Tag: disponibilizari

  • DISPONIBILIZĂRILE de la CFR Marfă pot începe. Guvernul a aprobat plata venitului de completare

     Distribuirea banilor a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Executivului, prin hotărâre.

    Pentru cei 2.500 angajaţi care vor fi disponibilizaţi, Ministerul Transporturilor a calculat un necesar financiar, aferent doar acestui an, pentru venitul de completare de 16,9 milioane lei.

    “Venitul lunar de completare va fi acordat celor 2.500 de persoane disponibilizate de la CFR Marfă, urmare aplicării planului de disponibilizare, aprobat de conducerea acestei societăţi. Concedierea salariaţilor CFR Marfă se va face începând cu luna iulie 2014 şi este necesară alocarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumei totale de 67,6 milioane lei, din care în anul 2014 suma de 16,9 milioane lei”, se arată în proiectul elaborat de minister.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Disponibilizări la CFR Marfă: 2.500 de angajaţi rămân fără loc de muncă

     Ministrul Transporturilor, Dan Şova, s-a întâlnit joi cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale, care au cerut informaţii actualizate privind stadiul procesului de privatizare a SNTFM CFR Marfă SA şi situaţia arieratelor.

    “Ministrul Dan Şova a prezentat oficialilor faptul că în data de 28 martie 2014, conform angajamentului către FMI, Consiliul de Administraţie al CFR Marfă a demarat procedurile de disponibilizare a unui număr de 2.500 de salariaţi. De asemenea, ca măsuri pentru reducerea arieratelor, până la sfârşitul lunii martie au fost compensate creanţele CET-urilor în suma de 87,4 milioane lei, a fost casat şi valorificat materialul rulant şi ieşit din exploatare, au fost încheiate contracte noi şi au încetat prestaţiile către clienţii care au arierate la CFR Marfă. Ministrul Dan Şova a supus atenţiei reprezentanţilor organismelor financiare internaţionale faptul că, la ora actuală, CFR Marfă nu înregistrează arierate la bugetul general consolidat şi nici la furnizorii de energie”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Mănescu: Disponibilizări la companii, doar după discuţii cu sindicatele. Acum focusul este pe buget

     “În momentul acesta nu există un plan de disponibilizări. Sigur, zvonurile pot apărea din toate direcţiile, cum ne-am obişnuit. În momentul în care se va face sau va exista un plan de disponibilizări va exista doar după ce vom discuta cu partenerii sociali, cu sindicatele. Nu există plan de disponibilizări care să nu trebuiască să fie discutat cu sindicatele.

    Din câte ştiu, încă nu am ajuns la acel subiect. Avem o altă prioritate – bugetul pe 2014, planurile de dezvoltare a companiilor, cred că sunt foarte importante, mult mai importante, până să ajungem să reorganizăm mai avem. Trebuie întâi să le punem pe picioare”, a spus Mănescu la Mediafax Talks about Aviation.

    Ea a răspuns astfel la întrebarea dacă există planuri de disponibilizări la companiile feroviare în afară de CFR Marfă, sau la Tarom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR Marfă va disponibiliza anul viitor dintre angajaţi. Aceştia vor primi venit lunar de completare

     În luna august, când CFR Marfă era în proces de privatizare, Guvernul a decis că venitul lunar de completare pentru sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi din companii de stat până la găsirea unui nou loc de muncă nu va mai fi acordat tuturor, ca până în prezent, ci doar salariaţilor concediaţi colectiv din anumite companii, printre care CFR S.A. şi CFR Călători, nu şi CFR Marfă.

    Prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul va aproba însă o excepţie şi va decide ca acest venit de completare să fie acordat şi persanelor care urmează să fie disponibilizate de la CFR Marfă.

    “În baza angajamentelor asumate cu organismele financiare internaţionale, CFR Marfă este angajată în procesul de privatizare până în luna mai 2015, fapt pentru care în cursul anului 2014 această societate va efectua disponibilizări colective de personal. Se propune exceptarea CFR Marfă SA de la prevederile articolului 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 29/2013 (în baza căreia disponibilizaţii CFR Marfă nu ar mai primi venit de completare-n.r.), astfel încât persoanele disponibilizate să beneficieze de venit lunar de completare. Această măsură este menită să atenueze tensiunile sociale ce pot fi determinate de disponibilizările colective efectuate de către CFR Marfă”, arată Guvernul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Restructurări de personal la agenţia Reuters

    Grupul media Thompson Reuters Corporation a decis reducerea cu cinci la sută a personalului editorial al agenţiei Reuters, la nivelul tuturor filialelor, măsura urmând să fie aplicată începând din noiembrie, relatează publicaţia Wall Street Journal. Redactorul-şef al agenţiei Reuters, Stephen Adler, le-a transmis angajaţilor această decizie miercuri dimineaţă, potrivit unor surse citate de publicaţia americană.

    Informaţia a fost confirmată de directorul de comunicare al grupului media, Barb Burg. “Pentru simplificarea şi facilitarea activităţilor editoriale ale agenţiei Reuters, vom face unele modificări care se vor concretiza într-o echipă redacţională uşor redusă”, a declarat Barb Burg pentru AFP.

    Potrivit Wall Street Journal, agenţia Reuters are o echipă editorială formată din aproximativ 2.800 de angajaţi la nivel global, astfel că reducerea de personal va fi de circa 140 de jurnalişti. Măsura va fi aplicată de luna viitoare, a precizat Stephen Adler.

    Informaţiile au apărut la o zi după ce James Smith, preşedintele grupului media Thomson Reuters, a anunţat o reconfigurare a activităţilor companiei. Smith a avertizat că procesul de restructurare va necesita adoptarea unor “decizii dure”. Nu este clar dacă vor exista disponibilizări în alte divizii ale companiei. Grupul Thomson Reuters are aproximativ 60.000 de angajaţi, fiind organizat din anul 2011 în patru divizii: Compania pentru operaţiuni financiare şi de risc (care include servicii financiare, servicii adresate companiilor şi activităţile media), Divizia juridică (firmele Westlaw şi Carswell, specializate în baze de date şi servicii de căutare online adresate avocaţilor şi consilierilor juridici), Divizia de ştiinţă şi proprietate intelectuală şi Serviciul pentru date fiscale şi contabile.

     

     

  • Transelectrica ar putea DISPONIBILIZA 300-400 de angajaţi, în următorii ani

    “Urmează o perioadă de negociere inclusiv a programelor de investiţii, iar măsura în care vom reuşi să concretizăm aceste lucruri în perioada imediat următoare va fi şi măsura în care personalul se va reduce. Răspunsul este foarte simplu: O staţie cu tehnologie veche necesită doi oameni pe schimb, o staţie care este complet automatizată nu are nevoie de personal, poate de un anumit personal de pază şi supraveghere. Deci, există o corelaţie aproape directă între nivelul de personal operativ pe care îl avem şi ritmul în care realizăm programul de investiţii. Per total, în baza planului de investiţii pe care îl avem, mă refer la întregul mandat, vorbim potenţial de o reducere de ordinul a 300 – 400 de persoane, dar este vorba de întregul orizont de timp şi în măsura în care întregul plan de investiţii se realizează”, a afirmat, miercuri, Bucătaru într-o întâlnire cu investitorii şi analiştii pentru prezentarea rezultatelor financiare înregistrate de companie în primul semestru.

  • Salariaţii disponizaţi ai Poştei vor primi plăţi compensatorii de 7,4 milioane de lei

     Înainte de aplicarea măsurilor de disponibilizare colectivă, compania avea puţin peste 32.000 de salariaţi.

    “Drepturile cuvenite salariaţilor disponibilizaţi (11% din numărul total al angajaţilor Poştei Române – n.r.) se vor acorda conform prevederilor OUG 36/2013, corelate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2008 – 2018, valabil în Poşta Română. Pentru anul 2013, din bugetul asigurărilor pentru şomaj au fost alocate 7,4 milioane lei, pentru plăţile corespunzătoare personalului disponibilizat de la Poşta Română”, se arată într-un comunicat al operatorului naţional poştal.

    Din cei 3.650 de salariaţi disponibilizaţi, care reprezintă 11% din personalul Poştei Române, un număr de 2.392 de angajaţi ai companiei au optat individual, în scris, pentru disponibilizarea colectivă, iar restul au fost selectaţi prin testare profesională.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Venitul lunar de completare nu va mai fi acordat tuturor disponibilizaţilor din companiile de stat

     Modificarea a fost introdusă de Guvern în şedinţa de marţi, prin ordonanţă.

    “Începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei, venitul lunar de completare prevăzut de OU 36/2013 se va acorda numai persoanelor disponibilizate în condiţiile stabilite prin această ordonanţă de urgenţă, din cadrul operatorilor economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice conform listei publicate de INS”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

    În proiectul de ordonanţă a fost prevăzut că persoanele disponibilizate din companii de stat vor beneficia de măsuri de protecţie socială doar dacă planul de disponibilizare prevede concedierea colectivă a unui număr mai mare de 1.000 salariaţi din acea unitate.

    Conform legii aplicate până în prezent, persoanele disponibilizate primesc indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi. Venitul lunar de completare este stabilit odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta va disponibiliza 3.650 de salariaţi începând cu 3 septembrie

     În prezent, compania are puţin peste 32.000 de salariaţi.

    “În perioada 18 – 23 august, un număr de 2.392 de angajaţi ai companiei au optat individual, în scris, pentru disponibilizarea colectivă. În perioada 28 – 31 august va avea loc testarea profesională a angajaţilor, având ca obiectiv selectarea personalului care va fi disponibilizat, pe baza cunoştinţelor specifice posturilor ocupate. La finalul procesului de restructurare, din Poşta Română vor fi disponibilizaţi în total 3.650 de angajaţi, pe baza procedurii şi a setului de criterii stabilite de conducerea companiei, de comun acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Echipa de management a operatorului poştal are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţă a companiei, se mai spune în comunicat.

    Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încep disponibilizările la Poşta Română, compania Electrocentrale Grup şi societăţile CET

    Printr-un set de hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri, Guvernul a dispus alocarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a fondurilor destinate plăţii în acest an a venitului de completare pentru persoanele disponibilizate la aceste societăţi.

    Astfel, pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi de la Poşta Română au fost alocate 7,4 milioane lei, iar pentru Termica Suceava au fost aprobate 1,7 milioane lei.

    Pentru CET Brăila au fost alocate 814.000 lei, pentru Termon Oneşti au fost acordate 216.000 lei, pentru Electrocentrale Grup au fost aprobate 225.000 lei, iar pentru CET Bacău au fost alocate 264.000 lei, tot pentru plata venitului de completare.

    Conform planurilor de disponibilizare aprobate anterior la nivelul societăţilor, Poşta Română va renunţa la 3.650 de angajaţi începând cu luna septembrie (dintr-un total de 32.887 salariaţi), CET Brăila, la 140 de angajaţi, Termon Oneşti, la 37 de angajaţi, Termica Suceava, la 295 angajaţi, CET Bacău, la 104 angajaţi.