Tag: CNA

  • Un membru CNA face apel la televiziuni să nu transforme o tragedie “într-o goană după rating”

    Valentin Jucan a făcut un apel către televiziuni pe contul său de Facebook.

    “Tragedia petrecută în clubul din Bucureşti vă obligă la responsabilitate, decenţă şi maximă prudenţă în relatarea evenimentelor!”, le transmite Valentin Jucan reprezentanţilor televiziunilor.

    “Cu siguranţă, emisiunile de dezbatere pe care le veţi realiza vor aborda pe larg acest subiect. Aveţi obligaţia să fiţi cumpătaţi şi să nu transformaţi acest moment într-o goană după rating, cu preţul încălcării dreptului la intimitate al celor aflaţi în suferinţă”, a mai spus Valentin Jucan.

    El a amintit că Legea audiovizualului prevede că “prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului” şi că “toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”.

    La rândul său, Codul audiovizualului prevede că “Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei”, iar “Furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza: imagini ale persoanei aflate în situaţia de victimă, fără acordul acesteia; imagini ale persoanei fără discernământ sau decedate, fără acordul familiei; imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumele ori traumatismele unei persoane. Fac excepţie cazurile umanitare, pentru difuzarea cărora este necesar acordul persoanei în cauză sau al familiei”.

    De asemenea, potrivit aceluiaşi Cod, “orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire”. “În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii”, prevede acelaşi Cod.

    “Difuzarea informaţiilor şi/sau imaginilor persoanelor aflate sub tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al aparţinătorilor”, mai spune Codul audiovizualului.

    În urma incendiului produs vineri seară în Clubul Colectiv din centrul Capitalei şi-au pierdut viaţa 27 de oameni, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi. La acest moment, 146 de persoane sunt internate la 12 spitale din Bucureşti.

  • Petiţie online “Vrem Guerrilla înapoi! “, semnată de sute de persoane şi adresată CNA

    “Suntem oamenii care au făcut Guerrilla. 11 ani. Şi ne place Radioul. Rău, rău de tot. Acum, după doi ani fără aer în urma unui război care nu era al nostru, avem şansa să ne recăpătăm suflul: în noiembrie, CNA scoate la concurs licenţele de emisie pentru frecvenţele care ne-au fost tuturor suflet, casă şi masă ani de zile”, se spune în petiţia “Vrem Guerrilla înapoi!”.

    Potrivit acesteia, echipa Guerrilla se va prezenta la concursul CNA cu cel mai frumos şi mai potrivit proiect pentru ele: Radio Guerrilla. “Un radio al independenţei editoriale şi muzicale, al atitudinii civice şi al culturii urbane. Ştim ce vrem, o să-l susţinem din tot sufletul, dar credem că am fi mai convingători dacă v-am avea alături şi pe voi, Grupul Consumatorilor de Radio Guerrilla. Semnaţi petiţia «Vrem Guerrilla înapoi!» şi vă vom lua cu noi la şedinţă: o să prezentăm membrilor CNA semnăturile voastre. Mulţumim şi nu uitaţi: binili învinge! Trebuie”, se mai spune în petiţia echipei Guerrilla adresată fanilor acestui post de radio şi publicată pe site-ul petitieonline.com.

    Până în momentul difuzării acestei ştiri, petiţia a fost semnată de peste 700 de persoane.

    Licenţele pe care a emis Radio Guerrilla vor fi scoase la concurs, începând din 17 noiembrie, alături de alte frecvenţe de radio libere, potrivit unei decizii luate, recent, de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

    CNA a retras toate licenţele Radio Guerrilla pe 19 septembrie 2013, din cauză că acestea nu mai erau operate de societatea care le deţinea oficial – Realitatea Media SA -, ci de o alta – Expresiv SA. Legea audiovizualului prevede că CNA retrage licenţa audiovizuală dacă se încalcă normele privind regimul proprietăţii.

    Decizia CNA luată pe 19 septembrie 2013 a implicat toate cele 24 de licenţe audiovizuale ale Radio Guerrilla (23 de licenţe terestre şi o licenţă de satelit) pe care Realitatea Media SA le deţinea.

    Ulterior, CNA a scos la concurs cele 23 de licenţe terestre ale Radio Guerrilla, însă, în data de 19 noiembrie 2013, Consiliul a decis să amâne concursul pentru frecvenţele pe care a emis Radio Guerrilla până la soluţionarea situaţiei juridice a acestora.

    Societatea Realitatea Media a pierdut însă, pe 19 iunie 2015, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), procesul în care cerea anularea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care au fost retrase licenţele Radio Guerilla, hotărârea instanţei fiind definitivă.

    Odată cu încheierea acestui litigiu, licenţele pe care a emis Guerrilla pot să fie scoase la concurs de Consiliul Naţional al Audiovizualului, fapt care urmează să se întâmple în această toamnă, după cum au stabilit deja membrii CNA.

    Totodată, Liviu Mihaiu a declarat pe 19 iunie, pentru MEDIAFAX, comentând decizia instanţei prin care Realitatea Media a pierdut definitiv licenţele Radio Guerrilla, că va strânge echipa Guerrilla şi va merge la Consiliul Naţional al Audiovizualului cu cel mai bun proiect, pentru a lua înapoi frecvenţele.

  • Este OFICIAL! Măsură fără precedent pentru televiziunile din România. Programele care vor fi INTERZISE

    Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au decis deschiderea procedurii de dezbatere publică privind modificarea Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, urmând să fie discutate propuneri legate de teme ca protecţia minorilor şi suplimentele alimentare.

    “Cu speranţa că publicul român nu e publicul emisiunilor tabloid, propun ca, în trei săptămâni, să venim cu propuneri pentru teme ca protecţia minorilor, demnitate umană şi cea privind suplimente alimentare, pentru că sunt cele de mare interes”, a spus Valentin Jucan, care are o propunere drastică de interzicere a unor programe. Contestate de mulţi, acestea  au însă telespectatorii lor fideli, iar televiziunile fac ratinguri uriaşe din difuzarea lor.

    Măsură fără precedent pentru televiziunile din România. Programele care vor fi INTERZISE

     

  • CNA susţine un proiect de lege pentru promovarea demnităţii şi a toleranţei la TVR şi Radioul Public

    CNA a analizat, în şedinţa de joi, o adresă primită de la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul referitoare la o propunere legislativă privind promovarea demnităţii umane şi a toleranţei faţă de diferenţele de grup. Acest proiect a fost depus, în septembrie, la Senat, de liderul interimar al PSD, deputatul Liviu Dragnea.

    Membrii CNA s-au referit în timpul discuţiilor, în general, doar la articolul 17 din acest proiect, întrucât acesta se referă la audiovizual, domeniul de care este responsabil Consiliul. Potrivit acestui articol din proiectul de Lege, “Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune vor include programe pentru promovarea toleranţei faţă de diferenţele de grup, ce vor reprezenta minim 1% din totalul timpului de emisie al fiecărui post de televiziune sau de radio pe care îl au în administrare”.

    CNA au decis să avizeze pozitiv acest proiect de lege cu şapte voturi “pentru” (Radu Călin Cristea, Radu Herjeu, Laura Georgescu, Monica Gubernat, Viorel Buda, Lorand Turos şi Florin Gabrea) şi unul “împotrivă” (Dorina Rusu), însă cu recomandarea privind eliminarea procentului de 1%.

    Astfel, CNA a propus modificarea articolului 17, în sensul următor: “Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune vor include programe pentru promovarea explicită a toleranţei şi a nediscriminării pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală”.

    Recomandarea a fost a adoptată de CNA la propunerea lui Radu Călin Cristea, cel care conduce şedinţa de joi. Avizul CNA este unul consultativ.

    Dorina Rusu a spus că prin natura sa este “împotriva discriminărilor de orice fel”. “Dar mi se pare că proiectul ăsta este cam excesiv şi limbajul (din proiect, n.r.) mă cam înfioară. Să avem o normă şi criterii de promovare a toleranţei… Sigur că e nevoie de educaţie, dar nimeni nu a împiedicat până acum instituţiile statului să facă proiecte pentru promovarea toleranţei. Cred că TVR într-o mare măsură şi face asta”, a spus Dorina Rusu.

    Ea a precizat că din informaţiile sale şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) are unele rezerve faţă de acest proiect. “El se află la CNCD acum, ar fi interesant să vedem ce au de schimbat, pentru că se ţine cont de părerea lor”, a spus Rusu.

    Monica Gubernat a spus că, în acest caz, CNCD are acelaşi statut ca şi CNA, respectiv unul consultativ, iar proiectul se află în dezbatere parlamentară.

    “Şi putem să cuantificăm mai bine demnitatea dacă se face legea asta? Cum să cuantifici demnitatea?”, a spus Dorina Rusu, precizând că nu este de acord cu modul în care este formulată legea.

    În schimb, membrul CNA Viorel Buda a spus că acest proiect este unul european şi foarte bun.

    Pe de altă parte, acest proiect de lege prevede că defăimarea socială ar putea fi sancţionată cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social.

    Propunerea vizează înfiinţarea unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un “plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării”, după cum agenţia MEDIAFAX a relatat pe 26 septembrie.

  • Jucan, membru CNA, face apel la Parlament să ajute TVR, prin indexarea taxei TV şi consolidarea CA

    “Conducerea Televiziunii publice a fost demisă, din nou, exclusiv pe motive politice. Ulterior acestei decizii, s-a propus modificarea legii de organizare şi funcţionare a TVR, în sensul salvării Televiziunii din starea iminentă a falimentului. Simpla demitere a conducerii TVR sau ştergerea datoriilor, fără adoptarea unui set de măsuri care să dea asigurări că Televiziunea publică nu ajunge în următorii ani într-o situaţie similară celei de acum, nu reprezintă soluţii ci decizii iresponsabile. În egală măsură, afirmaţii ca cele care solicită desfiinţarea taxei tv pe considerentul rating-ului scăzut înregistrat de TVR sunt de natură a demonstra incompetenţă în gestionarea situaţiei Televiziunii publice”, spune Valentin Jucan într-un Apel către Parlamentul României, remis şi agenţiei MEDIAFAX.

    Potrivit lui Valentin Jucan, parlamentarii sunt datori să readucă TVR în serviciul public al interesului românilor. “Sunteţi datori să daţi înapoi postului public independenţa editorială. Sunteţi datori să asiguraţi TVR cadrul necesar reîntoarcerii acestuia către români, prin emisiuni în care informarea corectă, moralitatea şi decenţa sunt valori respectate, iar promovarea culturii naţionale şi a minorităţilor, a educaţiei şi sportului sunt repere fundamentale în funcţionarea postului”, afirmă Valentin Jucan în apelul său.

    În sensul reformării TVR, Valentin Jucan le propune parlamentarilor să susţină, cu responsabilitate, indexarea taxei TV, concomitent cu: plafonarea la 1% a comisionului perceput de companiile de electricitate la colectarea taxei TV; mărirea capacităţii de colectarea a taxei TV prin introducerea obligativităţii companiilor de electricitate de a colecta taxa TV; eliminarea posibilităţii ca Guvernul să poată acorda fonduri suplimentare; clarificarea categoriilor de persoane scutite de la plata taxei TV; defalcarea bugetului TVR în favoarea consolidării autonomiei studiourilor teritoriale; introducerea răspunderii directe a preşedintelui-director general al TVR şi a Consiliului de Administraţie în cazurile de gestionare deficitară a bugetului televiziunii; eliminarea publicităţii la postul public de televiziune.

    Totodată, Valentin Jucan le propune parlamentarilor să consolideze rolul şi atribuţiile Consiliului de Administraţie al TVR, prin: “modificarea legii care reglementează funcţionarea SRTv, în sensul eliminării posibilităţii demiterii Consiliului de Administraţie, în fiecare an, în situaţia în care Parlamentul respinge raportul său de activitate (respingerea raportului de activitate de către Parlament este un simplu mecanism pentru ca politicul să îşi manifeste voinţa în interiorul consiliului, implicit asupra conţinutului editorial); introducerea, prin lege, a unui mandat de 3-5 ani, decalat de mandatul instituţiilor politice, perioadă care nu s-ar suprapune cu ciclurile electorale; separarea atribuţiilor Consiliului de administraţie de cele ale Colegiului director, aşadar, a reprezentanţilor publicului, desemnaţi de către Parlament, de directorul general şi celelalte persoane din conducerea administrativ-redacţională; introducerea, prin lege, a unor criterii clare şi precise, profesionale şi de probitate, pentru selectarea şi desemnarea, prin votul Parlamentului, a membrilor Consiliului de administraţie”.

    “Postul public de televiziune nu mai poate aştepta, iar românii nu mai trebuie înşelaţi cu decizii politice care simulează reformarea TVR”, mai declară Valentin Jucan în apelul său către parlamentari.

    Apelul lui Valentin Jucan vine în contextul în care, miercuri, raportul de activitate al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) pe anul 2014 a fost respins de plenul Parlamentului, fiind demis fostul Consiliu de Administraţie al Televiziunii Române, în frunte cu Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR.

    Totodată, miercuri, plenul Parlamentului a votat numirea Irinei Radu, directorul de programe al TVR, în funcţia de director interimar al Televiziunii Române, pentru o perioadă de şase luni.

     

  • Jucan, membru CNA, face apel la Parlament să ajute TVR, prin indexarea taxei TV şi consolidarea CA

    “Conducerea Televiziunii publice a fost demisă, din nou, exclusiv pe motive politice. Ulterior acestei decizii, s-a propus modificarea legii de organizare şi funcţionare a TVR, în sensul salvării Televiziunii din starea iminentă a falimentului. Simpla demitere a conducerii TVR sau ştergerea datoriilor, fără adoptarea unui set de măsuri care să dea asigurări că Televiziunea publică nu ajunge în următorii ani într-o situaţie similară celei de acum, nu reprezintă soluţii ci decizii iresponsabile. În egală măsură, afirmaţii ca cele care solicită desfiinţarea taxei tv pe considerentul rating-ului scăzut înregistrat de TVR sunt de natură a demonstra incompetenţă în gestionarea situaţiei Televiziunii publice”, spune Valentin Jucan într-un Apel către Parlamentul României, remis şi agenţiei MEDIAFAX.

    Potrivit lui Valentin Jucan, parlamentarii sunt datori să readucă TVR în serviciul public al interesului românilor. “Sunteţi datori să daţi înapoi postului public independenţa editorială. Sunteţi datori să asiguraţi TVR cadrul necesar reîntoarcerii acestuia către români, prin emisiuni în care informarea corectă, moralitatea şi decenţa sunt valori respectate, iar promovarea culturii naţionale şi a minorităţilor, a educaţiei şi sportului sunt repere fundamentale în funcţionarea postului”, afirmă Valentin Jucan în apelul său.

    În sensul reformării TVR, Valentin Jucan le propune parlamentarilor să susţină, cu responsabilitate, indexarea taxei TV, concomitent cu: plafonarea la 1% a comisionului perceput de companiile de electricitate la colectarea taxei TV; mărirea capacităţii de colectarea a taxei TV prin introducerea obligativităţii companiilor de electricitate de a colecta taxa TV; eliminarea posibilităţii ca Guvernul să poată acorda fonduri suplimentare; clarificarea categoriilor de persoane scutite de la plata taxei TV; defalcarea bugetului TVR în favoarea consolidării autonomiei studiourilor teritoriale; introducerea răspunderii directe a preşedintelui-director general al TVR şi a Consiliului de Administraţie în cazurile de gestionare deficitară a bugetului televiziunii; eliminarea publicităţii la postul public de televiziune.

    Totodată, Valentin Jucan le propune parlamentarilor să consolideze rolul şi atribuţiile Consiliului de Administraţie al TVR, prin: “modificarea legii care reglementează funcţionarea SRTv, în sensul eliminării posibilităţii demiterii Consiliului de Administraţie, în fiecare an, în situaţia în care Parlamentul respinge raportul său de activitate (respingerea raportului de activitate de către Parlament este un simplu mecanism pentru ca politicul să îşi manifeste voinţa în interiorul consiliului, implicit asupra conţinutului editorial); introducerea, prin lege, a unui mandat de 3-5 ani, decalat de mandatul instituţiilor politice, perioadă care nu s-ar suprapune cu ciclurile electorale; separarea atribuţiilor Consiliului de administraţie de cele ale Colegiului director, aşadar, a reprezentanţilor publicului, desemnaţi de către Parlament, de directorul general şi celelalte persoane din conducerea administrativ-redacţională; introducerea, prin lege, a unor criterii clare şi precise, profesionale şi de probitate, pentru selectarea şi desemnarea, prin votul Parlamentului, a membrilor Consiliului de administraţie”.

    “Postul public de televiziune nu mai poate aştepta, iar românii nu mai trebuie înşelaţi cu decizii politice care simulează reformarea TVR”, mai declară Valentin Jucan în apelul său către parlamentari.

    Apelul lui Valentin Jucan vine în contextul în care, miercuri, raportul de activitate al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) pe anul 2014 a fost respins de plenul Parlamentului, fiind demis fostul Consiliu de Administraţie al Televiziunii Române, în frunte cu Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR.

    Totodată, miercuri, plenul Parlamentului a votat numirea Irinei Radu, directorul de programe al TVR, în funcţia de director interimar al Televiziunii Române, pentru o perioadă de şase luni.

     

  • Cazul Iglesias Jr-Antena 3, dus în derizoriu la CNA: De la “Jos Băsescu” la pantofii Elenei Udrea

    Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, ediţia din 14 mai a emisiunii “Sinteza zilei”, în care a fost invitat cântăreţul Julio Iglesias Jr. şi în care, la finalul acesteia, artistul a spus în limba română “Jos Băsescu”, la solicitarea moderatorului, Mihai Gâdea.

    În urma difuzării emisiunii respective, CNA a primit 21 de reclamaţii privind momentul în care Mihai Gâdea l-a determinat pe Julio Iglesias Jr. să rostească în limba română “Jos Băsescu”. Una dintre sesizările transmise Consiliului a fost chiar din partea reprezentantei lui Julio Iglesias (tatăl lui Julio Iglesias Jr.) în România, Gabriela Ristea, după cum a confirmat aceasta, pentru MEDIAFAX, după transmiterea reclamaţiei, respectiv după emisiunea din luna mai.

    Discuţiile privind acest caz s-au accentuat în şedinţa CNA de marţi în momentul în care Daniel Ionaşcu, avocatul televiziunii Antena 3, a spus că Julio Iglesias Jr. a mers nepregătit în emisiunea “Sinteza zilei”.

    “Atunci când te numeşti aşa cum s-a numit domnul şi vii şi faci furori mondiale şi te prezinţi într-o emisiune în halul ăsta, ţi-o meriţi”, a spus avocatul Daniel Ionaşcu.

    Această afirmaţie i-a nemulţumit pe membrii CNA Valentin Jucan şi Dorina Rusu.

    “Ei, iertaţi-mă, Julio Iglesias nu s-a ridicat la nivelul lui Mihai Gâdea”, a afirmat Valentin Jucan. “Pleci de la prezumţia că dumneavoastră sunteţi un om de bun-simţ, că mă înşel, într-adevăr mi-o merit. Mă înşeli o dată, să-ţi fie ruşine, mă înşeli de două ori, să-mi fie ruşine”, a mai spus Jucan.

    La rândul său, avocatul l-a întrebat pe Jucan: “Ştiţi comunicatul dumnealui de presă (al lui Iglesias, n.r.), că nu ştia cine este domnul Traian Băsescu. După zece ani de zile în Europa, nu ştii cine e Traian Băsescu?”.

    Însă Valentin Jucan i-a răspuns că Julio Iglesias nu avea nicio obligaţie să ştie cine este Traian Băsescu.

    “Julio Iglesias nu s-a dus la TV Gârla, unde, cum să spun, îţi pui nişte semne de întrebare: «Oare cine sunt oamenii ăştia?» (…) Când te duci în studioul celui mai mare trust de presă dintr-o ţară nu te aştepţi la golănii din astea. Serios. Eu când mă duc în club mă aştept să aud înjurături. Când mă duc în biserică, cu siguranţă nu. Dar când îl aud pe popă că vine şi mă dă dracului, cam ce părere trebuie să am? Te aştepţi acolo unde ştii că poţi să întâmpini (probleme, n.r.). Dar când ţi se prezintă că e cel mai mare trust, seriozitate, cea mai mare audienţă, n-ai cum să te gândeşti că poţi fi indus în eroare şi mai ales să fii pregătit în legătură cu cine a fost preşedintele României. Păi, atunci, scuzaţi-mă, ar trebui să ştie şi ce număr poartă la pantofi Elena Udrea (…) Este ridicol”, a spus Valentin Jucan, precizând că vrea să ducă în derizoriu această discuţie pentru a-l face să înţeleagă pe avocatul televiziunii Antena 3 ce vrea să spună, având în vedere modul în care a pus problema acesta din urmă.

    În discuţie a intervenit şi membrul CNA Dorina Rusu, care i-a spus avocatului că poate pe Julio Iglesias Jr. nu îl interesează politica.

    “E dreptul meu la opinie, personală, mi-l păstrez (…)”, i-a răspuns avocatul Daniel Ionaşcu.

    Totodată, avocatul i-a spus lui Valentin Jucan că nu crede că acesta din urmă ar spune orice într-o emisiune de televiziune. “Dacă vă rog acum să spuneţi ceva în greaca veche, veţi spune?”, l-a întrebat avocatul Daniel Ionaşcu pe Valentin Jucan.

    “Care este relevanţa? Nu are nicio relevanţă faţă de discuţie. Ce treabă are un artist într-un studio cu politica naţională?”, a spus, la rândul său, Valentin Jucan.

    “Mi se pare incredibil că dumneavoastră puteţi, ca avocat şi ca persoană particulară, să invocaţi un argument de acest tip (…) Îşi promova concertul lui, turneul lui. De ce trebuie să-l intereseze pe Julio Iglesias Jr. politica? Poate că taică-su (Julio Iglesias, n.r.) ştia cine este Traian Băsescu, dar poate că ei nu discută despre politică în familie. Nu mi se pare normal ca dumneavoastră să-i faceţi un proces de intenţie, cu atât mai mult să-l faceţi prost, pentru că el a avut buna-credinţă să participe într-o emisiune, căreia i-a ridicat cota de audienţă şi tot el este de vină că n-a ştiut cine este Băsescu. Nu se poate aşa ceva (…)”, a spus şi Dorina Rusu.

    După ce a asigurat-o de toată preţuirea sa, avocatul Daniel Ionaşcu a întrebat-o pe aceasta: “Doamna Dorina Rusu, (..) vreţi să veniţi în seara asta într-o emisiune de televiziune şi vă spun eu ceva ce să rostiţi pe post?”.

    După ce Dorina Rusu i-a răspuns că nu merge, avocatul i-a răspuns: “Asta este diferenţa dintre dumneavoastră şi domnul Iglesias”.

    “Nu am de ce să vin, dar, dacă aş avea ceva de promovat, evident că aş veni. Dar nu m-aş gândi că dumneavoastră mă puneţi să strig «Jos Băsescu», deşi poate că am strigat când a fost cazul”, i-a spus, la rândul său, Dorina Rusu.

    Discuţiile au continuat mai mult de o jumătate de oră pe acest caz, fără ca membrii CNA să ia o decizie în privinţa emisiunii “Sinteza zilei” în care a fost invitat Julio Iglesias Jr.

    Pe de altă parte, în aceeaşi şedinţă, CNA a analizat şi alte emisiuni de la Antena 3, între care şi “În gura presei”, în care Mircea Badea a făcut comentarii referitoare la Eli Roman, Stelian Negrea, Silviu Sergiu şi Cătălin Prisăcariu.

    Dezbaterile în aceste cazuri vor continua în şedinţa următoare a CNA, care, cel mai probabil, va avea loc pe 22 septembrie.

  • România TV, amendată din cauza afirmaţiilor lui Ciutacu despre răpirea celor trei ziarişti în Irak

    Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, emisinea “Breaking News”, care a fost difuzată pe 21 aprilie şi a fost moderată de Cristina Şincai. În emisiune a fost abordat subiectul audierilor care aveau loc în acel moment la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în dosarul medicului Mohamad Yassin, care a fost arestat după ce ar fi cerut două milioane de euro pentru a interveni în obţinerea unei decizii de anulare a pedepsei cu închisoarea a lui Omar Hayssam.

    În emisiune a intervenit şi jurnalistul Victor Ciutacu, care a comentat cazul: “Extraordinar, terorismul şi Omar Hayssam. Omar Hayssam a făcut infracţiuni economice şi într-un final a vrut să se scoată punând în scenă opera aia proastă cu fraierii ăia de ziarişti, de fapt unii dintre ei nu erau chiar atât de fraieri, ci erau complici cu el în toată măgăria aia şi încercau să se scoată faţă de Băsescu cu toată povestea asta. Nu e niciun terorist, nu e niciun nimic, este o găinărie făcută de un golan împreună cu un alt golan, despre asta este vorba. Că ulterior erau să ajungă lucrurile la o turnură tragică, asta e altă discuţie. Dar terorismul, ţintele lui peşte erau Ohanesian cu Marie Jeanne Ion şi Mişcoci. Unul a fost fraier, respectiv Ohanesian, iar Marie Jeanne Ion şi cu Mişcoci, să mă scuze Dumnezeu, au fost cel puţin copărtaşi la toată partea aia care a ţinut o lume întreagă cu sufletul la gură”.

    Moderatoarea emisiunii, Cristina Şincai, a spus ulterior: “Trebuie aici să avem dovezi în acest sens şi eu una nu cred în aşa ceva, dar poate aflăm din instanţă”.

    În urma difuzării emisiunii, CNA a primit o reclamaţie de la Marie Jeanne Ion. “Domnul Ciutacu a afirmat cu subiect şi predicat că noi, victimele acestui nefericit episod, suntem nişte fraieri, că şi doi dintre noi – eu şi Sorin Mişcoci – am fi fost copărtaşi la scenariul pus la cale”.

    “Au trecut 10 ani de la aceste evenimente şi consider că televiziunile au făcut destulă audienţă promovând tot felul de scenarii care nu au bază în realitate. Menirea noastră, a jurnaliştilor, este să aducem în faţa publicului adevărul sau orice informaţii care pot conduce la aflarea lui. Această afirmaţie, în care jurnaliştii îşi depăşesc atribuţiile şi, de la înălţimea unui pupitru din platou, lansează scenarii nesusţinute de probe ori chiar acuzaţii directe, este una total nefirească şi foarte departe de etica profesională, ba chiar o încalcă flagrant. Afirmaţiile domnului Victor Ciutacu mă lezează direct şi îmi provoacă pe nedrept prejudicii atât din punct de vedere social, cât şi profesional”, mai spune Marie Jeanne Ion în reclamaţia transmisă CNA.

    În şedinţa de joi, membrul CNA Radu Herjeu a spus că, fiind angajat al România TV, Victor Ciutacu reprezintă acest radiodifuzor. “Eu nu am văzut în emisiune să fie întrebată Marie Jeanne Ion ce părere are despre acuzaţia adusă. Mie mi se par hazardate asemenea acuzaţii, indiferent pe ce se bazează el”, a spus Radu Herjeu.

    La rândul său, Dorina Rusu a afirmat că această acuzaţie “de complicitate cu un terorist” este “foarte gravă”. “Poate că se discută, poate că se bârfeşte despre asta, dar nu se poate la un post serios de televiziune”, a mai spus Rusu.

    De cealaltă parte, Roxana Niculescu, directorul de programe al România TV, a spus că nu este prima dată când Victor Ciutacu îşi exprimă această opinie. “În emisiunea cu pricina, Victor Ciutacu a intrat ca invitat. Nu este prima dată când Victor Ciutacu are această opinie şi nu numai la România TV (…) În cei 10 ani de când a avut loc nefericitul eveniment atâtea teorii au circulat. Victor Ciutacu nu vine cu nicio noutate, vine şi spune nişte lucruri care s-au mai spus. Le-a spus şi el, şi alţii. Se pun semne de întrebare. Dovadă că se pun semne de întrebare este că se redeschide un dosar”, a spus Roxana Niculescu.

    Ea a mai precizat că, ulterior difuzării acestei emisiuni, Marie Jeanne Ion a fost prezentă la România TV şi şi-a spus punctul de vedere cu privire la răpirea celor trei jurnalişti români în Irak.

    În urma discuţiilor, Radu Herjeu a propus amendarea România TV cu 5.000 de lei, în timp ce Dorina Rusu a propus o amendă de 10.000 de lei, însă niciuna dintre aceste propuneri nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a putea fi aplicată.

    Ulterior, vicepreşedintele CNA, Răsvan Popescu, a propus amendarea România TV cu 7.000 de lei, propunerea fiind aplicată cu şase voturi “pentru” (Florin Gabrea, Viorel Buda, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu), în timp ce Lorand Turos, Monica Gubernat şi Laura Georgescu au votat “împotrivă”.

    Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 40, alineatul 1 din Codul audiovizual, potrivit căruia “În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt”.

    În urma aplicării acestei sancţiuni, Monica Gubernat a spus: “Aici am amendat o frază”.

    În schimb, Răsvan Popescu a afirmat: “Am amendat o acuzaţie foarte gravă şi nedovedită şi în care nici moderatorul nu a insistat să ceară dovezi”.