În timpul în care deputaţii USR au ocupatr tribuna şi au prezentat amendamentele la Statutul magistraţilor folosindu-se de o portavoce, Cosette Chichirău a intrat în direct pe facebook prezentând imagini din plen, din preajma tribunei, concomitent comentând ce se întâmpla în plen.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Zeci de mii de oameni pasionaţi de arme sunt aşteptaţi în Las Vegas în ianuarie, la expoziţia anuală de arme şi muniţie, care va avea loc la doar cinci kilometri de zona în care Stephen Paddock, un bărbat de 64 de ani, a ucis 59 de persoane şi a rănit alte peste 500, în cel mai grav atac armat din istoria modernă a Statelor Unite.
Asupra criminalului şi în casa acestuia au fost găsite zeci de arme automate. Masacrul a relansat dezbaterile privind accesul cetăţenilor americani la arme de foc.
”Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizaţia de creştere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile să-şi crească aceşti copii în perioada în care nu lucrează. Deci nu avem ce să vorbim de principiul contributivităţii, iar plafonul este maximum din Uniunea Europeană. Puteam să-l facem şi mai jos. Puteam să facem ca în ţări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar am plafonat la 1800 de euro. Din punctul nostru de vedere este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcţie de venituri”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, în comisia de specialitate din Senat.
Ea a mai spus că numărul persoanelor afectate de plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor nu este mare, fiind vorba de 1000 de persoane.
”Nu am fãcut această ordonanţă de urgenţă pentru că ar fi dezechilibrat bugetul, ci pentru a corecta o lege care, aşa cum era, dădea naştere la tot felul de inechităţi (…) Ajunsesem să plătim statul român indemnizaţii de 35.000 de euro lunar şi asta pentru că, aşa cum se calculează din venituri, se puteau face tot felul de excese şi ilegalităţi”, a mai spus Vasilescu.
În afara Fondului de Pensii de stat (Pilonul I), în România există două alte tipuri de fonduri de pensii „private”: Fondurile de Pensii obligatorii, constituite din alocaţii de la bugetul de stat, dar administrate privat (Pilonul II) şi Fondurile de Pensii facultative, alimentate din contribuţii individuale şi administrate privat (Pilonul III), ambele înfiinţate prin Legi organice în 2004, respectiv 2006. Fondurile din Pilonul III sunt complet private, comparabile cu fondurile de investiţii din piaţa de capital, dar reglementate mai prudent prin lege specială, având în vedere obiectivul lor final, de completare a pensiei cetăţenilor, şi durata lor mai lungă (participaţiile nu pot fi valorificate decât la termen). Ca orice active în proprietate privată, contribuţiile individuale la aceste fonduri nu pot fi naţionalizate, se arată în comunicatul ASF.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Harry Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, şi Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului, au prezentat, luni, la Universitatea de Vest din Timişoara, Programul “România Start-Up Nation”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La eveniment au participat aproximativ 100 de persoane interesate să-şi deschidă o afacere.
Prin acest program se poate acorda un ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 de lei românilor care deschid o societate comercială după 30 ianuarie 2017, dată la care a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind “stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
”La nivel de guvern, am vorbit şi în mai multe rânduri şi cu primul ministru, noi exprimăm convigerea faptului că proiectul de lege, în forma iniţială sau forma amendată pe parcurs, nu reprezintă soluţia miracol, minune care să rezolve problemele din penitenciar. Suntem convinşi de faptul că graţierea în limitele pe care legiuitorul le va stabili, este de natură să rezolve parţial această problemă, pentru că noi pregătim în momentul acesta, alte variante alte măsuri complementare acelei de graţiere a pedepselor. De aceea, dacă ar fi după mine, şi mă exprim în calitate de ministru al Justiţiei şi dacă dvs veţi aprecia, eu consider că ar fi utilă şi necesară o amânare a dezbaterii, să venim din urmă cu celelalte măsuri complementare care ar rezolva, considerăm noi în bună parte problema penitenciarelor nu numai graţierea, nu numai iertarea”, a declarat Tudorel Toader.
El a mai spus că ar fi ”mai utilă şi mai necesară amânarea” dezbaterilor.
”În forma iniţailă, avizată de guvern, sigur că ne menţinem punctul de vedere, observaţiile, dar considerăm mai utilă şi mai necesară amânarea pentru a găsi soluţia fondului problemei”, a mai spus ministrul Justiţiei.
UPDATE 18.00 ”Guvernul susţine abrogarea OUG 13/2017. Prin urmare, susţine proiectul de lege pentru respingerea OUG 13/2017”, a spus reprezentantul Ministerului Justiţiei, Sofia Mariana Moţ. Raportul Comisiei juridice a fost votat de 113 voturi favorabile şi şapte abţineri.
Călin Popescu-Tăriceanu a criticat faptul că în plenul Senatului este supusă la vot legea de respingere a OUG 13, spunând că este o ”premieră absolută”, care face rău instituţiei. Şeful Senatului a refuzat să prezideze şedinţa de plen.
”Astăzi suntem în faţa unei premiere absolute, prin care Senatul urmează să adopte o lege de respingere a unei ordonanţe abrogate, deci care nu mai produce efecte juridice. E ceva care pentru mine este inexplicabil. Suntem în această situaţie pentru că, în special cei de la USR şi, într-o măsură mai mică cei de la PNL, au făcut mare caz că după ce ordonanţa a fost abrogată, să o mai respingem o dată şi în Parlament. În viziunea unora care sunt aici, mă refer în special la cei mai nou veniţi, este să facă cu orice preţ rău. Orice trebuie respins”, a declarat Tăriceanu.
“Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă modul profund netransparent în care, pe data de 31 ianuarie 2017, Guvernul României a ales să modifice Codul penal şi Codul de procedură penală, fără o dezbatere reală şi efectivă şi prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă care nici măcar nu figura pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Acest mod de acţiune este cu atât mai inadecvat cu cât ministrul Justiţiei a solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii, ca apoi Guvernul să adopte intempestiv ordonanţa de urgenţă, fără să mai aştepte avizul Consiliului, încălcând în acest mod competenţele acestuia”, transmite UNJR printr-un comunicat de presă.
Asociaţia precizează că dreptul Parlamentului şi al Guvernului de a stabili politici penale este de necontestat însă orice modificare a legii penale trebuie făcută cu dezbateri şi analize solide, precizând că “dezbaterile ce au avut loc în aceste zile la Ministerul Justiţiei sunt departe de a atinge acest deziderat”.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale. Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial la ora 1.25.
Nu este un caz singular, iar morala poveştii este aceeaşi – imaginea publică nu se editează în Office; odată rescrisă, nu te mai poţi întoarce la versiunea anterioară, iar consecinţele unei erori de judecată pot împinge foarte repede un brand în derizoriu. În astfel de situaţii, publicul îşi asumă rolul de juriu, judecător şi călău, şi nicio companie nu îşi permite să-i ignore acestuia puterea pe care internetul i-a dat-o.
Nu întâmplător, dacă în urmă cu doar trei-patru ani brandul personal era pe ultimul loc în topul priorităţilor de comunicare, astăzi aproape că nu există consultant care să nu vorbească despre asta.
Brandul nostru – oricât ar fi de personal – este ca o societate listată la bursă: investitorii vor cumpăra acţiuni atât timp cât indicatorii reputaţionali şi de performanţă le dau încredere că fac o investiţie bună. Indiferent dacă suntem o persoană publică sau nu, indiferent de domeniul de activitate sau de nivelul profesional la care am ajuns, stă în puterea noastră să ne administrăm responsabil propria imagine şi să modelăm percepţia celorlalţi în ceea ce ne priveşte. Scopul final fiind, desigur, să ne atingem obiectivele personale şi profesionale pe termen lung.
În viaţa de zi cu zi, brandul personal are mize concrete: o promovare pierdută în faţa unui coleg nu foarte strălucit; un contract atribuit pe neaşteptate concurenţei; oportunităţi de promovare irosite pentru că o prezentare în public te scoate din zona de confort etc.
Chiar dacă vom fi tentaţi să ne consolăm cu explicaţii răutăcioase, realitatea este că unii lucrează mai mult la propria lor imagine. Poate că acel coleg proaspăt avansat a ştiut să se promoveze mai bine în interiorul organizaţiei; contractul a fost pierdut nu neapărat în favoarea celei mai avantajoase oferte, ci din cauza strategiei de negociere sau a modului în care concurentul tău a ştiut să îşi construiască credibilitatea şi relaţia de încredere cu acel client; oricâtă experienţă ai avea sau oricât de mare ar fi compania cu care lucrezi, dacă oamenii nu te cunosc personal şi nu te aud vorbind, s-ar putea să nu atragi atâţia clienţi pe cât ai merita.
Brandul personal construit responsabil, pornind de la valorile de bază, calităţile şi obiectivele personale, face diferenţa dintre succesul pe termen lung şi deriva profesională. Indiferent că eşti antreprenor, freelancer, liber profesionist sau angajat de multinaţională, un proces conştient de branding te ajută să te poziţionezi corect în piaţă, să îţi construieşti credibilitatea şi vizibilitatea în faţa clienţilor potriviţi pentru tine, să lucrezi mai bine cu ceilalţi şi, cel mai important, să obţii acea mulţumire de sine şi satisfacţia că faci lucruri care te definesc şi te împlinesc.
Pentru a ajunge aici trebuie să te cunoşti, însă, foarte bine. Surprinzător pentru unii clienţi, procesul începe, invariabil, cu un exerciţiu de introspecţie – cu acele întrebări existenţiale de care fugim sau pe care le lăsăm în seama omului de comunicare, pentru formulări standard şi impersonale. Chiar dacă nu avem întotdeauna răspunsurile, trebuie să începem de la „De ce eu (şi nu alţii)?“, „Ce trebuie să ştie lumea despre mine?“ (vs „Ce ştiu şi spun ceilalţi, de fapt?“), „Unde vreau să ajung şi ce trebuie să fac pentru asta?“ sau „Ce mai am de învăţat şi de la cine?“.
Pentru clienţi, introspecţia poate să pară la început inutilă/ plictisitoare/dificilă/dureroasă/incompatibilă cu aşteptările pe termen scurt. Este greu să conştientizeze importanţa acestui pas şi nevoia de a face ei înşişi, în primul rând, acest efort. În timp, ajung să înţeleagă că nu există şabloane universale. Brandul personal este, în primul şi în primul rând, despre autenticitate. Niciun consultant sau om de comunicare nu îţi poate spune cine eşti, care sunt valorile tale şi ce misiune ar trebui să ai în viaţă.
La fel de greu le este unora să înţeleagă de ce brandingul nu îi ajută imediat să bifeze obiective de vânzări sau new business. Răspunsul scurt este pentru că, indiferent de logo-ul companiei de pe cartea de vizită, mai devreme sau mai târziu orice relaţie profesională se reduce la calitatea oamenilor cu care lucrezi. (Şi se întâmplă uneori ca experienţa în sine să nu se ridice la nivelul reputaţiei cu care vine compania din spate…)
Brandul personal trebuie să demonstreze pe cont propriu şi să inspire încredere – o calitate pe care tot mai multe companii încep să o caute încă de la nivelul junior. Studiile avansate şi universităţile de calibru îşi pierd din relevanţă, angajatorii urmărind să recruteze tineri absolvenţi autentici, cu personalitatea şi valorile potrivite culturii lor organizaţionale. CV-ul trece astfel pe locul doi, în favoarea interviurilor faţă în faţă sau a primei impresii (o companie anunţa de curând că angajează candidaţi care zâmbesc frumos). Capitalul de imagine acumulat în timp devine principala noastră carte de vizită, indiferent de opţiunea profesională pe termen lung. Nu întâmplător, referinţele rămân criteriul nr. 1 în procesul de recrutare.
Ana-Maria Gavrilă aprofundează domeniul comunicării de aproape 14 ani, prin experienţă în presa economică şi corporate PR. Având convingerea că nu există PR mai eficient decât cel pe care ţi-l faci pe cont propriu, a început, în urmă cu trei ani, să le vorbească tinerilor profesionişti despre puterea brandului personal, în cadrul unor cursuri practice şi sesiuni de consultanţă individuală.