BusinessMagazin

Tag: eleganta

  • De ce Kate Middleton are mereu plasturi pe mână

    Este considerată un model de eleganţă, la fiecare apariţie a sa în public putând fi admirată pentru vestimentaţia impecabilă şi manichiura perfectă. Cu toate acestea, se pare că Ducesa de Cambridge este predestinată micilor accidente casnice la fel ca oricare dintre noi, aceasta putând fi surprinsă adesea cu un plasture pe mână sau în jurul degetelor.

    Imaginea sa perfectă – fie că apare la un eveniment caritabil, fie că este în parc alături de copiii ei –  este afectată de un leucoplast colorat înfăşurat pe câte un deget sau chiar lipit pe mână.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Un petic de eleganţă

    Soluţie de prelungire a duratei de folosire a unui articol vestimentar, peticul devine astăzi un element recomandat celor care vor să se îmbrace elegant fără a purta haine care arată, în opinia lor, „prea perfect“, fiind propus de casele de modă în colecţiile lor din această primăvară pentru bărbaţi.

    Unele case de modă, cum ar fi Valentino, Junya Watanabe, Jil Sander, consideră peticele aplicate pe articolele vestimentare o modalitate de individualizare a creaţiilor lor, scrie Wall Street Journal.

    Creatorii au aplicat petice pe cămăşi şi sacouri ori jeanşi, optând fie pentru unele de mai multe culori, fie pentru unele de nuanţe apropiate celei principale a articolului de îmbrăcăminte.

    Cei care cumpără astfel de haine o fac nu numai pentru aspectul deosebit al acestora, ci şi pentru că peticirea le dă o valoare aparte, datorită grijii cu care sunt alese materialele şi atenţiei cu care sunt aplicate acestea. Unora le place chiar să-şi peticească singuri hainele ajungând fie să lucreze pentru case de modă care lansează colecţii de articole vestimentare masculine peticite, fie cumpărători de asemenea produse.

    Există şi creatori, cum ar fi Hartley Goldstein şi compania sa Rare Weaves, care merg până într-acolo încât folosesc materiale foarte vechi din Anglia, Japonia sau Franţa pentru a petici unicate pe care le vând pe bază de comandă specială.
     

  • Poşete pentru “iarbă”: legalizarea marijuanei duce la apariţia unei noi pieţe de consum

    Odată cu legalizarea consumului şi comercializării de marijuana în anumite părţi ale lumii, apar şi oferte nu numai de produse pe bază de canabis, dar şi de produse menite păstrării şi transportului acestora.

    O asemenea idee au avut două americance, Jeanine Moss şi Ann Shuch, care, scrie Washington Post, au creat accesorii pentru doamnele care vor să-şi ia preparatele recreative cu ele fără a renunţa la eleganţă.

    Accesoriile create de cele două sunt genţi şi poşete în care purtătoarele pot ţine ”iarba“ fără a le da de gol mirosul, datorită unui strat special de căptuşeală cu care sunt prevăzute acestea.

    Genţile şi poşetele fac parte din gama AnnaBis şi pot fi achiziţionate pentru câteva sute de dolari bucata, iar creatoarele sunt în căutare de investitori.

  • Ultimul trend în consumul de canabis: somonul infuzat cu esenţă de marijuana

    Ţigările şi prăjiturelele (brownies) sunt metode arhicunoscute de a consuma canabis, însă o metodă mai elegantă a ieşit la suprafaţă.

    Jason Pollack s-a gândit să infuzeze somonul cu tinctură de canabis pentru sărbătoarea 4/20, ziua în care se sărbătoreşte consumul de marijuana. “Am combinat două lucruri pe care oamenii le îndrăgesc”, a spus Pollack, conform The Guardian.

    Jason Pollack s-a născut şi a trăit în New Jersey apoi a trebuit să se mute în Colorado pentru facultate. După absolvire, el a lucrat în domeniul finanţelor o perioadă, dar s-a plictisit şi s-a îndreptat spre o pasiune mai veche, gătitul. “Tot timpul am fost obsedat de mâncare”, a mărturisit Pollack.

    A fost greu să găsească tipul de mâncare favorit în Denver, aşa că s-a hotărtât să pornească o afacere, a deschis Rosenbergs Bagels and Delicatessen, magazin ce vindea produse precum sandivşuri sau “lox”, file de somon servit într-un covrig cu cremă de brânză.

    Prima încercare de a infuza somonul cu canabis a fost cam puternică pentru consumatori, dar apoi şi-a ajustat dozajul şi a găsit combinaţia perfectă. La fiecare 85 de grame de somon se pun 10 miligrame de tinctură.

    Pentru a produce somonul infuzat cu canabis, primul pas este producerea tincturi care se face prin înăbuşirea plantei de canabis în alcool, apoi fierbe lichidul, fără a activa THC-ul. Apoi adaugă tinctura reţetei clasice folosite pentru a  prepara somonul.

    Jason Pollack nu se opreşte doar la somon şi vrea să creeze şi o supă infuzată cu canabis.

  • Ultimul trend în consumul de canabis: somonul infuzat cu esenţă de marijuana

    Ţigările şi prăjiturelele (brownies) sunt metode arhicunoscute de a consuma canabis, însă o metodă mai elegantă a ieşit la suprafaţă.

    Jason Pollack s-a gândit să infuzeze somonul cu tinctură de canabis pentru sărbătoarea 4/20, ziua în care se sărbătoreşte consumul de marijuana. “Am combinat două lucruri pe care oamenii le îndrăgesc”, a spus Pollack, conform The Guardian.

    Jason Pollack s-a născut şi a trăit în New Jersey apoi a trebuit să se mute în Colorado pentru facultate. După absolvire, el a lucrat în domeniul finanţelor o perioadă, dar s-a plictisit şi s-a îndreptat spre o pasiune mai veche, gătitul. “Tot timpul am fost obsedat de mâncare”, a mărturisit Pollack.

    A fost greu să găsească tipul de mâncare favorit în Denver, aşa că s-a hotărtât să pornească o afacere, a deschis Rosenbergs Bagels and Delicatessen, magazin ce vindea produse precum sandivşuri sau “lox”, file de somon servit într-un covrig cu cremă de brânză.

    Prima încercare de a infuza somonul cu canabis a fost cam puternică pentru consumatori, dar apoi şi-a ajustat dozajul şi a găsit combinaţia perfectă. La fiecare 85 de grame de somon se pun 10 miligrame de tinctură.

    Pentru a produce somonul infuzat cu canabis, primul pas este producerea tincturi care se face prin înăbuşirea plantei de canabis în alcool, apoi fierbe lichidul, fără a activa THC-ul. Apoi adaugă tinctura reţetei clasice folosite pentru a  prepara somonul.

    Jason Pollack nu se opreşte doar la somon şi vrea să creeze şi o supă infuzată cu canabis.

  • Pantofi adaptabili: o soluţie inedită pentru ţinute de tot felul

    O ţinută elegantă cere o pereche de pantofi cu toc, însă aceştia nu sunt întotdeauna comozi, problemă pe care creatorii încearcă să o rezolve în felul lor, scrie Wall Street Journal.

    Creatoarea Tanya Heath a lansat o gamă de pantofi ale căror tocuri se pot scoate în momentele în care nu este nevoie de ele.

    Alţi creatori optează pentru un compromis între pantofii fără toc şi cei cu toc înalt, oferind modele cu toc de înălţime medie. Există şi designeri care aleg soluţia unor modele de pantofi cu mai multe variante de tocuri, cum ar fi Paul Andrew, Roger Vivier, Tabitha Simmons sau Edgardo Osorio de la Aquazzura, fiecare potrivit pentru o anumită ocazie.

  • Capitalista săptămânii: Barbe Nicole Ponsardin (1777-1866)

     La doar 28 de ani, a preluat afacerea familiei Clicquot Ponsard, în urma decesului soţului ei, şi a decis ca numele şampaniei să conţină cuvântul Veuve (văduvă), iar până în prezent numele şampaniei este Veuve Clicquot Ponsardin. În 2012 s-au vândut aproximativ 1.500.000 de sticle în întreaga lume, Veuve Cliquot Ponsardin devenind a doua marcă de şampanie din lume ca vânzări.

    Barbe Nicole Ponsardin s-a născut pe 16 decembrie 1777 în Reims (Franţa), într-o familie de comercianţi. Tatăl său, Ponce Jean Nicolas Philippe Ponsardin, era un om ambiţios, care prin muncă şi agoniseală a trecut de la clasa de mijloc în cea a nobilimii. Încă din copilărie, Ponsardin a fost puternic influenţată de înclinaţiile politice ale tatălui ei.

    Ea s-a căsătorit la vârsta de 21 de ani cu François Clicquot, care provenea dintr-o familie bogată ce deţinea podgorii, facea afaceri cu lână şi tranzacţii bancare. Soţul ei a murit şase ani mai târziu. Rămasă văduvă la 27 de ani, a preluat cârma afacerilor soţului. Ajutată financiar de socrul său, s-a hotărât să se concentreze asupra podgoriilor şi a cramelor unde producea vin şi şampanie.

    Sub conducerea sa, afacerea a devenit prosperă: în 1805 a expediat 110.000 sticle de şampanie, dintre care 25.000 cu destinaţia Rusia, iar în 1814 a trecut peste embargoul impus Europei şi a trimis către Sankt Petersburg 10.550 sticle de şampanie. În 1816 a reinventat rastelurile numite ”Pupitres„, unde sticlele stau orientate cu dopul în jos şi sunt supuse procedeului ”remuage, adică la rotiri periodice pentru ca reziduurile de drojdie să se acumuleze în gâtul sticlei. Ea şi-a dat sema că trebuie să modifice ceva la produsul ei pentru a face faţă comenzilor, astfel că a adăugat zahăr şi drojdie la vinul său alb.

    Drojdia generează o refermentare în sticlă, proces prin care zahărul se transformă în dioxid de carbon (tehnica este folosită şi în prezent, cu foarte puţine modificări). Jean-Rémy Moët, principalul concurent al lui Ponsardin, a fost nemulţumit că nu a reuşit să reproducă metoda şi că nu a reuşit să afle secretul păstrat cu sfinţenie de lucrătorii din pivniţele Veuve Clicquot Ponsardin. Producţia de şampanie Veuve Clicquot Ponsardin a crescut constant, iar Ponsardin şi-a propus să construiască un imperiu global.

    A murit însă în 1866. Invenţia ei permite producţia în cantităţi mari a unor produse de calitate, care reprezină cu succes luxul şi rafinamentul. La 10 ani după moartea sa, pe 12 februarie 1877, firma înregistrează prima etichetă galbenă cu marca fabricii, lucru neobişnuit pentru acea vreme.

    Clicquot Ponsardin a fost poreclită ”La Grande Dame de la Champagne„ şi din 1972 în cinstea ei se acordă premiul pentru cea mai bună femeie antreprenor sau director de firmă. La început premiul se acorda doar în Franţa, apoi s-a extins şi peste hotare, în 27 de ţări. În fiecare an, după acordarea premiului, câştigătoarele din fiecare ţară se întâlnesc la Reims pentru a lua parte la Forumul Internaţional Business Woman. Discuţiile au loc pe domeniul ”Marii Doamne a Şampaniei„.

  • Lecţia de stil: eleganţă 
şi prestigiu

    Preţios, dar nu şi convenţional

    Lansat în 1993, primul model Chopard Happy Sport, parte a liniei Happy Diamonds, a fost primul ceas care a re-unit în mod neaşteptat cele mai preţioase materiale, diamantele, cu oţelul inoxidabil. În prezent, colecţia a devenit un simbol al ceasurilor pentru femei şi se prezintă într-un număr mare de modele. Ceasul automatic Happy Sport are o carcasă de  36 mm şi este realizat în mod artizanal din aur de 18 carate roz şi din oţel inoxidabil, la care se adaugă o ramă alcătuită din diamante. Cadranul argintiu şi centrul guilloché accentuează cifrele romane şi de-taliile atent meşteşugite, în timp ce semnătura Chopard şi diamantele dansează 
într-un afişaj vesel de lumină.

    Cum arată timpul în viitor

    Colecţia Gravity lansată de marca elveţiană Movado anul trecut transpune arta tradiţională a orologeriei în viitor. Carcasa din oţel negru inoxidabil, protejată de un geam din cristal safir rezistent la zgârieturi, şi cureaua din cau-ciuc se alătură cauzei într-un design fluid complet integrat. Sportiv şi suplu, ceasul este rezistent la apă, până la o adâncime de 30 de metri.

    Picături din diamante

    Cascada de lumină a liniei Happy Diamonds se regăseşte şi în colecţia de bijuterii a acesteia. Cu un design in-spirat de sclipirile picăturilor de apă dintr-o cascadă, diamantele care împodobesc pandantivul din imagine se mişcă liber sub cristalul bombat încadrat de un cerc din aur roz de 18 carate.

    Eleganţă atemporală

    Piaget trece subtil arabescurile în lumea bijuteriei de lux prin intermediul colecţiei Limelight. Cerceii şi pandantivul Coral, parte a acestei colecţii, sunt creaţi în jurul unui desen inspirat din lumea subacvatică a coralilor, încrustat în aur alb de 18 carate şi diamante tăiate atent, simbolizând o eleganţă atemporală.

    Inspiraţie malteză

    Colecţia Malte a brandului orologer elveţian Vacheron Constantin este marcată de emblema acesteia – Crucea malteză. Malte este una dintre colecţiile-pilon ale brandului şi confirmă punctele forte ale acestuia: simbioza din-tre design contemporan şi arta manuală a orologeriei. În 1912, Vacheron Constantin a lansat primul ceas în forma denumită ”tonneau„, iar ulterior aceasta a devenit iconică în creaţiile orologerului elveţian. Piesa din imag-ine este din aur roz de 18 carate, are o carcasă de 39 mm şi este protejată de un geam din cristal safir. Cureaua din piele maro de crocodil adaugă un aspect exotic ceasului.

    O altă definiţie a eleganţei

    Eleganţa poate fi greu de definit, dar uşor de recunoscut. Poate descrie un stil de viaţă, este nemuritoare şi întruchipează un anumit prestigiu. A fost dintotdeauna esenţa brandului Longines, care surprinde în colecţia Elegant Collection o linie de piese concentrate pe transmitarea valorilor esenţiale ale mărcii: simplitate şi design clasic.  Colecţia include piese rotunde, cu linii elegante, în trei dimensiuni: 25,50 mm, 
34,50 mm şi 37,00 mm. Modelele sunt disponibile în oţel sau oţel şi aur roz, iar anumite versiuni sunt încrustate cu diamante. Ceasul este automatic şi rezistent la apă până la o adâncime de 
30 de metri.

  • Cum se îmbrăcau franţuzoaicele elegante ale anilor ’50 (GALERIE FOTO)

    Printre creaţiile perioadei ce a avut ca punct de pornire colecţia “New Look” a lui Christian Dior, care redefinea silueta feminină, se numără deux-piece-uri create de acesta, o rochie plisată creată de către Coco Chanel în 1954, o rochie de plajă Lanvin şi modele asimetrice de la Jacques Fath, Dior sau Balenciaga, pe lângă o secţiune de rochii spectaculoase de seară.

    Expoziţia va rămâne deschisă până la 2 noiembrie.

  • Se poartă mare. Mare de tot (FOTO)

    Prezentările multor case de modă printre care Prada, Jonathan Saunders, VFIles ori Thom Browne, au pus accentul pe silueta care pare mai mare decât este, scrie The New York Times. Experţii în domeniul modei susţin că tendinţa nu este deloc surprinzătoare, întrucât “gigantismul” afişat de manechinele îmbrăcate în haine prea mari sau de celebrităţile care deja au în garderobă asemenea articole vestimentare e de fapt o reacţie la îmbrăcămintea prea strânsă pe corp care s-a purtat multă vreme.

    În plus, hainele mai mari, unde intră mai mult material, tind să apară în vremuri de reviriment economic, cum ar fi colecţia New Look a lui Christian Dior din 1947.

    Alteori, cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei, astfel de tendinţe apar atunci când purtătorii doresc să-şi arate puterea economică sau statutul social, cum s-a întâmplat cu croielile de haine cu umeri supradimensionaţi şi coafurile mari din moda anilor ’80.

    Preferinţa actuală pentru hainele supradimensionate se manifestă printr-o intrepretare a hainelor masculine adaptate la silueta feminină, cu blazere lungi şi largi şi mâneci care trec lejer de încheietura mâinii, dar şi prin accesorii uriaşe, cum ar fi rucsacul afişat recent de Rihanna.

    Unii creatori de modă susţin că atunci când au realizat astfel de haine nu au vrut decât să se joace cu proporţiile şi să-i provoace pe cei ce le privesc să regândească ideea de normalitate vestimentară. Mai există şi voci care spun că asemenea haine au avantajul de a se potrivi cu uşurinţă pe multă lume, indiferent de siluetă, şi implicit le pot face pe purtătoare să pară mai slabe.