Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.
Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo. Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.
Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.
„Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”
Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.
În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.
Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.
„Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).
„Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.
Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
„În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
„Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
„În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
„Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea.
Tag: dubai
-
Drumul invers în design – VIDEO
-
Staţii de autobuz ca în Dubai, într-o comună din Prahova; oamenii se plâng de calitatea maşinilor | FOTO
Primarul comunei Brazi, Leonaş Radu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că au fost montate 11 staţii de autobuz, după modelul celor din Dubai, dar acestea nu sunt încă funcţionale.
„Sunt 11 staţii de autobuz în total. Nu e făcută recepţia. Aşteptăm să montăm contorul de energie electrică şi vor fi funcţionale”, a declarat Leonaş Radu.
Acesta a precizat că staţiile sunt ultramoderne, au aer condiţionat pentru vară, dar şi calorifere pentru ca oamenilor să nu le fie frig iarna.
-
Povestea designerului vestimentar care a lăsat Parisul pentru Bucureşti
“Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.
Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo.Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.
Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.
„Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”
Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.
În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.
„Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).„Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.
Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
„În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
„Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
„În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
„Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea.
Cum şi cât durează să pregăteşti o colecţie pentru Paris Fashion Week
În colecţia de vară 2019 care a avut loc la Paris Fashion Week, Elena Perseil a prezentat aproape 40 de articole – mai ales rochii. Potrivit ei, durează aproximativ şase luni să pregăteşti o colecţie nouă fiindcă durează primirea materialelor comandate; coaserea lor propriu-zisă poate să se întindă pe parcursul a trei săptămâni – o lună. Conceperea aticolelor durează aproximativ şase luni. -
Adrian Vasiliu, general manager Orientul Mijlociu şi Africa pentru Johnson & Johnson Vision Care: “Trebuie să te comporţi civilizat şi responsabil oriunde te-ai afla”
Adrian Vasiliu
Funcţie: general manager Orientul Mijlociu şi Africa pentru Johnson & Johnson Vision Care
Oraş de reşedinţă: Dubai, Emiratele Arabe UniteDe ce anume vă e cel mai dor din România?
De familia şi prietenii rămăşi în ţară. De aceea, fiecare reîntoarcere în ţară este foarte aglomerată, încercând să revăd şi să mă reconectez cu cât mai mulţi oameni apropiaţi.Dar, la polul opus, cel mai puţin dor?
Nu am lucruri sau obiceiuri care îmi displac şi care sunt specifice doar României. Atitudinile sau situaţiile neplăcute nu au frontiere, pot fi mai prezente totuşi într-un anumit context sau moment dat. În plus, atunci când sunt legate de ţara ta, te dor mai tare. Trebuie să te comporţi civilizat şi responsabil oriunde te-ai afla şi să-i fereşti pe cât posibil pe cei dragi ţie de răul care există peste tot în lume.Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătătitţe în România
În primul rând sistemul educaţional, pentru că de acolo începe totul, dacă dorim să construim o societate bazată pe meritocraţie şi valori comune. Sistemul de sănătate îmi vine imediat după aceea în minte, în special din cauza experienţei avute în România, precum şi datorită posibilităţii pe care o am în poziţia actuală de a compara diverse sisteme de sănătate din lumea întreagă. Protecţia mediului înconjurător încheie acest clasament restrictiv, pentru că sunt multe alte lucruri de îmbunătăţit în ţara noastră. Pe de altă parte, aş dori să subliniez că aceste trei lucruri nu sunt specifice României, toate ţările lumii sunt confruntate cu aceste provocări şi sunt capabile să le răspundă în măsură diferită. Nu există ţări imune la provocările societăţii contemporane: capacitatea de a le răspunde pozitiv este ceea ce face diferenţa între diversele grade de dezvoltare ale unei ţări anume.Un portofoliu cât jumătate de lume: Au trecut deja 23 de ani de când executivul român Adrian Vasiliu lucrează în diverse companii multinaţionale − fie în România, fie în străinătate. Prima relocare în afara graniţelor ţării avea loc în 2005, însă de atunci cariera l-a mai adus înapoi de câteva ori. Acum locuieşte în Dubai şi se ocupă de un portofoliu de peste 100 de ţări, din poziţia sa de responsabil pentru divizia de dispozitive medicale pentru îngrijirea şi corectarea vederii a gigantului american Johnson & Johnson.
„Mi-am început cariera la Procter & Gamble (FMCG), am continuat mai apoi la Diageo (companie domeniul băuturilor alcoolice), Nestlé (FMCG), GlaxoSmithKline (farma şi FMCG) şi acum la Johnson & Johnson (farma şi FMCG).” Aşa rezumă executivul cariera sa de aproape un sfert de secol. Mai exact, a acumulat experienţă în industria produselor de larg consum, a produselor farmaceutice, iar acum în cea a dispozitivelor medicale.
„Am început să lucrez încă din perioada studenţiei, în departamentul comercial, promovând produsele P&G în jumătate din Bucureşti, către diverse magazine de cartier, preponderente (în comerţul românesc – n.red.) în perioada premergătoare marilor lanţuri comerciale internaţionale.” Şi-a continuat cariera coordonând prima echipă de key accounts a P&G pentru zona balcanică, apoi conducând departamentul de strategie şi planificare comercială. Au urmat ulterior o serie de poziţii de director general în afara ţării şi în ţară − în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu − pentru companiile şi industriile sus-menţionate.
„În clipa de faţă sunt responsabil pentru divizia de dispozitive medicale pentru îngrijirea şi corectarea vederii a companiei Johnson & Johnson pentru zona Orientul Mijlociu şi Africa şi locuiesc în Dubai.” Prima relocare în afară României a avut loc în 2005, în Elveţia, la sediul P&G din Geneva. „Plecarea mea din ţară are legătură cu dezvoltarea carierei şi nu s-a dorit niciodată a fi definitivă.” Pe de altă parte, după cum recunoaşte chiar el, pentru cineva cu profilul şi experienţa sa profesională, există mult mai multe oportunităţi internaţionale de dezvoltare a carierei decât cele oferite doar de piaţa muncii din România. „Doresc să continuu să îmi dezvolt cariera pe plan internaţional, inclusiv în România, iar în acest sens am preferinţe, dar nu am restricţii personale pentru nicio ţară anume, cu excepţia celor marcate de războaie sau crize interne severe.” În ultimii 13 ani, Adrian Vasiliu s-a întors de două ori să lucreze în România, cu Diageo şi GSK, şi, spune el, este posibil să se întâmple acelaşi lucru şi în viitor. Timp de un an, între 2014 şi 2015, el a condus din poziţia de general manager distribuitorul de medicamente al GSK din România, vândut ulterior.
Deşi apoi cariera l-a purtat către Orientul Mijlociu şi Africa, se întoarce periodic în ţară. Ultima dată a venit în iunie şi afirmă că se va întoarce în luna noiembrie a acestui an. Vine cam de două-trei ori pe an acasă, aşa că „schimbările care au loc le percep gradual, rămânând destul de conectat la ceea ce se întâmplă în România”.
Când vine vorba despre întoarcerea pe termen mai lung în ţară, Adrian Vasiliu spune că cel mai probabil ar face-o, dar tot ca angajat, nu ca antreprenor, deşi filosofia sa de lucru este aceea de a-şi păstra spiritul antreprenorial şi a considera fiecare afacere pe care o conduce ca propria lui afacere. Momentan însă, el locuieşte în Dubai (Emiratele Arabe Unite), un oraş al viitorului. Care sunt diferenţele dintre cele două pieţe?
„Oraşul Dubai se bucură de una dintre cele mai bune infrastructuri rutiere din lume, iar transportul terestru se face aproape exclusiv pe autostrăzi şi şosele.” Clima joacă şi ea un rol important, mersul pe jos nu este popular, aproape toată lumea conduce o maşină. Şi totuşi, traficul din Dubai este incomparabil mai bun decât cel din Bucureşti, spune executivul. „Pe de altă parte, când vin în ţară mă deplasez în special pe jos şi îmi face mare plăcere să bat oraşul la pas, indiferent de anotimp.” Dubaiul este un oraş turistic prin excelenţă, a patra destinaţie turistică urbană a lumii, după Bangkok, Paris şi Londra, aşa că scena culinară este extrem de diversă. Găseşti o ofertă consistentă pentru toate gusturile şi buzunarele, cu influenţe din toate colţurile lumii, remarcă Vasiliu.
„Serviciile oferite sunt, de asemenea, excepţionale, clientul este peste tot pe primul loc şi întotdeauna are dreptate.” Bucureştiul este mult mai puţin turistic, prin comparaţie, dar are suficiente restaurante unde se mănâncă foarte bine, alături de prieteni dragi. Dar experienţa lui Adrian Vasiliu nu se limitează la cele două ţări amintite − Emiratele Arabe Unite şi România. „Îmi desfăşor activitatea într-o zonă geografică largă, cu peste 100 de ţări aflate în diverse stadii de dezvoltare, de la cea mai bogată ţară din lume (Qatar) la cea mai săracă (Congo).”
Ce presupune jobul său actual? Distribuţia şi vânzarea de dispozitive medicale pentru îngrijirea şi corectarea vederii. Felul în care abordează problemele legate de îngrijirea şi corectarea vederii diferă în funcţie de situaţia socio-economică a fiecăreia dintre ţări. „Ceea ce rămâne constant este intenţia noastră de a pune pacientul pe primul loc, indiferent de situaţia în care se află.”
-
De ce importă Dubai nisip. “Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip”
„Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip. Lucrez de peste 20 de ani în sectorul dedicat mediului înconjurător, dar nu mă aşteptam ca nisipul să fie o resursă atât de disputată”, a declarat Pascal Peduzzi, cercetător în cadrul Naţiunilor Unite.
Peduzzi se afla în Jamaica în urmă cu şase ani studiind eroziunea plajelor când localnici i-au spus că oamenii mafiei locale veneau pe plajă în mijlocul nopţii şi luau nisip cu sacii, informează BBC.
Piaţa de nisip şi pietriş din SUA a fost evaluată la 8.3 miliarde de dolari anul trecut, potrivit USGS. Iar cererea pentru nisip va creşte cu până la 5.5% în fiecare an până în 2018, conform unui raport din decembrie 2014 al Freedonia Group.
Cererea de nisip a crescut foarte mult în special în China şi India. Dezvoltările de clădiri noi, baraje, poduri şi drumuri în China au crescut foarte mult cererea pentru nisip. De fapt, s-a utilizat mai mult nisip în China în ultimii patru ani decât a folosit SUA în ultimul secol, potrivit lui Peduzzi.Nisipul este utilizat ca material de construcţii încă din anul 3500 î. Ch. Iar odată cu boom-ul global din construcţii şi cererea de nisip a explodat. În 2014 aproximativ 196 milioane de tone de nisip şi pietriş au fost utilizate pe glob, potrivit US Geological Survery. După apă, nisipul este cea mai folosită resursă naturală. Acesta se regăseşte în filtre, ecrane de smartphone-uri şi chiar pasta de dinţi.
Chiar şi Emiratele Arabe Unite au importat nisip, pietriş şi pietre în valoare de 456 milioane de dolari în 2014, potrivit Naţiunilor Unite. De ce? Deşi Dubaiul se află în inima deşertului, nisipul de acolo nu poate fi folosit la construcţii deoarece este mult prea fin.
În State cererea de nisip a crescut foarte mult din cauza fracturării hidraulice (fracking) pentru că prin această tehnologie de foraj este utilizată foarte multă apă, nisip şi chimicale. Din 2011 până în 2014, cererea de nisip pentru fracking a crescut de la 24 milioane de tone la 59 milioane de tone, însă a scăzut la 50 milioane de tone în 2015.
Plajele de pe glob s-au micşorat cu 40 de metri din 1968 până în 2008, este de părere Pascal Peduzzi.
„Încă avem foarte mult nisip, dar pentru că îl utilizăm atât de mult nisipul ar putea deveni o resursă pe cale de dispariţie. Nu spun că nu ar mai trebui să folosim nisip, ci doar să fim mai conştienţi în utilizarea acestuia”, spune Peduzzi.
-
Apare o nouă staţiune de lux pe litoralul din România, o destinaţie ca în Dubai la Marea Neagră
Guvernul a dat undă verde pentru apariţia unei staţiuni de lux pe litoral. „New Costineşti” este proiectul care ar urma să pună pe hartă o destinaţie ca în Dubai la Marea Neagră. Proiectul a fost inclus de Guvern în lista de obiective strategice. În prezent, cele 800 de hectare pe care autorităţile vor să le folosească sunt în pustietate, în mijlocul unor câmpuri dintre staţiunile Costineşti şi 23 August.
După ce am trecut de mănăstirea Schitu, am ajuns pe un drum de piatră, paralel cu marea. La aproximativ 100 de metri distanţă este ţărmul.
Destinaţia: viitoarea staţiune cu care se va mândri România. Momentan, doar pe hârtie, pentru că dezvoltarea „New Costineşti” abia a fost aprobată în ultima şedinţă de Guvern, alături de alte proiecte precum Linia ferată de mare viteză Bucureşti – Cluj Napoca sau mărirea Portului Constanţa. Iar planurile sunt măreţe: construcţia a patru resorturi de lux, 8 hoteluri de 5 stele, practic, o oază de relaxare şi servicii pe o suprafaţă de 800 de hectare.
