BusinessMagazin

Tag: fenomen

  • WSJ: Tot mai mulţi mileniali cad pradă „sindromului impostorului”. Tinerii adulţi îşi complică procesele de luare a deciziilor odată ce îşi pun la îndoială propriile lor cunoştinţe şi succese financiare

    Tot mai mulţi oameni din generaţia „Millennials” (cei născuţi între 1981 şi 1996) devin familiarizaţi cu „sindromul impostorului”, fenomen prin care te îndoieşti de succesele pe care le-ai obţinut cu greu şi te simţi ca un escroc în anumite aspecte ale vieţii.

    De multe ori, acest tipar de gânduri autodistructive este dobândit prin modul în care persoana în cauză se raportează la propriile sale finanţe, scrie The Wall Street Journal.

    O sursă a nesiguranţei milenialilor constă în cicatricile recesiunii din 2008, spune Maggie Germano, instructor financiar din Washington DC. La acea vreme, milenialii îşi începuseră cariera sau încă se aflau în şcoală, aşa că nu se puteau baza pe experienţă în cazul unei situaţii neprevăzute.

    Un deceniu şi încă o recesiune mai târziu, o bună parte dintre ei continuă să ezite în ceea ce priveşte revendicarea succesului nou descoperit.

    „Au impresia că lucrurile se vor prăbuşi din punct de vedere financiar. Am clienţi cu salarii extrem de mari, dar care se tem că vor pierde tot”, spune Germano.

    Astfel, persoanele respective încep să aibă probleme din momentul în care sunt nevoite să ia anumite decizii financiare şi nu au suficientă încredere în propriile lor procese de luare a deciziilor.

    Pe deasupra, discrepanţa din ce în ce mai mare dintre cei care se pot susţine singuri pe timpul pandemiei şi cei care nu sunt în stare de acest lucru poate duce la sentimente mult mai accentuate de sindrom al impostorului. Vina „supravieţuitorului financiar” este un fenomen comun în timpul crizei impuse de COVID-19 şi îi împinge pe cei care continuă să se descurce în situaţia în care să îşi pună la îndoială meritele, nemaicrezând că îşi merită banii.

     

  • Partea întunecată a muncii remote. Lucratul de acasă şi izolarea duc la o afecţiune de care suferă deja milioane de oameni. Vezi care sunt simptomele

    O pandemie, şedinţe zilnice, rapoarte interminabile, deadline-uri nerealiste, monitorizarea orei de logare şi delogare din sistem, telefoane primite în afara programului, ore suplimentare, mailuri trimise sau primite târziu în noapte, comunicare deficitară, stres continuu, lipsa unui spaţiu de lucru personal. Rezultatul? Burnoutul, un fenomen amplificat de criza sanitară actuală, cu impact devastator atât la nivel de individ, cât şi de organizaţie. Am adunat o serie de specialişti pentru a ne vorbi despre cum apare burnoutul, în ce meserii se manifestă cel mai des, cum îl putem preveni şi la ce soluţii pot apela angajaţii şi companiile pentru tratarea lui.

    La un an de la lockdownurile din toată lumea, angajaţii care şi-au mutat atunci biroul acasă continuă să se confrunte cu probleme pe care care, înainte de această schimbare, nu le anticipaseră. Burnoutul şi anxietatea au ajuns pentru mulţi o constantă a muncii remote. Dacă în urmă cu un an munca în pijama reprezenta o posibilitate la care majoritatea oamenilor nici nu îndrăzneau să viseze, acum angajaţii pot enumera cu lejeritate aspectele negative ale regimului remote, de la lipsa unui spaţiu personal de lucru la lipsa comunicării şi a interacţiunii sociale, printre altele. Iar ştirile despre burnout nu contenesc să apară – nu doar în România, ci la nivelul unor organizaţii gigant: tinerii bancheri de investiţii de la Goldman Sachs au fost în centrul atenţiei după ce au vorbit despre orele îndelungate de muncă din cadrul băncii de pe Wall Street, la fel şi angajaţii juniori ai unor companii din Big Four.

    Într-un sondaj realizat în iulie 2020 în rândul populaţiei SUA de către platforma globală de ocupare a forţei de muncă Monster, aproximativ 69% dintre angajaţii remote au declarat că au prezentat simptome de epuizare. Rezultatul prezenta o creştere drastică faţă de cifrele înregistrate cu două luni în urmă, când un sondaj similar arăta că doar 20% dintre respondenţi au raportat astfel de simptome. Un alt sondaj realizat de Flexijobs a arătat că angajaţii sunt, în timpul pandemiei, de peste trei ori mai predispuşi să raporteze o stare de sănătate mintală şubredă. În plan local, conform unui studiu publicat de Human Performance Development International (HPDI), aproximativ 8% dintre angajaţii români se confruntă în prezent cu burnoutul, însă procentul este de trei ori mai mare pentru persoanele care se află în pragul sindromului de epuizare profesională. „Burnoutul este clasificat în ICD-11 (Clasificarea internaţională a bolilor) ca reprezentând cu fenomen legat de job; nu este clasificat drept o condiţie medicală per se. Sunt câteva caracteristici care definesc acest fenomen şi anume: sentimentul de epuizare, de lipsă de energie; distanţarea mentală sau atitudinea negativă faţă de job, precum şi scăderea productivităţii la locul de muncă. Acest fenomen este strict legat de locul de muncă şi îşi are originea acolo; nu trebuie legat de alte contexte din viaţă care pot determina simptome similare (de exemplu pierderea unui membru al familiei şi apariţia unei stări de depresie temporară)”, explică încă de la început Mădălina Bălan, Managing Partner Hart.

    „Un manager perfecţionist, narcisist, cu un stil de tip «comandă şi controlează», volatil emoţional şi impulsiv va genera un stres continuu în rândul angajaţilor.”

    Mădălina Bălan, Managing Partner Hart

    Bogdan Lucaciu, psiholog clinician şi psihoterapeut cu practică privată, descrie burnoutul drept „un soi de închisoare autoadministrată de cel în cauză”.

