BusinessMagazin

Tag: film

  • Cum a obţinut cel mai mare escroc al secolului XX peste 242 de milioane de dolari folosindu-se de „magie neagră”. Nu a petrecut nicio zi în închisoare

    De-a lungul anilor, a învârtit pe degete bănci, judecători, femei, şi sute de milioane de dolari. Povestea lui Foutanga Babani Sissoko, unul dintre cei mai mari escroci ai  secolului XX, este demnă de scenariul unui film, potrivit BBC.

    Povestea sa a început în august, 1995, odată cu vizita lui Sissoko la sediul central al Băncii Islamice din Dubai (DIB). După ce l-a convins pe managerul băncii să îi acorde un credit pentru o maşină, l-a invitat pe acesta să ia prânzul împreună. În timpul întâlnirii, Sissoko i-a spus lui Mohammed Ayoub că are puteri magice, şi că ar putea dubla orice sumă de bani.

    Cu toate că magia neagră este considerată blasfemie şi este interzisă în islam, Ayoub nu a rezistat tentaţiei şi la următoarea întâlnire i-a adus lui Sissoko o sumă de bani, pe care acesta, într-adevăr, a dublat-o. Încântat, managerul a căzut în plasă şi a continuat să îi furnizeze escrocului sume uriaşe, provenite, bineînţeles, din fondurile băncii.

    Când, într-un final, s-a aflat despre problemele financiare ale băncii, Sissoko era deja departe, în New York, unde, în noiembrie 1995, a pus la cale o nouă escrocherie. Şarmant, având reputaţia de „playboy”, acesta a cucerit o casieriţă a băncii Citibank, cu care s-a căsătorit, cu toate că mai avea şi alte soţii. În urma unei investigaţii a DIB împotriva Citibank, s-a descoperit că peste 151 de milioane de dolari au fost transferaţi fără autorizaţie corespunzătoare. Cazul a fost ulterior abandonat.

    Sissoko a decis să-şi urmeze visul de a-şi întemeia o companie de transport aerian pentru Africa de Vest, pe care a numit-o Air Dabia, după satul din Mali în care se născuse. Totuşi, în momentul în care a încercat să cumpere două elicoptere folosite la războiul din Vietnam, oferind o mită de 30.000 de dolari unui funcţionar, acesta l-a raportat, iar Interpolul a emis un mandat pentru arestarea lui Sissoko. Acesta a fost prins în Geneva, unde încerca să deschidă un nou cont bancar.

    Baba Sissoko a fost extrădat în S.U.A, dar nu a executat nicio zi de închisoare, deoarece a fost eliberat pe cauţiune, contra unei sumei de 20 de milioane de dolari, o sumă-record la acea vreme pentru statul Florida. Avocaţii săi au fost răsplătiţi cu automobile Jaguar şi Mercedes, achiziţii care, pentru Sissoko, erau la ordinea zilei. Acesta s-a remarcat, de asemenea, şi pentru acţiunile sale cartitabile. La un moment dat, el a donat 413.000 de dolari unei trupe de liceeni. Avocatul H. T. Smith îşi aminteşte că, într-o zi, l-a văzut pe Sissoko conducând prin cartier şi oferind bani oamenilor fără adăpost. „Mă gândeam că se aseamănă cu o variantă modernă a lui Robin Hood, deoarece nu înţeleg de ce ai fura bani pe care apoi să-i dai. Nu are sens”, spune acesta.

    Banca din Dubai încă îl căuta şi voia ca africanul să plătească. Sissoko ar fi furat de la banca din Dubai echivalentul a 242 de milioane de dolari. El a fost judecat în absenţă în Dubai şi a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar Sissoko nu a ajuns niciodată la puşcărie deoarece între 2002 şi 2014 a fost un membru al parlamentului Mali, ceea ce îi oferea imunitate, iar în ultimii patru ani a fost protejat de autorităţile din Mali deoarece ţara nu avea niciun acord de extrădare cu nicio altă ţară.

    Întrebat de BBC dacă mai este bogat, Sissoko a zis că nu mai este bogat, ci sărac. Sfidând Interpolul, Sissoko a fost 20 de ani “pe fugă”, risipindu-şi banii. Nu poate părăsi niciodată Mali, dar este un cost mic având în vedere că nu a petrecut nicio zi în închisoare deşi a furat 242 de milioane de dolari folosindu-se de magia neagră.

  • Arhiva creatorilor de modă

    Denumit Catwalk, magazinul care nu iese deloc în evidenţă pe strada pe care se află amplasat pare un magazin vintage oarecare, dar pe rafturile sale se găsesc adesea articole nedisponibile în alte unităţi de acest tip.

    Creat de două întreprinzătoare, Michelle Webb şi Renee Johnston, cu experienţă în industria divertismentului, Catwalk este considerat de mulţi dintre cei care-i trec pragul un adevărat muzeu al modei, articolele disponibile fiind selectate pe baza cunoştinţelor în materie de cultură pop, istorie a modei şi comerţ cu articole vintage ale proprietarelor sale. Ca atare, magazinul se poate lăuda cu diverse rarităţi pentru cei care le caută.

    Clienţii obişnuiţi sunt serviţi în magazin, cunoscătorii, puţini la număr, au acces la aşa-numită arhivă, situată într-o încăpere din spate, unde articolele sunt aranjate după creator şi casă de modă. Printre cei care au putut vizita arhiva se numără, scrie LA Times, John Galliano sau Jean-Paul Gaultier, iar elemente din aceasta sunt căutate periodic de realizatori de filme sau documentare, de exemplu, fie pentru a le folosi ca atare, fie pentru a crea reproduceri. Printre clienţii Catwalk se numără Lady Gaga, Tamara Mellon, cofondatoarea companiei Jimmy Choo, sau chiar pasionaţi de modă din China. Într-un caz, aceştia din urmă au recurs la o echipă de filmare care să transmită live din magazin pe internet, să-i ajute să plaseze comenzile şi să le expedieze. 

  • Cronică de film: Povestea unui criminal în serie

    Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” (Extrem de pervers, şocant de violent şi diabolic) sunt cuvintele rostite imediat după sentinţă de judecătorul care l-a condamnat pe Ted Bundy. Era potrivit, astfel, ca aceste cuvinte să dea şi titlul filmului care spune povestea unuia dintre cei mai notorii criminali în serie din istoria Statelor Unite.

    Filmul este semnat de Joel Berlinger, acelaşi regizor care a realizat şi documentarul „Conversations with a Killer: The Ted Bundy Tapes”, o miniserie de patru episoade difuzată pe Netflix.Documentarul este punctul forte al lui Berlinger, dovadă fiind şi nominalizarea la premiile Oscar primită în 2012 pentru „Paradise Lost 3”.

    „Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” este bazat pe cartea „My Life with Ted Bundy”, scrisă de fosta iubită a acestuia, Elizabeth Kloepfer (interpretată de Lily Collins), şi reflectă evenimentele din perspectiva ei. A fost o alegere interesantă a regizorului, pentru că nu îl vedem pe Ted Bundy (Zac Efron) cum comite vreo crimă; aflăm detalii despre brutalitatea sa în acelaşi fel în care le-au aflat şi juraţii care l-au găsit vinovat.
    Pentru unii spectatori, alegerea lui Berlinger ar putea să pară o încercare de a limita sentimentele de ură şi repulsie faţă de Bundy; pentru alţii, deşi cred că numărul lor va fi mic, ar putea fi înţeleasă chiar ca o exonerare a personajului.

    Un alt aspect extrem de important – şi lăudabil, din punctul meu de vedere – este că producătorii au decis să nu explice de ce Ted Bundy a comis crimele în cauză. Nu primim indicii legate de copilăria sa, de traumele pe care le-ar fi putut suferi şi care l-ar fi transformat în ucigaşul cunoscut de toţi. Spectatorul nu rămâne cu semne de întrebare vizavi de vinovăţia sa, ci mai degrabă cu unele legate de motivele sale.

    Zac Efron, cunoscut mai degrabă pentru filmele de comedie sau musical-urile care l-au lansat, dă o profunzime neaşteptată rolului. Actorul se foloseşte de şarm pentru a da o notă şi mai sinistră personajului; privindu-l pe Efron, devine ceva mai clar cum a reuşit Bundy să atragă atât de multe femei.

    În concluzie, „Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile” este un film cel puţin interesant, care te lasă cu un sentiment de satisfacţie faţă de modul în care povestea lui Bundy s-a încheiat, dar şi cu o întrebare apăsătoare: „De ce?”.

    Nota: 8/10

  • Actorul Marcel Iureş va primi Premiul de Excelenţă al TIFF pentru cariera sa în teatru şi film

    Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă că la ediţia din acest an vor mai fi prezenţi actorul american Nicholas Cage şi cineastul francez Michel Gondry.

    „Premiul de Excelenţă al TIFF îi va fi oferit actorului Marcel Iureş, pentru cariera sa fabuloasă, marcată de zeci de roluri interpretate pe scenele din întreaga lume şi apariţii nenumărate în producţii cinematografice care s-au bucurat de succes internaţional. Marcel Iureş a primit şi trei Premii Uniter. Invitatul ediţiei din acest an este actorul american Nicholas Cage care va primi Trofeul Transilvania pentru contribuţia aducă cinematografiei mondiale. De asemenea, la Cluj-Napoca va fi prezent regizorul, scenaristul şi producătorul francez Michel Gondry, premiat cu Oscar pentru scenariul original al filmului <<Eternal sunshine of a spotless mind>>. Acesta va inaugura Uzina Filmelor de Amatori, un spaţiu amenajat cu zeci de decoruri şi aparatura necesară în care oricine îşi poate realiza propriul film”, a spus Giurgiu.

    În onoarea lui Marcel Iureş, la TIFF va fi proiectat filmul lui Lucian Pintilie „O vară de neuitat”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un film pentru cărţile de istorie

    E greu să vorbeşti de Endgame fără a oferi indicii care ar putea strica surpriza celor care nu l-au văzut încă; puteţi citi însă liniştiţi în continuare, pentru că în rândurile ce urmează mi-am propus să analizez fenomenul Endgame şi nu detalii propriu-zise din film.

    Avengers: Infinity War, lansat acum fix un an, îi punea pe eroi faţă în faţă cu Thanos, personajul negativ construit cu mare atenţie de cei de la Marvel timp de 10 ani. Era concluzia unei aventuri de proporţii epice, la care fiecare dintre cele peste 20 de filme a contribuit în egală măsură. Infinity War se încheie cu victoria neaşteptată a lui Thanos, care transformă în cenuşă jumătate din toate fiinţele din Univers. Endgame începe la scurt timp după evenimentele din Infinity War, cu eroii Marvel încercând să găsească puterea de a reacţiona, cumva, în faţa dezastrului.

    Au existat numeroase teorii ale fanilor cu privire la modul în care eroii Marvel ar fi putut schimba ceea ce s-a întâmplat, restaurând ordinea în Univers. Motivul pentru care au apărat atât de multe scenarii în ultimele luni este unul simplu: cei de la Marvel nu au oferit niciun detaliu legat de film. Primele trailere prezentate conţineau doar imagini din primele 20-30 de minute, lucru extrem de riscant pentru un film cu un buget estimat la 400 de milioane de dolari – cel mai scump din istorie, de altfel.

    Kevin Feige, merituosul preşedinte al Marvel Studios, a declarat în mai multe rânduri că nu va oferi niciun indiciu fanilor, păstrând surpriza pentru momentul în care aceştia vor ajunge la cinema, riscând astfel să îi piardă pe cei care nu au urmărit filmele anterioare. Feige a numit Endgame o scrisoare de dragoste adresată celor care au stat, timp de 10 ani, aproape de Universul Cinematografic Marvel. Scenariştii au avut, probabil, cea mai grea misiune: să pună capăt mai multor fire narative (câtorva zeci, probabil), să găsească un final potrivit pentru fiecare personaj în parte (Avengers: Endgame pune capăt fazei 4 din Universul Cinematografic Marvel) şi să ofere spectatorilor cea mai spectaculoasă luptă văzută până acum. Fraţii Russo, care au regizat şi Infinity War, a trebuit să se asigure că toate elementele din scenariu îşi găsesc loc în cele trei ore ale filmului. Şi deşi fiecare pare să fi avut o sarcină imposibilă, cu toţii au contribuit pentru a aduce pe marile ecrane o producţie impresionantă.

    Avengers: Endgame este, din toate punctele de vedere, o reuşită cinematografică.

    Înainte de lansarea oficială, de pe 26 aprilie, mă aşteptam ca Avengers: Endgame să doboare câteva recorduri. Nu am putut concepe, însă, magnitudinea evenimentului.

    Endgame a avut cel mai bun weekend de lansare din istorie, obţinând – în doar trei zile – 1,23 miliarde dolari. A doborât recordul de lansare în peste 50 de ţări, inclusiv Statele Unite, China, Marea Britanie, Germania şi Australia. Filmul a avut o cotă de piaţă de 90% în Statele Unite, lucru nemaiîntâlnit.

    Întrebarea se pune, firesc, dacă Avengers: Endgame va reuşi să doboare cel mai important record, filmul cu cele mai mari încasări din istorie (deţi­nut în prezent de Avatar cu 2,78 miliarde de dolari). Aş fi tentat să răspund pozitiv, dar Avatar a avut un parcurs ciudat pentru un blockbuster, pe care nu ştiu dacă un alt film îl poate repeta: nu a avut un weekend de lansare extraordinar, dar a reuşit cumva să genereze interes în rândul iubitorilor de film timp de trei sau patru luni. În peisajul cinematografic de astăzi, filmele generează majoritatea încasărilor în primele două weekenduri, înregistrând apoi scăderi de până la 80-90%.

    Nu îmi rămâne decât să vă recomand să mergeţi la cinema şi să vedeţi Avengers: Endgame. Este un film care va rămâne în istoria cinematografiei.

    Nota: 9/10

  • Cinci mituri despre antreprenoriat

    1. Antreprenorii se nasc, nu se fac!
    „Nu sunt de acord că antreprenorii se nasc, pentru că un nou-născut nu este un antreprenor. Oamenii învaţă să devină antreprenori. Întrebarea este cum învaţă. Dacă învaţă acest lucru pe cont propriu sau urmând reţeta uriaşilor. A învăţa este tot ce ţi se cere, dar este un drum lung până acolo. Veţi face greşeli, dar mai târziu veţi face şi o mişcare bună. Puteţi învăţa din cărţi, de la parteneri, de la şcoală sau din alte surse specializate. Să devii antreprenor este ca şi cum ţi-ai propune să te transformi în muzician şi încerci să înveţi singur pentru a ajunge acolo.”

    2. Un antreprenor este singurul său erou.
    „Poveştile necesită întotdeauna un erou, un cavaler, un Superman, care face totul bine, iar aceasta este rădăcina acestui mit. Da, de multe ori există un superconducător al întregii activităţi, dar această persoană nu este nimic fără echipă. De obicei, start-up-urile nu sunt fondate de o singură persoană, ele sunt fondate de o echipă. Iar echipa este compusă din două persoane, una fiind responsabilă pentru afacere, iar cealaltă pentru aspectul tehnologic al produsului. Foarte des am întâlnit însă echipe mai mari, pentru că îndeplinirea tuturor funcţiilor unei afaceri este vitală pentru succesul ei. Deci reuşita nu ţine de un lucru făcut de un erou, ci este efortul depus de o echipă. Antreprenorul nu este un erou, eroul este echipa.”

    3. Antreprenorul are cel mai mare entuziasm.
    „Acesta este un stereotip. În orice echipă, există întotdeuna cineva care spune «nu sunt sigur», «cum putem face acest lucru», «ce se întâmplă dacă facem acest lucru», «ce se întâmplă dacă nu îndeplinim aceste cerinţe», «care este preţul acestor lucruri atât de necesare». Acest lucru ţine şi de rolul unui investitor. El este sceptic şi spune «Adu-mi cifrele şi am să fiu de acord cu acest lucru dacă întrevăd necesitatea lui». Gândirea logică îi va împiedica pe aceştia să facă lucruri stupide. Entuziasmul şi scepticismul sunt importante pentru reuşita unei afaceri. Căutaţi oameni critici, oameni care sunt sceptici, pentru că este mai bine ca aceşti oameni să fie sceptici la timp, decât să fie sceptică piaţa mai târziu şi să nu vinzi nimic. Nu este uşor, dar este o metodă de protecţie. Un antreprenor nu este, de obicei, un specialist în foarte multe domenii. Henry Ford este poate unul dintre cele mai cunoscute exemple, sau Edison. Acest lucru este valabil şi pentru multe alte domenii. Antreprenorii nu sunt neapărat persoane cu cunoştinţe de specialitate.”

    4. Antreprenorii sunt hipsteri şi vedete rock.
    „Un motiv pentru care această concepţie este greşită se leagă de faptul că antreprenoriatul este un loc de muncă greu, pretenţios şi uneori obositor. Acest loc de muncă nu implică un program de muncă de la  9:00 la 17:00. Nu stai într-un birou, în faţa computerului, tastând. Da, un antreprenor are nevoie de socializare, trebuie să viziteze locuri, să discute diverse colaborări, dar nu este o muncă care-i aduce fericire nonstop, pentru că implică şi riscuri. Există studii despre cât de fericiţi sunt întreprinzătorii. În general, sunt mai fericiţi decât nonantreprenorii, deoarece pot decide foarte mult pe cont propriu.” 

    5. Antreprenorii sunt mai presus de toate interesaţi de bani.
    „Oricine are nevoie de bani, dar nu aceasta este motivaţia primordială pentru a deveni un antreprenor. Publicul caracterizează antreprenorul ca pe o persoană lacomă, uneori pur şi simplu interesată de bani, dar realitatea este că majoritatea antreprenorilor au nevoie de bani ca oricare altă persoană. Ei ştiu că bogăţia reală este puţin probabilă. Puţine afaceri devin unicorni. Este adevărat că singurele modalităţi de a deveni cu adevărat bogat sunt fie căsătoria cu cineva care are părinţii foarte bogaţi, fie să începi o afacere, dacă ai o idee foarte bună, şi apoi să devii bogat. Ca angajat, să devii bogat este foarte puţin probabil. Dar pentru un întreprinzător şansele sunt mai mari.”

  • Cronică de film: Intrigă în Oraşul Îngerilor – VIDEO

    David Robert Mitchell a intrat pe radarul criticilor în 2014 cu „It Follows”, unul dintre cele mai reuşite filme independente ale anului respectiv. Regizorul de 45 de ani revine cu „Under the Silver Lake”, producţie care s-a aflat în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes.

    Sam (Andrew Garfield) trăieşte la limita sărăciei în Los Angeles, fără bani de chirie şi motivat doar de misterele care îl înconjoară. Într-o după-amiază, el o observă pe Sarah (Riley Keough) la piscina complexului rezidenţial în care ambii locuiesc. După ce tânăra dispare ziua următoare, Sam se transformă într-un soi de detectiv, încercând să afle unde şi de ce a plecat Sarah.

    De aici, Sam ia contactul cu tot felul de personaje – unul mai ciudat decât altul – care îi oferă câte o piesă a puzzle-ului.

    Deşi descrierea de mai sus ar putea sugera asta, „Under the Silver Lake” nu este un thriller. Este un film care aspiră la statutul de comedie neagră şi reuşeşte, în cele mai multe cazuri, să combine punctele tari ale scenariului cu jocul actoricesc impecabil al lui Garfield.

    Tânărul actor, unul dintre cei mai talentaţi ai generaţiei sale, pare să confirme cu fiecare ocazie că nominalizarea la premiile Oscar pentru rolul din „Hacksaw Ridge“ nu a fost una întâmplătoare. Un lucru pe care îl apreciez în mod special este că Garfield joacă în destul de multe filme independente, deşi sunt convins că nu duce lipsă de oferte pentru roluri în blockbustere („The Amazing Spider-Man“ e doar un exemplu).

    „Under the Silver Lake” se aseamănă, dacă veţi permite comparaţia, cu o conversaţie cu un adept al teoriilor conspiraţioniste. Fiecare lucru – oricât de banal ar fi – e disecat şi analizat pe toate părţile. Sigur, vorbim de un film pe alocuri absurd, aşa că toate aventurile prin care trece Sam şi toate întrebările sale fără răspuns sunt, iniţial, amuzante. Scenariul devine oarecum obositor – aşa cum se întâmplă şi în cazul unei conversaţii reale – când prea multe elemente aberante sunt puse pe masă. Simţi parcă nevoia de a descoperi un personaj care să ofere versiunea reală a lucrurilor, şi nu doar o altă teorie inconsecventă.

    „Under the Silver Lake” este un film bun, care nu va avea însă prea mult succes la public; numărul celor care digeră filme bazate pe intrigă şi dialog şi nu pe efecte speciale este, din păcate, tot mai mic. Dar filmul lui Mitchell are şanse mari să devină reper în rândul celor care apreciază filmele independente. E o experienţă cinematografică pe care o recomand.

    Nota: 8/10

  • Cronica de film: Brexit, mai mult documentar decât film – VIDEO

    Filmul Brexit, avându-l în rolul principal pe Benedict Cumberbatch, explică toate strategiile folosite de tabăra pro-Brexit pentru a convinge oamenii de rând că Regatul Unit e mai puternic în afara UE.

    Recunosc că unele informaţii îmi erau necunoscute, dar dincolo de asta, filmul pare mai degrabă un documentar cu momente menite să-ţi amintească că urmăreşti totuşi un film şi nu un buletin extins de ştiri de pe BBC.
    Am fost tentat să scriu că înclinaţiile anti-Brexit ale celor care au realizat filmul sunt evidente; mi-am amintit, apoi, că nu a prea mai rămas nimeni care să fie ferm convins de beneficiile procesului în cauză.
    Detaliez: de-a lungul istorisirii, cei care au pledat pentru Brexit sunt prezentaţi ca personajele negative şi, pe alocuri, chiar lipsite de inteligenţă, în vreme ce aparţinătorii taberei Remain apar ca nişte luptători împotriva demagogiei şi a unui viitor sumbru. În realitate, însă, lucrurile nu au stat chiar aşa; este adevărat că cei care au susţinut Brexitul au manipulat date pentru a-şi susţine mesajul, dar să nu uităm că întreaga tragicomedie britanică a plecat de la orgoliul de nestăvilit al lui David Cameron.
    Mă întorc la film şi trebuie să remarc prestaţia excelentă a lui Cumberbatch, care joacă rolul Dominic Cummings, cel care a pus la cale toată strategia pro-Brexit. Sunt obişnuit însă cu prestaţiile sale excelente, aşa că trec la actorul care m-a surprins într-un mod plăcut: Paul Ryan, un actor de televiziune cvasinecunoscut în România, îl întruchipează excelent pe Nigel Farage, liderul UKIP. Poate vi-l amintiţi: e cel care a militat pentru Brexit, dar a dispărut atunci când s-a pus problema să preia rolul de prim-ministru de la Cameron.
    Ryan se achită de sarcină extrem de bine, lăsându-te cu sentimente mixte faţă de Farage: atât ură, cât şi un soi de simpatie pentru un om care pare depăşit de ceea ce a pus în mişcare.
    Brexit e un film simplu, lansat la momentul oportun pentru a atrage atenţia. Nu e o reuşită cinematografică, pentru că stilul documentar în care e realizat nu te poate captiva cu adevărat. Pentru cei care sunt însă curioşi ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi fatidică de 23 iunie 2016, filmul e o bună sursă de informare.

    Notă: 6/10

  • Cum s-a transformat un film iugoslav într-o punte între China şi Balcani

    Un nou muzeu dedicat filmului tocmai s-a deschis la Sarajevo, seducătoarea şi chinuita capitală a Bosniei şi Herţegovinei. Oficialii planifică un traseu turistic, completat cu geotagging, care vizitează locurile în care au fost trase pe peliculă diferite scene din film, scrie revista Quartz.

    Pentru a înţelege cum se justifică un astfel de efort, este bine de ştiut cât de important este filmul în China. Sute de milioane de chinezi au văzut „Valter apără Sarajevo”, care a devenit astfel unul dintre cele mai vizionate filme de război ale tuturor timpurilor. Bosnia şi Herţegovina urmăreşte să valorifice această poveste – şi relaţia ţării în general bună cu China – pentru a atrage turiştii chinezi, al căror număr este deja în creştere. Există chiar şi negocieri în curs pentru un remake al producţiei iugoslave cu mai multe studiouri de film chinezeşti, a declarat Jasmin Durakovic, şeful Centrului de Film din Sarajevo, unde se află muzeul.

    Deşi „Valter apără Sarajevo” a fost produs acum o jumătate de secol şi prezintă o ţară care nu mai există, filmul este simbolul unei istorii între China şi Balcani şi se pare că va schimba relaţiile chino-balcanice în anii următori.

    Muzeul „Valter apără Sarajevo”, care s-a deschis zilele trecute, are camere unde sunt ilustrate diferite scene, statui de ceară cu personajele din film şi conţinut multimedia dedicat. Durakovic spune că se aşteaptă ca acesta să fie o atracţie majoră pentru turiştii chinezi care deja inundă Balcanii. „Imediat după prima săptămână de lucru a muzeului am văzut că turiştii din China vin să ne viziteze“, povesteşte el.

    Există, de asemenea, cereri pentru excursii tematice inspirate din film, printre oferte figurând un tur de 12 zile prin fosta Iugoslavie oferit de un operator din California care include o zi în Sarajevo pentru vizitarea locaţiilor în care a fost filmat „Valter“. Balcanii şi Sarajevo au de oferit mult mai multe, însă turiştii chinezi vin cu un singur lucru în minte. „Valter apără Sarajevo” a fost printre puţinele filme străine prezentate în China în timpul Revoluţiei Culturale, iar pentru mulţi spectatori a fost o fereastră spre lumea exterioară necunoscută. Povestea sa, a unei rezistenţe comuniste cutezătoare împotriva tiraniei fascismului, a făcut ca filmul să fie un succes instantaneu în China, catapultându-l pe actorul Velimir „Bata“ Zivojinovic, care a interpretat rolul lui Valter, direct printre starurile de cinema.

    „Valter“ a devenit cel mai de succes film străin din China în anii 1970 şi cel mai vizionat film iugoslav din toate timpurile. Unul dintre primele locuri din China anilor ’70 în care a rulat „Valter“ a fost Piaţa Culturii din Shanghai, în cinematograful premierelor din oraşul cât o ţară unde erau prezentate filme înainte ca acestea fie văzute în altă parte. Mai târziu, la cinematografele din toată ţara, oamenii se înghesuiau la cozi lungi pentru a-l vedea pe „Valter“. Se întâmpla des ca mulţi dintre cei care aşteptau la rând să rămână fără bilete. Chiar anul trecut, o adaptare pentru teatru a lui „Valter“, interpretată în mandarină, a fost pusă în scenă la Centrul de Arte Dramatice din Shanghai. Filmul s-a dovedit a fi atât de popular încât o marcă de bere chinezească a fost numită Valter, iar cutiile au fost inscripţionate cu chipul în relief al lui Zivojinovic.

    Replicile renumite din film – inclusiv „Vedeţi acest oraş? Acesta este Valter!“ (a actorului din rolul ofiţerului nazist obsedat de prinderea lui Valter, arătând spre Sarajevo) – au prins rădăcini în memoria colectivă a unei întregi generaţii de chinezi. Şi alte filme iugoslave s-au descurcat bine în China în acele vremuri, dar niciunul nu a atins succesului lui „Valter“. Chinezii îndrăgeau aceste producţii pentru că au oferit un răgaz binevenit de la clişeele şi operele simpliste după modelul revoluţionar din perioada revoluţiei culturale, arăta un critic chinez în 2016 (în limba chineză). În opere, a remarcat criticul, băieţii buni arătau toţi la fel (frumoşi, încrezători, împachetaţi în uniforma unui muncitor), în timp ce în filmele iugoslave „băieţii buni nu arată a băieţi buni şi băieţii răi au o imagine pozitivă. Aceste tipuri de exprimări artistice nonstereotipice au fost revigorante pentru poporul chinez“.

    În prezent, spune Durakovic, „Bosnia şi în special Sarajevo împărtăşesc cu China sentimente şi valori foarte asemănătoare legate de evenimentele din trecutul lor, mai ales cele referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, dar venite din vremea socialismului iugoslav şi a fostului preşedinte al Iugoslaviei Josip Broz Tito. Din cauza tuturor acestora, filmul, iar acum muzeul leagă oamenii şi cultura din Bosnia şi China“.

    Anul trecut, Bosnia şi Herţegovina a renunţat la obligativitatea vizelor pentru turiştii chinezi, cu Mladen Ivanic, fost membru al preşedinţiei ţării, prezicând cum „cultul lui «Valter»“ va duce la o creştere accentuată a numărului acestora, deja în creştere.

    Filmul joacă, de asemenea, un rol important în relaţiile dintre China şi Serbia, care făcea parte din fosta Iugoslavie, dar este acum o ţară independentă la est de Bosnia şi Herţegovina. Afluxul de vizitatori chinezi acolo creşte – s-a dublat în 2018 faţă de anul precedent – în condiţiile în care China investeşte puternic în una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Comerţul dintre cele două naţiuni s-a triplat între 2005 şi 2016, iar anul trecut Beijingul şi Belgradul au semnat acorduri economice de 3 miliarde de dolari.

    Pentru Serbia, aceste acorduri reprezintă investiţii de infrastructură de care are nevoie cu disperare pentru stimularea economiei. Pentru China, ele reprezintă un cap de pod solid în sud-estul Europei şi o oportunitate de a-şi creşte influenţa şi controlul în Serbia şi în alte ţări din Balcani care vor deveni într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, mai degrabă îndepărtat, membri ai Uniunii Europene. Între timp, extinderea influenţei Chinei în Europa de Est a îngrijorat Occidentul.

    Atunci când preşedintele chinez, Xi Jinping, a vizitat Serbia în 2016 – este primul dintre şefii de stat chinezi care a făcut acest lucru în ultimele trei decenii – cele două ţări au semnat o serie de acorduri economice, consolidând astfel prezenţa Chinei în Balcani în timp ce Beijingul încerca să folosească regiunea ca rampă de lansare spre restul pieţei europene. Unii experţi cred că extinderea influenţei Chinei în regiune îi va dezavantaja pe investitorii occidentali şi va răspândi practici de dezvoltare corupte printre democraţiile vulnerabile.

    În general, investiţiile chinezeşti au obiective foarte vizibile. O companie chinezească face parte dintr-un proiect de modernizare a căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. De asemenea, Huawei Technologies, gigant de tehnologie prigonit de americani, modernizează compania naţională de telecomunicaţii a Serbiei. Tot acolo, combinatul siderurgic Zelezara, cel mai mare angajator din regiune, a fost salvat de compania chinezească Hesteel Co. Investiţiile chineze ajută ca o parte semnificativă a comunităţii de afaceri locale să aibă continuitate. Sino-RS Investment Group a anunţat anul trecut că va investi un miliard de euro în Serbia în cadrul Iniţiativei Belt and Road. Fondurile vor fi folosite pentru finanţarea unor proiecte în domeniul transportului, infrastructurii apei, energiei, telecomunicaţiilor, agriculturii şi construcţiilor.

    „Se dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de China. A ajuns la un nivel foarte ridicat probabil deoarece investiţiile Chinei sunt prezentate sau comunicate ca gesturi de bunăvoinţă. Doar entuziasmul faţă de Rusia este mai mare“ , spune Srdjan Bogosavljevic, analist la IPSOS Strategic Marketing.

    În UE, contractele de infrastructură trebuie supuse unor licitaţii competitive, în timp ce băncile de dezvoltare ale Chinei,  China Development Bank şi Export-Import Bank of China, creditează contractorii chinezi care primesc contracte.

    Investiţiile companiilor chinezeşti au ajutat adesea la creşterea sprijinului public pentru politicieni proruşi în estul Europei, unde banii Chinei nu poartă stigmatul pe care l-ar avea banii Moscovei.

    Întrucât legăturile dintre China şi Serbia devin mai strânse, se pare că „Valter apără Sarajevo“ va servi ca un instrument convenabil şi testat de timp al diplomaţiei culturale pentru ambele ţări. De fapt, „Valter“ a jucat deja acest rol. În timpul vizitei sale, Xi şi-a luat timp să înşire nostalgii despre film. În timpul unui banchet generos organizat de guvern, când preşedintele sârb de atunci, Tomislav Nikolic, l-a întâmpinat pe omologul său chinez, a început să fie difuzată melodia tematică a filmului.

    Xi s-a ridicat la nivelul momentului, spunând: „Îmi amintesc filme precum «Valter apară Sarajevo». A fost odată foarte populare în China. Acestea au evocat sentimentul de patriotism al oamenilor de atunci şi au însoţit perioada tinereţii generaţiei noastre“.

    În timp ce banchetul se apropia de sfârşit, Xi şi Nikolic s-au îndreptat spre masa Julijanei Lula Zivojinovic, văduva actorului Zivojinovic, care l-a interpretat pe Valter. Ea i-a spus lui Xi: „Soţul meu a iubit dintotdeauna China, i-a iubit întotdeauna pe chinezi“.

    Valter, organizatorul rezistenţei sârbe antinaziste în al Doilea Război Mondial, era numele de cod al lui Vladimir Peric, un personaj real ucis în luptele pentru eliberarea oraşului Sarajevo în aprilie 1945.

    În scena de final a filmului, germanii nu au reuşit să distrugă rezistenţa din Sarajevo sau să-i identifice şi să-i captureze liderul – pe eluzivul Valter. Este primăvara anului 1945, iar comandantul nazist se pregăteşte de plecare. Îl întâlneşte pe succesorul său în ceea ce este acum parcul Princeva şi-l anunţă că a rezolvat în cele din urmă misterul identităţii lui Valter: „În tot războiul m-am ocupat cu vânarea lui Valter, dar numai acum, când plec, ştiu în sfârşit cine este el.“ Celălalt cere nerăbdător să-i spună, dar ofiţerul zice că poate face mai mult de atât: „Ţi-l voi arăta!“, spune el. Apoi ofiţerul arată spre oraşul care se întinde în faţa lor şi explică: „Vedeţi acest oraş? Das ist Valter! (Acesta este Valter)“. 

  • Cum s-a transformat un film iugoslav într-o punte între China şi Balcani

    Un nou muzeu dedicat filmului tocmai s-a deschis la Sarajevo, seducătoarea şi chinuita capitală a Bosniei şi Herţegovinei. Oficialii planifică un traseu turistic, completat cu geotagging, care vizitează locurile în care au fost trase pe peliculă diferite scene din film, scrie revista Quartz.

    Pentru a înţelege cum se justifică un astfel de efort, este bine de ştiut cât de important este filmul în China. Sute de milioane de chinezi au văzut „Valter apără Sarajevo”, care a devenit astfel unul dintre cele mai vizionate filme de război ale tuturor timpurilor. Bosnia şi Herţegovina urmăreşte să valorifice această poveste – şi relaţia ţării în general bună cu China – pentru a atrage turiştii chinezi, al căror număr este deja în creştere. Există chiar şi negocieri în curs pentru un remake al producţiei iugoslave cu mai multe studiouri de film chinezeşti, a declarat Jasmin Durakovic, şeful Centrului de Film din Sarajevo, unde se află muzeul.

    Deşi „Valter apără Sarajevo” a fost produs acum o jumătate de secol şi prezintă o ţară care nu mai există, filmul este simbolul unei istorii între China şi Balcani şi se pare că va schimba relaţiile chino-balcanice în anii următori.

    Muzeul „Valter apără Sarajevo”, care s-a deschis zilele trecute, are camere unde sunt ilustrate diferite scene, statui de ceară cu personajele din film şi conţinut multimedia dedicat. Durakovic spune că se aşteaptă ca acesta să fie o atracţie majoră pentru turiştii chinezi care deja inundă Balcanii. „Imediat după prima săptămână de lucru a muzeului am văzut că turiştii din China vin să ne viziteze“, povesteşte el.

    Există, de asemenea, cereri pentru excursii tematice inspirate din film, printre oferte figurând un tur de 12 zile prin fosta Iugoslavie oferit de un operator din California care include o zi în Sarajevo pentru vizitarea locaţiilor în care a fost filmat „Valter“. Balcanii şi Sarajevo au de oferit mult mai multe, însă turiştii chinezi vin cu un singur lucru în minte. „Valter apără Sarajevo” a fost printre puţinele filme străine prezentate în China în timpul Revoluţiei Culturale, iar pentru mulţi spectatori a fost o fereastră spre lumea exterioară necunoscută. Povestea sa, a unei rezistenţe comuniste cutezătoare împotriva tiraniei fascismului, a făcut ca filmul să fie un succes instantaneu în China, catapultându-l pe actorul Velimir „Bata“ Zivojinovic, care a interpretat rolul lui Valter, direct printre starurile de cinema.

    „Valter“ a devenit cel mai de succes film străin din China în anii 1970 şi cel mai vizionat film iugoslav din toate timpurile. Unul dintre primele locuri din China anilor ’70 în care a rulat „Valter“ a fost Piaţa Culturii din Shanghai, în cinematograful premierelor din oraşul cât o ţară unde erau prezentate filme înainte ca acestea fie văzute în altă parte. Mai târziu, la cinematografele din toată ţara, oamenii se înghesuiau la cozi lungi pentru a-l vedea pe „Valter“. Se întâmpla des ca mulţi dintre cei care aşteptau la rând să rămână fără bilete. Chiar anul trecut, o adaptare pentru teatru a lui „Valter“, interpretată în mandarină, a fost pusă în scenă la Centrul de Arte Dramatice din Shanghai. Filmul s-a dovedit a fi atât de popular încât o marcă de bere chinezească a fost numită Valter, iar cutiile au fost inscripţionate cu chipul în relief al lui Zivojinovic.

    Replicile renumite din film – inclusiv „Vedeţi acest oraş? Acesta este Valter!“ (a actorului din rolul ofiţerului nazist obsedat de prinderea lui Valter, arătând spre Sarajevo) – au prins rădăcini în memoria colectivă a unei întregi generaţii de chinezi. Şi alte filme iugoslave s-au descurcat bine în China în acele vremuri, dar niciunul nu a atins succesului lui „Valter“. Chinezii îndrăgeau aceste producţii pentru că au oferit un răgaz binevenit de la clişeele şi operele simpliste după modelul revoluţionar din perioada revoluţiei culturale, arăta un critic chinez în 2016 (în limba chineză). În opere, a remarcat criticul, băieţii buni arătau toţi la fel (frumoşi, încrezători, împachetaţi în uniforma unui muncitor), în timp ce în filmele iugoslave „băieţii buni nu arată a băieţi buni şi băieţii răi au o imagine pozitivă. Aceste tipuri de exprimări artistice nonstereotipice au fost revigorante pentru poporul chinez“.

    În prezent, spune Durakovic, „Bosnia şi în special Sarajevo împărtăşesc cu China sentimente şi valori foarte asemănătoare legate de evenimentele din trecutul lor, mai ales cele referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, dar venite din vremea socialismului iugoslav şi a fostului preşedinte al Iugoslaviei Josip Broz Tito. Din cauza tuturor acestora, filmul, iar acum muzeul leagă oamenii şi cultura din Bosnia şi China“.

    Anul trecut, Bosnia şi Herţegovina a renunţat la obligativitatea vizelor pentru turiştii chinezi, cu Mladen Ivanic, fost membru al preşedinţiei ţării, prezicând cum „cultul lui «Valter»“ va duce la o creştere accentuată a numărului acestora, deja în creştere.

    Filmul joacă, de asemenea, un rol important în relaţiile dintre China şi Serbia, care făcea parte din fosta Iugoslavie, dar este acum o ţară independentă la est de Bosnia şi Herţegovina. Afluxul de vizitatori chinezi acolo creşte – s-a dublat în 2018 faţă de anul precedent – în condiţiile în care China investeşte puternic în una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Comerţul dintre cele două naţiuni s-a triplat între 2005 şi 2016, iar anul trecut Beijingul şi Belgradul au semnat acorduri economice de 3 miliarde de dolari.

    Pentru Serbia, aceste acorduri reprezintă investiţii de infrastructură de care are nevoie cu disperare pentru stimularea economiei. Pentru China, ele reprezintă un cap de pod solid în sud-estul Europei şi o oportunitate de a-şi creşte influenţa şi controlul în Serbia şi în alte ţări din Balcani care vor deveni într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, mai degrabă îndepărtat, membri ai Uniunii Europene. Între timp, extinderea influenţei Chinei în Europa de Est a îngrijorat Occidentul.

    Atunci când preşedintele chinez, Xi Jinping, a vizitat Serbia în 2016 – este primul dintre şefii de stat chinezi care a făcut acest lucru în ultimele trei decenii – cele două ţări au semnat o serie de acorduri economice, consolidând astfel prezenţa Chinei în Balcani în timp ce Beijingul încerca să folosească regiunea ca rampă de lansare spre restul pieţei europene. Unii experţi cred că extinderea influenţei Chinei în regiune îi va dezavantaja pe investitorii occidentali şi va răspândi practici de dezvoltare corupte printre democraţiile vulnerabile.

    În general, investiţiile chinezeşti au obiective foarte vizibile. O companie chinezească face parte dintr-un proiect de modernizare a căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. De asemenea, Huawei Technologies, gigant de tehnologie prigonit de americani, modernizează compania naţională de telecomunicaţii a Serbiei. Tot acolo, combinatul siderurgic Zelezara, cel mai mare angajator din regiune, a fost salvat de compania chinezească Hesteel Co. Investiţiile chineze ajută ca o parte semnificativă a comunităţii de afaceri locale să aibă continuitate. Sino-RS Investment Group a anunţat anul trecut că va investi un miliard de euro în Serbia în cadrul Iniţiativei Belt and Road. Fondurile vor fi folosite pentru finanţarea unor proiecte în domeniul transportului, infrastructurii apei, energiei, telecomunicaţiilor, agriculturii şi construcţiilor.

    „Se dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de China. A ajuns la un nivel foarte ridicat probabil deoarece investiţiile Chinei sunt prezentate sau comunicate ca gesturi de bunăvoinţă. Doar entuziasmul faţă de Rusia este mai mare“ , spune Srdjan Bogosavljevic, analist la IPSOS Strategic Marketing.

    În UE, contractele de infrastructură trebuie supuse unor licitaţii competitive, în timp ce băncile de dezvoltare ale Chinei,  China Development Bank şi Export-Import Bank of China, creditează contractorii chinezi care primesc contracte.

    Investiţiile companiilor chinezeşti au ajutat adesea la creşterea sprijinului public pentru politicieni proruşi în estul Europei, unde banii Chinei nu poartă stigmatul pe care l-ar avea banii Moscovei.

    Întrucât legăturile dintre China şi Serbia devin mai strânse, se pare că „Valter apără Sarajevo“ va servi ca un instrument convenabil şi testat de timp al diplomaţiei culturale pentru ambele ţări. De fapt, „Valter“ a jucat deja acest rol. În timpul vizitei sale, Xi şi-a luat timp să înşire nostalgii despre film. În timpul unui banchet generos organizat de guvern, când preşedintele sârb de atunci, Tomislav Nikolic, l-a întâmpinat pe omologul său chinez, a început să fie difuzată melodia tematică a filmului.

    Xi s-a ridicat la nivelul momentului, spunând: „Îmi amintesc filme precum «Valter apară Sarajevo». A fost odată foarte populare în China. Acestea au evocat sentimentul de patriotism al oamenilor de atunci şi au însoţit perioada tinereţii generaţiei noastre“.

    În timp ce banchetul se apropia de sfârşit, Xi şi Nikolic s-au îndreptat spre masa Julijanei Lula Zivojinovic, văduva actorului Zivojinovic, care l-a interpretat pe Valter. Ea i-a spus lui Xi: „Soţul meu a iubit dintotdeauna China, i-a iubit întotdeauna pe chinezi“.

    Valter, organizatorul rezistenţei sârbe antinaziste în al Doilea Război Mondial, era numele de cod al lui Vladimir Peric, un personaj real ucis în luptele pentru eliberarea oraşului Sarajevo în aprilie 1945.

    În scena de final a filmului, germanii nu au reuşit să distrugă rezistenţa din Sarajevo sau să-i identifice şi să-i captureze liderul – pe eluzivul Valter. Este primăvara anului 1945, iar comandantul nazist se pregăteşte de plecare. Îl întâlneşte pe succesorul său în ceea ce este acum parcul Princeva şi-l anunţă că a rezolvat în cele din urmă misterul identităţii lui Valter: „În tot războiul m-am ocupat cu vânarea lui Valter, dar numai acum, când plec, ştiu în sfârşit cine este el.“ Celălalt cere nerăbdător să-i spună, dar ofiţerul zice că poate face mai mult de atât: „Ţi-l voi arăta!“, spune el. Apoi ofiţerul arată spre oraşul care se întinde în faţa lor şi explică: „Vedeţi acest oraş? Das ist Valter! (Acesta este Valter)“.