BusinessMagazin

Tag: facultate

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Ramona Jurubiţă, Country managing partner { KPMG }

    •   Ramona Jurubiţă a preluat în octombrie 2018 funcţia de country managing partner, după ce ocupase anterior poziţia de deputy senior partner, head of Tax and Legal în cadrul KPMG.
    •   Spune că mediul de afaceri din România poate fi instabil din unele puncte de vedere, „însă tocmai dinamismul cu care lucrurile se schimbă, se modifică, ne face pe noi, consultanţii, să devenim mai buni în ceea ce facem”.
    •   Este membră a ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), a Camerei Consultanţilor Fiscali din România, a CECCAR şi a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR).

    Cifră de afaceri (anul fiscal 2017-2018): cca 40 mil. euro
    Număr de angajaţi: 850

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Veronica Savanciuc – Preşedinte şi CEO { Lowe Group }

    •   Veronica Savanciuc pornea în 1993, alături de Paul Radu, una dintre primele agenţii de publicitate full-service din România, cunoscută astăzi drept grupul Lowe.
    •   Face parte dintre cei câţiva antreprenori care au pus bazele industriei de advertising din România, jucând în ultimii 20 de ani un rol important în formarea şi dezvoltarea industriei locale de comunicare.
    •   Veronica Savanciuc este de profesie economist – a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti. Ulterior, a urmat şi cursurile unei şcoli de Master of Business Administration – Asebuss/University of Washington.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Oana Barbu, general manager { Asbis România }

    •   Oana Barbu şi-a construit cariera în domeniul distribuţiei IT, petrecând peste 15 ani în cadrul companiei lider de piaţă (Network One Distribution), urcând, treptat, de la funcţia de marketing manager (2000-2003 şi 2005-2007), la IT purchase & marketing manager (2003-2005), purchase manager (2007-2012) şi chief commercial officer (2012-2016).
    •   Oana Barbu a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
    •   Imediat după terminarea facultăţii, în 2000, ea a ocupat poziţia de asistent al directorului de marketing la Flamingo Internaţional, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de IT de la acea vreme, devenind ulterior unul dintre cei patru manageri de achiziţii ai companiei.

    Cifră de afaceri (2017): 204,3 mil. lei
    Profit (2017): 270.000 lei 

  • Care sunt sfaturile Andreei Strugaru, care a înfiinţat o afacere de 35 de milioane de lei într-un domeniu al bărbaţilor

    •   Andreea Strugaru, coproprietar şi director de marketing al Kadra, a absolvit Facultatea de Automatizări şi Calculatoare din cadrul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca în 1995 şi a urmat timp de doi ani cursurile Şcolii Postuniversitare de Administrarea Afacerilor din cadrul Facultăţii Babeş-Bolyai.
    •   În 1993 a fondat, alături de Radu Bogdan Opriş şi Monica Adriana Sagmar, Kadra (fostă Aluterm), companie specializată în furnizarea de sisteme de automatizare pentru căile de acces.
    •   Înainte de a fonda Kadra, a lucrat ca inginer de vânzări şi ulterior ca director comercial în cadrul unui importator de profile din aluminiu pentru faţade – Kueryo SRL.
    •   Spune că după ce şi-a setat un obiectiv pentru carieră, a muncit pentru a-l atinge, a păstrat direcţia şi încă nu s-a oprit din învăţat.
    •   Are o fiică şi este de profesie inginer automatist.

    Kadra este o companie clujeană cu venituri anuale de 35 de milioane de lei, realizate mai ales din soluţii de inginerie de acces automatizat în clădiri şi parcări.

    Profilul Andreei Strugaru a apărut în catalogul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, 2019.

  • După 15 ani într-o multinaţională o tânără din România a decis că nu mai vrea să muncească pentru alţii şi a pornit o afacere. Acum câstigă zeci de mii de euro

    După o carieră de peste 15 ani într-o multinaţională, Oana Pascu a pornit businessul Complice.ro, în baza unei idei pe care a avut-o încă din facultate: să fie „complice” la experienţe care să surprindă destinatarul şi să câştige totodată bani făcând astfel de surprize.

    „Întotdeauna mi-a plăcut să dăruiesc cadouri şi am căutat ca ele să fie inedite, surprinzătoare şi să creeze amintiri de durată, să îmbogăţească viaţa şi sufletul destinatarului. Ideea de a fi consultant pentru alţii în alegerea cadourilor o aveam încă din anii facultăţii, însă pe vremea aceea, acum aproape 20 de ani, mi se părea o iluzie. Dacă stau să mă gândesc acum, cred că era într-adevăr o iluzie, publicul nu era pregătit, iar implementarea fără puterea actuală a internetului cred că ar fi fost aproape de imposibil”, povesteşte Oana Pascu, de profesie economist şi totodată absolventă de Ştiinţe Politice. 

    După ce s-a angajat încă din facultate în cadrul companiei telecom Connex, care ulterior a devenit Vodafone, unde şi-a creat o carieră timp de 15 ani, ocupând diferite poziţii din care a condus echipe, atât de specialişti, de vânzări prin telefon, cât şi de marketing, ea a simţit nevoia de o schimbare radicală şi a pornit astfel pe drumul antreprenoriatului.

    „La 35 de ani am simţit nevoia de a face o schimbare radicală în viaţa mea şi deşi am avut două propuneri să plec din ţară în alte companii multinaţionale, am decis să rămân aici şi să construiesc ceva care să mă reprezinte, care să mă încarce pozitiv şi care să îmi aducă satisfacţiile dorite. Am avut două idei de business, dintre care una în domeniul home & deco şi aceasta, cu cadouri experienţiale. Am ales-o pe aceasta din considerente de pasiune, înclinaţie şi business plan”, povesteşte ea, precizând că ideea de a fi „complice” pentru surprize făcute altor persoane o urmărea încă din facultate.

    Investiţia iniţială pentru demararea businessului Complice.ro s-a ridicat la 5.000 de euro, sumă în care sunt incluse cheltuielile de dinainte de lansare – dezvoltarea site-ului, identitatea vizuală şi echiparea biroului. „Ulterior însă am investit în mod constant mai ales în promovarea businessului (principala provocare fiind cum să afle de noi clientul final), dar şi în continua eficientizare sau dezvoltare a site-ului. Cred că suma totală adusă de acasă a ajuns astfel la aproximativ 20.000 de euro.”

    Magazinul online Complice.ro oferă o serie de cadouri inedite bazate în principal pe experienţe cum ar fi experienţe în doi (de explorare şi ieşire din rutină, escapade şi provocări exclusiviste în compania unor celebrităţi), daruri care cresc pulsul şi stimulează adrenalina (salt cu paraşuta sau parapanta, survol cu elicopterul, zbor cu balonul ş.a.m.d.), provocări olfactive şi vizuale (ateliere pentru crearea de parfumuri, florale sau gastronomice), experienţe de răsfăţ personal (spa, masaj, tratamente corporale) sau experienţe japoneze – degustare de ceai, îmbrăcarea khimonoului.

    „În străinătate există acest concept de gift shopper, sunt câteva modele de business care funcţionează, însă conceptul Complice.ro duce complicitatea dincolo de alegerea unui cadou, către alegerea unui cadou experienţial, ceva cu totul şi cu totul special, care să fie memorabil şi surprinzător.” Complice.ro a pornit adresându-se clienţilor individuali – „oameni ocupaţi, cu multe responsabilităţi, cu puţin timp liber, care muncesc mult, caută echilibrul între business şi viaţa personală, dar îşi doresc foarte mult să dăruiască ceva inedit, să se diferenţieze atunci când oferă un cadou personal sau de business, astfel că apelează la un complice pentru inspiraţie sau pentru organizarea şi implementarea unei surprize, majoritatea fiind antreprenori sau oameni cu poziţii importante în companii multinaţionale, cu venituri peste medie, cu vârste între 30 şi 45 de ani, un procent mai mare bărbaţi, jumătate deja părinţi”.

    Din 2017, Complice4JOY, compania care administrează magazinul online Complice.ro, a început să dezvolte colaborări şi pe segmentul corporate, unde brandurile caută cadouri speciale pentru fidelizarea angajaţilor, pentru clienţi sau diverşi colaboratori. Astfel, magazinul online oferă şi servicii personalizate  pentru angajaţi, cum ar fi high potential programs, reward & recognition, give-away team building, zile de naştere ş.a.m.d., pentru parteneri şi clienţi, spre exemplu cadouri speciale, personalizate, unicat, pentru Crăciun/Paşte şi pentru evenimente speciale – cadouri/experienţe personalizate sau la cheie, sub umbrela out of office events (wellbeing workshops, management meetings, teambuildings, lansări etc.).
    Segmentul corporate a prins însă mai mult contur anul trecut, când a generat aproape jumătate din veniturile Complice4JOY – 92.000 euro, de patru ori mai mari comparativ cu 2017.

    „În mediul corporate, clienţii noştri sunt branduri inovatoare, care vor să se diferenţieze şi care au o preocupare constantă să recunoască meritele celor din jur. Vorbim de companii medii şi mari, din domenii creative sau în plină dezvoltare (IT etc.). Cel mai frecvent se oferă cadouri clienţilor şi partenerilor de Crăciun, 1-8 Martie şi de Paşte (câteva firme oferă partenerilor cadouri chiar şi cu ocazia zilelor de naştere). Pentru angajaţi, în afară de evenimentele menţionate, se oferă cadouri cu ocazia zilelor de naştere sau premii şi recompense în
    diferite programe de incentive, reward & recognition”, a precizat Oana Pascu.

    Ea a adăugat că o zonă importantă pentru Complice.ro o reprezintă şi activităţile de echipă, pe care le numeşte „activităţi creative corporate”. „Sunt activităţi pe care un manager alege să le facă alaturi de echipa sa pentru a se cunoaşte, a colabora mai bine şi a trăi experienţe comune. Similar, ne extindem din ce în ce mai mult în zona de evenimente corporate unde ne dorim să venim cu soluţii inedite şi cu experienţe care să consolideze poziţia acelui brand în mintea participanţilor.”

    Valoarea medie a unei comenzi primite de Complice.ro anul trecut pe segmentul corporate s-a situat la 1.200 euro, în timp ce media pe segmentul individual a fost de 207 euro. Circa 44% dintre comenzile de experienţe corporate făcute de clienţi anul trecut au fost destinate iniţiativelor interne, pentru proprii angajaţi, în timp ce restul de 56% au fost destinate partenerilor de afaceri şi colaboratorilor.

    „Aş spune că, mai mult ca în oricare altă direcţie a businessului, în zona corporate mă ajută cel mai mult experienţa anterioară din corporaţie. Pentru că pot să mă pun foarte bine în pantofii managerului care doreşte să sudeze o echipă, să o motiveze. Înţeleg foarte bine provocările cu care se confruntă, nevoia de a se încadra în buget, de a găsi soluţii inedite şi care să fie apreciate de o parte cât mai mare a echipei. Cred că şi din acest motiv am devenit un complice de nădejde pentru multe companii”, a subliniat ea.

    Creşterea vânzărilor pe segmentul corporate a dus la dublarea valorii medie a unei comenzi plasate anul trecut pe Complice.ro, aceasta ajungând la 370 euro. „Undeva la intersecţia celor două zone (individuale şi corporate) sunt cadourile făcute la birou, între colegi, de ziua de naştere sau când cineva pleacă din cadrul colectivului. Sunt acele cazuri în care toată lumea contribuie cu bani, iar experienţele încep să devină o opţiune tot mai populară.”

    Totodată, Complice4JOY şi-a mărit anul trecut şi reţeaua de parteneri, aceasta ajungând în prezent la un număr de peste 100.
    „Anul acesta am inclus deja în primul trimestru în portofoliu şi un studio de realitate virtuală, un penthouse care oferă o experienţă cu adevărat romantică, singurul tren privat din România care oferă un circuit de cunoaştere şi descoperire a zonelor pitoreşti din Transilvania, un simulator de zbor Boeing 737, un designer floral, un atelier de pictură pe porţelan şi, nu în ultimul rând, un complice care îi introduce pe clienţi în arta japoneză, indiferent că vorbim despre zona gastronomică sau de ceremonia ceaiului, îmbrăcarea kimonoului sau arta florilor presate şi origami.”


    În 2018, cele mai căutate categorii de experienţe pe Complice.ro au fost cele din zona gourmet (degustări, ateliere de gătit), experienţele romantice (cine în locaţii speciale, experienţe de cuplu), dar şi cele cu adrenalină (survol cu elicopterul, salt cu parapanta, cursă pe un circuit de raliu etc.). Cel mai scump pachet de expe­rienţe intermediat de Complice.ro anul trecut a costat 2.000 de euro şi a constat într-un city break VIP – hotel de 4-5 stele, transport, completat de o experienţă în cadrul hotelului. Acesta a fost un premiu de incentive oferit de un client corporate unui angajat cu performanţe deosebite. Majoritatea clienţilor Complice.ro sunt din Bucureşti, însă oferta magazinului online nu se limitează doar la Capitală, fiindcă multe experienţe presupun deplasarea în afara oraşului. „Am fost complice şi la iniţiative de incentivare a angajaţilor şi în Franţa, Italia sau Cehia.”
    În total, Complice.ro a intermediat peste 300 de experienţe şi cadouri inedite, dintre care 200 doar anul trecut. Pentru anul acesta, Oana Pascu are în plan să dezvolte în continuare portofoliul de experienţe ce pot fi folosite ca premii de către companii pentru angajaţii lor – „reward & recognition & incentive”, precum şi experienţe ce pot fi integrate în cadrul unor evenimente inedite – întâlniri cu echipa, team buildinguri, petreceri de amploare şi evenimente de brand.
    „Complice.ro se va extinde cu experienţe şi în alte oraşe ale ţării, începând cu Cluj. Alături de acestea, vor fi disponibile în continuare experienţele care au loc la Sibiu, Braşov, Timişoara sau la malul mării”, a punctat antreprenoarea.

  • Cum faci rost de bani pentru facultate? Absolvenţii de liceu din SUA se împrumută prin obligaţiuni de la fonduri de investiţii

    Pentru a-şi plăti taxele de şcolarizare, mai mulţi studenţi americani apelează la un nou instrument de finanţare, mai puţin obişnuit. Practic, prin intermediul unui broker, studenţii vând obligaţiuni către fondurile de investiţii, potrivit Bloomberg.

    Publicaţia americană scrie povestea unei tinere pe nume Amy Wroblewski care şi-a vândut o bucată din viitor pentru a-şi plăti educaţia. 

    Astfel, în fiecare lunp, pentru 8 ani şi jumătate, ea trebuie să dea un procent din salariu către investitori. Astăzi, la un an după absolvire, Wroblewski câştigă 50.000 de dolari pe an într-o carieră de resurse umane în Winchester, Virginia şi plăteşte circa 279 dolari pe lună  – mai puţin decât rata la maşină.

    Dacă tânăra de 23 de ani reuşeşte să ajungă printre cei mai buni oameni din domeniu, ar putea ajunge să plătească dublu. Dacă îşi pierde locul de muncă, ea nu trebuie să mai plătească nimic, iar investitorii aşteaptă până când îşi va găsi din nou un loc de muncă.

    Wroblewski a închieat înţelegerea de finanţare când era studentă la Purdue University în West Lafayette, Indiana. În loc să aleagă un credit bancar pentru a-şi finanţa diploma în strategie şi management orgnizaţional, ea a ales instrumentul numit ISA (n.r: income-sharing agreement), prin care este de acord să dea o parte din veniturile ei viitoare către un investitor.

    Mama ei lucrează drept chelneriţă, în timp ce tatăl său este inspector pentru controlul calităţii la o reprezentanţă auto. În timpul cursurilor ea avea mereu cel puţin dou joburi part-time în acelaşi timp, lucrând ca asistent de profesor universitar, casier la Target şi angajat sezonier la Amazon. Ea chiar a ajuns vicepreşedinte într-un business studenţesc numit Delta Sigma Pi.

    Aceste calităţi au impresionat o companie numită Vemo Education, care verifică studenţii de la mai multe universităţi pentru a garanta în faţa investitorilor.

    Americanii au în total datorii de 1.500 miliarde de dolari din împrumuturi studenţeşti, o povară care apasă pe economia americanilor.

     

     

  • Primul meu job – Loredana Butnaru, general manager Miele România – VIDEO

    Bineînţeles, realitatea a fost puţin diferită – primul job mi-a fost oferit prin intermediul căţelului.
    La vremea respectivă ieşeam cu el la plimbare prin parcul Politehnicii, unde se formase o adevărată comunitate de proprietari de căţei.

    Aşa am ajuns să o cunosc pe cea care avea să îmi devină şefă, era o doamnă proprietară a unei firme de import şi distribuţie a jucăriilor Lego. 

  • Omul care alege oameni

    Nu se gândeşte să se întoarcă în România deşi recunoaşte că îi e dor de mâncarea de acasă, de cei dragi şi de limba română. Pentru a-şi stinge din dor, vine de 3-4 ori pe an să-şi vadă familia şi prietenii, dar nu are în plan să revină definitiv, nu în curând cel puţin. Îi surâde totuşi ideea de a face paşi în antreprenoriat în România, însă acesta este deocamdată mai degrabă un gând, nu un plan.
    „Nu ştiu dacă mă întorc în ţară, sincer. Mi-aş dori să vin ca antreprenor pentru că sper să aduc diversitate pe scena românească”, explică executivul.

    Andrei Câmpean a plecat în noiembrie 2016 din România cu gândul de a sta cel puţin 2-3 ani în străinătate. A pornit de la ideea „Hai să încercăm şi acest international experience, să vedem ce ne învaţă, cum ne putem descurca”. 

    Se descrie ca o persoană care nu are probleme să iasă din zona de confort, care nu alege să stea „în bulă”, motiv pentru care a ales să accepte un job în Irlanda. Avantajul este că şi soţia sa are o mentalitate similară, după cum spune chiar el. „După mai bine de doi ani, concluzia este că nu cred că ne mai întoarcem prea curând în ţară. Am plecat din dorinţa de a încerca şi altceva. De ce nu? Şi am ajuns la concluzia că acasă poate fi oriunde.”

    Revine în România periodic pentru a-şi vizita fratele geamăn, familia şi prietenii, dar se întâmplă să fie şi el gazdă pentru cei dragi. Alteori aleg să îşi petreacă împreună concediile. „Cred că noi, românii, trebuie să ne iubim mai mult unul pe celălalt, dar şi pe noi înşine. Din păcate, fiind plecat din România, se vede şi mai tare că noi suntem fiecare pe cont propriu şi mai puţin dispuşi să ajutăm.”
    Ultima dată a venit în România în noiembrie 2018 şi nu vede nicio schimbare în bine. „Am făcut tot două ore de la aeroport în Brâncoveanu, la ora 7.00 pm.”

    Crede că infrastructura trebuie clar îmbunătăţită şi mai crede că trebuie îmbunătăţite şi cultura civică, educaţia despre vot, despre democraţie. De altfel, cel mai puţin îi e dor de politica din ţară, de trafic şi de căldura insuportabilă din iulie-august. Recunoaşte însă că şi în Dublin (capitala Irlandei) e trafic.

    „Aici au însă LUAS (metrou uşor) şi acesta îmi permite să ajung în 25 de minute la job fără să fiu nevoit să merg zilnic cu maşina.” Când locuia în vestul Dublinului naveta era de 45 de minute la dus, doar că avea de parcurs 20 de kilometri pe centura oraşului, care este de altfel autostradă cu patru benzi. Tot la capitolul comparaţie între cele două ţări, Andrei Câmpean spune că irlandezilor le plac ceaiul şi cafeaua, aşa că acolo se pune accent pe cafea bună, atât la birou cât şi în localuri. „Iar eu am îmbrăţişat cu drag această cultură.”

    Totodată, lanţurile mari de cafenele pierd teren zilnic în faţa micilor antreprenori „şi mă bucură să văd asta, pentru că atunci calitatea creşte”. Mâncarea irlandeză nu este neapărat pe placul său, deşi executivul spune că scena culinară este variată, fiind acoperite toate specialităţile, de la zonele orientale, asiatice, la cele europene. „Apar restaurante zilnic în Dublin şi cred că mi-ar trebui cam trei ani să le explorez pe toate.” Şi totuşi, îi e dor de mâncarea de acasă. „Mi-e dor şi de limba română, sincer. S-o aud pe stradă, la job, la radio, în fiecare moment. Mi-e dor de cei dragi. România este o ţară minunată cu bogăţiile ei.”

    Andrei Câmpean a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (Universitatea Bucureşti) în 2008, însă a început să lucreze încă de pe băncile facultăţii ca terapeut pentru copiii cu autism şi ADHD. „Cred că am fost mereu atras de a încerca lucruri noi şi de a explora lumea, aşa că nu a fost surpriză pentru nimeni când în 2009 am plecat să lucrez la un centru de recuperare pentru copii cu disabilităţi de intelect în Leeds, Marea Britanie.” A fost o experienţă de un an ce i-a oferit acea deschidere „spre vest“, după cum o numeşte el. A revenit în 2010 în Bucureşti şi a decis să se orienteze către un alt domeniu faţă de terapie. A vrut să îşi utilizeze şi cunoştinţele din facultate, aşa că a decis să meargă către zona de HR, cu precădere pe recrutare.
    „Am urmat câteva cursuri şi am început să lucrez pe un proiect de mass recruitment în Manpower.” A crescut rapid în companie, dar şi-a dorit mai mult, după cum zice el.
    „Am vrut să fiu in-house (angajat direct de o companie – n.red.), nu doar să recrutez şi să plasez profesionişti, dar şi să pot construi bugete, planuri de recrutare, să văd cum oamenii se dezvoltă şi promovează, să sărbătoresc succesele mele şi ale lor, să învăţ din greşelile de recrutare. Cine zice că nu face greşeli minte.” Şi a reuşit să facă toate astea în cadrul retailerului Mega Image. A fost angajat ca senior recruiter pentru zona de head-office (birou central), unde a mărit headcountul cu 30%. A recrutat de la recepţie şi achiziţii la resurse umane, marketing sau IT.

    „Şi după doi ani şi jumătate a venit din nou acel moment când am realizat că vreau mai mult de la mine. Aşa că am acceptat o poziţie de HRBP (HR business partner) la o companie cu 150 de angajaţi unde mă ocupam de partea de training şi dezvoltare, de recrutare şi de strategia de HR.” Crede că ar fi ajuns director de HR dacă nu ar fi apărut în scenă soţia sa, pe care chiar el a recrutat-o. Avea deschisă o poziţie de vânzări la Timişoara, pentru care a primit CV-ul celei care avea să-i devină parteneră de viaţă.
    „Iniţial, din CV părea supracalificată pentru ce căutam noi, dar am vrut să «investighez» mai departe. Andreea s-a dovedit a fi candidatul ideal pentru poziţia aceea.”

    Astfel, din motive personale, a ajuns să se mute la Timişoara, la circa şase luni de la momentul în care s-au cunoscut. S-a angajat atunci la Nokia, prin compania Accenture. „Eram responsabil de zona MENA (Orientul Mijlociu şi Nordul Africii – n.red.) pentru centrele Nokia – recrutând de la tech support engineers la software şi systems engineers.” Nu a durat mult şi a fost contactat de gigantul irlandez Voxpro pentru a-i ajuta cu deschiderea unui call center în Bucureşti. 

    Poziţia a fost în Cork, Irlanda, la sediul central al Voxpro, iar Andrei Câmpean avea deplasări o dată la două săptămâni în Bucureşti. „Am recrutat tot stafful cu circa două luni înainte de time-line-ul prevăzut. A fost vorba de 155 de angajaţi – de la agenţi în call center, team leaderi, la manageri de operaţiuni, HR şi IT. A fost un proiect senzaţional să pot avea ocazia de a construi o echipă de la zero.”
    Experienţa Cork nu a fost exact ce şi-au dorit însă. E vorba de un oraş frumos, însă prea mic pentru un bucureştean. Atunci, executivul român a primit o propunere pentru o poziţie la Verizon Connect, divizia de telematics a Verizon. Acolo a recrutat 80% personal de vânzări, dublând echipa de profil din EMEA, mai exact 150 oameni.

    „Întotdeauna am avut această pasiune pentru a construi echipe, de a aduce oamenii împreună, aşa că am acceptat următoarea ofertă, cea a AWS (divizia de cloud computing a Amazon).” Lucrează pentru companie din decembrie 2018 şi, spune el, ajută la construirea unor echipe tehnice pentru diversele produse ale companiei, precum CloudWatch, Redshift, Pinpoint, Elasticache sau AuroraDB.
    „În prezent sunt senior technical recruiter în cadrul AWS Dublin, iar poziţiile pentru care recrutez sunt de software engineers (front şi backend), systems engineers, DBA, TPM.” În ultimii cinci ani executivul român a recrutat nu doar pentru România, ci şi pentru ţări precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Germania, Olanda, Portugalia, Spania sau Polonia. Şi povestea continuă.

    Cum arată o zi la birou?

    De regulă ajung la birou în jur de 8:30 ca să pot mânca micul dejun şi să mă bucur de cafeaua de dimineaţă. Apoi, după ce îmi citesc mailurile, îmi fac un to do list şi îmi prioritiez activităţile.
    O zi obişnuită mă găseşte în interviuri, discutând cu candidaţi, în meeting-uri cu managerii pentru a stabili planul de atac pentru următoarea perioadă sau în meeting-uri operaţionale cu echipa mea.
    Ţinând cont că recrutăm din toată lumea pentru echipele din Dublin, în fiecare zi ai ceva nou de învăţat. Standardul în Amazon este probabil cel mai înalt din zona tech (drept dovadă, AWS – divizia de cloud computing a Amazon este market leader detaşat faţă de ceilalţi competitori), aşa că o zi obişnuită mă găseşte întotdeauna lucrând la noi soluţii pentru a atrage şi reţine cei mai buni angajaţi în zona tech.

     

  • De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii?

    Ce rol are educaţia în mijlocul naturii în această ecuaţie a povestit în cadrul celei mai recente ediţii Smart Business Dan Prediger, unul dintre dezvoltatorii proiectului.

    Sediul grădiniţei, un fost conac, se află în pădurea Băneasa, astfel copiii înscrişi acolo îşi petrec toată ziua în natură. Un alt aspect care diferenţiază Karin’s Kids Academy de alte grădiniţe este, potrivit lui Dan Prediger, faptul că s-au concentrat pe un tip de învăţare practică în locul uneia teoretice, cât şi pe stimularea şi dezvoltarea tuturor tipurilor de inteligenţă prin programele lor educaţionale.

    Grădiniţa Karin’s Kids Academy Băneasa a fost deschisă în septembrie 2017, în urma unei investiţii de 4,8 milioane de euro, fiind singura din România cu sediul în pădure. Investiţia a fost făcută de trei oameni de afaceri români: alături de Dan Prediger, s-au aflat şi Florentin Oprea şi Andreea Dumitru, care şi-au propus să dezvolte un sistem educativ centrat pe stimularea şi dezvoltarea inteligenţelor multiple, prin educaţie outdoor.

    Capacitatea grădiniţei este de 125 de copii, iar la finalul anului trecut, numărul celor înscrişi ajunsese la 107. Pentru 2019, şi-au propus să deschidă încă patru clase şi să ajungă la 200 de copii înscrişi.În prezent au 32 de educatoare în grădiniţă; o grupă este construită din trei educatori şi o îngrijitoare, iar la fiecare nivel de vârstă există câte un coordonator. Grădiniţa are însă şi un psiholog, precum şi un director educaţional.

    Cum a ajuns Dan Prediger la acest business?
    Antreprenorul a povestit în cadrul Smart Business că i-a plăcut dintotdeauna să facă afaceri: „Când eram copil, mă duceam şi luam sticle din tot cartierul, le spălam şi le duceam la centrul de colectare a sticlelor şi făceam bani”. Îşi aminteşte că avea 14 ani când a picat regimul comunist în România şi de atunci a început să facă tot felul de lucruri ca să câştige bani: la 17 ani avea un aparat de floricele şi primul angajat, iar la 18 şi-a deschis un centru de pâine în care vindea produsele cumpărate de la o fabrică de pâine. „Întotdeauna mi-a plăcut să dezvolt un business de la început şi să îl văd cum creşte.”

    A studiat ulterior Dreptul, iar după absolvire s-a angajat ca avocat şi a lucrat pentru câteva multinaţionale timp de 10 ani. În 2009 a decis să ia o pauză de la avocatură şi s-a concentrat pe o afacere în Statele Unite, formată dintr-un lanţ de magazine care vindea servicii de telefonie, firma sa fiind un master dealer al primului operator telecom care a introdus internetul 4G acolo. S-a ocupat de acest business timp de cinci ani, până când ajunsese la 16 magazine, 170 de angajaţi, peste 1.200 de dealeri, cu venituri anuale de 6 milioane de dolari. „A fost un business foarte greu, în perioada respectivă dormeam trei ore pe noapte. Este greu să faci afaceri în America, fiindcă nu cunoşti mentalitatea lor, dar am învăţat mult şi am avut oportunitatea de a sta la masă cu oameni care conduceau corporaţii cu 6-7 miliarde de dolari cifră de afaceri anuală”, descrie el experienţa americană.

    Crede că aceasta l-a ajutat să vină cu gândirea de business modelată acolo, iar principala lecţie, dar şi cea mai dureroasă pentru el, a fost că este greşit să porneşti cu o expansiune foarte mare, în contextul în care în Statele Unite pornise cu 10 magazine odată. „Nu ai timp să îţi aduci oameni în companie, pe care să îi pregăteşti şi care să facă lucrurile foarte bine.” De altfel, consideră că şi acum cea mai mare greşeală pe care ar face-o ar fi dacă ar deschide încă două-trei sedii de grădiniţă: Nu ai suficienţi angajaţi buni, iar calitatea scade.
    La afacerea cu grădiniţe a ajuns în urma ideii care s-a născut încă din copilărie pentru el şi sora sa. Mama celor doi, de origine germană, preda această limbă, iar ei au crescut înconjuraţi de copii. Astfel, au decis împreună ca la maturitate să construiască o grădiniţă care să poarte numele mamei – Karin.

    Spune că nu şi-au făcut calcule exacte referitoare la recuperarea investiţiei, dar şi-au fixat un obiectiv de extindere. „Ne-am calculat ce putem face astfel ca în trei ani să avem curajul să mai facem încă un sediu. Deocamdată noi suntem puţin mai sus decât ne-am proiectat, în sensul că avem o notorietate mult mai mare decât ne-am proiectat-o la început datorită faptului că suntem singura grădiniţă din pădure; foarte multă lume a început să vorbească despre noi şi asta ne-a ajutat.”

    În următorii 15 ani şi-au propus să deschidă încă 5 sau 6 sedii de grădiniţă, iar după acest orizont de timp îşi doresc să convingă ministerul şi inspectoratul înspre orientarea către un tip de educaţie bazat pe practică. Din punctul de vedere al antreprenorului, problema principală cu care se confruntă astăzi sistemul educaţional din România se leagă de dublarea volumului de informaţii, iar estimările sunt ca peste ani ritmul dublării informaţiilor să fie mult mai rapid. „Concentrarea de a asimila informaţia nu va avea viitor – trebuie să ne concentrăm pe cât de rapid vor reuşi copiii să facă legături între informaţii; cât de repede se vor adapta la schimbări”, crede Prediger.

    De altfel, Dan Prediger observă cum chiar şi părinţii încearcă să găsească tot felul de activităţi pentru copii, fie din comoditate, fie fiindcă vor ca ei să facă foarte multe lucruri: „Îi duc la trei tipuri de sporturi, apoi o să vadă când ajung la 10 ani că nu mai vor să facă niciun tip de sport şi vor avea o viaţă cât mai sedentară. Din păcate exagerăm foarte mult cu copiii şi încercăm să le oferim prea multe lucruri, când de fapt la vârsta asta au nevoie de joacă şi de dragoste.” Timpul petrecut cu ei trebuie să fie de calitate: „Dacă stai trei ore cu el, dar stai cu ochii în telefon şi el se mişcă în jurul tău, nu este suficient”.  

    Taxele de şcolarizare la Karin’s Kids Academy variază între 700 de euro pentru programul scurt, de până la ora 15, 800 de euro până la ora 17 şi 900 de euro până la ora 18. Taxele includ şi masa, şi taxele administrative, şi toate opţionalele. Spre exemplu, la grupa mare, la programul cel mai lung, sunt 14 cluburi incluse – dans, karate, artă teatrală etc. Profilul părinţilor este al celor cu venituri peste medie.
    Cum se face că taxa e mai mare, pe o lună, la grădiniţă decât taxa pe un an întreg la facultate? „Într-adevăr, taxele la facultate în România sunt ridicol de mici. La grădiniţă sunt destul de mari – chiar şi cea mai ieftină taxă; dacă aduni cât plăteşti într-un an de zile, o să vezi că plăteşti mai mult decât plăteşti la facultate.

    Întotdeauna părintele o să investească foarte mult în copii”, răspunde Prediger. Subliniază însă şi că la o facultate există sute de studenţi care plătesc taxa, în timp ce în grădiniţă este un număr limitat de copii care generează un venit ce trebuie să acopere toate cheltuielile cu personalul. „Într-o facultate sunt sute de studenţi care acoperă salariile pentru 50, 100 de profesori, la noi în grădiniţă sunt 40 de angajaţi la 107 copii, practic avem aproape trei copii per angajat care trebuie să acopere cheltuielile. Sunt grădiniţe care au mers pe ideea de a avea un singur educator la grupă, noi avem trei şi o îngrijitoare şi de aici vine toată diferenţa asta de cheltuială.”

    În ceea ce priveşte faptul că taxele pentru studiile universitare sunt la noi printre cele mai mici din Europa, spune: „Eu cred că mărirea taxei la facultate ar trebui să fie direct proporţională cu mărirea calităţii: dacă la facultăţile din România se va merge pe o învăţare pur teoretică, nu justifici de ce ai încasa mai mulţi bani. În momentul în care programele tale educaţionale se bazează foarte mult pe latură practică, atunci clar şi cheltuielile sunt mai mari şi trebuie să măreşti taxele”. Are şi un exemplu relevant în acest sens: nepotul său, student, îi povesteşte că lucrurile se întâmplă la fel ca în perioada propriilor studii: „Se duc în bancă, notează ce dictează profesorul, trebuie să înveţe, să meargă la cursuri, să ia examenele; atunci când termini facultatea ar trebui să ştii ceva, la noi, când termini facultatea, începi să înveţi să îţi faci meseria, ceea ce nu este OK”.

    În încheierea emisiunii, Prediger răspunde fără ezitare întrebat de deciziile pe care le-ar lua dacă ar fi ministrul educaţiei: „Prima măsură pe care aş lua-o ar fi să înjumătăţim volumul de informaţii transmise în şcoli şi aş face mai multe proiecte practice. Nu este adult performant cel care ştie foarte multă teorie, adultul performant este cel care ştie să lucreze cu oamenii”. 

    Educaţie de inspiraţie americană

    Fondatorii Karin’s Kids Academy au lansat acest proiect şi programele educaţionale ale grădiniţei pornind de la ideea adultului performant. Ce înseamnă un adult performant şi ce a avut adultul performant în copilărie astfel încât să devină performant? „Nu este un adult performant cel care a învăţat 20 de poezii în copilărie şi cel care ştia la vârsta de 4 ani toate animalele de pe planetă; cei care au devenit performanţi au fost cei cărora în copilărie li s-a permis să facă diferite lucruri, să îşi descopere limitele şi să aibă curajul să se implice în anumite proiecte, să nu mai aibă teamă de eşec”, potrivit  lui Dan Prediger. Or asta şi-au propus ei să facă prin programele lor educaţionale – să îi încurajeze pe fiecare dintre copii să facă anumite lucruri, potrivit antreprenorului.
    Acesta a avut anterior o afacere în Statele Unite, astfel copiii săi au petrecut mai mult timp acolo, iar el a observat anumite diferenţe între copiii din România şi cei din America şi nu se referă la gradul de inteligenţă, ci la latura emoţională. „Copiii din America sunt extrem de dezinvolţi, nu au niciun fel de barieră emoţională atunci când discută cu un adult.” Spune că sunt mai mulţi factori care au influenţat acel comportament: faptul că în America un adult se comportă cu copilul cu acelaşi respect cu care s-ar comporta cu un adult, iar în România adulţii au tendinţa să aibă „glumiţe” cu copiii pe care doar adulţii le înţeleg şi pe care copiii le-ar putea interpreta drept jigniri. Apoi, stând de vorbă cu copiii, şi-a dat seama că ei au o gândire extrem de practică: „Ei aveau în minte proiectat ceva real în viaţa reală în legătură cu toate discuţiile pe care le aveai cu ei”. Discutând apoi cu profesorii din America şi-a dat seama că se axează pe educaţia practică şi mai puţin pe educaţia teoretică, pe care sistemul educaţional din România este în continuare orientat. „Ai învăţat ceva, scopul tău este să memorezi ca a doua zi la examen să poţi să scrii tot ce ai memorat.” Prediger a studiat modelul americanilor de predare, ajungând la acest concept de stimulare şi dezvoltare a tuturor tipurilor de inteligenţă.

  • Cristian Şaitariu, fost director general / Jidvei (director corporate Piraeus Bank): “Eu aş vedea prioritară o promovare mai agresivă în rândul generaţiei tinere, pentru că puterea de cumpărare va fi polarizată la aceşti Millenniali, care sunt foarte influenţaţi de media, de Facebook, de tot ceea ce înseamnă online.”

    Carte de vizită
    ¶ A absolvit atât facultatea cât şi masterul în cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori
    ¶ Înainte să preia  acum câţiva ani poziţia de CEO al Jidvei, unul dintre cele mai mari grupuri viticole din România, Cristian Şaitariu a lucrat 10 ani pentru BCR, pe poziţia de director large corporate
    ¶ Are o experienţă de studiu în Statele Unite la CFA Institute, organizaţia care oferă certificări în domeniul financiar
    ¶ În prezent, a revenit în sistemul bancar preluând poziţia de director corporate al Piraeus, bancă achiziţionată în acest an de fondul de investiţii J.C. Flowers