Tag: Fifa

  • Campionatul Mondial de fotbal va avea 48 de echipe începând din 2026

    Fotbalul mondial intră oficial într-o nouă eră, după ce membrii Consiliului FIFA au votat astăzi creşterea numărului echipelor calificate la turneele finale ale Campionatului Mondial de la 32 la 48, începând cu ediţia de peste 9 ani, din 2026.

    Propunerea i-a aparţinut noului preşedinte FIFA, Gianni Infantino, şi s-a numărat printre promisiunile cu care acesta a câştigat campania electorală anul trecut.

    O altă schimbare importantă va apărea în modul în care echipele vor fi împărţite în grupe. Cele 48 de echipe calificate la turneul final vor urma să fie împărţite în 16 grupe a câte 3 formaţii (în prezent avem 8 grupe a câte 4 echipe), astfel încât numărul meciurilor să nu crească foarte mult. Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica mai departe, după care vor urma “16”-imi de finală, optimi, sferturi, semifinale şi finală.

    Practic, pentru câştigarea trofeului o echipă va trebui să dispute 7 partide (două în faza grupelor, plus cinci în fazele eliminatorii), ca şi în prezent (trei în faza grupelor, patru în fazele eliminatorii).

  • Povestea românului care a pornit afacerea într-o garsonieră, iar după doar doi ani are venituri de 6 milioane de dolari

    Un studio mic pornit în 2013 de un executiv ambiţios din industria jocurilor a crescut în 2014&2015 de trei ori şi plănuieşte să păstreze ritmul de creştere care îl poate duce în liga mare.

    Săptămâna trecută, Dragoş Hâncu se pregătea să plece în Statele Unite la o discuţie cu The Honest Company, compania care a transformat-o pe Jessica Alba din divă sexy în femeia de business care a dus produsele bio din zona micro-cool în zona companiilor care primesc finanţări de zeci de milioane de euro. Dragoş Hâncu speră să intre în rândul colaboratorilor The Honest nu numai pentru că şi-ar dori să lucreze pentru Jessica Alba (cine nu şi-ar dori?), ci pentru că recomandările bune sunt cea mai bună metodă de promovare într-o industrie în care chiar nu mai contează numele de familie sau codul poştal, ci doar ceea ce faci, când faci şi cum faci.

    Ceea ce făcuse şi modul cum îşi făcuse jobul până atunci l-au determinat pe Dragoş Hâncu să încerce antreprenoriatul. În ianuarie 2016 se împlinesc trei ani de când a decis să plece la drum pe cont propriu şi să lase în urmă jobul călduţ din conducerea EA România. Dragoş Hâncu a făcut facultatea de automatică (electronică şi ştiinţe aplicate) şi pe cea de ştiinţe politice. Dar, în timpul facultăţii, mai mult s-a jucat, „eram toată ziua în internet cafe-uri“. „Ceea ce s-a transformat în cariera mea putea la fel de bine să mă doboare“, povesteşte Dragoş Hâncu despre primele sale contacte cu industria jocurilor.

    În 2005, Hâncu s-a angajat la Gameloft (ca producător), apoi la Jamdat (recrutat de Mihai Pohonţu, fostul vicepreşedinte al Disney Interactive), care a devenit din 2006 Electronic Arts şi de unde a plecat abia în ianuarie 2013. „În EA am avut o carieră ascendentă, am cunoscut foarte mulţi oameni şi am făcut proiecte foarte importante pentru firmă“ – împreună cu un coleg din EA, Dragoş Hâncu a stat câteva luni în Canada cu scopul de a se pregăti pentru producţia jocului Fifa pentru telefoane. Era head of deployment la EA în 2009, coordonând 200 de oameni care făceau parte din patru echipe diferite, când compania a suferit un reset, „o perioadă tulbure“, care a trecut când studioul a început să producă FIFA; a fost apoi development director pentru FIFA 13 şi 14, ocupându-se în paralel şi de angajări. „Mie nu îmi place fotbalul, nu îmi place FIFA şi de aceea nu a fost o potrivire excelentă, dar tot ce am învăţat acolo – management, organizare, strategie – mi-a plăcut şi mi-a folosit enorm.“ La sfârşitul lui 2012 „nu îmi mai găseam locul“, aşa că în prima zi de lucru din 2013 şi-a dat demisia. „Nu ştiam exact ce o să fac; am primit şi oferte foarte bune, bine plătite şi călduţe, dar mi-am dat seama că dacă nu mă apuc atunci de ceva al meu, nu o să mă mai apuc niciodată“, povesteşte Hâncu.

    Cu bonusul de exit de la EA („consistent“) şi cu câteva idei bune a deschis Amber Studio într-o garsonieră cu doi programatori, punând la punct un serviciu de deployment („Modelul nostru de la început urma câţiva paşi simpli: Disney, clientul nostru principal de la început, ne dădea un joc, de obicei dezvoltat pe iOS, iar noi trebuie să îl portăm pe alte platforme de la smart TV la telefoane şi PC“), dar având în plan să facă dezvoltare.  

    Ceea ce a urmat în 2013, dar mai ales în 2014 şi în 2015, a întrecut însă aşteptările cu care pornise la drum. De la aproape 1 milion de dolari atins în primul an de funcţionare, 2013, compania a încheiat 2014 cu venituri de peste 2 milioane (deşi estima o creştere de maximum 60%) şi Dragoş Hâncu crede că va încheia 2015 cu afaceri de 6 milioane de dolari. „Ce am făcut diferit? În primul rând am reinvestit tot şi am ales să mă bucur de creşterea firmei în loc de banii obţinuţi. În al doilea rând, am avut probabil o abordare bună de strategie: toată lumea de aici vrea să facă jocul lui personal, să lucreze la ceva ce îi poartă semnătura, dar am încercat mereu să temperez această dorinţă, încurajând echipa să lucrăm pentru alţii pentru că, odată ce ai multă experienţă şi eşti cunoscut, orice proiect propriu este primit şi văzut altfel. În al treilea rând, am muncit foarte mult şi ne-am respectat la literă deadline-urile şi contractele. În al patrulea rând şi foarte important, am avut foarte mult noroc.“ 

    Desigur că norocul şi-l face antreprenorul cu mâna lui, iar Dragoş Hâncu este de acord. „Am avut noroc să găsesc oameni foarte buni pe care să îi angajez, dar asta şi din cauză că am o relaţie bună cu oamenii alături de care am lucrat sau cu cei din industrie“. Estimează că va avea în firmă 200 de oameni până la sfârşitul anului şi probabil 300 anul viitor. „S-au întâmplat mai multe chestii. Una dintre cele mai importante este că am reuşit să îmi iau oameni foarte seniori în layerul de conducere, care au reuşit să crească fiecare segmentul de business de care este responsabil. Am un coleg, Tudor Postolache, care a fost anterior head of CDS la Electronic Arts, deci s-a ocupat cu tot ce însemna testarea în EA, pe tot mapamondul, cu vreo 4.000 de oameni în subordine, şi a acceptat să vină la noi în august anul trecut, când în echipa lui de aici erau 11 testeri. I-am pus în mână divizia şi a ajuns acum la peste 100 de oameni. Mare parte din creşterea noastră explozivă ţine de quality assurance, care la rândul ei ţine predominant de strategie: totul e să ai multe proiecte şi să reuşeşti să le faci bine, în deadline, să creşti şi să fii recomandat în baza lor. Aici îl avem pe Cătălin Brumariu, care era vicepreşedinte în Gameloft şi avea trei studiouri în subordine, în România, Vietnam şi India, şi a venit la noi pentru mai puţin de jumătate din salariul de la Gameloft. Eu sunt mândru de chestia asta, pentru că sunt oameni care au venit la Amber ca să construiască.“

  • A pornit afacerea într-o garsonieră cu doi programatori, iar după doar doi ani are venituri de 6 milioane de dolari

  • Şoc în scandalul FIFA! Germania, implicată în cazul de corupţie. Nemţii au mituit oficiali FIFA

    Germania a mituit oficiali FIFA, a dezvăluit Der Spiegel.

    Acesta ar fi fost motivul pentru care Germania a primit organizarea Campionatului Mondial din 2016.

    Şoc în scandalul FIFA! Germania, implicată în cazul de corupţie. Nemţii au mituit oficiali FIFA

  • Prinţul Ali bin Al Hussein al Iordaniei şi-a depus oficial candidatura la preşedinţia FIFA

    La preşedinţia FIFA şi-au mai anunţat intenţia de a candida francezul Michel Platini, preşedintele UEFA, şi sud-coreeanul Chung Mong-joon, vicepreşedintele Confederaţiei asiatice.

    Alegerile pentru şefia FIFA vor avea loc la 26 februarie 2016.

    Elveţianul Joseph Blatter a anunţat, la începutul lunii iunie, că demisionează din funcţia de preşedinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară. Blatter a câştigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la preşedinţia FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, prinţul iordanian Ali bin Al Hussein, în vârstă de 39 de ani, s-a retras din cursă.

  • Frumoasă şi deşteaptă, dar nu a avut NICIO ŞANSĂ. Motivul scandalos pentru care Roxana a fost OBLIGATĂ să renunţe la tot

    Avea calităţile necesare şi viitorul înainte în România, însă această tânără a fost nevoită să renunţe la ceea ce iubea să facă şi să o ia de la capăt. În altă parte

     Frumoasă şi deşteaptă, dar nu a avut NICIO ŞANSĂ. Motivul scandalos pentru care Roxana a fost OBLIGATĂ să renunţe la tot

  • Acuzaţii de fraudă fiscală pentru cei trei argentinieni implicaţi în scandalul FIFA

    Biroul de criminalitate economică şi spălare de bani din Argentina a depus o plângere împotriva oamenilor de afaceri Alejandro Burzaco, Hugo şi Mariano Jinkis, tată şi fiu.

    Cei trei sunt arestaţi la domiciliu, Burzaco la Bolzano (Italia), iar ceilalţi doi la Buenos Aires, şi fac obiectul unei cereri de extrădare din partea justiţiei americane.

    Procurorii americani susţin că Alejandro Burzaco, 50 de ani, împreună cu Hugo Jinkis, 70 de ani, şi cu fiul acestuia, Mariano Jinkis, 40 de ani, au obţinut prin mituire drepturi media la competiţii din zona nord-americană, centrală şi de sud. Burzaco este preşedintele companiei de marketing sportiv Torneos y Competencias, în timp ce Hugo şi Mariano Jinkis controlează Full Play, altă firmă de marketing sportiv, cu sediul în Argentina.

    La 3 iunie, Interpolul a anunţat, pe site-ul oficial, că a dat în urmărire şase persoane, Jack Warner, fost viceşedinte FIFA, preşedintele CONCACAF, Nicolas Leoz, fost membru FIFA şi fost preşedinte CONMEBOL, Alejandro Burzaco, de la firma argentiniană Torneos y Competencias SA, Hugo Jinkis şi Mariano Jinkis (Full Play Group S.A.) şi Jose Margulies (cunoscut şi ca Jose Lazaro – de la firma Valente Corp. and Somerton Ltd).

    FIFA se confruntă cu un uriaş scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului. În urma scandalului, preşedintele Jospeh Blatter şi-a anunţat demisia.

  • Alegerile pentru preşedinţia FIFA vor avea loc la 26 februarie 2016

    Potrivit sursei citate, în 26 februarie 2016 la Zurich va avea loc Congresul FIFA pentru alegerea noului preşedinte în locul lui Joseph Blatter.

    Elveţianul Joseph Blatter a anunţat, la începutul lunii, că demisionează din funcţia de preşedinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară. Blatter a câştigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la preşedinţia FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, prinţul iordanian Ali bin Al Hussein, s-a retras din cursă.

    FIFA se confruntă cu un scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului.

  • Parlamentul European cere un preşedinte interimar la FIFA

    Într-o rezoluţie votată joi, deputaţii cer o politică de toleranţă zero faţă de corupţia din fotbal, subliniind că organizaţia are urgent nevoie de reforme structurale profunde.

    Parlamentul salută demisia lui Blatter din funcţia de preşedinte al FIFA şi cere federaţiei să nominalizeze un lider interimar, care să îl înlocuiască. FIFA ar trebui să creeze un proces de luare a deciziilor transparent, echilibrat şi democratic, inclusiv pentru alegerea noului preşedinte, se mai arată în rezoluţia votată prin ridicare de mâini.

    Deputaţii subliniază importanţa investigaţiei desfăşurate de autorităţile elveţiene şi americane privind acordarea turneelor finale ale Cupei Mondiale din 1998, 2010, 2018 şi 2022 Franţei, Africii de Sud, Rusiei şi Qatarului. Ei salută declaraţia şefului Comisiei FIFA de audit şi verificări, conform căreia acordarea turneelor finale ale Cupei Mondiale din 2018 şi 2022 ar putea fi invalidată dacă vor exista dovezi că desemnarea gazdelor a avut loc în urma unor activităţi de corupţie.

    Deputaţii cer UE şi statelor membre să coopereze pe deplin cu toate anchetele prezente şi viitoare privind practicile corupte din FIFA.

    FIFA se confruntă cu un uriaş scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului. În urma scandalului, preşedintele Jospeh Blatter şi-a anunţat demisia.

  • Şapte oficiali FIFA, între care şi vicepreşedinţii Jeffrey Webb şi Eugenio Figueredo, reţinuţi în Elveţia

    UPDATE 16:40 – Un al şaptelea oficial FIFA, reţinut în Elveţia

    Ministerul elveţian de Justiţie a anunţat, miercuri, că un al şaptelea oficial FIFA a fost arestat în cadrul anchetei privind fapte de corupţie, instrumentată de FBI şi de Departamentul american de Justiţie, informează L’Equipe.

    În total, cinci cetăţeni sud-americani şi doi britanici au fost plasaţi în detenţie, urmând a fi extrădaţi în SUA.

    Cei şapte sunt Jeffrey Webb (Marea Britanie), vicepreşedinte al FIFA şi preşedinte al CONCACAF, Eduardo Li (Costa Rica), viitor membru al Comitetului Executiv al FIFA, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas (Marea Britanie), ataşat la cabinetul preşedintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo (Uruguay), vicepreşedinte al FIFA, Rafael Esquivel (Venezuela), membru al CONMEBOL, şi José Maria Marin (Brazili), membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO.

    Şase oficiali FIFA au fost reţinuţi, miercuri dimineaţă, la un hotel din Zurich, de poliţia elveţiană, la solicitarea Departamentului de Justiţie al SUA. Al şaptea ar fi fost reţinut într-un alt loc.

    Oficiul Federal de Justiţie din Elveţia a precizat că persoanele reţinute sunt cercetate pentru luare de mită şi alte foloase, de la începutul anilor 1990 şi până în prezent, totalizând peste 100 de milioane de dolari. Acţiunile lor ilegale ar avea legătură cu unele turnee de fotbal din America Latină.

    Implicarea americană în acest caz este ca urmare a faptului că acţiunile ilegale au fost puse la punct în SUA, iar pentru tranzacţiile financiare au fost folosite bănci din această ţară.

    Persoanele reţinute vor fi extrădate în SUA imediat.

    Aceştia erau prezenţi la Zurich pentru a lua parte la Congresul FIFA, programat vineri, în cadrul căruia vor avea loc alegeri pentru preşedinţia forului condus de Joseph Blatter.

    Actualul preşedinte al FIFA, Joseph Blatter, şi prinţul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei sunt singurii candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia forului mondial. Joseph Blatter, în vârstă de 79 de ani, se află la al patrulea mandat de preşedinte al FIFA, for pe care îl conduce din 1998.

    Justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane în cazul de corupţie în care au fost efectuate, miercuri dimineaţă, arestări la Zurich, acestea fiind, potrivit New York Times, următoarele:

    Jeffrey Webb – Preşedintele Confederaţiei de Fotbal din America de Nord, Centrală şi Caraibe (CONCACAF) şi vicepreşedinte al FIFA;

    Jack Warner – Fost preşedinte al CONCACAF şi fost vicepreşedinte al FIFA;

    Eugenio Figueredo – Fost preşedinte al Confederaţiei de Fotbal din America de Sud (CONMEBOL) şi vicepreşedinte al FIFA;

    Eduardo Li – Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Costa Rica, urma să devină membru al Comitetului Executiv al FIFA;

    Julio Rocha – Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Nicaragua;

    Costas Takkas – Fost preşedinte al Federaţiei de Fotbal din Insulele Cayman Islands;

    Rafael Esquivel – Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Venezuela, din 1988;

    José Maria Marin – Fost preşedinte al Federaţiei Braziliene de Fotbal;

    Nicolás Leoz – Fost preşedinte al CONMEBOL şi fost membru al Comitetului Executiv al FIFA;

    Alejandro Burzaco – preşdintele excutiv al unei agenţii media de sport din Argentina;

    Aaron Davidson – Preşedintele Traffic Sports USA – promotor de evenimente sportive – şi preşedinte al North American Soccer League;

    Hugo Jinkis – preşedinte al unei agenţii media cu implicare în fotbal;

    Mariano Jinkis – preşedinte al unei agenţii media cu implicare în fotbal;

    José Margulies: acuzat că a intermediat şi facilitat plăţi ilegale.

    Ancheta a început după ce americanul Chuck Blazer, fost membru al Comitetului Executiv al FIFA, a cooperat cu autorităţile americane. El a pledat vinovat în 2013 la zece capete de acuzare, incluzând complot, înşelătorie, fraudă elecroinică, şi a plătit o amendă de 1,9 milioane de dolari. Alte trei persoane, printre care doi fii ai lui Jack Warner, şi două companii de marketing sportiv au pledat de asemenea vinovate, în acest caz.