BusinessMagazin

Tag: cumparator

  • Conacul Brătienilor a fost vândut pe OLX cu 35.000 de euro. Cum arăta

    Conacul Brătienilor din localitatea argeşeană Răteşti, deţinut de doi cetăţeni italieni, şi-a găsit cumpărător pe OLX, fiind semnat antecontractul. Suma de cumpărare a fost 35.000 de euro.

    Conacul Brătienilor de la Răteşti a fost construit în 1925 şi a fost refăcut în anul 1958.

    „E monument istoric. Averea Brătienilor de la Răteşti a cuprins conacul, mai multe anexe, parc, toate construite în acelaşi timp cu casa. O parte dintre lucrările istoricului Gheorghe Brătianu au fost scrise şi la Răteşti”.

    Vezi aici cine a cumpărat conacul şi povestea tenebroasă a averii Brătienilor – VIDEO

  • Cine este misteriosul cumpărător al pictorului Adrian Ghenie?

    Cu câteva zile în urmă media anunţa că pictorul clujean Adrian Ghenie a vândut la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s tabloul „Autoportret ca Vincent Van Gogh“ pentru 2,59 milioane dolari. Este al doilea tablou vândut de Ghenie pentru o sumă cu şase zerouri, după „Floarea soarelui în 1937“ vândut în februarie la Londra cu 3.117.000 de lire sterline; dincolo de apropierile de Van Gogh, tablourile mai au în comun faptul că au fost cumpărate de persoane din Asia. Dacă identitatea chinezului care a cumpărat „Floarea soarelui în 1937“ nu a fost dezvăluită, putem spune că „Autoportretul ca Vincent Van Gogh“ a fost cumpărat de un antreprenor japonez, care a cheltuit într-o singură săptămână, la două licitaţii de artă, 98 de milioane de dolari.

    Este vorba de Yusaku Maezawa, în vârstă de 40 de ani, un antreprenor al internetului care a fondat în 1998 compania de e-commerce Start Today şi în 2004 retailerul de modă Zozotown. Yusaku Maezawa se află pe locul 17 în clasamentul Forbes al celor mai bogaţi japonezi, cu o avere estimată la 2,7 miliarde dolari.

    Pictura lui Ghenie a fost prezentată la începutul licitaţiei, stârnind ceea ce Bloomberg numeşte o avalanşă de oferte; Maezawa a licitat prin telefon, concurând pentru pictura lui Ghenie cu cel puţin cinci ofertanţi. Aşa că pictura, estimată de specialiştii de la Sotheby’s între 200.000 şi 300.000 de dolari, a ajuns la peste 2,5 milioane dolari. După opera lui Ghenie, japonezul a licitat pentru „Chameleon“ de Cristopher Wool, pictură estimată la 14 milioane de dolari şi vândută cu 13,9 milioane de dolari.

    Cele două tablouri cumpărate de la Sotheby’s au făcut ca suma cheltuită de Maezawa pentru tablouri într-o săptămână să ajungă la 98 de milioane de dolari; antreprenorul a mai cumpărat de la Christie, pe 10 mai, cinci opere de artă, pentru care a dat 81,4 milioane de dolari, printre care şi un tablou de 57,3 milioane de dolari al lui Jean-Michel Basquiat. Celelalte tablouri achiziţionate sunt „Runaway Nurse“ de Richard Prince, pentru 9,7 milioane dolari, un record pentru artist, o sculptură de Jeff Koons, intitulată „Lobster“ (6,9 milioane dolari), o instalaţie mobilă a lui Alexander Calder, în valoare de 5,8 milioane dolari, şi o instalaţie de lumini de Bruce Nauman, „Eat War“, pentru care a plătit 1,69 milioane dolari.

    Maezawa este fondator al Contemporary Art Foundation din Tokio şi a anunţat că va organiza expoziţii publice acolo de două ori pe an, adăugând că va deschide o galerie privată de artă în Chiba, oraşul său natal. Mai mult, Maezawa vrea să deschidă o galerie pentru artiştii japonezi care vor să expună la Londra, pentru a le permite acestora să ia contact cu arta şi cultura occidentală. Practic, toate mişcările antreprenorului japonez pot fi definite, simplu, drept apariţia unui mare colecţionar de artă, în stare să influenţeze domeniul, aşa cum o fac Charles Saatchi, Andy Hall, fostul trader de petrol care acum deschide muzee şi fundaţii dedicate artei, sau mai cunoscuţii Leonardo DiCaprio ori David şi Victoria Beckham.

    Vânzarea taboului lui Ghenie mai poate fi privită drept o reuşită majoră şi pentru că specialiştii vorbesc de o piaţă a artei în scădere, după o lungă perioadă de creştere a preţurilor; sigur că formulările pot părea, într-o oarecare măsură, hazardate, cum poţi vorbi de o piaţă în scădere în condiţiile în care colecţionarii au plătit 361 de milioane de dolari pentru 11 lucrări?!

    Dar dacă privim în urmă cu un an, vom descoperi că licitaţiile de atunci ale marilor case adunau 2,7 miliarde de dolari, cu o sculptură de Giacometti pentru care s-au plătit 141,3 milioane de dolari şi un Picasso de 179,4 milioane dolari şi cu o armată de ruşi bogaţi care s-au bătut pe lucrări de Monet, Henry Moore, Edgar Degas sau Modigliani.

    Un an mai târziu avem pieţe volatile, fonduri de investiţii cu frâna trasă şi nesiguranţa din preajma alegerilor; rezultatul înseamnă vânzări de primăvară, la New York, de „numai“ 1,1 miliarde dolari. De această dată eroii au fost nu ruşii, ci cumpărătorii din Asia; nu suntem siguri că termenul cumpărători este totuşi folosit corect, în condiţiile în care o treime din loturile puse în vânzare nu şi-au găsut noi proprietari, cam o treime din locurile sălilor din Rockefeller Center au rămas neocupate, multe tablouri s-au vândut sub estimările minime de preţ sau au rămas nevândute, cum sunt două dintre picturile suprarealistului belgian Rene Magritte. Cu atât mai importantă reuşita lui Ghenie, putem spune.

  • …Şi-au rămas doar 36

    Până anul trecut, sistemul bancar cuprindea 40 de bănci, din care jumătate cu o cotă de piaţă de sub 1%, ceea ce a generat dezbateri privind nevoia de consolidare a sistemului. Acum sistemul bancar a ajuns la 36 de bănci. Iar procesul de consolidare cel mai probabil va continua. Unii bancheri văd posibilă ajustarea numărului de bănci spre 15-20. Însă procesul nu va fi rapid.

    Patru bănci au dispărut din statisticile BNR: Volksbank, preluată de Banca Transilvania, RBS, unde portofoliile de retail şi corporate au fost preluate de UniCredit Bank, Millennium, cumpărată de OTP Bank şi Montepio (exit).

    Şi grupul cipriot Bank of Cyprus se află în proces de lichidare a operaţiunilor locale. O altă bancă, Marfin Bank România, este „la vânzare“. De asemenea, există negocieri privind achiziţia Băncii Româneşti de către Bancpost.

    Banca Transilvania (BT), cea mai mare instituţie de credit cu capital românesc şi cu o capitalizare bursieră de peste 7 mld. lei, a finalizat anul trecut tranzacţia de preluare a Volksbank România, aceasta fiind cea mai importantă operaţiune din sectorul financiar – „fuziunea anului 2015“. În primăvara anului trecut a fost anunţată finalizarea tranzacţiei, după ce la sfârşitul anului 2014 banca din Cluj a semnat un angajament ferm de preluare printr-o tranzacţie fulger, după negocieri de doar câteva luni.

