BusinessMagazin

Tag: esec

  • ​Antreprenor român: Fără eşec nu putem inova şi nu putem fi creativi. Ca antreprenori trebuie să creăm angajaţilor un mediu în care să poată greşi şi să o poată lua de la capăt

    Antreprenorul Cătălin Meşter, care a dezvoltat împreună cu alţi cinci prieteni pasionaţi de lectură aplicaţia Bookups.app în vara anului 2019, a dezvoltat şi un concept de evenimente, care poartă numele de „I Love Failure”, în cadrul căruia antreprenorii mici şi mijlocii dar şi cei consacraţi vorbesc despre eşecul lor în business.

    „În principal, companiile vor să inoveze şi să fie cât mai creative iar acest lucru nu este posibil fără eşec, companiile trebuie să creeze un mediu unde angajaţii se simt în siguranţă să greşească şi să încerce din nou. Încercăm să normalizăm puţin eşecul pentru că, în antreprenoriat mulţi încearcă şi puţin reuşesc. Lumea ne încurajează să încercăm dar când ne dăm cu capul de perete suntem văzuţi că şi rataţi de aceiaşi oameni care ne-au încurajat să încercăm şi acest lucru ne descurajează să încercăm din nou. Comunitatea I Love Failure vede eşecul că o parte naturală din viaţă şi nu îl judecă, doar încearcă să înveţe cât mai mult din el”, a spus pentru ZF Cătălin Meşter, fondatorul evenimentelor I Love Failure.

    El a povestit că ideea de a crea evenimente în cadrul cărora antreprenorii povestesc eşecurile prin care au trecut a venit când se afla în cadrul unei conferinţe unde antreprenori cu experienţă îşi prezentau poveştile de succes.

    „Eram la un eveniment de business unde antreprenori de succes vorbeau pe scenă despre succesul lor şi cum au ştiut să facă ce trebuie când trebuie. Lecţiile lor nu se aplicau la mine şi nu erau interesante aşa că m-am plictisit teribil. La sesiunea de networking m-am întâlnit cu un prieten care avea un startup promiţător (roboţi, AI) şi l-am întrebat cum îi mai merge. Următoarele 30 de minute am fost captivat de povestea lui, cum a dat faliment, cum a fost dat în judecată de un developer. Povestea a fost fascinantă, iar lecţiile învăţate de el au fost foarte folositoare. Am spus în momentul acela <ce bine ar fi dacă ar există evenimente de genul acesta unde în loc de succes lumea să vorbească de eşecuri>. Apoi am început să creez evenimente de genul aceta”, povesteşte Cătălin Meşter.

    Pentru organizarea acestor evenimente, Cătălin Meşter a spus că a fost nevoie să plătească spaţiul în care se desfăşura evenimentul şi partea de băuturi şi snacksuri, care presupune costuri între 1.500 şi 2.000 de lei.

    Până în prezent, Cătălin Meşter a organizat 12 evenimente I Love Failure şi vrea ca până la finalul anului în curs să ajungă la un număr de 16 evenimente de acest gen.

    „Până acum am ascultat 74 de poveşti despre eşec şi au fost prezenţi în săli peste 930 de participanţi. Iniţial am făcut primul eveniment la Impact HUB apoi am început să le facem la OK Center, iar acum majoritatea evenimentelor sunt desfăşurate la Mindspace Pipera, cu care suntem parteneri”, spune reprezentantul evenimentului.

    În ceea ce priveşte obiectivele evenimentelor I Love Failure, acestea sunt reprezentate de promovarea acceptării eşecurilor, reducerea fricii de eşec, facilitarea inovaţiei şi energizarea culturii antreprenoriale în rândul persoanelor cu idei de business.

    „Antreprenorii învaţă din greşelilor celor de pe scenă dar atmosfera te inspiră să încerci iar dacă ai eşuat. Un alt avantaj mare este pentru cei cărora le este frică să încerce, această frică dispare sau oricum este redusă considerabil când vezi lume pe scenă care a trecut prin momente grele. Pentru câteva ore viaţa este fără filtre şi lumea se deschide la networking şi povestesc despre eşecurile lor fără să îşi facă griji că îi judecă cineva.”

    Pentru primul an de activitate, Cătălin Meşter estimează venituri de 30.000 de lei aproximativ.

    Planurile de dezvoltare vizează extinderea evenimentelor I Love Failure în mai multe oraşe din ţară, precum Cluj, Sibiu, Iaşi, Timişoara, dar şi extinderea la nivel internaţional.

    „Sperăm să ajutăm cât mai mulţi antreprenori şi persoane cu idei de business cu aceste evenimente şi să normalizăm eşecul. Până acum, am avut doar o corporaţie la eveniment şi suntem în dicuţii cu alte companii, dar putem face evenimente private şi cu companii mici şi mijlocii. Pe data de 9 decembrie în Bucureşti, vom organiza un alt eveniment dedicat comunităţii, unde vor fi în jur de 100 persoane şi unul în Timişoara unde vor fi în jur de 50-70 persoane. Evenimente corporate vom mai avea unul până la sfârşitul anului”, spune Cătălin Meşter.

  • Fiat Chrysler plănuişte lansarea unui Fiat 500 electric, depăşind eşecul fuziunii cu Renault

    Pietro Gorlier, Directorul Fiat Chrysler în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, a anunţat, joi, că firma italiano-americană pariază pe un autovehicul electric, realizat în fabrica Mirafiori din Torino.

    Investiţia celor de la FCA face parte dintr-un plan anunţat anul trecut, în valoare de 5 miliarde de euro, în Italia, până în 2021.

    Gorlier le-a mai spus reporterilor că a început construcţia noii linii de producţie la fabrica Mirafiori pentru cele 80.000 de exemplare a modelului BEV 500, primul autovehicul electric care va fi pus în vânzare în Europa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui James Park, antreprenorul care a creat unele dintre cele mai populare brăţări de fitness

    James Park, de naţionalitate coreeană, a terminat un liceu prestigious, şi anume Şcoala Universitară din Cleveland, Ohio. A studiat informatica la Universitatea Harvard, dar a renunţat, dezvoltând ulterior abilităţi în administrarea afacerilor.

    În 2007, alături de Eric Friedman, James Park a pus bazele companiei Fitbit. Ideea i-a venit după ce a experimentat modul în care platforma de jocuri Nintendo Wii combina senzorii cu partea de software. Park, care se afla într-o formă fizică slabă, dorea să creeze un dispozitiv intuitiv care să se situeze, ca preţ, între pedometrele de 25 de dolari vândute la farmacii şi ceasurile sportive mai scumpe. Iniţial, el a strâns 400.000 de dolari de la familie şi prieteni, dar a suferit unele probleme timpurii, deoarece niciunul dintre fondatori nu a avut multă experienţă în ceea ce priveşte hardware-ul sau producţia. Încă de la început, Park a crezut că produsele cu capabilităţi de detectare a mişcării vor juca un rol semnificativ în viitorul tehnologiei de consum. Când Park şi Friedman s-au întâlnit pentru prima dată cu potenţiali investitori, tot ce aveau era o placă de circuit şi o cutie din lemn. Finanţarea şi producţia erau cele două principale obstacole cărora compania nou-înfiinţată trebuia să le facă faţă.

    În 2011, vânzările Fitbit au început să crească, deoarece tot mai mulţi utilizatori îşi înregistrau în mod curent activităţile fizice zilnice. Pentru a educa consumatorii despre această tehnologie nouă, compania a folosit tactici de marketing agresive pentru a-şi prezenta produsele; mai exact, Park şi Friedman au cheltuit 112 milioane de dolari pe activităţi de marketing. În prima zi de listare pe Bursa de Valori din New York (NYSE), acţiunile au crescut cu aproape 50%, ridicând oferta iniţială de la 20 de dolari la puţin sub 30 de dolari. Acest lucru a dus acţionarul principal al companiei, James Park, la o capitalizare în valoare de 600 de milioane de dolari.

    Ca dovadă a abordării sale inovatoare de a combina stilul, fitnessul şi tehnologia, Fitbit a colaborat recent cu marca de lux Tory Burch pentru a lansa o linie de brăţări, încercând astfel să atragă clienţi dintr-un nou segment demografic.

    Compania, care a devenit publică în iunie 2015, a vândut până acum peste 30 de milioane de brăţări colorate şi clipsuri. Astfel, valoarea netă estimată a lui James Park era de 87,6 milioane de dolari la data de 15 martie 2019. James Park deţine peste 33.000 de produse Fitbit, în valoare de aproximativ 700.000 de dolari, iar în ultimii patru ani a vândut unui fond de investiţii acţiuni în valoare de peste 83 milioane de dolari. În plus, el câştigă 3.624.300 de dolari pe an ca preşedinte al consiliului de administraţie şi director executiv la Fitbit.

  • Ce au ajuns să facă pentru bani gemenele care spuneau că Romănia nu le merită

    Gemenele de la Indiggo tot mai speră să dea lovitura în America, la New York, deşi încearcă deja, fără succes, de 10 ani să demonstreze că au talent. Între timp, câştigă bani ţinând tot felul de cursuri. 

    Gabriela şi Mihaela Modorcea, 33 de ani, fetele scriitorului Grid Modorcea, îi învaţă pe americani cum să-şi transforme hainele în obiecte de artă, prin intermediul unor cursuri de pictură pe articole de îmbrăcăminte. Clasa e găzduită de un magazin cu profil meşteşugăresc din inima New York-ului, oraşul în care gemenele s-au stabilit cu mama lor. Atelierul este intitulat ”Vopseaua şi transformarea îmbrăcăminţii în artă” şi îi obişnuieşte pe cei înscrişi cu motivele tradiţionale româneşti, dar şi cu pictura suprarealistă.

    Cam aşa fac ele bani, după ce încercarea de a deveni faimoase ca actriţe şi cântăreţe a eşuat. La spectacolul muzical în care joacă, făcut după o nuvelă semnată de mama lor, Mihaela Modorcea, şi intitulat ”Wicked Clone (How to Deal with the Evil)”, nu a apărut, cum sperau ele, nici un regizor mare, care să rămână uimit de talentul lor şi să le ducă show-ul direct pe Broadway, scrie libertatea.ro

  • Eşecul României la EUROVISION 2019. Preşedintele Comisiei de cultură din Cameră consideră TVR responsabil şi cere demisia conducerii

    România, reprezentată de cântăreaţa Ester Peony, cu piesa “On a Sunday”, a ratat calificarea în finala concursului Eurovision 2019, după semifinala de joi seară, care a avut loc la Expo Tel Aviv, în Israel.

    Aceasta este pentru a doua oară consecutiv când România nu se califică în finala Eurovision. Reprezentanţii României la Eurovision 2018, membrii trupei The Humans, au ratat şi ei calificarea în finală. De la introducerea sistemului cu semifinale, în 2004, până în 2017 inclusiv, România s-a calificat în fiecare an în finală. O excepţie a fost anul 2016, când România a fost descalificată din start pentru că Televiziunea Română avea datorii la European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului internaţional.

    Gigel Ştirbu consideră că vina pentru acest eşec aparţine TVR, care nu a ţinut cont în selecţia naţională de preferinţele publicului. În selecţia naţională pentru Eurovision, Laura Bretan a fost favorita publicului, dar Ester Peony a fost desemnată câştigătoare în urma votului acordat de juriul internaţional.

    “Felicit TVR pentru a doua finală la Eurovision ratată consecutiv pentru România! Sute de mii de euro din bani publici cheltuiţi pentru a face ţara de râs. Ieri, seară s-a desfăşurat cea de-a doua semifinală a concursului de muzică Eurovision 2019, în care au fost desemnate zece ţări care vor avea reprezentanţi în finala din 18 mai de la Tel Aviv. Din păcate reprezentanta României nu se află printre finalişti. Nici nu e de mirare! Să ne amintim că în finala Selecţiei Naţionale, juriul, bine ales de TVR, a desemnat pentru a reprezenta România, pe artista care s-a aflat pe ultimul loc în preferinţele telespectatorilor. S-a dovedit că nemulţumirile publicului de atunci au fost întemeiate şi inevitabilul eşec al României nu a întârziat să apară”, se arată în comunicatul transmis presei de Ştirbu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertismentul unui important şef de fond de investiţii: Tesla este la un pas de eşec. Promisiunea lui Elon Musk nu s-a materializat

    David Einhorn, şeful fondului de investiţii Greenlight Capital a trimis o scrisoare clienţilor fondului său de hedging care vorbeşte despre lipsa cererii, reduceri de preţ “disperate”, concedieri, închideri de magazine şi de centre de servicii, precum şi de reducerea cheltuielilor de capital, dar şi de un nou efort de a distrage investitorii hiperbolizând capabilităţilor maşinilor autonome, relatează  Reuters.

    “Credem că acum, chiar acum, compania pare să fie la un pas de eşec”, spune scrisoarea. Greenlight mizeză pe scăderea acţiunilor Tesla, un pariu profitabil acum, în condiţiile în care preţul acţiunilor Tesla a scăzut de la 332,80 dolari la 279,86 dolari în primul trimestru. Vineri, acţiunile Teslei tranzacţionau în jur de 268 dolari pe acţiune.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro. 

  • Cancelarul Angela Merkel cere clarificări concrete din partea Marii Britanii după eşecul acordului pentru Brexit: “Trebuie să ne spună acum care vor fi paşii următori”

    Premierul britanic, Theresa May, “trebuie să ne spună acum care vor fi paşii următori”, a declarat Angela Merkel, conform site-ului Merkur.de.
     
    “Încă avem timp timp pentru negocieri, dar aşteptăm să vedem ce propune premierul Marii Britanii”, a precizat Angela Merkel.
     
    Uniunea Europeană a cerut Marii Britanii să ofere rapid clarificări despre procedura ieşirii din Blocul comunitar în contextul în care Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor.
     

  • Roxana Petrescu, senior editor ZF: „Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare“

    Aveam 21 de ani, eram la Finanţe-Bănci la ASE şi habar nu aveam de nimic, dar ştiam din generală că eu vreau să scriu. Asta îmi plăcea mie. Am văzut anunţul, am sunat în redacţie, era pe atunci în spatele Teatrului Naţional, şi am venit la interviu, fără CV. Nu era necesar. Niciodată nu a fost necesar la ZF în redacţie.

    Am dat de Cristian Hostiuc (Fini), care m-a întrebat o formulă cu rata inflaţiei (ulterior am aflat că nici el nu o ştia, dar testa el ceva). Nu am minţit. Am zis că nu o ştiu. Slab, Chief, a decretat Fini, mijindu-şi ochii pe sub ochelari. (Toţi în redacţie suntem Chief, indiferent de ce scrie pe cartea de vizită.) Am făcut nişte traduceri şi după câteva săptămâni de probă m-am angajat la ZF. Primul job. Nu aveam nici 400 de lei pe lună, dar pentru mine erau o comoară. Adio bani de la părinţi. Îmi luam în fiecare zi o sută de grame de Fornetti cu telemea de la Universitate şi jur că pateurile alea aveau gust de libertate. Nu exista mândrie mai mare (nici masă mai bună).
    Mă uitam cu jind la cei care scriau despre afaceri de la zero la ZF în timp ce eu făceam traduceri, alergând după un calculator liber. Asta îmi doream şi eu, dar nu a fost să fie.
    Într-o zi, Adrian Mîrşanu, pe atunci editor al secţiunii de companii, poate cel mai bun jurnalist pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, specializat în zona de energie, m-a întrebat dacă nu vreau să încep să scriu pe acest domeniu. Adi e un tip foarte isteţ (acum are platforma mirsanu.ro), aşa că mi-a vândut frumos companiile energetice. Chief, sunt cele mai mari, cei mai mulţi bani, putere. Sigur, am acceptat provocarea.
    Fără să ştiu, m-am trezit într-un microbuz în drum spre Oltchim la un eveniment prezentat de Mihaela Rădulescu. Eu eram şocată de faptul că Mihaela Rădulescu era mai mică de înălţime decât mă aşteptam, nu de Oltchim în sine. Am pus o întrebare la conferinţă (ne făceam liste întregi, ne făceam background, tot), am scris un material oribil pe care l-am transmis din autocar şi pe care Adi mi l-a refăcut cap-coadă, dar care a doua zi a mişcat acţiunile combinatului.
    După bucuria de moment generată de importanţa mea subită, a urmat calvarul. Nu pricepeam nimic din energie. Nu ştiam diferenţa dintre distribuţie şi furnizare, tarife, reglementări, privatizări, interese. Băi, Chief, dar tu chiar nu pricepi nimic! Verdictele sunt foarte clare la ZF, la fel şi lipsa mănuşilor în transmiterea lor. Unde naiba erau afacerile de la zero la care visam eu când toate erau făcute deja în energie? 
    Am început să fac teren. Am început cu conferinţele. În 2006, ţin minte că l-am văzut pentru prima dată pe Dinu Patriciu, proprietarul Rompetrol. Era o conferinţă, într-o sală mică din sediul grupului, plină cu ziarişti. Patriciu era un munte de om. Conferinţa a fost făcută imediat după ce s-a pus un sechestru pe 26% din acţiunile Rompetrol.
    «Noaptea vaca rumegă. Câinele, deranjat de vacă, latră. Ciobanul nu poate să doarmă din cauza lătratului câinelui. Ce face ciobanul? Împuşca vaca», a spus Patriciu.Ciobanul era Băsescu, iar vaca era rafinăria lui. Abia începusem să fac primii paşi în presă şi mă izbeam de un om care nu se încurca în declaraţii corporatiste, expresive ca nişte bucăţi de cherestea. Nici nu aveţi idee cât ne lipsesc aceşti oameni.
    Nu mai ţin minte dacă atunci i-am pus vreo întrebare, dar mi-am format treptat curajul, pentru că veneam în redacţie şi automat eram luată în vizor: Chief, ce ai întrebat? Dar cine a pus întrebarea aia? A, păi vezi? Aia era o întrebare bună, nu a ta. Tu de ce nu ai întrebat? Degeaba te duci, Chief, la conferinţe dacă nu întrebi!
    Cu fiecare conferinţă la care mergeam, curajul mi se clădea şi chiar şi acum, dacă merg undeva şi nu pun o întrebare, am senzaţia că am pierdut timpul. Trebuie mereu să găseşti ceva, rotiţele trebuie să se învârtă.
    Dar erau tot mai multe întrebări.
    Am făcut tot mai mult teren. M-am dus să văd baraje hidroenegetice. Am vorbit cu oameni care se temeau de focurile de artificii pentru că le aminteau de dinamita cu care se răscoleau munţii pentru a se face astfel de lucrări. Trebuie să înţelegi duritatea domeniului despre care scrii sau măcar să te chinui. Trebuie să înţelegi nivelul de complexitate sau măcar să te chinui înainte de a-ţi da cu părerea. Mereu să te chinui.
    Am mers la termocentrale. Ştiţi ce căldură emană cărbunele când arde în acele cuptoare? Guri de iad. Alungă orice ierni. Când toţi s-au transformat peste noapte în apostolii energiei verzi, este important să-ţi aminteşti de căldura aia când se opresc eolienele. Aia este căldura care înveleşte o ţară când vântul stă.
    M-am băgat în pântecele Porţilor de Fier, lângă turbine. Nu-ţi auzi gândurile de forţa apelor. Trebuie să ştii asta ca să îţi dai seama că în astfel de companii, cum este Hidroelectrica, nu este vorba doar despre cifre, ci despre securitatea unei ţări.
    Am fost în reactoare nucleare, am coborât în mine, am inhalat praf de cărbuni, am ieşit cu faţa murdară. Eu am avut noroc bun, dar am scris despre alţii care nu au mai ieşit la suprafaţă. Am zburat cu elicopterul pe platforme marine, am simţit mirosul dintr-o rafinărie, m-am urcat pe o turbină eoliană la 100 de metri înălţime. Am intrat în dispeceratul energetic, cel mai bine păzit secret din energie, pentru a vedea cum o mână de oameni ţin becurile aprinse pentru milioane. Am fost în fabrici de combustibil nuclear. Era un câine gras în faţa sediului, când eu mă aşteptam la SF-uri.
    De fiecare dată m-am întors în redacţie şi am scris, am cărat mii de cititori cu mine ca să vadă complexitatea unui sistem pe care îl iau ca dat. Am făcut legături. Cifrele seci nu înseamnă nimic. Contextualizează mereu, Chief, dar ca să contextualizezi trebuie să ştii, să citeşti, să întrebi.
    De-a lungul anilor, am ratat ştiri, am interpretat greşit, dar niciodată cu intenţie, poate am fost manipulată, dar mereu am încercat să am opinia mea, chiar dacă uneori s-a dovedit că nu era cea corectă. Dar ce bucurie era când aveam dreptate!
    Din 2005 eu tot pun întrebări, vin în redacţie şi când mă ia Sorin (Pâslaru – redactor-şef) la întrebări, îmi dau seama că mai am de întrebat sau, mai rău, că nu am priceput nimic. În continuare, temerea cea mai mare este că nu pun cea mai bună întrebare.
    În fiecare zi, ziarul este gol. În fiecare seară ridicăm catedrala, iar a doua zi o luăm de la capăt. Ziarul trebuie mereu să plece, plin, proaspăt, la timp, de 20 de ani. Şi aşa este. Jurnalismul este antreprenoriat pursânge. Zilnic.
    Când anul trecut am decis să fac o schimbare, Fini mi-a zis: Chief, du-te, dar să ştii că niciodată cineva din afară nu va înţelege ce este aici. Avea dreptate. Niciun alt loc de muncă nu te trimite în locurile pe care le-am văzut eu, nu te conectează la oamenii pe care i-am cunoscut eu, nu te forţează zilnic să vii cu ceva nou.
    Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare. De aia eu nici nu zic că mă duc la muncă/job/corporaţie, nici măcar după atâţia ani.
    Eu nu merg la muncă, merg în redacţie sau unde mă poartă ea.”

  • Românul care a inceput o afacere în Cluj şi a dus-o pe trei continente

    Carte de vizită

    Dan Isai împreună cu Radu Lupaş, Daniel Lar şi Vlad Lupaş au înce­put în 2012 cu circa 20.000 de euro afacerea Salad Box şi au dus-o anul trecut la afaceri de  circa 25 de milioane de euro

    În strategia de anul viitor a Salad Box intră  concentrarea pe plan internaţional: după Europa şi Statele Unite, vor extinde reţeaua de restaurante şi în Asia

    Este de părere că transparenţa şi corectitudinea te vor ajuta chiar şi într-un eşec şi orice om de afaceri trebuie să ştie să depăşească un moment dificil cu reputaţia nepătată, chiar dacă financiar este afectat

    Pe lista lui de pasiuni intră tot ce ţine de outdoor şi care îi oferă doza necesară de adrenalină: de la snowboard la mountain biking etc.; este pasionat şi de călătorii, pe care le consideră atât o investiţie în el, cât şi în business

    Salad Box, brand românesc ajuns pe trei continente. „Înainte de a ieşi la export trebuie să ai activitatea consolidată pe plan intern“

     

     

  • Medicul român care a transformat criza într-un succes. Cum a reuşit să ajungă la afaceri de peste 40 de milione de euro în perioada în care toată lumea pierdea bani

    Dragoş Anastasiu: “Reputaţia este clădită nu doar pe educaţie şi experienţă, pe muncă, printr-un proces continuu de învăţare şi adaptare la condiţiile de piaţă existente, este şi rezultatul unor decizii care au dus la succes sau eşec.”

    Carte de vizită

     După terminarea liceului, s-a mutat în Germania, unde a studiat medicina la Universitatea
    J.W. Goethe din Frankfurt

     A lucrat ca medic la Spitalul Universitar St. Markus din Frankfurt

    A revenit în România în 1995 şi a fondat compania Touring Europabus România SRL, care după doi ani a devenit membră a reţelei de transport internaţional de persoane Eurolines

     Câteva momente importante din evoluţia grupului au fost cumpărarea agenţiei de turism Danubius Travel, urmată de încheierea parteneriatului cu liderul mondial în turism, TUI Travel Plc., dar şi extinderea în domeniul hotelier prin cumpărarea complexului Green Village din Sfântu Gheorghe

     Are o fiică de 19 ani şi este pasionat de sport, călătorii şi interacţiunea umană 

    CITESTE POVESTEA LUI DRAGOS ANASTASIU