BusinessMagazin

Tag: economii

  • Pariul de 2 miliarde de euro

    Gigantul american Blackstone, care admistrează active de peste 550 de miliarde de dolari (aproape de două ori cât PIB-ul României), CEE Equity Partners din China, Greenbridge din Suedia şi fondurile de private equity cu acoperire regională Abris şi Innova Capital sunt doar o parte dintre investitorii financiari care au fost implicaţi în 2019 în cele mai mari tranzacţii de pe piaţa din România. Atât numărul lor, cât şi numărul de tranzacţii în care au fost implicate fondurile de investiţii au crescut în ultimii ani, într-o perioadă în care economia s-a aflat pe un trend ascendent, iar consumul privat a galopat cu rate de creştere ce au sărit uneori de 10%.

    „În România, activitatea fondurilor de private equity a continuat să crească pe partea de cumpărare, cu un total de 22 de tranzacţii în 2019 (faţă de 11 în 2018), a căror valoare estimată a fost de aproximativ 2 miliarde de euro. Ne aşteptăm ca aceşti investitori să rămână activi în 2020, însă e posibil ca valoarea totală a tranzacţiilor să fie mai mică, dat fiind că în 2019 a existat o situaţie atipică, şi anume au fost încheiate două tranzacţii mari”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, partener corporate finance la Deloitte România. Datele includ astfel şi cea mai recentă rundă de finanţare a UiPath, unicornul românesc din IT, în valoare de 500 de milioane de euro, care influenţează semnificativ valoarea totală. Această rundă de finanţare a dus valoarea companiei la peste 6 mld. euro (7 mld. dolari).

    „Din punctul de vedere al numărului de tranzacţii, investitorii de private equity au realizat 20% din total, de asemenea cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu”, mai spune Ioana Filipescu Stamboli. Piaţa de fuziuni şi achiziţii în general şi activitatea fondurilor de investiţii în mod particular sunt influenţate de bunul mers al economiei. Mai exact, o criză economică sau de altă natură îi poate ţine pe investitori la distanţă, pe când un apetit ridicat de consum şi o economie care duduie îi poate convinge să-şi întoarcă privirea către o ţară, cum este cazul României. Când economia creşte, şi businessul merge în aceeaşi direcţie, astfel că este un moment avantajos să vinzi, pentru că obţii o evaluare mai bună. Pentru cumpărător, avantajul poate fi faptul că are acces mai facil la capital.

    „Numărul fondurilor prezente în România a crescut de la an la an, în 2019 intrând trei noi fonduri de investiţii pe piaţă locală, respectiv Greenbridge Partners, Morphosis Capital şi Highlander Partners LP”, spune Florin Vasilică, partener şi liderul departamentului de asistenţă în tranzacţii în cadrul EY România.

    El explică faptul că Highlander a deschis birou în România în 2018, însă doar anul trecut a şi realizat investiţii pe piaţa locală. Mai exact, a cumpărat centrele medicale Ares şi compania de produse naturale Sano Vita.

    De asemenea, fondul de private equity Morphosis Capital, fondat de o echipă de patru români cu experienţă pe pieţele străine, a preluat un pachet minoritar în cadrul companiei româneşti DocProcess, specializată în automatizarea proceselor operaţionale, iar Greenbridge Partners a achiziţionat un pachet de 75% din Rus Savitar – Casa Rusu.
    „De notat este că şi Mid Europa Partners, care avea deja investiţii în România, şi-a deschis birou local”, mai spune el.


    Nume noi la orizont
    Pe sectorul de imobiliare, Morgan Stanley Real Estate Investing, divizia de investiţii imobiliare a grupului Morgan Stanley, cu active sub administrare în valoare de circa 40 de miliarde
    de lire sterline, a făcut prima investiţie prin achiziţia America House. De asemenea, White Star Real Estate a investit în Liberty Technology Park în Cluj, explică executivul de la EY.
    „Urmărind trendul anilor trecuţi, coroborat cu vechimea portofoliilor fondurilor deja existente şi apetitul investitorilor străini de a intra pe piaţă locală, există şanse mari de a apărea nume noi în 2020.”
    Din păcate, prin comparaţie cu Polonia, cea mai puternică economie din regiune, România nu poate genera prea multe tranzacţii cu valoare suficient de ridicată, care să atragă jucătorii foarte mari, crede Ştefan Damian, deputy managing partner al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
    „În România vedem mai curând tranzacţii în care activele deţinute de către fonduri îşi schimbă proprietarii, tot către alte fonduri, de multe ori prezente deja în piaţă, în schimb afaceri locale, deţinute de antreprenori români, care să genereze sume mari la vânzare, sunt puţine.”


    Totuşi, Ştefan Damian spune că în 2019 a observat o intensificare a activităţii fondurilor, amintind investitori precum Innova Capital, Abris Capital, Highlander Partners, Mid Europa Partners, Revetas sau CEE Private Equity, care de cele mai multe ori au acţionat în calitate de cumpărători mai degrabă decât vânzători, cu doar câteva excepţii notabile de exituri care au avut loc anul trecut.
    „Ca semn al maturizării pieţei, este îmbucurător faptul că, mai nou, apar şi fonduri de investiţii locale, fondate de antreprenori români şi/sau foşti bancheri.”
    Totuşi, trebuie menţionat că, istoric vorbind, au existat fonduri importante care au activat şi încă mai activează pe piaţa locală, cum ar fi Axxess Capital, Advent, Enterprise Investors sau Oresa Ventures, care şi-au început activitatea încă din anii ’90. În ultima perioadă au venit însă şi nume gigant precum Blackstone sau Morgan Stanley. „Prezenţa lor dă un semnal excelent, înseamnă că piaţa locală este capabilă să genereze câteva tranzacţii reprezentative pentru aceste fonduri, că numele mari şi-au făcut verificările privind atractivitatea, dar şi stabilitatea pieţei şi că îndeplinim toate criteriile pentru ca asemenea fonduri importante să activeze pe plan local. Mai mult, sperăm că aceste nume vor atrage după ele altele cu greutate similară”, adaugă Ştefan Damian.

    Vine mega-tranzacţia?
    Anul 2020 este aşteptat a aduce pe piaţa locală cel puţin o tranzacţie de peste 1 mld. euro, prima de asemenea amploare după 2008. De altfel, istoric, România a avut doar trei mutări de acest calibru şi toate au avut la cumpărare investitori strategici.

    În acest an se negociază două tranzacţii gigant, ambele în energie: este vorba de vânzarea operaţiunilor CEZ şi cele ale Enel în România. Din datele Business Magazin, în ambele negocieri sunt implicate şi fonduri de investiţii, respectiv grupul australian Macquarie şi DWS – fondul de investiţii al Deutsche Bank. Ambele sunt interesate de preluarea celor două.
    „Ne aşteptam că în 2019 să fie cel puţin o megatranzacţie în România, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare sperăm şi contăm că în 2020 să avem una sau chiar mai multe. Ne gândim aici la tranzacţii de M&A în sectorul energetic care se pot ridica la peste 1 miliard de euro fiecare, respectiv grupul ceh CEZ şi cel italian Enel, care au anunţat anul trecut procese pentru vânzarea de active”, spune Ileana Glodeanu, partener al casei de avocatură WolfTheiss. Alte sectoare care ar putea genera tranzacţii de top în acest an sunt producţia, agricultura şi telecomunicaţiile, unde există câteva companii mari scoase la vânzare, adaugă ea.
    „La acestea se adaugă şi tranzacţia din sectorul farmaceutic cu Regina Maria, care s-ar ridica la cel puţin 300 de milioane euro în cazul în care s-ar încheia. De asemenea, vedem câteva bănci la vânzare (în acest moment cea mai mare fiind GarantiBank) sau portofolii ale acestora.”
    În ceea ce priveşte reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, proprietarul businessului, fondul de investiţii Mid Europa Partners, a anunţat recent că nu are intenţia să mai vândă, deşi a negociat cedarea businessului.
    „Realmente, nu am avut în vedere ieşirea de la Regina Maria înainte de 2019, când am primit mai multe solicitări de informaţii de la investitori strategici şi de la fonduri de investiţii. Regina Maria are o poveste de expansiune excelentă şi o rată de creştere extraordinară, anticipând o maturitate a investiţiei care a generat un interes neaşteptat din partea potenţialilor investitori. Cu toate acestea, împreună cu echipa de management a companiei, am decis să consolidăm poziţia (…), să continuăm să construim valoare şi să păstrăm compania în portofoliu (…)“, spune Matthew Strassberg, co-managing partner la Mid Europa Partners. În România fondul a venit iniţial în anii 2000, iar mai apoi a devenit activ în urmă cu circa cinci ani, când a preluat operatorul de servicii medicale private Regina Maria într-o tranzacţie de peste 100 mil. euro, conform datelor de la acea vreme. Apoi, la final de 2016, investitorul financiar anunţa o altă preluare, pe cea a retailerului Profi în schimbul sumei de 533 mil. euro. Cea mai recentă mutare este preluarea operatorului de curierat Urgent Cargus pentru circa 120 mil. euro, conform datelor din piaţă. Fondul caută astfel ţinte mari, fiind dispus să plătească peste 100 mil. euro per tranzacţie. „Am investit peste 1,5 mld. euro în România (sumele plătite la achiziţii, dar şi investiţiile ulterioare – n.red.) şi continuăm. În următorii cinci ani menţinem sau accelerăm frecvenţa investiţiilor.“ Executivul afirmă că nu are în plan să vândă nicio companie din portofoliu.


    Împreună la bine şi la greu
    Tot pe achiziţii pariază şi fondul de investiţii Abris Capital, care a revenit la cumpărare încă de anul trecut. În 2019, fondul a făcut două mutări, şi anume a cumpărat un pachet majoritar de acţiuni în cadrul firmei IT GTS – Global Technical Group şi firma Dentotal Group. Acestea s-au adăugat celorlalte două firme din portofoliu – producătorul de hârtie Pehart Tec şi grupul Green Group.

    „Abris Capital are în permanenţă în analiză 2-3 companii, care pot fi în diverse stadii ale tranzacţiei“, spune Adrian Stănculescu, partener în cadrul Abris Capital şi lider al biroului din România.
    Abris investeşte pe termen lung, mai exact ciclul investiţional are o durată de viaţă de zece ani, timp în care fondul îşi propune să dubleze sau să tripleze valoarea unei companii. „Nu ne schimbăm strategia de business în funcţie de contextul local. Nu ne retragem de pe piaţă, rămânem cu companiile în care intrăm şi în perioadele bune, şi în cele mai puţin bune; în orice sistem economic există perioade ascendente şi descendente.“
    Un alt exemplu în acest sens este cel al Enterprise Investors, unul dintre cele mai vechi nume care au pariat pe România la începutul anilor ’90. Mai mult, fondul a rămas activ până astăzi.
    „România a fost prima ţară în afara Poloniei în care am investit. Era anul 1999. Am făcut parte dintr-un consorţiu de investitori financiari care a achiziţionat un pachet minoritar în Mobil Rom (acum Orange), pachet pe care l-am vândut către France Telecom în 2005. Am considerat că România era o oportunitate excelentă pentru investiţii importante, iar timpul a dovedit că am avut dreptate“, spune Şerban Roman, vice-president al Enterprise Investors.
    Iar planurile lui, ca ale celor mai mult investitori financiari, nu se opresc aici. Pariul este pe România.

  • De ce nu economisesc românii?

    „Am văzut în cadrul cercetării că mulţi români consideră că momentul pensionării este prea departe pentru a se gândi la economisirea pe termen lung. Oamenii cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani nu se gândesc să economisească pentru un moment care va veni peste 40 de ani. Este vorba de o educaţie care lipseşte”, spune Monica Alexandru, sociolog în cadrul companiei de cercetare ISRA Center. Aproape 2 din 3 români (60%) susţin că nu pot economisi nimic din ce câştigă, potrivit unui studiu sociologic realizat de ISRA la solicitarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR).

    Acest procent este în creştere faţă de nivelul de 51% din 2018, potrivit studiului în cadrul căruia au fost intervievaţi peste 1.100 oameni în 2019 şi peste 900 în 2018. Trebuie însă remarcat că studiul a intervievat persoane care câştigă un salariu net de peste 2.500 lei lunar, adică la nivelul salariului mediu. De aceea, faptul că doar o treime susţin că economisesc în mod activ este cu atât mai îngrijorător, cu cât mulţi dintre români câştigă salariul minim, atrage atenţia sociologul. „Dacă ne uităm la cei care câştigă peste 2.500 de lei, nu sunt atât de mulţi oameni. Foarte mulţi români sunt plătiţi cu salariul minim, potrivit statisticilor.

    Când doar o treime dintre cei cu venituri de peste 2.500 de lei spun că pot economisi, ce pot spune cei cu salariul minim?”, întreabă retoric Monica Alexandru. Îngrijorarea este validă, în contextul în care datele de la Inspecţia Teritorială a Muncii pe 2018 arată că 1,4 milioane de români sunt plătiţi cu salariul minim. În acest context rămâne întrebarea: câţi români pot de fapt să economisească dincolo de cheltuielile zilnice, de nevoi, şi de banii pe care îi îndreaptă către consum?

    „Am făcut experimente în discuţii de grup şi i-am întrebat ce fac cu banii în cazul în care primesc nişte bani sau iau de la un prieten. Oamenii spun că îi cheltuie imediat, plătesc facturile, cheltuielile, datoriile anterioare chiar şi cumva economisirea pică mereu în plan secundar”, mai spune Monica Alexandru. Chiar dacă salariul minim a crescut constant în ultimii ani, atitudinea oamenilor a continuat să se înrăutăţească, astfel încât 34% au spus în 2019 că economisesc cu regularitate o parte din venit, faţă de 45% în 2018.

    Unul dintre elementele acestui paradox este conştientizarea românilor faţă de conceptul pensiei private, complementare pensiei de stat, ca metodă de economisire pe termen lung. Un studiu realizat de analiştii financiari de la CFA Society România arată că pensia Pilon I poate substitui venituri echivalente cu doar 31,8% din ultimul salariu câştigat înainte de a ieşi din piaţa muncii – acesta fiind standardul la care se raportează nivelul pensiei. Prin economisirea Pilon II, care există în România doar de puţin mai bine de un deceniu, oamenii îşi mai pot acoperi încă 13,6%, ajungând cu economisirea prin Pilon I şi Pilon II la o rată de înlocuire de 40,6% din ultimul salariu.

    Iar românii par să înţeleagă asta din ce în ce mai mult, astfel încât studiul arată că doar 50% dintre respondenţi susţineau în 2019 că la vârsta pensionării se vor baza în primul rând pe pensia de la stat, în scădere faţă de 56% în 2018. În acelaşi timp, a crescut numărul celor care se bazează în primul rând pe alte resurse, în afara pensiei de stat Pilon I, reprezentând 38% în 2019 versus 36% în 2018. De unde îngrijorarea în legătură cu sistemul public de pensii? Studiul arată că 53% dintre intervievaţi sunt de acord cu faptul că „sistemul pensiilor de stat este nesigur”. Îngrijorările oamenilor însă diferă. Un procent de 41% susţin că ideea de pensie este atât de îndepărtată încât nu se gândesc acum la această perioadă. „Ne-am uitat şi pe vârste şi există diferenţe. Cu cât te apropii mai mult de momentul pensionării, cu atât eşti mai preocupat. Nu avem o măsurare exact, dar cert este că de la 35 de ani în sus responsabilitatea cu care administrezi veniturile creşte. Până la 35 de ani vorbim de oameni care nu au intrat de mult timp în piaţa muncii”, spune sociologul.

    Un procent de 44% dintre cei intervievaţi sunt de părere că sistemul public de pensii nu le oferă siguranţa şi confortul viitorului. Mai mult de jumătate dintre respondenţi, adică 53%, se uită spre dimensiunea demografică a problemei şi cred că sistemul pensiilor de stat este nesigur pentru că numărul celor care contribuie este în scădere. Un procent comparabil, de 50%, se gândesc la faptul că acesta este nesustenabil şi că guvernul plăteşte pensiile Pilon I din împrumuturi. În ceea ce priveşte Pilonul II, al pensiilor administrate privat, acesta a fost lansat în mai 2008 şi a livrat până acum un randament mediu anualizat de 8,35% pentru cei 7,46 milioane de participanţi, reprezentând un câştig net de peste 12,8 miliarde lei (2,68 mld. euro).

    Astfel, peste 2,1 milioane de români au ajuns deja la sume de peste 10.000 de lei în conturile lor de pensii Pilon II, după ce în 2019 administratorii au obţinut un randament mediu de 11,8%, potrivit datelor APAPR. Însă chiar şi la acest nivel, cei care administrează economiile românilor consideră că au încă de a face cu o piaţă mică. „Activele cumulate sunt în continuare foarte mici. Trebuie să creştem baza de active pentru a da importanţă economisirii prin Pilonul II”, spune Radu Crăciun, preşedinte al APAPR şi director al BCR Pensii, unul dintre cei şapte administratori din piaţă. Fondurile private de pensii investesc banii românilor în diverse clase de active, precum cele listate la bursă, pentru a obţine randamente, iar avantajul României în prezent este decuplarea de la turbulenţele globale, ceea ce permite fondurilor să livreze mai mulţi bani în conturile românilor.

    „România este cumva în alt film, din fericire pentru noi. Pe de o parte ştim că Europa se confruntă cu randamente negative, în timp ce în România randamentele sunt decente. În al doilea rând, bursa românească a crescut mai mult decât bursele europene, deci din acest punct de vedere este o idee foarte bună deocamdată să investeşti în România. Marea problemă este că bursa începe să fie prea mică. Ritmul în care creştem depăşeşte ritmul în care creşte bursa. Soluţia ar fi noi listări la bursă, dar şi noi clase de active în care să putem investi, ceea ce se şi întâmplă”, crede Crăciun. Iar Pilonul II produce deja rezultate tangibile pentru oameni, 800.000 dintre participanţi având deja peste 20.000 de lei în conturi. Potrivit studiului, nivelul de încredere a crescut cu câteva procente în 2019, precum şi nivelul de familiaritate, însă acest lucru se datorează şi unor mari campanii de promovare a Pilonului II, derulate în ultimul deceniu.

    Acum, Radu Crăciun susţine că administratorii vor să îi convingă pe oameni să economisească şi prin mai puţin cunoscutul Pilon III, cel al pensiilor facultative. „Vrem să derulăm anul acesta o campanie de promovare pentru Pilonul III, pentru că noi credem că românii vor economisi şi prin această variantă”, a declarat Radu Crăciun. Aceasta este necesară pentru că Pilon III, lansat în mai 2007, are doar 501.000 participanţi şi active nete de 524 milioane euro, cu un randament mediu anualizat de 6,46%. „În ceea ce priveşte Pilonul III, la români nu este vorba de încredere, ci de familiaritate. Oamenii nu pot economisi printr-un instrument pe care nu îl cunosc.

    Pentru Pilonul II au fost mai multe informaţii în public, ceea ce a crescut claritatea acestei variante de economisire”, crede sociologul Monica Alexandru. Studiul ISRA arată că 7% dintre respondenţi intenţionează să contribuie la Pilonul III în următorul an, deşi acesta nu este încă perceput ca o alternativă pentru suplimentarea veniturilor la vârsta pensionării. Per total, dincolo de sumele cumulate deja în Pilonul II şi Pilonul III, adevărata relaţie dintre români şi economii poate fi ilustrată printr-un număr simplu: doar 11% dintre români au bani puşi depoarte pentru vârsta pensionării. 

  • Cum a reuşit un cuplu să economisească suficienţi bani pentru a renunţa la locurile de muncă până la vârsta de 40 de ani

    Justin McCurry s-a pensionat la vârsta de 33 de ani, iar soţia sa, Kaisorn McCurry, trei ani mai târziu, la 38 de ani, scrie CNBC. Cei doi au trei copii. Călătoria lor spre o viaţă fără grija trezitului de dimineaţă pentru a merge la birou a început în 2004. Justin câştiga anual, lucrând ca inginer, doar 48.000 de dolari, în timp ce soţia sa era studentă la Drept. Când bărbatul a renunţat la jobul său, veniturile lor însumate erau de 138.000 de dolari pe an. Însă cuplul a reuşit totuşi să strângă 1,3 milioane de dolari în doar 10 ani. Iată cum:

    În primul rând, s-au ocupat cu grijă de gestionarea cheltuielilor uzuale. “Pentru mulţi oameni principalele cheltuieli se leagă de casă, transport şi mâncare. Noi am ales o ipotecă convenabilă, am condus aceeaşi maşină pe care o aveam încă din liceu, de la vârsta de 16 ani şi am gătit acasă în loc să ieşim să luăm masa în oraş”, povesteşte Justin.

    Astfel au reuşit să economisească peste jumătate din venituri. Au investit banii cu înţelepciune, alegând depozitele bancare cu cele mai bune taxe şi dobânzi, doar prin această medodă economisind 15.000 de dolari.

    Au învăţat să managerieze cheltuielile familiei, chiar şi când a fost vorba de educaţia copiilor, alegând să îi înscrie pe aceştia la şcoli publice. “În loc să trimitem unul din copii într-o excursie cu şcoala de 2.000-3.000 de dolari în Spania, de pildă, am ales să mergem cu toţii, cu aceiaşi bani, în aceeaşi destinaţie.”

    Astăzi, când copiii lor au plecat la colegiu, bugetul anual este de 40.000 de dolari, dar uneori mai cheltuiesc circa 20.000 de dolari pe concedii sau alte lucruri.

  • Prima femeie care reuşeşte într-un univers condus anterior de bărbaţi: a devenit ministru de finanţe al unei economii din G8, a condus FMI şi conduce acum BCE

    Christine Lagarde este prima femeie care a devenit ministru de finanţe al unei economii din G8 (Franţa), este prima femeie care a ajuns la conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi este prima femeie care conduce Banca Centrală Europeană (BCE). Aceste premiere vin într-un univers financiar mondial dominat şi condus mult timp de bărbaţi. Care este povestea Christinei Lagarde?

    Sistemul financiar este în continuare dominat de bărbaţi, dar criza financiară şi economică care a izbucnit în 2007/2008 a trecut unele dintre cele mai importante frâie în mâinile unor femei care rescriu istoria leadershipului în instituţiile financiare mondiale. Christine Lagarde a fost caracterizată ca o figură impunătoare, carismatică, cu o personalitate foarte puternică, care se evidenţiază clar ca lider. Se simte în largul ei când vorbeşte cu oamenii, nu este arogantă şi abordează direct problemele, jonglând cu cuvintele cu diplomaţie. Este renumită pentru abilităţile solide de negociere şi nu este de mirare, având în vedere faptul că a lucrat mulţi ani ca avocat corporatist şi a avut multe funcţii în viaţa politică în Franţa.
    Din poziţiile importante deţinute în lumea finanţelor internaţionale, franţuzoaica Christine Lagarde (63 de ani) – supranumită „rock star of finance” –  a ajuns să-şi pună amprenta asupra întregii economii mondiale, să influenţeze pieţele financiare, chiar şi numai prin cuvintele rostite, şi, practic, să-şi pună indirect amprenta asupra vieţii fiecăruia dintre noi prin deciziile pe care le girează.
    Născută în anul 1956 la Paris într-o familie de profesori, Christine Madeleine Odette Lagarde este avocat de profesie, absolventă a Şcolii Superioare de Drept din Paris şi a Institutului de Studii Politice din Aix-en-Provence. Franţuzoaica este divorţată, mamă a doi copii, vegetariană, pasionată, printre altele, de yoga şi grădinărit. În adolescenţă a fost membră a echipei naţionale de înot sincron.
    Christine Lagarde are o importantă experienţă internaţională, fiind timp de mai mulţi ani şefa firmei internaţionale de avocatură Baker & McKenzie din Chicago. Până să ajungă în fruntea FMI, a deţinut diverse portofolii de ministru în Franţa, ajungând şi ministru de finanţe – prima femeie care a devenit ministru de finanţe al unei economii din G8. Financial Times a desemnat-o în 2009 cel mai bun ministru de finanţe din zona euro, în timp ce revista Forbes a clasat-o în primele 20 cele mai puternice femei din lume.
    În 2011, Christine Lagarde a devenit prima femeie care a ajuns la conducerea Fondului Monetar Internaţional de la înfiinţarea acestuia în 1944. Christine Lagarde, cel de-al 11-lea managing director al FMI, a câştigat respectul lumii financiare în timpul crizei financiare care a debutat în 2007/2008, având un rol important în salvarea euro. Ea a condus instituţia financiară internaţională cu sediul la Washington în perioada 2011-2019. FMI a redevenit un pion important pe scena finanţelor internaţionale odată cu venirea crizei economice mondiale, după ce anterior ajunsese în situaţia de a fi nevoit să-şi justifice raţiunea de a mai exista şi se uita cum îi scad veniturile pentru că nu mai avea pe cine să finanţeze.
    Pe parcursul crizei, realitatea economică nu a contenit să ia prin surprindere instituţiile financiare internaţionale, estimările optimiste privind creşterea economică fiind corectate din mers de mai multe ori pe an. Iar creşterea fragilă a economiei a rămas în top pe lista dezamăgirilor FMI.
    La FMI Christine Lagarde a fost cu ochii şi pe creşterea economică, iar după ce a părăsit Washingtonul pentru Frankfurt în toamna anului 2019, pentru a prelua conducerea BCE, ea urmăreşte în continuare, printre altele, şi relansarea creşterii economice.
    Alegerea Christinei Lagarde la conducerea BCE – instituţia din inima zonei euro a fost o surpriză, cu atât mai mult cu cât a fost exclusă această posibilitate în trecut. O alegere neconvenţională şi controversată pentru şefia BCE în condiţiile în care ea nu a fost nici economistă, nici şef de bancă centrală, după cum au criticat unii analişti.
    La conducerea BCE, noul gardian al euro a primit o moştenire destul de dificilă, concretizată în normalizarea politicii monetare, caracterizată în prezent de dobânzi foarte mici şi chiar negative şi de reluarea achiziţiilor de active de către BCE, şi îndepărtarea pericolului „japonizării“ Europei. Japonia a ajuns în deflaţie după spargerea unei bule financiare în 1990. Iar inflaţia şi dobânzile reduse pentru o perioadă mare reduc dramatic spaţiul de manevră într-o nouă criză economică.
    Strategia adoptată după criza financiară izbucnită în urmă cu mai bine de un deceniu, cu stimulente importante şi recapitalizări bancare, a dat rezultate câţiva ani, dar acum, inflaţia, un indicator al echilibrului economiei urmărit de BCE şi Fed, este sub ţintă atât în zona euro, cât şi în SUA. Iar politicile radicale precum ratele negative ale dobânzilor au devenit foarte nepopulare în unele ţări.
    Predecesorul Christinei Lagarde la conducerea Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a avut grijă de zona euro în cea mai dificilă perioadă din istoria acesteia, reuşind să salveze euro, să ţină uniunea monetară închegată şi să scoată economia din criză, cu un efort financiar fără precedent, dar şi cu discursul devenit celebru prin cele trei cuvinte, „orice este nevoie“ („whatever it takes”) pronunţat la paroxismul crizei datoriilor suverane din zona euro.
    În primul său discurs important de la ocuparea funcţiei de preşedinte al BCE, Christine Lagarde a cerut ajutor guvernelor europene, care lasă pe umerii băncilor centrale obiectivul relansării economiilor, pentru ca economia zonei euro să se revigoreze. Ea a explicat că este nevoie de un nou mix de politici în care investiţiile publice sunt accelerate pentru reducerea greutăţii ce apasă pe politicile monetare de stimulare pentru ca regiunea să se revigoreze. Franţuzoiaca a transmis că instituţia pe care o conduce va continua să sprijine economia zonei euro şi a spus că politica bugerară este un element cheie pentru depăşirea celor două provocări principale ale uniunii monetare: schimbarea naturii comerţului global, blocat de politici protecţioniste, şi încetinirea creşterii economice interne.
    „Pentru a culege toate roadele măsurilor noastre de politică monetară, alte zone ale politicii trebuie să contribuie mai hotărât la îmbunătăţirea potenţialului de creştere pe termen lung, sprijinind cererea şi reducând vulnerabilităţile. Guvernele cu spaţiu bugetar ar trebui să fie gata să acţioneze într-o manieră eficientă şi din timp. În ţările în care datoria publică este ridicată, guvernele trebuie să urmeze politici prudente şi să-şi atingă ţintele de echilibru structural“, a spus Lagarde.
    Într-un context economic delicat, marcat de semnale mixte, cu provocări precum Brexitul, războiul comercial SUA-China şi disensiuni la nivelul Europei (şi chiar în cadrul boardului BCE), fosta şefă a FMI a optat pentru cartea prudenţei la primele decizii în fruntea BCE, începându-şi mandatul cu menţinerea dobânzilor pentru zona euro la minime record, în ton cu aşteptările. BCE a confirmat că a repornit programul de stimulare economică şi a inflaţiei prin achiziţii masive de obligaţiuni.
    Banca centrală a zonei euro şi-a revizuit în jos prognoza de creştere economică pentru regiune în 2020, de la 1,2% la 1,1%.
    Christine Lagarde şi-a început mandatul la BCE lăsând dobânda pentru împrumuturi la minimul record de 0% şi menţinând la -0,5% dobânda pentru banii ţinuţi de bănci în depozitele sale pentru a le stimula să crediteze economia reală. În plus, facilitatea de creditare a BCE, utilizată de bănci pentru credite pe termen scurt, are în continuare o rată de dobândă de 0,25%.
    Mesajul transmis de noua preşedinţie a BCE a rămas în linie cu cel susţinut de italianul Mario Draghi: dobânzile din zona euro vor rămâne la minimele record ceva timp, până când perspectiva inflaţiei va ajunge la un nivel suficient de apropiat de ţinta de 2% a băncii centrale a zonei euro.
    BCE a confirmat că a repornit programul de stimulare economică şi a inflaţiei prin achiziţii masive de obligaţiuni – instituţia cumpără active de 20 mld. euro în fiecare lună – şi că va lăsa acest mecanism pornit „atâta timp cât este necesar“. Programul ar urma să fie oprit „cu puţin timp înainte“ ca BCE să înceapă să majoreze dobânzile.
    Rămâne de văzut dacă Christine Lagarde va urma la conducerea BCE ritualul clasic, cu o coregrafie mai mult sau mai puţin strictă, sau va avea propria manieră de a trata problemele. Şi rămâne de văzut dacă ea va reuşi să convingă pieţele financiare şi să le dea încredere prin mesajele transmise de ea.
    Primele semnale indică faptul că şefa BCE intenţionează să îşi lase amprenta asupra instituţiei cu cea mai ambiţioasă strategie, Christine Lagarde cerându-le colegilor să înceapă un proces de analiză a ţintei de inflaţie, care nu a mai fost schimbată din 2003, conform Bloomberg. În acest proces vor fi incluse şi probleme precum tehnologia, inegalităţile sau schimbările climatice.
    Ţinta de inflaţie în zona euro este „sub, dar destul de aproape de 2%“, însă creşterea preţurilor este modestă, chinuindu-se să treacă de 1%, artizanii finanţelor europene nereuşind să restabilizeze inflaţia zonei euro, în ciuda anilor de impulsuri monetare masive.
    Christine Lagarde, care este mai degrabă un fost politician decât un economist, consideră că regândirea strategiei era necesară de mai mult timp. Ea vrea să asculte cetăţenii pentru ca BCE să nu „ofere aceeaşi predică pe care toţi o ştiu“, însă parametrii revizuirii strategiei nu sunt încă stabiliţi.

    Christine Lagarde în vizită la unul din cei mai mari „clienţi” ai FMI 

    Pentru a face faţă crizei, România a devenit în 2009 unul dintre cei mai mari clienţi ai FMI din Uniunea Europeană. A semnat un împrumut record cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi BERD de aproape 20 de miliarde de euro. Mai exact, România a convenit asupra unui pachet de finanţare în sumă de 19,95 de miliarde de euro de la finanţatorii externi (din care cea mai mare parte, respectiv 12,95 mld. euro, de la FMI), cel mai mare împrumut din istoria României şi cât jumătate din bugetul ţării. România a experimentat doi ani de ajustări dramatice, concretizate în disponibilizări, tăierea salariilor bugetarilor şi majorarea TVA. Măsurile au lovit în consum şi criza a intrat în prelungiri. În vara anului 2013 Christine Lagarde, atunci şefa FMI, a ajuns la Bucureşti. Ingredientele-cheie ale mesajului şefei FMI în România: consumul, exporturile şi investiţiile sunt cele trei „locomotive“ care ar trebui să alimenteze creşterea economică a României. Şi, un detaliu important: este nevoie de echilibru între cei trei piloni de creştere, deoarece dependenţa de o singură „locomotivă“ poate duce la dezechilibre care sunt foarte greu de gestionat.
    Ceva inedit? Înainte de izbucnirea crizei economice mondiale recente, timp de zeci de ani, FMI avea ca mesaj principal austeritatea. Acum, FMI a ajuns să vorbească despre consum şi despre creşterea economică, care însă, din păcate, s-a lăsat aşteptată mai mulţi ani în Europa. În toată istoria relaţiilor României cu FMI programele cereau în primul rând privatizarea şi restructurarea companiilor de stat cu pierderi şi austeritate. Apoi, vorbeau de deficite bugetare. Şi nu insistau pe creşterea economică. Acum s-a schimbat, oarecum, abordarea. Vorbind despre calea integrării europene, care nu a fost nici scurtă, nici netedă, franţuzoaica de la conducerea FMI a amintit în România un citat din francofonul Eugène Ionesco (un celebru dramaturg din Slatina care a plecat în Franţa), că „visurile şi angoasele ne unesc“. După trei acorduri succesive cu FMI, România a ajuns să fie macrostabilizată“, dar letargică, economia revigorându-se lent. 

    Carte de vizită

    ∫ 1956 Christine Lagarde s-a născut în Paris
    ∫ Are studii de drept la University Paris X, un master în economie şi finanţe la Political Science Institute din Aix-en-Provence şi un master în drept comercial (DESS in Commercial and Labour Law) la University Paris X Law School;
    ∫ 1981 S-a alăturat firmei internaţionale de avocatură Baker & McKenzie ca associate şi a devenit după 18 ani preşedinte global al acestei firme;
    ∫ 2005
    A devenit ministru al afacerilor externe în Franţa, iar în 2007 a devenit ministru de finanţe şi economie în Franţa (prima femeie care a deţinut această poziţie într-o economie a G8);
    ∫ 2011-2019
    A fost şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI);
    ∫ 2019
    Din noiembrie a devenit preşedinte al Băncii Centrale Europene.

  • Analiză XTB România: Efectele coronavirusului asupra economiilor şi burselor

    În ultima perioadă, starea de spirit a investitorilor a fost afectată de epidemia izbucnită în China, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentantii companiei. Coronavirusul a apărut în oraşul Wuhan, dar s-a extins rapid în regiunea Asiei de Est. Situaţia a început în perioada Anului Nou Lunar, când numărul de persoane care călătoresc este ridicat, fapt ce a facilitat extinderea mai rapidă a virusului şi pe o arie geografică mai amplă. Astfel, cazuri confirmate de coronavirus au fost raportate în SUA, Singapore, Coreea de Sud, Taiwan, Vietnam, Nepal, Thailanda, Australia, Franţa şi Canada.

    Scenariul din China pare a fi alarmant, raportându-se peste 2700 de cazuri, dintre care 461 de persoane sunt în stare critică. Până în acest moment, numărul de victime a atins pragul de 80, toate fiind raportate în China. Printre măsurile luate de autorităţi pentru a izola şi a gestiona extinderea focarului se numără zone de carantină în anumite regiuni, inclusiv în vecinătatea oraşului Wuhan. Totuşi, riscul de extindere există în continuare întrucât, înainte de restricţionarea călătoriilor, aproximativ 5 milioane de locuitori au părăsit oraşul. În acest moment, oficialii OMS evaluează situaţia în încercarea de a determina dacă este necesar să fie declarată stare de urgenţă pentru sănătate la nivel global.

    Din punct de vedere economic, epidemia ar putea avea efecte negative semnificative asupra economiilor din regiunea est-asiatică.

    Principalul efect se poate observa asupra sectorului de transport. Sâmbătă, în prima zi a Noului An Lunar, numărul călătoriilor la nivel agregat din China a scăzut cu 28,8% faţă de anul trecut. Această tendinţă a fost cauzată de îngrijorările populaţiei cu privire la gravitatea situaţiei şi la perspectiva de timp. În plus, reducerea fluxului de pasageri a fost o urmare şi a măsurilor luate de guvern precum anularea anumitor evenimente publice sau restricţionarea călătoriilor pentru zeci de milioane de persoane.

     

    Perspectivele sumbre asupra transportului au pus presiune descendentă şi asupra preţului petrolului, ca urmare a îngrijorărilor legate de o posibilă reducere a cererii de combustibil. Astfel, petrolul a pierdut peste 10% de la primele rapoarte legate de virus şi până în prezent.

    Urmările s-ar putea resimţi şi la nivelul economiei din Singapore, unde ar putea fi afectată activitatea de turism dar şi încrederea consumatorilor. În plus, guvernul de aici are în vedere măsuri de susţinere a celor mai afectate sectoare. Cea mai mare pondere a turiştilor din Singapore o au cetăţenii chinezi, iar dacă ţinem cont de impactul economic pe care l-a resimţit oraşul-stat în 2003 în urma epidemiei SARS o agravare a scenariului actual are potenţialul de a duce la o evoluţie similară.

     

    „Teama legată de o posibilă epidemie globală a dus la accentuarea aversiunii faţă de risc a investitorilor. Astfel, pieţele de capital au înregistrat corecţii majore începând din a doua parte a sesiunii de vineri. S&P 500 şi Nasdaq au scăzut din zona maximelor istorice, depreciindu-se cu 2,80%, respectiv 3,50%. Pesimismul s-a observat la nivel extins şi în timpul sesiunii din Asia, unde indicele japonez Nikkei şi cel australian S&P/ASX 200 se retrag cu 2,40%, respectiv 1,10%. În contextul actual, investitorii s-au orientat către active de refugiu precum metalele preţioase, unde, în aceeaşi perioadă, preţul aurului a câştigat aproximativ 28 de dolari per uncie. În cazul în care contextul actual se va extinde, secvenţa de creştere a materiei prime ar putea continua”, explică Radu Puiu, Research Analyst, XTB România.                  

     

    Deschiderea bursieră de luni în pieţele europene a fost serios afectată de temerile asociate răspândirii virusului: la ora 12.30 DAX din Germania pierdea peste 2% faţă de închiderea de vineri. Aurul, yenul şi titlurile de stat americane erau în creştere în timp ce petrolul continua tendinţa de scădere a ultimelor sesiuni.

    E încă prea devreme pentru a trage concluzii solide, dar pentru moment se pare că virusul nu este la fel de violent precum SARS din 2003, dar se răspândeşte mai uşor. Astfel, avem o veste bună, cazurile grave nu au o pondere la fel de mare ca atunci, dar şi una foarte serioasă: perioada de incubaţie ar fi lungă, de peste 7 zile, iar în această perioadă pacienţii ar fi contagioşi, fapt ce ar sprijini răspândirea coronavirusului.

    „Investitorii au reacţionat cvasi-automat, vânzând active precum acţiunile, în special cele din sectorul cazinourilor care au prezenţă în Macao, al liniilor aeriene şi companiilor de turism, dar vor intra probabil curând din faza de corecţie într-o fază de aşteptare (wait-and-see), cu o anume volatilitate, bineînţeles, normală pentru o perioadă emoţională. De acolo va urma probabil un punct critic: în funcţie de probabilitatea de a ţine sub control răspândirea virusului, investitorii ar răsufla uşuraţi, sau, dacă se activează celălalt scenariu, ar putea urma o secvenţă nouă, şi mai accentuată de ”fugă” de pe burse şi retragere înspre zone percepute a fi relativ mai sigure. Cred că e prea riscant acum să facem prognoze asupra direcţiei viitoare, când nici măcar specialiştii nu ştiu ce se va întâmpla. Estimarea mea ar fi că săptămâna aceasta vom avea o idee relativ clară despre importanţa acestui virus, şi dacă pieţele vor putea să îl treacă cu vederea sau nu. În prezent traderii din România nu par foarte afectaţi de scena internaţională, desi BET coboară cu 0.8% la ora 13, o reacţie mai slabă, sub jumătate din ce vedem în bursa germană”, este de părere Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

    Cu mai mult de 15 ani de experienţă, XTB este în prezent a 4-a cea mai mare casă de brokeraj de FX şi CFD-uri din lume şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. Avem birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa. XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume incluzând FCA şi KNF.


     

  • Un nou război mondial ia formă, pentru forţa de lucru calificată: este râvnită cu disperare de ţări puternice şi slabe deopotrivă. Talentul va ajunge o resursă mai scumpă decât aurul şi energia pentru că fără el economiile nu vor ţine pasul în competiţia globală

    Într-o lume în care societatea îmbătrâneşte rapid, iar nevoile şi aşteptările ei cresc, forţa de muncă umană cea uşor de instruit profesional sau cu o pregătire profesională bună, a devenit o resursă mai preţioasă decât aurul sau energia. 

    De aceea, între ţări încep să se contureze lupte, deocamdată de cele mai multe ori indirecte, pentru tineri şi pentru forţa de muncă bine pregătită profesional.

    Moscova – o statuie sovietică înfăţişează cinci oameni entuziaşti ridicând deasupra lor un glob. O placă declară scopul: “formarea elitei globale”. De cealaltă parte a pieţei, în faţa clădirii principale a Universităţii Prieteniei dintre Popoare din Rusia, zeci de studenţi străini stau de vorbă, înfruntând răcoarea dimineţilor moscovite. “Am vrut să profit de oportunităţi pentru a avea o experienţă universitară diferită, să învăţ despre alţi oameni şi alte locuri”, spune pentru Financial Times Desree, un student sud-african aflat în ultimul al la universitatea cunoscută mai simplu ca RUDN.

    La anul va fi licenţiat în management agricol. „Chiar este interesant aici.” Desree este unul dintre cei 334.000 de studenţi străini care urmează cursurile universităţilor ruse, potrivit datelor guvernului de la Moscova. Grupul s-a dublat ca număr din 2010 mulţumită eforturilor Moscovei de a reactiva o politică ce a servit ca instrument de soft power în timpul războiului rece, iar guvernul vrea ca numărul să se dubleze din nou pentru întărirea forţei de muncă specializate şi pentru construirea de legături.

    Rusia concurează cu Germania şi Franţa în a fi a şasea cea mai populară destinaţie pentru studenţii străini şi a doua cea mai populară ţară nevorbitoare de engleză după China. În timp ce studenţi din statele care au făcut parte din URSS precum Georgia şi republicile baltice domină printre naţionalităţile studenţilor străini, în ultimii ani s-a mărit numărul de tineri veniţi din Africa şi Asia, semn al schimbării politicii externe a Kremlinului în condiţiile în care relaţiile cu naţiunile occidentale se răcesc. Parlamentul rus a introdus în noiembrie o lege care va permite studenţilor străini să muncească în timp ce studiază în Rusia fără a fi nevoie de documentaţie adiţională. Eforturile contrastează cu mesajele xenofobe cu care a fost bombardat publicul rus în timpul campaniei pentru alegerile pentru preşedinte de anul trecut, câştigate detaşat de Vladimir Putin.

    În Europa de Est, economiile foste comuniste care acum sunt membre ale UE se confruntă cu o criză demografică şi penurie de forţă de muncă deoarece tinerii şi muncitorii au plecat să caute un trai mai bun în statele occidentale mai bogate. Aceste probleme frânează creşterea economică şi dezvoltarea – cursa pentru a ajunge din urmă ţările bogate din Vest. Unele guverne, cum ar fi cel al Ungariei şi cel al Poloniei, şi-au stabilit ca prioritate, cel puţin la nivel de discurs, creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă astfel încât să stopeze hemoragia de talente şi să-i atragă înapoi acasă pe muncitorii plecaţi.

    De asemenea, guvernul ungar încearcă să adapteze sistemul de învăţământ profesional la cerinţele economiei şi resursele umane ale ţării. În plus, în pofida discursurilor xenofobe şi anti-imigranţi ale premierului Viktor Orban, Ungaria îşi calibrează legislaţia pentru a primi muncitori străini. Polonia, cea mai mare economie din regiune, şi-a satisfăcut până acum nevoia de forţă de muncă prin importurile de muncitori ucraineni. Însă Polonia nu se poate compara la nivel de salarii cu Germania, care a lansat o campanie amplă de atragere a forţei de muncă străine, din UE şi mai ales din afara Uniunii – dar fără a destabiliza pieţele altor ţări, asigură cancelarul Angela Merkel. Companiile poloneze se tem că îi vor pierde pe ucraineni. Germania este o ţară de imigranţi. În anii ’50 şi ’60 italieni, turci, portughezi şi greci au venit în Germania ca “muncitori oaspeţi”. Descrierea include aşteptările explicite că aceşti oameni se vor întoarce în ţările lor cândva în viitor, aminteşte Jens Thurau, editorialist la Deutsche Welle.

    În schimb, italienii, turcii, portughezii şi grecii au rămas, au făcut copii, iar copiii lor au acum copii care au ajutat şi ajută ca Germania să fie cea mai mare economie europeană, forţa motoare a Uniunii. Cu toate acestea, societatea germană nu i-a acceptat niciodată complet pe mulţi dintre ei, în parte pentru că puţini lideri politici au trimis un semnal clar că aceşti oameni sunt parte din naţiunea germană şi bineveniţi. Războiul social continuă, cu Alternativa pentru Germania luând rolul de xenofob, iar Angela Merkel şi creştin democraţii pe care-i conduce recunoscând rolul pe care muncitorii străini îl joacă pentru Germania. Merkel şi-a expus deschis convingerea că ţara sa nu-şi poate păstra prosperitatea fără a aduce mai multă forţă de muncă din străinătate. Germania nu este nici măcar una dintre destinaţiile preferate ale forţei de muncă internaţionale. Birocraţia este descurajatoare, la fel şi cerinţele angajatorilor ca străinii să cunoască limba germană.

    Apoi, alte state plătesc mai bine. Valul de refugiaţi din 2015-2016 care a ajuns în Germania a ajutat la ocuparea locurilor de muncă vacante, dar nu este suficient pentru a satisface necesarul de forţă de muncă şi mai ales necesarul de contribuabili la schemele de asigurări sociale. Germania, cu rata şomajului la minimul istoric, are nevoie disperată, printre altele, de asistenţi medicali, experţi IT, ingineri electricieni, ingineri de mecatronică, bucătari, îngrijitori pentru bătrâni, programatori.

    Cum în interiorul UE astfel de oameni sunt din ce în ce mai greu de găsit, guvernul şi liderii din afaceri au căzut de acord asupra unui plan de a atrage forţă de muncă din afara Uniunii. Aceasta nu înseamnă că est-europenii nu mai sunt bineveniţi (din punctul de vedere al guvernului şi angajatorilor). Planul prevede simplificarea birocraţiei şi transformarea Germaniei într-o ţară mai atrăgătoare pentru străini. Astfel, firmele vor ajuta muncitorii noi să înveţe germana, să-şi găsească o locuinţă şi să navigheze prin birocraţie, guvernul va grăbi procesul de acordare a vizelor, va recunoaşte calificările şi studiile obţinute în străinătate, iar statul va centraliza informaţiile necesare unui străin care vrea să lucreze acolo.

    “Nu doar noi îi căutăm pe profesioniştii lumii”, a afirmat Merkel. “În acest domeniu, competiţia este acerbă.” Ea a avertizat că dacă nu găsesc forţă de muncă în ţară, angajatorii vor transfera în străinătate operaţiunile. Ministrul economiei Peter Altmaier a explicat că Germania “ar putea avea o creştere economică mai bună dacă ar avea suficienţi angajaţi calificaţi”.

    Cu astfel de schimbări, Germania va intra cu forţe noi în lupta pentru talentele lumii. În alte părţi, Croaţia se pregăteşte să primească mai mulţi muncitori străini, Polonia acceptă mai mulţi muncitori temporari decât oricare altă ţară din OCDE, Ungaria pofteşte şi ea la forţa de muncă din Ucraina, guvernul din Belarus îşi intensfică ajutorul pentru sectorul IT, India implementează un sistem de pregătire juridică pentru absolvenţii de facultate, Mexicul îşi reformează învăţământul profesional, iar Africa face paşi mari în pregătirea de IT-işti.

     

  • Depozitele de la bănci erau în noiembrie cu 9,9% mai mari faţă de perioada similară din 2018, după ce economiile în lei s-au majorat cu 7,8%, iar cele în valută cu 14%

    Depozitele din bănci ale populaţiei şi ale firmelor au crescut în luna noiembrie cu 9,9% faţă de perioada similară a anului trecut (5,9% în termeni reali), la un total de 356,6 miliarde lei, în condiţiile în care ritmul de creştere al economiilor în valută a fost de 14%, faţă de 7,8% ale celor în lei, arată datele BNR.

    Depozitele în lei totalizau în noiembrie 232 miliarde lei, din care economiile populaţiei reprezintă 54%, respectiv 127 miliarde lei, cu 7,8% mai mult decât în noiembrie 2018 (3,9 la sută în termeni reali).

    Depozitele în lei ale societăţilor nefinanciare şi ale instituţiilor financiare nemonetare s-au majorat 7,9 %, la 104,9 miliarde lei.

    În ceea ce priveşte depozitele în valută, exprimate în lei, acestea s-au majorat cu 14% faţă de noiembrie 2018, la un total de 123,8 miliarde lei. Exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 11,1%.

    Cea mai mare rată de creştere a fost înregistrată la economiile în valută ale populaţiei, cu un avans de 16,1%, la 89,6 miliarde lei. Exprimată în euro, majorarea a fost de 13,1%.

    Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 9% (exprimate în euro, acestea au crescut cu 6,2%).

     

  • Criza inevitabilă a pensiilor şi cele trei „cuţite” cu care nimeni nu vrea să taie

    Lumea se îndreaptă spre o criză inevitabilă a sistemelor de pensii în contextul în care populaţia îmbătrâneşte, media de viaţă creşte, iar baza oamenilor activi în câmpul muncii scade de la an la an. O astfel de criză poate fi rezolvată prin trei soluţii dure, dar rămâne întrebarea: cine va lua în mână şi pâinea, şi cuţitul?
     
    „Am subestimat impactul demografic” – crede Adolfo Laurenti, economistul-şef pentru Europa al companiei Visa – iar îmbătrânirea populaţiei la nivel global pare să fie cel mai solid bulgăre de zăpadă care are potenţialul de a deveni o adevărată avalanşă.

    Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) prezice că populaţia Europei Centrale şi de Est va scădea rapid în următorii treizeci de ani. În acelaşi timp, raportul de dependenţă tineri/bătrâni va atinge cote comparabile cu cel existent în ţările europene cu economii avansate. Diferenţa însă este PIB-ul per capita, care va continua să rămână mult mai redus

    „Oamenii îmbătrânesc, iar pe măsură ce înaintează în vârstă ei strâng bani, economisesc, dar când ajung efectiv la pensie, au mai puţini bani decât se aşteptau. Asta se întâmplă pentru că avem din ce în ce mai mulţi oameni bătrâni, iar economiile lor au crescut exponenţial în ultimii ani – ceea ce înseamnă că avem mai puţini oameni care lucrează efectiv, generând astfel o încetinire naturală a economiei, o încetinire care ţine la rândul ei dobânzile din piaţă reduse, şi chiar negative în multe cazuri”, explică Adolfo Laurenti, într-un interviu acordat publicaţiilor BUSINESS Magazin şi Ziarul Financiar.

    Aceste dobânzi negative generate în principal de „încetinirea naturală” a economiei, aşa cum o numeşte Laurenti, fac ravagii în planurile de pensii ale populaţiei europene, iar din Olanda şi Danemarca până în Marea Britanie sau Rusia oamenii care au muncit o viaţă întreagă se văd la vârsta a treia în situaţia în care nu încasează pensii la nivelul aşteptat.

    Spre exemplu, Jan-Pieter Jansen, un pensionar olandez de 77 de ani care a lucrat ca manager în metalurgie, este forţat să îşi regândească planurile după ce managerul celui mai mare fond de pensii din industria olandeză l-a anunţat că îi va reduce pensia cu circa 10%, potrivit FT.

    „Asta îmi provoacă mult stres. Tăierile de pensie înseamnă mii de euro pe care nu îi mai pot cheltui cu familia şi în vacanţe. Sunt foarte supărat că se întâmplă asta după ce am economisit atât de mulţi ani”, spune Jansen, care s-a retras din piaţa muncii în urmă cu 17 ani.
    Însă pensionarul olandez este doar un exemplu, încât milioane de pensionari şi de oameni care economisesc în toată lumea se confruntă cu acelaşi sentiment de incertitudine ca Jansen, în contextul în care mediul cu dobânzi constant în scădere de după criza financiară face ravagii. În timp ce media de viaţă creşte de la an la an, pensiile au devenit o problemă politică prioritară în ţări diverse precum Rusia, Japonia şi Brazilia.

    Din ce în ce mai multe companii renunţă la schemele de pensii de tip „salariu final” garantat, în special în SUA. Conglomeratul General Electric este doar cel mai recent nume în această situaţie, anunţând recent că încheie această practică de remunerare, afectând 20.000 de angajaţi.

    În Marea Britanie, zeci de mii de profesori universitari se pregătesc să intre în grevă din cauza creşterii neaşteptate a contribuţiei la planul de pensie.

    Istoric, obligaţiunile guvernamentale, adică titlurile de stat, s-au dovedit a fi o bună potrivire pentru cash-flow-ul unui fond de pensii, însă decenii întregi de scădere a randamentelor pe obligaţiuni au îngreunat viaţa fondurilor de pensii şi nu au mai generat câştiguri la fel de atrăgătoare.

    Economistul-şef al Visa subliniază faptul că volumul ridicat de economii care trebuie investite şi reinvestite a determinat o cursă pentru randamente care a afectat în final chiar şi pariurile sigure.

    „Sunt din ce în ce mai multe economii care trebuie investite, iar aici începe o cursă după randamente. Ce faci de obicei când cauţi randamente sigure? Cumperi titluri de stat, dar în ultimii ani cererea este atât de mare pe titluri de stat încât dobânzile au devenit negative. Dar oamenii încă mai cumpără. Acesta este al doilea impact major al evoluţiilor demografice, după ce primul impact ar fi încetinirea economică cauzată de o bază din ce în ce mai mică de oameni activi în câmpul muncii”, explică Adolfo Laurenti.

    În contextul în care fondurile de pensii au garantat istoric un anumit randament care generează un anumit nivel de remuneraţie în planul de pensie, managerii de fonduri se văd nevoiţi să caute câştiguri în clase de active mai riscante, precum acţiuni bursiere sau private equity.

    Cele trei „cuţite” cu care nimeni nu vrea să taie

    Economiştii şi guvernele cunosc deja instrumentele pe care le au la îndemână pentru a domoli sau a evita criza pensiilor care se conturează pentru următorii ani, dar nimeni nu vrea să le folosească pentru că sunt neplăcute pentru populaţie, potrivit lui Laurenti.

    „Cred că în cazul pensiilor şi al sistemelor de pensii toată lumea ştie care sunt soluţiile: poţi majora vârsta de pensionare, poţi mări contribuţia, poţi reduce beneficiile. Problema este că nimănui nu-i plac aceste trei variante”, apreciază economistul. El arată că vârsta de pensionare este deja în creştere sau programată să crească în mai multe ţări, iar oamenii se împotrivesc, „ceea ce este de înţeles”.

    „Alte ţări aleg acum să încerce să majoreze contribuţia la sistemul de pensii. Oamenilor nu le place, din nou, pentru că preferă să primească mai mulţi bani acum din veniturile lor pentru a-i consuma în prezent, în loc să economisească pentru a avea mai târziu. A treia variantă este reducerea pensiilor, ceea ce clar nu este pe placul nimănui”, spune el.

    Deşi oricare dintre aceste soluţii vine cu un cost politic imens, pe care puţini guvernanţi şi l-ar asuma într-o perioadă plină de alegeri electorale şi incertitudini în toată lumea, nu există alte pârghii. Majoritatea sistemelor de pensii sunt gândite după modelul Băncii Mondiale, pe mai mulţi piloni, cum este cazul şi în România, unde există trei piloni de pensie.

    „Mulţi oameni au bani în fonduri de pensii private, iar aici intervine problema investiţiei şi a randamentelor”, precizează Laurenti. Totuşi, el crede că oamenii pot aplica principii financiare de bază pentru a-şi gestiona mai bine economiile şi a se supune unui risc cât mai scăzut.

    „În primul rând, oamenii trebuie să aplice prima regulă a finanţelor, şi-anume să nu îţi ţii toate ouăle în acelaşi coş. Trebuie să îţi diversifici portofoliul. Dacă te educi puţin financiar, devine clar că sunt moduri de investit care îţi protejează banii. Poate în perioada următoare piaţa de acţiuni bursiere nu este atrăgătoare, dar atunci obligaţiunile sunt OK, sau invers. Deci te poţi juca cu varietatea instrumentelor de investiţii”, apreciază economistul. Totuşi, el atrage atenţia asupra stabilităţii investiţiilor şi îi sfătuieşte pe oameni să nu îşi mute banii de la o zi la alta în funcţie de modul în care merge piaţa, ci să îşi amintească faptul că este un joc pe termen lung, miza fiind pensionarea şi economiile din pensii.

    „Oamenii subestimează capacitatea pieţelor de a-şi reveni. Cei care economisesc pentru pensie trebuie să economisească pe termen lung, nu pe termen scurt, şi trebuie să îşi amintească asta. Banii de pensie nu îi muţi de la o zi la alta după cum merge piaţa. Este nevoie de disciplină pentru a introduce o strategie şi pentru a nu o schimba pe următoarele 6-9-12 luni, cel puţin. Oamenii vor mereu să facă schimbări, să mute banii şi ajung să piardă bani aproape de fiecare dată”, spune Laurenti.

    Cu accent pe ideea perspectivelor de viitor, Laurenti atrage atenţia asupra distribuiţiei economiilor pe o perioadă mai lungă de timp. „Trebuie să te ţii de strategia ta. Oamenii uită că nu au nevoie de banii de pensie decât atunci când se pensionează, şi nu chiar imediat, ci poate chiar peste 10-15 ani după ce ai ieşit la pensie. Dacă te retragi la 65, unii bani îi vei cheltui când ai 80, deci acei bani au 15 ani la dispoziţie să se înmulţească şi să genereze valoare în continuare dacă îţi menţii strategia.”

    Populism versus reforme curajoase

    Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezoltare (BERD) arată în cel mai recent raport al său că în contextul îmbătrânirii populaţiei, guvernele trebuie să aleagă între măsuri populiste care încântă actualul electorat şi reforme curajoase care vin cu un cost politic. Rata natalităţii scăzută şi emigraţia care prinde dimensiuni din ce în ce mai mari ca fenomen sugerează că ţările din Europa Centrală şi de Est au şanse mai mari de a rămâne în urmă în ceea ce priveşte sistemel de pensii, crede Beata Javorcik, economistul-şef al BERD, citat de FT.

    În urma prăbuşirii comunismului în regiune în urmă cu trei decenii, ţările din Europa Centrală şi de Est au cunoscut peste 20 de ani de dezvoltare şi creştere economică rapidă, stimulate de reforme şi de aderarea la Uniunea Europeană. După criza financiară globală din 2008-2009, oamenii şi-au pierdut încrederea în sistemele financiare, ceea ce a determinat extinderea populismului în ţări precum Ungaria.

    În continuare, emigraţia joacă un rol important, în special într-o ţară ca România, care a înregistrat în 2017 a doua cea mai mare emigraţie din lume, după Siria. Astfel, tinerii preferă să îşi ia ambiţiile profesionale sau iniţiativele antreprenoriale şi să se mute în alte ţări europene pentru a accesa un standard de viaţă mai ridicat. Pe fondul politicilor populiste şi al reducerii forţei de muncă active, odată cu creşterea duratei medii de viaţă, bugetele guvernelor ajung să se îndrepte înspre nevoi sociale, în timp ce alocările pentru educaţie sau inovaţie sunt din ce în ce mai reduse.

    BERD consideră că reformele guvernamentale sunt soluţia principală pentru ca ţările din regiune, inclusiv România, să treacă la un alt nivel de dezvoltare. Ritmul creşterii economice s-a menţinut ridicat în primele două decenii de capitalism de piaţă pe fondul forţei de muncă ieftine şi a importului de know-how şi tehnologie, însă în continuare guvernele trebuie să încurajeze creşterea prin inovaţie şi antreprenoriat.

    România, la vârsta pensionării?

    Populaţia României emigrează, scade şi îmbătrâneşte într-un ritm accelerat, ceea ce pune presiune semnificativă asupra sistemului de pensii publice. Deşi contribuţiile la fondurile de pensii Pilon II sunt obligatorii atât pentru salariaţi cât şi pentru liberii profesionişti, românii trebuie motivaţi să investească mai mult în planuri voluntare de pensie, adică Pilonul III, menţionează ediţia 2019 a studiului „Pension Savings: The Real Return”, realizat de Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), membră a Better Finance.

    „Evoluţia randamentelor reale ale planurilor de pensii din România a înregistrat o tendinţă pozitivă până la sfârşitul anului 2017, moment din care tendinţa s-a inversat, ceea ce este de natură să genereze preocupări asupra capacităţii administratorilor de a menţine performanţele pozitive ale primilor 10 ani de funcţionare ai sistemului de pensii administrat privat din România”, arată studiul.

    În România, Pilonul I asigură doar puţin peste 28% din ultimul salariu, iar specialiştii din fiananţe consideră că pentru ca ritmul de viaţă să se perturbe cât mai puţin şi pentru ca nevoile pensionării să fie acoperite, este nevoie de un venit echivalent măcar cu 50% din ultimul salariu.

    În timp ce Pilonul I nu reuşeşte să asigure necesarul pentru o viaţă decentă, românii au fost obligaţi în urmă cu un deceniu să începe să contribuie şi la aşa-numitul Pilon II, unde banii sunt gestionaţi de administratori de fonduri de pensii.

    Contribuţia la asigurări sociale (CAS) se situează în România la 25%, dintre care 3,75% se îndreaptă înspre Pilonul II – bani care sunt reinvestiţi pentru a aduce randamente. În ultimii zece ani, administratorii de pensii private Pilon II au obţinut în România un randament nominal de 7,83%, ceea ce reprezintă un câştig real de 5,14%, peste nivelul inflaţiei, potrivit situaţiei din decembrie 2018.

    Contribuţia la Pilonul II a scăzut anul trecut de la 5,1% la 3,75% din decizia guvernului PSD-ALDE, deşi aceasta era programată să ajungă la 6%. Administratorii de fonduri de pensii private Pilon II au voie în România să investească în depozite bancare, titluri de stat, obligaţiuni corporate, acţiuni şi alte clase de active cu risc scăzut.

    Între 2011 şi 2015, vârsta standard de pensionare a crescut pentru femei de la 59 ani la 60 ani, iar pentru bărbaţi de la 62 ani la 65 de ani. Potrivit legislaţiei în vigoare, în perioada 2015-2030, vârsta de pensionare ar urma să crească de la pentru femei la 63 de ani. Una dintre recomandările raportului Better Finance pentru România este stimularea economisirii în Pilonul III de pensie, unde contribuţia nu este obligatorie şi unde sunt doar 470.000 de participanţi.

    „Sfătuim autorităţile din România să nu distrugă sistemul de pensii private, luând în calcul cei peste 10 ani în care schemele de pensii din România au funcţionat bine şi au livrat câştiguri peste inflaţie”, notează reprezentanţii AURSF. Totuşi, luând în calcul faptul că pensiile private au pornit la drum în România după prăbuşirile din 2008, unii critici ai pieţei susţin că sistemul privat de pensii din România trebuie să supravieţuiască unor perioade de corecţii pentru a-şi dovedi stabilitatea.

    În acest context, cele trei „cuţite” nu ar putea fi utilizate nici în România, unde vârsta de pensionare este deja în creştere şi a mai crescut deja în acest deceniu, unde contribuţiile au fost deja schimbate în 2018, dar au fost reduse în loc să fie majorate, şi unde subiectul livrării unor pensii mai mici este unul sensibil, în contextul în pensiile au fost majorate constant în ultimii doi ani, şi ar urma să fie majorate din nou anul viitor – însă această majorare este din Pilonul I.

  • Cum să economiseşti ca un milionar: Care sunt cele două lucruri pe care nu vrei să arunci banii dacă vrei ca economiile tale să crească serios

    Graham Stephan, un tânăr din 29 de ani, ajuns milionar la vârsta de 26 de ani, poate să îşi cumpere orice îşi doreşte, pentru că acesta câştigă 220,000 de dolari lunar. Cu toate acestea, tânărul are o pasiune pentru economisirea banilor, iar două dintre cele două lucruri pe care tânărul a ales să nu arunce banii sunt cafeaua de la brandurile cunoscute, ca Starbucks şi hainele de designer, scrie CNBC.

    „Atunci când vorbim de economisit, cred că principalul lucru pe care nu vrei să dai bani este cafeaua de la Starbucks sau Coffe Bean, unde preţurile sunt ridicole de mari. Aşa că prefer să îmi fac acasă cafeaua, pentru doar 20 de cenţi. Nu văd niciun rost să cheltuiesc 700 de dolari pe încălţăminte Gucci, dacă pot merge pentru un produs similar la H&M, unde este mult mai ieftin” a declarat tânărul milionar.

    El cumpără acest produs de la Smart&Final, de unde îşi poate achiziţiona un pachet mare de cafea la jumătatea preţului la care giganţi precum Starbucks vând un pahar.

    Graham plănuieşte ca la finalul lui 2019 să economisească minim 1,6 milioane de dolari.

    Cu banii pe care i-a strâns, el a preferat să investească în real-estate, dar şi să îşi păstreze obiceiul de a economisii, pe care îl cultivă încă din copilărie.

    „Am preferat să nu cheltui banii, încă din copilărie. Economisesc aproape 99% din venitul meu, tocmai pentru că acesta este destul de generos şi prefer să îmi păstrez cheltuielile la un nivel redus”, a mai spus Graham Stephan

    Averea lui Graham Stephan a depăşit pragul de 1 milion de dolari atunci când acesta avea 26 de ani.

    În aprilie, tânărul şi-a cumpărat un autoturism Tesla Model 3, pentru care a plătit 35.000 de dolari, dar potrivit acestuia maşina a făcut toţi banii. După achiziţionare, acesta a postat şi un videoclip pe YouTube în care a explicat de ce a cumpărat maşina şi care sunt punctele pro şi contra care au fost luate în vedere atunci când a decis să achiziţioneze. Videoclipul a devenit viral, iar de pe urma acestuia Graham Stephan şi-a recuperat toţi banii pe care i-a plătit pentru maşină.

    „Pentru a deveni milionar nu trebuie să stai să te gândeşti la fiecare achziţie, nici nu trebuie să lucrezi 12 ore pe zi. În schimb, trebuie să gândeşti înafara tiparelor. Ceea ce funcţionează pentru mine, nu cred că va funcţiona pentru toată lumea, fiecare are o abordare şi o perspectivă diferită privind economisirea banilor” a mai spus tânărul.

     

  • Cine sunt „ăştia”: Un român este CFO-ul Mars Italia, un business de 260 mil. euro: Noi nu am părăsit România, ci doar am decis să descoperim Italia

    Executivul român Adrian Comăneci şi-a construit cariera în multinaţionale şi, deşi a cochetat o vreme cu consultanţa, a preferat să se întoarcă în cadrul unor companii internaţionale gigant care i-au fost şi şcoală de business, şi de leadership. Acum el este CFO al grupului american Mars pe piaţa din Italia, una dintre cele mai dezvoltate economii din Europa, unde producătorul brandurilor
    M & M, Snickers, Orbit sau Whiskas are vânzări de 260 de milioane de euro anual.

    “Cariera mea de până acum reprezintă o călătorie foarte interesantă pe parcusul căreia am întâlnit oameni frumoşi, am trăit experienţe diverse şi am evoluat atât ca om de business, dar mai ales ca om”, spune executivul de 37 de ani.

    Uitându-se în urmă, afirmă că primul său rol transformaţional a fost cel de membru al asociaţiei studenţeşti Voluntari pentru Idei şi Proiecte din cadrul ASE. Descrie acea perioadă ca doi ani intenşi în care a avut ocazia să înveţe ce înseamă managementul de proiect, un business plan, ce presupune lucrul în echipă şi cum poţi obţine finanţare comunicând o viziune şi nu doar beneficii materiale.

    Au trecut nu mai puţin de 16 ani de atunci, cu diverse roluri şi proiecte interesante – la nivel operaţional şi strategic – pentru mai multe companii din industrii diverse, de la FMCG, oil & gas, logistică & transporturi sau banking.

    „În cariera mea am îmbinat perspectiva de consultant extern cu cea de angajat, iar acest lucru s-a dovedit a fi un factor important pentru rezultatele mele de până acum.”

    Celelalte ingrediente esenţiale ale carierei sale sunt ambiţia şi respectul pentru muncă – preluate de la părinţii săi –, o şcoală extraordinară de business (Procter & Gamble) şi o şcoală unică de people leadership (Mars), după cum spune chiar el.
    „La sfârşitul anului 2016 am început prima experienţă pe termen lung în afară ţării, preluând rolul de CFO pentru businessul Mars din Italia.” A văzut în această mutare două mari oportunităţi.

    Pe de-o parte este vorba de o oportunitate profesională dat fiind că businessul gigantului american pe piaţa din Italia este de câteva ori mai mare cât cel din România, fiind una dintre cele mai complexe pieţe din Europa, unde coordonează o echipă de 18 persoane. Pe de altă parte, a fost vorba de o oportunitate personală, „aceea de a experimenta împreună cu familia mea viaţa într-o altă ţară, cu tot ceea ce aduce ea – descoperire, adaptare, învăţare şi schimbare. Noi nu am părăsit România, ci doar am decis să descoperim Italia.” Acum locuieşte în Milano, centrul financiar şi industrial al Cizmei, un oraş de unde se mişcă mare parte din economia Italiei.

    Jobul său actual are trei componente principale, potrivit lui Adrian Comăneci. Este vorba despre definirea strategiei de portofoliu (produse şi clienţi) şi a proiectelor pe termen lung care vor genera valoare adăugată atât pentru companie, cât şi pentru consumatorii, clienţii şi partenerii Mars. În al doilea rând este vorba de urmărirea implementării acestor proiecte, ca responsabil direct pentru unele dintre ele şi prin monitorizarea progresului şi impactului în business pentru celelalte – atât din punct de vedere financiar, cât şi operaţional. Şi poate cel mai important aspect este cel legat de dezvoltarea organizaţiei şi a persoanelor care vor pune umărul la creşterea Mars în anii ce vor urma – prin coaching, mentoring, training şi nu în ultimul rând selecţie şi recrutare.

    „O zi obişnuită la birou presupune o comunicare continuă cu colegii mei, pentru a înţelege ce funcţionează şi ce poate fi îmbunătăţit, pentru a învăţa unii de la alţii (…).” În acest rol, de CFO al Mars Italia, Adrian Comăneci spune că 80% din ceea ce realizează este prin alţi oameni şi mai puţin de 20% doar prin efortul său individual. 

    În prezent coordonează o echipă formată din 18 persoane, echipă pe care o descrie ca fiind foarte interesantă prin diversitatea ei – din punctul de vedere al experienţei, competenţelor şi aspiraţiilor personale şi profesionale.

    Înainte de a prelua poziţia actuală, Adrian Comăneci a ocupat timp de trei ani funcţia de CFO al Mars România, subsidiara locală a unui gigant care are în portofoliu branduri prezente în toată lumea, precum Twix, Snickers, Mars, M&M (ciocolată), Whiskas (mâncare pentru animale) sau Uncle Ben’s (orez). De circa doi ani, din portofoliu Mars fac parte şi brandurile de gumă de mestecat ale Wrigley. Tranzacţia dintre cei doi giganţi – Mars şi Wrigley – a debutat acum un deceniu, având o valoare de 23 mld. dolari.

    Mutarea a creat la momentul acela cel mai mare jucător din industria dulciurilor la nivel mondial. Mars deţinea 81% din Wrigley, producătorul gumelor Orbit, în timp ce restul de acţiuni erau controlate de miliardarul Warren Buffett prin fondul Berkshire Hathaway. În 2016, Mars a preluat şi restul de acţiuni şi a început integrarea businessurilor.

    Înainte de „era” Mars, care a debutat în 2014 în România, Adrian Comăneci a lucrat pentru compania din sectorul bunurilor de larg consum P&G, în cadrul companiei din domeniul petrolului Rompetrol, dar şi în sectorul de audit şi consultanţă.
    Se gândeşte să se întoarcă în România?

    „Întoarcerea în România a fost şi va fi mereu una dintre variante. Momentan nu există un moment bine definit deoarece dorim să luăm lucrurile pas cu pas şi să ne bucurăm de experienţa de familie pe care o trăim acum în afara ţării.” Executivul spune că există o vorbă în popor, „Nu aduce anul ce aduce ceasul”, aşa că revenirea ar putea fi peste o lună sau la fel de bine peste câţiva ani.

    „Un aspect important este că atât eu, cât şi soţia mea ne dorim ca la un moment dat să jucăm un rol activ în realizarea unui viitor mai bun pentru ţara noastră (nu mă refer la politică) şi probabil că întoarcerea noastră va fi mai uşoară atunci când vom identifica exact acest rol.”
    Cel mai dor le este de prieteni şi familie. Chiar la final de septembrie au fost în ţară şi au avut ocazia să se întâlnească cu persoane dragi. „Un moment special a fost duminică dimineaţa, înainte de a pleca spre aeroport, când patru familii şi trei generaţii s-au reunit într-o sufragerie primitoare din Pantelimon pentru a savura o cafea şi/sau o porţie de râsete şi voie bună.”  

    Cel mai puţin dor le este de lipsa spiritului civic şi a respectului reciproc care se poate observa zilnic la foarte mulţi dintre români. „Pare că în ADN-ul poporului român încă există o mutaţie care activează individualismul şi nepăsarea, şi doar printr-o educaţie de calitate vom găsi antidotul care să ne salveze.” O educaţie care începe de acasă, se cultivă la şcoală şi se defineşte de-a lungul întregii vieţi.

    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.
    Din punctul meu de vedere, educaţia reprezintă punctul de pornire pentru rezolvarea tuturor problemelor fundamentale cu care ne confruntăm. Şi nu mă refer doar la educaţia academică, ci şi la autocunoaştere şi dezvoltare personală, la acel proces prin care descoperim cine suntem cu adevărat, învăţam să ne iubim şi să ne respectăm pe noi înşine, pentru ca apoi să putem să-i iubim şi să-i respectăm pe cei din jurul nostru. Oamenii conştienţi respectă, iubesc şi schimbă în bine lumea din jurul lor.

    Când aţi venit ultima dată acasă? Ce s-a schimbat de când aţi plecat?
    Venim acasă cel puţin o dată la trei luni de zile, mai ales pentru a petrece împreună cu familia şi prietenii sărbătorile şi evenimentele importante. În “bula” în care trăim noi nu s-au schimbat foarte multe, însă la nivelul ţării se poate observa, din păcate, o segregare şi mai mare a categoriilor sociale, iar acest lucru nu cred că este benefic nimănui.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Suntem foarte norocoşi să trăim în Italia, o ţară extraordinar de frumoasă şi recunoscută pentru tradiţia şi calitatea culinară. Există multe zboruri din România (către Italia – n.red.) la preţuri accesibile, iar infrastrucura este foarte bună, aşa că vă invit cu toată căldura să descoperiţi Italia în mod direct. Noi locuim la 15 minute de Milano, într-o zonă verde şi liniştită (Milano 3), perfectă pentru familiile cu copii mici.