rezervele de gaze ale blocului au fost pline cu 55% pe 22 iunie, comparativ cu norma sezonieră de cinci ani de 57% pentru această perioadă a anului. Scopul este de a ajunge la 80% până la 1 noiembrie pentru a evita problemele pe timpul iernii.

    Cancelarul german Olaf Scholz a declarat reporterilor de la Bruxelles că statele membre sunt „bine pregătite” pentru provocare, fiind totuşi necesară o accelerare a efortului de diversificare a infrastructurii energetice pentru a face faţă viitorului apropiat.

  • Gazprom a anunţat că a redus livrările de gaz către Europa prin Ucraina

    Gazprom a anunţat că livrările de gaz către Europa prin punctul de intrare Sudzha din Ucraina au înregistrat o reducere, situându-se la 41,4 milioane de metri cubi, faţă de 41,9 milioane de metri cubi vineri.

    Potrivit Reuters, Gazprom a cerut să furnizeze gaze dintr-un alt punct de intrare, cel al Sokhranovka, însă cererea a fost respinsă de Ucraina.

    Mai multe ţări, printre care Italia, au reclamat că au primit mai puţin gaz de la Rusia, în ultimele zile.

     

  • Oficial rus: Jumătate dintre clienţii străini ai Gazprom au deschis conturi în ruble pentru a plăti

    „Există 54 de companii, inclusiv companii mari, mijlocii şi mici, care au contracte cu Gazprom Export”, a declarat Novak, în cadrul conferinţei maratonului educaţional New Horizons. „Ştiu că aproximativ jumătate dintre ele au deschis deja conturi, unul în valută şi unul în ruble”, unde valuta străină este ulterior convertită în ruble pentru plată.

    Lista finalizată a cumpărătorilor de gaz rusesc, care au fost de acord să treacă la plăţi în ruble, va fi publicată în următoarele zile, a promis vicepremierul, citând calendarele complexe de plată şi de plăţi anticipate.

    „Acestea sunt aranjamente prelungite în timp – livrările din aprilie, de exemplu, sunt plătite în mai”, a explicat Novak.

    Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret la 31 martie, aprobând noul plan de plată a gazului în schimbul rublelor pentru cumpărătorii din „ţări neprietenoase”, informează Ziarul Financiar. Acum, aceştia trebuie să transfere valute străine către Gazprombank, care va cumpăra ruble pe piaţă şi va transfera moneda rusă în conturile speciale în ruble ale importatorilor.

  • Zelenski denunţă şantajul energetic: Rusia consideră gazul o armă

    „Conducerea Rusiei a lansat un nou şantaj energetic la adresa europenilor. Decizia de a întrerupe livrările de gaze către Polonia şi Bulgaria este un alt argument în favoarea faptului că nimeni din Europa nu poate spera să menţină o cooperare economică normală cu Rusia”, a spus Zelenski.

    Acesta consideră că Rusia foloseşte gazul ca pe o armă.

    „Rusia consideră nu doar gazul, ci orice comerţ ca fiind o armă. Aşteaptă doar momentul în care poate folosi una sau alta pentru a-i şantaja politic pe europeni”, a adăugat preşedintele Ucrainei.

    Compania rusă de stat Gazprom a oprit miercuri livrările de gaze spre Polonia şi Bulgaria, întrucât cele două ţări au refuzat să achite importurile în ruble.

    Decizia de oprire a livrărilor de gaze ruse spre Polonia şi Bulgaria este rezultatul „acţiunilor inamicale” ale Occidentului faţă de Rusia, a anunţat Administraţia Vladimir Putin, explicând că a stabilit plata gazelor în ruble ca reacţie la sancţiunile financiare masive.

  • Ciucă: Se caută surse alternative de asigurare a gazului. În acest moment, România nu este afectată

    „Am avut o discuţie în această dimineaţă cu ministrul Energiei. România nu este afectată în acest moment. Consumul de gaze este mult sub caăpacitatea de producţie pe care noi o avem, ştiţi foarte bine că suntem una dintre puţinele ţări din Europa care beneficiem de resursă de gaz consistentă, sigur nu pe deplinătatea nevoilor noastre, asigurăm pentru perioada de iarnă un import de aproximativ 20% din necesar”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

    Acesta a precizat că se caută alternative la gazul rusesc.

    „Acum, se caută surse alternative de asigurare a gazului, dar încă o dată în acest moment România nu este afectată”, a adăugat premierul.

    Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat miercuri că a întrerupt toate livrările de gaze atât către Bulgaria, cât şi către Polonia, după ce ambele ţări au refuzat să plătească în ruble, informează BBC.

  • Şeful CE acuză Rusia că încearcă să „şantajeze” Europa prin oprirea livrărilor de gaz

    Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a acuzat Rusia că încearcă să „şantajeze” blocul comunitar cu gazele, după ce gigantul energetic rus Gazprom a oprit livrările către Polonia şi Bulgaria. 

    „Anunţul Gazprom este o altă încercare a Rusiei de a ne şantaja cu gaze. Suntem pregătiţi pentru acest scenariu. Ne pregătim răspunsul coordonat al UE. Europenii pot avea încredere că suntem uniţi şi solidari cu statele membre afectate “, a scris von der Leyen pe Twitter.

    Într-o declaraţie separată, von der Leyen a declarat că este în curs de desfăşurare o întâlnire în cadrul căreia se va stabili ce răspuns va da UE, anunţă CNN.

    Miercuri, Gazprom a oprit livrările de gaze către Polonia şi Bulgaria după ce ambele ţări au refuzat să plătească în ruble. Luna trecută, Rusia a avertizat ţările „neprietenoase” că vor trebui să plătească gazul în moneda rusă începând cu 1 aprilie, în caz contrar riscând să li se întrerupă furnizarea.

    UE plănuieşte să reducă anul acesta consumul de gaze naturale ruseşti, pregătindu-se pentru o ruptură completă cu cel mai mare furnizor de energie al său. Însă Europa ar avea dificultăţi în a supravieţui mult timp fără gazul rusesc, iar găsirea unor surse alternative reprezintă o provocare uriaşă, susţin specialiştii.

  • Rusia va întrerupe livrările de gaze prin Bulgaria

    Informaţia privind întreruperea livrărilor de gaze prin Bulgaria vine după ce Gazprom a notificat anterior furnizorul de gaze din Polonia, PGNIG, că va întrerupe livrările de gaze începând de miercuri, de la ora 08:00..

    Potrivit Bloomberg, este o „escaladare majoră în lupta dintre Moscova şi Europa pentru aprovizionarea cu energie crucială”, menţionând că aceasta vine pe fondul unui impas între cele două părţi în legătură cu cererile ruseşti ca plăţile pentru gaz să fie făcute în ruble.

     

     

  • Rusia va întrerupe livrările de gaze prin Bulgaria

    Furnizorul rus de gaze Gazprom, deţinut de stat, va opri de miercuri livrările care trec prin Bulgaria către Europa începând de miercuri, 27 aprilie, a anunţat Bloomberg, citând Ministerul bulgar al Energiei.

    Informaţia privind întreruperea livrărilor de gaze prin Bulgaria vine după ce Gazprom a notificat anterior furnizorul de gaze din Polonia, PGNIG, că va întrerupe livrările de gaze începând de miercuri, de la ora 08:00..

    Potrivit Bloomberg, este o „escaladare majoră în lupta dintre Moscova şi Europa pentru aprovizionarea cu energie crucială”, menţionând că aceasta vine pe fondul unui impas între cele două părţi în legătură cu cererile ruseşti ca plăţile pentru gaz să fie făcute în ruble.

    Compania rusă Gazprom a informat compania bulgară de stat Bulgargaz că va întrerupe livrările de gaze începând de miercuri, a anunţat marţi Ministerul Energiei, citat de Reuters.

    Ministerul a precizat că, împreună cu companiile de stat de gaze, a luat măsuri pentru a găsi alternative pentru furnizarea de gaze naturale şi pentru a face faţă situaţiei.

    Ministerul a menţionat că pentru moment nu sunt necesare restricţii în ceea ce priveşte consumul de gaze în Bulgaria, care îşi acoperă peste 90% din necesarul de gaze cu importurile de la Gazprom.

  • Preţul gazelor naturale a atins un nivel record în Europa

    Preţul gazelor naturale a atins, miercuri, un nivel record  în Europa, pe fondul îngrijorărilor comercianţilor că aprovizionarea cu gaze naturale ar putea fi întreruptă din cauza războiului din Ucraina.

    Contractele futures de referinţă au urcat până la 194 de euro (215 dolari) pe megawatt/oră.

    Creşterea este de 60% faţă de marţi şi mai mult decât dublu faţă de nivelul înegistrat vineri, arată CNN.

    Fluxurile de conducte ruseşti către Europa continuă să funcţioneze în mod normal, potrivit lui Alex Froley, analist de piaţă la Independent Commodity Intelligence Services.

    Cu toate acestea, există „multă incertitudine şi îngrijorare cu privire la modul în care s-ar putea schimba lucrurile”, a spus el, pentru sursa citată.

    Froley a precizat că Marea Britanie a interzis accesul în porturile sale a navelor deţinute şi controlate de Rusia, ceea ce ar putea perturba transporturile de gaze naturale lichefiate din Rusia, care reprezintă între 3% şi 4% din aprovizionarea cu gaze a ţării.

    „Comercianţii ar putea fi îngrijoraţi dacă Europa continentală introduce o interdicţie similară pentru navele ruseşti”, a spus el.

    Din 2019, Uniunea Europeană a importat peste 40% din gazele naturale din Rusia.

  • Qatarul cere garanţii că Uniunea Europeană nu va vinde gaz în ţări terţe

    Qatarul cere garanţii din partea Uniunii Europene că nu va vinde gaz în ţări terţe, pentru evitarea unei crize pe termen scurt în cazul unui conflict între Rusia şi Ucraina, afirmă oficiali care participă la negocieri citaţi de agenţia Reuters.

    În contextul crizei dintre Rusia şi Ucraina, Statele Unite au cerut Qatarului să furnizeze Uniunii Europene gaz suplimentar, iar Bruxellesul a iniţiat negocieri cu Guvernul de la Doha. Însă Qatarul cere oprirea unei investigaţii a Comisiei Europene privind contractele existente deja şi vrea ca Uniunea Europeană să nu exporte gazul primit.

    Emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad al-Thani, se va întâlni peste câteva zile, la Washington, cu preşedintele SUA, Joseph Biden, iar pe agendă figurează furnizarea de gaze în Europa. Săptămâna trecută, emirul Qatarului a discutat cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene. Comisia Europeană a anunţat că nu face niciun comentariu pe tema negocierilor în curs.

    Trei oficiali din Qatar şi reprezentanţi din cadrul industriei energetice europene au declarat că, în cadrul negocierilor, Guvernul de la Doha cere garanţii că gazul furnizat nu va fi exportat în state din afara Uniunii Europene. “Dacă nu va fi respectată această clauză, aprovizionarea în regim de urgenţă va avea preţul de pe piaţă, iar astfel se va prelungi criza de gaz în spaţiul UE”, a afirmat una dintre sursele citate.

    Uniunea Europeană primeşte din Rusia aproximativ o treime din necesarul de gaz natural, iar criza dintre Rusia şi Ucraina riscă să genereze probleme semnificative în aprovizionare. Gazoductul Nord Stream 2, care face legătura direct între Rusia şi Germania, prin Marea Baltică, nu este încă funcţional, iar Statele Unite insistă pentru blocarea proiectului, astfel încât Europa să nu devină dependentă de gazul din Rusia şi pentru menţinerea Ucrainei pe ruta de tranzit.

    Rusia este acuzată că a mobilizat aproximativ 100.000 de militari la frontiera cu Ucraina, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie.

    Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria. Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică au transmis răspunsuri scrise Rusiei privind garanţiile de securitate, dar Moscova insistă pentru retragerea trupelor din statele est-europene şi pentru oprirea extinderii NATO spre est.