Tag: craiova

  • Fabrica de SUV-uri din Bănie

    Era sfârşitul lunii iunie când Ford Motor Company se pregătea să anunţe reforma pregătită pentru divizia de pe Bătrânul Continent. Aceasta include reducerea costurilor, dar şi lansări de noi modele. Cu doar câteva luni înainte, americanii prezentau la Amsterdam planul lor pentru electrificarea întregii game, pornind cu mild-hybrid, adică un motor electric care ajută motorul termic în sarcină, la maşini şi vehicule comerciale complet electrice. La Craiova însă, americanii decid să prezinte oficial Puma, SUV-ul de clasă mică ce va fi produs în România alături de EcoSport, iar noul model este prezentat direct de către Ian Pearson, preşedintele Ford România, cel implicat direct în conducerea uzinei de la Craiova.

    Uzina Ford din România este printre puţinele la nivel european care nu vor fi afectate de restructurările pe care urmează să le implementeze constructorul american, ci are în plan majorarea numărului de salariaţi. „La Craiova vom merge la capacitate maximă cu producţia de maşini odată cu intrarea în producţie a noului Puma, iar acolo avem şi producţia motorului EcoBoost de

    1,0 litri. Momentan nu avem în plan să lansăm noi motoare sau modele în producţie în România“, a declarat Stuart Rowley, preşedintele Ford Europa.
    În plus, Ford a recrutat deja la Craiova aproape 500 de oameni în acest an, iar până la final de 2019 va angaja 1.700 de noi salariaţi, ajungând la peste 6.000. Recrutările din România vin într-o perioadă în care americanii restructurează masiv divizia din Europa, însă uzina de la Craiova este ferită de astfel de decizii în prezent.

    Ford Europa are în plan să restructureze 12.000 de salariaţi la nivel de continent, adică 20% din forţa de muncă totală, şi să închidă şase din cele 24 de fabrici ale sale din 2020. Mai mult, Ford vine cu un model nou de business şi noi modele de autoturisme, pentru ca în 2019 să ajungă la o marjă EBIT de 6% (profitul înainte de plata dobânzilor şi a taxelor).

    În acest context, compania a oprit sau va opri producţia modelelor C-Max şi Grand C-Max, dar şi vânzarea Ka în Europa. De asemenea, Ford va închide uzina de motoare Bridgend din Marea Britanie, uzina Ford Aquitaine de cutii de viteze din Franţa, cele trei uzine din Rusia şi uzina Kechnec de transmisii din Slovacia, care va fi vândută către Magna. Totodată, Ford va reduce numărul de schimburi din Saarlouis, Germania, unde pe lângă Focus era produs şi C-Max, care va fi eliminat, dar şi la Valencia, Spania, unde în prezent produce şase modele – Mondeo, S-Max, Galaxy, Kuga, Transit Connect şi Tourneo Connect.

    De partea cealaltă, modelele Ford produse local fac parte din segmentul cu cea mai puternică creştere. Mai mult, dacă vechiul EcoSport importat din India avea vânzări modeste, noua generaţie lansată în producţie la Craiova în octombrie 2017 a urcat spre top cinci cele mai vândute din segmentul său, punctând o creştere puternică. În plus, noul Puma vine să concureze cu Renault Captur, cel mai bine vândut model din segment, adică să urce spre 200.000 de unităţi anual la nivel european.

    „Puma este un model foarte important pentru Ford şi va contribui la îmbunătăţirea performanţelor financiare ale Ford Europa“, a subliniat preşedintele Ford.
    Miza lansării lui Puma este una uriaşă pentru România, pregătirile pentru demararea producţiei noului Puma la Craiova au intrat în linie dreaptă, constructorul recrutând mai bine de o treime din necesarul noilor angajaţi şi aproape finalizând investiţia de 200 mil. euro în uzină.

    Primele modele Ford Puma au fost deja asamblate la Craiova, iar linia de asamblare a noului SUV alături de EcoSport este deja testată, aşteptând lansarea oficială a producţiei.

    Ford şi-a propus să atace direct cel mai bine vândut SUV mic de pe piaţa europeană, Renault Captur, şi a adus în uzina din România cel mai avansat automobil de clasă mică, venind cu echipamente care nu s-au mai regăsit niciodată pe un automobil produs local.

    Astfel, Puma va concura pe segmentul clasei SUV-urilor mici care vinde peste 200.000 de maşini anual. Cu o astfel de producţie, într-un an americanii ar putea asambla la Craiova cel puţin 300.000 de maşini Puma şi EcoSport, cu o valoare de piaţă de cel puţin 5,4 miliarde de euro.

    „Ford Puma a fost testat inclusiv pe drumurile din România, pe unde a parcurs 4.000 km şi nu am întâmpinat niciun fel de probleme“, a spus Ian Pearson, preşedintele Ford România.

    Cu câteva luni înainte de lansarea producţiei, aşteptată spre sfârşitul toamnei, cel mai probabil în a doua parte a lunii octombrie, cum a fost şi cazul lui EcoSport în 2017, Ford a prezentat oficial primele două prototipuri de Puma şi a comunicat primele informaţii oficiale. Astfel, americanii promit că noul SUV Puma va fi cea mai „verde“ şi hi-tech maşină produsă vreodată în România. Puma este primul automobil hibrid produs vreodată în România, primul proiectat pentru a primi cinci stele la Euro NCAP şi, atunci când va fi lansată, va readuce în curtea Ford titlul de cea mai puternică şi rapidă maşină produsă local.

    nterior, EcoSport – cu 140 CP – deţinea titlul, după care Dacia a lansat Duster 1,33 l de 150 CP, iar acum Ford revine cu Puma de 155 CP.

    Mai mult, Ford Puma a fost proiectat pentru a atrage clienţi şi dinspre segmentul premium, motiv pentru care este primul automobil de clasă mică ce dispune de închiderea automată a portbagajului alături de sisteme precum condusul semiautonom.

    „Maşina este proiectată pentru a atrage clienţi dinspre brandurile premium, iar marca-cheie este MINI“, a declarat Sigurd Limbach, directorul Ford Europa pentru maşini de clasă mică, citat de Automotive News Europe. El a subliniat că lansarea Puma în 2019 este similară cu a monovolumului S-Max în 2006, care era un automobil sportiv de familie, practic şi încăpător, potrivit acelor vremuri. De partea cealaltă, în prezent trendul este unul de downsizing. Spre exemplu, sloganul pentru Puma este „Living big in a small place“ – Trăind pe picior mare într-un loc mic, lansat într-o vreme în care în SUA la modă sunt casele tot mai mici, de circa 20 mp, denumite „tiny houses“.

    În gama Ford, Puma se va încadra între EcoSport, de asemenea produs la Craiova, şi Kuga. Astfel, gama de crossovere şi SUV-uri de clasă mică este alcătuită acum de Fiesta Active, EcoSport şi Puma, iar gama de SUV-uri se continuă cu Focus Active, Kuga, Edge şi Explorer. SUV-urile reprezintă acum mai mult de 20% din vehiculele comercializate de Ford în Europa. Vânzările de SUV-uri Ford au crescut în 2018 la nivel european cu peste 19 procente.

    Sistemul de propulsie mild-hybrid integrează asistenţa electrică a cuplului cu un motor pe benzină EcoBoost de 1,0 litri, cu trei cilindri şi frecare redusă, oferind un vârf de putere de până la 155 CP. Tehnologiile avansate de asistenţă a şoferului care oferă o experienţă de conducere mai simplă şi mai puţin stresantă includ: tempomatul adaptiv cu oprire-pornire (Adaptive Cruise Control with Start & Stop), sistemul de recunoaştere a indicatoarelor rutiere (Speed Sign Recognition) şi sistemul de centrare pe mijlocul benzii (Lane Centring), care să-i ajute pe şoferi să ruleze fără efort pe autostradă sau în zonele cu trafic intens.

    Noul sistem de avertizare asupra pericolelor locale (Local Hazard Information) poate informa şoferul cu privire la situaţiile periculoase de pe şosea înainte ca acestea să devină vizibile şoferului.

    Puma este, de asemenea, primul vehicul din segmentul său care oferă sistemul de deschidere a hayonului fără utilizarea mâinilor şi scaun cu masaj lombar.
    Noul model va intra în vânzare la finalul acestui an şi va fi produs la uzina Ford din Craiova, în urma unei investiţii începute în anul 2008 şi care astăzi totalizează aproape 1,5 miliarde de euro. Lansările noilor modele vin în contextul unei pieţe europene în scădere şi tot mai competitive, pe măsură ce constructorii lansează noi modele pe piaţă.

    Spre exemplu, dacă la începutul anului Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) şi-a revizuit estimările cu privire la piaţa auto europeană în 2019, mizând pe o creştere de 1%, datele actuale indică o scădere de 1%.

    În ceea ce priveşte ofensiva Ford, americanii vor miza în Europa pe împărţirea businessului în trei, pentru vehicule comerciale, autoturisme şi importuri, alături de lansarea de trei noi nume pe piaţa europeană în următorii cinci ani, printre care primul în 2020 va fi un SUV electric inspirat din legendarul Mustang.

    Într-un an americanii ar putea asambla la Craiova cel puţin 300.000 de maşini Puma şi EcoSport, cu o valoare de piaţă de cel puţin 5,4 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF, luând în calcul un preţ mediu de piaţă de 18.000 de euro pentru Puma şi EcoSport.

  • Întârziere de 5 ore la o cursă Blue Air care urma să ajungă la Craiova, din Antalya

    Purtătorul de cuvânt al Aeroportului din Craiova, Oana Răducănoiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că aeronava de pe ruta Antalya -Craiova este o cursă charter operată printr-o agenţie de turism, nu de Aeroportul Craiova.

    „Datele pe care le avem sunt că turiştii au fost preluaţi de pe aeroportul din Turcia în urmă cu câteva minute. Nu cunoşatem motivele întârzierii acestei curse pentru că este un zbor operat printr-o agenţie de turism”, a spus Oana Răducănoiu.

    Contactaţi de corespondentul MEDIAFAX, reprezentanţii agenţiei respective de turism au spus că nu pot oferi un punct de vedere.

    În Bucureşti, mai multe curse Blue Air au întârzieri de până la 9 ore, pe Aeroportul Otopeni, cauza fiind o defecţiune tehnică la una dintre aeronavele companiei. După ce compania a decis ca aeronava să rămână la sol, celelalte curse au ajuns la întârizeri de până la 9 ore, cum e cea spre Barcelona.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Oraşul din România unde oamenii se tem să iasă seara din casă. E ca-n Vestul Sălbatic

    Oraşul din România unde oamenii se tem să iasă seara din casă este Berbeşti, judeţul Vâlcea. Bătăile şi scandalurile sunt la ordinea zilei iar poliţiştii sunt pur şi simplu depăşiţi de situaţie. Oamenii legi au cerut suplimentarea efectivelor, dar nu au găsit înţelegere la minister. O unitate de jandarmi din Craiova mai patrulează prin oraş, dar nu e suficient, cred locuitorii care sunt terorizaţi de mai multe găşti de rromi.

    Un localnic şi-a găsit maşina spartă, cu uşile şi geamurile deschise, iar actele din torpedou erau răvăşite peste tot. Permisul de conducere l-a recuperat apoi de la o pubelă de gunoi, relatează DIGI24. ”Dimineaţa am găsit maşina spartă, cu uşile deschise, geamul. Acte răvăşite prin maşină. Permisul care l-am găsit a doua zi la ghena de gunoi” povesteşte Ion Murgu.

    Recent, camerele de supraveghere au surprins o bătaie în stradă, între un individ cunoscut drept scandalagiul oraşului şi un şofer. Şoferul făcuse manevre să iasă din parcare, l-a ocolit pe individ dar acesta a fost extrem de deranjat. Zobar, căci aşa se numeşte individul agresiv, a mai bătutu un localnic în urmă cu câteva săptămâni, dar a scăpat de arestul preventiv după ce victima şi-a retras plângerea. ”convins” că agresorul are, până la urmă, dreptate.

    Cum se lasă întunericul, oamenii din Berbeşti se baricadează în case. ”Deci eu nu ies. Nu ies” spune un alt localnic.

    Primarul se declară şi el depăşit de situaţie. În cei zece ani de când conduce localitatea, a făcut nenumărate solicitări la ministerul de interne pentru a cere suplimentarea numărului de poliţişti, dar şi înfiinţarea unui post de jandarmi. ”Sunteţi în evidenţe, la viitoarele nu ştiu ce, vom înfiinţa un post de jandarmi” a povestit Vintilă Chelcea, primarul Berbeşti cum suna răspunsul de la MAI, scrie libertatea.ro

  • Situaţia din Sănătate devine critică: Managerii spitalelor din Craiova avertizează că rămân fără bani pentru salarii, utilităţi şi plata furnizorilor

    Managerul Spitalul Judeţean din Craiova, dr. Eugen Georgescu, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX, că situaţia financiară a unităţii medicale este, în prezent, „pe linia de plutire”, dar asta doar pentru următoarele trei luni. Problemele financiare au apărut după majorările salariale.
     
    „Aceste influenţe financiare ne vor crea probleme dacă nu se va găsi o soluţie de asigurare a lor din venituri de la Ministerul Sănătăţii sau de la Casa de Asigurări de Sănătate. Avem doar două soluţii: ori vom primi în continuare sumele necesare de la Fondul Naţional de Asigurări ori va trebui să se majoreze tariful per pacient pe care CAS îl decontează. În lipsa acestor două variante de rezolvare, de la 1 iulie, spitalul va intra în datorii. Nu ştim dacă vom rezolva asta prin scăderi salariale sau pur si simplu vom lua bani dintr-o parte şi vom asigura în altă parte, făcând datorii”, a declarat dr. Georgescu.
     
  • Avem suficienţi angajaţi la videochat ca să umplem Râmnicu-Vâlcea. Există 5.000 de studiouri în România

    Industria videochatului are potenţial în România: peste 100 de mii de persoane lucrează ca modele pentru videochat în studiouri sau de acasă.
    “Doar în România există cel puţin 5000 de studiouri de videochat şi peste 100 de mii de modele, dintre care jumătate lucrează în studiouri şi cealaltă jumătate de acasă. Această industrie este puternică la noi şi are potenţialul de a echilibra balanţa de plăţi externe a României, dacă ar fi corect încurajată de către stat, împreună cu industria IT”, povesteşte Robert Vanderty, fondatorul Studio 20. În 2014, când s-a lansat franciza Studio20, piaţa videochatului din România era estimată la peste 100 de milioane de euro, însă până astăzi aceasta s-a triplat.

    Studioul de videochat Studio20 a depăşit 10 milioane de dolari cifră de afaceri, cu 50% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Estimările acestui an pentru businessul  Studio20 sunt de 15 milioane de dolari. “Până în acest moment, am reuşit să depăşim cu puţin pragul de 10 milioane de dolari, însă avem toate motivele să credem că ne vom atinge targetul stabilit pentru acest an, mai ales că vom avea trei noi locaţii, dintre care două vor fi deschise chiar în luna Octombrie”, declară Mugur Frunzetti, investitor în sistemul de franciză Studio20.

    Cel mai cunoscut studio de videochat glamour, Studio20, a ajuns la 15 francize, două dintre acestea urmând să fie deschise în această lună. Astfel, Studio20 deţine acum patru francize în Bucureşti şi câte una în Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Timişoara, Cali (Columbia), Budapesta (Ungaria), Los Angeles (SUA) şi Curacao.

    Studio20 din zona Unirii rămâne cel mai mare studio de videochat, 1500 mp, însă investiţia cea mai mare este în studioul de videochat din Los Angeles, peste 500 de mii de dolari. În studioul de videochat glamour de la Unirii s-au investit peste 800 de mii de lei în decoruri moderne, aparatură de ultimă generaţie, cum ar fi camere şi televizoare UltraHD sau ochelari VR. La anul, Studio20 vrea să se extindă cu 10 noi studiouri de videochat în ţări precum Serbia, Rusia, SUA, Cehia şi Slovacia.

  • Cum arată DN6, drumul dintre Bucureşti şi Craiova, care ar putea prelua o parte din traficul de pe Piteşti-Craiova: Aproape reabilitat, dar un dezastru în Olt

    Dacă între Bucureşti şi Alexandria drumul a fost modernizat în a doua parte a anilor 90, între Alexandria şi Craiova reabilitarea a demarat în 2009. Ca plan al acestei reabilitări au fost construite noi centuri ocolitoare la Alexandria şi Caracal, în timp ce la Roşiori exista deja o centură ocolitoare funcţională. De partea cealaltă, cel mai probabil viitoarele centuri de la Balş şi Slatina, parte a primelor două tronsoane ale viitorului drum expres Craiova-Piteşti, vor fi construite până în 2021.

    Pe de altă parte, pe DN6, un tronson de aproape 50 km din judeţul Olt este în stare precară, iar pe mai mulţi kilometri jumătate din banda de sens sper Roşiori este acoperită cu piatră şi este impracticabil – motiv pentru care traficul este mutat pe Bucureşti-Piteşti-Craiova. Chiar şi în aceste condiţii, în trafic normal drumul pe sud Bucureşti-Alexandria-Craiova este la fel de rapid precum Bucureşti-Piteşti-Craiova, în timp ce la ore de vârf, când traficul în Balş este complet blocat, drumul pe sud poate fi şi cu 20-30 de minute mai rapid
     
  • Mutare de forţă. Ford ridică miza pe România: producţia uzinei de la Craiova va creşte la peste 250.000 de maşini

    În 2018 Ford a produs 150.000 de maşini şi 300.000 de motoare la Craiova, rezultat cu care producătorul a urcat pe locul doi în topul celor mai mari exportatori din economie, după Automobile Dacia.
     
    „Ford a transformat uzina din România într-una dintre cele mai moderne din Europa. Suntem al doilea cel mai mare exportator al României, iar povestea nu se termină aici”, a spus Andrew McCall, vicepreşedinte relaţii guvernamentale al Ford Europa.
     
  • Ministrul Transporturilor a decretat: Statul paralel este de vină pentru lipsa autostrăzilor

    Ministrul Răzvan Cuc a declarat că „oamenii erau terorizaţi de statul paralel, de tot felul de ameninţări, că dacă semnezi te duci la puşcărie” din acest motiv nu au fost semnate mai multe contracte privind infrastructura de transport.
     
    „A fost tot timpul teroare, tot timpul eu le-am cerut angajaţilor din servicii, din companii să dea dovadă de mai mult curaj în abordarea problemelor, să nu se lase intimidaţi de ceea ce vedeau pe la televizor: plimbări pe la DNA, arestări dimineaţa. În contextul acesta, mulţi oameni au spus că nu vor să facă act adiţional la contract, că s-ar putea interpreta, în condiţiile în care pe noi ne-ar fi ajutat să deblocăm un proiect sau să mergem mai departe, şi era un lucru legal, dar le era frică să semneze”, a spus ministrul Cuc.
     
    Acesta a spus că dacă va fi nevoie, pentru a nu mai apărea situaţii de acest fel, trebuie modificată legislaţia.
     
    „Atunci, să facem lucrurile mult mai clare, să nu le fie frică să semneze, pentru că răbdarea oamenilor, inclusiv a mea ca ministru, a ajuns undeva la limita normalităţii. Nu mai suport să îmi spună nimeni că nu se poate. Dacă nu poate să spună de ce nu se poate. Dacă există o constrângere legislativă, modificăm legea”, a mai spus Cuc.
     
  • Viorica Dăncilă: În guvernările PSD s-au făcut peste 500 km de autostradă. Putem rezolva punând umărul la acţiune, nu făcând circ

    Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că înţelege supărarea oamenilor, care reclamă ritmul în care s-a lucrat în infrastructura rutieră şi de cale ferată.

    Premierul a precizat că săptămâna trecută au început lucrările la primii kilometri de autostradă din Moldova, iar în privinţa drumului expres Craiova – Piteşti, Dăncilă a spus că acesta este deja în fază avansată.
     
    „Va avea o lungime de peste 121 km, are o valoare totală estimată de aproape 5 miliarde de lei, inclusiv TVA, iar pentru o realizare cât mai eficientă, obiectivul a fost împărţit în 4 tronsoane. Contractele pentru proiectarea şi execuţia celor 4 tronsoane au fost scose la licitaţie în anul 2017, iar contractele pentru tronsoanele 1 şi 2, au fost semnate deja în decembrie 2018. Practic, anul acesta tronsoanele 1 şi 2, în lungime de 57,55 km şi cu o valoare însumată de peste 2 miliarde de lei cu TVA, au intrat în linie dreaptă, aflându-se în faza de proiectare. Trebuie să precizez că licitaţiile pentru tronsoanele 3 şi 4 au fost anulate în instanţă. În acest moment, documentaţia necesară acestor tronsoane se află în procedura de reactualizare pentru a putea fi lansată din nou la licitaţie anul acesta”, a spus Dăncilă, la Craiova.
     
  • Următoarea regiune imobiliară fierbinte a României. Viorel Opaiţ, JLL: Ford a transformat Craiova într-un „hotspot“. Sudul ţării este foarte interesant acum

    „Este forţă multă de muncă în oraşe precum Drobeta-Turnu Severin, Târgu-Jiu, iar în Craiova, dacă mâine ar fi disponibil un teren de 20 de hectare ar fi coadă de investitori la cumpărare. Spre exemplu, este foarte interesant să produci subansamble auto în sudul ţării acum. O companie din Târgu-Jiu a scos la concurs 300 de posturi şi a primit 2.000 de oferte. Târgu-Jiu are o problemă de infrastructură, dar se poate ajunge la graniţa de vest într-un timp rezonabil“, a spus Viorel Opaiţ, business development director în cadrul companiei de consultanţă imobiliară JLL

    Cititi mai multe pe www.zf.ro