Tag: confiscare

  • Curtea de Apel Bucureşti decide confiscarea a aproape 890.000 de lei din averea fostului ministru Dan Ioan Popescu

    Instanţa a stabilit că Dan Ioan Popescu şi soţia acestuia, Elena, au făcut cheltuieli nejustificate de 889.026,60 de lei, dispunând confiscarea acestei sume.

    “Admite în parte sesizarea. Constată că persoanele cercetate au efectuat cheltuieli nejustificate în valoare de 889.026,60 RON. Dispune confiscarea sumei menţionate şi obligă persoanele cercetate să plătească această sumă la bugetul statului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe”, se arată în sentinţa din 19 decembrie.

    Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată cu recurs la instanţa supremă.

    Dosarul lui Dan Ioan Popescu şi a soţiei acestuia a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti după ce, în 5 iulie 2013, Completul de cinci judecători al instanţei supreme a casat sentinţa de confiscare a peste patru milioane de lei din averea acestuia şi a trimis cauza la rejudecare. Instanţa a admis atunci recursurile făcute de Elena şi Dan Ioan Popescu împotriva deciziilor anterioare, din 14 iulie 2011 şi 3 noiembrie 2011.

    Avocaţii lui Dan Ioan Popescu spuneau în 2013, la ultimul termen de la Completul de cinci judecători, că au trecut opt ani de când clienţii lor nu se simt judecaţi, ci hărţuiţi, iar instanţa de fond s-a purtat ca un pluton de execuţie şi nu le-a luat în seamă nicio probă.

    În 14 iulie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea a peste patru milioane de lei din averea soţilor Popescu. Judecătorii ICCJ au arătat în motivarea deciziei că peste patru milioane de lei din averea dobândită de fostul ministru PSD al Industriilor Dan Ioan Popescu şi soţia sa reprezintă cheltuieli făcute în baza unor venituri a căror obţinere s-a dovedit a fi ilicită.

    În 7 aprilie 2008, un complet de nouă judecători al ICCJ decidea ca procesul privind averea dobândită de Dan Ioan Popescu şi soţia acestuia să fie reluat de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a instanţei supreme.

    Iniţial, un complet de trei judecători de la ICCJ a decis închiderea dosarului, motivând că procurorul general Ilie Botoş, cel care a cerut verificarea averii fostului demnitar, nu şi-a întemeiat suficient solicitarea de verificare, că nu cuprinde dovezi şi sursele de unde pot fi cerute acestea, limitându-se doar la două articole din presă.

    Totodată, ICCJ a amendat şi maniera soluţionării cererii procurorului Botoş de către Comisia specială de verificare a averii demnitarilor constituită la nivelul instanţei supreme, cea care a fost sesizată iniţial de către fostul şef al Ministerului Public.

    Potrivit motivării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât sursa de provenienţă a averii soţilor Popescu, cât şi modul în care aceştia au efectuat cheltuielile sunt licite, motiv pentru care instanţa supremă a decis închiderea dosarului şi ridicarea sechestrului asigurator pus atunci pe mai multe bunuri ale familiei fostului demnitar.

    În final, judecătorii arătau că activitatea de verificare a averilor este preluată de Legea 144/2007 privind Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel că instanţele de contencios administrativ şi fiscal sunt competente să judece aceste cazuri, iar în cazul miniştrilor, senatorilor, deputaţilor – instanţa supremă.

    Ulterior, prin decizia din 7 aprilie 2008, irevocabilă, s-a admis recursul Ministerului Public împotriva deciziei din 1 octombrie 2007 şi s-a stabilit casarea acesteia şi trimiterea cazului la Secţia de Contencios Administrativ a ICCJ, pentru rejudecare.

  • Sediile Antena şi Grivco vor fi confiscate prin decizia CAB în dosarul ICA

    Totodată, magistraţii de la CAB au decis să îi confişte lui Voiculescu şi penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff şi au pus sechestru pe mai multe imobile şi conturi bancare ale acestuia.

    De asemenea, judecătorii au pus sechestru asigurator pe mai multe imobile apaţinând celorlalţi inculpaţi.

    Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, vineri, la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), potrivit deciziei luate de Curtea de Apel Bucureşti.

    Voiculescu a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal, legea mai favorabilă în cazul său.

    Totodată, lui Voiculescu i se interzic mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani.

    Prin această sentinţă, Curtea de Apel i-a dublat lui Voiculescu pedeapsa dată de Tribunalul Capitalei la fondul procesului.

     

  • Săptămâna infractorilor: arme confiscate, şoferi amendaţi şi sancţiuni de 2,5 mld. lei

    Peste 5.000 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase ori de la alte formaţiuni şi luptători de intervenţie rapidă au acţionat, în ultimele zile, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică.

    Astfel, în perioada 28 – 31 iulie au fost efectuate 51 de percheziţii, 1.487 de controale şi 422 de filtre. În cele patru zile, poliţiştii au constatat 410 infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 185 în flagrant.

    Poliţiştii au prins 271 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 30 au fost reţinute şi 24 arestate. Au fost găsite 6 autoturisme semnalate ca fiind furate şi s-au confiscat 17 arme (6 letale şi 11 neletale), precum şi 10 bucăţi de muniţie.

    De asemenea, au fost aplicate 11.370 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 2.500.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 1.600.000 de lei.

    Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.275 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 278 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 35 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

    9.334 de sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 45 pentru consum de alcool şi 6.692 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

    Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 458 de permise de conducere şi au retras 305 de certificate de înmatriculare.
     

  • Ghinionul evazionistului: ce se întâmplă dacă umbli cu pâine fără acte la 6 dimineaţa

    La data de 10 mai, în jurul orei 06.00, pe raza comunei Bolintin Deal, a fost identificat A.C. de 30 ani, din Bucureşti, reprezentant al unei societăţi de panificaţie, cu sediul în judeţul Ilfov, care transporta cu o autoutilitară, 330 de pâini pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă.

    Bărbatul a fost depistat în cadrul acţiunii desfăşurate de poliţişti din cadrul Poliţiei Bolintin Vale, ai Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Bolintin Vale, ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu specialişti din cadrul Direcţia Generală Antifraudă Fiscală Regiunea 3 Alexandria, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie.

    Împotriva administratorului societăţii comerciale a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 5.000 lei, confiscarea sumei de 178 de lei (contravaloarea a 330 bucăţi produse panificaţie) şi a mijlocului de transport.

    Poliţia Română continuă activităţile de verificare a legalităţii operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie. Activităţile derulate au fost dispuse de şeful Poliţiei Române, chestor general Petre Tobă, şi au ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

    275 de infracţiuni au fost constatate şi peste 9.300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 5.400.000 de lei, au fost aplicate de Poliţia Română, doar în cursul lunii aprilie, în cadrul acţiunilor desfăşurate la nivel naţional pentru verificarea operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie. De asemenea, a fost suspendată/oprită activitatea la 7 unităţi de morărit şi panificaţie şi au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri de peste 1.800.000 de lei.

  • Cadoul Poliţiei de Mărţişor: amenzi de 1,3 mil. lei pentru florarii evazionişti

    În perioada 27-28 februarie, Direcţia de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R., a coordonat o acţiune, la nivel naţional, pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu flori, aranjamente florale şi plante decorative.

    Acţiunea a vizat identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care se sustrag de la plata taxelor aferente bugetului de stat, prin desfăşurarea de operaţiuni de achiziţie intracomunitară/import, fără evidenţierea activităţilor comerciale.

    De asemenea, au fost monitorizate transporturile acestor mărfuri, pentru verificarea destinaţiei acestora.

    În cadrul acţiunii, au fost verificate 1.238 de societăţi comerciale, fiind constatate 34 de infracţiuni, dintre care 29 de evaziune fiscală.

    Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 973 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.333.000 de lei, iar ca măsură complementară, au fost ridicate în vederea confiscării mărfuri în valoare de 164.797 de lei.

    De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, mărfuri în valoare de 7.448 de lei, a căror provenienţă legală nu a putut fi justificată, nefiind înregistrate în evidenţele contabile ale societăţilor verificate.

    Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul dosarelor penale, pentru stabilirea legalităţii operaţiilor comerciale desfăşurate.
     

  • Amenzi de peste 800.000 lei pentru hoţii de brazi de Crăciun

    Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat 928 mc material lemnos, în valoare de 178.990 lei, 3.869 pomi de Crăciun, tăiaţi ilegal din fondul forestier naţional, în valoare totală de 175.903 lei, precum şi 650 de coroniţe brad şi 3.784 kg cetină, în valoare totală de 29.592 de lei.

    Într-unul din cazuri, poliţiştii au găsit la domiciliul unui bărbat din comuna Sâncraiul de Mureş, judeţul Mureş, depozitaţi 400 pomi de Crăciun din specia brad, fără ca acesta să deţină acte legale de provenienţă. Faţă de cel în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu suma de 5.000 lei, precum şi confiscărea pomilor de Crăciun, în valoare de 14.000 lei.

    Un bărbat din comuna Brusturoasa, judeţul Bacău, a fost depistat în timp ce transporta cu un atelaj hipo 238 de pomi de Crăciun, fără a deţine documente legale de provenienţă şi crotalii. A fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar pomii de Crăciun au fost confiscaţi şi predaţi în custodie la un ocol silvic.

    La data de 9 decembrie, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie Gălăuţaş au depistat un bărbat din Topliţa în timp ce transporta cu o autoutilitară 125 de pomi de Crăciun, fără documente legale de transport şi provenienţă şi fără sigiliu crotaliu. A fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar pomii de Crăciun au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi în custodie organelor silvice.

    La data de 12 decembrie, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală, judeţul Harghita, au depistat un bărbat care transporta 100 de pomi de Crăciun fără acte de provenienţă. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei şi s-a dispus confiscarea pomilor de Crăciun

    Un conducător auto din municipiul Bîrlad, judeţul Vaslui, a fost depistat transportând 100 de pomi de Crăciun, fără documente de provenienţă, transport şi nemarcaţi. A fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, fiind dispusă confiscarea pomilor de Crăciun.

    La data de 15 noiembrie a fost declanşată acţiunea naţională “Pomi de Crăciun” pentru prevenirea şi combaterea operaţiunilor ilegale în domeniul tăierii, transportului şi comercializării acestora. Astfel, poliţiştii de ordine publică de la inspectoratele judeţene de poliţie, sub coordonarea ofiţerilor Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul D.O.P.- I.G.P.R. acţionează pe drumurile publice şi forestiere, în zonele împădurite cu răşinoase, în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri special amenajate pentru comercializarea pomilor de Crăciun.

    La activităţi participă şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice – Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

  • Captură de proporţii a Poliţiei: aproape 80 de milioane de ţigări într-o singură zi

    La data de 1 noiembrie, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor – IGPR, în cooperare cu specialişti din cadrul Direcţiei Generale Vamale, au verificat agenţii economici care desfăşoară operaţiuni cu ţigarete, ţigări de foi, trabucuri, tutun narghilea, tutun brut, în zonele libere Constanţa Sud Agigea, Giurgiu şi Curtici.

    Echipele de control au verificat legalitatea operaţiunilor de import – export şi intracomunitare, depozitele situate în zonele libere, precum şi micul trafic la frontieră sau comercializarea ilegală.

    Acţiunea a vizat activitatea a 20 de societăţi comerciale, sub aspectul respectării legislaţiei în vigoare privind operaţiunile în zonele libere şi al identificării situaţiilor în care mărfurile din categoriile vizate aflate în zonele libere, au fost introduse în circuitul comercial fără efectuarea formalităţilor vamale şi fără plata impozitelor şi taxelor aferente.

    În urma primelor verificări, faţă de 13 agenţi economici din zonele libere, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor efectuează cercetări cu privire la activităţile desfăşurate. De la aceste firme, au fost indisponibilizate, în vederea continuării verificărilor, 79.118.263 de ţigarete.

    Au fost descoperite 5 societăţi comerciale care deţineau stocuri de produse din tutun fără a avea licenţe de lucru în zonele libere, existând, totodată, o diferenţă de aproximativ 30.000 de ţigarete, între stocurile scriptice şi faptice.

    De asemenea, activitatea a 4 agenţi economici face obiectul cercetărilor efectuate de Direcţia de Investigare a Fraudelor – IGPR şi Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Giurgiu, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul vamal şi al produselor accizabile.

  • Cu poliţia la alambic: 58.000 de litri de alcool confiscat şi sancţiuni de peste 600.000 de lei (GALERIE FOTO)

    Poliţiştii au verificat 418 agenţi economici, urmărind sancţionarea cazurilor de comercializare şi de producţie clandestină a alcoolului şi derivatelor sale.

    Cu poliţia la alambic (GALERIE FOTO)

    Inspectoratul General al Poliţiei Român, prin Direcţia de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Direcţiei Rutiere, a coordonat o acţiune la nivel naţional pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul producţiei şi comercializării băuturilor alcoolice, fiind verificate mai multe centre comerciale, depozite, agenţi economici, dar şi căi de comunicaţii.

    Acţiunea s-a desfăşurat la nivel naţional şi a vizat identificarea activităţilor ilegale desfăşurate de societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate pentru activităţi de producţie, import/achiziţii intracomunitare, depozitare şi comercializare en-gros a alcoolului şi băuturilor alcoolice.

    În urma acţiunii, au fost înregistrate 76 de dosare penale privind infracţiuni la regimul alcoolului şi băuturilor alcoolice. De asemenea, poliţiştii au aplicat 1.511 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 625.489 de lei.

    Totodată, a fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 58.000 de litri de alcool/băuturi alcoolice, în valoare de peste 1.500.000 de lei, precum şi 2 autoutilitare utilizate la transportul acestor produse.
     

  • Captură uriaşă a Poliţiei: 745.000 kg de pâine

    Poliţiştii au făcut controale de la producători până la cei care vând produsele de panificaţie către populaţie, vizate fiind inclusiv zonele în care se exportă cereale. S-au făcut 38.372 de controale, dintre care 11.022 la societăţi comerciale, 6.733 la persoane fizice, fiind verificate şi 30.329 de mijloace de transport.

    În total au fost constatate 708 infracţiuni de comiterea cărora sunt suspectate 729 de persoane. Dintre infracţiunile constatate, 527 sunt la Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, iar 138 sunt la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

    De asemenea, poliţiştii au aplicat 16.325 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 2.478 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 232 la O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi 12.708 la alte acte normative.

    Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 8.939.268 de lei.

    În cadrul dosarelor penale şi urmare a contravenţiilor aplicate au fost indisponibilizate/confiscate bunuri în valoare de 2.992.408 lei şi 744.966 de kg de produse. Totodată, au fost luate măsuri de confiscare/indisponibilizare faţă de 65 de mijloace de transport.

    Ca măsuri complementare, a fost anulată sau suspendată activitatea la 3 antrepozite fiscale şi a fost suspendată/oprită activitatea la 13 unităţi de morărit şi panificaţie.

    La nivel naţional, în luna septembrie, la acţiunile organizate au participat 26.913 de poliţişti dintre care 3.831 de investigare a fraudelor, 14.973 de ordine publică, 4.412 de poliţişti rutieri, 1.249 de la transporturi şi 2.448 de poliţişti de la alte structuri de poliţie.

    La activităţi au fost angrenaţi şi specialişti din cadrul Gărzii Financiare, A.N.A.F., Direcţiilor Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică şi Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorului.

    Printre infracţiunile frecvente s-au numărat lipsa documentelor de provenienţă a mărfii (materie primă sau produs finit), lipsa documentelor sau documente fictive de provenienţă a mărfii pe timpul transportului sau neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale, dar şi comercializarea de pâine şi produse de panificaţie de alte calităţi şi sub gramajul înscris pe etichetă.

    Un singur exemplu: o brutărie din Dej unde se fabrica şi comercializa „franzelă neagră feliată-produs natural pe vatră”, având trecute ca ingrediente pe ambalaj şi în reţetar: “făină neagră de grâu, apă potabilă, drojdie şi sare iodată”, iar în fapt pentru fabricarea franzelei negre se folosea făină de grâu de o calitate inferioară şi aditivi chimici.

    Poliţiştii au procedat la cântărirea a două loturi de produse existente pe stoc, respectiv “franzelă feliată şi ambalată de 700 de grame”, unde din 30 de bucăţi cântărite, doar 7 bucăţi aveau 700 de grame, iar celelalte 23 de franzele erau sub gramajul legal. La aceeaşi brutărie, din cele 17 bucăţi de “franzelă albă feliată şi ambalată de 500 grame”, doar o bucată avea gramajul înscris pe etichetă, restul de 16 franzele fiind sub gramaj. Nu au fost astfel respectate prevederile legale referitoare la gramajul produselor ce urmau a fi distribuite spre vânzare.

    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor faţă de administratorul societăţii comerciale.
     

  • SUA vor confisca un zgârie-nori deţinut în secret de Iran

     Confiscarea şi vânzarea acestui imobil, situat pe 5th Avenue, în plin Manhattan, ar fi “cea mai importantă confiscare legată de terorism”, potrivit ministerului.

    Un judecător federal a dat curs, în această săptămână, unei plângeri a administraţiei americane potrivit căreia proprietarii imobilului au încălcat sancţiunile împotriva Iranului şi legislaţia privind spălarea de bani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro