Tag: dezbatere

  • CCR dezbate pe 17 septembrie sesizările pe Codul penal

    ”Pe 17 septembrie vom dezbate aceste sesizări pe care le-am primit împotriva modificărilor aduse Codului penal”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din interiorul Curţii Constituţionale.

    PNL, USR şi PMP au sesizat, joi, CCR asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului Penal, susţinând că peste 30 de articole sunt neconstituţionale, printre care şi cel care referitor la abuzul în serviciu, cât şi abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiectul privind Codul administrativ a fost retrimis la comisie

    Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea Codului Administrativ se va întâlni, miercuri, de la ora 13.00 pentru a dezbate din nou şi a da raport pe propunerea legislativă.

    Proiectul de lege privind Codul administrativ trebuia să fie adoptat de Camera Deputaţilor, miercuri, însă social-democraţii au cerut retrimiterea în Comisie a proiectului, solicitarea fiind aprobată. Printre prevederile proiectului legislativ se numără şi eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în prefecturi, primării, consilii judeţene şi locale, dar şi cum vor fi montate plăcuţele bilingve.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu exclude OUG sau asumarea răspunderii pe Codurile Penale: Mergem pe procedură parlamentară

    “”Nu se discută, nu am discutat de niciun fel de o pe modificarea codurilor. Scoateţi din discuţie acest subiect. Vom merge exclusiv pe calea dezbaterilor parlamentare. Nici asumarea răspundetrii nu e avută în vedere. Doar dezbaterea parlamentară”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

    Legat de şedinţa Coaliţiei de luni, cu Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, Tăriceanu spune că nu s-a discutat despre modificarea codurilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu exclude OUG sau asumarea răspunderii pe Codurile Penale: Mergem pe procedură parlamentară

    “”Nu se discută, nu am discutat de niciun fel de o pe modificarea codurilor. Scoateţi din discuţie acest subiect. Vom merge exclusiv pe calea dezbaterilor parlamentare. Nici asumarea răspundetrii nu e avută în vedere. Doar dezbaterea parlamentară”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

    Legat de şedinţa Coaliţiei de luni, cu Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, Tăriceanu spune că nu s-a discutat despre modificarea codurilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Probleme uriaşe pentru francezii care au jignit-o pe Simona Halep într-un mod ULUITOR. Autorităţile s-au autosesizat şi i-au chemat în judecată

    Secretar de stat la Departamentul pentru Educaţie, Cercetare, Tineret şi Sport timp de trei ani, Cătălin Ivan şi-a exprimat dezaprobarea faţă de modul în care francezii au ironizat succesul Simonei Halep de la Roland Garros, scriind ‘fiare vechi, fiare vechi’. Cătălin Ivan a mers la Paris unde “am zis că ar fi frumos să las la sediul Charlie Hebdo un cadou realizat de @jup şi o invitaţie. Motto-ul aparţine celor de la Charlie Hebdo: ‘Un desen bun este un pumn în gură’”, scrie europarlamentarul PSD pe contul oficial de Facebook, distribuind totdată scrisoarea pe care a publicat-o şi pe site-ul personal.

    Scrisoarea adresată de europarlamentarul român:

    “Domnule redactor şef al revistei Charlie Habdo,

    Vă scriu în calitate de membru al Parlamentului European, singura instituţie europeană care reprezintă cetăţenii europeni, mandatul nostru fiind dat direct, prin vot, prin urmare fiind încărcat cu o mare responsabilitate faţă de cei care ne-au investit cu încrederea lor.
     
  • Iohannis: Motivarea CCR aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări. Mai avem un pic de citit / Preşedintele: Un referendum, posibil la final de dezbatere. Poate e nevoie de o clarificare în Constituţie

    “Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară aşa o confuzie în spaţiul public. Eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înţeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit, însă citind această motivare au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină.

    Două, trei chestiuni aş sublinia, după o primă citire foarte atentă a deciziei şi a motivării. Vreau să spun că, în această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar o aprofundare ulterioară ne poate aduce mai aproape de adevăr. Vom vedea”, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

    Şeful statului a acuzat Partidul Social Democrat că vrea să limiteze puterile preşedintelui, precizând că judecătorii Curţii Constituţionale sunt în aceeaşi logică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, despre Pilonul II de pensii: “O harababură totală”

    Iohannis a criticat modul în care guvernul a gestionat până acum fondurile europene, notând că România nu a folosit nici măcar 10% din suma alocată exerciţiului financiar 2014-2020. Mai exact, el a spus că autorităţile au absorbit doar 2,2 miliarde de euro din cele 23 de miliarde ce “puteau fi folosite pentru dezvoltarea României.”

    El a vorbit apoi despre situaţia incertă a Pilonului II de pensii, numind-o “o harababură totală”. “Unii îşi pun chiar întrebarea dacă aceşti bani vor fi folosiţi, poate, în altă parte”, a declarat Iohannis.

    “Nu ştiu, dar ei trebuie să ne dea un răspuns. În acest sens, cred că guvernul şi PSD trebuie să răspundă clar, documentat, la două întrebări: ce aveţi de gând cu Pilonul II de pensii? Iar intrebarea a doua e următoarea: mai aveţi bani pentru pensii şi salarii până la sfârşitul anului?”

  • Regulament pentru curăţenie în Centrul Vechi: deşeuri colectate doar în saci. Amenzi de 5.000 lei

    “Persoanele juridice care desfăşoară activitatea în spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric au obligativitatea de a colecta deşeurile menajere şi asimilabile, exclusiv în saci de plastic, pe tipuri de deşeuri: a) hârtie, b) plastic, PET, doze de aluminiu, c) sticlă, d) deşeu umed : biodegradabile şi deşeuri alimentare. Sacii de plastic vor fi puşi la dispoziţie contra cost de căre operatorul de salubrizare”, se arată în proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), de pe 4 mai.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statistică înfiorătoare: La fiecare 9 minute un român pleacă din ţară, iar la fiecare 7 minute un român moare fără să fie înlocuit

    Pe lângă calitate, vom avea o problemă şi cu cantitatea, a spus ea într-o dezbatere despre “noua economie” la CFA Forecast Dinner, reuniunea anuală a analiştilor financiari.
     
    În privinţa României, pe lângă faptul că numărul românilor va scădea, avem o problemă şi de mobilitate: suntem cel mai puţin mobili din Europa.
     
    Oana Ciornei spune că viitorul muncii va fi total diferit de ceea ce se întâmplă acum: o persoană va schimba jobul în mai puţin de 3 ani, într-o carieră un om va schimba cel puţin o dată profesia, recalificarea va fi o soluţie pentru fiecare, iar multe persoane încep să facă un venit din hobby.
     
  • Comisia Europeană a lansat în dezbatere legea care interzice standardele duble de calitate în UE

    Pachetul de propuneri „Noi avantaje pentru consumatori”, propus de Comisia Europeană, „este menit să garanteze faptul că toţi consumatorii europeni beneficiază pe deplin de drepturile conferite de legislaţia Uniunii”, arată un comunicat transmis de executivul comunitar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro