Tag: energie solara

  • Vaporul care a făcut înconjurul lumii alimentat de energie solară– GALERIE FOTO

    Potrivit designboom, Planet Solar a realizat patru recorduri mondiale: cea mai rapidă traversare a Oceanului Atlantic prin alimentare cu energie solară(26 de zile, 19 ore şi 10 minute); cea mai lungă distanţă parcursă cu un vehicul alimentat cu energie solară, primul înconjur al pământului realizat datorită alimentării solare(1 an , 7 luni şi 7 zile) şi cea mai rapidă traversare a sudului Chinei prin alimnetrare cu o astfel de energie.

    Ideea i-a venit în primăvara lui 2004 inginerului eleveţian pe nume Raphael Domjan. Mare iubitor al naturii şi susţinător febril al energiei curate, elveţianul a simţit nevoia de a găsi o alternativă pentru consumului excesiv de petrol şi de a promova folosirea de resurse regenerabile.

    A reuşit să ducă la îndeplinire această aventură desprinsă parcă din romanele lui Jules verne datorită lui M. Immo Ströher, expert în domeniul energiei solare, dar şi a susţinerii lui Phileas Fogg, om de afaceri eleveţian. Din combinarea capitalului, ideilor şi a enegiei celor trei a rezultat proiectul “Turanor Planet Solar”.

    Craig Loomes din Noua Zeelandă este cel care a realizat designul vaporului “Planet Solar”, cel mai mare vas cu alimentare solară din lume datorită celulelor fotovoltaice dispuse pe o suprafaţă de 536 de metri pătraţi. Numele vasului, tradus”Puterea Soarelui” provine din mitologia lui J.R.R.Tolkien.

    Lungime: 31m
    Lăţime: 15m
    Lungime cu flaps-urile deschise: 35m
    Lăţime cu flaps-urile deschise: 23m
    Înălţime: 6.10m
    Greutate: 95t
    Suprafaţa ocupată de celulele solare: 537 m2
    Eficienţa panelelor fotovoltaice: 18.8 %
    Puterea celulelor fotovoltaice instalate: 93.5 kW (127.0 HP)
    Puterea maximă a motorului: 120 kW
    Consumul mediu: 20 kW (26.8 HP)
    Autonomie: navigaţie solară nelimitată
    Echipaj: 4
    Număr de oameni care pot fi luaţi la bord: 40

  • Viaţa scurtă a euforiei solare

    “Începuseră să se dezmorţească şi băncile şi investitorii, dar asta ar fi concluzia din ceea ce vedem. Se va reduce numărul de certificate verzi începând cu ianuarie 2013. Informaţii oficiale nu există, sunt supoziţii, dar aceasta ar fi concluzia discuţiilor de până acum”, spune Robert Cruceru, directorul executiv al Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA).

    Certificatul verde este inima întregului sistem de sprijin gândit de statul romăn pentru energia regenerabilă. Cum proiectele verzi sunt mai costisitoare decât cele convenţionale de producere a energiei, statul romăn a găsit o modalitate prin care să susţină industria regenerabilă în contextul în care, la nivelul anului 2020, în calitatea sa de membru al UE, România trebuie să aibă un procent de 38% de energie verde în consumul final de electricitate. Astfel, pentru fiecare MWh de energie nepoluantă producătorul era recompensat până la finele anului trecut cu un singur certificat verde, indiferent de tehnologie, fie că era eoliană, solară sau hidro. Preţul acestui certificat este cuprins între 27 şi 55 de euro. Pentru energia eoliană, chiar şi un singur certificat verde era bun, dar pentru alţii, aşa cum erau investitorii în energia solară, el s-a dovedit insuficient. Aşa că industria nu s-a dezvoltat mai deloc. Din noiembrie anul trecut, după trei ani de discuţii, fiecare formă de energie verde a început să fie recompensată printr-un număr diferit de certificate. La acel moment, energia solară a tras lozul cel mare şi s-a trezit cu 6 certificate verzi pentru fiecare MWh, deşi iniţial trebuia să primească doar patru. Minunea nu a ţinut mult şi deja se discută despre reducerea numărului de certificate la 4 unităţi mai ales în contextul în care costul echipamentelor a scăzut substanţial de la 4 milioane de euro pe MW la mai puţin de 2 milioane de euro. Cursa contra cronometru a început pentru că numai pentru cei care vor fi gata cu proiectele solare până în ianurie 2013 marea compensare cu 6 certificate verzi mai poate deveni realitate. Pentru restul, visul frumos aproape s-a terminat.

    “Este o temere că investitorii în energia solară s-ar putea îmbogăţi peste măsură datorită avansului tehnologic care a dus la scăderea costurilor echipamentelor. Cei care încă mai vor 6 certificate verzi nu trebuie să mai aştepte peste o lună pentru finalizarea procesului de avizare pentru a avea timp. Timp necesar ca să monteze panourile şi să le lege la reţea până în ianuarie 2013, când ar trebui să se modifice sistemul de sprijin”, spune la rândul său Horea Hârşan, executive manager în cadrul ABB, unul dintre cei mai importantţi furnizori la nivel global de servicii şi echipamente pentru industria energetică.

    Declaraţiile lui Hârşan sunt susţinute şi de Robert Cruceru. “Trebuie să se mişte repede pentru a mai putea beneficia de 6 certificate verzi. În ianurie anul viitor trebuie să fie conectaţi, să producă, altfel riscă să intre sub noua schemă de sprijin”, a precizat reprezentantul RPIA.

    Astfel că investitorii deja au început să se agite. Datele Transelectrica, transportatorul naţional de energie electrică, arată că la finalul lunii aprilie 79 de parcuri solare cu o capacitate totală de aproape 335 de MW aveau contractele de racordare la reţea, adică puteau începe construcţiile.

    Dacă în cazul energiei eoliene, Constanţa şi Tulcea sunt judeţele în care s-au concentrat majoritatea investiţiilor, pentru proiectele solare mai toată suprafaţa României s-a dovedit a fi atractivă. Din cele 79 de proiecte, peste 20 au ca termen de punere în funcţiune anul acesta. Este vorba despre circa 87 de MW, care ar presupune investiţii de 174 de milioane de euro şi este de subliniat faptul că aceasta este un bilanţ doar pentru primele patru luni din 2012.

    “Cei care au decis să investească sunt deja activi pe piaţă. Cred că vom vedea tranzacţii importante în perioada următoare şi sunt şi companii noi care doresc să vină”, a mai precizat Cruceru.

    Astfel, previzibila micşorare a numărului de certificate verzi pentru energia solară stimulează pe de o parte interesul pentru a finaliza cât mai multe proiecte anul acesta pentru a beneficia de cele 6 certificate verzi. Dar, pe de altă parte, nici nu este de natură a domoli complet apetitul pentru investiţii în această zonă.

    “Din câte vedem noi acum, chiar şi cu 4 certificate verzi un proiect în zona solară este rentabil. Mai jos de atât nu se poate coborî. Dacă reducerea nu va fi foarte drastică, astfel încât să-i îngheţe pe investitori, eu cred că vom asista la o mică perioadă de stagnare în 2013, după modificarea sistemului de sprijin, pentru ca apoi investiţiile să repornească. Lumea va începe să investească iar după ce-şi va pune cifrele din nou în ordine”, conchide Cruceru.

  • Şase invenţii incredibile pe care nanotehnologia le-a făcut posibile (GALERIE FOTO)

    Economia mondială aşteaptă, de pildă, de mult soluţii la criza de apă potabilă care afectează milioane de oameni, la poluarea cauzată de fabrici şi maşini ori la perturbarea transporturilor în condiţii de iarnă. Site-ul InHabitat.com a întocmit o listă cu câteva aplicaţii spectaculoase ale nanotehnologiei, capabile să îmbunătăţească viaţa de zi cu zi şi eficienţa activităţilor economice.

    Şase invenţii incredibile pe care nanotehnologia le-a făcut posibile (GALERIE FOTO)

  • Revista presei economice din Romania

    “In sport ne-am invatat sa intindem mana la stat. Pe americani
    statul nu-i ajuta. Noi ar trebui sa regandim sistemul, sa incurajam
    prin lege sponsorii sa vina spre sport”, declara intr-un interviu
    pentru Gandul Octavian Belu, coordonatorul lotului olimpic de
    gimnastica. ANAF va modifica criteriile de clasificare a
    companiilor mari si mijlocii, acestea urmand sa fie ierarhizate
    dupa obligatiile bugetare datorate, cheltuielile de personal si
    veniturile din exploatare, si nu potrivit cifrei de afaceri.

    Vechile fabrici si hale industriale ar putea fi transformate, cu
    bani europeni, in garsoniere pentru tineri, daca noua lege a
    locuintei va fi adoptata, anunta Evenimentul Zilei; la fel
    si casele vechi din administrarea primariilor, care ar urma sa fie
    compartimentate in locuinte sociale, de dimensiuni mai mici, astfel
    incat viitorii chiriasi sa si le poata permite. Delegatia Fondului
    Monetar International a acceptat, de principiu, in proiectul
    scrisorii de intentie, o relaxare a impozitarii muncii in
    2011.

    Romania incepe sa atraga investitii si in domeniul producerii de
    electricitate din surse solare
    , dupa boomul din sectorul
    eolian, iar primele proiecte incep sa se contureze in vestul tarii,
    scrie Adevarul. Estimarile agentiilor de turism pentru
    vacanta de revelion sunt comparabile cu anii trecuti, cand clientii
    au ales sa plateasca mai putin pentru un sejur mai scurt, dar sa nu
    renunte la vacanta, iar cei mai multi aleg sa-si petreaca
    sarbatorile de iarna in tara si doar 30% opteaza pentru
    strainatate.

    Romania Libera publica un interviu cu Interviu cu un laureat
    Nobel cu origini romanesti: americanul Kenneth J. Arrow, laureat al Premiului Nobel
    pentru economie, vorbeste despre modul in care va iesi lumea din
    criza economica si care sunt sansele Romaniei de a-si depasi
    problemele actuale. Cum a facut rost Teodosie de un milion de euro:
    datoriile Arhiepiscopiei Constanta la stat au fost platite din
    cheta si imprumut bancar, pentru a scapa de sub sechestrul
    Fiscului.

    “Studiu de caz: Cea mai veche autostrada din Romania,
    Bucuresti-Pitesti
    , o poveste cu santuri si cratere”, titreaza
    Ziarul Financiar, mentionand de circa doua luni traficul
    este restrictionat la kilometrul 28 al autostrazii, pe tronsonul
    reabilitat de PA&CO, Euroconstruct si Search Corporation.
    Compania americana Plexus, care produce echipamente industriale si
    tehnologice, va investi o suma cuprinsa intre 25 si 30 de milioane
    de dolari pentru a construi o fabrica la Oradea.

  • Franta vrea sa aduca in Europa energia solara produsa in Africa

    Dezvoltarea proiectului, denumit Transgreen, va necesita
    implicarea mai multor companii, precum furnizori de electricitate,
    operatori de retele electrice sau producatori de echipamente de
    inalta tensiune.
    Aceste companii vor fi coordonate de grupul francez EDF, au
    declarat surse apropiate situatiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro