BusinessMagazin

Tag: executivi

  • Politicieni şi executivi europeni de top ca deschizători de drumuri pentru interesele Chinei şi Rusiei în Europa

    Jose Manuel Barroso a stârnit critici aprige când s-a angajat ca preşedinte nonexecutiv la Goldman Sachs, un uriaş grup bancar american implicat în marea criză financiară. Barroso era preşedintele Comisiei Europene când criza devasta Europa.
    Critici a stârnit şi Gerhard Schröder, cancelarul Germaniei între 1998 şi 2005, care a acceptat funcţii importante la două companii de importanţă strategică pentru Rusia – Nord Stream şi Rosneft. Doi dintre cei mai puternici politicieni s-au angajat în slujba celor de care ei ar fi trebuit să protejeze Europa.

    Între timp, o altă putere încearcă să-şi construiască capete de pod pe piaţa europeană şi să penetreze clasa politică de aici: China. Iar Beijingul şi-a racolat deja pioni din rândul politicienilor europeni. Despre ei scrie Bloomberg.
    David Cameron şi Romano Prodi vin din capetele opuse ale spectrului politic al Europei, dar au multe în comun. Ambii au plecat din funcţii înalte, şi-au creat o reţea extinsă de conexiuni şi acum lucrează într-o anumită măsură pentru China.
    Foştii premieri ai Marii Britanii şi Italiei sunt departe de a fi singuri: în întreaga Europă politicieni ai trecutului şi prezentului ocupă poziţii în strategia de acoperire globală a Chinei.

    Unii, cum ar fi Anders Fogh Rasmussen, fost premier danez şi fost şef al NATO, avertizează că Europa trebuie să se protejeze împotriva ascensiunii Chinei. Însă mult mai mulţi înoată pe val şi ajută China în marşul său spre inima Europei.
    David Cameron, care a fost prim-ministru al Marii Britanii din 2010 până la demisia sa în 2016, forţată de pierderea referendumului pentru Brexit, a făcut din China un element central al mandatelor sale. El a anunţat o „epocă de aur“ a relaţiilor britanico-chineze, menite să stimuleze comerţul şi investiţiile bilaterale şi a aprobat o înţelegere controversată care să permită implicarea Chinei în dezvoltarea centralei nucleare de la Hinkley

    Point. În octombrie 2015, în timpul unei vizite în Regatul Unit, preşedintele Xi Jinping a prezentat un selfie cu Cameron pe terenul de joc al echipei de fotbal Manchester City. Doi ani mai târziu, după demisie, Cameron a devenit şeful unui fond chinezo-britanic de un miliard de dolari care sprijină uriaşa iniţiativă chineză Belt and Road prin care China îşi construieşte infrastructura necesară cuceririi comerciale a lumii.
    În calitate de ministru al afacerilor externe al Franţei, Dominique de Villepin a ajuns la proeminenţă globală în 2003, când a susţinut la Naţiunile Unite în New York cazul contra războiului dus de SUA în Irak. De Villepin a continuat să servească Franţa din funcţia de prim-ministru sub preşedintele Jacques Chirac şi a devenit de atunci un avocat obişnuit al afacerilor chinezeşti şi consiliază companiile chinezeşti cu privire la planurile lor internaţionale de extindere prin intermediul firmei de consultanţă Villepin International.

    Un alt francez, şi el premier, Jean-Pierre Raffarin, are o poziţie în boardul Forumului Boao pentru Asia (BFA), un summit anual al liderilor mondiali care se vrea răspunsul Chinei la Davosul elveţian. Preşedintele Xi a ales ediţia din acest an a Forumului Boao pentru a-şi exprima mesajul despre o „nouă fază de deschidere“. Un avocat proeminent al Chinei, Raffarin este, de asemenea, membru al comitetului strategic al Fundaţiei Franţa-China, o organizaţie care reuneşte lideri francezi şi chinezi, susţinută printre altele de Bank of China.
    Romano Prodi a servit două mandate ca prim-ministru al Italiei la o distanţă de zece ani unul de celălalt, iar între timp a fost cinci ani preşedinte al

    Comisiei Europene. Economist şi fost consilier la Goldman Sachs, Prodi este şi el membru al Forumului Boao. Politicianul a fost citat în ziarul China Daily, în care a salutat discursul lui Xi la ediţia din aprilie a summitului. Prodi a explicat că apreciază „hotărârea fermă a preşedintelui chinez de a proteja globalizarea, comerţul liber şi economia deschisă“. Prodi este de asemenea membru al consiliului de conducere al Şcolii Internaţionale de Afaceri China Europa.

    Danny Alexander a fost secretar-şef al Trezoreriei Marii Britanii din 2010 până în 2015, în timpul primului guvern de coaliţie cu liberal-democraţii al lui David Cameron. Prin urmare, a făcut parte din administraţia care a anunţat epoca de aur a relaţiilor cu China. Într-un interviu acordat agenţiei chineze de ştiri Xinhua, Alexander a spus că, în cadrul guvernului, „a susţinut cu tărie că Marea Britanie ar trebui să se alăture AIIB“, aşa cum este cunoscută Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură. AIIB a fost înfiinţată la iniţiativa Beijingului ca o contramăsură la instituţiile financiare internaţionale cu sediul la Washington – Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Numit cavaler după ce şi-a pierdut poziţia parlamentară în alegerile din 2015, Sir Danny a fost ales vicepreşedinte al AIIB în februarie 2016. Acţionari ai băncii chineze sunt multe guverne din lumea occidentală. 

    Philipp Roesler a suportat vremuri tulburi cât timp a fost partener de coaliţie inferior în cabinetul cancelarului german Angela Merkel, mai întâi ca ministru pentru sănătate şi apoi ministru al economiei germane şi vicecancelar. După ce şi-a pierdut poziţia în alegerile din 2013 împreună cu toţi parlamentarii Partidului Liber Democrat, Roesler s-a retras din politică şi s-a alăturat consiliului de administraţie al Forumului Economic Mondial. În decembrie, el a devenit CEO al organizaţiei de caritate Hainan Cihang Charity Foundation Inc. din New York a HNA Group, una dintre companiile chineze cu cea mai mare poftă de expansiune internaţională prin achiziţii. Organizaţia nonprofit deţine 29,5% din HNA, care avea active în valoare de aproximativ 180 de miliarde de dolari în momentul numirii lui Roesler.

    Rudolf Scharping a fost ministrul german al apărării din 1998 până în 2002 sub cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder. Sub supravegherea sa, armata germană a luat parte la atacul condus de NATO asupra Iugoslaviei, prima misiune de luptă germană de după al doilea război mondial. Firma sa de consultanţă, Rudolf Scharping Strategie Beratung Kommunikation AG (RSBK), se mândreşte cu „anii lungi de contact cu factorii de decizie chinezi şi germani“ şi este specializată în dezvoltarea afacerilor pentru companii şi instituţii din China. RSBK s-a implicat într-o conferinţă economică germano-chineză care va avea loc la Frankfurt, în noiembrie, axată pe iniţiativa Belt and Road.