    Dar cum apare burnoutul? Anita-Valentina Dănciulescu, psiholog clinician, psiholog educaţional şi psihoterapeut experienţial, spune că atitudinea în ceea ce priveşte performanţa la locul de muncă este un factor decisiv în apariţia acestui fenomen şi că nevoia exacerbată de a îndeplini la nivel înalt cererile şi aşteptările angajatorului în vederea aprecierii şi recunoaşterii profesionale este una tipică. „În acelaşi timp, de cele mai multe ori, cei afectaţi nu acordă atenţie propriilor limite fizice şi psihologice.” Potrivit ei, personalităţile cele mai predispuse la burnout sunt cele: perfecţioniste (care caută în mod obsesiv să nu existe greşeli în munca lor şi îşi asumă totul pentru a satisface nevoile celorlalţi), cei cu aşteptări reduse ale competenţei (care îşi programează mental eşecul din cauza unei iluzii de neputinţă), cei care au o nevoie pronunţată de armonie (care îşi generează fericirea prin satisfacţiile celorlalţi, prin a nu deranja pe cineva) şi cei care consideră că sunt controlaţi extrinsec (care consideră că fac parte dintr-un mecanism mai mare de procese care duc la un succes major).

    Mădălina Bălan susţine că apariţia acestui fenomen ţine de mai mulţi factori: mediul de lucru, climatul, cultura determinată de managerul direct (cât de mult se lucrează peste program, cât de des se iau concediile de odihnă; aşteptarea de a fi mereu conectat la email şi la laptop, la orice oră, în orice zi a săptămânii), de dimensionarea sarcinilor de muncă, de gradul de încărcare, de resursele pe care le are angajatul şi echipa din care face parte (tehnologice, materiale, umane), de natura în sine a jobului, de cât stres poate genera, dar şi de personalitatea fiecăruia. Acestora li se adaugă, potrivit lui Karol-Julien Wild, Psychotherapist & Coach, şi un stil de viaţă dezechilibrat din punct de vedere al odihnei, alimentaţiei, activităţiilor fizice şi nu în ultimul rând al activităţilor care deconectează.

    Atrăgând atenţia asupra unei alte cercetări, realizate de Limeade Institute şi citate de platforma hrexchangenetwork.com, potrivit căreia numărul de angajaţi care au raportat simptome de burnout a crescut în urma apariţiei pandemiei de la 42% la 72%, mai mult de o treime dintre aceştia spunând că apariţia burnoutului a fost factorul cel mai stresant în timpul pandemiei, Anita Dănciulescu spune că este necesar de menţionat că în timpul unei pandemii, stimulii legaţi de pericol, de lipsa de siguranţă, sunt constanţi şi copleşitori. „Astfel, capacitatea corpului de a se recupera, indiferent de tulburarea sau boala existentă, este foarte scăzută. Din cauza faptului că în timpul unei pandemii luăm parte la o pierdere constantă de libertate, bucurii, socializare, creierul nostru nu se mai poate bucura de o organizare sigură, de securitate individuală şi claritate. Apare ca modalitate de coping, în special la locul de muncă, această dorinţă de a fi indispensabil, de a lucra şi a demonstra prezenţa unor abilităţi într-un mod mai pregnant.” Ea consideră că diferenţa cea mai mare dintre burnoutul clasic şi cel din pandemie este constituită de lipsa unei organizări mai clare a vieţii personale şi profesionale în perspectiva acestei situaţii mai speciale. „În lipsa altor activităţi menite să relaxeze şi să bucure individul, ceea ce rămâne mai statornică şi mai pseudosatisfăcătoare este munca. Cele care se dezvoltă şi se manifestă mai pregnant în perioada pandemiei sunt tulburările anxioase, atacurile de panică cu substrat de anxietate în faţa morţii personale şi a celor dragi şi anxietatea generalizată.”

    La rândul său, Bogdan Lucaciu spune că izolarea fizică în cazul muncii online adaugă, desigur, o notă de izolare, de singurătate resimţită. „Émile Durkheim (părintele sociologiei moderne – n. r.) vorbea de societăţi şi oameni cu diferite aderenţe sociale. Cei ce comunică mai puţin valorile personale devin mai «anomici» (fără valori) şi sunt susceptibili la depresie. „Nevoia de a fi apreciat ca aparenţă, cochetăria, nevoia contactului fizic s-au oprit odată cu programele de muncă în regim remote.”

    Alexandru Buşilă, psiholog, fondator al proiectului Cortul Terapeutic şi preşedinte al asociaţiei Enable Emotions, subliniază modul în care percepţia angajaţilor şi a angajatorilor cu privire la munca în regim remote s-a schimbat după apariţia crizei sanitare. „Îmi amintesc faptul că înainte de pandemie munca de acasă era de multe ori prezentată de către angajatori în pachetul de beneficii. Şi oamenii se bucurau că aveau această posibilitate. Acum, munca în regim remote a devenit o normalitate dată de majoritate. Cumva s-au schimbat polii. Evident că acest fenomen vine şi cu o schimbare a percepţiei asupra muncii de acasă şi e clar că acum nu mai poate fi prezentată ca un beneficiu. Mai mult decât atât, şi mai ales pentru cei care locuiesc singuri sau sunt părinţi, cred că munca de acasă poate deveni chiar un factor de suferinţă. Important este să găsim echilibrul.”

     

    Cum recunoaştem burnoutul?

    Despre semnele burnoutului, Anita Dănciulescu spune că acestea se împart în simptome fizice (epuizare, lipsă de energie, oboseală constantă, tulburări ale somnului, imunitate scăzută, probleme respiratorii, ameţeli, migrene, tensiuni musculare, schimbări în obiceiurile alimentare) şi psihice (inabilitate de a lua decizii, iniţiativă şi imaginaţie redusă, dificultăţi de atenţie şi concentrare, indiferenţă, empatie scăzută, lipsă a unui ideal, dificultăţi în relaţia cu familia şi prietenii, sentimente de amărăciune, sentimentul că nu există suficient timp, hiperactivitate, dificultăţi în a executa sarcini mai complexe, ruminaţii, sentimente de vinovăţie, recompensare cu achiziţii compulsive).

    La rândul său, Karol-Julien Wild spune că la nivel subiectiv/emoţional, persoanele care suferă de burnout pot avea un sentiment de «dezumanizare», mergând chiar până la absenţa emoţiilor faţă de alţii, dacă nu chiar la o totală indiferenţă faţă de suferinţa altor persoane. „Acest lucru nu trebuie înţeles greşit, ca o rea voinţă, ci adesea poate fi un mecanism de protecţie faţă de emoţii, pe care persoana care suferă de burnout nu le mai poate gestiona eficient. Aceste stări pot să evolueze până la resimţirea unei senzaţii de gol interior.”

    „În general, ne putem aştepta ca persoanele care lucrează cu oameni să fie mai predispuse la dezvoltarea acestei TULBURĂRI, IAR ÎN MOD special profesiile care presupun contact direct cu oameni care trec prin suferinţă (boli, accidente, decese). În servicii de sănătate, servicii pentru clienţi, în cazul unor profesii liberale şi a persoanelor cu funcţii de conducere probabilitatea de apariţie a acestei tulburări este clar mai ridicată, însă nu cred că ne putem limita doar la aceste industrii.”

    Karol-Julien Wild, Psychotherapist & Coach

    La nivel mental, burnoutul se poate manifesta de la gânduri de genul „nu mai pot”, „nu mai rezist”, până la o decepţie faţă de propria profesie/ocupaţie sau dezvoltarea unui sentiment de inutilitate legat de activitatea întreprinsă, respectiv impresia că munca invadează viaţa privată, toate acestea întreţinând ciclul vicios al demotivării şi scăderea performanţei profesionale. „Rezumând, vorbim de o experienţă personală semnificativ negativă şi care în unele cazuri se aseamănă cu o tulburare depresivă.” Mai mult, Dănciulescu spune că în timpul în care oamenii suferă de burnout, aceştia se confruntă cu epuizare emoţională, depersonalizare (care influenţează tipul de răspuns impersonal, afectând relaţia cu cei din jur) şi lipsa unui scop personal (care influenţează încrederea în sine). „Ca efect al burnoutului, deconectarea de viaţa socială poate slăbi imunitatea, scăzând calitatea vieţii cu până la 70%, crescând totodată nivelul de anxietate şi depresie. Pe termen lung, dacă nu se intervine psihoterapeutic sau printr-o schimbare majoră a stilului de viaţă, aceste aspecte pot duce la tulburări psihice serioase şi o nevoie mai mare de ajutor specializat.”

     

    Meserii “predispuse” la burnout

    În ceea ce priveşte meseriile care au cea mai mare predispoziţie în faţa apariţiei burnoutului, Karol-Julien Wild spune că, în general, ne putem aştepta ca persoanele care lucrează cu oameni să fie mai predispuse la dezvoltarea acestei tulburări, iar în mod special profesiile care presupun contact direct cu oameni care trec prin suferinţă (boli, accidente, decese). „Că să fiu mai concret, de la medici, asistenţi medicali, psihologi, asistenţi sociali, până la manageri, personal de la recepţie/call-center/suport clienţi/ vânzări-marketing. În servicii de sănătate, servicii pentru clienţi, în cazul unor profesii liberale şi a persoanelor cu funcţii de conducere probabilitatea de apariţie a acestei tulburări este clar mai ridicată, însă nu cred că ne putem limita doar la aceste industrii.”

    Ideea este susţinută şi de Mădălina Bălan, care adaugă, la rândul său, că deşi acest fenomen poate apărea în orice categorie profesională, există meserii care prin natura lor sunt solicitante ca efort şi încărcătură emoţională: „medici, asistente, mai ales cei din urgenţă, ATI, terapeuţi, lucrători sociali, avocaţi, vânzători sau angajaţii din call centere (cei care lucrează zilnic cu clienţii)”, vizând în special persoanele anxioase, perfecţioniştii, „mai ales dacă nu ştiu cum să se autoregleze şi să se protejeze”. Prin urmare, „ce ajută este conştientizarea simptomelor, accesul la suport terapeutic, coaching, specialişti în mindfulness, pentru a exersa diferite tehnici de prevenţie şi tratarea a burnoutului.”

    Opiniile celor doi sunt susţinute şi de cifre. Un studiu realizat de conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara arată că peste jumătate (56,37%) dintre angajaţii instituţiei au un nivel mediu sau ridicat de burnout. Conform unui comunicat al instituţiei, citat de ZF, extenuarea emoţională se regăseşte în cazul a 55,88% dintre participanţii la studiu. De asemenea, 67,16% dintre angajaţii spitalului au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22% resimt îngrijorare, faptul că niciodată nu au timp pentru ei, oboseală şi lipsa odihnei. Un semnal de alarmă este legat şi de gradul de anxietate. În urma cercetării, s-a constatat o creştere a anxietăţii, nivelul acesteia ajungând la 34,8%. În plus, peste 9% dintre cei chestionaţi prezintă şi un anumit grad de depresie. Itemii cu cele mai ridicate cote de răspuns au fost: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoţional, am prea multe lucruri de făcut. În plus, făcând parte din personalul din linia I, unii au spus că sunt marcaţi şi de numărul mare al pacienţilor care au pierdut lupta împotriva COVID-19 în secţia ATI, de virulenţa acestui virus şi de cazurile dramatice pe care le-au tratat. „Nu în ultimul rând, un factor important al burnoutului este munca aproape continuă care ajunge, uneori, la 10-12 ore pe zi, dar şi faptul că cei mai mulţi dintre colegii mei nu reuşesc să se detaşeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obţinute şi remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru între muncă şi viaţa personală”, a declarat Dana Biriş, psiholog clinician-psihoterapeut  la Spitalul „Victor Babeş” Timişoara, citată de Ziarul Financiar.

    Florin Godean, Country Manager Adecco România, este de părere că burnoutul poate să apară în toate sectoarele de activitate acolo unde nu există o preocupare în evitarea lui. „Nu pot indica un sector anume ci mai degrabă un tip de activităţi care predispun angajaţii la epuizare. E vorba de acele activitaţi repetitive realizate sub presiunea termenelor scurte şi fixe. Fără un plan clar de diversificare a activităţii, redistribuire a sarcinilor şi odihnă aceste activităţi pot duce la epuizare.” Ca vârstă, cele mai expuse sunt persoanele din generaţia Y (25-34 ani), milennialii, care îşi autoimpun un ritm foarte alert, considerând că viaţa lor are sens doar dacă este ocupată, dar şi generaţia X (35-49 ani), unde survine supraresponsabilizarea, odată cu apariţia copiilor, a ratelor şi a diverselor probleme de sănătate, potrivit datelor HPDI.

    Iar dacă vorbim de nivelul profesional la care există cel mai mare risc de apariţie a burnoutului, citând o serie de studii din domeniul psihologiei organizaţionale, Anita Dănciulescu spune că acesta este cel mai plauzibil să apară la angajaţii de categorie middle management, munca excesivă, lipsa de suport din partea senior managerilor, complexitatea task-urilor şi ambiguitatea postului fiind factori care cresc epuizarea emoţională şi scad nivelul de performanţă. „Satisfacţia la locul de muncă, precum şi caracteristicile acestuia sunt importanţi predictori ai burnoutului. Cei din middle management iau în fiecare zi decizii care, de obicei, nu influenţează viitorul companiei. Ei sunt înconjuraţi de munca dificilă de a gestiona subordonaţii, de a răspunde celor din top management ale căror politici le impun, chiar şi atunci când nu au un cuvânt de spus despre acestea”, notează ea. „Adevărul despre această categorie de angajaţi este acela că nu posedă o cantitate extremă de autoritate şi trebuie în mod repetat să alterneze între a interacţiona cu o putere mai mare sau mai mică. Middle managerii au o relaţie complicată cu noţiunea de putere deoarece aceasta este activată prin experienţe în contextul relaţiilor interpersonale. Astfel, când aceştia interacţionează cu un superior, adoptă în mod natural un stil de comportament mai scăzut al puterii, pe când atunci când interacţionează cu un subordonat, ei adoptă un comportament mai asertiv şi cu o putere mai mare”, explică Dănciulescu. Aşa că în momentul în care eşuează în  a se conforma cu aceste aşteptări, care vin odată cu fişa postului, provoacă conflicte sociale, confuzie, frustrare, dorinţa de a demonstra mai mult propria capacitate, ulterior ajungându-se la burnout.

  • Acum Ştii

    JYSK

    Motivaţie:
    Campania „Acum ştii” s-a născut la iniţiativa JYSK România, din dorinţa de a sprijini activitatea de combatere a fenomenului de violenţă domestică a Asociaţiei Anais. Campania îşi propune să aducă în faţa publicului problema violenţei domestice şi efectele sale asupra victimelor şi apropiaţilor victimelor. Nevoia de informare este cu atât mai acută în perioada de izolare şi distanţare socială. Pentru victimele violenţei domestice, mai mult timp petrecut acasă înseamnă mai multă violenţă şi mai multă durere. Prin această campanie şi platforma www.AcumStii.ro, JYSK şi Asociatia Anais şi-au propus să răspundă la întrebarile puse cel mai des despre fenomenul violenţei domestice. Campania se adresează atât victimelor, cât şi publicului general, care nu trebuie să privească cu indulgenţă violenţa domestică sau să o considere normalitate.

    Descrierea proiectului:
    Campania s-a desfăşurat între 10 iulie 2020 – 10 august 2020. Site-ul include o secţiune de sfaturi care să ajute victimele violenţei domestice să treacă mai uşor prin perioada pandemiei de coronavirus, perioadă în care sunt nevoite să petreacă mai mult timp cu agresorul. Campania a fost promovată pe canalele Social Media ale JYSK şi Asociaţiei Anais, în magazinele companiei, în presa online şi print. În campanie s-au implicat 3 reprezentanţi JYSK, 4 ai agenţiei de comunicare GMP PR. Persoane implicate: 3 reprezentanţi JYSK, 4 reprezentanţi ai Asociatiei Anais, 4 reprezentanţi ai agenţiei GMP PR. 

    Efecte:
    Vizitatorii site-ului AcumStiu.ro pot afla informaţii despre cele opt tipuri de violenţă domestică, despre modalităţile de obţinere a unui ordin de protecţie, despre cum sunt afectaţi copiii expuşi la violenţă şi despre semnele unei relaţii abuzive.

  • Aplicaţia Bright Sky

    Vodafone România

    Motivaţie:
    Necesitatea unui astfel de proiect vine în contextul în care peste 80% dintre români consideră violenţa împotriva femeii ca fiind un fenomen naţional foarte răspândit. Doar pe parcursul anului 2019, la nivel naţional, poliţiştii au emis 7.986 de ordine de protecţie provizorii, dintre acestea 2.958 fiind transformate în ordine de protecţie. De asemenea, anul trecut, instanţele judecătoreşti au emis 7.899 de ordine de protecţie, cele mai multe fiind emise la solicitarea victimelor. După lansarea iniţială din Marea Britanie în 2018, Fundaţia Vodafone Grup a avut iniţiativa introducerii aplicaţiei Bright Sky în toate ţările în care există reprezentanţe Vodafone, România fiind a patra ţară în care este disponibilă, după Marea Britanie, Irlanda şi Cehia.

    Descrierea proiectului:
    „Bright Sky Ro” este o aplicaţie gratuită, disponibilă în App Store şi Google Play Store în limbile română, engleză şi maghiară. Are un rol de informare şi educare pentru că descrie care sunt categoriile de violenţă de gen, combate miturile legate de acest fenomen şi permite utilizatorului să evalueze siguranţa unei relaţii prin simpla completare a unui formular electronic. Aplicaţia oferă şi o bază de date cu servicii de asistenţă, astfel încât utilizatorul să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află. În plus, meniul aplicaţiei permite accesul utilizatorilor la informaţii despre cauzele şi consecinţele abuzului, planul de siguranţă şi prevederile legale care pot proteja o victimă a violenţei domestice (ordinul de protecţie provizoriu dat de poliţie şi ordinul de protecţie dat de instanţă), precum şi măsurile care pot fi adoptate pentru creşterea siguranţei în mediul online. „Bright Sky Ro” oferă posibilitatea înregistrării incidentelor într-un jurnal digital confidenţial, la o adresă de email aleasă de victimă, printr-o funcţie ce foloseşte text, conţinut audio, video sau foto. Informaţiile strânse de victimă în acest jurnal pot deveni dovezi în instanţele de judecată. Aplicaţia oferă informaţii şi sfaturi utile legate de consimţământul în relaţiile sexuale şi de hărţuire, prezentând şi studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv afişate cel mai frecvent în relaţiile intime.

    Efecte:
    De la lansare, aplicaţia „Bright Sky România” a fost descărcată pe 2.100 de terminale, având în acest moment peste 1.000 de utilizatori activi. 

  • Adolescenţa americană, trăită în pandemie

    Fenomenul cinemaurilor tip drive-in, descris şi de Financial Times drept „singurul lucru bun pe care l-a adus pandemia”, dar şi o rememorare a adolescenţei în stil american, a ajuns şi în România, iar Universum Events, care în vremuri „de normalitate” se axa pe organizarea de evenimente corporate precum GoTech World(fostul Internet and Mobile World), s-a reinventat prin reorientarea pe această nişă. Compania organizează vizionări de filme, dar şi alt tip de evenimente în două spaţii destinate drive-in-ului, în Snagov, pe un teren de două hectare în mijlocul naturii, precum şi la Romexpo, în Capitală.
    „Trecând peste latura romantică a conceptului boem de drive-in, pentru noi a fost o soluţie dictată foarte mult de raţiuni de business, noi având un business doar în zona de evenimente şi o echipă de 80 de persoane care brusc s-au trezit cu interdicţia de a-şi practica meseria – a fost un răspuns pe care l-am găsit la întrebarea «Ce facem de acum încolo?»”, descrie cu sinceritate Cristian Hossu, managing partner al Universum  Events, motivele pentru care au intrat pe această nişă, în una dintre ediţiile recente ale emisiunii Viaţă de corporatist.
    Acest format le permite organizarea de evenimente – vizionări de filme, dar şi festivaluri de mâncare, evenimente de artă interactivă şi digitală, seri tematice, experienţe recreate într-un cadru care trebuie să asigure normele de securitate medicală pentru toţi cei care participă. „Din acest punct de vedere, al tuturor restricţiilor care au intervenit, formatul de drive-in este extrem de sigur faţă de ce se întâmplă pe plajă sau pe unele dintre terase”, crede el. 
    În acelaşi timp, acest concept oferă şi o experienţă plăcută celui care vine să consume un act de entertainment sau de cultură. „Nici noi nu mai trăiserăm experienţa aceasta în acest fel – surprinzător, este chiar foarte plăcută, câteodată chiar mai intensă decât într-o sală de cinema, pentru că sistemul audio al maşinii, de pildă, poate să redea mult mai puternic başii şi mult mai de aproape într-un moment de suspans sau într-un moment critic al filmului. Experienţa este chiar încântătoare, iar cel puţin în formatul de la Snagov te poţi bucura inclusiv de natură în acelaşi timp în care vezi un film, având pădurea pe fundal”, spune el.
    Cristian Hossu este însă de părere că în prezent, în industria de evenimente, foarte puţină lume îşi poate permite sau poate risca să facă investiţii noi de acest tip, context în care ceea ce au încercat ei a fost să urmeze două direcţii:  reorientarea resurselor existente – atât resurse umane, toată echipa, care în forma de drive-in şi-a schimbat activităţile, cât şi spaţiul folosit: „spaţiul de la Snagov îl aveau de doi ani şi a fost gândit tot timpul ca un parc de evenimente. Este un proces care durează, iar anul acesta ne-a forţat ca cele două hectare pe care noi le păstram pentru mici festivaluri să le folosim pentru partea de drive-in, festivaluri în format drive-in şi nu numai”. Cea de-a doua direcţie pe care au urmat-o pentru a se putea lansa pe această nişă a fost abordarea unei filosofii despre care el crede că este cheia supravieţuirii în momentul acesta, respectiv ideea de parteneriat. „Cred că mulţi dintre noi am ajuns la concluzia că a te lupta singur cu acest context este aproape un efort inutil. A prevalat ideea de a pune forţe şi resurse la comun din partea tuturor actorilor dintr-o piaţă, în aşa fel încât împreună, uitând ce înseamnă preţul pieţei sau marjă de profitabilitate, să ne putem întreba cum putem să contribuim  pentru a putea pune ceva în mişcare încât să începem să încasăm, să putem plăti oameni, facturi, furnizori, apoi, treptat, să ajungem la un model de business despre care să spunem că e pe break even.”
    Cristian Hossu este de părere că nimeni din industria de evenimente nu îşi pune în acest moment problema profitului, ci se axează pe obiectivul de susţinere a infrastructurii de oameni şi sisteme de lucru care să permită reintrarea la viaţa obişnuită, normală, după trecerea pandemiei.
    Vin oamenii la drive-in?„Noi avem până în acest moment undeva la 1.600 de locuri de maşini vândute – aş spune că nu e numărul maxim, noi visam că o să fie plin tot timpul. Realitatea este în momentul acesta că lumea simte că poate să fugă la mare, pe de altă parte cred că trebuie să se şi obişnuiască cu ideea conceptului. Majoritatea oamenilor care vin, vin pentru că fie au văzut materiale video filmate de noi în locaţie, fie au avut prieteni care s-au bucurat de experienţa aceasta”, răspunde Hossu.
    El împarte profilul oamenilor care merg la drive-in în trei mari categorii: cupluri aflate în orice etapă a relaţiei – familii, cupluri căsătorite sau care ies la întâlniri, grupuri de fete – precum şi cei care vin aici pentru a celebra un anumit moment din relaţie. În ceea ce priveşte preţurile, spune că acestea sunt similare experienţei dintr-un cinema clasic, fiind de 48 de lei/persoană, cu sucul şi popcornul incluse.
    Totuşi, Cristian Hossu este de părere că drive-in-ul nu va avea o viaţă lungă în România.
    „Este un proiect temporar, nu cred că cinemaul drive-in va rezista doi ani de acum încolo. Îmi doresc din punct de vedere medical să nu fim forţaţi să apelăm la această nişă – îmi doresc să fie un proiect de o vară şi apoi să revină viaţa la normal – tocmai de aceea este o fereastră de oportunitate scurtă în care poţi să te duci şi să ai această experienţă”, spune el.
    El crede că nu este un model de business sustenabil din cauza nivelului de efort necesar pentru a pune pe roate un astfel de business, precum şi pentru nivelurile bugetare necesare. Drive-in-urile lor sunt deschise în regim de parteneriat, în contextul în care, spune Hossu, „nimeni nu şi-ar putea permite să plătească de exemplu soluţia tehnică care susţine un astfel de proiect cu ziua pentru că astfel nu îţi poţi acoperi costurile. La un eveniment corporate înainte de pandemie care ar fi avut o soluţie similară tehnică de trei zile, probabil că exista un nivel de costuri cuprins undeva între 8.000 şi 15.000 de euro, la care se adaugă multe alte cheltuieli, de pildă oamenii – o locaţie de 100 de maşini poate fi operată cu 10-15 oameni care trebuie să stea acolo, de exemplu”. 
    Or aceste costuri nu au fost luate în calcul iniţial de unii reprezentanţi ai industriei – s-au anunţat iniţial turnee drive-in în toată ţara şi multe dintre ele s-au anulat. „După primul eveniment realizezi că oamenii nu se înghesuie doar pentru că este un concept nou, acesta costă foarte mult şi nu îţi scoţi banii – este totuşi un proiect cu bătaie cel puţin pe termen mediu – pentru 3-4 zile sau două-trei săptămâni”, adaugă el. 
    „Mai bine stai şi conservi liniştea mentală şi banii pe care îi mai ai pentru că balanţa poate să deraieze spre roşu şi negativ, dar, cu o strategie corect executată şi foarte multă muncă – zilnică, 10 ore pe zi – poţi reuşi să vinzi totuşi biletele.”
    Spune că anterior nu au organizat spectacole, nici vizionări de filme, însă au simţit nevoia să deţină pe propria platformă un motor de vânzare de bilete astfel că în prezent nu se bazează pe platformele de ticketing, modelul pe care funcţionează industria în general.
    „Pot să spun că vindem de 3-4 ori mai bine pe platforma noastră decât o fac platformele externe, iar diferenţa este că ne pasă, lucrăm la toate detaliile, postăm des în mediul online. Mă gândesc la toate tehnicile de marketing pe care le ştiu ca să fac lucrurile să funcţioneze. Un motor de bilete care deserveşte toţi jucătorii din piaţă nu are cum să facă acest lucru pentru tine, este o opţiune de business – motorul acela trebuie gândit, programat, ia timp să îl pui pe picioare.”
    Dincolo de filme, spune că unul dintre cele mai de succes concepte pe care le au acum sunt concertele live, în faţa unui public de 250 de maşini pe zi. La Snagov, care este mai aproape de natură, cele mai de succes evenimente implică seri tematice – spre exemplu, într-o seară tematică retro au un concert al unui DJ cu un repertoriu retro, iar apoi proiectează unul dintre filmele clasice care au marcat tuturor copilăria. Meniurile vor fi asemănătoare celor din film sau celor care ţin de gusturile copilăriei. Chiar dacă formatul de drive-in este luat din afară, restul proiectelor sunt gândite intern, de echipa care realiza în mod obişnuit în jur de 200 de evenimente pe an. „Criza ne-a obligat să ne exersăm posibilitatea de a lucra ca echipă în număr mare, la distanţă – toate proiectele acestea au fost gândite în regim remote, în contextul în care noi nu aveam voie să venim la birou. Au fost multe provocări din acest punct de vedere, dar cred că ne-au validat încă o dată că ceea ce contează cel mai mult nu este neapărat să dăm cu cardul de pontaj la program, ci să ne folosim capul, să comunicăm cât mai mult, evident cu stresul şi presiunea de rigoare. Semnele sunt că ne aflăm pe o direcţie corectă, va fi foarte mult de muncă şi este în continuare – dar cred că sunt câteva răspunsuri care sunt viabile acum.”
    Anterior pandemiei, pe agenda lor de anul acesta aveau planificate multe evenimente: de exemplu, primăvara ar fi organizat Bucharest Technology Week (tot publicul de aici a fost direcţionat înspre un concept nou de eveniment, în mediul digital, unde participarea este numeroasă), iar printre evenimentele organizate toamna se numărau GoTech World (fostul Internet and Mobile World) şi Imobiliarium, pe zona rezidenţială, pe care şi-au propus acum să le migreze tot în zona de online.
    Orice criză naşte şi oportunităţi? „M-aş fi lipsit bucuros de aceste oportunităţi pentru că ele sunt mai degrabă o oportunitate de a da măsura creativităţii şi rezistenţei la stres pe care o avem, nu neapărat din punctul de vedere al businessului, ba dimpotrivă, sunt foarte puţine businessuri, cred, în afară de Netflix sau platformele de livrări, care pot spune că există o oportunitate reală pe care să o resimtă în momentul acesta. Cred că oportunitatea reală, în speranţa că lucrurile vor reveni totuşi la normal într-un orizont decent, este faptul că am învăţat nişte lecţii şi ne-am supus provocărilor paradigme precum: am nevoie să am toate echipele în birou?, evenimentele virtuale sunt sora vitregă? – poate nu este aşa; cred că vor fi lucruri care vor schimba foarte mult economia în general.”
    Oferă ca repere în aceste direcţii studii referitoare la alte domenii – spre exemplu, în cazul muncii la birou, un studiu al Colliers spune că 30% din angajaţii companiilor din clasa de birouri A nu se vor mai întoarce la birou, costurile fiind nejustificate, banii de închiriere putând fi folosiţi pentru motivarea angajaţilor; ori un alt studiu, realizat în rândul executivilor de top la nivel internaţional, din care reiese că nu se vor mai întoarce niciodată la normal călătoriile de business. „Toată zona de comunicaţii de tipul conferinţelor va rămâne norma – dacă timp de 3-4 luni am putut să ţinem businessuri pe picioare vorbind la distanţă, este puţin probabil ca cineva să spună hai să zburăm business class din Germania la fabrica din Bucureşti doar ca să ne întâlnim cu echipa”, exemplifică el.
    Cristian Hossu este însă de părere că vremurile pe care le trăim acum şi modul în care le percepem ne vor defini pe termen lung. „Vremurile grele dau măsura omului din noi – şi cine suntem la nivel de persoană ca valori, şi cine suntem la nivel de energie astfel încât să nu clacăm fizic şi psihic – din acest punct de vedere am toată admiraţia şi respectul pentru echipa noastră, care a înţeles semnificaţia momentului şi că nu e de joacă”, spune Cristian Hossu, subliniind că realizarea acestor proiecte a fost posibilă cu ajutorul colegilor săi.
    Cât priveşte restul colegilor din business, le transmite: „Cred că cea mai valoroasă idee pe care am reţinut-o este că întotdeauna, şi acum, şi înainte, echipa face diferenţa fără doar şi poate. Un antreprenor singur nu poate să facă faţă provocărilor – echipa face diferenţa, iar dacă încă nu le-am arătat celor din echipă destulă apreciere, nici acum nu este prea târziu să le mulţumim pentru contribuţia lor. Al doilea lucru pe care l-am observat este că singur nu ai nicio şansă şi cred că acesta este momentul în care trebuie să lăsăm egoul la o parte, mândria de a fi mai bun decât competitorul şi trebuie puse resursele la comun. O a treia lecţie este că trebuie să îţi faci temele – părerea mea este că, la fel ca şi în criza din 2008, şi criza aceasta va curăţa extrem de bine piaţa de ceea ce înseamnă oportunism, oameni care au mers pe tun, doar după nişte trenduri sau lucruri care li s-au părut cool. Afacerile care vor rămâne vor fi afacerile cu un model de business gândit pe fundamente financiare, cu respect pentru oameni, respect pentru furnizori, cu produse care adresează anumite nevoi corecte, or lucrurile acestea le construieşti în timp. Ca antreprenori, ca businessuri, ne va lua iarăşi nişte ani să ne repunem pe picioare, iar cine nu acceptă asta trebuie să facă un duş rece şi să accepte – este de acceptat, nu este de plâns. Va dura şi va durea, dar o să fim OK”. 

  • Viaţă de corporatist: Unde mergem la film în pandemie?

    După ce am urmărit ani la rând cum cinemaurile tip drive-in au conturat adolescenţa unor personaje preferate, acum avem ocazia să experimentăm şi noi fenomenul. Cinematograful tip drive-in este în context pandemic singura variantă prin care putem să mergem cu prietenii, soţia sau la o primă întâlnire la un film.

    Fenomenul cinemaurilor tip drive-in, descris şi de Financial Times drept „singurul lucru bun pe care l-a adus pandemia”, dar şi o rememorare a adolescenţei în stil american, a ajuns şi în România, iar Universum Events, care în vremuri „de normalitate” se axa pe organizarea de evenimente corporate precum GoTech World(fostul Internet and Mobile World), s-a reinventat prin reorientarea pe această nişă. Compania organizează vizionări de filme, dar şi alt tip de evenimente în două spaţii destinate drive-in-ului, în Snagov, pe un teren de două hectare în mijlocul naturii, precum şi la Romexpo, în Capitală.
    „Trecând peste latura romantică a conceptului boem de drive-in, pentru noi a fost o soluţie dictată foarte mult de raţiuni de business, noi având un business doar în zona de evenimente şi o echipă de 80 de persoane care brusc s-au trezit cu interdicţia de a-şi practica meseria – a fost un răspuns pe care l-am găsit la întrebarea «Ce facem de acum încolo?»”, descrie cu sinceritate Cristian Hossu, managing partner al Universum  Events, motivele pentru care au intrat pe această nişă, în una dintre ediţiile recente ale emisiunii Viaţă de corporatist.

    Urmăriţi mai multe detalii despre acestea în cea mai recentă ediţie a emisiunii Viaţă de corporatist.

  • Cinematografe Drive-in: unul dintre puţinele lucruri bune oferite de pandemie

    În Marea Britanie, de pildă, a existat deja înainte de criză acest tip de cinematograf temporar, iar ministrul de finanţe Rishi Sunak pare a fi dornic să grăbească redeschiderea lor în timp ce britanicii găsesc noi forme de distracţie în timpul pandemiei. Imaginea unei maşini decapotabile din care să urmărim alături de alte zeci de oameni filmele difuzate, prin parbriz, în timp ce ne delectăm cu burgeri sau floricele, pare foarte romantică.

  • Noii miliardari: Cine este proprietarul TikTok, fenomenul din social media, şi cum a ajuns să valoreze peste 100 miliarde dolari

    Startup-ul ByteDance, proprietarul platformei de social media TikTok, a ajuns la o valoare de peste 100 miliarde dolari, după ce evaluarea acestuia a crescut cu circa o treime în urma unor tranzacţii private cu un pachet de acţiuni, potrivit Bloomberg.

    După tranzacţiile recente, preţul acţiunilor celui mai valoros startup din lume a crescut cu 33% faţă de evaluarea de 75 miliarde dolari obţinută într-o rundă de finanţare desfăşurată în urmă cu doi ani.

    Tranzaţiile sunt private, ceea ce înseamnă că ar putea să nu reflecte perspectivele tuturor investitorilor din spatele ByteDance.

    „Tranzacţionarea ByteDance reflectă valul global de consumatori care sunt de acord că ByteDance poate înlocui Facebook drept principală reţea socială”, a spus Andrea Walne, partener în cadrul Manhattan Venture Partners.

    ByteDance a devenit o forţă în mediul de business pe fondul succesului înregistrat de platforma TikTok, utilizată de sute de milioane de tineri.

    Mulţi investitori încearcă să prindă câte o felie din compania care atrage 1,5 miliarde utilizatori activi lunar printr-o familie de aplicaţie precum TikTok, varianta sa chineză – Douyin – cât şi serviciul de ştiri Toutiao.

    ByteDance este în plină expansiune, întrucât compania l-a cooptat recent pe ţarul streamingului Disney, Kevin Mayer, pentru a deveni CEO-ul TikTok.

    Mai mult, ByteDance a dat startul unui val masiv de angajări, prin care vrea să găsească 40.000 de oameni până în 2020 – într-un moment în care corporaţiie de tehnologie din lume îşi trimit oamenii în şomaj tehnic sau îi concediază.

     

     

     

     

  • Ce putem vedea pe Netflix: Studenţii Profesorului s-au întors în bancă

    Cu toate că Álex Pina nu lansase iniţial decât un sezon din „La casa de papel”, pe care Netflix a decis să îl difuzeze în două părţi, succesul formidabil pe care l-a avut a atras după sine încă două sezoane, dintre care ultimul a fost lansat luna aceasta, pe 3 aprilie.
    „La casa de papel” nu m-a „prins” nici din prima, nici din a doua încercare de a-l viziona. A treia oară însă, când m-am ambiţionat să urmăresc până la capăt episodul pilot, am sfârşit prin a nu mă mai ridica preţ de multe ore (şi episoade) din faţa ecranului.
    Primele două sezoane ale producţiei „La casa de papel” prezintă, prin ochii unuia dintre personajele principale, Tokio (Úrsula Corberó), etapele unui jaf dat de un grup de opt infractori, foarte diferiţi ca abilităţi şi personalitate, costumaţi în salopete roşii, cu feţele acoperite de măşti înfăţişându-l pe Dalí şi care folosesc drept porecle nume de capitale, cu toţii recrutaţi de un personaj deosebit de inteligent şi misterios căruia îi spun Profesorul (Álvaro Morte). Aceştia intră în Monetăria Regală a Spaniei cu un plan pus la punct până în cele mai mici detalii: să imprime fabuloasa sumă de 2,4 miliarde de euro şi să evadeze. Deşi o armată de jurnalişti şi cortul comisiei de poliţie desemnate să se ocupe de caz se află la o aruncătură de băţ de clădire, ei îşi continuă nestingheriţi treaba, transformându-se, după o serie de evenimente, dintr-o gaşcă de bandiţi, în nişte eroi adulaţi şi susţinuţi de publicul revoltat împotriva autorităţilor, un fel de haiduci ai timpurilor actuale care declanşează o adevărată isterie naţională.
    În sezonul 3, celebrul grup se întoarce pe micul ecran, însă cu o nouă poveste – tot un jaf – dat această dată în Banca Spaniei – şi cu alte scopuri: eliberarea lui Rio, cel mai tânăr membru al grupului, capturat de poliţie după evadarea din Monetăria Regală, dar şi topirea într-un timp record a unei cantităţi uriaşe de aur pentru a putea fi scoasă mai uşor din clădire. Sfârşitul sezonului 3 se încheie cu capturarea Lisabonei, un membru special al bandei, aceasta fiind nu doar fosta inspectoare de poliţie Raquel Murillo (interpretată de Itziar Ituño), care se ocupase iniţial de negocierile cu Profesorul şi care se alătură în final grupului, după ce se îndrăgosteşte de misteriosul cap al bandei, ci şi iubita sa, dezvăluind publicului latura sentimentală, bine ascunsă a acestui personaj.
    Ca şi în primele sezoane, în paralel cu firul narativ principal se conturează, prin tehnica flashback-ului, alte două planuri – unul mai apropiat de prezent, în care Profesorul le explică protejaţilor săi detaliile jafului şi rolul pe care îl are fiecare, învăţându-i, de asemenea, nenumărate tehnici de supravieţuire care implică inclusiv lecţii complexe de anatomie şi chirurgie, cu ajutorul cărora îşi pot salva camarazii, la nevoie, dar şi unul petrecut cu cinci ani în urmă, când, alături de fratele său, un personaj carismatic cunoscut din primul sezon sub pseudonimul Berlin, el punea la cale tot ce se materializează astăzi, putând fi, asfel, de cele mai multe ori, cu mai mulţi paşi în faţa poliţiei.
    Raquel însă nu este singura care se află în pericol. Nairobi, una dintre cele mai îndrăgite membre ale găştii, se află la un pas de moarte, forţându-şi colegii să ia în mână bisturiul şi să se transforme în medici pentru a o salva. În sezonul 4 vedem, din nou, că atât inamicii, cât şi aliaţii grupului nu sunt doar afară, în cortul poliţiei sau în interior, în rândul ostaticilor, ci chiar în gaşca lor. Conflictele născute între membrii bandei, care se pierd cu firea în cele mai nepotrivite momente, i-au adus, nu de puţine ori, la un pas de a eşua în îndeplinirea planului, obligându-l pe Profesor să găsească rapid rezolvări la probleme nepremeditate, însă, nu o dată, s-au sfârşit tragic, chiar cu pierderea unui membru al bandei.
    În sezonul 4 m-am reîndrăgostit de eroii cu mască, cu temperamente şi istorii atât de diferite, am „urât” personajele antagoniste ca Arturo Román sau Gandia şi m-a intrigat spiritul manipulator al Aliciei Sierra, noua inspectoare de poliţie care conduce acum negocierile în locul lui Raquel, având un rol decisiv în soarta grupului.
    Dacă ultimele secvenţe ale sezonului 3 îi permit privitorului să anticipeze acţiunea din următorul, sfârşitul ultimului episod din cel de-al patrulea sezon aduce cu sine, în acordurile pătrunzătoare ale melodiei „Bella, ciao”, un mare semn de întrebare şi o mulţime de finaluri posibile. Sau, mai degrabă, începuturi. Vom avea însă de aşteptat cel puţin încă un an pentru a-l descoperi pe cel real.
    Pe actriţele Alba Flores, interpreta personajului Nairobi, şi pe Naiwa Nimri, care o joacă pe inspectoarea Alicia Sierra, am avut ocazia să le urmăresc şi în alt serial spaniol, „Vis a vis”, regizat tot de Alex Pina, unde au fost la fel de dinamice şi au reuşit să interpreteze caractere şi să stârnească sentimente la fel de puternice ca şi în „La casa de papel”. Dacă e să compar „La casa de papel” cu un alt serial spaniol foarte în vogă la momentul actual, „Elite”, pot să remarc că, deşi ambele au un ritm aproape la fel de alert şi ţin în suspans privitorul, implicând investigaţii ale poliţiei şi având totodată integrate în acţiune diverse poveşti de dragoste construite între personaje, acţiunea celui din urmă tinde însă mai mult spre genul telenovelă, lucru explicabil de altfel dat fiind faptul că protagoniştii sunt un grup de adolescenţi, în timp ce primul se concentrează pe detalii impecabile pentru a construi o poveste cât mai plauzibilă.
    Ca să închei cu o curiozitate, ştiaţi că Darko Perić, actorul sârb care îl interpretează pe Helsinki în serial, vorbeşte limba română? Şi încă foarte bine.

     Álex pina (pamplona) este un producator, regizor şi scenarist spaniol, cunoscut mai ales pentru producţia „la casa de papel”, care se bucură de succes la nivel global. Din portofoliul său fac parte şi „vis a vis” („locked up”), „el embarcadero” („the pier”), „los hombres de paco” („paco’s men) şi „el barco” („the ship”).  El şi-a început cariera ca jurnalist, scriind pentru cotidianele „diario vasco” şi „diario de mallorca”, dar şi pentru o agenţie europeană de presă. Între 1993 şi 1996 a lucrat ca scenarist şi editor pentru videomedia, înainte de a se alătura echipei globomedia în 1996. La sfârşitul anului 2016, după lansarea „vis a vis” în cadrul postului de televiziune spaniolantena 3, pina şi-a fondat propria companie de producţie, vancouver media. Prima serie produsă sub noul brand a fost „la casa de papel”, lansată pe 2 mai 2017, fiind urmărită de 4 milioane de persoane.

    La casa de papel
    Regie: Álex Pina 
    Distribuţie: Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Alba Flores, Naiwa Nimri
    Nr. sezoane: 4
    Nr. episoade: 31

  • Avertisment apocaliptic: România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi din cauza automatizării

    România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi (61,93% din totalul locurilor de muncă existente) din cauza automatizării, potrivit documentului „Raportul asupra stabilităţii financiare” emis de Banca Naţională a României. Pentru a combate efectele negative ale acestui fenomen, o soluţie ar putea fi antreprenoriatul.

    Conform unui studiu publicat de Forumul Economic Global care a avut loc la Davos la începutul acestui an şi la care au participat peste 30.000 de tineri din 186 de ţări, antreprenoriatul şi dezvoltarea unui climat propice start-up-urilor sunt factorii care pot sprijini dezvoltările economice viitoare.
    La iniţiativa Forumului Economic Mondial s-a format în România Global Shapers, o reţea formată din tineri cu vârste sub 30 de ani; reţeaua vrea să adordeze şi să rezolve probleme locale dar şi globale, să pregătească tinerii pentru provocările viitorului. Reţeaua are peste 7.000 de membri şi huburi în 376 de oraşe din 156 de ţări, inclusiv în România. 

    Future Makers, sprijinit de organizaţiile Global Shapers şi Social Innovation Solutions, este un program educaţional de antreprenoriat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani ce oferă premii totale în valoare de 20.000 euro pentru idei care propun soluţii concrete de rezolvare la provocările pe care viitorul ni le pregăteşte. Înscrierile sunt deschise până la 4 iulie şi estimările se referă la înscrierea a circa 100 de echipe.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro