Sunt de acord cu mişcările de stradă, atât timp cât ele sunt paşnice, dar în cazul nostru rezultatele par a se lăsa prea mult aşteptate. Sigur, protestele au reuşit să împiedice trecerea sau intrarea în vigoare a unor acte normative importante, dar părea evident că e doar o problemă de timp până când acestea îşi vor găsi o altă formă într-un alt act.
Răspunsul nu e protestul, ci oferirea unor alte soluţii. În mod democratic, evident, pentru că sistemul reprezentativităţii este singurul care ne mai ţine la suprafaţă.
Corupţia, mita şi toate problemele care macină România au o singură sursă: banii. Un stat sănătos e un stat care produce bani. Şi cei mai potriviţi să conducă economia unui asemenea stat sunt oamenii din business.
Franţa oferă un exemplu bun prin Emmanuel Macron: deşi nu e un candidat plăcut de prea multă lume – ca dovadă şi rezultatul obţinut în primul tur al alegerilor, de doar 24% – este totuşi candidatul preferat de toată lumea. De unde vine Macron? Din mediul privat, fiind un fost bancher. Este un cvasipolitician de 39 de ani care nu a mai participat niciodată la alegeri. Şi nu e vorba de alegeri prezidenţiale, ci de alegeri de orice fel; Macron a deţinut un portofoliu în guvern, dar e o funcţie pe care a fost numit. Acestea fiind spuse, Macron are prima şansă de a deveni preşedintele Franţei.
Vorbind de o republică prezidenţială, şi nu parlamentară, aşa cum e cazul României, Macron va deţine întrega putere în Hexagon.
Spun că e un exemplu bun pentru că şi România ar avea nevoie de oameni veniţi din mediul privat. Nu de tehnocraţi, adică politicieni neafiliaţi unui partid, ci de oameni de afaceri care să îşi asume posturi cheie în sistemul administrativ.
Sigur, e riscant să laşi un salariu bun pe unul de la stat, dar până la urmă cred că s-ar găsi oameni dispuşi să participe la ridicarea României.
Problema devine, evident, cum ar putea ajunge aceşti oameni să fie numiţi în funcţii decizionale.
Şi mă întorc astfel la Macron şi la mişcarea sa politică, En Marche!, fondată în aprilie 2016. În 12 luni, partidul de centru-stânga a reuşit să dea principalul candidat la alegerile prezidenţiale. Ca o scurtă paranteză, numele oficial al partidului e mai mult decât elocvent: Asociaţia pentru Reînnoirea Vieţii Politice.
Se poate, aşadar, ca un partid oarecum conservator, născut din aceeaşi mişcare antisistem care bântuie Europa şi lumea întreagă de vreo doi ani, să se impună pe scena politică a uneia dintre cele mai performante ţări.
De ce nu se poate replica acest sistem şi la noi? De ce singurul partid care s-a putut organiza este condus de oameni care nu au putut trasa o agendă economică logică, apelând la fostul guvern condus de Dacian Cioloş?
De ce nu îşi poate nimeni asuma, în mod deschis, ideea de a implica oamenii de afaceri în conducerea de zi cu zi a ţării?
Un răspuns e evident: pentru că oamenii din business nu sunt extrem de populari, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business nu sunt dispuşi să intre în dezbateri aprinse, în scandaluri, iar asta înseamnă voturi în minus. Oamenii din business evită iresponsabilitatea şi promisiunile care nu pot fi acoperite, iar asta înseamnă şi mai multe voturi în minus.
Îşi mai găseşte loc şi eternul argument că oamenii de afaceri nu au experienţă politică. E adevărat, dar mă îndoiesc sincer că cineva are nevoie de o diplomă în ştiinţe politice ca să conducă un minister. E mult mai important să îţi alegi echipa potrivită, iar asta e o condiţie pe care orice om de succes în afaceri o poate bifa.
E timpul, poate, ca lucrurile să se schimbe; e timpul ca oamenii care au reuşit să ridice o afacere să ajute la readucerea României pe traiectoria corectă.
În cele din urmă, protestele sunt doar o reacţie, nu şi o soluţie.