Tag: descentralizare

  • Blaga: Dragnea pune căruţa înaintea cailor, a trimis PDL doar o listă cu instituţii de transferat

     “Colegii mei vor participa la aceste discuţii, chiar dacă domnul Dragnea ne-a transmis doar o listă cu intenţia faţă de anumite instituţii pe care vrea să le transfere către administraţiile judeţene în special. Dânsul, ca de obicei, pune căruţa înaintea cailor”, a spus Blaga.

    Preşedintele PDL a mai spus, referitor la întâlnirea cu Dragnea, că acesta nu doreşte să discute despre problemele cetăţenilor şi de ce trebuie descentralizare şi doreşte să transfere doar autorităţile.

    “Nu discutăm aici de problemele cetăţenilor, de ceea ce urmărim prin descentralizare, de ce vrem decizia aproape de cetăţean, de ce vrem servicii publice mai bune la preţuri cât mai mici pentru cetăţean, nu, dânşii doresc să transfere doar autorităţile. Nici nu ştiu dacă măcar însoţite de resurse financiare (…). Asta e toată treaba şi o vor spune colegii la întâlnirea care va avea loc la 17:30”, a mai spus Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostele mari speranţe ale guvernării USL

    Guvernul urmează să treacă proiectul de lege privind descentralizarea administraţiei publice prin asumarea răspunderii, la jumătatea lunii noiembrie. Proiectul va fi discutat în prealabil cu PDL şi PPDD, conform intenţiilor premierului Victor Ponta. Vicepremierul Liviu Dragnea se va întâlni chiar luni cu reprezentanţii PDL, care se opun proiectului, acuzând USL că vrea să transforme ţara într-o “adunătură de feude” ale baronilor locali. UDMR, în schimb, s-a declarat de acord.

    Celelalte proiecte ale USL, modificarea Constituţiei şi regionalizarea ca o consecinţă a acesteia, nu mai sunt însă de actualitate pentru 2013 şi 2014, din cauza obstacolelor ridicate de preşedintele Traian Băsescu. Acesta a contestat la Curtea Constituţională legea referendumului votată de USL, pe motiv că nu asigură reprezentativitatea votului popular. Schimbarea legii referendumului, în sensul coborârii cvorumului de participare de la 50% plus 1 la 30%, era necesară pentru ca USL să se asigure că modificarea Constituţiei va fi aprobată de cetăţeni.

    CCR a decis să amâne însă pentru 14 noiembrie decizia privind contestaţia depusă în septembrie de preşedintele Traian Băsescu la legea referendumului. CCR deja decisese în luna iunie că orice schimbare a legislaţiei privind referendumul nu intră în vigoare decât după un an de la aprobare, conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia, ceea ce însemna că organizarea unui referendum  cu noul cvorum este exclusă până în vara viitoare. Acum, după decizia CCR de a se pronunţa abia în noiembrie, anul 2014 este pierdut în întregime din acest punct de vedere.

  • Guvernul îşi va angaja răspunderea pentru proiectul descentralizării la jumătatea lunii noiembrie

     “La jumătatea lunii noiembrie, după ce discutăm evident în Guvern, ne vom anagaja răspunderea pe proiectul de descentralizare a structurilor care vor merge la autorităţile publice locale”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea spune că s-a referit la Marcel Opriş, şeful STS, în declaraţia de zilele trecute

     “Acel domn a spus că există anumite nereguli în acordarea unor ajutoare sociale de încălzire către anumiţi cetăţeni din România, că are aceste informaţii, că sunt undeva într-un studiu. De asemenea, a spus că prin procesul de descentralizare se urmăreşte ca acele nereguli să fie acoperite şi eu vreau să pun câteva întrebări: dacă ştie, a ştiut sau ştie în continuare că există nereguli sau ilegalităţi în porcesul de alocare a ajutoarelor sociale, cum poate să explice că un proces de descentralizare ar putea acoperi aceste ilegalităţi, în condiţiile în care s-a spus public că tot ce însemnaă inpsecţie şi control rămân la nivelul ministerelor, cum ar putea fi acoperite aceste ilegalităţi? Doi: de ce nu le face publice? Şi trei: nu cumva dacă tot deţine de foarte mult timp aceste informaţii despre presupuse ilegalităţi, nu cumva este tăinuitor? Este vorba de domnul Opriş de la STS”, a spus Dragnea.

    Marţi, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, declara că un şef de “aşa-zis” serviciu secret “umblă prin târg” şi spune că descentralizarea făcută de vicepremier vizează acoperirea unor greşeli în plata de ajutoare sociale, ministrul precizând că îl roagă pe respectivul să spună public “aceste lucruri”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul legii descentralizării

     “Vom finaliza proiectul de act normativ, îl vom dezbate cu grupurile noastre parlamentare, cu grupurile aliate, cu cele din opoziţie şi, dacă există o largă majoritate de susţinere, va fi adoptat prin angajarea răspunderii în noiembrie, înainte de adoptarea bugetului, astfel încât în noul buget finanţarea acestor structuri să fie trecută la consiliile locale, la consiliile judeţene, la cele generale, care le vor avea în subordine”, a precizat premierul Victor Ponta.

    El a adăugat că descentralizarea a reprezentat obiectul principal al întâlnirii conducerii USL de vineri, având în vedere faptul că Uniunea doreşte să adopte actul normativ privind descentralizarea înainte de dezbaterea Legii bugetului pe 2014.

    Întrebat de ce descentralizarea se va face prin angajarea răspunderii, Ponta a susţinut că preşedintele Traian Băsescu a blocat până în prezent o serie de proiecte prin “tertipuri pseudo-constituţionale”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Se poate lua şi decizia angajării răspunderii Guvernului pe descentralizare

     “Asta (angajarea răspunderii, n.r.) e o chestiune de procedură. Vom discuta dacă există elemente care să justifice urgenţa şi sigur că principalul element este construcţia bugetară – şi acesta este încă un subiect despre care vom discuta azi – se poate lua şi această decizie”, a spus Antonescu.

    El a arătat că, în discuţiile despre descentralizare, echipele conduse de vicepremierul Liviu Dragnea şi de prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis au avansat foarte mult, dar acestea nu au fost încheiate.

    “Cred că mai este o şedinţă luni, dar cred că s-au conturat elementele esenţiale”, a spus Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Triumful raţiunii peste capul României

    Evenimentul săptămânii trecute a fost neaşteptata cădere la pace a PSD, PNL şi PC cu privire la o primă tranşă de activităţi şi instituţii care vor ieşi de sub autoritatea centrală, spre a intra în competenţa autorităţilor locale (serviciile de sănătate publică, porturile fluviale, patrimoniul cultural şi turistic, apeleşi protecţia mediului). Descentralizarea Poliţiei şi a agenţiilor pentru forţa de muncă şi protecţie socială nu va mai avea loc, cel puţin nu acum.

    Ca prin farmec s-a produs o regrupare a unei USL ce părea aproape de pragul scindării oficiale; după accesele rebele dinainte, Crin Antonescu a reintrat în front alături de Victor Ponta, iar ieşiri cocoşeşti precum cea a senatorului PNL Cristian Bodea, convins că “România este în comă financiară” din moment ce judeţul lui, Bihor, nu primeşte suficienţi bani de la buget, au fost taxate prompt chiar de ministrul liberal Daniel Chiţoiu, care l-a ameninţat pe Bodea cu sancţiuni pentru că “vrea să adune zestre politică prin denigrarea muncii unui întreg guvern”.

    Poate să fi contat aici eficienţa şi îndârjirea vicepremierului Liviu Dragnea de a le dovedi baronilor din teritoriu, cu planul de descentralizare, că USL exercită cu adevărat puterea în ţară şi lucrează pentru interesele lor pe termen lung. Poate să fi contat şi solidaritatea, deşi doar verbală şi tardivă, a lui Victor Ponta cu un Dragnea persecutat de DNA, soldată cu încetarea delegării procurorului Lucian Papici de la şefia secţiei I a DNA, chiar dacă aceasta s-a făcut după ce Papici finalizase dosarul lui Dragnea.

    Cel mai tare au cântărit însă ameninţările repetate ale preşedintelui Băsescu la adresa lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, înfieraţi din nou ca în vremurile bune ale PDL şi făcuţi duşmani ai poporului, bebeluşi în înţelegerea democraţiei şi nevrednici în ochii Vestului să mai conducă România. Traian Băsescu nu a rupt formal pactul de coabitare cu Guvernul, ca să nu pară că acţionează contra României şi ca să nu-i solidarizeze şi mai mult pe cei doi capi ai USL, însă şi-a folosit din nou bricheta ca să reaprindă “flacăra democraţiei” de anul trecut, aceea menită să arate UE şi SUA cine sunt băieţii răi care nu merită puterea în România.

  • Ce-i de făcut cu “o ţară sărăcuţă”? Păi s-o sărăcim şi mai mult!

    De data aceasta, opozantul principal a fost ministrul de interne Radu Stroe, care a afirmat că n-a fost consultat la întocmirea proiectului şi că acesta e complet nepotrivit pentru “o ţară sărăcuţă” ca România, care nu-şi permite ca nu doar majoritatea serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi ale agenţiilor, ci şi Poliţia şi centrele de comandă pentru situaţii de urgenţă să fie atomizate spre a fi puse în subordinea autorităţilor locale. Vicepremierul le-a cerut liberalilor să-şi exprime mai repede punctele de vedere, în aşa fel încât descentralizarea şi regionalizarea să poată avea efect din exerciţiul financiar 2014-2020.

    Dacă până la 15-20 octombrie, termenul fixat de PSD, liberalii nu se exprimă, e de aşteptat ca social-democraţii să invoce interesul naţional ca argument spre a riposta mai dur şirului de contre tot mai sistematice din partea PNL, mai ales că atmosfera din coaliţie s-a tensionat din nou, după ce Crin Antonescu l-a atacat pe Victor Ponta pe motiv că a lezat independenţa justiţiei prin comentariile sale despre procurorul “băsist” Lucian Papici. În ce priveşte atacul lui Antonescu, acesta reprezintă strict o poliţă plătită lui Ponta pentru încheierea pactului de coabitare Cotroceni-Victoria şi acceptarea Codruţei Kovesi la şefia DNA, pentru care o seamă de liberali nu i-au iertat-o nici acum premierului.

    Pe la colţuri ori pe Facebook, unii simpatizanţi ai PSD au justificat descăunarea de la DNA a procurorului Lucian Papici nu atât prin dosarul referendumului, cu ţintă principală Liviu Dragnea, ci prin faptul că n-a instrumentat niciun dosar al vreunui demnitar PDL, ignorând sutele de plângeri la DNA întocmite pe baza rapoartelor Corpului de Control al guvernului Ponta. Năduful “tineresc” (după Ion Iliescu) al premierului Victor Ponta contra lui Papici n-a fost exploatat însă până la capăt de preşedintele Traian Băsescu, care a ameninţat cu ruperea pactului de coabitare cu premierul, dar n-a mers mai departe, din simplul motiv că o rupere a pactului ar fi refăcut măcar un pic solidaritatea USL, aşa de greu încercată în ultima perioadă.

  • Dragnea: Propunerile privind poliţia din proiectul de descentralizare nu reprezintă un “casus belli”

     Solicitat să comenteze faptul că ministrul de Interne, Radu Stroe, nu susţine proiectul de descentralizare, Dragnea a răspuns: “Foarte bine. E o opinie, o să ţinem cont de ea, o să discutăm”.

    El a precizat că proiectul nu este unul de lege sau de ordonanţă de urgenţă şi nu este în circuitul de avizare, ci cumulează o sumă de propuneri ale autorităţilor locale.

    “Sunt deschis la orice discuţie”, a spus Dragnea, întrebat dacă este dispus să renunţe la prevederile din proiect contestate de Stroe.

    “Important e să facem descentralizarea – totală sau parţială. Că, în ceea ce priveşte poliţia de ordine publică şi circulaţia rutieră, vor fi trecute aceste competenţe la primarii de oraşe şi municipii, exclusiv sau nu, e important dar nu este un casus belli (motiv de război, n.r.)”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul pregăteşte Ordonanţă de Urgenţă pentru “marea descentralizare”

     Conform “Gândul”, de la ministerul lui Liviu Dragnea a plecat în teritoriu pe 24 septembrie o circulară privind propunerea legislativă intitulată “Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de ministere şi celelalte organe de specialiate ale administraţiei publice centrale”. Dacă proiectul regionalizării nu a avansat, şefii din teritoriu au discutat insistent cu vicepremierul Dragnea în ultimele luni despre realizarea descentralizării. Termenul limită până la care cei din teritoriu trebuie să vină cu amendamente este 1 octombrie 2013, ora 12.00.

    Intenţia că procesul descentralizării se doreşte a fi realizat imediat, începând cu 1 ianuarie 2014, se regăseşte chiar în preambulul proiectului de OUG, unde se vorbeşte despre necesitatea demarării procesului de elaborare a legii bugetului de stat pentru anul 2014 şi, subsecvent, a bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, cu respectarea calendarului bugetar prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro