Tag: EAU

  • Aroganţă de miliardar. Pe ce lucru inutil a plătit 9 milioane de dolari

    Pentru miliardarii din Emiratele Arabe Unite maşina nu este completă fără o plăcuţă de înmatriculare cu o singură cifră, conform CNNMoney.com.

    Dezvoltatorul de proprietăţi Balwinder Sahni a dorit ca maşina sa să poarte pe plăcuţa de înmatriculare o singură cifră – 5. Şi-a dorit-o atât de mult încât a licitat pentru ea 33 de milioane de dirhami (9 milioane de dolari) într-o licitaţie realizată de Guvern la începutul acestei luni. A fost una dintre cele mai mari sume cheltuite pe un număr de înmatriculare, deşi mai mică decât cele 14 milioane de dolari înregistraţi în 2008 de omul de afaceri Abu Dhabi.

    Sahni a constatat că achiziţia i-a adus, de asemenea,  foarte multă atenţie şi spune că nu poate ieşi în public fără ca oamenii să nu-l oprească şi să-i ceară o fotografie. Pe de altă parte, restul nu sunt impresionaţi,  acuzându-l că  pierde banii pe nimic. „Oamenii comentează fără a mă cunoaşte, fără a şti ce tip de persoană sunt”, a declarat Sahni pentru CNNMoney. În completare, el s-a descris ca fiind „un om simplu”.

    Plăcile de o singură cifră împodobesc acum două dintre cele şase automobile Rolls Royce ale sale. Nu este prima dată când Sahni a cheltuit bani serioşi  pe o plăcuţă de înmatriculare. El a achiziţionat o plăcuţă cu Nr. 9 cu o sumă de 24,5 milioane de dirhami (6,7 milioane de dolari) la o licitaţie de anul trecut. Din moment ce Dubai nu percepe  impozit pe venit, Sahni consideră că achiziţiile sale constribuie mult la bugetul public.

    Autoritatea de Transport şi Drumuri din Dubai a refuzat să comenteze modul în care sunt cheltuite veniturile din licitaţiile de înmatriculare, în condiţiile în care organizează mai multe pe an. Sumele licitate ajunge frecvent la milioane de dirhami. 

  • Cel mai scump “5” din lume. De ce acest bărbat a plătit 9 milioane de dolari pe un număr de înmatriculare

    Pentru miliardarii din Emiratele Arabe Unite maşina nu este completă fără o plăcuţă de înmatriculare cu o singură cifră, conform CNNMoney.com.

    Dezvoltatorul de proprietăţi Balwinder Sahni a dorit ca maşina sa să poarte pe plăcuţa de înmatriculare o singură cifră – 5. Şi-a dorit-o atât de mult încât a licitat pentru ea 33 de milioane de dirhami (9 milioane de dolari) într-o licitaţie realizată de Guvern la începutul acestei luni. A fost una dintre cele mai mari sume cheltuite pe un număr de înmatriculare, deşi mai mică decât cele 14 milioane de dolari înregistraţi în 2008 de omul de afaceri Abu Dhabi.

    Sahni a constatat că achiziţia i-a adus, de asemenea,  foarte multă atenţie şi spune că nu poate ieşi în public fără ca oamenii să nu-l oprească şi să-i ceară o fotografie. Pe de altă parte, restul nu sunt impresionaţi,  acuzându-l că  pierde banii pe nimic. „Oamenii comentează fără a mă cunoaşte, fără a şti ce tip de persoană sunt”, a declarat Sahni pentru CNNMoney. În completare, el s-a descris ca fiind „un om simplu”.

    Plăcile de o singură cifră împodobesc acum două dintre cele şase automobile Rolls Royce ale sale. Nu este prima dată când Sahni a cheltuit bani serioşi  pe o plăcuţă de înmatriculare. El a achiziţionat o plăcuţă cu Nr. 9 cu o sumă de 24,5 milioane de dirhami (6,7 milioane de dolari) la o licitaţie de anul trecut. Din moment ce Dubai nu percepe  impozit pe venit, Sahni consideră că achiziţiile sale constribuie mult la bugetul public.

    Autoritatea de Transport şi Drumuri din Dubai a refuzat să comenteze modul în care sunt cheltuite veniturile din licitaţiile de înmatriculare, în condiţiile în care organizează mai multe pe an. Sumele licitate ajunge frecvent la milioane de dirhami. 

  • Când banii nu au nici o valoare. Viaţa copiilor super bogaţi din Dubai – GALERIE FOTO

    Cei mai bogaţi copii din Emiratele Arabe Unite duc o viaţă de poveste, scrie Business Insider. Ne putem da seama de acest lucru urmărindu-i pe Instagram după numele “Rich Kids of Dubai.”

    Ei postează imagini din excursii, yachturi private, apartamente luxoase din diferite hoteluri somptuoase, dar şi fotografii cu lei, aceştia jucând rolul animalelor de companie.

    Chiar şi celebrităţi precum Kim Kardashian şi Paris Hilton apar pe contul acesta. “Rich Kids of Dubai” este urmărit de 21.900 de persoane. Contul distribuie imagini postate pe Instagram cu hashtagul #richkidsofdubai.

  • Cele mai impresionante 10 hoteluri subacvatice

    10. Atlantis, Dubai, EAU

    9. Jules Undersea Lodge, Statele Unite

    8. The Manta Resort, Zanzibar

    7. The Utter Inn, Suedia

    6. Conrad Maldives Rangali Island, Maldive

    5. Hidropolis, Dubai, EAU

    4. Subsix at Niyama, Maldive

    3. Poseidon Undersea Resort, Fiji

    2. Lime Spa. Maldive

    1. Lovers Deep, zona Caraibe (submarin)

  • Câţi bani iţi trebuie dacă vrei să iţi petreci vacanţa în Dubai

    Pachetele turistice pentru Dubai au un preţ care porneşte de la 495 de euro, iar cheltuiala medie pentru o vacanţă în acest oraş al luxului este de 700 de euro de persoană pentru un sejur de o săptămână, potrivit Christian Tour. Cererea pentru vacanţe în Dubai a explodat în ultimii doi ani, în 2014 înregistrându-se creşteri de 200% faţă de anul anterior, transmit reprezentanţii aceleiaşi surse.  

    „În ultimii ani, Dubai şi Emiratele Arabe Unite au devenit o destinaţie tot mai interesantă şi pentru turiştii români. Cererea pentru această zonă a început să crească începând din 2013 şi a fost în continuă creştere până în prezent, în anul 2014 înregistrându-se un boom de pasageri. Numărul celor care au plecat prin Christian Tour a crescut în 2014 cu circa 200% faţă de anul anterior. Pentru prima parte a anului 2015, trendul a rămas ascendent”, declară Marius Pandel, CEO Christian Tour.

    Pachetele turistice pentru Dubai pornesc de la 495 de euro şi  cheltuiala medie de 700 de euro de persoană pentru un sejur de o săptămână, Dubaiul devine un lux accesibil pentru turiştii români, prin programele Pegas Holidays, brandul specializat în vacanţe de lux al Christian Tour.

    Prin Pegas Holidays, Christian Tour lansează în acest sezon şase pachete turistice pentru toate categoriile de turişti: Luxul Accesibil, Standard, Senior Voyage, Luxury, Winter Sun şi Revelion 2015-2016. Cei care vor să se bucure de luxul Dubaiului şi al Emiratelor la preţuri mai mici decât media au la dispoziţie programul Luxul Accesibil, care porneşte de la 495 euro de persoană şi include cazare la hoteluri de 3 stele aflate în oraş, pentru 7 nopţi, cu mic dejun inclus. Pachetele Standard încep de la 599 euro şi includ cazare la hoteluri de 4 stele situate în oraş sau pe plajă, cu mic dejun sau demi-pensiune.

    „Hotelurile din Dubai sunt foarte noi, pentru că infrastructura turistică s-a dezvoltat în ultimii 10 ani. De asemenea, multe dintre ele fac parte din lanţuri de hoteluri renumite (Hilton, Sheraton, Marriott, Golden Tulip etc.) şi respectă standardele impuse la nivel mondial. Hotelurile de 3 şi 4 stele sunt cele mai căutate de turiştii din Europa şi America, pentru că sunt echivalente unei categorii superioare din ţările lor de origine. Au servicii foarte bune, camere foarte mari, iar majoritatea au piscină pe acoperiş şi spa în interior”, precizează CEO-ul Christian Tour.

    Din datele celui mai mare tour operator de chartere din România, reiese că turiştii români care călătoresc în Dubai preferă hotelurile aflate în oraş, în apropiere de mall-uri şi de staţiile de metrou. Majoritatea cheltuiesc în jur de 700-750 de euro per sejur şi aleg minim 1-2 excursii opţionale. Printre cele mai căutate sunt turul oraşului Dubai, vizita la Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire din lume, un safari în deşert, cu cină şi spectacol tradiţional într-o oază, un prânz sau o cină la Burj al Arab, singurul hotel de 7 stele din lume, o plimbare cu bărcuţele tradiţionale „dhow”. Tarifele pentru excursii variază între 65 şi 175 euro de persoană.

    Perioada preferată a turiştilor români este şi cea ideală de călătorie: decembrie – februarie, când temperaturile sunt foarte plăcute, de circa 24°C. O „Antalya de iarnă”, Dubaiul oferă servicii similare pe nişa resorturilor all inclusive ca staţiunea turcească, din ce în ce mai mulţi români rezervându-şi sejururi şi în mai – iunie la plajă, în Abu Dhabi sau Ras al-Khaimah. Mai mult, proprietarii lanţurilor din Antalya încep să-şi construiască hoteluri pe plajele fine de pe coastele Emiratelor.

    Christian Tour, una din cele mai mari agenţii de turism din România, împreună cu toate companiile din grupul său, a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de 62 de milioane de euro, cifră care o clasează în topul agenţiilor de turism din România. Cu o istorie de 18 ani în piaţa de turism autohton, Christian Tour deţine în acest moment 30 de agenţii proprii în toată România, plus o filială la Chişinău şi cca. 168 de angajaţi, rămânând în continuare cel mai mare touroperator pe vacanţe de tip charter din România şi  lider de piaţă pentru numărul de turişti care au ales să călătorească cu acesta.

  • A cutreierat planeta şi a primit oferte de muncă din Emiratele Arabe Unite şi America, dar a ales a ales să se întoarcă în ţară pentru a conduce propriul complex turistic

    ” Alaska era liniştitoare, mai ales dimineaţa când ne duceam la micul dejun, şi, până veneau clienţii, ne savuram cafeaua pe ultima punte a vasului în timp ce traversam canalele dintre păduri“, îşi aminteşte cele mai plăcute momente petrecute pe vasul de croazieră Dan Mehedinţu, proprietarul şi managerul complexului turistic Laguna Verde.

    În cei patru ani în care a lucrat traversând oceanele a văzut mare parte din lume. „M-am certat cu toată familia, iar apoi am pornit pe un vas de croazieră“, îşi descrie Mehedinţu începutul experienţei în domeniul restaurantelor şi al vaselor de croazieră, în 2001. În acea perioadă era student în anul III la Facultatea de Finanţe-Bănci din cadrul ASE şi simţea că nu va continua în acest domeniu. Prin urmare, imediat ce a împlinit vârsta legală servirii de băuturi alcoolice a luat drumul mărilor şi oceanelor: „Aveam 21 de ani, câştigam 4.000 de dolari pe lună şi vedeam şi lumea“. Amuzat, îşi aminteşte că găsise o modalitate prin care să-şi facă viaţa mai uşoară: „Am găsit un job pe barcă în care trebuia să îi supraveghez pe chelnerii din barul personalului, astfel mi se permitea să mă trezesc la ora 11“.

    Soluţie pe care o consideră caracteristică stilului descurcăreţ al românilor, care găsesc întotdeauna o portiţă prin care să muncească mai puţin. În cei patru ani în care a lucrat pe vas, a strâns 60.000 de dolari: salariul era de 50 de dolari, iar restul de bani veneau din bacşiş, de la cei circa 4.000 de clienţi obişnuiţi cu servicii de lux.

    După ce s-a întors în ţară, Dan Mehedinţu şi-a cheltuit banii pe o maşină sport şi pe o casă şi a plecat să studieze în Elveţia la o şcoală de management hotelier. Şcoala presupunea un curs teoretic de şase luni şi un training practic în Washington, SUA, unde Mehedinţu a experimentat toate etapele muncii din industria HoReCa.

    A început cu spălatul vaselor şi bucătărie – pe care le numeşte un coşmar -, apoi cu gestionarea magaziei, până la marketingul şi contabilitatea unui restaurant. Managerii restaurantului de peste ocean i-au propus să lucreze acolo, dar a ales să se întoarcă în Elveţia pentru a-şi continua studiile cu obţinerea unei diplome de master, tot în domeniul managementului hotelier. Deşi oferta de la americani era încă valabilă, iar altele au continuat să vină, din Dubai, Vietnam sau Taiwan, Mehedinţu a mizat pe România pentru continuarea afacerii începute de tatăl lui, în acea perioadă o baltă de pescuit, aflată la 15 kilometri de Capitală. În prezent, afacerea Laguna Verde constă într-un restaurant cu specific pescăresc, căsuţe din lemn şi o vilă pentru cazare, pontoane prevăzute cu instalaţii de iluminare destinate pescuitului, dar şi hidrobiciclete, bărci, skijet sau caiac- canoe – cu o valoare totală de jumătate de milion de euro, potrivit unui interviu anterior acordat Business Magazin.  

     

  • Emiratele Arabe Unite, model pentru economia autohtonă

    Economia Emiratelor Arabe Unite va creste cu aproximativ 5% in 2014, dupa cum arata cea mai recenta evaluare a riscului de tara realizata de Coface. Mediul de afaceri din Emiratele Arabe Unite a fost, de asemenea, evaluat la A3, luand in considerare un numar de factori, cum ar fi disponibilitatea rapoartelor pentru companii, increderea si eficienta sistemului juridic. Dupa o contractie de aproximativ 5% in 2009, economia Emiratelor Arabe Unite s-a redresat treptat, inregistrand rate de crestere de 5,2% in 2013.

    La inceputul acestui an, Dubai a reusit sa-si refinanteze, in conditii favorabile, datoriile scadente (in jur de 20 MLD USD) cu Abu Dhabi si banca centrala a Emiratelor Arabe Unite. Cu toate acestea, povara datoriei intregului sector public in Dubai este in continuare foarte mare, cu sume semnificative care devin scadente in urmatorii ani (aproape 40 MLD USD intre 2015 si 2017).

    Introducerea, de catre autoritati, a masurilor de reglementare, cu scopul de a evita un alt balon imobiliar este, de asemenea, promitatoare pentru economia tarii. In plus, introducerea legii pentru o noua companie, care va reforma treptat guvernanta corporativa, este privita ca un progres major. Cu toate acestea, exista inca loc pentru imbunatatiri, avand in vedere ca sunt rareori disponibile conturile financiare ale companiei – cu exceptia celor din grupuri internationale de mari dimensiuni.

    Sectorul petrolier: contribuabil esential la cresterea economica

    Emiratele Arabe Unite produc 3,5% din cantitatea de petrol brut din lume, reprezentand 7% din rezervele dovedite si se afla pe locul 7 in lume si pe 4 in tarile OPEC. In 2013, sectorul petrolier a reprezentat o treime din PIB si exporturile de petrol au fost de aproximativ o treime din totalul exporturilor. Finantele publice din Emiratele Arabe Unite raman foarte dependente de veniturile din petrol, in ciuda unei economii in curs de diversificare. Petrolul a reprezentat aproape 80% din veniturile fiscale in 2013. Principalele riscuri in acest sector sunt dependenta de profitabilitate a companiilor pe baza subventiilor guvernamentale si echilibrarea ofertei si a cererii tarii cu petrol. Conflictele regionale pot reprezenta, de asemenea, o sursa de risc.

    Sectorul agro-alimentar: dependenta mare de importuri

    Sectorul agro-alimentar devine din ce in ce mai important in Emiratele Arabe Unite, in conformitate cu populatia in crestere si venitul pe cap de locuitor. Tara, care reprezinta 20% din consumul total de produse alimentare din tarile Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), al doilea cel mai mare consumator dupa Arabia Saudita. De asemenea, este al doilea mare producator de alimente din CCG. Cu toate acestea, terenul arabil existent este limitat si climatul nu este unul foarte favorabil agriculturii. Guvernul sustine agricultura si industria de prelucrare a produselor alimentare. Dependenta mare de importurile de alimente creeaza un risc de tara, in cazul in care apare un deficit in aprovizionarea cu alimente. Controlul guvernului asupra preturilor la alimente ar putea, de asemenea, sa cantareasca negativ asupra marjelor de profit ale corporatiilor.

     

    Sectorul comertului cu amanuntul: mediu favorabil pentru expansiune, cu riscuri limitate

     

    Comertul cu amanuntul este unul dintre sectoarele cu cea mai rapida crestere din Emiratele Arabe Unite, sustinut de bogatia in crestere, sustenabilitatea economica si consumul intern puternic. Faptul ca EAU nu au fost afectate de turbulentele politice din lumea araba, a transformat tara intr-o destinatie turistica mai populara, care, de asemenea, a contribuit la extinderea sectorului. Concurenta si preturile in crestere la cazare, hrana, transportul, educatia si chiriile pot fi considerate riscuri majore pentru activitatea de retail – dar aceste riscuri raman limitate.

     

  • Franţa efectuează primele zboruri de recunoaştere în Irak: ”Este un context de o gravitate excepţională”

    “Începând din această dimineaţă, primele zboruri de recunoaştere vor avea loc cu acordul autorităţilor irakiene şi al celor din Emirate”, a declarat ministrul la baza Al-Dhafra unde se află aproximativ 200 de militari, între care şi piloţi pe avioanele de luptă Rafale.

    La scurt timp după aceea, două avioane au decolat la interval de câteva minute unul de celălalt de la această bază, a constatat un jurnalist al AFP.

    Le Drian a subliniat că vizita sa are loc într-un “context de o gravitate excepţională”.

    El a amintit vizita în Irak, vineri, a preşedintelui François Hollande, care a anunţat disponibilitatea Franţei de a contribui politic şi militar la găsirea unei soluţii la această criză, la solicitarea autorităţilor de la Bagdad.

    “Prin urmare, fiţi gata să interveniţi”, le-a declarat ministrul francez militarilor staţionaţi la Al-Dhafra, bază situată la 30 de kilometri sud-vest de Abu Dhabi.

    Avionul Falcon la bordul căruia se afla ministrul a aterizat la această bază unde sunt staţionaţi militari francezi, precum şi şase Rafale, un avion de realimentare Boeing C-135 şi un avion de recunoaştere Atlantique al marinei franceze.

    Circa 750 de militari francezi sunt dislocaţi în Emiratele Arabe Unite, un aliat apropiat al Franţei în Golful Persic.

    Le Drian se va întâlni cu prinţul moştenitor din Abu Dhabi, şeicul Mohammed ben Zayed al Nahyane, pentru a-i explica rolul jucat de Franţa în cadrul coaliţiei internaţionale antijihadiste.

    Întrevederile se vor referi nu numai la Irak, ci şi la Libia. Ulterior, ministrul va merge în Egipt.

    Vizita sa în cele două ţări are loc într-un moment în care reprezentanţii a circa 20 de ţări se reunesc luni la Paris pentru a-şi defini rolurile în coaliţia internaţională dorită de Washington pentru a combate extremiştii din cadrul SI, care au executat un nou ostatic.

    Decapitarea unui britanic, revendicată sâmbătă de această grupare, a întărit hotărârea comunităţii internaţionale de a eradica jihadiştii, care controlează teritorii vaste din Irak şi Siria.

     

  • Care este cea mai scumpă plăcuţă de înmatriculare din lume?

    Bărbatul a plătit 13.7 milioane qatari riyal (3.7 milioane dolari) pentru a avea numărul de înmatriculare “55555”.

    Licitaţia, desfăşurată pe 4 mai, a început de la suma de 1 milion de dolari. Nu este însă cel mai scump număr de înmatriculare achiziţionat vreodată, relatează gulfnews.com.

    În 2008, omul de afaceri Saeed Abdul Gafour Khouri, din Emiratele Arabe Unite, a plătit la Abu Dhabi echivalentul a 14 milioane dolari pentru dreptul de a folosi  plăcuţa de înmatriculare inscripţionată “1”.

  • SIVECO Romania deschide un nou birou comercial în Turcia, la Ankara

    Primul contract important al SIVECO in Turcia, cel pentru dezvoltarea si implementarea sistemului computerizat NCTS – New Computerized Transit System – la Autoritatea Nationala Vamala din Turcia, a fost demarat in anul 2009. Sistemul IT destinat vamilor consta intr-o suita de aplicatii interoperabile, integrate si accesibile, care faciliteaza schimbul electronic de date in cadrul proceselor vamale de baza.

    Acesta ajuta la cresterea eficientei procedurilor de tranzit, la prevenirea si detectarea fraudelor, accelerarea si securizarea operatiunilor desfasurate in cadrul unei proceduri de tranzit, imbunatatirea comunicarii si coordonarii intre administratiile vamale.

    In 2012, International Project Management Association (IPMA), una dintre cele mai respectate autoritati in managementul de proiect, a desemnat SIVECO Romania Finalista la categoria “Proiecte de dimensiuni medii” pentru solutia de eCustoms dezvoltata si implementata la Autoritatea Nationala Vamala din Turcia.

    “SIVECO este prezenta in Turcia cu solutia eCustoms implementata la Autoritatea Nationala Vamala, insa intentionam sa demaram noi proiecte de eGoverment prin implementarea solutiilor de eLearning, eAgriculture, eHealth, Customized Application Development, Enterprise Resources Planning (ERP). Proiectele vor fi implementate in colaborare cu parteneri locali importanti, iar in activitatile sucursalei se vor implica atat angajati romani, cat si resurse locale, angajate pe baza proiectelor derulate.

    Este notabil interesul comercial al furnizorilor globali de tehnologie pentru proiectele educationale din Turcia, tara cu una dintre cele mai consistente investitii IT din lume alocate educatiei”, spune Marian Murgulet, Directorul General SIVECO Turcia.

    De peste doua decenii, SIVECO desfasoara proiecte complexe de eLearning, eHealth, eCustoms si Credit Bureau in Emiratele Arabe Unite, Azerbaijan, Turcia, Republica Moldova, Bulgaria, Kazahstan, Algeria, Serbia, Arabia Saudita, Cipru, Macedonia, Bahrein, Kuweit, Egipt, Oman, Maroc, Belgia, Luxemburg, Belarus.

    “Expansiunea internationala a companiei, accelerata in ultimii 8 ani, a condus la realizarea a peste 30% din cifra de afaceri din export de know how, solutiile de eLearning detinand preponderenta. Avem semnate deja contracte multianuale de informatizare. Din punct de vedere financiar, vizam o crestere la 50% a ponderii exporturilor in cifra de afaceri a companiei”, spune Irina Socol, Presedinte si Director General SIVECO Romania.