    Banca Transilvania a plătit pentru achiziţia Volksbank România în total 711 mil. euro, din care 81 mil. euro (358 mil. lei) pentru capitalul băncii şi 630 mil. euro în rambursarea unor linii de finanţare acordate de către acţionarii Volksbank băncii din România.

    Volksbank, o bancă cu active de 13 mld. lei, a fost scoasă la vânzare după ce a fost curăţată de credite neperformante, care ajunseseră la o treime din portofoliul total de credite. De la începutul anilor 2000, Volksbank crescuse rapid în perioada de boom a creditării, ajungând la finalul lui 2008 numărul 3 în România, după BCR şi BRD. Atunci Banca Transilvania era pe locul 7. Creşterea Volksbank s-a produs preponderent pe seama vânzării de credite ipotecare în valută, iar banca a înregistrat şi o deteriorare la fel de rapidă a portofoliului de credite în anii de criză, în special în cazul împrumuturilor în franci elveţieni.

    Unul dintre artizanii tranzacţiei cu Banca Transilvania a fost bancherul austriac de investiţii Heinrich Pecina, foarte influent în cercurile financiare şi politice de la Viena. El a venit cu această propunere la Cluj şi tot el a fost cel care a mediat tranzacţia, prin intermediul firmei Vienna Capital.

    Programul de integrare a Volksbank România în Banca Transilvania, început în luna aprilie 2015 şi deruat până la sfârşitul anului, a fost organizat pe 25 de proiecte. Fuziunea dintre cele două bănci a avut loc pe 31 decembrie, dată de la care Volksbank România a dispărut. Banca Transilvania este pe locul trei în sistemul bancar, poziţie pe care s-a plasat şi Volksbank în anii de boom economic, iar după finalizarea procesului de preluare a Volksbank, banca din Cluj se îndreaptă spre locul doi în piaţă, ocupat în prezent de BRD-SocGen.

    Activele Băncii Transilvania au făcut anul trecut un salt de 33%, după preluarea Volksbank, cota de piaţă urcând la 12,5%. În topul celor mai mari profituri pe piaţa financiară locală, Banca Transilvania s-a detaşat anul trecut, raportând un câştig net contabil de 2,4 mld. lei, în creştere cu 456% faţă de anul precedent, ca urmare a înregistrării câştigului de 1,6 mld. lei din tranzacţia de preluare a Volksbank România.

    Şi britanicii de la RBS au plecat de pe piaţa românească, după numai şase ani de prezenţă, perioadă în care nu au făcut decât să-şi reducă în mod constant expunerea locală şi să caute activ un cumpărător pentru banca în posesia căreia ajunseseră după preluarea în cadrul unei tranzacţii globale a grupului olandez ABN Amro din 2008. Odată cu închiderea RBS România s-a pus capăt unei istorii de aproape două decenii. Olandezii de la ABN Amro construiseră în România la jumătatea anilor ‘90 unul dintre cei mai buni jucători locali pe segmentul corporate.

  • Şeful Petrom: În absenţa unui cumpărător pentru Arpechim, probabil vom desfiinţa rafinăria

    Grupul OMV Petrom va menţine închisă rafinăria Arpechim, dar va folosi rezervoarele pentru depozitarea ţiţeiului, iar în lipsa unui cumpărător va desfiinţa probabil unitatea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.

    “Toate argumentele pentru care am închis Arpechim rămân valabile. E vorba de o rafinărie foarte mică, care din punct de vedere al părţii economico-operaţionale nu are justificare. Cert este că la nivel european ne aşteptăm la închideri în continuare de rafinării, tocmai pentru că este o supraofertă în întreaga Europă, deci şi la noi. Nu uitaţi că România are în continuare capacităţi operaţionale de peste 18 milioane de tone, în contextul în care nevoia pe piaţă este de circa nouă milioane de tone de produse”, a spus Gheorghe.

    Mariana Gheorghe a afirmat că în cazul în care ar dori să redeschidă Arpechim, OMV Petrom ar trebui să investească mai multe sute de milioane de euro.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Pariuri pe moartea oamenilor. Culisele tranzacţiilor cu poliţe de asigurări

    Pentru astfel de situaţii se pare că firmele de asigurări au găsit o soluţie: vânzarea poliţei de asigurare unui prieten sau unui străin, la fel cum se întâmplă în cazul unei maşini, al unei bărci sau al unei case. În tranzacţii numite în Statele Unite „viatical settlement“, pentru pacienţii aflaţi în faze terminale de boală, sau „life settlement“, pentru restul oamenilor, persoanele care îşi vând asigurarea de viaţă primesc imediat o sumă de bani în numerar.

    Ce părţi ale corpului au ales să-şi asigure vedete precum: Madonna, Heidi Klumm sau Jennifer Lopez – GALERIE FOTO

    Cumpărătorul, în schimb, devine beneficiarul poliţei şi plăteşte primele până la decesul persoanei asigurate.
    Într-o astfel de situaţie se află, potrivit New York Times, şi americanul Ruben Robles. „Tu vezi luminiţe?“, l-a întrebat Ruben pe fratele său Mark, în 2007. Strălucitoare, în formă de stea şi albe, luminiţele dansau în faţa ochilor săi pe când şofa, făcea cumpărături sau când îşi hrănea pisicile. Pentru că Mark nu vedea nimic, Ruben a mers la medic, care a crezut că viziunile acestuia sunt provocate de stres.

    Ruben conducea la vremea respectivă o agenţie de recuperare a datoriilor în Los Angeles, programul de muncă era lung, iar datornicii reticenţi. Câteva săptămâni mai târziu, Ruben a început să sufere de crize. A mers la alt medic, a făcut un RMN, care a scos la iveală o tumoare în lobul frontal al creierului. Diagnosticul a fost cancer cerebral. La 36 de ani, lui Ruben i s-a spus că nu va apuca a 38-a aniversare.

    Îngrozit, Rubles a spus că s-a gândit permanent la Dumnezeu. Dar criza sa era atât practică cât şi existenţială. În următorul an şi jumătate, chirurgii l-au operat de trei ori pe creier şi au extirpat cât au putut de mult din tumoare. În urma operaţiilor, Robles abia mai poate merge şi vorbi. A închis firma de recuperare a datoriilor. Soţia l-a părăsit şi Robles, care are nevoie de ajutor permanent, s-a retras în apartamentul mamei sale.

    Facturile medicale erau în creştere, iar Robles, deşi avea încredere că Dumnezeu va avea grijă de el după moarte, avea între timp o nevoie imediată, disperată, de bani.

    Ron Escobar, un prieten apropiat al său, a mers atunci la Carole Fiedler, un expert în asigurări. Fiedler a văzut că Robles nu are o casă de vacanţă de vânzare sau acţiuni Google, ci o asigurare de viaţă de jumătate de milion de dolari.

    Asigurarea de viaţă ar trebui în mod normal să fie în beneficiul soţului supravieţuitor sau al moştenitorilor, nu să îi servească pe titulari. Dar Fiedler, care deţine o firmă numită Innovative Settlements, ştia că o poliţă de asigurare poate fi revândută ca orice alt activ, precum o maşină, o barcă sau o casă.

    Robles nu mai putea să îşi câştige existenţa în modul tradiţional, dar, pentru investitorul potrivit, moartea sa iminentă valora foarte mult.

    Vânzarea vieţii sau a unei case pot avea mai multe în comun decât s-ar crede. Posibilii cumpărători fac cercetări şi efectuează inspecţii. Există oferte şi contraoferte, până când vânzătorul acceptă una dintre ele. Vânzătorul nu renunţă literalmente la viaţă, desigur, ci la poliţa de asigurare. Distincţia este însă aproape inexistentă, având în vedere că valoarea de vânzare este legată de o estimare rece a duratei de viaţă a vânzătorului.

    În cazul poliţei lui Robles, şi-a exprimat interesul o companie din Georgia, Habersham Funding. Escobar i-a trimis şase cutii cu documentele medicale ale lui Roble, în total mii de pagini. Firma le-a analizat şi le-a trimis şi la o companie specializată în analiza speranţei de viaţă. Rapoartele au confirmat prognosticul pesimist că Robles mai are mai puţin de doi ani de viaţă. Fiedler a încercat la rândul ei să convingă firma Habersham că Robles bate la uşa morţii. Cu cât mai repede se producea decesul său, cu atât mai puţine poliţe mai avea de plătit cumpărătorul, iar câştigul său ar fi fost mai mare.

    Habersham a făcut o primă ofertă de 250.000 de dolari. „Trebuie să ne daţi mai mult decât atât“, a spus Fiedler în timpul negocierilor. „Omul ăsta este grav bolnav!“ Compania a oferit în cele din urmă 305.000 de dolari, iar Fiedler a acceptat. Profitul cumpărătorului este 500.000 de dolari, respectiv valoarea poliţei, minus suma de 305.000 de dolari şi poliţele care mai sunt de plătit.

    Escobar, între timp, a sperat că prietenul său poate contrazice prognosticul sumbru. „Uite, ei pariază că vei muri. Tu pariezi că vei trăi“, i-a spus el.

    Să pariezi că cineva va muri pare atât de sinistru încât este greu de crezut că practica este legală. Sigur, oamenii dau mulţi bani pe poliţele de asigurări de viaţă, aşa că acest fapt le poate da dreptul să le şi vândă. Dar libertăţile în domeniul proprietăţii nu sunt nelimitate, în special în probleme legate de viaţă. Posesia şi controlul asupra propriului corp sunt un drept fundamental. Dar acest drept nu a împiedicat interzicerea prostituţiei, vânzările de organe sau serviciile oferite de părinţi surogat în schimbul unor sume de bani.

  • Cea mai strălucită strategie de vânzări de care a auzit vreodată industria muzicii

    A fost una dintre cele mai strălucite strategii de vânzări de care a auzit vreodată industria muzicii. În martie 2014, Robert Diggs, mai binecunoscut sub numele RZA, producătorul şi liderul de facto al trupei de rap Wu-Tang Clan, a anunţat că grupul va produce un singur exemplar din viitorul său album, Once Upon a Time in Shaolin, care va fi vândut prin licitaţie celui care va oferi cel mai mult. cine este însă cumpărătorul celui mai scump album produs vreodată?

    Vom lansa un obiect de artă unic în istoria muzicii. Creăm un album unic, de colecţie. E ca şi cum cineva ar avea sceptrul unui rege egiptean”, a declarat RZA revistei Forbes.

    Iniţial, trupa Clan a dorit să interzică cumpărătorului să difuzeze albumul o perioadă de 88 de ani, dar ulterior a decis să îi dea libertate deplină, cu condiţia să nu fie folosit în scopuri comerciale. Cu alte cuvinte, cumpărătorul să aibă dreptul să asculte albumul într-o cameră perfect izolată, să îl calce cu un camion sau să îl difuzeze gratis pe Internet. Într-o eră în care oamenii sunt fericiţi să descarce muzică de pe Internet în loc să fie proprietarii acesteia, Once Upon a Time in Shaolin a oferit şansa de a deţine ceva cu adevărat unic.
    Wu-Tang Clan a angajat Paddle8, un start-up organizator de licitaţii online, pentru vânzarea albumului care include 31 de piese muzicale. S-a stabilit ca albumul să fie vândut într-o cutie realizată manual, împreună cu o carte legată în piele, de 174 de pagini, conţinând versurile cântecelor şi istoricul acestora.

    Toţi membrii în viaţă ai Wu-Tang Clan, precum şi invitaţi speciali au contribuit la albumul Once Upon a Time in Shaolin. În afară de RZA şi coproducătorul Tarik „Cilvaringz“ Azzougarh, nimeni nu a auzit întregul disc, care a fost depozitat într-un seif al hotelului Royal Mansour Marrakech din Maroc, iar copiile acestuia au fost distruse.

    Wu-Tang Clan a susţinut că încă înainte de a începe licitaţia au primit o ofertă de 5 milioane de dolari pentru album. Fanii au speculat că posibilul cumpărător ar putea fi regizorul Quentin Tarantino, asociat al lui RZA la Hollywood, sau investitorul Ben Horowitz, care a scris despre dragostea sa pentru rap. Unii fani ai Wu-Tang Clan au contestat planul trupei. Doi dintre fanii nemulţumiţi au început o campanie pentru cumpărarea Once Upon a Time in Shaolin, astfel încât albumul să nu rămână în mâinile unui plutocrat. „Pentru cineva care are milioane, este doar o nouă jucărie”, a spus Russell Meyer, unul dintre organizatorii campaniei. Încercarea de a scoate albumul din mânile milionarilor a dat greş, în final fanii strângând numai 15.406 dolari.

    Apoi, în 24 noiembrie 2015, Paddle8 a anunţat că Wu-Tang Clan a vândut albumul pentru o sumă record, „de ordinul milioanelor”. Preţul a fost convenit în luna mai, dar, potrivit unui comunicat de presă, părţile au avut nevoie de mai multe luni pentru finalizarea contractelor şi stabilirea protecţiilor legale pentru o lucrare de artă a cărei valoare depinde de unicitatea ei.
    Numele cumpărătorului nu a fost dezvăluit, decizia fiind una comună, a susţinut RZA, deşi cumpărătorului nu i-ar fi păsat de confidenţialitate.

    ISTORIA WU-TANG CLAN.

    Wu-Tang Clan s-a lansat în 1993, cu un album de debut intitulat Enter the Wu-Tang (36 Chambers). Grupul era format din nouă membri, proveniţi din Staten Island şi Brooklyn, cu nume enigmatice ca Masta Killa, U-God, Raekwon, Ghostface Killah, GZA, Method Man, Inspectah Deck şi Ol’ Dirty Bastard. Erau unele dintre cele mai inventive minţi întâlnite vreodată de publicul hip-hop, amestecând limbajul străzii cu aluzii la arte marţiale şi remarci ale Five Percent Nation, o mişcare obscură a populaţiei de culoare.
    Într-o lume a rap-ului obsedată de faimă şi bani, Clan are un loc special. Membrii săi nu au ajuns niciodată la popularitatea lui Eminem sau JayZ, dar sunt veneraţi de rapperi tineri, precum Drake şi Kanye West, pentru originalitatea lor.

    „Au fost o ştire timp de peste 20 de ani. Este jumătate din existenţa hip-hop-ului. Oamenilor din întreaga lume le pasă de Wu-Tang Clan”, a spus Andrew DuBois, coeditor al The Anthology of Rap.

    Arhitectul succesului iniţial al Wu-Tang a fost RZA, care a creat aura ciudată a trupei, folosind ritmuri soul vechi din Memphis, fragmente de jazz interpretate la pian de Thelonious Monk şi interpretări vocale soul modificate electronic pentru a rezulta sunete fantomatice.
    RZA a fost şi un organizator de excepţie, convingându-i pe membrii trupei să îi dea mână liberă timp de cinci ani şi să producă toate albumele şi discurile solo. „Le-am spus: Daţi-mi cinci ani şi vă voi face numărul 1. A fost o conversaţie lungă, ochi în ochi, de la om la om. Am spus ca nimeni să nu îmi conteste autoritatea. Trebuia să fie o dictatură”, a scris RZA în The Tao of Wu, o carte de memorii publicată în 2009.

    RZA s-a dovedit la fel de priceput în afaceri. Primul album al Wu-Tang Clan s-a vândut în 2,4 milioane de exemplare în Statele Unite, potrivit Nielsen Music. Următorul, un album duplu intitulat Wu-Tang Forever, a depăşit 2 milioane de copii. Între acestea, Raekwon, Ghostface, Method Man şi GZA au lansat albume solo produse de RZA, considerate la fel de bune de către fani. Grupul a lansat Wu Wear, una dintre primele linii vestimentare de marcă hip-hop şi a deschis magazinul Wu Nails în Staten Island, condus de sora lui RZA.
    După cinci ani, RZA a cedat controlul asupra Wu-Tang Clan, iar trupa nu a mai fost la fel. Următoarele albume şi proiecte solo nu au mai fost la fel de puternice şi nu s-au vândut la fel de bine. Trupa a inundat piaţa cu muzică sub marca sa, inclusiv a unor artişti care nu erau oficial membri ai acesteia, dar parte a aşa-numitei familii extinse Wu-Tang. Unul dintre aceştia a fost Cilvaringz, un rapper olandez cu rădăcini marocane, care a impresionat grupul în 1997, când a urcat pe scenă într-un concert din Amsterdam şi a oferit nişte versuri improvizate. Câteva luni mai târziu, Cilvaringz a venit la Wu Nails. Ulterior, a obţinut un contract pentru un album sub marca Wu-Tang. „Oricine străbate jumătate de lume fără un ban, pentru a-şi urma visul, cred că merită să fie luat în serios”, a spus RZA. A fost grozav pentru Cilvaringz, dar fanii au fost copleşiţi. „A fost o perioadă în care în lume au fost prea multe produse Wu”, a explicat Sasha Frere-Jones, critic din Los Angeles şi fost scriitor la New Yorker, care a comentat muzica trupei de-a lungul timpului.

     

  • A vrut să cumpere o maşină second hand şi a făcut greşeala vieţii lui. Ce a păţit un bărbat din Braşov

    Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor avertizează românii de o nouă metodă de fraudă: cu maşini second-hand.

    A vrut să cumpere o maşină second hand şi a făcut greşeala vieţii lui. Ce a păţit un bărbat din Braşov

  • A vrut să cumpere o maşină second hand şi a făcut greşeala vieţii lui. Ce a păţit un bărbat din Braşov

    Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor avertizează românii de o nouă metodă de fraudă: cu maşini second-hand.

    A vrut să cumpere o maşină second hand şi a făcut greşeala vieţii lui. Ce a păţit un bărbat din Braşov

  • A vrut să cumpere o maşină second hand şi a făcut greşeala vieţii lui. Ce a păţit un bărbat din Braşov

    Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor avertizează românii de o nouă metodă de fraudă: cu maşini second-hand.

    A vrut să cumpere o maşină second hand şi a făcut greşeala vieţii lui. Ce a păţit un bărbat din Braşov

  • Acest bărbat din Braşov a vrut să-şi cumpere o maşină second-hand şi a plătit avansul. A doua zi, când a vrut să-şi ridice maşina a avut o surpriză de proporţii. Ce a aflat când a sunat la Poliţie

    Achiziţionarea unei maşini second-hand nu este întotdeauna o afacere. Un bărbat din Braşov a simţit asta pe pielea lui. A găsit autoturismul dorit pe un portal de anunţuri, a vorbit cu vânzătorul şi a plătit avansul cerut. A doua zi, când a vrut să-şi ridice maşina a avut o surpriză de proporţii.

    Acest bărbat din Braşov a vrut să-şi cumpere o maşină second-hand şi a plătit avansul. A doua zi, când a vrut să-şi ridice maşina a avut o surpriză de proporţii. Ce a aflat când a sunat la Poliţie