Tag: debut

  • Cursa Tarom care trebuia să lege cel mai mare port românesc de capitala Republicii Moldova, anulată înainte de debut

    „Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa vă informează că ruta Constanţa – Chişinău – Constanţa, programată să înceapă la 1 iulie 2018, a fost anulată pentru moment de către operatorul aerian Tarom”, se arată într-un comunicat, remis miercuri, corespondentului MEDIAFAX.

    Sursa citată nu face cunoscute motivele pentru care ruta a fost anulată.

    În schimb, reprezentanţii aeroportului susţin că se continuă colaborarea cu Tarom şi există speranţa ca să apară noi rute către litoral, de anul viitor.

    „Continuăm colaborarea cu reprezentanţii TAROM pentru dezvoltarea rutei Satu Mare – Constanţa – Satu Mare, cu începere din data de 3 iulie a.c. În acelaşi timp avem încredere că începând cu sezonul de vară 2019, operatorul naţional va dezvolta noi rute către litoralul românesc”, se mai precizează în documentul citat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.


    Nota: 8,5/10

  • O poveste pregătită în zece ani. Şi alte 18 filme pe deasupra – VIDEO

    Avengers: Infinity War
    Regia: Joe şi Anthony Russo
    Distribuţie: Robert Downey Jr., Chris Hemsworth, Mark Ruffalo
    Durată: 2 ore 40 minute
    Buget: 300 milioane dolari
    Data lansării: 27 aprilie


    Avengers: Infinity War nu este un film perfect, dar e genul de film căruia nu vrei să îi vezi defectele. Vorbim de o producţie atât de impresionantă încât e greu de spus cum ar fi putut arăta cu un alt regizor sau cu o altă echipă de scenarişti. Cred însă că majoritatea celor care merg în sălile de cinema pentru a vedea filmul – şi recomand tuturor să o facă – vor pleca mulţumiţi sau chiar uimiţi de ceea ce au urmărit.
    Nu o să înşir aici toate personajele cu care vă veţi reîntâlni în Infinity War, pentru că sunt prea multe, dar producătorii au făcut în aşa fel încât fiecare element din universul cinematografic Marvel să aibă un rol în desfăşurarea poveştii.
    Nu ştiu de vreun film al cărui deznodământ să fi fost construit cu atâta atenţie şi în atâţia ani. Mai important, însă, este faptul că această concluzie nu dezamăgeşte. Avengers aduce la un loc toate părţile bune din universul Marvel şi le lasă cumva în umbră pe cele mai puţin reuşite. Având în vedere tensiunea construită cu atenţie de regizori, poate că aceştia ar fi putut renunţa la câteva glume. Pe de altă parte, să nu uităm că sursa acestor filme e ceea ce americanii numesc „comic books”.
    Un lucru pe care e important să îl menţionez: atunci când numele producătorului a apărut pe ecran, marcând finalul filmului, m-am uitat instinctiv la ceas pentru că mi se părea că totul a durat prea puţin. O să fiu mai clar: filmul durează 2 ore şi 40 de minute, dar sentimentul a fost că mi-aş fi dorit să dureze de două ori mai mult. Veţi pleca din sălile de cinema cu foarte multe semne de întrebare, şi asta nu pentru că filmul s-ar termina în mijlocul acţiunii, ci pentru că e greu de descifrat ce va urma în universul cinematografic Marvel. Pentru mine a fost o surpriză plăcută, fiind oarecum plictisit de filmele care se termină într-o notă pozitivă pentru „băieţii buni”.
    Avengers: Infinity War a reuşit performanţe notabile în weekendul de lansare, doborând atât recordul de încasări din Statele Unite – 257 de milioane de dolari faţă de 247,9 milioane, recordul deţinut anterior de Star Wars: The Force Awakens – cât şi pe cel de încasări la nivel global, cu uluitoarea sumă de 640 de milioane de dolari. Anterior, cel mai bun weekend de lansare aparţinea Fast & Furious 8, care adunase 540 de milioane de dolari din bilete la nivel global. Evident, Avengers: Infinity War a debutat pe primul loc în toate ţările, iar cei de la Disney se pot aştepta la acelaşi lucru şi pe data de 11 mai, atunci când filmul va ajunge în cinematografele din China.
    Cei care nu au urmărit filmele lansate de studiourile Marvel în ultimii zece ani nu vor „prinde“ momentele subtile din Avengers: Infinity War şi nu vor putea experimenta emoţia poveştii, nefiind ataşaţi de personajele principale. Pentru toţi ceilalţi, filmul va aduce satisfacţia unui final pe măsura aşteptărilor. Închei repetând recomandarea din primele rânduri: mergeţi să vedeţi Avengers: Infinity War. Nu veţi regreta.

    Nota: 9/10

  • Simona Halep şi-a aflat adversara contra căreia va debuta la turneul WTA de la Roma

    Simona Halep va debuta la Roma împotriva lui Naomi Osaka (20 ani, 21 WTA), care a câştigat seturi la 0 şi la 3  în faţa Victoriei Azarenka, în primul tur al turneului de la Roma, însă în ordine inversă faţă de meciul contra numărului unu mondial din deşertul californian.

    Osaka a contabilitzat în primul set erorile sportivei din Belarus, care nu a câşltigat decât şapte puncte în primele cinci game-uri. Azarenka a contat abia în game-ul al şaselea, într-un game intens pe serviciul său, în care dubla campioană de la Australian Open a făcut tot ce a putut pentru a relansa meciul. Două mingi de break salvate nu au fost însă suficiente pentru Azarenka, iar Osaka a pus punct manşei în 27 de minute.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Halep le-a luat minţile tuturor la ultima apariţie. Nadal şi Ţiriac au rămas muţi când au văzut-o

    “Nu cred că sunt principala favorită. Bineînţeles că am şansele mele pentru că sunt numarul 1 în lume, dar niciodată nu mă gândesc că sunt favorita unui turneu. O să intru pe teren şi o să dau tot ce am mai bun.

    Am mai fost în postura de a-mi apăra titlul şi anul trecut şi nu simt nicio presiune, n-am nicio aşteptare. Sunt gata de start şi vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Halep în cadrul unei conferinţe de presă.

    Simona Halep poate deveni prima jucătoare care se impune de trei ori la competiţia patronată de Ion Ţiriac. Serena Williams (2012, 2013) şi Petra Kvitova (2011, 2015) au câştigat şi ele de două ori trofeul. “Am câştigat de două ori aici, e foarte special. Sunt mulţi fani români care vin să mă susţină şi mă simt ca acasă. Este un turneu special pentru mine”, a mai spus Simona.

    VEZI AICI IMAGINILE

  • După prima zi de tranzacţionare la bursă Spotify este evaluată la 29,5 mld. dolari, peste aşteptări

    Compania nu a emis acţiuni noi, fiina disponibile cele deţinute de investitorii privaţi ai firmei.

    Spotify este lider mondial în rândul companiilor de streaming muzical, cu peste 70 de milioane de clienţi plătitori de abonament, de două ori mai mulţi decât Apple.

    Spotify a vândut şi anul trecut acţiuni, în tranzacţii private, la preţuri cuprinse între 37,5 şi 125 de dolari pe acţiune.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Spotify se lansează azi la Bursa din New York, valoarea iniţială a acţiunii este 132 de dolari

    Deşi nu emite acţiuni noi, cele deţinute de investitorii privaţi ai firmei vor fi disponibile, iar unii analişti prevăd că listarea va accelera Spotify în cursa spre profitabilitate.

    Ceea ce reprezenta o mică platformă muzicală suedeză a crescut rapid în ultimii ani, adăugând milioane de utilizatori la serviciul său gratuit şi convertindu-i pe mulţi la serviciul de abonament profitabil, potrivit BBC.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Start-up-ul OmniPERFORM a generat afaceri de 500.000 de euro în primul an de funcţionare

    OmniPERFORM a demarat în martie 2017 cu trei angajaţi. După 12 luni, compania numără 16 persoane şi o structură totală de 35 de persoane, împreună cu toţi colaboratorii. Campaniile desfăşurate de agenţie sunt pentru zona auto, home&deco, real estate, FMCG, platforme de investment, SaaS, e-commerce şi nu numai.

    Tehnologia OmniPERFORM a ajutat aproape 40% din partenerii agenţiei să treacă la costuri per lead sau costuri/oportunitate în CRM, după un minim de 6 luni de colaborare. Acest mod de promovare devine extrem de eficient în cadrul unei colaborări strânse cu departamentele de marketing ale partenerilor, iar personalizarea şi testarea mesajelor aduce rezultate excelente, fapt ce declanşează creşterea sau mutarea bugetelor în online.

    În acest an, OmniPERFORM urmăreşte să introducă un nou mod de lucru şi o structură de agenţie care să răspundă nevoilor de business ale partenerilor.

  • “Black Panther” debutează în forţă în cinematografele din România

    Astfel, pelicula dedicată regelui din Wakanda a devenit unul dintre filmele Marvel cu cele mai mari încasări la lansare în România. Mai exact, „Black Panther” a depăşit în weekendul de lansare de peste patru ori încasările pe care le-a avut „Ant-Man” şi de aproape trei ori pe cele pe care le-au avut „Gardienii Galaxiei I” şi „Căpitanul America: Războinicul Iernii”.

    Filmul „Black Panther” este distribuit de Forum Film România şi este disponibil în cinematografele din toată ţara, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

    Conform Nytimes.com, analiştii se aşteptau ca filmul să debuteze în weekend cu încasări de 165 milioane de dolari în America de Nord, ceea ce ar fi fost un rezultat uimitor pentru un film lansat în afara perioadei sărbătorilor sau a vacanţelor, însă a întrecut orice aşteptări şi estimări, având încasări de 192 milioane de dolari americani. La nivel internaţonal, filmul a mai strâns 169 milioane de dolari, neluând în calcul faptul că filmul nu a apărut încă în cinematografele din Rusia, China şi Japonia.

  • “Black Panther” debutează în forţă în cinematografele din România

    Astfel, pelicula dedicată regelui din Wakanda a devenit unul dintre filmele Marvel cu cele mai mari încasări la lansare în România. Mai exact, „Black Panther” a depăşit în weekendul de lansare de peste patru ori încasările pe care le-a avut „Ant-Man” şi de aproape trei ori pe cele pe care le-au avut „Gardienii Galaxiei I” şi „Căpitanul America: Războinicul Iernii”.

    Filmul „Black Panther” este distribuit de Forum Film România şi este disponibil în cinematografele din toată ţara, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

    Conform Nytimes.com, analiştii se aşteptau ca filmul să debuteze în weekend cu încasări de 165 milioane de dolari în America de Nord, ceea ce ar fi fost un rezultat uimitor pentru un film lansat în afara perioadei sărbătorilor sau a vacanţelor, însă a întrecut orice aşteptări şi estimări, având încasări de 192 milioane de dolari americani. La nivel internaţonal, filmul a mai strâns 169 milioane de dolari, neluând în calcul faptul că filmul nu a apărut încă în cinematografele din Rusia, China şi Japonia.