Tag: garsoniera

  • Povestea românului care a pornit afacerea într-o garsonieră, iar după doar doi ani are venituri de 6 milioane de dolari

    Un studio mic pornit în 2013 de un executiv ambiţios din industria jocurilor a crescut în 2014&2015 de trei ori şi plănuieşte să păstreze ritmul de creştere care îl poate duce în liga mare.

    Săptămâna trecută, Dragoş Hâncu se pregătea să plece în Statele Unite la o discuţie cu The Honest Company, compania care a transformat-o pe Jessica Alba din divă sexy în femeia de business care a dus produsele bio din zona micro-cool în zona companiilor care primesc finanţări de zeci de milioane de euro. Dragoş Hâncu speră să intre în rândul colaboratorilor The Honest nu numai pentru că şi-ar dori să lucreze pentru Jessica Alba (cine nu şi-ar dori?), ci pentru că recomandările bune sunt cea mai bună metodă de promovare într-o industrie în care chiar nu mai contează numele de familie sau codul poştal, ci doar ceea ce faci, când faci şi cum faci.

    Ceea ce făcuse şi modul cum îşi făcuse jobul până atunci l-au determinat pe Dragoş Hâncu să încerce antreprenoriatul. În ianuarie 2016 se împlinesc trei ani de când a decis să plece la drum pe cont propriu şi să lase în urmă jobul călduţ din conducerea EA România. Dragoş Hâncu a făcut facultatea de automatică (electronică şi ştiinţe aplicate) şi pe cea de ştiinţe politice. Dar, în timpul facultăţii, mai mult s-a jucat, „eram toată ziua în internet cafe-uri“. „Ceea ce s-a transformat în cariera mea putea la fel de bine să mă doboare“, povesteşte Dragoş Hâncu despre primele sale contacte cu industria jocurilor.

    În 2005, Hâncu s-a angajat la Gameloft (ca producător), apoi la Jamdat (recrutat de Mihai Pohonţu, fostul vicepreşedinte al Disney Interactive), care a devenit din 2006 Electronic Arts şi de unde a plecat abia în ianuarie 2013. „În EA am avut o carieră ascendentă, am cunoscut foarte mulţi oameni şi am făcut proiecte foarte importante pentru firmă“ – împreună cu un coleg din EA, Dragoş Hâncu a stat câteva luni în Canada cu scopul de a se pregăti pentru producţia jocului Fifa pentru telefoane. Era head of deployment la EA în 2009, coordonând 200 de oameni care făceau parte din patru echipe diferite, când compania a suferit un reset, „o perioadă tulbure“, care a trecut când studioul a început să producă FIFA; a fost apoi development director pentru FIFA 13 şi 14, ocupându-se în paralel şi de angajări. „Mie nu îmi place fotbalul, nu îmi place FIFA şi de aceea nu a fost o potrivire excelentă, dar tot ce am învăţat acolo – management, organizare, strategie – mi-a plăcut şi mi-a folosit enorm.“ La sfârşitul lui 2012 „nu îmi mai găseam locul“, aşa că în prima zi de lucru din 2013 şi-a dat demisia. „Nu ştiam exact ce o să fac; am primit şi oferte foarte bune, bine plătite şi călduţe, dar mi-am dat seama că dacă nu mă apuc atunci de ceva al meu, nu o să mă mai apuc niciodată“, povesteşte Hâncu.

    Cu bonusul de exit de la EA („consistent“) şi cu câteva idei bune a deschis Amber Studio într-o garsonieră cu doi programatori, punând la punct un serviciu de deployment („Modelul nostru de la început urma câţiva paşi simpli: Disney, clientul nostru principal de la început, ne dădea un joc, de obicei dezvoltat pe iOS, iar noi trebuie să îl portăm pe alte platforme de la smart TV la telefoane şi PC“), dar având în plan să facă dezvoltare.  