În prezent, zona nu este exploatată, ba chiar, este sălbatică, aşa cum le place multor oameni care vin vară de vară între Costineşti şi 23 August. Doar trenurile care leagă Constanţa de sudul litoralului mai sparg liniştea din zonă. Unii turişti nu prea sunt încântaţi de proiectul autorităţilor.
După ce traversează câmpurile din zonă, turiştii găsesc un loc inedit şi puţin cunoscut în acest moment. Aici, plajele sunt sălbatice, ţărmul este abrupt, iar marea are o culoare specială.
Aurelian Marin, consultant în turism: Litoralul românesc încă are nevoie de 30-40 de hoteluride calibru pentru a avea viitor, în continuare, mare parte din hotelurile de pe litoral sunt totuşi hoteluri vechi.
Chiar dacă planurile au fost aprobate la Bucureşti, autorităţiile locale nu ştiu nimic.
Mariana Dolana, consilier Primăria Costineşti: Nu a venit nimeni! Nimeni nu ne-a băgat în seamă, pe nimeni nu a interesat nimic. Astea sunt vorbe, nu e greu să scrie pe hârtie. Nu ştiu dacă o să ajungem noi ca-n Dubai, în Grecia, scrie digi24.ro
-
Geniul care transformă orice element stradal în artă – GALERIE FOTO – VIDEO
Bob refuză să accepte lumea aşa cum este, ci încearcă în permanenţă să o reinventeze. Astfel, înarmat cu tuburi de vopsea şi multă imaginaţie, el a dat viaţă unor elemente stradale obişnuite, iar rezultatele sunt mai mult decât spectaculoase.
-
Sectorul imobiliar în era digitală: Dubai vrea ca 25% dintre clădirile noi să „construite” prin imprimante 3D până în 2025
Dubai duce utilizarea imprimantelor 3D la un alt nivel şi vrea ca 25% dintre clădirile noi construite să fie realizate cu ajutorul imprimantelor 3D până în 2025, potrivit platformei Forumului Economic Mondial.
Mutarea face parte dintr-o strategie ambiţioasă bazată pe imprimante 3D, anunţată în 2016 de Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte şi prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite.
Strategia ar trebui să reducă costurile cu personalul cu până la 70% şi să reducă costurile cu până la 90% în mai multe sectoare ale ţării, potrivit Fundaţiei pentru Viitorul Dubaiului.
Poate mai important, construcţiile pe baza imprimantelor 3D au potenţialul de a ajuta la rezolvarea crizei oamenilor fără adăpost în contextul global în care oamenii locuiesc din ce în ce mai mult în apropierea oraşelor.
Naţiunile Unite estimează că până în 2030, lumea va avea 41 de mega-oraşe cu peste 10 milioane de locuitori fiecare.
Emiratele Arabe Unite au testat tehnologia pentru prima dată în anul 2016, când au inaugurat prima clădire consturită cu ajutorul tehnologiei.
Clădirea, intitulată „Biroul Viitorului” a fost creată cu o imprimantă 3D care avea un braţ robotic de şase metri înălţime şi 12 metri lăţime.
Forţa de muncă necesară a constat în: un tehnician care să supravegheze imprimanta, şapte oameni să instaleze clădirea la locul potrivi şi o echipă de 10 electricieni şi specialişti care să gestioneze asectele mecanice şi electrice ale proiectului.
-
Ambiţia Dubaiului pentru piaţa de construcţii: Peste 25% din clădirile noi ar trebui să fie printate 3D până în 2025
Mutarea face parte dintr-o strategie ambiţioasă bazată pe imprimante 3D, anunţată în 2016 de Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte şi prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite.
Strategia ar trebui să reducă costurile cu personalul cu până la 70% şi să reducă costurile cu până la 90% în mai multe sectoare ale ţării, potrivit Fundaţiei pentru Viitorul Dubaiului.Poate mai important, construcţiile pe baza imprimantelor 3D au potenţialul de a ajuta la rezolvarea crizei oamenilor fără adăpost în contextul global în care oamenii locuiesc din ce în ce mai mult în apropierea oraşelor.Naţiunile Unite estimează că până în 2030, lumea va avea 41 de mega-oraşe cu peste 10 milioane de locuitori fiecare.Emiratele Arabe Unite au testat tehnologia pentru prima dată în anul 2016, când au inaugurat prima clădire consturită cu ajutorul tehnologiei.Clădirea, intitulată „Biroul Viitorului” a fost creată cu o imprimantă 3D care avea un braţ robotic de şase metri înălţime şi 12 metri lăţime.