    Fostul cancelar german Gerhard Schroeder a fost desemnat în toamna anului trecut membru al boardului Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, în condiţiile în care gigantul rus încearcă să-şi dezvolte operaţiunile din Germania. „Răsplata” vine după ce Schroeder a lucrat mai mulţi ani pentru Gazprom, cel mai mare exportator de gaze din lume. În ianuarie 2017, Rosneft a preluat controlul asupra unei rafinării din oraşul german Schwedt şi a obţinut participaţii minoritare la alte două rafinării din sudul Germaniei. Gigantul, descris de The New York Times ca instrumentul de politică externă al Kremlinului, a deschis, de asemenea, o reprezentanţă în Berlin, anunţând investiţii de 600 de milioane de euro.
    De altfel, a devenit o obişnuinţă ca politicieni de top din Germania şi foşti executivi la companii mari germane să ocupe acum funcţii de conducere în businessul strategic rusesc.

    Matthias Warnig, fost agent în poliţia secretă Stasi, este prima persoană care a primit permisiunea de a deschide o bancă străină în Sanht Petersburg, notează Deutsche Welle. Îl ştie pe Putin, agent KGB, de când acesta se afla la începutul carierei politice. A ocupat funcţii de conducere la banca Rossiia, a fost CEO la Nord Stream şi este acum directorul executiv al Nord Stream 2, proiect rusesc controversat care contravine intereselor Poloniei şi Ucrainei, dar aduce siguranţa importurilor de gaze ruseşti pentru Germania. În plus, fostul agent al poliţiei secrete est-germane ocupă poziţii importante la banca VTB (membru în consiliul de supraveghere şi al comisiei de strategie), la Rosneft, Transneft şi Rusal. VTB este una dintre cele mai mari bănci ruseşti şi este deţinută de stat. Warnig a fost decorat de Putin.

    Burckhard Bergmann, executiv la E.ON-Rurhgas, a fost director la Gazprom înainte de a intra în boardul de directori al Novatek, un alt mare producător de gaze din Rusia. Şi el a fost decorat în Rusia. Harmut Mehdorn, prieten apropiat al lui Schröder şi fost şef al Deutsche Bahn, este acum în boardul companiei naţionale de transport  feroviar a Rusiei. El a plecat din Germania după un scandal legat de spionarea angajaţilor. Ernst Welteke, fost preşedinte al Bundesbank, lucrează în Rusia la Centr-Invest. A plecat de la banca centrală germană după un scandal de corupţie. Mai mulţi manageri de top germani, foşti angajaţi ai Deutsche Telekom, lucrează la furnizorul rus de telefonie mobilă MTS.

  • Doi executivi Tesla au părăsit compania, într-un moment în care grupul se confruntă cu probleme

    Directorul executiv al companiei, Elon Musk ar fi spus angajaţilor luni că firma se află într-o „reorganizare profundă”.

    În ultimele luni, mai mulţi executivi au părăsit grupul Tesla, într-un moment în care compania se confruntă cu probleme financiare şi încearcă să accelereze producţia Modelului 3.

    Tesla anunţa la începutul acestei luni că va deveni profitabilă în a doua jumătate a anului 2018, dacă va produce săptămânal 5.000 de maşini din cel mai nou model al său, Modelul 3, însă atingerea scopului propus este discutabilă, pentru că Tesla a fabricat doar 2.270 de maşini în ultima săpămână din aprilie, relatează BBC.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Un alt fel de club de networking

    Nu vorbim despre un eveniment de networking per se, ci despre programul de EMBA al WU Executive Academy. Dezvoltarea relaţiilor de business este unul dintre principalele motive pentru care executivii aleg să plătească biletul de intrare în cadrul acestuia.

    La intrarea într-o sală dintr-o clădire futuristă, realizată în stilul Guggenheim Museum din New York de Zaha Hadid, una dintre cele mai cunoscute arhitecte ale lumii, 26 de persoane îmbrăcate în tocă şi robă aşteaptă emoţionate începerea ceremoniei. După ce toţi participanţii s-au aşezat pe scaune (jurnalişti, rude şi prietenii celor îmbrăcaţi pentru ceremonie), absolvenţii se îndreaptă spre scenă, pe rând, în acorduri de vioară, conduşi de profesorul care i-a ghidat pe parcursul ultimelor luni de studiu.

    Chiar dacă este similară unei ceremonii de absolvire a facultăţii, diferă fundamental câteva lucruri: majoritatea absolvenţilor au vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani şi sunt în culmea ascensiunii profesionale: între ei se află un vicepreşedinte în cadrul Oracle, un şef de departament din cadrul BCR, CEO-ul dezvoltatorului imobiliar Element Development România, general managerul uzinei Philips de la Orăştie, general managerul companiei de transport paletizat Pall-Ex România, un manager de dezvoltare din cadrul Petrom, directorul general al unei companii de relaţii publice de pe piaţa locală şi alţi executivi de nivel înalt.

    Descrierea face parte din scena de absolvire de la finalizarea programului EMBA 2016-2018 din cadrul universităţii WU Executive Academy, parte din Vienna University of Economics and Business; cei 26 de absolvenţi din România şi-au primit în luna februarie diploma de absolvire a programului de Executive MBA oferit la Bucureşti. Acesta costă 35.000 de euro şi este cel mai scump program de educaţie managerială de pe piaţa locală.

    Cu o durată de 14 luni, programul include şi două rezidenţiate internaţionale − una în Statele Unite şi alta în Austria − şi presupune şi vizite la sediile centrale ale unor mari companii. Bucureştiul este singurul loc în afara Vienei în care WU Executive Academy şi-a deschis o reprezentanţă – motivul este istoric şi se leagă de unul dintre primii clienţi mari ai companiei, OMV Petrom, care voia ca şi angajaţii din România să participe la acest tip de programe. Programul oferit de WU Executive Academy la Bucureşti a avut din 2006 încoace 268 de absolvenţi; anual, la cursurile WU Executive Academy învaţă 2.000 de manageri care sunt studenţi la unul dintre programele de MBA oferite de şcolile de afaceri.

    Ce îi determină pe managerii români să scoată (de multe ori din buzunarul propriu, nu din al companiei în care lucrează) această sumă pentru a participa la program? ”Un an şi câteva luni înseamnă mai mult decât o întâlnire de business − altfel ajungi să cunoşti omul, altfel poţi să faci proiecte cu el“, răspunde Minel Ciurea, general manager al fabricii de la Orăştie a producătorului de electronice şi electrocasnice Philips, referindu-se la unul dintre principalele câştiguri aduse de un astfel de program – relaţiile de încredere dezvoltate între participanţi. ”Calitatea oamenilor este indubitabilă, cantitatea de IQ pe metrul pătrat a fost impresionantă şi faptul că am putut să facem schimb de informaţii, despre experienţele noastre, e un beneficiu imens“, întăreşte ideea şi Hortensia Năstase, directorul executiv al agenţiei de relaţii publice Golin. ”Cluburile de business îţi oferă oportunităţi de networking, însă într-un MBA ai oportunitatea să şi lucrezi în proiecte cu oamenii pe care îi cunoşti care sunt din alte companii sau din alte domenii de activitate, or acest lucru te ajută să înţelegi mai mult şi alte industrii sau ce fac ei în rolurile lor, ceea ce e mai puţin probabil să se întâmple la un eveniment de business“, descrie experienţa sa şi Adrian Apostoleanu, vicepreşedinte global payroll operations în cadrul Oracle. 

    ”Ştim cu toţii că ceea ce predăm astăzi se va schimba fundamental în 5-10 ani, dar reţeaua de contacte este pentru totodeauna, acele legături create merg şi mai târziu de 10 ani; asta auzim de la studenţii noştri“, confirmă Barbara Stöttinger, decanul şcolii de afaceri WU Executive o idee vehiculată în ultimii ani în rândul absolvenţilor de MBA. Anume că unul dintre principalele beneficii ale participării la un astfel de program se leagă de relaţiile dezvoltate în cadrul acestuia. Acest aspect este dovedit de un studiu realizat în rândul absolvenţilor WU Executive Academy, realizat pe participanţi din Austria, România, Rusia, Germania, Croaţia, Italia şi Slovacia, din industriile financiară, IT, a energiei.

    Potrivit studiului, cele mai valoroase realizări după absolvirea programului au fost activităţile de networking (57%), reţelele sociale dezvoltate (37%) şi parteneriatele cu reprezentanţi ai firmelor de executive search (32%). ”O reţea se bazează pe încredere, pe cunoştinţe ale competenţelor şi capabilităţilor altor oameni; dacă te duci la un eveniment de business, nu ai suficient timp să cunoşti atât de bine pe cineva, or aceasta este una dintre comorile unui program MBA“, observă decanul şcolii de afaceri WU Executive.

    O clasă din cadrul programului include 30-40 de studenţi, de naţionalităţi diferite; toţi au posibilitatea să lucreze între ei pentru diferitele sarcini primite, la care se adaugă timpul petrecut după program, cât şi rezidenţele. ”Sunt oameni diverşi – indiferent că vorbim despre naţionalitatea lor, de companiile şi industriile în care lucrează, de backgroundul lor academic, de funcţia avută; ia destul de mult timp să  participi la evenimente de business până să ajungi la nivelul de încredere creat într-un astfel de context“, subliniază Barbara Stöttinger. Oferă ca exemplu şi un caz concret: un manager dintr-o companie austriacă de design, care pregătea deschiderea unor subsidiare în China, şi-a folosit reţeaua de contacte din programul de MBA pentru a intra pe acea piaţă.

    Un alt absolvent, care plănuia să îşi extindă businessul din domeniul publishingului în Europa, i-a spus că atunci când se uită la pieţe noi pe care să le acceseze, se uită mai întâi la baza de studenţi – în primul rând colegi din clasa lui, iar apoi din restul claselor. ”Dacă vrei să îţi dezvolţi businessul în America Latină, ar fi o idee bună să verifici care este şcoala care atrage oameni din regiunea respectivă, astfel îţi construieşti reţeaua“, subliniază Stöttinger. Despre WU Executive Academy spune că sunt puternici în ceea ce priveşte construirea unei reţele în ”inima Europei“, adică tot ceea ce este la est de Viena. ”Avem studenţi din Brazilia, din China, iar motivaţia lor de a veni la un program în Viena este că vor să îşi construiască o reţea aici – de aceea participă la un program MBA.“

    De altfel, perspectiva schimburilor de idei, dar şi de contacte, în vederea dezvoltării businessurilor pe care le reprezintă în viitor a determinat WU Executive Academy să fie atentă la diversitatea participanţilor la programele oferite. Stöttinger este de părere că diversitatea este importantă fiindcă la nivelul la care se află aceşti studenţi este important nu doar să înveţe de la profesorii din faţa lor – dar şi de la oamenii care le stau alături în sala de clasă: ”Sunt oameni care vin dintr-o varietate de industrii şi au experienţe diferite, fie din punct de vedere academic, fie funcţional; fiecare îşi aduce propriile perspective, astfel că rezultă experienţe bogate ale procesului de învăţare.“ Astfel, încă din prima zi ei au parte de idei pe care să le implementeze în viaţa de zi cu zi; de inspiraţie, de răspunsuri la provocările cu care se confruntă.

    ”Credem în diversitate, în generarea de opinii diferite şi investim destul de mult în aceste direcţii, atât prin activităţile de marketing, cât şi prin bursele noastre, pentru a atrage mulţi studenţi din diferite părţi ale lumii.“ Diversitatea atinge toate palierele, inclusive cele de gen: ”Avem un raport bun între participanţii femei şi participanţii bărbaţi; cred că este important ca acest raport echilibrat să definească spaţiul de lucru“, adaugă Stöttinger. Decanul WU Executive Academy spune că participanţii la programele de EMBA au ajuns la un punct în cariera lor în care au înregistrat deja un parcurs profesional de succes, au în jur de 35 de ani, iar pentru a face următorul pas în carieră vor se se întoarcă din nou pe băncile şcolii pentru dobândirea de noi informaţii, dar şi să îşi extindă reţeaua de cunoştinţe. Sunt, totodată, firi curioase, care îşi iau cariera în propriile mâini; sunt dispuşi să investească nu doar bani, dar şi timp şi efort în program, astfel că sunt persoane motivate să facă ceva pentru ele însele, pentru carierele lor profesionale. Pregătirea lor profesională anterioară nu este neapărat de business – unii dintre ei sunt licenţiaţi în medicină, inginerie; vor să îşi complementeze cunoştinţele de business de la locul de muncă. ”Când şi-au obţinut prima licenţă, la 20 de ani, nu aveau o idee despre cum se aplică acele cunoştinţe în lumea reală, despre cunoştinţele profesionale; vin cu un mod de gândire diferit.“ Iar când vine vorba despre particularităţile românilor care vin la un astfel de program, decanul WU Executive Academy apreciază la ei spiritul antreprenorial. ”Gândindu-mă la studenţii români cu care am interacţionat, ceea ce admir şi apreciez la ei este că sunt foarte antreprenoriali. Spiritul antreprenorial este o valoare pe care oamenii din ţara voastră o au, este poate subestimată; foarte des în Europa Vestică vedem mai mult provocările şi nu oportunităţile, iar românii cu care am avut plăcerea să lucrez au o abordare diferită: ştiu că provocările există, dar se uită la oportunităţi şi la modalităţile în care le pot exploata.“

    Alături de noile contacte în lumea de business, în rândul beneficiilor aduse de program se numără, potrivit rezultatelor studiului şcolii din Viena, evoluţia în carieră: 84% dintre respondenţi au declarat că au făcut o schimbare profesională în timp ce participau la program sau la mai puţin de un an după absolvire (41% dintre ei şi-au schimbat angajatorii, iar 38% au preluat roluri noi în organizaţiile în care lucrau deja). Mai mult decât atât, 13% dintre ei şi-au capitalizat experienţa la MBA prin începerea unui business, fie singuri, fie împreună cu colegi din program. |n ceea ce priveşte creşterile salariale înregistrate, din studiul WU Executive Academy reiese că absolvenţii programului au câştigat cu 29% mai mult de la obţinerea licenţelor; absolvenţii programului Global Executive MBA au înregistrat cea mai mare creştere, de peste 37%. |n termeni geografici, salariile absolvenţilor din Europa Centrală şi de Est au crescut cel mai mult, cu 45%.

    |n ceea ce priveşte finanţarea programelor, decanul WU Academy spune că acestea sunt plătite deopotrivă de angajatori şi de studenţi, însă ponderea înclină spre autofinanţare. ”Specific acestei regiuni (Europa Centrală şi de Est -, n.red.) este ca studenţii să îşi autofinanţeze programele. Lucrul acesta se întâmplă din două motive: companiile au mai redus din susţinerea lor şi investesc mai mult în traininguri inhouse, un alt motiv este că mulţi studenţi nu caută ajutor la companii, în condiţiile în care acestea îi pot obliga să semneze o înţelegere prin care să rămână în companie pentru o perioadă de timp. Mulţi văd în MBA o oportunitate prin care să îşi schimbe cariera şi nu vor să fie limitaţi de o schemă a corporaţiei.“ Iar dacă în trecut programele MBA puteau să dureze chiar şi doi ani, în prezent tendinţa este de scădere a acestei perioade, ca urmare a lipsei de timp a celor cărora se adresează. Decanul WU Executive Academy spune că programele lor au fost mereu mai scurte faţă de alte programe internaţionale; se desfăşoară pe parcursul a 14 luni, perioadă despre care spun că este fezabilă pentru dobândirea unei perspective profesionale.

    Ea crede că vor exista din ce în ce mai multe programe de acest tip – dar câteva dintre acestea vor şi dispărea. ”Piaţa se va consolida şi vedem că numărul studenţilor este foarte mult legat de mediul economic şi de climat.“ Referindu-se la grupurile ţintă pentru WU Executive Academy, care adresează studenţi cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, spune că schimbările nu vor fi foarte mari şi vor consta mai ales în adăugarea de formate de învăţare care îmbină digitalul cu lecţiile fizice. ”Cu toate dezvoltările tehnologice, suntem în continuare oameni şi vrem să interacţionăm nu doar cu ecranele de calculator, ci să avem discuţii cu oameni. Poţi să faci anumite tipuri de pregătire, discuţii online, folosind tehnologia, dar sunt convinsă că prezenţa fizică, schimburile din sala de clasă vor aveau mereu importanţă în învăţare.“ |n fiecare an, între 200 şi 300 de manageri din România finalizează cursurile unuia dintre cele 12 programe de Executive MBA şi MBA disponibile pe piaţa locală, potrivit datelor centralizate de ZF (principala diferenţă între programele de MBA şi cele de Executive MBA o reprezină publicul ţintă, EMBA-ul fiind destinat executivilor care au acumulat peste 3-5 ani de experienţă în management şi au vârste medii de peste 35 de ani). De la începutul anilor ‘90 până în prezent, peste 6.000 de absolvenţi au primit o diplomă de MBA sau de Executive MBA oferită de una dintre şcolile locale de afaceri. |n ceea ce priveşte costurile pentru finanţarea studiilor unui astfel de program, acestea variază între 5.000 (MBA Româno-Francez) şi 35.000 de euro (EMBA WU Executive Academy), cu un preţ mediu al pieţei de 15.000 de euro.

  • 60% din locurile de muncă din România ar putea fi afectate de digitalizarea 4.0 a economiei

    Liderii companiilor mondiale sunt optimişti în privinţa celei de-a patra revoluţii industriale, însă sunt sceptici cu privire la capacitatea companiilor de a o influenţa, se arată în raportul Deloitte.
    Studiul s-a concentrat pe patru teme: impact social, strategie, talente/forţă de muncă şi tehnologie.

    „Rezultatele indică faptul că deşi – la nivel conceptual – înţeleg schimbările pe care Industry 4.0 le aduce, executivii sunt mai puţin siguri în legătură cu modul în care trebuie să reacţioneze la aceste schimbări astfel încât să beneficieze cât mai mult de pe urma lor”, au precizat autorii sudiului.

    În privinţa impactului social, 87% din respondenţi consideră că a patra revoluţie industrială va îmbunătăţi echitatea socială şi calitatea vieţii, precum şi stabilitatea, iar doi din trei executivi spun că influenţa businessului în formarea viitorului va fi mai mare decât cea a guvernelor.

    Din punct de vedere strategic, doar o treime dintre respondenţi sunt foarte încrezători că îşi vor putea conduce organizaţiile în condiţiile politice şi economice actuale. Doar 14% sunt extrem de încrezători că firmele lor sunt gata să adopte schimbările asociate Industry 4.0.

    La capitolul forţă de muncă, doar un sfert dintre executivi cred că au forţa de lucru potrivită şi abilităţile necesare în organizaţie.

    De asemenea, 86% din respondenţi afirmă că fac tot posibilul pentru a clădi forţa de lucru necesară pentru Industry 4.0, însă, cu toate acestea, răspunsurile indică faptul că subiectele de resurse umane (HR) au o prioritate scăzută dacă nu au legătură cu creşterea eficienţei.

    Executivii înţeleg nevoia investiţiilor în tehnologie pentru generarea unor noi modele de business. Cu toate acestea, puţini respondenţi ai sondajului afirmă că sunt capabili să construiască un caz solid de business care să susţină investiţiile în tehnologii ce definesc a patra revoluţie industrială.

    „Sondajul a evidenţiat faptul că executivii din întreaga lume sunt într-un stadiu incipient în ce priveşte pregătirea organizaţiilor pentru a folosi potenţialul Industry 4.0. Ei vor avea nevoie să folosească oportunităţi care să întărească legături de care să beneficieze clienţii, angajaţii, organizaţiile, comunităţile şi societatea, într-un sens mai larg”, au mai precizat autorii studiului.

  • România, raiul expaţilor

    O situaţie a devenit fenomen pe piaţa locală: cele mai mari companii din România din punctul de vedere al veniturilor înregistrate sunt conduse majoritar de expaţi.

    Executivii internaţionali domină detaşat clasamentul celor mai mari companii din România din punctul de vedere al cifrei de afaceri: dintr‑un business total de peste 109 de miliarde de lei al celor mai mari 10 jucători de pe piaţa locală (potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile pentru toate aceste companii), peste 98 de miliarde de lei sunt gestionate la nivel de CEO de expatriaţi. Totodată, aproape 30.000 de angajaţi din acelaşi clasament sunt subordonaţi unui CEO străin.

    Cu excepţia businessului antreprenorial Dedeman, o singură companie din top 10 este condusă de un român – Lukoil România, al cărei director executiv este Victor Jumbei, unul dintre directorii longevivi ai companiei. Balanţa înclină spre executivii străini şi dacă ne uităm la cele mai mari companii din câteva domenii de activitate. În timp ce înlocuirea Marianei Gheorghe, care şi-a început mandatul la Petrom după privatizarea companiei, în 2001, cu scoţianca Christina Verchere, a adus o noutate pentru cea mai mare companie locală din domeniul energiei, în altele statutul de expatriat al CEO-ului a devenit tradiţie.

    Poate unul dintre cele mai relevante exemple în acest sens este sectorul bancar, unde bancherii străini continuă să domine managementul celor mai mari bănci din top – doar patru din top 10 bănci au un bancher străin la cârmă, potrivit ZF; la nivel de top 5, doar doi manageri din top 5 au un director general român. BCR, cea mai mare bancă românească din punctul de vedere al activelor, este condusă însă din 2015 de Sergiu Manea, el fiind primul român pe care austriecii de la Erste Bank l-au numit în această funcţie. Alături de el se află Răsvan Radu, preşedinte al UniCredit România. De cealaltă parte a balanţei se află Omer Tetik, bancherul turc născut în Germania dar cu cetăţenie română care a condus timp de trei ani filiala locală a Credit Europe şi care a preluat în 2013 conducerea Băncii Transilvania; François Bloch a fost numit în 2016 la conducerea BRD-SocGen, a treia bancă locală după active. Steven van Groningen este preşedintele Raiffeisen Bank din 2002 şi, totodată, un exemplu reprezentativ pentru comunitatea executivilor expaţi din România. Probabilitatea ca o bancă din România să aibă un CEO străin este considerabil mai mare decât în alte ţări; pe de altă parte, băncile din Polonia au o înclinaţie mai mică să numească străini în funcţii de director general, după cum este confirmat de studiul „Are expatriates managing banks’ CEE subsidiaries more risk-takers?” (Îşi asumă expaţii care conduc bănci din CEE mai multe riscuri?), publicat de BNR anul trecut.

    Sectorul auto şi, totodată, cea mai mare companie de pe piaţa locală îl au ca lider pe francezul Yves Caracatzanis, el fiind succesorul unui alt expat de origine franceză, Nicolas Maure, care a fost recent numit la conducerea operaţiunilor grupului Renault pentru regiunea Eurasia; balanţa înclină în favoarea expaţilor şi în situaţia celorlalte mari companii din domeniu.

    Liudmila Climoc, executivul cu origini în Republica Moldova, a preluat în 2016 conducerea celui mai puternic jucător din domeniu în timp ce Jean Francois Fallacher, executivul francez care a condus anterior compania, a preluat un rol similar în Polonia. Şi Murielle Lorilloux a fost numită la conducerea Vodafone România anul trecut, după ce  Ravinder Takkar a preluat un rol în care a devenit responsabil de reprezentarea intereselor Vodafone în India şi de dezvoltarea businessului în regiunea AMAP (Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Pacific).

    Miroslav Majoros, CEO-ul celui de-al treilea jucător din Telekom l-a înlocuit pe Nikolai Beckers în 2015; Beckers este acum CEO-ul unui grup azer în acelaşi domeniu, în Baku (Azerbaidjan). Piaţa locală a fost o rampă de lansare şi pentru executivi români din telecom, cel mai reprezentativ caz fiind al Severinei Pascu, fostul CEO al UPC România (rol preluat în urmă cu doi ani de Robert Redeleanu), este în prezent COO al Liberty Global pentru Europa Centrală.

    În ceea ce priveşte retailul local, cel mai puternic executiv este neamţul Marco Hössl, expatul care conduce de mai bine de doi ani afacerile Kaufland în România. El este unul dintre cei şase manageri străini din comerţul modern, potrivit ZF (alături de cei din top 5 se numără şi Ronald Ruffing, CEO Metro Cash & Carry, Vassilis Stavrou, CEO Mega Image şi Thierry Destailleru, director general al Cora România). Printre cei  mai longevivi executivi de pe piaţa locală se numără însă Ionuţ Ardeleanu, care de peste 35 de ani conduce afacerile Auchan România şi Alexandru Vlad, care a fost numit la conducerea Selgros Cash & Carry încă din 2001. Balanţa managementului local din retail este echilibrată mai ales prin prisma afacerilor Dedeman, una dintre cele mai puternice companii din retail, condusă de fondatorii acesteia, fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl.

    Nu ne propunem să stabilim dacă acesta este un lucru mai degrabă pozitiv sau negativ – opiniile specialiştilor pe care i-am consultat oferă deopotrivă argumente pentru ambele cazuri – ci să analizăm situaţia, răspunzând la câteva întrebări referitoare la statutul de rai al Europei de Est pentru executivii expaţi.

    De ce balanţa conducerii celor mai mari companii din România înclină spre expaţi?

    Radu Furnică, preşedinte al Leadership Development Solutions şi care are o experienţă de peste două decenii pe piaţa românească de executive search, sesizează că situaţia s-a mai echilibrat faţă de anii ’90 şi că există mult mai mulţi români la nivel de general management în topul primelor 2.500 de companii, raportul dintre expatriaţi şi executivii locali fiind egal. În ceea ce priveşte faptul că în continuare cele mai mari companii de pe piaţa locală sunt conduse de expaţi, el observă că gradul de politizare a unei companii are un impact direct asupra acestui fenomen. De multe ori, unul dintre canalele prin care executivii expaţi ajung pe piaţa locală este creşterea internă la nivelul grupului. „Sunt oameni care, la un moment dat, trebuie rotaţi din pieţe în pieţe în aşa fel încât să fie expuşi la mai multe tipuri de cultura de business de-a lungul carierei lor.” 

    Totodată, unul dintre motivele pentru care unii dintre executivii expatriaţi sunt aduşi aici ţine de o altă formă de corupţie – unii dintre ei nefiind neapărat buni, ci bine conectaţi. „La fel ca un stat, fenomenul se poate regăsi şi în corporaţie, care nu are cetăţeni la baza ei, dar poate are sute de mii de acţionari. Distanţa dintre acel acţionar şi CEO-ul corporaţiei este foarte mare şi acolo ajung să conducă nu numai cei care sunt mai buni, ci cei care au fost mai iscusiţi în a-şi crea relaţiile care să îi împingă până la nivelul acela de carieră.” Potrivit lui, în organizarea de business, corupţia ia forme mai sofisticate, însă este totuşi prezentă în majoritatea marilor organizaţii. „Te trezeşti la un moment dat că descoperi că CEO-ul unei firme multinaţionale de aici din România e de fapt nepotul unui membru din boardul de la Paris sau de la New York; şi aceea este o formă de corupţie poate încearcă să îşi facă treaba, dar din start trebuie spus că organizaţia îşi pierde credibilitatea, cel puţin, fiindcă nu a ales dintr-o mostră de oameni care să fie cu adevărat relevanţi.”

    Un alt motiv al numărului mare de expatriaţi de la conducerea multinaţionalelor din România se leagă de comportamentul unora dintre executivii români, care îi determină pe cei din head officeurile multinaţionalelor să creadă că expatriaţii sunt mai de încredere, mai puţin coruptibili. „Unii români – nu au fost multe astfel de cazuri, totuşi au existat, şi asta nu ar fi trebuit să se întâmple – le-au dat apă la moară celor care gândesc că nu am fi buni pentru poziţii de conducere printr-un comportament care nu a fost tocmai exemplar. Au înşelat aşteptările, uneori şi prin corupţie, dar şi prin alte lucruri care produc reputaţie în domeniul public şi politic, dar care, din punctul meu de vedere, nu este relevant pentru lumea de business”, adaugă Furnică.

    Pe de altă parte, în anumite domenii, baza de talente locale este restrânsă: „Dacă ar trebui să găsim mâine un CEO de bancă (m-am uitat pe listă, nu prea sunt candidaţi de o asemenea magnitudine), trebuie să fi avut cel puţin 20 de ani de experienţă în banking, din care jumătate să fie la nivel de VP, în organizaţii de o anumită mărime, expuşi la mai multe pieţe etc. Aşadar, condiţiile necesare pentru un profil corect de CEO sunt atât de restrictive încât numărul candidaţilor din România devine foarte mic, aşa că e firesc ca un expatriat să preia cârma unei multinaţionale”.

    Totuşi, Radu Furnică sesizează că, odată ce studiezi CV-ul unora dintre expatriaţii care conduc astfel de afaceri aici, te întrebi dacă nu s-au strecurat nişte nuanţe de incorectitudine. „Trebuie să preia conducerea unei bănci mari de retail, iar el nu are experienţă în retail sau n-a condus în banking organizaţii mai mari de 50 de oameni sau măcar egale cu aceea în care trebuie să vină şi el vine aici să conducă 5.000 de oameni. Te trezeşti că nu se potriveşte şi nu găseşti explicaţiile din parcursul persoanei respective care să justifice o astfel de nominalizare a lui.” Preşedintele Leadership Development Solutions concluzionează tranşant: „În lumea de business, oamenii nu sunt egali şi nici nu ar trebui să fie, iar dacă mă întrebaţi câţi sunt relevanţi pentru mine, răspunsul este sub 2%. Restul de 98% nu sunt relevanţi pentru activitatea de conducere în organizaţie, pentru că nu au nici cunoştinţele, nici experienţa, nici capacităţile intelectuale pentru a face faţă unei astfel de responsabilităţi”.

    Din rândul exemplelor pozitive de expatriaţi aflaţi la conducerea unor companii locale îi numeşte pe Steven van Groningen, al cărui leadership pozitiv este dovedit de mulţumirea angajaţilor băncii, care petrec în cadrul acesteia mai mult decât media de la nivel de piaţă, dar şi pe Christian Esteve, care a condus Dacia Renault după achiziţia francezilor: „Mi-e dor de astfel de oameni, nu prea îi mai văd aici. Importanţa României pentru astfel de corporaţii la momentul acela era mult mai mare, în prezent văd mai ales birocraţi, administratori, or un administrator nu este la nivelul pe care cred eu că ar trebui să îl aibă, dată fiind complexitatea mediului românesc şi potenţialul ei real de a produce valoare României.”

     

  • A intrat în afacere după ce a scris pe un şerveţel o ofertă de 2,2 milioane de dolari. În prezent, afacerea are venituri anuale de 4,4 miliarde de dolari

    Pritzker s-a născut pe 26 august 1922, în Chicago, Illinois, în familia lui Fanny Dopplet şi a lui Abram Nicholas Pritzker. A avut doi fraţi: Donald Pritzker şi Robert Pritzker. A studiat contabilitatea şi avocatura la Universitatea Northwestern; după absolvirea studiilor, în 1947, a început să lucreze pentru firma de avocatură înfiinţată de bunicul său (denumită acum Pritzker & Pritzker).

    La 29 de ani, a început să cumpere mai multe companii mici. A devenit însă cunoscut pentru decizia de business pe care a luat-o într-o cafenea numită Fat Eddie, aflată la aeroportul internaţional din Los Angeles. În timp ce aştepta un zbor, a observat că Fat Eddie era o cafenea neobişnuit de aglomerată, iar hotelul în care se afla aceasta nu avea nicio cameră disponibilă. Hotelul – denumit după proprietarul acestuia – Hyatt Von Dehn era de vânzare, iar Pritzker a decis pe loc să îl cumpere.

    A scris oferta, de 2,2 milioane de dolari, pe un şerveţel. Pritzker a pariat că executivii de business, ca el însuşi, şi-ar dori să stea la un hotel de calitate în apropierea unui aeroport mare. Hyatt era ”pur şi simplu primul hotel de primă clasă pe care l-am văzut vreodată la un aeroport“, a declarat el mai târziu pentru Chicago Daily News. Donald, fratele său, s-a implicat şi el în afacerea cu hoteluri. După ce au construit un al doilea Hyatt în Burlingame, California, în apropiere de hotelul internaţional din San Francisco, cei doi fraţi au concentrat dezvoltările hoteliere în Los Angeles, San Francisco şi Seattle, apoi s-au extins în toată ţara şi la nivel internaţional. ”A avut mult curaj“, spunea despre Jay Pritzker într-un articol din New York Times Douglas G. Geoga, preşedintele subsidiarei Hyatt Hotel.

    El îşi aminteşte că în 1967 Pritzker a cumpărat un hotel pe jumătate terminat în Atlanta şi l-a transformat în Hyatt Regency, primul dintre hotelurile gigant din Statele Unite, dotat cu un atrium. Atriumul era atât de înalt, încât unii dintre vizitatori erau îngrijoraţi că aerul cald s-ar putea ridica în acesta, transforma în condens şi forma o mică ploaie în interiorul hotelului. Geoga îşi aminteşte că Pritzker a răspuns: ”Genul acesta de îngrijorări reflectă un oarecare grad de supraeducare“. |mpreună cu fratele său, Robert, a pus bazele imperiului de business Marmon Corporate, care, de-a lungul anilor, deţinea părţi din Braniff Airlines, revista McCall, Levitz Furniture şi Ticket Master, precum şi în cazinouri în Las Vegas, lacul Tahoe şi Atlantic City. Forbes Magazine estima averea fraţilor la 13,5 miliarde de dolari.

    |n 1979, a lansat Premiul Pritzker pentru Arhitectură, în valoare de 100.000 de dolari, la care se face referire drept Nobelul arhitecturii. A murit în 1999, la 76 de ani, când lanţul pe care îl fondase a ajuns la peste 180 de hoteluri. Compania s-a listat, cu un procent minoritar de acţiuni, la Bursa din New York în 2009, cu simbolul de trading H. |n prezent, Hyatt Hotels Corporations este formată din 739 de proprietăţi răspândite în 57 de ţări şi în care lucrează peste 96.000 de angajaţi. Anul acesta, revista Fortune a descris Hyatt ca a 32-a cea mai bună companie americană în care să lucrezi.

  • Avon Cosmetics România anunţă un nou manager general

    Ca urmare a rezultatelor din cei 20 de ani şi a poziţiei AVON România în portofoliul global, prin noul rol, Andreea Moldovan preia şi conducerea unei noi regiuni AVON formată din România, Republica Moldova, Bulgaria, Albania şi Macedonia.

    Şi-a început cariera AVON în 1998 ca director de vânzări în Cluj Napoca, au urmat rolurile de director naţional de vânzări în Maroc şi România, fiind apoi director regional de vânzări pentru Europa de Est.

    În ultimii 5 ani a condus operaţiunile din Cehia, Slovacia, Finlanda, Estonia, Lituania & Letonia.

    „Mă bucur că preiau acest rol, nu doar pentru că m-am întors acasă, ci şi pentru că România a fost de multe ori dată exemplu de bune practici la nivel global. Crearea acestei noi zone de business ne va oferi încă o oportunitate să punem regiunea pe harta performanţelor în Avon.”, declară Andreea Moldovan.

    Valoarea totală a operaţiunilor coordonate la nivelul noii regiuni depăşeşte 150 milioane $.

    Noul manager general AVON este a doua româncă expat care se întoarce în România, după ce acum un an, Angela Creţu, a revenit în ţară pentru a conduce operaţiunile din 19 pieţe, în rolul de Group Vice President Avon Central Europe.

    Numirea Andreei Moldova vine după promovarea lui Răzvan Diraţian, cel care condus afacerea din România peste 8 ani, în prezent, în rol de General Manager Avon Filipine, o piaţă de top AVON, aflată în top 5 la nivel global.
     

  • Gala 100 Tineri Manageri de Top premiază din nou excelenţa în carieră – GALERIE FOTO

    Gala Business Magazin a adus pe scenă, pentru al doisprezecelea an consecutiv, o nouă serie de tineri care au avut o evoluţie spectaculoasă şi au adus în prim-plan viziunea noii generaţii din business-ul românesc, cea care ar putea dicta creşterea economică în următorii ani.

    Deşi toţi cei 100 de tineri manageri, fie executivi din companii multinaţionale sau antreprenori sunt câştigători, în cadrul evenimentului, Business Magazin a acordat zece premii, pentru:

    Tal Lavah, CEO, New Kopel Group

    Affan Yildirim, director general, Anchor Group

    Luciana Giurea, leasing manager, AFI Europe Romania

    Daciana Siderache, director general, Calipso  

    Andreaa Uceanu, general manager, Floria

     

    Adela Guedon, CFO, Orange Romania

    Alina Predescu, şef departament Cutii Viteze, Uzina mecanică şi şasiuri, Dacia, Automobile Dacia 

    Mihai Purcărea, director general şi preşedinte al BRD Asset Management

    Mircea Vlah, CEO, Dumagas Transport

    Adrian Simionescu, director general, Estée Lauder România

    Gazdele evenimentului au fost Cristian Hostiuc, Ioana Matei şi Bogdan Angheluţă, care au prezentat poveştile de succes ale celor care au schimbat în bine cursul afacerilor pe care le conduc în vremuri dificile.

    Business Magazin premiază în fiecare an managerii şi antreprenorii cu vârsta de până în 40 de ani care au atins performanţa în afaceri şi s-au remarcat în domeniul în care activează. 1.200 de tineri manageri de succes au fost prezentaţi de-a lungul a 12 ani în cataloagele 100 de Tineri Manageri de Top.

    Prin această iniţiativă echipa de profesionişti Business Magazin selectează şi promovează tinerii managerii care conduc astăzi unele dintre cele mai importante afaceri din România şi care vor reprezenta cel mai bine mediul de business în următorii zece ani.

    Anul acesta punem spune cu siguranţă că „Vin Milenialii!”. Noua generaţie tehnologizată, generaţia de tineri născută în 1989 vine puternic din spate. Tinerii care reprezintă schimbarea reală a societăţii şi a economiei în bine! 12 generaţii de tineri care reprezinta deja prezentul României. Şi mai au multe de făcut şi demonstrat.

    Catalogul 100 Tineri Manageri de Top este unul dintre cele mai longevive produse de pe piaţa presei de business şi reprezintă miza redacţiei că tinerii lideri pot schimba economia în bine. Şi – de ce nu? – întreaga ţară.

  • Ce iese atunci când David colaborează cu Goliat

    Într-o luptă cu David, Goliat nu poate decât să piardă. De aceea, BMW a ales să colaboreze cu pentru mulţi necunoscuta firmă israeliană Mobileye pentru viitorul maşinilor sale: un autovehicul cu adevărat autonom, care deţine total controlul funcţiilor de rulare.

    Legătura dintre BMW, companie emblematică a Germaniei, şi Mobileye a ajuns un model de colaborare între corporaţiile mari, care se mişcă lent, şi start-up-urile agile pe care armate de executivi speră să-l poată reproduce.

    |n proiectul lor au intrat alte nume grele: Intel, producător american de microprocesoare, şi foarte recent britanicii de la Delphi Automotive, unul dintre cei mai mari furnizori de componente auto din lume.

    Povestea a început în iulie 2016, când BMW, Intel şi Mobileye – care produce sisteme avansate de asistenţă pentru şoferi – au anunţat că îşi vor uni forţele pentru a face din proiectele de automobile autonome o realitate şi că vor colabora pentru a aduce soluţii de ”şofat complet automatizat“ pentru producţia de serie până în 2021.

    De atunci, partenerii iniţiali au dezvoltat un sistem care poate fi folosit de alţi dezvoltatori din sectorul automotive şi de producători auto pentru propriile proiecte şi branduri, scrie presa israeliană. |ntre timp, în martie, Intel a achiziţionat cu aproximativ 15 miliarde de dolari firma israeliană, aceasta fiind cea mai mare astfel de tranzacţie de pe piaţa de profil din Israel. Afacerea a fost lăudată în Israel ca semn al puterii tehnologice a acestei ţări. Intel a căutat mariajul cu Mobileye în efortul de a-şi construi o poziţie bună ca jucător de bază pe partea de tehnologie în industria maşinilor autonome.

    |n urmă cu câteva zile proiectului i s-a alăturat şi Delphi, ca partener de dezvoltare. |n afară de BMW, Mobileye mai lucrează cu Volkswagen şi Nissan, un indiciu despre cât de căutate sunt de corporaţii colaborările cu start-up-urile.

    Despre standardele de colaborare stabilite de israelieni a scris Handelsblatt, cea mai mare publicaţie financiară din Germania.

    Mobileye nu se încadrează în clişeul star-up-urilor. Nu este o aplicaţie de socializare, o piaţă online sau un magazin virtual. Puţini consumatori au auzit de această companie. Nu vine din Seattle şi nici din Silicon Valley. Mobileye nu are intenţia de a ucide industria tradiţională, aşa cum Amazon a făcut cu librăriile, Expedia cu agenţii de turism şi cum Uber face cu taxiurile. 

    Mobileye schimbă lumea la fel de mult cum o fac aceşti faimoşi perturbatori. |n 2007, BMW a prezentat lumii prima maşină care ”vede“, un sedan Seria 5 echipat cu camere Mobileye şi software de inteligenţă aritificială pentru o funcţie de siguranţă care avertizează şoferii când aceştia se abat de la banda lor.

    Anul acesta, un BMW 40 cu tehnologie Mobileye de şofat autonom va fi testat în condiţii de drum real în Europa şi SUA. Colaborarea cu nemţii a fost bună până acum pentru israelieni. Firma în vârstă de 17 ani valorează 10 milioarde de dolari pe bursa din New York. Parteneriatul a fost profitabil şi pentru BMW. Dacă totul merge conform planului, producătorul auto are şanse bune  să câştige cursa globală pentru maşina cu adevărat autonomă. Iar concurenţii sunt mulţi, puternici şi invidioşi.

    CEO-ul Tesla, Elon Musk, spunea la începutul lui mai că inginerilor săi le-a luat doar şase luni să recreeze tehnologia de şofat autonom şi pe cea de procesare vizuală a Mobileye după ce aceste două companii s-au despărţit.

    Tesla şi Mobileye au pus capăt unui parteneriat de furnizare în septembrie 2016 din motive care nu sunt pe deplin clare. Companiile s-au acuzat reciproc de acţiuni care le-au subminat mariajul.

    |nsă mariajul dintre BMW şi Mobileye pare unul funcţional, deocamdată. Legătura lor este modelul pe care legiuni de executivi de companii speră să-l poată imita. |n pofida armatelor de cercetători şi ingineri – doar BMW are 10.000 de oameni care lucrează în aceste domenii – companiile mari adesea se chinuie să ţină pasul cu accelerarea schimbărilor tehnologice. Corporaţiile iau decizii lent, fiind îngreunate de ierarhii şi de mii de teleconferinţe. Start-up-uile au viteza şi agilitatea înscrise în ADN-ul lor.

    De aceea, aproape toate companiile mari au intrat în parteneriate cu start-up-uri. |n loc să încerce să le blocheze, o luptă pe care Goliat n-o poate decât pierde, corporaţiile au ales colaborarea.

    Desigur, companiile prin tradiţie cumpără concurenţii mici pentru a avea acces la produsele şi tehnologia lor. Uneori investesc în start-up-uri. |n ultimul timp tot mai multe companii mari dezvoltă incubatoare, acceleratoare sau centre pentru inovaţie pentru start-up-uri. Iar proiectele lor de adopţie a antreprenorilor – corporaţiile se joacă de-a capitalul speculativ finanţând întreprinzătorii – iau avânt. Unele companii, precum BMW, sar peste aceste modele de colaborare şi folosesc start-up-uri pentru a reinventa chiar procesul de inovare.

  • Cum arată Kviabryggja, închisoarea ocupată de bancheri

    Camera de interogatoriu în care s-a scris istoria recentă a Islandei este austeră, mobilată doar cu o masă, câteva scaune şi un computer. O cameră de luat vederi este prinsă de un perete, iar ferestrele duble blochează complet vuietul furtunilor care lovesc Golful Faxafloi şi Reykjavikul. 

    În această cameră procurorul special Olaf Hauksson, un om înalt şi bine făcut, cât un urs, şi-a petrecut ultimii şase ani cercetând tranzacţiile care au adus economia islandeză în pragul falimentului în toamna anului 2008. Pe aici s-au perindat unii dintre cei mai puternici bancheri din Islanda, executivi şi investitori pentru a răspunde întrebărilor lui Hauksson. În toamna anului 2008 cele mai mari trei bănci islandeze s-au prăbuşit în doar trei zile, în parte din cauza aranjamentelor ilegale făcute de executivii lor pe burse.

    „Manipularea pieţei“, explică Hauksson pentru Süddeutsche Zeitung. Întrebat ce s-a întâmplat până la urmă cu şefii celor trei bănci, Hauksson, fost poliţist într‑un oraş mărunt, obişnuit cu beţivii şi scandalagiii, schiţează un zâmbet sfidător: „Toţi sunt la închisoare. Au stat chiar aici“. Prin acest lucru este surpinzătoare Islanda. A condamnat la închisoare 29 de bancheri şi alte personaje din lumea financiară pentru infracţiuni care au condus la severa criză din 2008. Nicio altă ţară din lume nu are un astfel de palmares, nici măcar SUA, unde a izbucnit criza financiară mondială. De aceea Kviabryggja, închisoarea bancherilor, a căpătat o atenţie specială. Jurnaliştii de la Bloomberg i-au făcut o vizită.

    Kviabryggja nu este o închisoare clasică. Nu are nevoie de ziduri, de garduri de sârmă ghimpată sau de turnuri de observaţie pentru a-i împiedica pe puşcăriaşi să fugă. Izolată într-un peisaj bătut de vânturi, vechea fermă este străjuită de îngheţatul Atlantic de Nord pe de o parte şi de câmpurile de lavă acoperite de zăpadă pe de cealaltă. La est orizontul este dominat de Snaefellsjokull, un vulcan adormit sub acoperământul unui gheţar. Spre civilizaţie duce doar un drum.

    Kviabryggja este acum casa lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al băncii Kaupthing, şi a lui Hreidar Mar Sigurdsson, fost director financiar. Kaupthing este cea mai mare bancă islandeză. Bancherii îşi petrec acum timpul spălând rufe, făcând exerciţii în sala de gimnastică a închisorii şi navigând pe internet. Ei şi alţi doi colegi de breaslă întemniţaţi aici – Magnus Gudmundsson, fostul CEO al subsidiarei din Luxemburg a Kaupthing, şi Olafur Olafsson, acţionar important al băncii când aceasta s-a prăbuşit – pot face şi excursii afară, aşa cum au voie şi ceilalţi 19 „oaspeţi“ ai închisorii. Toţi au fost condamnaţi pentru infracţiuni fără violenţă.

    Pentru un om de rând s-ar putea să nu fie o viaţă prea grea, însă este ceva cu totul diferit faţă de zilele de dezmăţ când bancherii găzduiau petreceri pentru clienţi pe iahturi în Monte Carlo şi angajau cântăreţi legendari precum Tom Jones pentru a-şi încânta invitaţii la galele londoneze.

    Einarsson, Sigurdsson, Gudmundsson şi Olafsson s-ar putea să aibă noi colegi. Procurorul Hauksson va avea grijă de asta. În martie biroul său a pus sub acuzare cinci persoane pentru fraudă şi manipularea pieţei. Unul dintre ei este Larus Welding, fostul CEO al băncii Glitnir. Hauksson mai are în lucru încă vreo şase cazuri care au legătură cu criza financiară.

    Tragerea la răspundere a bancherilor vinovaţi ar fi trebuit să fie un rezultat satisfăcător pentru cei 333.000 de locuitori ai Islandei. Însă un scandal privind vânzări secrete de acţiuni de către cea mai mare bancă a ţării trezeşte temeri că încă nu a fost eradicat capitalismul de cumetrie, cel care a adus economia la dezastru. Ascensiunea unei formaţiuni politice antisistem denumite Partidul Piraţilor arată că furia persistă sub suprafaţa revenirii economice.

    „Societatea încă nu are încredere. Nu are încredere în politicieni, nici în instituţii şi nici în partide“, explică Stefan Olafsson, profesor de sociologie la Universitatea Islandeză. 

    O fi Islanda o ţară la capăt de lume cu o populaţie cât un oraş de mărime medie, dar ea trece prin acelaşi tip de revoltă populistă care zdruncină guvernele din Occident.

    „Politicienii au dezamăgit. Au permis să se întâmple aceste lucruri, tot acest exces şi toată această lăcomie, şi ca datoriile să se adune“, adaugă Olafsson.

    În urmă cu doar un deceniu, statu-quo-ul Islandei era foarte diferit. Cele mai mari trei bănci, după ce s-au scuturat de zeci de ani de disciplină financiară într-un spasm de dereglementare în anii 2000, au asaltat piaţa internaţională a datoriilor aşa cum n-au mai facut-o niciodată. Binecuvântate cu ratinguri maxime şi cu acces la Zona Economică Europeană, trioul s-a îndatorat cu 14 miliarde de euro doar în 2005, dublu faţă de 2004. Au plătit cu doar 20 de puncte de bază peste ratele de dobândă de referinţă, potrivit comisiei speciale de investigaţie a parlamentului. Băncile au devenit astfel maşini de făcut bani. Banii împrumutaţi erau daţi mai departe ca împrumuturi cu dobânzi mari. Capitalul propriu a ajuns în 2007 la o rentabilitate de invidiat, de aproape 20%. Inundate cu credite, familiile islandeze au început să-şi cumpere apartamente în Londra, să meargă în vacanţe de cumpărături la Paris şi au împânzit străzile din Reykjavik cu Range Rover-uri. În 2008 activele băncilor islandeze deveniseră de 10 ori mai mari decât economia ţării.

    Apoi a venit criza şi odată cu ea paralizia pieţelor din întreaga lume. Băncile şi-au pierdut accesul la finanţarea pe termen scurt şi nu şi-au mai putut gestiona propriile datorii. Valoarea coroanei islandeze s-a prăbuşit, făcând creditele denominate în monedă străină mult prea scumpe.

    Kaupthing, Landsbanki şi Glitnir au intrat în incapacitate de plată a unor datorii echivalente cu 85 de miliarde de dolari în octombrie 2008, iar gospodăriile şi-au pierdut mai mult de o cincime din puterea de cumpărare.

    Cetăţenii au atacat clădirea istorică parlamentului cu ouă şi pietre. Birna Einarsdottir, director de marketing al Glitnir, a fost numită în acea lună CEO al Islandsbanki, o bancă nouă creată din activele islandeze ale Glitnir după ce creditorii au preluat controlul ei.