Tag: foame

  • A pornit afacerea acum 25 de ani cu o investiţie de 100.000 de lei, iar acum compania sa are venituri de 8 milioane de euro

    Previziunile pentru 2016 ale Vitacom, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de accesorii electronice de pe plan local, se referă la afaceri de 9,2 milioane de euro, mai mari cu peste 13% faţă de anul trecut. Vasile Andrei Vita, antreprenorul care a pornit afacerea în urmă cu 25 de ani, cu sediul în apartamentul în care locuia, cu o investiţie iniţială de 100.000 de lei, povesteşte peripeţiile prin care a trecut.

    Vitacom a împlinit recent 25 de ani de la lansare şi a anunţat că a înregistrat în primul semestru din 2016 o cifră de afaceri de 4,1 milioane de euro; pe tot anul se aşteaptă la afaceri cu 13,5% mai mult faţă de 2015. „Creşterea preconizată pentru 2016 are la bază faptul că vom reuşi să ne extindem vânzările, în special pe zona online, prin invesţiile făcute în ultima perioadă în acest domeniu“, spune Vasile Vita, fondatorul companiei. Producătorul român a avut în 2015 venituri de 8 milioane de euro şi estimează pentru acest an 9,2 milioane de euro. Companiile sunt principalii clienţi ai distribuitorului, vânzarea B2B acoperind circa 87% din afacerile firmei, potrivit lui Vita. Majoritatea contractelor sunt încheiate cu revânzători de accesorii de electronice şi electrice, dar şi cu cei din IT şi foto, atât în piaţa traditională, cât şi cu lanţuri de magazine şi cu magazinele specializate. „În ceea ce priveşte B2C, dacă luăm în considerare şi propria reţea de magazine, ajungem la o pondere de circa 13% a vânzărilor către clienţii finali“, adaugă el. Compania are magazine în oraşe mari precum Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, dar şi în localităţi mai mici, ca Oradea, Bacău şi Arad.

    Antreprenorul a ales să dezvolte propria afacere, cu echipamente electronice „dat fiind meseria mea de bază – inginer electronist“ şi a pornit cu banii de la părinţi prin importul de piese electronice, de schimb, din Polonia. „Pe cât de intensă era lumea afacerilor atunci, pe atât de mari erau riscurile. Totodată, capitalul nostru era foarte mic şi nu aveam acces la finanţări, astfel că ţineam stocul destul de redus, vindeam cam tot ce aduceam într-o săptămână şi plecam din nou după marfă“, povesteşte antreprenorul. „Când am început, am închiriat un apartament în Cluj şi una dintre camere era folosită ca spaţiu pentru depozitarea componentelor electronice“, continuă el.

    După ce a intrat în domeniu, au intervenit schimbări „ca urmare a dezvoltării tehnologiilor din aceste domenii şi ne-au pus în situaţia să ne gândim la o etapă nouă. Necesarul produselor vândute urma să fie tot mai redus, fapt care a fost previzionat de partenerii noştri“. A urmat o perioadă de tranziţie în care antreprenorul român a căutat o nouă direcţie, o nouă piaţă pentru companie. Iar cea găsită a fost cea de accesorii IT&C, electronice, electrocasnice. A fost o perioadă dificilă, despre care atreprenorul povesteşte că „a durat destul de mult, pentru că nu era evidentă direcţia şi piaţa spre care ne vom orienta“.

    Chiar dacă activează pe aceeaşi piaţă de ani de zile, Vasile Vita spune că diferenţe sunt mari faţă de perioada de început, când exista o mare cerere de produse; „practic, puteai vinde orice. Acum însă avem o piaţă cu ofertă excedentară şi în aceste două situaţii trebuie să acţionezi în mod diferit“. În opinia antreprenorului unele lucruri nu se schimbă în afaceri şi punctează că şi atunci, la fel ca şi acum, un om de afaceri trebuie să fie serios, să se ţină de cuvânt, să aibă grijă de calitatea produselor şi să fie punctual.

    De-a lungul anilor producătorul român şi-a dezvoltat şi două mărci proprii: Well şi Chrome, care potrivit lui Vita au o pondere de 45% în cifra de afaceri, iar printre cele mai vândute produse, indiferent de marcă, ale producătorului sunt accesoriile şi consumabilele în domeniul electricii. Drumul său în afaceri nu a fost unul lin şi neted, iar în 1997 compania a fost aproape de faliment, când moneda naţională s-a devalorizat în trei zile cu 30%, potrivit antreprenorului. Atunci, fostul proprietar al furnizorului principal a acordat Vitacom un credit comercial de 250.000 de mărci germane; a obţinut acest sprijin în urma unei convorbiri telefonice, când furnizorul a spus că le oferă banii, dacă Vita promite că orice se va întâmpla în România îşi va achita datoria.

    Printre alte dificultăţi întâlnite în afaceri, Vasile Vita semnalează lipsa de capital din ţară, dar şi „legislaţia necoerentă şi modificarea foarte frecventă a acesteia, favorizarea investiţiilor cu capital străin faţă de investiţiile de capital autohton, lipsa şcolilor profesionale şi chiar a studiilor universitare conform cerinţelor pieţei“. După ce a condus afacerea vreme de 25 de ani, antreprenorul mărturiseşte că nu ar refuza o vânzare, dar „preţul trebuie să renteze şi pentru o perioadă viitoare, în sensul că pentru o asemenea tranzacţie ar trebui să se încaseze nişte sume care, investite în condiţii bune, să poată produce mai mult decât afacerea actuală“.

  • De la foamea de produse la concurenţă aspră

    Previziunile pentru 2016 ale Vitacom, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de accesorii electronice de pe plan local, se referă la afaceri de 9,2 milioane de euro, mai mari cu peste 13% faţă de anul trecut. Vasile Andrei Vita, antreprenorul care a pornit afacerea în urmă cu 25 de ani, cu sediul în apartamentul în care locuia, cu o investiţie iniţială de 100.000 de lei, povesteşte peripeţiile prin care a trecut.

    Vitacom a împlinit recent 25 de ani de la lansare şi a anunţat că a înregistrat în primul semestru din 2016 o cifră de afaceri de 4,1 milioane de euro; pe tot anul se aşteaptă la afaceri cu 13,5% mai mult faţă de 2015. „Creşterea preconizată pentru 2016 are la bază faptul că vom reuşi să ne extindem vânzările, în special pe zona online, prin invesţiile făcute în ultima perioadă în acest domeniu“, spune Vasile Vita, fondatorul companiei. Producătorul român a avut în 2015 venituri de 8 milioane de euro şi estimează pentru acest an 9,2 milioane de euro. Companiile sunt principalii clienţi ai distribuitorului, vânzarea B2B acoperind circa 87% din afacerile firmei, potrivit lui Vita. Majoritatea contractelor sunt încheiate cu revânzători de accesorii de electronice şi electrice, dar şi cu cei din IT şi foto, atât în piaţa traditională, cât şi cu lanţuri de magazine şi cu magazinele specializate. „În ceea ce priveşte B2C, dacă luăm în considerare şi propria reţea de magazine, ajungem la o pondere de circa 13% a vânzărilor către clienţii finali“, adaugă el. Compania are magazine în oraşe mari precum Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, dar şi în localităţi mai mici, ca Oradea, Bacău şi Arad.

    Antreprenorul a ales să dezvolte propria afacere, cu echipamente electronice „dat fiind meseria mea de bază – inginer electronist“ şi a pornit cu banii de la părinţi prin importul de piese electronice, de schimb, din Polonia. „Pe cât de intensă era lumea afacerilor atunci, pe atât de mari erau riscurile. Totodată, capitalul nostru era foarte mic şi nu aveam acces la finanţări, astfel că ţineam stocul destul de redus, vindeam cam tot ce aduceam într-o săptămână şi plecam din nou după marfă“, povesteşte antreprenorul. „Când am început, am închiriat un apartament în Cluj şi una dintre camere era folosită ca spaţiu pentru depozitarea componentelor electronice“, continuă el.

    După ce a intrat în domeniu, au intervenit schimbări „ca urmare a dezvoltării tehnologiilor din aceste domenii şi ne-au pus în situaţia să ne gândim la o etapă nouă. Necesarul produselor vândute urma să fie tot mai redus, fapt care a fost previzionat de partenerii noştri“. A urmat o perioadă de tranziţie în care antreprenorul român a căutat o nouă direcţie, o nouă piaţă pentru companie. Iar cea găsită a fost cea de accesorii IT&C, electronice, electrocasnice. A fost o perioadă dificilă, despre care atreprenorul povesteşte că „a durat destul de mult, pentru că nu era evidentă direcţia şi piaţa spre care ne vom orienta“.

    Chiar dacă activează pe aceeaşi piaţă de ani de zile, Vasile Vita spune că diferenţe sunt mari faţă de perioada de început, când exista o mare cerere de produse; „practic, puteai vinde orice. Acum însă avem o piaţă cu ofertă excedentară şi în aceste două situaţii trebuie să acţionezi în mod diferit“. În opinia antreprenorului unele lucruri nu se schimbă în afaceri şi punctează că şi atunci, la fel ca şi acum, un om de afaceri trebuie să fie serios, să se ţină de cuvânt, să aibă grijă de calitatea produselor şi să fie punctual.

    De-a lungul anilor producătorul român şi-a dezvoltat şi două mărci proprii: Well şi Chrome, care potrivit lui Vita au o pondere de 45% în cifra de afaceri, iar printre cele mai vândute produse, indiferent de marcă, ale producătorului sunt accesoriile şi consumabilele în domeniul electricii. Drumul său în afaceri nu a fost unul lin şi neted, iar în 1997 compania a fost aproape de faliment, când moneda naţională s-a devalorizat în trei zile cu 30%, potrivit antreprenorului. Atunci, fostul proprietar al furnizorului principal a acordat Vitacom un credit comercial de 250.000 de mărci germane; a obţinut acest sprijin în urma unei convorbiri telefonice, când furnizorul a spus că le oferă banii, dacă Vita promite că orice se va întâmpla în România îşi va achita datoria.

    Printre alte dificultăţi întâlnite în afaceri, Vasile Vita semnalează lipsa de capital din ţară, dar şi „legislaţia necoerentă şi modificarea foarte frecventă a acesteia, favorizarea investiţiilor cu capital străin faţă de investiţiile de capital autohton, lipsa şcolilor profesionale şi chiar a studiilor universitare conform cerinţelor pieţei“. După ce a condus afacerea vreme de 25 de ani, antreprenorul mărturiseşte că nu ar refuza o vânzare, dar „preţul trebuie să renteze şi pentru o perioadă viitoare, în sensul că pentru o asemenea tranzacţie ar trebui să se încaseze nişte sume care, investite în condiţii bune, să poată produce mai mult decât afacerea actuală“.

  • Cum a ajuns una dintre ţările cele mai bogate în petrol din lume, să “facă foamea”

    Altădată un exemplu pentru întreaga Americă Latină, Venezuela a ajuns astăzi într-o stare deloc de invidiat, în ciuda bogăţiilor sale naturale, scrie revista Time. Cum a fost posibil acest lucru?

    Cozile lungi şi groase la care oamenii stau de dimineaţa până seara în speranţa că vor apuca să cumpere, dacă au noroc, alimente şi alte produse de bază sunt cel mai vizibil semn al situaţiei dificile a ţării. O parte însemnată a populaţiei nu-şi mai permite să mănânce decât o masă pe zi, spitalele se confruntă cu lipsa medicamentelor, rata criminalităţii a crescut, moneda s-a devalorizat, iar economia s-a contractat cu aproape 6% anul trecut şi se estimează că anul acesta va mai scădea cu până la 10%.

    Venezuela, care deţine cele mai mari rezerve de petrol la nivel mondial (18% din rezervele dovedite ale lumii, adică  aproximativ 300 de miliarde de barili) a fost, în ciuda inegalităţii sociale,  o ţară relativ liniştităpână spre finalul anilor optzeci, când preţul acestei resurse a cunoscut o perioadă lungă de scădere. În acea perioadă tulbure în care protestele populaţiei împotriva situaţiei economice se transformaseră în jafuri, un tânăr militar, Hugo Chavez, a avut o tentativă lovitură de stat în 1992, pentru a care a fost închis vreme de doi ani, reuşind însă ulterior să câştige alegerile prezidenţiale din 1998.

    Iniţial populist cu discurs îndreptat împotriva corupţiei din Venezuela, Chavez şi-a schimbat atitudinea dând vina pentru toate relele pe bogaţii din ţară şi pe prietenii lor americani, după o lovitură de stat îndreptată împotriva lui din 2002. A declanşat ceea ce el numea „Revoluţia Bolivariană” (socialistă), bazându-se,ca şi predecesorii lui capitalişti,pe rezervele de petrol ale ţării pentru a o finanţa. Profitând de creşterea preţului ţiţeiului, a investit în construcţia de locuinţe şi în îmbunătăţirea asistenţei medicale, câştigând simpatia clasei sărace.

    O altă măsură a fost impunerea de preţuri fixe pentru alimente, iar când acest lucru le-a transformat într-o afacere neproductivă pentru companiile venezuelene, a recurs la importuri plătite cu banii din petrol. Susţinerea populară care l-a menţinut la putere i-a permis să treacă apoi la naţionalizarea a sute de companii. Când moneda naţională, bolivarul, a început să-şi piardă din valoare, a impus restricţii de cumpărare de valută şi a introdus un curs fix faţă de dolar.

    Aceste măsuri au dus însă la criza din prezent. Bolivarul şi-a continuat prăbuşirea, căci, neputând cumpăra legal dolari, oamenii de afaceri au recurs la piaţa neagră, unde cursul este acum de peste 1.000 de bolivari la un dolar, faţă de cel oficial de 10 la 1, iar scăderea preţului petrolului a lăsat ţara fără valuta necesară importului de produse care să fie vândute la preţuri fixe, de unde şi penuria de alimente şi alte bunuri.

    Măsura naţionalizării de ferme şi fabrici nu s-a dovedit.

  • Sportivul român care şi-a luat concediu de pe şantier pentru a-şi urma visul la Rio. “Când mergeam la competiţii în ţară, dormeam în case de copii şi cam răbdam de foame”

    Sportivii calificaţi la Rio visează să urce pe podiumul olimpic, dar pentru unii dintre aceştia, simpla lor prezenţă la Olimpiadă reprezintă un miracol! Este şi cazul lui Ion Panait, luptătorul român în vârstă de 35 de ani care va intra săptămâna viitoare în concursul de la greco-romane, în limitele categoriei 66 de kg. Spre deosebire de adversarii săi, Panait nu se antrenează doar pe salteaua din sală, muncind din greu în construcţii pentru a-şi câştiga existenţa, scrie Prosport

    Povestea lui Ion Panait nu este despre sport, ci despre viaţă, iar începutul ei este desprins din realitatea dură a unei ţări care devine tot mai neînsemnată din punct de vedere sportiv. Ionuţ a copilărit într-un centru de plasament, dar povesteşte că lucrurile nu s-au schimbat pentru el nici atunci când s-a apucat de sport, ba dimpotrivă: “Când mergeam la competiţii în ţară, dormeam în case de copii şi cam răbdam de foame”, a dezvăluit luptătorul pentru Libertatea, vorbind şi despre ziua în care şi-a dat seama că este făcut pentru lupte: “În 1990 am ajuns la căminul 9 mai din Buşteni. După vreo doi ani, am văzut că în clasa de la şcoală erau vreo 20 de copii care făceau lupte. Eram zdravăn, cum suntem noi, cei de la ţară! Antrenorul m-a văzut şi pe mine şi m-a chemat la sală. Mi-a dat unul mare pe mână, dar l-am pus jos imediat! M-am dus şi mâine, şi poimâine, de am rămas numai eu din 20! Oricum, a trebuit să o iau de la zero, habar n-aveam de sportul ăsta”.

