Tag: functionar

  • Povestea misterioasă a omului care controlează industria berii

    Kent Martin sau “Battle”, aşa cum îi place să fie numit, este un funcţionar public american responsabil cu aprobarea sau respingerea etichetelor de bere. Martin  este cunoscut de toţi producătorii de bere pentru felul în care decide privitor la etichetele care vor ajunge pe rafurile magazinelor.

    Cei care au interacţionat cu el îl numesc excentric, tensionat şi întotdeauna îmbrăcat la costum. Kent Martin a aprobat, de unul singur, aproape 30.000 de etichete de bere în 2013, adică aproape 80 de etichete pe zi.

    Cei mai mulţi producători americani de bere au avut de suferit, cel puţin o dată, în urma deciziilor date de Kent Martin. El este o adevărată legendă în rândul acestora, însă o persoană extrem de retrasă şi care se fereşte de presa sau alţi curioşi. “El este regele berii. Deciziile sale sunt legi”, a declarat pentru The Daily Beast un colaborator care a preferat să rămână anonim. “Are în mâinile sale controlul asupra unei industrii de miliarde de dolari.”

    Printre etichetele respinse de Martin se află un exemplar care prezentă o carte de joc, rege de inimă roşie. Martin le-a transmis producătorilor că inima roşie poate induce ideea că berea are efecte pozitive asupra inimii. Un alt exemplu este al unei etichete care avea la final un anunţ care interzicea spiriduşilor să consume băuturi alcoolice. Funcţionarul a considerat că mesajul transmis clienţilor este unul “confuz”.

  • DOSARUL evaziunii fiscale de peste 50 milioane de euro: Funcţionarul ANAF Antonio Burlac şi liderul grupării, Moubarak, arestaţi preventiv

     Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, marţi seară, arestarea omului de afaceri Moubarak Mahmoud Sleiman, identificat de anchetatori drept liderul grupării, în dosarul de evaziune fiscală de 70 de milioane de euro, în domeniul alimentar.

    De asemenea, magistraţii instanţei supreme i-au arestat pe: angajatul ANAF Antonio Burlacu şi pe Masri Mohamed Mahmoud, Răzvan Adrian Lungu, Abdul Mousim al Zaid, Vasile Corbu, Georgian Rădulescu, Florin Dãnilã, Sorin Cristian Ştefan şi El Madhoun Suheil Rashid Selim Ahmed.

    Judecătorul de caz a decis cercetarea în stare de libertate cu măsura interdicţiei de a părăsi ţara a Cameliei Sora, Georgetei Neagu şi a Petrei Gherbezan, în acelaşi dosar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SCHIMBĂRI PENTRU BUGETARI – Ponta: Raportul între salariul minim şi maxim va ajunge la 1-7. Legea funcţionarului public va fi modificată

     Şeful Guvernului a precizat că el a propus ca raportul dintre salariul minim şi cel maxim să nu fie mai mare de 1 la 7, chiar dacă multora li s-a părut exagerat.

    În cadrul acestei grile, salariul minim în administraţie ar putea fi mai mare decât salariul minim brut pe economie, respectiv de 1.000 lei faţă de 800 lei, dar fără a depăşi anvelopa cheltuielilor de personal, de 7% din PIB.

    “În limita cheltuielilor cu personalul de 7% din PIB şi raportat la bugetul de anul ăsta, vreau să las, nu să spun eu de la Ministerul de Finanţe cât câştigă un angajat dintr-o primărie sau dintr-un minister, o posibilitate mai flexibilă, pentru ca între un minim – nu poţi să dai sub salariul minim pe economie – şi un maxim – pentru că eu cred că există în sectorul bugetar salarii mult prea mari – să dau mai multă flexibilitate conducătorului fiecărei instituţii în parte în a-şi aranja oamenii. Eventual, dacă nu mai are nevoie de 100, ci doar de 80, dar îi plăteşte mai bine, e în regulă, poate că mai taie salariile mari şi le măreşte pe cele mici, deci un tip de flexibilitate care să ţină cont de performanţa şi ncesitatea fiecărui angajat”, a spus Ponta la RTV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grapini spune că o “masă critică” de angajaţi de la stat nu îşi face treaba şi vrea schimbarea legii

     Ea a spus că după desfiinţarea Gărzii Financiare, angajaţii instituţiei vor fi în continuare funcţionari publici şi vor fi la dispoziţia Agenţiei pentru Funcţionari Publici.

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va fi restructurată şi va rămâne în subordinea Ministerului Finanţelor, iar controlul operativ va fi realizat de către o singură entitate, rezultată din comasarea Gărzii Financiare, Vamă şi Direcţia Antifraudă.

    “Asta este sarcina ministrului de resort, să vadă ce fac, dar eu nu asta aş plânge. Din contră, eu astăzi la întâlnire am criticat calitatea funcţionarului public şi am cerut acestui grup de lucru să îmi vină cu o propunere de schimbare a legii funcţionarului public, pentru că eficienţa unui ministru este dată de modul cum lucrează funcţionarii publici”, a adăugat ea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATENTATUL din BOSTON: Mama suspecţilor poate fi arestată în SUA. Există un mandat de arestare pe numele ei din 2012

     “Există un mandat de arestare pe numele ei”, a declarat telefonic un funcţionar de la un tribunal din oraşul Natick, în statul Massachusetts, pentru agenţia rusă. “În cazul în care este oprită aici sau altundeva pe teritoriul statului, ea poate fi arestată, sau oriunde altundeva pe teritoriul Statelor Unite, ofiţerul fiind cel care decide”, a adăugat el, potrivit Ria Novosti.

    Porivit acestui oficial, documente judiciare arată că Zubeidat Ţarnaeva a fost arestată anul trecut pentru furt din magazinul Lord & Taylor, la Natick, după ce agenţi de pază au chemat poliţia. Ea a fost acuzată că a furat haine în valoare de 1.600 de dolari din acest magazin. Natick este un oraş situat pe ruta maratonului din Boston, la aproximativ 16 kilometri de la linia de start.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MITĂ pentru un înalt funcţionar ANAF. Patronul turc al unei firme care importă legume şi fructe a fost arestat pentru că a oferit 40.000 de euro

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pe Şahin Yuksek, asociat unic al firmei Yuksek International Fruct SRL, în 20 aprilie, pentru dare de mită şi instigare la dare de mită. În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a decis să-l aresteze preventiv pentru 29 de zile pe administratorul Yuksek International Fruct SRL, se arată într-un comunicat de presă de luni al DNA.

    Potrivit procurorilor, la 19 aprilie, Şahin Yuksek a oferit 40.000 de euro, prin intermediar, unui înalt funcţionar din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în schimbul denaturării rezultatului unui control efectuat de organele fiscale la firma sa. Angajatul ANAF a refuzat banii oferiţi de Şahin Yuksek, însă acesta a revenit, în aceeaşi zi, oferindu-i personal 30.000 de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro