Tag: gadget

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 4 februarie 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Plan de afaceri pentru un gadget gândit în România
     
    Vâlva creată în jurul unor boxe bluetooth în formă atipică, aflate printre dispozitivele care ne-au reprezentat la târgul internaţional de tehnologie CES, i-au adus în atenţia noastră pe Daniel Văduva şi Mylan Louertani, amintindu-ne şi de cât de puţine produse hardware dezvoltă antreprenorii români.
     

     


    STRATEGIE: Din Carpaţi în California
     
     

    INTERVIU: Românul care se distrează cu ideile

     


    SERVICII: Teleportare în lumea curieratului
     

    LIFESTYLE: Cât sport mai fac corporatiştii
     
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Aplicaţiile de altădată

    Un artist britanic, Thomas Olliver, şi-a imaginat exact acest lucru, prezentând cele mai populare aplicaţii online de azi sub forma unor gadgeturi din anii ’80 în cadrul proiectului Re:Birth. Astfel, în viziunea sa, WhatsApp ar fi un aparat de emisie-recepţie, Facebook un pager, serviciul de muzică Spotify un walkman, iar Instagram un aparat foto de unică folosinţă, din acelea care se aruncau după ce se termina filmul inclus în ele, în timp ce Netflix ar fi un dispozitiv de vizionat diapozitive. 

  • Economia mondială a ajuns să fie condusă de GPS. Dacă sistemul cade, lumea nu are niciun plan de rezervă

    Duke Buckner îşi savura micul dejun la hotelul Renaissance din Tel Aviv privind peste portul oraşului în ziua în care timpul s-a blocat, scrie Bloomberg. Buckner supraveghează marketingul şi dezvoltarea afacerilor pentru Microsemi Corp., un contractor american pentru comunicaţii şi apărare, şi primeşte prin e-mail copii ale rapoartelor de eroare pentru echipamentele sale. Rar îi vine mai mult de unul într-o singură zi; însă, în dimineaţa zilei de 26 ianuarie 2016, rapoartele au inundat cutia de poştă electronică. Buckner a uitat de micul dejun.

    Reclamaţiile aveau de-a face cu receptoarele de sincronizare Microsemi pentru sistemul global de poziţionare prin satelit, tehnologia omniprezentă de navigaţie prin satelit construită pentru armata americană, dar care şi-a găsit drumul spre toate buzunarele. GPS-ul nu este doar pentru hărţi. Este şi un fel de ceas uriaş, spaţial. Computerele de pe întreg Pământul utilizează sistemul pentru a determina ora cu o precizie de până la a miliarda parte dintr-o secundă. Când există cel mai mic dezacord între acele computere, lucrurile o iau razna.

    Receptoarele de sincronizare Microsemi emiteau mesaje de eroare tocmai din cauza unei astfel de discrepanţe. „Când operaţiunile se desfăşoară normal, aceste aparate nu emit avertismente ani de zile“, spune Buckner. „Astfel că, atunci când unul se blochează de mai multe ori, oamenii nu ştiu ce să facă.“ În următoarele 11 ore, antenele de telefonie mobilă şi-au pierdut conexiunile, poliţia americană şi staţiile de incendiu au raportat erori de comunicare, semnalele radio ale BBC au fost întrerupte şi telescopul care urmăreşte asteroizi pe orbita Pământului a ieşit din funcţiune.

    Cauza principală a fost o eroare în reţeaua GPS. Când Forţele Aeriene din SUA, care operează cei 31 de sateliţi, au dezafectat unul mai vechi şi au înlăturat valorile acestuia din baza de date, au introdus accidental mici erori în sistem, distorsionând cifrele. Până când mailul lui Buckner a început să primească sesizările, câţiva sateliţi au transmis date de timp eronate, rămânând în urmă cu a 13,7 milioana parte dintr-o secundă.

    Fiecare satelit poartă mai multe ceasuri atomice care măsoară timpul urmărind cât de des electronii din miezurile lor trec de la o formă de energie la alta. Sateliţii transmit apoi aceste date, împreună cu locaţiile lor pe orbită, spre Pământ. Aici, receptorul GPS din telefonul mobil sau de pe orice alt gadget se bazează pe consistenţa acestor calcule ultraprecise pentru a determina unde se află.

    Este greu de evaluat cât de dependentă a devenit economia mondială de GPS de când Departamentul Apărării al Statelor Unite a început să ofere publicului, serviciul de localizare în anul 2000. Există 2 miliarde de receptoare GPS în folosinţă în întreaga lume. Agenţia de navigaţie prin satelit a Europei estimează că numărul va atinge 7 miliarde până în 2022. Pe lângă industria telecomunicaţiilor, şi băncile, companiile aeriene, companiile de utilităţi, companiile de cloud computing, de radio şi de televiziune au nevoie de date GPS precise pentru timp. La fel şi serviciile de urgenţă, dar şi forţele militare. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a desemnat 16 sectoare de infrastructură drept critice. 14 dintre ele depind de GPS.

    Câteva alte sisteme de navigaţie prin satelit sunt în funcţiune sau în curs de implementare: Galileo (operat de Uniunea Europeană), Glonass (Rusia) şi BDS (China); însă numai sistemul rus pretinde acoperirea globală.

    Cele mai importante servicii, precum şi pieţele financiare, au sisteme de siguranţă – propriile ceasuri atomice sau conexiuni la instrumente mai puţin precise. Însă unele dintre aceste sisteme de rezervă depind de sincronizarea cu sateliţii GPS, iar precizia lor ar putea dura doar câteva minute. „GPS-ul este singurul care poate face rău întregii economii moderne“, spune senatorul John Garamendi, un democrat din California care avertizează cu privire la astfel de pericole de ani de zile în calitate de membru al comisiilor parlamentare privind serviciile armate, transportul şi infrastructura. „Niciun telefon mobil, niciun bancomat nu va mai funcţiona.“

    Haosul intermitent de 11 ore care a distrus micul dejun al lui Buckner a fost doar un indiciu a ceea ce este posibil. Aceea a fost o greşeală nevinovată la urma urmei, nu un atac concertat asupra reţelei GPS, însă politicienii americani nu au făcut prea multe pentru a proteja sistemul de atunci.

    În afară de Garamendi, una dintre cele mai puternice voci care pledează pentru a acoperi vulnerabilităţile GPS este Dana Goward, care conduce fundaţia nonprofit Resilient Navigation and Timing. Fondat în 2013, ONG-ul este susţinut de contractori din domeniul apărării şi de companii asociate.

    Fost pilot de elicopter al Pazei de Coastă, Goward nu ezită când este întrebat ce ar însemna un blocaj de amploare a GPS. Este ca atunci când au fost ignorate avertismentele de a consolida uşile cabinelor de pilotaj ale avioanelor înainte de tragediile de pe 11 septembrie, spune el, sau alarmele despre şubredele diguri de protecţie din New Orleans înainte de uraganului Katrina: „Oamenii vor muri“.

    Baza Forţelor Aeriene Schriever, aflată la câţiva kilometri est de Colorado Springs, găzduieşte Escadrila 2 de Operaţiuni Spaţiale. 2SOPS operează reţeaua GPS dintr-o singură cameră în spatele a două uşi cu cod, o gardă armată, bariere care se pot ridica din calea de acces pentru a bloca vehiculele şi trei garduri legate cu lanţuri şi acoperite cu sârmă ghimpată.

    În centrul de operaţiuni, într-o zi din iunie, opt militari de aviaţie în uniformă şi doi contractori civili se pregătesc să efectueze un test de rutină care să asigure că sateliţii pot comunica. Toţi militarii de la aviaţie au permis de trecere la nivelul secret sau ultrasecret. Fiecărui vizitator i se cercetează trecutul.

    Limbajul 2SOPS este, evident, plin de acronime.

    „Pre-pass SV15!“, spune operatorul sistemului de sateliţi.

    „C/L1-8 Pasul 4 ascultă pentru pre-pass“, răspunde şefului misiunii.

    „Activ acum, SV 15, şirul CAPE A, SSO 1, vizibilitate la DIEGO, VSOH / NAV / MOD / GBD, fără CIF/TP aplicabile“, spune operatorul de sistem.

    2SOPS transmite de obicei un nou mesaj de navigaţie fiecărui satelit o dată la 24 de ore pentru a se asigura precizia, folosind o reţea de 11 antene amplasate în întreaga lume. Între timp, unitatea monitorizează reţeaua GPS pentru deranjamente şi defecte, pe baza semnalelor precise de navigaţie şi de sincronizare trimise de militarii de la aviaţie sateliţilor la fiecare 1,5 secunde. Este o muncă repetitivă pe care poţi ajunge s-o faci fără să mai gândeşti, spune colonelul Stephen Toth, care conduce 2SOPS. „Rutina te poate face să laşi garda jos“, spune el. „Trebuie acordată o atenţie deosebită pentru a nu se întâmpla acest lucru.“

    O mulţime de lucruri pot perturba funcţionarea sateliţilor în afară de informaţiile dintr-o bază de date. Explozii solare. Deşeuri spaţiale. Şi, poate, forţe străine ostile. Pentagonul a început să considere chiar sateliţii posibile ţinte în 2007, când China şi-a distrus unul din vechii sateliţi meteo folosind o rachetă. Coreea de Nord, Iranul şi Rusia au declarat că au dezvoltat armament prin care pot distruge sateliţi. Într-un efort de a evita hackingul, 2SOPS a creat funcţia de operator pentru apărare cibernetică, iar militarii extind instruirea conexă pentru operatorii de satelit.

    În iunie, preşedintele Trump a surprins, la o întâlnire a Consiliului Naţional pentru Spaţiu, o comisie atât de nouă încât nu are un site web, când şi-a anunţat intenţia de a crea o Forţă Spaţială, a şasea divizie a armatei, care să completeze Forţele Aeriene. Ideii i s-a opus secretarul de apărare şi s-ar putea lovi de o împotrivire puternică în Congres, care anul trecut a respins tocmai o astfel de propunere. Însă pericolele nu sunt greu de imaginat, iar SUA sunt slab pregătite pentru ele. Deşi există protocoale şi acorduri internaţionale care dictează ce trebuie făcut atunci când un avion de luptă rusesc zboară prea aproape de un avion american peste teritoriul sirian sau de o navă a marinei americane care se află în apele chinezeşti, nu există un regulament pentru ceea ce se întâmplă când activitatea unui satelit străin pare ostilă.

    De partea receptorului, semnalele GPS sunt destul de slabe pentru a fi ecranate de găinaţul porumbeilor de pe antenele de telefonie mobilă – sau pentru a fi bruiate de răufăcători folosind aparatură surprinzător de uşor de obţinut. Deşi sutele de modele de dispozitive de bruiaj sunt ilegale în cele mai multe ţări, Agenţia Europeană de Navigaţie prin Satelit a înregistrat aproximativ 50.000 de incidente de bruiaj deliberat în ultimii doi ani, fiind vorba în principal de camioanagii sau şoferi pentru servicii ca Uber care încearcă să ascundă de angajatori unde se află în timpul pauzelor. Se presupune că bruiajul a fost de vină atunci când peste 40 de aeronave au rămas fără semnal GPS în iulie şi august 2016, când s-au apropiat de pistele Aeroportului Internaţional Ninoy Aquino din Manila. Toate au aterizat în siguranţă, piloţii profitând de vizibilitatea bună, însă vremea nu este întotdeauna atât de îngăduitoare.

    Cea mai perfidă tactică pe teren este spoofingul GPS-ului, adică folosirea unui software maliţios pentru a transmite semnale false şi a păcăli receptorul unei aeronave să creadă că este într-un loc sau la un moment care n-are nimic de-a face cu realitatea. Astfel de metode „ar funcţiona cu siguranţă împotriva maşinilor ce folosesc Uber, a maşinilor autonome, a dronelor de livrare ale Amazon“ şi a multor altele, spune Todd Humphreys, profesor de inginerie aerospaţială la Universitatea din Texas.

    În lumea finanţelor, spoofingul subtil ar putea păcăli totul, de la cititorul de carduri de credit dintr-un magazin de proximitate la bursele de valori din New York. „Dacă schimbaţi semnificativ timpul de referinţă, toată lumea va observa“, spune Andrew Bach, care obişnuia să supravegheze serviciile de reţea ale NYSE. „Lucrul care-i preocupă pe oameni este dacă nu cumva cineva va da subtil timpul înainte sau înapoi pentru a crea confuzie în operaţiunile industriei financiare.“ Chiar dacă majoritatea companiilor importante de pe Wall Street au propriile lor ceasuri atomice ca sisteme alternative la GPS, introducerea de anomalii subtile ar putea perturba algoritmii care conduc lumea tranzacţiilor de înaltă frecvenţă, declanşând o retragere în masă de pe aceste pieţe.

    Spoofingul din partea puterilor străine ostile este o preocupare şi pentru Pentagon. În timpul unei demonstraţii din 2012, ofiţeri ai Securităţii Interne au văzut înmărmuriţi cum Humphreys şi colegii săi au deturnat o dronă dându-i coordonate GPS false şi ghidând-o departe de traiectoria originală. Forţele militare ruseşti au capacitatea de a deturna dronele de deasupra Siriei şi a Mării Negre, spune o persoană familiarizată cu problema.

    Forţele Aeriene spun că spoofingul nu este responsabilitatea lor, că misiunea 2SOPS este doar menţinerea semnalului din reţeaua GPS şi nu se asigură că receptoarele îl pot citi cu precizie. Cu toate acestea, nicio altă agenţie guvernamentală nu este responsabilă cu acţiuni de prevenire a spoofingului şi bruiajului.

    Ţine de companii ca Microsemi să dezvolte firewalluri antispoofing şi să le actualizeze. Departamentul pentru Securitate Internă declară că oferă asistenţă şi expertiză tehnică operatorilor de infrastructură critică, dar numai la cerere. În mare parte, spun oficialii guvernamentali, este de datoria companiilor să se asigure că au planuri de rezervă.

    Acest lucru este nerealist, spune Goward, lobbyist. „Toată lumea cu care am discutat, din toate industriile, consideră că aceasta este responsabilitatea guvernului şi niciun sector despre care ştim, în afară de serviciile financiare importante, nu este capabil să reziste unei întreruperi semnificative pentru o perioadă mare de timp“, precizează el. Atitudinea corporatistă pare să fie una de distrugere reciprocă sigură, în genul „Nu eu voi fi învinovăţit, ci forţele aeriene sau guvernul. Aşa că de ce ar trebui să dau bani de la mine?”.

    La o oră de condus la nord de baza Forţelor Aeriene, în Waterton, Colorado, se întinde o platformă a Lockheed Martin în funcţiune din 1955, când era suficient de izolată pentru testarea rachetelor. Astăzi, suburbiile Denverului au ajuns până aproape de gardul care înconjoară cele 5.600 de hectare ale platformei. Printre cele 185 de construcţii, compania a ridicat recent o sală de curăţare de 128 milioane de euro, cu o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi. Înăuntru, după gărzile înarmate, o jumătate de duzină de lucrători echipaţi cu jachete lungi, protecţii de păr şi pentru încălţăminte, toate antistatice şi antiscame, asamblează următoarea generaţie de sateliţi GPS.

    Forţele Aeriene au aprobat lansarea primului satelit GPS 3, iar Lockheed se aşteaptă ca încă unul să primească permisiunea în vara aceasta, după terminarea testelor de vid în spatele unei uşi cât trei etaje situate chiar lângă camera de curăţare. Testele imită condiţiile din spaţiul cosmic folosind pompe cu aer rece sau cald care produc presiuni scăzute şi temperaturi cuprinse între -150 C şi 150 C, adică temperaturi cosmice.

    Sateliţii GPS 3 sunt proiectaţi să funcţioneze 15 ani, cu 25% mai mult decât generaţia actuală, care şi-a depăşit cu mult speranţa de viaţă datorită, în parte, administrării atente a combustibilului. De asemenea, GPS-ul 3 oferă un semnal de opt ori mai puternic, ceea ce face mai dificilă blocarea, cu o precizie a locaţiei de trei ori mai mare. Însă noii sateliţi nu dispun încă de cele două tehnologii puternice antispoofing de pe piaţă, ambele fiind straturi suplimentare de securitate esenţiale pentru a detecta atacurile şi a demonstra că semnalele şi mesajele de navigaţie sunt autentice.

    Deşi ar ajuta ca guvernul să folosească tehnici de criptare mai bune, ar fi mai sigur să reducă dependenţa economiei mondiale de GPS, spune Garamendi. El insistă de ani de zile ca guvernul federal să construiască o reţea radio de rezervă, la sol, numită Navigaţie la distanţă îmbunătăţită (eLoran); aceasta ar furniza semnale mai puternice decât cele ale sateliţilor GPS. Congresul estimează că proiectul va costa contribuabilii 200 de milioane de dolari. Coreea de Sud spune că până în 2020 va avea acoperire eLoran.

  • Tânărul de 28 de ani care a abandonat facultatea pentru a crea cel mai bun smartphone din lume – nu vrea totuşi ca acesta să fie comparat cu Apple

    La vârsta de 21 de ani Carl Pei a renunţat la facultate şi s-a mutat în China pentru a-şi urma pasiunea pentru gadgeturi. În doar câţiva ani, compania Oneplus pe care a înfiinţat-o în 2013 alături de CEO-ul Pete Lau a ajuns să fie cotată la 1 miliard de dolari, revoluţionând lumea smartphone-urilor şi poziţionându-se ca un concurent serios faţă de giganţii Apple şi Samsung, dar la un preţ mult mai accesibil.

    Şi asta datorită eliminării intermediarilor din procesul de vânzare, precum şi utilizarea comerţului electronic ca şi canal principal de vânzări. Conform lui Pei, pe lângă preţul mic al telefonului, clienţii au fost atraşi în special de camera noului model. Cu toate acestea, antreprenorul spune că nu vrea ca smartphone-ul său să fie comparat cu cele produse de Apple.

    În ceea ce priveşte “moartea smartphone-urilor” şi înlocuirea acestora cu realitatea virtuală (VR), Carl Pei a spus, în cadrul unui interviu Business Insider, că “acest lucru nu se va întâmpla. Smartphone-urile vor rămâne în centrul atenţiei utilizatorilor cel puţin pentru următoarea decadă”.
     

  • Gadget Review: Acer swift 5, ultrabook-ultrauşor – VIDEOREVIEW

    – Baterie mediocră

    – Luminozitatea ecranului putea fi mai bună

    +Foarte uşor

    + Performant

    Laptopul are un design clasic, iar modelul pe care l-am avut în teste are o combinaţie de culori de albastru şi auriu, ceea ce-l face să arate premium; mie mi-a plăcut. Totuşi, nu acelaşi lucru nu poate fi spus şi despre calitatea construcţiei. Datorită faptului că laptopul este construit dintr-un aliaj de magneziu care îi permite să aibă o greutate mică, nu are totuşi tăria unui aliaj din aluminiu. Dacă ar fi să cataloghez cele trei niveluri de calitate, le-aş ordona aşa: plastic, aliaj de magneziu, aluminiu. Totuşi, acest lucru nu m-a deranjat atât de mult şi aş prefera greutatea mică a acestui laptop – în dauna unui laptop mai greu, dar din aluminiu.

    Pe lângă faptul că este mai uşor, acest laptop este şi rapid. Noi am avut o variantă echipată cu un procesor Intel i7 de 1.8 GHz, generaţia a opta, 8 GB DDR3 RAM, 512 GB SSD şi o placă grafică integrată de la Intel. Laptopul rulează Windows 10 şi vine echipat cu o baterie de 36 Wh. Aceste elemente îl fac pe Acer Swift 5 foarte portabil şi destul de performant pentru a realiza majoritatea lucrurilor de care ai nevoie (editare texte, fotografii şi chiar editare video). Pe partea de jocuri, experienţa este limitată din cauza plăcii video integrate, ceea ce înseamnă că poţi încerca jocuri mai vechi, dar nu şi pe cele mai noi, cu cerinţe grafice ridicate.

    Displayul este de 14 inchi, are margini mici şi astfel poţi lucra confortabil la editarea unei fotografii sau a unui mic video. Unghiurile de vizualizare sunt destul de bune şi culorile sunt redate corect, dar mi-aş fi dorit ca luminozitatea ecranului să fie mai ridicată, deoarece nici măcar la maximum nu-l poţi utiliza eficient atunci când bate soarele în monitor. Ceea ce e puţin ciudat, având în vedere că este un ultrabook a cărui menire este să fie folosit pentru tot şi oriunde. Am editat poze şi chiar şi un video (rezoluţie Full HD) şi totul a mers fără probleme, iar culorile păreau naturale şi contrastante. M-am uitat şi la un film, iar experienţa a fost una bună, deşi mi-aş fi dorit ca difuzoarele, atunci când volumul este dat la maximum, să nu zdrăngănească atât de tare.

    Tastatura este una satisfăcătoare. Nu este printre cele mai bune sau cele mai proaste pe care am tastat, dar poţi să-ţi faci treaba şi am scris destul de mult fără să simt nevoia să schimb laptopul. Trackpadul este şi el OK, degetele curg repede şi fără rezistenţă, dar este puţin cam tare şi cam zgomotos la clic.

    Un alt punct la care astfel de laptopuri excelează în mod obişnuit este autonomia bateriei. |n cazul de faţă, pentru că Swift 5 are o baterie mică, te poţi aştepta la o funcţionare de 6-7 ore pe o singură încărcare. Acest lucru se poate prelungi dacă scazi luminozitatea şi treci pe modul economic. Partea bună este faptul că laptopul se încarcă destul de repede: de la 0 până la 100% ajunge în cam o oră şi jumătate sau două ore. De obicei, ultrabookurile nu stau foarte bine la capitolul conectivitate, deoarece sacrifică numărul de porturi pentru o portabilitate mai ridicată.

    Totuşi, Swift 5 este o excepţie deoarece are două porturi USB 3.0, un port HDMI, jack audio şi un port USB de tip C. Un alt lucru, destul de minor aş spune eu, care m-a deranjat este zgomotul ventilatorului atunci când funcţionează la viteză mare pentru a reduce căldura laptopului.Swift 5 este foarte atrăgător pentru cei care au nevoie de un laptop oriunde s-ar afla şi care ar putea duce majoritatea lucrurilor pe care ai vrea sau ai avea nevoie să le faci. Totuşi, bateria are o autonomie mică, iar asta înseamnă să ai încărcătorul la tine în zilele ocupate.

    Având în vedere aceste elemente, eu consider că Acer a făcut un pas în faţă şi mă aştept la ceva şi mai bun pentru versiunea 2019.

  • Probleme pentru americanii de la Fitbit: Mai mulţi utilizatori spun că au fost electrocutaţi de gadget-urile producătorului

    Brăţările de fitness Fitbit au devenit populare printre consumatorii care doresc să îşi îmbunătăţească starea de sănătate, însă unii utilizatori au raportat că ar fi fost electrocutaţi de gadget-urile americanilor, potrivit CBS.

    Unul dintre clienţi, Chris Nelson, spune că după o lună de la achiziţia produsului Fitbit Charge 2, într-o seară în care urma să îşi pună fiica în vârstă de trei ani la culcare, brăţara l-a electrocutat.

    „A fost clar un şoc electric”, spune Nelson,

    Fiica lui nu a fost rănită însă Chris spune că şocul i-a produs o rană pe încheietură şi i-a amorţit mâna pentru o scurtă perioadă de timp.

    „Din ce îmi pot da seama, am fost electrocutat de conectorul de pe încheietura mea”, spune el.

    O altă clientă, Lauren Reiss spune că două modele diferite de Fitbit au electrocutat-o.

    „Am simţit şocul în toată mâna. A fost de intensitate mare”, spune ea pentru CBS. „Când m-am uitat la mâna am observat că sunt rănită. Este un pericol care trebuie adresat”.

    Fitbit spune că ia toate măsurile de siguranţă în modelele pe care le produce pentru a preveni contactul curentului electric cu pielea utilizatorilor.

    În fiecare raport pe care Fitbit l-a investigat, device-urile şi bateriile s-au dovedit a fi intacte şi funcţionale, neexistând semne de supraîncălzire, nereguli de voltaj sau defecţiuni.

    Compania a sugerat că şocul ar fi putut fi cauzat de electricitatea statică a pesoanelor.

    „Dacă ai avea un stimulator cardiac, sau dacă ai conduce o maşină în timp ce ţi se întâmplă acest lucru, daunele ar putea fi foarte serioase”, spune avocatul Steven Talley.

    Chris Nelson a primit un alt model de la Fitbit şi spune că nu a fost electrocutat de când îl foloseşte pe acesta.  

     

  • GADGET REVIEW: Mouse-ul wireless a cărui baterie nu se termină niciodată – VIDEOREVIEW

    Razer Mamba Hyperflux este un mouse wireless a cărui baterie nu se termină niciodată. De fapt, nici nu are baterie, iar asta a ajutat compania să producă un mouse wireless de doar 96 de grame (greutate atinsă de obicei doar de şoarecii cu fir). Cum se poate asta? Mouse-ul funcţionează exclusiv pe un mousepad special creat de Razer ce generează un câmp electromagnetic de încărcare. Mousepadul este conectat la calculator printr-un cablu USB şi atât timp cât este curent electric, mouse-ul va funcţiona la nesfârşit.

    Mecanismul este similar cu cel folosit de telefoanele care se încarcă wireless prin tehnologia Qi, dar în cazul de faţă suprafaţa de contact este mult mai mare şi mouse-ul poate fi folosit intens în timp ce se încarcă.

    Mouse-ul are două butoane pe lateral (care funcţionează ca înapoi şi înainte) şi cu două butoane deasupra, lângă rotiţă. Aceste două butoane sunt folosite pentru a seta viteza mouse-ului. Bineînţeles, toate funcţiile butoanelor pot fi schimbate.
    Razer este o companie ale cărui produse sunt ţintite în special pentru gameri, iar dacă un produs esenţial precum un mouse nu satisface cerinţele ridicate ale acestora, compania ar avea probleme.

    Mamba Hyperflux nu numai că funcţionează fără baterii, dar merge bine şi este precis. Acesta poate atinge o viteză de 16.000 DPI şi operează pe frecvenţa de 2,5 GHz, o particularitate care se reflectă  într-un semnal îmbunătăţit, fără interferenţe. Am testat mouse-ul în diferite scenarii de utilizare: de la gaming la editare video sau browsing şi totul a mers bine. Mouse-ul este uşor, confortabil şi ergonomic şi l-am folosit ore în şir fără ca mâna să-mi obosească.

    Interesant este şi faptul că mousepadul are două feţe: una de plastic şi alta de pânză cu scopul de a fi utilizate în funcţie de nevoi. Ai nevoie de precizie pentru editare foto sau ai nevoie să fii precis atunci când te joci? Utilizezi mouse-ul pe partea de pânză. Ai nevoie de viteză pentru jocuri precum DOTA 2? Atunci treci pe cealaltă parte. Diferenţe mari între cele două suprafeţe nu sunt, dar este bine că există opţiuni pentru doritori.

    De menţionat este faptul că mouse-ul funcţionează doar temporar când este luat de pe mousepad. Totuşi ţine îndeajuns de mult încât să nu se întrerupă imediat ce ai luat mouse-ul de pe suprafaţă. Asta înseamnă că mouse-ul poate fi folosit doar în acest mod şi trebuie să aveţi cu voi şi mousepad-ul dacă vreţi să meargă. Aşadar, tehnologia dezvoltată de Razer are avantaje, dar şi dezavantaje. Atunci când mă gândesc la un mouse wireless mă gândesc la mobilitate (acesta fiind punctul forte al acestui tip de gadget), faptul că-l poţi arunca în geantă pentru a-l folosi oriunde ai merge, atât timp cât ai o suprafaţă plană. Cu Mamba Hyperflux acest lucru nu este imposibil, dar nu este comod sau uşor.

    În stilul clasic al produselor destinate segmentului de gaming, atât padul, cât şi mouse-ul sunt dotate cu o serie de LED-uri multicolore. Acestea pot fi setate să funcţioneze în tandem sau separat sau luminile pot fi oprite.

    Tehnologia implementată de Razer este foarte interesantă şi mă bucur că a avut curajul să producă un astfel de mouse. Totuşi, Mamba Hyperflux are un preţ piperat, ceea ce ar putea împinge clienţii către alte produse mai ieftine, chiar dacă funcţionează cu fir sau cu baterii.

     

  • Gadget Review: Plantronics Voyager 3240 – VIDEOREVIEW

     
    + SUNET CLAR
    + REDUCE ZGOMOTUL DE FUNDAL EFICIENT
     
    – CASCA POATE DEVENI INCONFORTABILĂ DACĂ ESTE PURTATĂ MULT TIMP
     
    Plantronics s-a născut în 1961 în clasicul stil american, într-un garaj unde doi piloţi de avioane comerciale au inventat o variantă uşoară a căştilor folosite în aviaţie. Unul dintre produsele companiei înfiinţate de Courtney Graham şi Keith Larkin a fost folosit în spaţiu de către astronautul Wally Schirra, dar şi pe Lună de către Neil Armstrong.
     
    Plantronics Voyager 3240 este un headset Bluetooth care s-ar integra perfect în lookul unui om de business, alături de costum şi servietă. Este negru, minimalist şi destul de mic încât să nu fie deranjant. Pe cască se află un buton de pornire şi oprire, unul de volum şi încă unul de ”mute“, oprind astfel microfonul tău şi informând interlocutorul tău că acesta nu te mai poate auzi. Interesant este că tu încă poţi auzi ceea ce spune interlocutorul fără ca el să te audă.
     
    Voyager 3240 se adresează unui public ţintă: persoanele care sunt mereu ”pe fugă“ şi au nevoie să fie conectate la telefon. Drept urmare, experienţa de utilizare a unui astfel de headset ar trebui să fie foarte simplă şi intuitivă, iar Plantronics nu dă greş. Porneşti căştile şi activezi modul Bluetooth pe telefon, aştepţi să apară să le poţi împerechea şi gata. Mai mult, căştile sunt dotate cu tehnologie NFC, ceea ce înseamnă că le poţi conecta la un telefon (care are NFC) printr-o simplă atingere. De asemenea, mi-a plăcut faptul că poţi conecta mai multe telefoane în acelaşi timp. O astfel de funcţie este utilă pentru cei care au mai multe telefoane.
     
    Odată conectat, poţi vorbi până la cinci-şase ore înainte ca bateria Voyagerului să se termine. Apoi poţi pune casca într-o cutie pentru a se încărca. Astfel, casca Bluetooth se poate încărca din nou, fără a fi nevoit să găseşti o priză. Compania susţine că astfel mai obţii încă zece ore de convorbire înainte ca bateria să se termine. Dacă cumva ai uitat casca Bluetooth printr-o geantă, trebuie să ştii că aceasta are un regim de funcţionare în standby de şapte zile. Acest sistem este unul bun deoarece îţi asigură o autonomie îndelungată, dar şi un mod de păstrare a căştilor astfel încât să nu le pierzi. De asemenea, cutia are şi o curea mică, cu care o poţi prinde de geantă sau, dacă te vezi cowboy, poţi agăţa cutia de cureaua de la pantaloni.
     
    Şi acum, să vorbim despre partea cea mai importantă: calitatea sunetului transmis şi recepţionat. Plantronics Voyager 3240 este dotat cu trei microfoane care, alături de procesoarele de semnal digital îmbunătăţite, separă vocea de zgomotul de fundal, oferind claritate vocală la ambele capete ale conversaţiei. Astfel, interlocutorul va auzi doar ceea ce i se spune, nu şi zgomotele din fundal. În urma testelor desfăşurate, pot spune că acest lucru este adevărat: am vorbit pe stradă, la metrou şi lângă o pereche de boxe de unde răsuna muzică şi vocea a fost în prim-plan, zgomotul de fundal fiind minimal.  
     
    Şi la partea cealaltă a conversaţiei lucrurile au stat bine. Vocea se aude bine, casca are un volum satisfăcător, iar calitatea sunetului este mulţumitoare. Poţi asculta şi muzică în casca Bluetooth, dar fiind doar mono mă îndoiesc că foarte mulţi dintre cei care vor achiziţiona acest produs îl vor folosi pentru muzică; însă este bine că există această posibilitate. 
     
    Casca se prinde cu uşurinţă în ureche şi stă surprinzător de ferm. Chiar poţi să şi alergi cu casca în ureche pentru că nu o s-o pierzi. La capitolul confort, Plantronics mai are de îmbunătăţit lucrurile. Am stat cu casca 40-60 de minute în ureche şi simţeam o oarecare presiune, fiind nevoit să o transfer în cealaltă ureche.
     
    Voyager 3240 are şi senzori, astfel încât poţi răspunde la apel doar prin punerea căştii în ureche. O altă modalitate de interacţionare cu dispozitivul este prin comenzi vocale  answer sau ignore. Pentru a şti cine te sună, fără să te uiţi la telefon, poţi opta ca o voce robotică să-ţi spună cine te sună (funcţie utilă mai degrabă pentru numele străine, nu româneşti). 
    Casca Voyager 3240 poate fi folosită până la 30 de metri depărtare de telefon, susţine Plantronics. |n teste asta s-a dovedit adevărat într-un mediu mai puţin aglomerat. Într-un apartament cu mai multe ziduri semnalul s-a întrerupt. 
     
    În încheiere, pot să vă spun că utilizarea unui astfel de produs mi s-a părut eliberatoare, nemaifiind nevoit să folosesc telefonul pentru a răspunde la apeluri.
     
    Casca s-a dovedit a fi bună, tehnologia de anulare a zgomotului de fundal m-a impresionat; recomand Voyager 3240 oamenilor grăbiţi, pentru care vorbitul la telefon nu este doar un hobby, ci o componentă esenţială a muncii sale.
     
     
    CASETĂ TEHNICĂ:
    TIP IN EAR
    RAZA DE ACŢIUNE 30 M
    AUTONOMIE CONVERSAŢIE PÂNĂ LA 6 ORE 
    VERSIUNE BLUETOOTH 4.1
    TIMP ÎNCĂRCARE 90 MIN.
    GREUTATE 9 GRAME
    PREŢ APROXIMATIV 400 DE LEI
     
     
  • Gadget Review: alternativă viabilă la iPhone X şi Samsung S9 – VIDEOREVIEW

    + DESIGN MODERN

    + PERFORMANT

    + SINGURUL TELEFON CARE FILMEAZĂ 4K HDR

    + SLOW MOTION 960 FPS LA 1.080 P


    -CAM GREU

    – AMPLASAREA SENZORULUI DE AMPRENTĂ NU ESTE IDEALĂ


    Xperia XZ2 a trecut printr-un proces de împrospătare şi noul telefon a intrat în standardele moderne cu o combinaţie de sticlă şi aluminiu. Marginile de jos şi de sus s-au micşorat şi ecranul s-a întins până în lateral la cadrul de aluminiu. Telefonul este destul de mare, are o diagonală de 5,7 inchi, o grosime de 11,1 mm şi spatele este rotunjit.

    XZ2 este un telefon destul de greu (198 g), iar raportul de aspect 18:9 îl face destul de îngust pentru a putea fi ţinut confortabil în mână. |n lateral se se află butoanele pentru pornire şi cel de volum, dar şi un buton pentru camera foto (Sony păstrează tradiţia). Pe spate se află şi un senzor de amprentă, care la o primă vedere pare amplasat prea jos pentru ca telefonul să fie deblocat uşor. |n perioada de testare, am început să mă obişnuiesc să ţin telefonul mai jos astfel încât să ajung cu uşurinţă cu degetul pe senzor. Totuşi, nu pot să spun că prefer acest sistem faţă de celelalte.

    Ecranul este unul IPS LCD, ocupă 76% din suprafaţa telefonului, are o rezoluţie de 1.080 x 2.160 pixeli şi este HDR (High Dynamic Range). La fel ca şi în cazul XA2, XZ2 vine cu un mod contrastant de afişare a culorilor, ce face ca filmele şi fotografiile să pară mai vii. Faptul că ecranul este HDR înseamnă că este ilustrată o gamă mai largă de culori, iar în termeni simpli se traduce într-o imagine bună, excelentă pentru consum media.

    Sony a creat acest smartphone cu gândul la entertainement şi la consumul de media (jocuri video, filme sau muzică) şi de aceea a echipat telefonul cu două difuzoare stereo ce vin cu un nou sistem numit Dynamic Vibration System, care fac ca telefonul să vibreze. Intenţia companiei este să replice cumva experienţa de la cinema atunci când basul puternic îţi zguduie scaunul, la o scară mai mică, bineînţeles. Astfel, atunci când cineva loveşte o uşă, simţi o vibraţie puternică în telefon.
    E bine că poţi seta intensitatea acestui efect, deoarece la nivel maxim telefonul se zguduie destul de tare şi nu oferă o experienţă plăcută, ci mai degrabă una deranjantă. Pe nivelul normal este o experienţă interesantă, dar eu am preferat nivelul de vibrare redus.

    Difuzoarele au un volum bun şi sunetul are o calitate bună. Aşadar, japonezii oferă o experienţă completă pentru cei care obişnuiesc să vadă multe filme pe telefoane. Sony Xperia XZ2 este un telefon dotat cu componente de top: cel mai nou procesor Snapdragon 845, procesor grafic Adreno 630, 4 GB RAM (există variantă şi cu 6 GB RAM) şi cu un spaţiu de stocare intern de 64 GB, extensibil până la 400 GB printr-un card microSD. Asta face din XZ2 unul dintre cele mai performante telefoane de pe piaţă (în testele realizate de mine, pe platforma AnTuTu, XZ2 a obţinut scoruri de peste 250.000 de puncte, devenind lider). Alte teste (de exemplu: Basemark OS, Geekbench) îl pun pe locurile doi, trei sau patru, dar, oricum ar fi, XZ2 este un smartphone care nu ar trebui să se împiedice cu nicio aplicaţie, joc sau cu multitasking.

    Pentru partea de fotografie, compania japoneză a ales o cameră foto cu un senzor de 19 MP cu o deschidere a diafragmei de f/2.0 dotată cu tehnologia Motion Eye. Calitatea fotografiilor făcute cu această cameră este consistentă, telefonul realizând fotografii contrastante, cu detalii bune în condiţii de iluminare potrivite. Totuşi, din cauza faptului că senzorul este unul larg, imaginea pierde din claritate la colţuri.

    Modul auto este destul de priceput în a recunoaşte diferite scenarii de fotografiere (peisaj, portret etc.) şi ajustează setările conform acestor setări. Totuşi, la fel ca la Xperia XA2, modul de fotografiere este destul de lent. 

    Surprinzător, camera Sony nu are stabilizare optică şi sistemul se bazează doar pe stabilizare electronică (realizată din software) pentru ca imaginile să arate bine. |n aceste condiţii, imaginile realizate pe timp de noapte arată destul de bine. Sistemul de reducere a zgomotului lui XZ2 este destul de agresiv; drept urmare claritatea este îmbunătăţită, dar în acelaşi timp zgomotul din imagine este mult mai pronunţat.

    Camera frontală a suferit şi ea modificări faţă de modelul anterior, fiind una de doar 5 MP (f/2.2); este una competentă, dar fără nimic impresionant. Selfie-urile realizate pe timpul zilei arată satisfăcător, nu duc lipsă de detalii, dar atunci când luminozitatea scade, zgomotul din imagine devine evident.

    Pe partea de video, Sony vine cu o premieră: XZ2 este primul smartphone din lume ce poate filma 4K HDR, ceea ce înseamnă imagini cu o dinamică a culorii mai largă. Pe scurt, detaliile din zonele întunecate şi luminoase sunt mai clare decât cele regăsite într-o filmare clasică. Am filmat 4K HDR pe înserat şi am fost mulţumit de rezultat.

    2018 este anul slow-motionului: mai toţi producătorii introduc pe smartphone-urile de top filmarea la 960 de cadre pe secundă, dar Xperia XZ2 este unul dintre singurele telefoane care pot filma la 960 fps la o calitate full HD (1.080 p). |nsă există şi aici un mic compromis, durata filmării fiind înjumătăţită faţă de 720 p. Din păcate, încă nu există stabilizare a imaginii pe video la rezoluţie 4K sau 1.080 p la 60 de cadre pe secundă.

    Telefonul este echipat cu o baterie de 3.180 mAh (nici foarte mare, nici foarte mică pentru un telefon de aceste dimensiuni); acest lucru înseamnă, în cazul meu, o autonomie de o zi şi jumătate. Pentru unii utilizatori este suficientă şi pentru utilizare timp de două zile, cu siguranţă. De remarcat este că Samsung S9 Plus, cu o baterie de 3.500 mAh, are o autonomie similară.
    Luând în considerare toate aceste elemente, pot să spun că Sony, prin intermediul Xperia XZ2, intră în lupta pentru cel mai bun smartphone al anului.
     

    CASETĂ TEHNICĂ

    PROCESOR OCTA-CORE SNAPDRAGON 845
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 630
    RAM 4 GB
    SPAŢIU STOCARE 64 GB + MICROSD PÂNĂ LA 400 GB
    DISPLAY IPS LCD, 5.7 INCHI, 1.080 X 2.160 PIXELI, 424 PPI
    CAMERA FOTO 19 MP (F/2.0) 2.160 P @ 30 FPS, 1.080 P @ 60 FPS
    PRINCIPALĂ
    CAMERA FOTO 5 MP (F/2.2), 1.080 P
    FRONTALĂ
    BATERIE 3.180 MAH, FAST CHARGING 3.0
    SISTEM DE OPERARE ANDROID 8
    GREUTATE 198 G
    PREŢ APROXIMATIV 3.500 DE LEI