    Mai târziu, performanţele lui Panait l-au recomandat pentru a fi selecţionat în loturile naţionale de juniori, apoi a făcut parte din delegaţia României la competiţiile majore rezervate seniorilor, câştigând două medalii europene de argint (Tampere 2008 şi Baku 2010). Sportivul din Mizil a luptat şi la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, acolo unde s-a clasat pe locul 13, dar aventurile sale în marile arene ale lumii nu i-au asigurat şi recompense financiare pe măsură. Având un salariu de doar 1.200 de lei pe lună la clubul Dinamo, Ion a decis în urmă cu 10 ani că e timpul să-şi facă un viitor în Germania, acolo unde s-a angajat în construcţii. Dar românul nu a renunţat la sportul de performanţă şi a reuşit imposibilul: să îmbine munca de 8 ore pe şantier cu antrenamentele şi cu meciurile oficiale disputate sub culorile clubului SV Germania Weingarten: “Să lucrezi 8 ore pe şantier şi să mai mergi la turnee afară şi în Bundesliga, să câştigi meciuri… Lumea îmi spune că e ceva fenomenal”, a spus Ion pentru Pro TV.

  • Sportivul român care şi-a luat concediu de pe şantier pentru a-şi urma visul la Rio. “Când mergeam la competiţii în ţară, dormeam în case de copii şi cam răbdam de foame”

    Sportivii calificaţi la Rio visează să urce pe podiumul olimpic, dar pentru unii dintre aceştia, simpla lor prezenţă la Olimpiadă reprezintă un miracol! Este şi cazul lui Ion Panait, luptătorul român în vârstă de 35 de ani care va intra săptămâna viitoare în concursul de la greco-romane, în limitele categoriei 66 de kg. Spre deosebire de adversarii săi, Panait nu se antrenează doar pe salteaua din sală, muncind din greu în construcţii pentru a-şi câştiga existenţa, scrie Prosport

    Povestea lui Ion Panait nu este despre sport, ci despre viaţă, iar începutul ei este desprins din realitatea dură a unei ţări care devine tot mai neînsemnată din punct de vedere sportiv. Ionuţ a copilărit într-un centru de plasament, dar povesteşte că lucrurile nu s-au schimbat pentru el nici atunci când s-a apucat de sport, ba dimpotrivă: “Când mergeam la competiţii în ţară, dormeam în case de copii şi cam răbdam de foame”, a dezvăluit luptătorul pentru Libertatea, vorbind şi despre ziua în care şi-a dat seama că este făcut pentru lupte: “În 1990 am ajuns la căminul 9 mai din Buşteni. După vreo doi ani, am văzut că în clasa de la şcoală erau vreo 20 de copii care făceau lupte. Eram zdravăn, cum suntem noi, cei de la ţară! Antrenorul m-a văzut şi pe mine şi m-a chemat la sală. Mi-a dat unul mare pe mână, dar l-am pus jos imediat! M-am dus şi mâine, şi poimâine, de am rămas numai eu din 20! Oricum, a trebuit să o iau de la zero, habar n-aveam de sportul ăsta”.

    Mai târziu, performanţele lui Panait l-au recomandat pentru a fi selecţionat în loturile naţionale de juniori, apoi a făcut parte din delegaţia României la competiţiile majore rezervate seniorilor, câştigând două medalii europene de argint (Tampere 2008 şi Baku 2010). Sportivul din Mizil a luptat şi la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, acolo unde s-a clasat pe locul 13, dar aventurile sale în marile arene ale lumii nu i-au asigurat şi recompense financiare pe măsură. Având un salariu de doar 1.200 de lei pe lună la clubul Dinamo, Ion a decis în urmă cu 10 ani că e timpul să-şi facă un viitor în Germania, acolo unde s-a angajat în construcţii. Dar românul nu a renunţat la sportul de performanţă şi a reuşit imposibilul: să îmbine munca de 8 ore pe şantier cu antrenamentele şi cu meciurile oficiale disputate sub culorile clubului SV Germania Weingarten: “Să lucrezi 8 ore pe şantier şi să mai mergi la turnee afară şi în Bundesliga, să câştigi meciuri… Lumea îmi spune că e ceva fenomenal”, a spus Ion pentru Pro TV.

  • Cum este posibil? România are 581.000 de şomeri dar companiile nu găsesc forţă de muncă

    Deficitul de candidaţi din centrul şi din vestul ţării i-a forţat pe angajatori să ofere pachete salariale la care în urmă cu cinci ani nici nu s-ar fi gândit. Angajatorul occidental, care preferă să ducă românii peste hotare, este în continuare cel mai mare duşman al pieţei muncii din România. Perspectivele devin îngrijorătoare, cel puţin pentru industria producătoare şi pentru sectorul it. Importul de forţă de muncă, întoarcerea căpşunarilor, măsuri legislative şi fiscale, o strategie diferită în educaţie sunt doar câteva dintre soluţiile propuse de angajatori pentru a atenua criza forţei de muncă cu care se luptă companiile.

    Cu peste 8 milioane de locuitori care fac parte din populaţia ocupată (adică au venituri din muncă), dintre care numai 4,7 milioane sunt salariaţi cu „acte“ şi cu alţi 3 milioane de români care au plecat la muncă în străinătate, România a ajuns astăzi într-un impas: ar câştiga noi proiecte de investiţii, dar nu are cu cine să le livreze. Motivul? Angajatorii nu reuşesc să găsească suficient de multă forţă de muncă pe care să o angajeze, iar piaţa muncii a devenit, din nou, una a candidatului, pentru că cererea de personal este mai mare decât oferta.

    „Cel mai mare competitor al unei firme care caută angajaţi în România este angajatorul occidental, care îi atrage pe români în Italia, Spania sau Germania“, este de părere Florin Godean, country manager al furnizorului de soluţii privind forţa de muncă Adecco România, companie care  a plasat anul trecut circa 8.500 de angajaţi în fabricile şi companiile de servicii din România.

    În cazul celor care aleg să rămână în ţară, spune el, mulţi dintre ei aşteaptă de la angajatori oferte mai bune şi de aceea există situaţii în care nu se grăbesc să se angajeze chiar dacă există oportunităţi în zona în care locuiesc. „Paradoxal, în prezent cel mai mare deficit de candidaţi se înregistrează în cazul muncitorilor necalificaţi şi al lucrătorilor ultracalificaţi“, adaugă şeful Adecco, care spune că cea mai mare criză de personal se resimte în centrul şi în vestul ţării şi mai puţin în Moldova.

    Iar companiile din acele regiuni confirmă tendinţa. Spre exemplu, pentru grupul Continental, cel mai mare angajator din industria de componente auto din România, deficitul cel mai mare de candidaţi se resimte în zona experţilor tehnici. Astfel, poziţiile cel mai greu de ocupat poartă titulaturi de tipul: high level programmer, experienced embedded software developer, hardware engineer, system engineer sau project manager.

    „Noi am încercat să compensăm acest deficit investind foarte mult în relaţia cu universităţile, am creat programe de atragere a tinerilor încă din facultate (practică, competiţii, cursuri etc.) dar şi de fidelizare (burse private, programe de master), astfel încât să ne formăm propriii specialişti. O altă zonă sensibilă e cea a meseriaşilor, iar aici căutăm electricieni, mecanici şi operatori CNC (maşini cu comandă numerică – n.red.) cu experienţă“, a spus Anica Stoica, director de personal în cadrul Continental România, grup cu 15.000 de angajaţi pe plan local.

    FARMECUL CÂŞTIGURILOR DE 600 – 700 DE EURO

    Un exemplu grăitor pentru a sublinia foamea de angajaţi este dat de Alexandru Blemovici, directorul general al producătorului de componente auto Schaeffler, companie cu 4.000 de angajaţi pe plan local. Compania are o nevoie acută de operatori pe maşini cu comandă numerică, iar Blemovici admite că acum este, în mod clar, o perioadă mai fierbinte decât în trecut, deoarece candidaţii se găsesc din ce în ce mai greu, în timp ce o înrăutăţire se simte şi din punctul de vedere al fluctuaţiei de personal. Firmele devin din ce în ce mai disperate să atragă noi candidaţi şi măresc pachetele salariale pentru a atrage muncitori de la concurenţă. Migraţia externă, chiar şi temporară, accentuează acest fenomen. „În situaţia actuală în care este nevoie de atât de multă forţă de muncă, eu cred că sunt destule categorii de profesii care devin interesante din punctul de vedere al salariilor, chiar dacă acestea sunt departe de nivelul din vest“, spune Blemovici.

  • “Fiul meu de cinci ani mi-a cerut să-l omor pentru că nu mai suporta înfometarea”: povestea cutremurătoare a unei refugiate din Irak

    Forţele irakiene au eliberat oraşul Fallujah din Irak de sub controlul ISIS, dar în ciuda acestui fapt, localnicii care au fugit se tem că întoarcerea acasă le-ar putea fi fatală. Mulţi oameni încă se află în taberele de refugiaţi, luptându-se zilnic pentru hrană şi apă.

    Zilele petrecute de aceşti oameni în taberele de refugiaţi sunt bătălii continue pentru supravieţuire. Aici, oamenii sunt conduşi de o singură idee: cel mai puternic supravieţuieşte.

    Una dintre cele mai tulburătoare poveşti este cea a unei refugiate pe nume Umm Issam. Când fiul ei în vârstă de cinci ani i-a cerut să-l omoare pentru că îi era prea foame, femeia a înţeles că nu se va mai întoarce niciodată acasă. ,E cald şi plin de praf aici, nu există suficientă apă sau mâncare, dar putem supravieţui”, a spus ea, referindu-se la taberele amenajate. “Nu vreau să merg înapoi. Am trecut prin atât de multe: americanii, Al-Qaeda, ISIS, foame. Nu ştiu ce urmează, dar Fallujah este blestemat, eu nu mă întorc”.

    Guvernul a declarat că distrugerile provocate de luptă au fost limitate şi a promis să facă tot posibilul pentru a permite zecilor de mii de civili strămutaţi să se întoarcă la casele lor. Oraşul Fallujah a fost timp de doi ani sub conducerea tiranică a Statului Islamic şi multe alte luni sub asediul, timp în care populaţia a fost înfometată. Umm Issam le-a spus celor de la Daily Mail că nu ar mai putea niciodată să fie fericită în oraşul din care vine.

    Sursă foto: Daily Mail

  • “Fiul meu de cinci ani mi-a cerut să-l omor pentru că nu mai suporta înfometarea”: povestea cutremurătoare a unei refugiate din Irak

    Forţele irakiene au eliberat oraşul Fallujah din Irak de sub controlul ISIS, dar în ciuda acestui fapt, localnicii care au fugit se tem că întoarcerea acasă le-ar putea fi fatală. Mulţi oameni încă se află în taberele de refugiaţi, luptându-se zilnic pentru hrană şi apă.

    Zilele petrecute de aceşti oameni în taberele de refugiaţi sunt bătălii continue pentru supravieţuire. Aici, oamenii sunt conduşi de o singură idee: cel mai puternic supravieţuieşte.

    Una dintre cele mai tulburătoare poveşti este cea a unei refugiate pe nume Umm Issam. Când fiul ei în vârstă de cinci ani i-a cerut să-l omoare pentru că îi era prea foame, femeia a înţeles că nu se va mai întoarce niciodată acasă. ,E cald şi plin de praf aici, nu există suficientă apă sau mâncare, dar putem supravieţui”, a spus ea, referindu-se la taberele amenajate. “Nu vreau să merg înapoi. Am trecut prin atât de multe: americanii, Al-Qaeda, ISIS, foame. Nu ştiu ce urmează, dar Fallujah este blestemat, eu nu mă întorc”.

    Guvernul a declarat că distrugerile provocate de luptă au fost limitate şi a promis să facă tot posibilul pentru a permite zecilor de mii de civili strămutaţi să se întoarcă la casele lor. Oraşul Fallujah a fost timp de doi ani sub conducerea tiranică a Statului Islamic şi multe alte luni sub asediul, timp în care populaţia a fost înfometată. Umm Issam le-a spus celor de la Daily Mail că nu ar mai putea niciodată să fie fericită în oraşul din care vine.

    Sursă foto: Daily Mail