Tag: garsoniere

  • Unde gasesti cele mai ieftine chirii

    Cea mai mare scadere se observa la nivelul apartamentelor cu
    trei camere, de la 550 de euro/luna in 2009 la 400 de euro in
    ultimul trimestru al anului 2010. In provincie, cea mai mare
    scadere a fost inregistrata in Timisoara, unde chiriile cerute de
    proprietari s-au diminuat cu 16% in ultimul trimestru din 2010 fata
    de aceeasi perioada din 2009.

    Cea mai mare diferenta, de 25 %, a fost inregistrata la nivelul
    apartamentelor cu doua camere. La celalalt pol se afla
    garsonierele, pentru care chiriile au scazut cu numai 6%, de la 150
    de euro la 140 de euro.
    In Constanta, chiriile au scazut in medie cu 11% pana la sfarsitul
    lui 2010, comparativ cu 2009. Cea mai mare scadere a fost de 16% in
    cazul apartamentelor cu doua camere. Cele mai mici scaderi (6%), de
    la 300 de euro la 280 de euro, s-au inregistrat la apartamentele cu
    trei camere. Procentul mediu de scadere la nivelul orasului Cluj-
    Napoca a fost de 6% in 2010. Garsonierele nu s-au depreciat deloc
    din punct de vedere al chiriilor (cu un pret de 160 euro/luna) dar
    pentru apartamentele cu doua camere scaderile medii au fost de 16%,
    de la 250 de euro la 210 de euro.

  • Studentii pot inchiria garsoniere si apartamente cu 100-150 de euro in unele cartiere din Capitala

    Studentii care urmeaza cursuri universitare in Bucuresti au
    inceput sa posteze cereri de inchiriere de locuinte, cele mai
    vizate fiind garsonierele si apartamentele de doua camere din
    cartierele Grozavesti, Drumul Taberei, Militari, dar si din zonele
    centrale Universitatii, Romana si Cismigiu, potrivit unui studiu al
    agentiei de analize imobiliare Imopedia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vreti sa stati in chirie? Negociati la sange! Sunteti deja chirias? Negociati la sange!

    Numai in acest moment sunt cateva mii de oferte la inchiriere si
    in fiecare cartier din Capitala apar zilnic, in medie, peste 300 de
    locuinte, de la garsoniere la apartamentele de patru camere,
    inclusiv camere tip garsoniera in case si vile, potrivit datelor
    agentiei imobiliare Galaxy Imob.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Chiriile locuintelor din Bucuresti s-au redus cu peste un sfert in ultimul an

    In cazul garsonierelor, in ianuarie 2010 s-a inregistrat o
    diminuare de 3% a chiriilor cerute de proprietari, de la 273 de
    euro la 263 de euro. Pentru apartamentele de doua camere, reducerea
    a fost de 2%, chiria ajungand de la 362 de euro in decembrie 2009
    la 354 in ianuarie 2010. Cea mai mica reducere a fost in cazul
    imobilelor de trei camere – chiria media s-a redus cu 1%, de la 497
    de euro la 490 de euro.

    Fata de ianuarie 2009, chiriile din Bucuresti si Ilfov s-au
    diminuat cu aproximativ 26%. La garsoniere, chiriile medii au
    scazut cu 27%, de la 360 de euro in ianuarie 2009 ajungand la 263
    de euro in ianuarie anul curent. I

    n cazul imobilelor cu doua camere, reducerea a fost de 26%, de
    la 480 de euro in ianuarie anul trecut la 354 de euro in ianuarie
    2010. Cat priveste apartramentele de trei camere, chiria medie a
    scazut de la 641 de euro la 490 de euro, adica s-a inregistrat o
    diminuare de 24%.

  • Oferta de garsoniere nou scoase la inchiriat a crescut cu 33% in ultimul an

    Cei care vor sa vanda o locuinta, dar tin cu dintii de pret si asteapta sa vada cum va mai merge piata s-au saturat de atata asteptat si au inceput sa le scoata la inchiriat, apreciind semnificativ oferta din Capitala.

     

    Mai multe amanunte, pe www.gandul.info