    Ceea ce a urmat în 2013, dar mai ales în 2014 şi în 2015, a întrecut însă aşteptările cu care pornise la drum. De la aproape 1 milion de dolari atins în primul an de funcţionare, 2013, compania a încheiat 2014 cu venituri de peste 2 milioane (deşi estima o creştere de maximum 60%) şi Dragoş Hâncu crede că va încheia 2015 cu afaceri de 6 milioane de dolari. „Ce am făcut diferit? În primul rând am reinvestit tot şi am ales să mă bucur de creşterea firmei în loc de banii obţinuţi. În al doilea rând, am avut probabil o abordare bună de strategie: toată lumea de aici vrea să facă jocul lui personal, să lucreze la ceva ce îi poartă semnătura, dar am încercat mereu să temperez această dorinţă, încurajând echipa să lucrăm pentru alţii pentru că, odată ce ai multă experienţă şi eşti cunoscut, orice proiect propriu este primit şi văzut altfel. În al treilea rând, am muncit foarte mult şi ne-am respectat la literă deadline-urile şi contractele. În al patrulea rând şi foarte important, am avut foarte mult noroc.“ 

    Desigur că norocul şi-l face antreprenorul cu mâna lui, iar Dragoş Hâncu este de acord. „Am avut noroc să găsesc oameni foarte buni pe care să îi angajez, dar asta şi din cauză că am o relaţie bună cu oamenii alături de care am lucrat sau cu cei din industrie“. Estimează că va avea în firmă 200 de oameni până la sfârşitul anului şi probabil 300 anul viitor. „S-au întâmplat mai multe chestii. Una dintre cele mai importante este că am reuşit să îmi iau oameni foarte seniori în layerul de conducere, care au reuşit să crească fiecare segmentul de business de care este responsabil. Am un coleg, Tudor Postolache, care a fost anterior head of CDS la Electronic Arts, deci s-a ocupat cu tot ce însemna testarea în EA, pe tot mapamondul, cu vreo 4.000 de oameni în subordine, şi a acceptat să vină la noi în august anul trecut, când în echipa lui de aici erau 11 testeri. I-am pus în mână divizia şi a ajuns acum la peste 100 de oameni. Mare parte din creşterea noastră explozivă ţine de quality assurance, care la rândul ei ţine predominant de strategie: totul e să ai multe proiecte şi să reuşeşti să le faci bine, în deadline, să creşti şi să fii recomandat în baza lor. Aici îl avem pe Cătălin Brumariu, care era vicepreşedinte în Gameloft şi avea trei studiouri în subordine, în România, Vietnam şi India, şi a venit la noi pentru mai puţin de jumătate din salariul de la Gameloft. Eu sunt mândru de chestia asta, pentru că sunt oameni care au venit la Amber ca să construiască.“

  • A pornit afacerea într-o garsonieră cu doi programatori, iar după doar doi ani are venituri de 6 milioane de dolari

    Săptămâna trecută, Dragoş Hâncu se pregătea să plece în Statele Unite la o discuţie cu The Honest Company, compania care a transformat-o pe Jessica Alba din divă sexy în femeia de business care a dus produsele bio din zona micro-cool în zona companiilor care primesc finanţări de zeci de milioane de euro. Dragoş Hâncu speră să intre în rândul colaboratorilor The Honest nu numai pentru că şi-ar dori să lucreze pentru Jessica Alba (cine nu şi-ar dori?), ci pentru că recomandările bune sunt cea mai bună metodă de promovare într-o industrie în care chiar nu mai contează numele de familie sau codul poştal, ci doar ceea ce faci, când faci şi cum faci.

    Ceea ce făcuse şi modul cum îşi făcuse jobul până atunci l-au determinat pe Dragoş Hâncu să încerce antreprenoriatul. În ianuarie 2016 se împlinesc trei ani de când a decis să plece la drum pe cont propriu şi să lase în urmă jobul călduţ din conducerea EA România. Dragoş Hâncu a făcut facultatea de automatică (electronică şi ştiinţe aplicate) şi pe cea de ştiinţe politice. Dar, în timpul facultăţii, mai mult s-a jucat, „eram toată ziua în internet cafe-uri“. „Ceea ce s-a transformat în cariera mea putea la fel de bine să mă doboare“, povesteşte Dragoş Hâncu despre primele sale contacte cu industria jocurilor.

    În 2005, Hâncu s-a angajat la Gameloft (ca producător), apoi la Jamdat (recrutat de Mihai Pohonţu, fostul vicepreşedinte al Disney Interactive), care a devenit din 2006 Electronic Arts şi de unde a plecat abia în ianuarie 2013. „În EA am avut o carieră ascendentă, am cunoscut foarte mulţi oameni şi am făcut proiecte foarte importante pentru firmă“ – împreună cu un coleg din EA, Dragoş Hâncu a stat câteva luni în Canada cu scopul de a se pregăti pentru producţia jocului Fifa pentru telefoane. Era head of deployment la EA în 2009, coordonând 200 de oameni care făceau parte din patru echipe diferite, când compania a suferit un reset, „o perioadă tulbure“, care a trecut când studioul a început să producă FIFA; a fost apoi development director pentru FIFA 13 şi 14, ocupându-se în paralel şi de angajări. „Mie nu îmi place fotbalul, nu îmi place FIFA şi de aceea nu a fost o potrivire excelentă, dar tot ce am învăţat acolo – management, organizare, strategie – mi-a plăcut şi mi-a folosit enorm.“ La sfârşitul lui 2012 „nu îmi mai găseam locul“, aşa că în prima zi de lucru din 2013 şi-a dat demisia. „Nu ştiam exact ce o să fac; am primit şi oferte foarte bune, bine plătite şi călduţe, dar mi-am dat seama că dacă nu mă apuc atunci de ceva al meu, nu o să mă mai apuc niciodată“, povesteşte Hâncu.

    Cu bonusul de exit de la EA („consistent“) şi cu câteva idei bune a deschis Amber Studio într-o garsonieră cu doi programatori, punând la punct un serviciu de deployment („Modelul nostru de la început urma câţiva paşi simpli: Disney, clientul nostru principal de la început, ne dădea un joc, de obicei dezvoltat pe iOS, iar noi trebuie să îl portăm pe alte platforme de la smart TV la telefoane şi PC“), dar având în plan să facă dezvoltare.  

    Ceea ce a urmat în 2013, dar mai ales în 2014 şi în 2015, a întrecut însă aşteptările cu care pornise la drum. De la aproape 1 milion de dolari atins în primul an de funcţionare, 2013, compania a încheiat 2014 cu venituri de peste 2 milioane (deşi estima o creştere de maximum 60%) şi Dragoş Hâncu crede că va încheia 2015 cu afaceri de 6 milioane de dolari. „Ce am făcut diferit? În primul rând am reinvestit tot şi am ales să mă bucur de creşterea firmei în loc de banii obţinuţi. În al doilea rând, am avut probabil o abordare bună de strategie: toată lumea de aici vrea să facă jocul lui personal, să lucreze la ceva ce îi poartă semnătura, dar am încercat mereu să temperez această dorinţă, încurajând echipa să lucrăm pentru alţii pentru că, odată ce ai multă experienţă şi eşti cunoscut, orice proiect propriu este primit şi văzut altfel. În al treilea rând, am muncit foarte mult şi ne-am respectat la literă deadline-urile şi contractele. În al patrulea rând şi foarte important, am avut foarte mult noroc.“ 

    Desigur că norocul şi-l face antreprenorul cu mâna lui, iar Dragoş Hâncu este de acord. „Am avut noroc să găsesc oameni foarte buni pe care să îi angajez, dar asta şi din cauză că am o relaţie bună cu oamenii alături de care am lucrat sau cu cei din industrie“. Estimează că va avea în firmă 200 de oameni până la sfârşitul anului şi probabil 300 anul viitor. „S-au întâmplat mai multe chestii. Una dintre cele mai importante este că am reuşit să îmi iau oameni foarte seniori în layerul de conducere, care au reuşit să crească fiecare segmentul de business de care este responsabil. Am un coleg, Tudor Postolache, care a fost anterior head of CDS la Electronic Arts, deci s-a ocupat cu tot ce însemna testarea în EA, pe tot mapamondul, cu vreo 4.000 de oameni în subordine, şi a acceptat să vină la noi în august anul trecut, când în echipa lui de aici erau 11 testeri. I-am pus în mână divizia şi a ajuns acum la peste 100 de oameni. Mare parte din creşterea noastră explozivă ţine de quality assurance, care la rândul ei ţine predominant de strategie: totul e să ai multe proiecte şi să reuşeşti să le faci bine, în deadline, să creşti şi să fii recomandat în baza lor. Aici îl avem pe Cătălin Brumariu, care era vicepreşedinte în Gameloft şi avea trei studiouri în subordine, în România, Vietnam şi India, şi a venit la noi pentru mai puţin de jumătate din salariul de la Gameloft. Eu sunt mândru de chestia asta, pentru că sunt oameni care au venit la Amber ca să construiască.“

  • Paradoxul pieţei imobiliare: românii aleg să stea în apartamente noi, dar mai mici decât cele din blocurile comuniste

    O parte importantă dintre locuinţele noi scoase la vânzare de către dezvoltatorii imobiliari au suprafeţe mai mici decât cele din blocurile construite înainte de 1989. Dacă în 2008 clienţii se fereau să le cumpere, acum acestea se vând cel mai uşor. Ce îi determină pe clienţi să cumpere în 2014 o garsonieră de 25 de metri pătraţi sau un apartament cu trei camere de 50, la fel ca în urmă cu patru decenii?

    “DEZVOLTATOR, VÂND GARSONIERĂ ÎN ZONA BERCENI, METROU DIMITRIE LEONIDA, 28 MP, LA 23.000 DE EURO.” „Vând apartament cu două camere, construcţie 2013, 43 mp, zona Bucureştii Noi, lângă parcul Bazilescu, 45.000 de euro negociabil.“ „Organizatorii Târgului Imobiliar Naţional pun la dispoziţia celor interesaţi să cumpere o locuinţă o ofertă de circa 5.000 de locuinte finalizate, cu preţuri pornind de la 21.500 de euro pentru o garsonieră de 25 mp în sectorul 4.“ Astfel de anunţuri se regăsesc pe cele mai accesate portaluri imobiliare din România.

    Mai exact, multe dintre locuinţele noi scoase la vânzare în ultimii doi ani de către unii dezvoltatori au suprafeţe similare celor construite înainte de 1989. Aşa-numitele cutii de chibrituri de care cumpărătorii se fereau în urmă cu şase ani sunt acum un real succes pentru cei care le vând. „Lumea caută bloc nou şi se uită la preţ, iar suprafaţa nu e atât de importantă. Clienţii caută suprafeţe mai mici, de aceea avem şi apartamente cu două camere la 35 mp. Părerile sunt împărţite, dar până la urmă cererea dictează oferta“, susţin reprezentanţii Sud Rezidenţial, companie care gestionează mai multe proiecte în sudul Capitalei.

    Suprafaţa unui apartament cu două camere în zona de sud variază între 35 şi 55 mp, la preţuri de până la 40.000 de euro. „Vă daţi seama că nu le-am construi dacă nu s-ar vinde. Cele cu suprafeţe mici se vând cel mai repede“, spune şi Maria D., care construieşte în prezent al doilea bloc de apartamente, cu suprafeţe cuprinse între 40 şi 55 de metri pătraţi, la circa o mie de euro/mp, în Şoseaua Chitilei din zona de nord a Bucureştiului. Grad de ocupare: 50%, deşi proiectul va fi gata abia în septembrie.

    „Înainte de criza economică, cei care se arătau interesaţi de o locuinţă nouă îşi doreau o suprafaţă semnificativ mai mare comparativ cu o locuinţă similară dintr-un bloc construit înainte de 1990, ceea ce explică şi oferta existentă pe piaţă. Unii au înţeles ulterior că nu le este necesar un apartament cu trei camere de 100 mp pentru că suprafeţele mai mari sunt mai dificil de intreţinut, iar costurile mai ridicate“, spune Gabriel Voicu, directorul New Homes Division în cadrul companiei de consultanţă Coldwell Banker.

    Dincolo de cumpătare şi de atitudinea prudentă privind viitorul pe termen lung, principalul argument pentru existenţa cererii pentru acest tip de locuinţe este reprezentat de nivelul veniturilor disponibile. Ce-i drept, preţul este principalul criteriu care influenţează decizia de achiziţie, potrivit unui studiu al imobiliare.ro, iar suprafeţele generoase înseamnă, fireşte, preţuri mai mari. „Cererea pe segmentul nou nu este încă atât de ridicată, iar valoarea adăugată de achiziţia unui apartament nou nu este încă suficient de mult conştientizată, ceea ce face ca mulţi cumpărători să compare un apartament nou şi unul vechi de multe ori prin prisma preţului. După preţ urmează zona, vecinătăţile, în timp ce prestigiul dezvoltatorului sau portofoliul acestuia aproape că nu sunt luate în calcul“, spune Daniel Crainic, directorul de marketing al imobiliare.ro.

  • ANALIZĂ a pieţei imobiliare: Banii necesari în 2008 pentru a cumpăra o garsonieră ajung acum pentru o locuinţă cu 3 sau 4 camere

     “Înainte de perioada de recesiune economică, 60.000 de euro era o sumă modestă pentru cumpărarea unei locuinţe într-unul din centrele regionale ale ţării. În martie 2008, moment de vârf pentru piaţa rezidenţială autohtonă, aceasta permitea doar achiziţia unei garsoniere în marile oraşe – şi nici măcar atât în Capitală. În ultimii şase ani însă, lucrurile s-au schimbat radical. La ora actuală un asemenea buget este suficient chiar pentru cumpărarea unui apartament nou cu trei sau patru camere sau a unei case la curte”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar imobiliare.ro.

    Astfel, potrivit ofertelor listate pe portal, în Bucureşti, în martie 2008, preţul mediu cerut pentru o garsonieră era de circa 82.000 de euro, iar al unui apartament cu trei camere urca la 123.000 de euro. Astăzi însă, cu suma de 60.000 de euro pot fi găsite cu uşurinţă locuinţe vechi cu trei sau chiar camere în aşa-numitele cartiere “muncitoreşti” (Titan, Drumul Taberei, Crângaşi etc.). În Militari, spre exemplu, o unitate locativă cu patru camere şi o suprafaţă utilă de 75 de metri pătraţi, construită în anul 1970, are un preţ de 60.000 de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Extremele pieţei imobiliare: cât costă apartamentele în cele mai importante oraşe ale ţării

    Cele mai ieftine proprietăţi sunt locuinţele vechi, confort 2 şi 3, din zonele periferice ale marilor oraşe, în timp ce unităţile locative nou-construite din zonele exclusiviste au preţuri de ordinul sutelor de mii de euro. În Capitală, cea mai ieftină garsonieră se află într-un bloc de nefamilişti din cartierul Militari, în apropiere de staţia de metrou Lujerului şi poate fi cumpărată cu 10.500 de euro. Locuinţa se încadrează în categoria confort 2 şi a fost construită în anul 1984.
    La polul opus, cel mai scump apartamentu cu trei camere din Bucureşti este un penthouse de 158 de metri pătraţi, situat în zona Aviatorilor. Locuinţa face parte dintr-un bloc cu cinci etaje finalizat în anul 2011 şi are un preţ cerut de 935.000 de euro.


    În Braşov, cea mai ieftină garsonieră costă 12.000 de euro, iar cel mai scump penthouse poate fi cumpărat cu aproape 400.000 euro, în ansamblul rezidenţial Europe Residence. O garsonieră nou-construită semifinisată din Cluj – Napoca este scoasă la vânzare pentru 17.000 de euro, iar  un penthouse de 105 metri ajunge la un preţ de  250.000 de euro. În Constanţa, cea mai ieftină garsonieră poate fi cumpărată cu 7.500 de e, iar cel mai scump aparatament, parte a unui bloc nou din zona Faleză Nord costă 300.000 de euro. /Timişoara are preţuri care pornesc de la  14.000 de euro pentru o garsonieră şi ajung la 180.000 de euro pentru un apartament cu trei camere din zona centrală. Capitala Moldovei aduce preţuri de 13.000 de euro pentru o garsonieră şi de 155.000 de euro în cazul unui apartament cu trei camere aflat în zona Copou.

  • Cum a ajuns o garsoniera de la 76.000 la 40.000 de euro. Notarii someaza

    Daca in 2008, cand pe piata imobiliara preturile au explodat si
    o garsoniera din Bucuresti se vindea, in luna mai, cu 76.000 de
    euro, in mai 2010 pretul cerut de proprietar a scazut la 41.101
    euro.

    Aceeasi scadere, cu aproximativ 50%, s-a inregistrat si la
    apartamentele cu doua camere. Cea mai mare scadere de preturi, de
    60%, s-a inregistrat la apartamentele cu patru camere. Daca in 2008
    un astfel de apartament se vindea cu 192.000 de euro, acum pentru
    el se cer 114.140 de euro.

    Detalii pe
    www.gandul.info
    .

  • Doua camere la Brasov costa cat o garsoniera in Bucuresti

    Pe piata imobiliara au inceput sa apara chilipirurile, la
    aproape doi ani de la primele semne de declin. Portalul
    www.imobiliare.ro a realizat un top al locuintelor atractive din
    punctul de vedere al raportului calitate/pret din Bucuresti si din
    alte cinci mari orase din tara.

    In cartierul Pajura din Bucuresti, o garsoniera de 34 mp situata
    la etajul unu din noua este scoasa la vanzare pentru 30.000 de
    euro. Cu patru mii de euro mai mult, poate fi cumparata o
    garsoniera cu o suprafata de 37,66 mp intr-un ansamblu rezidential
    din Militari, aflat inca in stadiul de constructie.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info