BusinessMagazin

Tag: curs valutar

  • Suntem într-o nouă criză, dar nimeni nu protestează pentru că are rezerve financiare acumulate în ultimul deceniu: care sunt cele 13 puncte de rezistenţă care susţin linia frontului în faţa asaltului creşterii preţurilor, majorării dobânzilor şi scăderii puterii de cumpărare

    Toate preţurile cresc, de la energie până la biscuiţi (biscuiţii mei de cafea au crescut de la 9 lei al 13 lei din decembrie până acum), inflaţia a ajuns la 10,15%, cel mai ridicat nivel din ultimii 18 ani (în SUA inflaţia este de aproape 8%, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, iar în Germania este de 7%, cel mai ridicat nivel de la începutul anilor ‘90), dobânzile cresc, economiile scad, Putin a atacat militar Ucraina, ceea ce a declanşat tensiuni geopolitice fără precedent între marile puteri.

    În România, chiar dacă datele macroeconomice se înrăutăţesc – inflaţia va creşte mult peste aşteptări, conform analizelor BNR, în spatele cursului valutar se acumulează tensiuni, salariile nu vor creşte la nivelul inflaţiei –, populaţia rezistă destul de bine, având în vedere contextul în care trăim.

    Nimeni nu este în stradă (încă), creşterile de preţuri şi inflaţia au intrat deja în cotidian şi sunt asumate, iar peste tot parcă există nişte bani care apar de nicăieri, care sunt mai mult sau mai puţin contabilizaţi în datele oficiale. Gândiţi-vă că românii au investit mai mult de 1 miliarde de euro în Bitcoin şi criptomonede, unii au pierdut, dar alţii au câştigat.

    Bineînţeles că economia nu înseamnă numai Bitcoin, dar totuşi există nişte bani care ne ajută să rezistăm mai bine acestei crize.

    Ce diferă faţă de acum un deceniu, faţă de criza anterioară, cum de acum rezistăm mult mai bine:

    1. Salariile sunt mai mari, ceea ce face ca această criză să se simtă mai puţin: salariul minim a crescut în ultimul deceniu de la 510 lei net (120 de euro) la 1.524 de lei (310 euro), adică de trei ori; salariul mediu a crescut de la 1.500 de lei (350 de euro) la 3.700 de lei (750 de euro), adică de două ori şi jumătate. Salariul mediu în Bucureşti este de 4.500 de lei, adică 900 de euro.

    Cei peste 100.000 de IT-işti pornesc de la un salariu mediu de 1.200 de euro; salariile din sănătate au crescut de paroape trei ori, iar salariile din învăţământ s-au dublat.

    Deci situaţia actuală poate fi înfruntată mult mai bine.

    2. Inflaţia şi cursul valutar leu/euro au crescut cu mult sub creşterea salariilor, ceea ce a majorat substanţial puterea de cumpărare: în ultimul deceniu inflaţia a crescut cu numai 23,7%, în timp ce cursul valutar a crescut cu numai 14%. Asta înseamnă că, raportat la creşterile nominale de salarii, salariile reale au crescut substanţial.

    O inflaţie de peste 10% în acest an comparativ cu o inflaţie de 23,7% înregistrată în ultimul deceniu, poate fi acceptată fără probleme.

    3. Stabilitatea cursului valutar leu/euro a schimbat mult datele problemei: în criza din 2008 în şase luni, septembrie-martie, cursul a crescut cu 20%, iar acum, într-un an de zile, creşterea este de sub 2%.

    4. Ceea ce la început pare să fie o vulnerabilitate a economiei româneşti, că foarte multe preţuri sunt stabilite în euro (telefonie mobilă, apartamente, maşini, materiale de construcţii, materii prime) a fost un punct forte pentru economia României în ultimul deceniu: pentru că euro nu a crescut cu numai 14% în ultimii 10 ani, multe companii nu au putut să-şi transfere creşterea costurilor în lei (spre exemplu, salariile) în preţurile finale. Chiar dacă preţurile au crescut în euro, creşterea nominală în lei a fost sub inflaţie şi sub creşterile de salarii.

    5. Scăderea dobânzilor la lei şi trecerea la creditarea în moneda naţională: de la 6% în 2012, dobânzile de referinţă au scăzut la 1-1,5%; această reducere a eliberat foarte mulţi bani prin scăderea ratei fie pentru creditele ipotecare, imobiliare, fie pentru creditele de consum. Creşterea dobânzilor care a început acum încă nu se vede, pentru că cifrele sunt încă mici.

    Pe fondul scăderii dobânzilor la lei, creditele în lei acordate populaţiei au crescut de la 35 de miliarde de lei la 138,5 miliarde de lei, iar cele în valută au scăzut de la 69 de miliarde de lei (echivalent valută) la 26,9 miliarde de lei.

    6. Prin dublarea şi triplarea salariilor, coroborată cu scăderea dobânzilor şi stabilitatea cursului valutar, ponderea unui credit ipotecar – adică principalul plus dobânda – într-un salariu, a scăzut foarte mult, ceea ce a eliberat sume importante de bani pentru altceva, fie pentru economii, fie pentru cheltuieli.

    7. Pe fondul creşterii salariilor şi reducerii ponderii unor cheltuieli în venituri, economiile la bancă au crescut substanţial: acum 10 ani românii aveau la bancă 72 de miliarde de lei (în lei), acum au 164,7 miliarde de lei. În valută, economiile au crescut de la echivalentul a 62,7 miliarde de lei la 121,5 miliarde de lei.

    8. PIB-ul, care înseamnă valoarea adăugată în economie, a crescut de la 557 de miliarde de lei (131 mld. euro) la 1.179 miliarde de lei (240 mld. euro): când ai o valoare adăugată mai mare poţi să plăteşti salarii mai mari, poţi să faci investiţii, poţi să pui bani deoparte.

    9. În criza anterioară, companiile au fost nevoite să reducă salariile şi să dea oameni afară (economia a pierdut 700.000 de locuri de muncă), în timp ce acum companiile duc lipsă acută de oameni şi majorează salariile pentru a sta în piaţă.

    10. Chiar dacă situaţia bugetului este proastă, statul nu face disponibilizări şi nici nu taie salariile, ca în 2010: situaţiile excepţionale cu care ne confruntăm de peste doi ani – Covid şi acum războiul din Ucraina – a permis tuturor statelor, inclusiv României, să aibă deficite bugetare mult mai mari, duble sau chiar triple, ceea ce a permis să nu aibă loc tăieri de salarii şi restructurări.

    Toate aceste deficite au dus la creşterea datoriei publice de la 191 de miliarde de lei la 596 de miliarde de lei; această creştere a datoriei a susţinut creşterea salariilor, menţinerea aparatului bugetar la peste 1,2 milioane de angajaţi, creşterea pensiilor, realizarea unor investiţii.

    11. Sistemul bancar este solid şi poate susţine creditarea: în criza anterioară sistemul bancar ducea în spate credite neperformante de 25% din total portofoliu de credite, ceea ce aducea o presiune în plus pe capitalul băncilor şi pe posibilitatea de a acorda noi credite; acum băncile au capital suficient, chiar prea mare, creditele neperformante sunt la numai 4% după doi ani de Covid, iar bancherii vor să dea credite pentru că au depozite în exces, numai clienţi să fie. Sunt clienţi care îşi vor acoperi scăderea puterii de cumpărare, apărută ca urmare a creşterii inflaţiei, prin bani luaţi prin împrumuturi, considerând că pot face faţă fără probleme plăţii ratelor, iar această criză nu va dura prea mult.

    12. Deşi are o pondere mică, Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri substanţiale investitorilor în ultimul deceniu, ceea ce a dus la apariţia unor sume de bani suplimentare; de asemenea, sunt zeci de mii de români care tranzacţionează pe bursele externe şi au învăţat să facă bani pe aceste pieţe.

    13. Banii care vine din tranzacţii: în ultimul deceniu, odată cu revenirea pieţei imobiliare şi a economiei, s-au tranzacţionat apartamente la preţuri în creştere, companii la preţuri mai mari, terenuri agricole la preţuri din ce în ce mai mari, ceea ce în final se adună într-o sumă mai mare de bani, care ulterior fie este cheltuită pe altceva, fie este investită. Aceşti bani înseamnă miliarde de lei şi de euro, care acum constituie o plasă de rezistenţă în noua criză.

     

    Eu am trecut în revistă 13 puncte de rezistenţă, dar probabil că sunt mai multe. Deşi nu pare, economia şi situaţia actuală sunt mult mai bune decât acum un deceniu, ceea ce ne permite să rezistăm mai bine asaltului creşterii preţurilor, majorării dobânzilor şi nnu în ultimul rând tensiunilor de lângă noi.

  • Creşterea fulgerătoare a datoriei externe vulnerabilizează stabilitatea cursului de schimb leu/euro. Unii bancheri internaţionali au luat România în vizor

    ♦ În patru ani, datoria externă totală a crescut cu 36 mld. euro, la 134 mld. euro, rezervele valutare au un plus de 10 mld. euro, la 41 mld. euro, iar exporturile au crescut cu doar 5 mld. euro, la 73 mld. euro ♦ Datoria externă totală este aproape dublă faţă de exporturi şi triplă faţă de rezervele valutare ♦ În cazul datoriei externe pe termen scurt, gradul de acoperire cu rezervele valutare este de circa 90%.

    Creşterea rapidă şi consistentă a datoriei externe şi deficitele mari, fiscale şi de cont curent, determină unii bancheri inter­na­ţionali să ia din nou Ro­mânia în vizor. Banca japoneză de in­vestiţii Nomura a inclus recent România printre ţă­rile emergente cu risc mare de a se confrunta cu o criză a cursurilor de schimb va­lutar, ală­turi de Egipt, Turcia şi Sri Lanka. Analiza Nomura a luat în calcul in­dicatori precum datoria externă ca procent din produsul intern brut, raportul dintre rezervele de valută şi importuri şi indicii bursieri.

    Concret, Nomura susţine că România are datorie externă mare pe termen scurt, re­zerve mici de valută şi deficite fiscale şi de cont curent semnificative, conform rapor­tului gigantului japonez citat de CNBC.

    „Rolul analiştilor este să facă analize. Rolul nostru este să nu lăsăm să se împli­nească prognozele negative legate de România. Rezervele internaţionale, valu­tare şi de aur, sunt pe deplin adecvate situa­ţiei actuale a României“, a declarat pentru ZF Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

    Analizând evoluţia cifrelor din ultimii ani se observă că datoria externă totală a României a crescut în patru ani cu 36 mld. euro, până la 134 mld. euro, rezervele valutare s-au majorat doar cu 10 mld. euro, la 41 mld. euro, în timp ce exporturile, sursă de venituri în valută, au un plus de doar 5 mld. euro în patru ani, urmând să ajungă la 73 mld. euro în 2021, potrivit estimărilor.

    În cazul datoriei externe pe termen scurt, principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi în criza economică precedentă, la final de 2008, gradul de acoperire cu rezervele valutare este de circa 90%.

    O problemă este că datoria externă totală a accelerat în ultimii ani şi a ajuns aproape dublă faţă de nivelul exporturilor anuale care reprezintă o sursă de venituri în valută.  Faţă de rezervele valutare, datoria externă totală este mai mult decât triplă.

    Un alt indicator important este şi datoria externă totală pe termen scurt, principala vulnerabilitate care a trimis România în corzi în criza economică precedentă, la sfârşitul anului 2008 şi care reprezintă împrumuturile luate din străinătate de către stat, bănci şi companiile private şi care trebuie returnate în 12 luni. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, la valoarea reziduală, cu rezervele valutare este de circa 90%.

    Raportul dintre datoria externă pe termen scurt şi rezerva de valută ajunsese la un vârf de 90% în noiembrie 2008, când analiştii străini avertizau că BNR ar risca să îşi epuizeze întreaga rezervă dacă ar încerca să acopere ieşirile de valută, în eventualitatea unei sistări a finanţării străine. Acest scenariu i-a speriat atunci pe investitori, care s-au retras din România, în timp ce speculatorii au pariat pe o depreciere abruptă a leului.

    Turcia, o altă ţară inclusă de Nomura în categoria ţărilor emergente cu risc mare de a se confrunta cu o criză valutară, chiar se confruntă cu o astfel de criză având în vedere că lira turcească a înregistrat o prăbuşire în ultimele zile, după ce preşedintele ţării Recep Tayyip Erdogan a lăudat recenta reducere de dobânzi operată de banca centrală şi a declarat că ţara sa poartă un „război economic de independenţă, potrivit Financial Times. În acest an, lira turcească s-a depreciat cu 40% în raport cu dolarul.

    În România, cursul de schimb leu/euro a avut pe parcursul acestui an o evoluţie fluctuantă, cu unele episoade de depreciere, însă comparativ cu nivelul de la finalul lui 2020 deprecierea acumulată în 2021 este de doar 1,6%.

  • Avertisment de răsunet pentru România: Leul, trecut pe lista celor 4 monede care s-ar putea prăbuşi. ”România ar putea avea o criză valutară gravă în următoarea perioadă”

    O analiză publicată recent de banca japoneză de investiţii Nomura arată că printre pieţele emergente cu cel mai mare risc de a se confrunta cu o criză a ratelor de schimb valutar de află România, Egipt, Turcia şi Sri Lanka, conform CNBC.

    Analiza a luat în calcul indicatori precum datoria externă ca procent din produsul intern brut, raportul dintre rezervele de valută şi importuri şi indicii pieţei de capital.

    „Uitându-ne înainte, perspectivele ca Rezerva Federală (banca centrală americană – n.r.) să normalizeze politica monetară şi înrăutăţirea economiei chineze nu reprezintă o combinaţie bună pentru pieţele emergente”, reiese din raportul Nomura.

    Potrivit furnizorului de date CME Group, şansele ca Fed-ul să mărească ratele dobânzilor până în iunie anul viitor ajung la 75%, de la 60% luna trecută.

    Datele vin într-un moment în care pieţele emergente se confruntă cu altă serie de probleme, precum mărirea deficitelor fiscale şi de cont, cât şi creşterea preţurilor alimentelor, spune gigantul financiar japonez.

    Ratele mai mari ale dobânzilor nu înseamnă neapărat „un declin major” în pieţe. Astfel, companiile cu venituri puternice şi marje solide vor performa bine într-un mediu marcat de rate ridicate ale dobânzilor, explică firma de investiţii Mobius Capital Partners.

    Ieri, lira turcească s-a prăbuşit după ce preşedintele Erdogan a salutat noua serie de micşorare a ratelor dobânzilor, decizia fiind urmată de o serie de proteste în Ankara şi Istanbul.

     

  • ROBOR la trei luni a rămas la 1,60% pe an, iar cursul de schimb a mai făcut un pas în spate, la 4,9286 lei/euro

    Cursul de schimb leu/euro a continuat să scadă ieri, după ajustarea de luni, coborând sub recordul istoric stabilit la sfârşitul săptămânii trecute, de 4,9338 lei/euro.

    BNR a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,9286 lei/euro, cu 0,10% sub nivelul de luni.

    De la începutul anului, moneda naţională s-a depreciat cu circa 1,3%. La rândul lui, indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei acordate înainte de luna mai 2019, a staţionat ieri la 1,60% pe an, după ce a încheiat săptămâna trecută la 1,57% pe an.

    Deocamdată, ROBOR la trei luni este sub nivelul de la începutul anului 2021, de 2,01% pe an. ROBOR la trei luni reprezintă dobânda la care băncile îşi acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni. 

    Totodată, ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum şi ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019. Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă – indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor – IRCC – care a înlocuit ROBOR.

    Indicele IRCC a scăzut aproape la jumătate faţă de prima valoare calculată, coborând la 1,25% şi egalând dobânda de politică monetară stabilită de BNR.

     

  • Contul curent al balanţei de plăţi: 7 mld. euro, la şase luni, un plus de 75% an/an. Cum de rezistă cursul de schimb?

    ♦ Deficitul de cont curent al balanţei de plăţi a ajuns, la şase luni din an, la 7 miliarde de euro, în creştere cu 75% faţă de aceeaşi periodă a anului trecut ♦ Totuşi, leul înregistrează o uşoară apreciere, în ciuda lecţiilor de manual care spun că un deficit de cont în creştere depreciază moneda.

    Deficitul de cont curent creşte  puternic, dar cursul de schimb nu suferă căderi dramatice. De plidă, cursul BNR era joi 12 august de 4,9184 lei pentru un euro, iar a doua zi, vineri, de 4,9118 lei pentru un euro, adică s-a apreciat, modest. Casele se schimb vând euro chiar sub cursul oficial al BNR.

    „De regulă, când deficitul de cont curent urcă, moneda ţării pe piaţa valutară pierde teren. Acum leul se apreciază uşor, în mod paradoxal. De altminteri, dacă ne uităm pe datele din urmă, vom vedea, totuşi, că, în ultimii 13 ani, leul s-a depreciat faţă de euro cu doar 9 bani“, comentează Adrian Vasilescu (BNR).

    Care este explicaţia aprecierii leului de vreme ce manualul spune că el ar trebui să se deprecieze?

    Producţia de grâu şi „Sfânta Maria“ sărbătorită pe 15 august, susţine Vasilescu.

    Potrivit datelor culese de ZF, primele estimări arată că producţia de grâu ar putea ajunge la un nivel record de 11-12 milioane de tone, la o valoare ce poate fi apreciată la 2,3 mld. euro. În aceeaşi vreme, în­trea­ga producţie de cereale în 2021 ar pu­tea ajunge la  34 de milioane de tone – 11-12 milioane tone de grâu, 15,5 milioane de tone de porumb, 1,3 milioane de tone de rapiţă şi 3,3 milioane de tone de floarea soarelui.

    O astfel de producţie record, după o cădere severă a agriculturii (doar 19 milioane de tone de cereale în 2020, minimul din 2013 până atunci), ca urmare a secetei, susţine cursul de schimb, în ciuda deficitului de cont curent în creştere cu 75%, la şase luni, an/an. În plus, în august, românii din străinătate se întorc în ţară în concedii şi schimbă valută în lei şi, astfel, s-a ajuns la situaţia că sunt case de schimb valutar care vând lei pentru euro la un curs sub cel stabilit de BNR.

    „Mi-a povestit o consilieră că a cumpărat euro de la o casă valutară sub cursul BNR“, spune Vasilescu.

    Deficitul de cont curent nu alunecă din cauza BNR, ci a deficitului comercial, mai spune Vasilescu.

    Deficitul comercial este făcut de companiile private şi de stat.

    Potrivit datelor BNR şi ale INS, deficitul comercial a ajuns, la şase luni din an, la 10,4 miliarde de euro, în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    În aceeaşi vreme, excedentul co­mer­­ţului cu serviciile, care mai echi­librează contul curent, a rămas la 4,4 mld. euro (aproape aceeaşi sumă ca la şase luni din 2020), aşa că deficitul contului curent s-a majorat, dar cursul este apărat de Sfânta Maria şi de „sfânta ploaie“ care a făcut ca pro­duc­ţia de cereale să înregistreze un record.

    În privinţa situaţiei exportului de servicii, turismul şi-a majorat deficitul la 850 mil. euro faţă de pri­mele şase luni din 2020 (794 mil. euro). Românii au cheltuit în stră­ină­ta­te 1,7 miliarde de euro, mai mult chiar decât în 2019, când, la şase luni din an, cheltuiseră 1,6 miliarde de euro.

    Transportul internaţional continuă să aducă valută în ţară, excedentul fiind de 2 miliarde de euro, la şase luni.

    „Serviciile de  prelucrare a bu­nurilor aflate în proprietarea terţilor“, adică ceea ce se importă doar pentru a fi exportat, a însemnat 1,1 miliarde de euro: importăm, prelucrăm fără valoare adăugată mare (eventual asamblăm ceva), şi apoi  reexportăm.

     

    Investiţiile străine îşi revin

    ► Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,1 mld. euro (comparativ cu 996 mil. euro în perioada ianuarie – iunie 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 2,5 mld. euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 595 milioane euro.

     

  • Care sunt estimările CFA România pentru 2021: creştere PIB de peste 4%, inflaţie între 3% şi 3,5%, curs între 4,9 şi 5 lei şi ROBOR între 1,5% şi 2%

    ♦ Săptămâna trecută, CFA România a prezentat previziunile macroeconomice ale asociaţiei pentru anul 2021, realizate în cadrul unui sondaj din interiorul CFA România ♦ Economia românească a încheiat anul 2020 cu o inflaţie de 2,6%.

    Un procent de 40% din respondenţii unui sondaj realizat de CFA Ro­mânia, asociaţia profesioniştilor în investiţii certificaţi interna­ţional, se aşteaptă ca produsul intern brut al României să se aprecieze cu 4% în anul 2021, aşadar o revenire puternică faţă de scăderea de 3,9% în anul pandemiei.

    Pe de altă parte 16% estimează o creştere economică între 3,5% şi 4%, în timp ce cei mai optimişti, respectiv 4%, văd un avans al PIB-ului de până în 2%.

    „Anul trecut am estimat că economia va creşte cu 3%, dar ceea ce s-a întâmplat a fost că s-a contractat cu aproape 4%. Previ­ziunea actuală din piaţă vede o creştere de 2,8% a PIB-ului României. Aproape jumătate dintre membrii CFA se aşteaptă ca economia să crească cu peste 4% în acest an, o revenire mare, şi mai mult decât previziunea actuală din piaţă“, spune Mihai Purcărea, CEO BRD Asset Management şi membru al boardului CFA România.

    Săptămâna trecută, CFA România a prezentat previziunile macroeconomice ale asociaţiei pentru anul 2021, realizate în cadrul unui sondaj din interiorul CFA România. Printre indicatori se numără inflaţia, cursul de schimb, dobânda ROBOR, dar şi cine ar putea câştiga Campionatul European de Fotbal – cu cele mai mari şanse fiind votată Germania.

    Pe de altă parte, 39% dintre analiştii CFA România estimează că nivelul inflaţiei în 2021 ar putea fi cuprins între 3% şi 3,5%. Spre comparaţie, economia românească a încheiat anul 2020 cu o inflaţie de 2,6%. Niciun analist nu estimează o inflaţie mai mică de 2%, iar la polul opus, respectiv peste 4%, a fost votată ca variantă de către 7% dintre respondenţi.

    Cursul de schimb leu-euro, cel mai urmărit atât de românii cu credite în euro, cât şi de cei care nu au credite dar plătesc facturile la utilităţi în monedă europeană, ar putea închide anul 2021 la un nivel cuprins între 4,9 şi 5 lei pentru un euro.

    Astfel, majoritarea analiştilor CFA România, respectiv 70% dintre respon­denţi, estimează că leul se va deprecia în faţa euro în perioada următoare. Spre comparaţie vineri, BNR a cotat euro la 4,885 lei pe unitate. ROBOR, referinţa creditelor de retail în lei, ar putea închide anul 2021 la un nivel cuprins între 1,5% şi 2%, potrivit estimă­rilor a 44% dintre analiştii CFA România, acesta fiind răspunsul majoritar. Vineri, cos­tul leilor înregistra valoarea de 1,7% pe an.

    Cât despre Bursa de Valori Bucureşti, 39% dintre analişti consideră că indicele BET-XT Total Return, cel care reflectă dinamica celor mai tranzacţionate 25 de acţiuni listate, s-ar putea aprecia între 10 şi 20%. Un răspuns apropiat, respectiv cu 37% faţă de 39% îl au şi cei care estimează o creştere a indicelui de la 0% la 10%. De la începutul anului 2021 indicele are un plus de 11%.

    liviu.popescu@zf.ro

  • Cum arăta economia locală înainte de anul pandemiei

    Evoluţia ratei inflaţiei, a cursului valutar şi a principalilor indicatori financiar-bancari.

    Un euro este acum de aproape patru ori mai mare decât la începutul anului 1999, anul lansării oficiale a monedei unice, când paritatea era de 13.000 de lei (echivalentul a 1,3 lei după denominarea din 2005) pentru un euro.

    Dolarul american a crescut şi el de aproape patru ori în ultimii 21 de ani şi a ajuns să valoreze aproape 4 lei, faţă de 1 leu în urmă cu două decenii.
    Rata inflaţiei, un indicator al creşterii preţurilor bunurilor şi serviciilor, a avut o evoluţie haotică în ultimii 20 de ani, preţurile de pe piaţa locală fiind în scădere doar în doi ani, respectiv în 2015 comparativ cu 2014 şi în 2016 comparativ cu anul precedent.


     

  • Ce ai fi făcut dacă ai fi dat faliment de tot? Eram pregătit să mă fac şofer de taxi la Viena

    Din păcate, prea puţini dintre capitaliştii români – patroni în anii ‘90, oameni de afaceri în anii 2000 şi antreprenori acum – şi-au scris istoria lor de business. Au poveşti absolut fabuloase din care s-ar putea face cursuri reale la facultăţile economice, începând cu lecţii despre cum să faci un business, cum pui pe picioare o afacere, cum să creezi un brand mai mult din instinct decât din cărţi, cum să faci rost de bani, cum vinzi sau cumperi alte afaceri, cum să reacţionezi când vine criza, cum să rezişti când eşti continuu în insolvenţă, cu băncile în spate şi până la drama pe care o trăieşti continuu că a doua zi vei da faliment cu totul.

    „Să ştii că eram pregătit pentru acest lucru şi mă gândeam să mă fac şofer de taxi la Viena.”

    Această propoziţie a fost spusă de Octavian Radu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori români al cărui grup ajunsese la peste 250 de milioane de euro în vârful boomului economic din 2008.

    El şi-a asumat acest risc, de a scrie o carte – până la urmă toată viaţa lui de business a fost un risc -, în trei volume, care însumează 980 de pagini.

    Ironic, fiecare pagină ar putea simboliza câte un milion de lei, având în vedere că cifra de afaceri totală a grupului Octra în 2008 a depăşit 980 de milioane de lei (peste 250 de milioane de euro la cursul valutar de atunci).  

    Octavian Radu deţine librăriile Diverta, iar în perioada de boom a avut atât de multe branduri de retail încât, spune el, puteam să-mi deschid propriul mall – Debenhams, Esprit, Aldo, Springfield, Woman’s Secret.

    Eu am început să citesc „My way” (titlul cărţii) pornind de la volumul 3, unde Octavian Radu a descris cu foarte multe amănunte drama pe care a trăit-o când a venit criza din 2008, şi care i-a adus prăbuşirea afacerilor peste noapte.

    Criza l-a prins cu datorii la bănci de 60 de milioane de euro, care nu mai puteau fi plătite pentru că nu mai avea vânzări.

    Căderea consumului din 2009 – 2012 – intervenită ca urmare a tăierii salariilor, creşterii cursului valutar leu/euro, pierderii joburilor în economie -, majorarea ratelor la bancă ca urmare a creşterii cursului leu/euro, l-au aruncat în cuşca băncilor care i-au cerut banii înapoi (nu toate), i-au tăiat liniile de finanţare, i-au majorat dobânzile etc.

    Înainte de criză băncile aruncau cu milioane de euro după mine să-mi dea credite, iar când a venit criza au devenit total necooperante.

    „La circa o lună după Lehman Brothers m-am trezit cu o scrisorică de la Credit Europe Bank, prin care îmi cereau restituirea creditului în maximum 30 de zile. Cererea lor se baza pe un articol din contract, scris cu litere mărute, care le permitea rezilierea contractului de creditare relativ discreţionar.”

    El spune că 10 ani s-a luptat cu băncile în toate formele, în încercarea de a plăti creditele, de a obţine reducerea lor şi a-şi menţine afacerile pe linia de plutire.

    „Este evident că dacă în anii 2005-2007 aş fi investit mai puţin în business, mi-ar fi fost mult mai uşor să trec prin criză. Active valoroase, dintre care o parte finanţate cu 45 de milioane de euro împrumutaţi de la bănci, au fost distruse în timpul crizei.”

    Bineînţeles că această carte nu se învârte numai în jurul crizei şi a relaţiei cu cele 12 bănci, acesta fiind doar un capitol.

    Cartea începe cu fuga lui în Germania înainte de 1989, prima afacere făcută, revenirea în România, cearta cu părinţii, care erau administratorii firmei şi care în anii ‘90 l-au aruncat în stradă, istoria fiecărei afaceri pe care a început-o, amănunte dezvăluite pentru prima dată din negocierile de vânzare sau cumpărare de afaceri etc.

    La finalul celor 980 de pagini, Octavian Radu spune: „A contat să scriu această carte pentru a transmite experienţa mea şi sunt fericit că am ajuns în acest punct.”

    La ZF Live, l-am întrebat ce şi dacă i-ar recomanda unui antreprenor mai ales ce să nu facă pentru a nu traversa crizele aşa cum le-a traversat el: „Şi dacă aş lua-o de la capăt, tot la fel aş face şi la fel i-aş recomanda unui tânăr antreprenor, să viseze, pentru că dacă nu visezi, nici nu poţi să faci.”

    În România toată lumea invocă educaţia financiară şi de business. Dar pentru ca noile generaţii să înveţe, trebuie ca şi capitaliştii români să dea înapoi ceva societăţii, României, ţara unde au făcut multe afaceri: în primul rând o carte, în care să-şi povestească viaţa prin business.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • George Mucibabici, fostul şef al operaţiunilor de piaţă din BNR face dezvăluiri: Anii ‘90 au fost dramatici pentru BNR şi pentru România

    ♦ În 1997 a trebuit să dăm drumul la cursul valutar şi să mărim dobânzile, care au ajuns la 400% pe piaţa interbancară, ceea ce a fost un şoc ♦ În 1999, cu un rating în default, FMI ne-a pus să ne împrumutăm de pe piaţa privată, înainte să ne dea drumul la un Acord. Pe piaţa externă nu găseam bani pentru că nu ne împrumuta nimeni, aşa că am discutat cu băncile străine care aveau operaţiuni în România. Anthony van der Heijden de la ING şi Robert Rekkers de la ABN Amro au fost cu noi într-un moment critic.

    În septembrie 1990, George Mucibabici a fost chemat de Mugur Isărescu să-i fie şef de cabinet, după ce a preluat funcţia de guvernator al BNR. Apoi a fost, până în 1999 (cu excepţia anilor 1994-1996, când a fost reprezentantul României la FMI), directorul operaţiunilor de piaţă din BNR, care includea piaţa valutară, piaţa monetară şi administrarea rezervei valutare, trăind pe viu una dintre cele mai dramatice perioade din istoria economică şi a finanţelor României de după 1990.

    Cu un acces zero pe pieţele private externe de împrumut, România şi BNR erau tot timpul cu securea onorării plăţilor externe deasupra capului. Rezerva valutară de 2 mld. dolari lăsată de Ceauşescu s-a evaporat în numai 1 an, aşa că în 1991, când Banca Naţională a preluat adminis­trarea rezervei valutare de la BRCE – Banca Ro­mână de Comerţ Exetrior – nu mai era nimic, ci chiar era un minus de aproape 1 mld. do­lari, adică o obligaţie externă care trebuia plătită.

    În noiembrie 1991, pentru că România nu mai avea valută, premierul Stolojan a fost nevoit să recurgă pur şi simplu la o naţionalizare a valutei din conturile întreprinderilor de stat şi a companiilor private, o decizie extrem de controversată chiar şi după 30 de ani.  

    „Au fost zile când nu aveam în rezerva valutară nici 10 milioane de dolari. Acestea sunt cifre reale, nu inventate.“ Acum, când BNR are o rezervă valutară de peste 30 de miliarde de euro, anii ‘90 par dintr-un alt film.

    Într-o discuţie cu ZF, George Mucibabici dezvăluie câteva episoade dramatice la care a luat parte atunci când România nu se mai putea împrumuta de pe piaţa externă şi era la un pas de încetare de plăţi.

    „Pentru mine, cea mai tensionată zi din cariera mea a fost undeva în aprilie 1992, când nu aveam 40 de milioane de dolari ca să plătim un import derulat prin BRCE, dar garantat de Banca Naţională. Dacă nu-l plăteam, intram în încetare de plăţi pentru că era garanţia BNR la mijloc. Şi nici BRCE nu avea aceşti bani, în condiţiile în care BRCE avea o credibilitate mai mare decât a guvernului sau a ministerului de finanţe. Ne-am strâns la BNR, Vlad Soare – viceguvernator, eu ca şef al direcţiei de operaţiuni de piaţă, Dan Pascariu – preşedinte şi Răzvan Temeşan – prim-vicepreşedinte al BRCE. Guvernatorul Isărescu a venit şi ne-a spus că trebuie neapărat să găsim o soluţie. Ne-am apucat să sunăm la toate băncile din lume, inclusiv la băncile centrale, dar nu ne puteau ajuta, având în vedere situaţia economică şi politică din România. Într-un final am găsit bani la băncile mixte din străinătate unde BRCE avea o parte din acţiuni. Au fost patru bancheri care ne-au susţinut şi şi-au folosit toată poziţia – Mihai Rădoi de la Anglo-Romanian Bank, Romeo Rusu de la Banca Franco-Română, Dumitru Lungu de la MISR Romanian Bank şi Gheorghe Neagu de la Frankfurt Romanian Bank. Cu ei am găsit cele 40 de milioane de dolari ca să plătim acel import.“

    Anii ‘90 au fost o luptă continuă între dorinţele guvernului de a controla cursul valutar şide a avea dobânzi joase care erau însă real negative, adică sub inflaţie, şi inconsistenţa politicilor economice şi fiscale, care se confruntau cu realităţile din economie, spune Mucibabici.  Programele cu FMI începeau prin măsuri de macrostabilizare a inflaţiei şi a cursului valutar (de la 200% inflaţie în 1992 am ajuns la 300% în 1993, pentru a scădea la 60% în 1994, ceea ce a fost extraordinar), dar apoi se opreau când era vorba de măsuri concrete în economie.

    Întreprinderile de stat primeau bani de la guvern sau luau împrumuturi externe ca să se retehnologizeze, dar nu se făcea nimic, ci doar se consumau resurse, inclusiv cele valutare.

    Anii ‘95-’96 au fost ani pierduţi din punct de vedere economic, inflaţia revenea, iar pe piaţă erau din nou cursuri valutare duble, unul oficial şialtul la casele de schimb, spune Mucubabici.

    Aşa s-a ajuns la finalul lui 1996, începutul lui 1997, când s-a schimbat puterea, au plecat PDSR şi Ion Iliescu, au venit Constantinescu şi Convenţia, dar din nou BNR nu prea mai avea rezerve valutare, care fuseseră folosite pentru ţinerea cursului. Din nou se acumulaseră dezechilibre. Aşa că a venit FMI şi s-a dat dru­mul la cursul valutar, care în primăvara lui 1997 a crescut peste noapte de la 5.000 de lei/dolar, la 12.000 de lei/dolar, pentru ca apoi să scadă şi să se stabilizeze undeva la 7.000 de lei/dolar.

    „1997 a fost cel mai provocator an pentru noi la BNR, pentru că a trebuit să dăm drumul la cursul valutar, dar în acelaşi timp trebuia să majorăm dobânzile la lei peste inflaţie pentru a steriliza banii din piaţă. Am ajuns şi la dobânzi de 400%, pe termen scurt. Îmi amintesc că în dealingul de la BNR aveam o tablă unde scriam în fiecare dimineaţă strategiile de intervenţie şi la ce bănci trebuia să intervenim. Dacă nu mai avea lei, nu mai puteau tranzacţiona pe cursul valutar. Câteodată intra şi guvernatorul Isărescu în dealing, se uita la ecrane, spunând când trebuia să intervenim.“ După episodul din primăvara lui 1997 cursul s-a stabilizat, in­flaţia şi dobânzile la lei erau în scădere, dar a in­ter­­venit în 1998 criza din Rusia, care a dat totul peste cap.

    În 1999, BNR trebuia să ramburseze împrumuturile externe luate în anii anteriori şi mai ales cei 500 de milioane de dolari, obligaţiuni samurai făcute cu Nomura, iar agenţiile de rating ne-au retrogradat, punându-ne pe o listă de încetare de plăţi pentru că, au calculat ei, nu am fi avut bani să plătim acele împrumuturi, spune Mucibabici.

    Pentru că veneam şi după criza asiatică, FMI a spus că nu ne dă bani ca noi să rambursăm împrumuturile luate de la băncile private şi ne-a trimis pe pieţele externe să găsim bani.

    Dar pieţele externe nu erau atât de doritoare să împrumute România, ţin minte că banca elveţiană Credit Suisse First Boston a fost singura care vroia să ne dea bani, dar cu o dobândă de 15% în dolari, plus un gaj pe creanţele Romatsa, menţionează el.

    „Soluţia de salvare ne-a dat-o un fost director al Băncii Reglementelor Internaţionale, când i-a spus guvernatorului să ia bani de la băncile străine din România, care puteau să ia bani de la băncile lor mamă.“Aşa s-a făcut celebrul „club loan“ de 108 milioane de dolari, care a fost discutat cu băncile străine din România. Din partea BNR, echipa de negociere a fost formată din Adrian Grigoriu – şeful operaţiunilor pe piaţa valutară, Magdalena Manea – dealerul BNR şi eu, în calitate de director al Direcţiei. Guvernatorul Isărescu a venit la început să vorbească cu băncile. Avocaţii de la Nestor şi Clifford Chance erau de partea băncilor, iar noi am luat o casă de avocatură din SUA, care ne-a ajutat foarte mult. Negocierea a fost pe marja de dobândă şi clauza de nongaranţie, pentru că nu puteam să punem aurul în garanţie. În cursul negocierilor a fost un moment tensionat pentru că semnarea trebuia să aibă loc luni, iar preşedintele unei bănci cu o expunere destul de mare a venit vineri şi ne-a cerut o dobândă mai mare. Eu am plecat spunând că nu putem accepta, iar Anthony van der Heijden, şeful ING şi Robert Rekkers, şeful ABN Amro au venit după mine, spunând că acoperă ei partea acelei bănci. De la mine din birou şi-au sunat şefii din Olanda ca să dea diferenţa. În final nu a mai fost nevoie, pentru că acea bancă a revenit în club loan.“

    Dar de ce era important acel împrumut?

    Pentru că era o primă precondiţie în Acordul cu FMI ca întâi să luăm împrumuturi private, iar apoi să vină şi ei. Iar a doua condiţie a fost închiderea Bancorex, care a fost pionul cel mai important pe care l-a pierdut atunci România, spune Mucibabici.

    După 2000, odată cu decizia politică de a intra în NATO şi Uniunea Europeană, lucrurile s-au schimbat substanţial, România a început să atragă investiţii străine care au adus valută şi niciodată nu s-a mai pus problema rezervei valutare.

    După 1999, George Mucibabici a plecat în sectorul privat, întâi la Gelsor, grupul lui Sorin Ovidiu Vântu, alături de alţi colegi din BNR, un episod de care nu se dezice, dar spune acum că nu l-a judecat prea bine, pentru ca în 2001 să devină prim-vicepreşedinte la Banca Ţiriac, când a venit Anthony van der Heijden de la ING. După plecarea olandezului a devenit preşedintele băncii, fiind în perioada în care omul de afaceri Ion Ţiriac s-a asociat întâi cu HVB Bank şi apoi cu Unicredit.

    Eu am plecat cu o zi înainte să se închidă dealul cu HVB, spune el.

    În perioada Ţiriac a trăit boomul creditării în retail, când s-au dezvoltat o mulţime de produse bancare, iar persoanele fizice au avut acces la credite de consum, credite de vacanţă, împrumuturi ipotecare şi carduri de credit.

    „A fost o creştere absolut fabuloasă şi îmi amintesc că Banca Ţiriac, care era pe poziţia a zecea ca active, a ajuns să fie pe locul 3 ca profit.“

    În perioada 2005-2008 în România au intrat investiţii străine de 30 de miliarde de euro, adică 50% din investiţiile străine atrase de România între 1990 – 2020.

    Aceste intrări au dus la creşterea rezervei valutare dar şi la aprecierea cursului valutar, care a creat apoi, când a venit criza, mari probleme.

    BNR nu putea să evite această apreciere a cursului de la 4 lei la 3 lei pentru un euro?

    Nu putea, Banca Naţională a luat toate măsurile, a cumpărat valută, a sterilizat leii, a majorat rezervele minime, dar băncile tot aduceau bani şi dădeau credite. Toată lumea vorbea despre creditarea de retail, era noul trend, aici se făceau banii şi se luau bonusurile, spune Mucibabici.

    Am fi putut evita această apreciere printr-o sterilizare a leilor doar dacă bugetul făcea surplus bugetar. În lume numai două ţări au reuşit acest lucru – Singapore şi Norvegia, a adăugat el.

    Guvernatorul Isărescu spunea că aşa sunt ciclurile economiei, cicluri umane, toată lumea voia să ia credite şi nu puteam să evităm acest lucru, menţionează el.

    „Îmi amintesc şi acum de discursul pe care l-a avut guvernatorul Isărescu la Gala ZF din noiembrie 2008, când vorbea de o aterizare forţată a economiei şi de o ajustare, dar toată lumea din sală discuta despre împrumuturi, creditare, afaceri în real-estate. Guvernatorul Isărescu vorbea de unul singur.“

    În 2009 România a luat cel mai mare împrumut de la FMI, de 20 de miliarde de euro pentru a stabiliza cursul şi sistemul bancar, care era supraexpus pe valută. A urmat şi acordul de la Viena, când băncile prezente în România s-au angajat să nu-şi retragă finanţarea.

    Dincolo de criza din 2008/2009, poziţia externă a României s-a îmbunătăţit extraordinar şinu s-a mai pus niciodată problema posibilităţii intrării în default.

    Am traversat această perioadă, din ‘90 şi până acum, pentru că Mugur Isărescu a fost un om echilibrat care, pe lângă cunoştinţele economice teoretice, are şi o înţelegere a economiei reale, spune Mucibabici. Este extrem de calculat când ia o decizie, fără excese şi se consultă mult când ia o decizie. Pe lângă acest lucru, cred că a fost echidistant cu toate guvernele. Dacă ar fi înclinat într-o parte sau alta, şi-ar fi pierdut şi sprijinul intern, şi sprijinul extern.

    „Şi acum îmi amintesc cum mi-a spus în ‘90 să vin la BNR alături de el, ca să facem o bancă centrală.“

     

     

    Cele 14 bănci care au contribuit în 1999 la Club Loan-ul prin care România a evitat intrarea în incapacitate de plată

     

     1 ABN Amro  – 15 milioane de dolari

     2 Alpha Credit Group Atena  – 7 milioane de dolari

     3 Banca Bucureşti (deţinută de Alpha Group) – 3 milioane de dolari

     4 Robank – 2 milioane de dolari

     5 Daewoo Bank – 5 milioane de dolari

     6 Banca Turco-Română – 5 milioane de dolari

     7 Bank-Austria Creditanstalt România  – 10 milioane de dolari

     8 Citi Bank  – 15 milioane de dolari

     9 Demir Bank  – 2 milioane de dolari

    10 ING  – 20 de milioane de dolari

    11 Internatiol Commercial Black Sea Bank – 5 milioane de dolari

    12 National Bank of Greece Atena – 10 milioane de dolari

    13 Raiffeisen Bank România – 10 milioane de dolari

    14 United Garanti Bank România – 1 milion de dolari

  • Cine are răbdarea să aştepte 10-15 ani?

    Bineînţeles că noi simţim mai bine cum se conduce o ţară, un guvern, un minister, o primărie, cum se fac autostrăzile ca la nemţi, spitalele ca la francezi, cât trebuie să fie cursul valutar sau cât trebuie să fie dobânzile, cum un pod ar fi trebuit să ducă în dreapta şi nu în stânga etc.

    Cu toţii avem idei şi sfaturi pentru cei care conduc o instituţie publică sau o companie privată.

    Dar din păcate sau din fericire, nu suntem în locul lor, şi mai mult decât atât, nu cred că am vrea să fim, mai ales când este criză şi lucrurile nu merg.

    Cine ar vrea să lase viaţa relativ bună de acum pentru a fi înjurat, stresat, cu infarctul lângă pernă, mai şi ales ca să îi spună alţii ce trebuie să facă?

    La fotbal, la politică, şi mai nou la business, toată lumea se pricepe.

    Pentru a ajunge într-o funcţie publică în care să fii ales prin vot, trebuie să ai calităţi pe care mulţi alţii nu le au: în primul rând trebuie să-ţi doreşti acel lucru, trebuie să ai ambiţie, voinţă, determinare, energie pentru a mişca lucrurile.

    Inteligenţa nu este pe primul loc. Sunt destul de mulţi consilieri pe margine care sunt mult mai inteligenţi.

    De asemenea, ca să câştigi teren în politică şi în business, trebuie să mai ai răbdare, care se măsoară în ani.

    De asemenea, trebuie să ai puterea să treci peste înfrângeri, şi nu puţine, şi să o iei de la capăt.

    Nicuşor Dan nu a obţinut Primăria Capitalei „moca”, că i-a dat-o cineva gratis, ci a adunat aproape 15 ani de luptă. Până să câştige alegerile din 2020, a pierdut alegerile din 2016 şi din 2012. Notorietatea nu se câştigă peste noapte.

    Până la urmă, ca să câştige, s-a lăsat adoptat de PNL şi de USR.

    La Timişoara, Dominic Fritz, un cetăţean neamţ, a câştigat primăria în faţa eternului Nicolae Robu, intrând în arenă, la luptă, cu cineva care părea de neînvins.

    La Iaşi, Cosette Chichirău ar fi câştigat alegerile pentru primărie dacă Mihai Chirica nu ar fi fost racolat de PNL, după ce în 2012 a câştigat alegerile fiind la PSD. Dar Ludovid Orban a trecut peste istoria PSD, considerând că este mai important să câştige primăria Iaşiului, un oraş aflat într-o creştere economică destul de importantă.

    Clotilde Armand, o franţuzoaică, a câştigat primăria sectorului 1, la a doua încercare, după o luptă şi o hărţuială continuă.

    La Vrancea, l-a învins pe baronul PSD Marian Oprişan pentru poziţia de şef al Consiliului Judeţean, demolând toate sondajele, Cătălin Toma. Dacă nu încerci, nu câştigi!

    La Braşov, Allen Coliban de la USR a câştigat surprinzător în faţa lui George Scripcaru, care părea de neînvins.

    La sectorul 2 din Bucureşti, Radu Mihaiu a câştigat în faţa candidatului PSD Dan Cristian Popescu, viceprimar, care a trecut de la PNL la PSD.

    La sectorul 4, Simona Spătaru, un avocat anonim, a intrat în luptă cu Daniel Băluţă, care ar fi câştigat alegerile cu 110%. Acesta este şi motivul pentru care Piedone s-a dus la sectorul 5. Dar Simona Spătaru a luat 35%, iar Băluţă 56%, beneficiind de toată infrastructura oficială şi neoficială.

    Oamenii, alegătorii, generaţiile mai tinere, ar fi votat cu altcineva la celelalte primării sau consilii judeţene dacă acel altcineva ar fi intrat la luptă în faţa celor declaraţi câştigători încă înainte de vot.

    Dar prima condiţie ca să poţi să schimbi ceva este să ai pe cine să votezi. Nu se poate vota de pe Facebook, drumurile sau curăţenia oraşelor nu se face stând la terase şi comentând cât de murdar este în jur.

    Alegerile politice sunt ca în business, cei care intră în arenă, cei care au curajul de-a face un lucru sau altul, cei care au determinare, ambiţie şi nebunie, câştigă.

    Toţi ceilalţi suntem mai buni, dar de pe margine.

    România nu poate creşte mai repede stând pe margine. Cineva mai trebuie să şi lupte, să aibă răbdare, pentru că lucrurile nu se întâmplă peste noapte. Aşa cum a avut răbdare şi Nicuşor Dan.

    Dacă în mandatul lui avem apă caldă, şi-a îndeplinit un obiectiv.

     

    P.S. Business Magazin, această revistă pe care o citiţi săptămânal, a împlinit 16 ani, a avut ambiţie, voinţă şi determinare să reziste atât de mult timp.

    Să-i urăm ani buni în continuare!


    (cristian.hostiuc@zf.ro)