Cum băncile de la Moscova care deserveau în principal statele socialiste nu aveau rezerve de “valută forte”, respectiv de valută folosită în comerţul cu ţările din Occident, autorităţile de la acea vreme au decis să “se arunce în braţele capitalismului”, iar România a devenit membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale (BM), statut care o plasa la graniţa a două lumi.
Pe de o parte, România făcea parte din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), o organizaţie înfiinţată la iniţiativa URSS care reunea statele comuniste din Europa. CAER-ul reprezenta răspunsul răsăritean la Comunitatea Economică Europeană, cunoscută şi drept “Piaţa Comună”, organizaţie care avea să devină decenii mai târziu, prin fuziunea cu alte două organisme, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Europeană a Atomului, Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, România devenea primul stat membru CAER care semna un acord cu instituţiile emblematice ale comunităţii financiare internaţionale, negocierile fiind purtate “de pe poziţii egale”, după cum a precizat într-un interviu pentru gândul Florea Dumitrescu, ministrul de Finanţe care a semnat, în iarna anului 1972, la Washington, aderarea la FMI. Dumitrescu, fost guvernator al Băncii Naţionale şi fost ambasador al României în China, a vorbit despre tensiunile care au urmat, dar şi despre condiţiile şi colaborarea dintre România şi bancherii din vest.