Clipul a fost postat pe facebook de către Alex Costea şi preluat de către pagina de Facebook oficială a Poliţiei Române. O femeie care a rămas chiar în mijlocul străzii pe un bulevard cu trafic mare în Bucureşti, a fost ajutată de către poliţişti să ajungă cu maşina pe trotuar. Din ceea ce scrie Alex în post, ei au încercat prima oară să-i pornească maşină, iar când au constatat că s-a stricat, au împins-o până aui găsit un loc pe dreapta. Mai rar aşa ceva.
Tag: clip
-
Cum au reuşit doi români să câştige 500.000 de euro din YouTube în 2016. Anul acesta vor să ajungă la 1 mil. euro
Cântecul de două minute de care vorbeam are peste 8 milioane de vizualizări până acum. Totuşi, vedetele sunt ”Oac, oac, diri-diri-dam“ şi ”Răţuştele mele pe apă s-au dus“; împreună, acestea au adus canalului TraLaLa peste 100 de milioane de vizualizări. Responsabili sunt Alexandru şi Cristina Badan, care împreună au fondat afacerea, ajunsă acum cel mai popular canal de cântece pentru copii din România. Cei doi soţi din Iaşi au pornit proiectul în 2012, din nevoia de a-i distra şi linişti pe cei mici cu muzică şi desene animate. Au căutat pe internet astfel de cântecele pentru copiii lor, dar nu au avut noroc. Aşa că au decis să-şi facă singuri astfel de clipuri. Nu au realizat ei animaţia şi nici cântecele, însă au apelat la persoanele potrivite pentru a face asta.
În prezent, TraLaLa este cel mai urmărit canal de YouTube din România pentru copii şi are o audienţă de 5 milioane de utilizatori şi 1,5 miliarde de vizualizări. Firma celor doi, Mora TV, administrează canalele de YouTube TraLaLa, Boon Boon şi LooLoo Kids, care împreună acumulează peste 20 de milioane de minute vizionate în fiecare zi, potrivit creatorilor. În mai 2017, Loo Loo Kids a depăşit milionul de abonaţi, iar numărul vizualizărilor pe canal era de peste 70 de milioane pe lună.
Ideea pentru TraLaLa a apărut în momentul în care cei doi locuiau în Bucureşti, aveau doi copii, unul de doi ani şi altul de patru ani, şi erau pe cale să devină părinţi pentru a treia oară. ”Voiam să le dăm să asculte melodii de leagăn şi nu găseam. Am început fără intenţia de a face afaceri din asta“, spun soţii Badan, care menţionează că nici nu existau metode de monetizare pe YouTube la momentul respectiv; ”am vrut să ajutăm şi alţi părinţi să rezolve această problemă“.

Despre dezvoltarea canalului, antreprenorul spune că o decizie bună a fost să creeze conţinut original, fără a pirata conţinut sau alte cântece. Nu a fost uşor. A fost nevoie să caute colaboratori potriviţi, animatori, sunetişti şi artişti care să înregistreze conţinutul; niciunul din cei doi soţi nu e nici animator, nici compozitor. El este de formaţie inginer mecanic, ”fără nicio tangenţă cu muzica, dar nici inginer nu pot spune că sunt. Am lucrat în marketing, vânzări, orice altceva în afară de muzică“. Cristina Badan este tehnician dentar cu o pasiune pentru fashion, pe care a transformat-o într-o afacere de vânzare de haine.
Cu toate acestea, au participat la crearea conţinutului. ”Mergeam la bibliotecă să căutam cărţi, manuale vechi cu muzică. Făceam poze la portativ şi le trimiteam profesoarei de muzică, apoi ea ne cânta melodia la telefon. Şi dacă ne plăcea cum sună, atunci o foloseam“, spune antreprenorul. La vremea aceea se ocupa de canal doar part time, în timpul liber, şi recunoşte că a pierdut multe nopţi ”în care am învăţat ceea ce înseamnă YouTube“.
Primele clipuri înărcate pe YouTube au fost patru cântece de Crăciun, la finalul anului 2012. Timp de doi ani au publicat conţinut la intervale iregulate, apoi din 2014, momentul în care traficul canalului a explodat, au început să publice conţinut lunar. ”Am scos chiar şi 15 cântece într-o lună“, recunoaşte el; precizează că începutul a fost dificil din cauza faptului că nu dispuneau de un buget mare pentru realizarea clipurilor.
Animaţia nu este o treabă pentru cei cu buzunarul gol, deoarece un minut şi 30 de secunde de clip animat 3D costă în jur de 10.000 de euro, dacă este realizat intern, iar dacă este externalizat acest proces, atunci costul creşte până la 30.000 de euro, potrivit lui Badan. Clipurile companiei au o durată de unu-două minute, în medie, şi sunt realizate de animatori din România şi Republica Moldova. ”A fost foarte greu să găsim colaboratori foarte buni pentru că nu dispuneam de un buget de investiţii foarte mare. Marea majoritate a colaboratorilor de acum sunt cei pe care i-am descoperit încă de atunci. Probabil că la început eram singurii care credeam în acest proiect“, spune Badan.

Pe lângă faptul că este destul de costisitor, acest proces durează destul de mult, în lipsa unor resurse hardware competente. Înainte de a încărca un clip pe YouTube, acesta trebuie randat; concret, în această fază finală, de randare, toate bucăţile video, foto, grafice, audio sunt lipite şi transformate într-un film, aşa cum îl ştim. Pentru a face acest lucru, este nevoie de o putere de procesare mare. Firma foloseşte 20 de computere ”cu cele mai noi procesoare“ pentru a randa un clip TraLaLa. În momentul de faţă, realizarea unui clip 2D durează între două şi trei săptămâni, în condiţiile în care pentru acest lucru lucrează câteva persoane; un clip 3D este finalizat în trei săptămâni şi la el lucrează în jur de 15 persoane, potrivit lui Alexandru Badan.
”Acum, dacă vrem să facem modificări pe animaţie trebuie să mai aşteptăm încă două săptămâni“, explică el. ”Dacă am avea propria staţie de randare, lucrurile acestea ar fi mai eficiente.“ În acest sens, au depus dosarul pentru a obţine finanţare din fonduri europene şi vor să investească 220.000 de euro pentru a-şi realiza propria ”fermă de randare“.
Cum se realizează un clip? Totul porneşte de la o listă de melodii, apoi inginerul de sunet realizează negativul, după care vocile sunt înregistrate de corul de copii Elena Nicolai din Iaşi. La final, inginerul de sunet pune totul la punct şi partea audio este gata. Urmează partea de animaţie, care începe cu un scenariu (storyboard) prin intermediul căruia animatorii primesc indicaţii despre cum ar trebui să arate desenul. După ce povestea este animată, se mai adaugă ultimele detalii şi efecte audio-video, apoi clipul este încărcat pe internet.
Creatorii canalului de YouTube recunosc că până anul trecut câştigau bani doar din reclamele de pe platformă, dar din 2016 au început să apară parteneriate cu companii, plasare de produse etc. Proiecte ce pot fi bănoase, dar venitul constant este asigurat în continuare de reclama online. Cifra de afaceri a companiei este situată în jurul a 500.000 de euro în 2016, iar anul 2017 se anunţă unul foarte bun pentru TraLaLa, Alexandru Badan aşteptându-se la dublarea încasărilor. În momentul de faţă, majoritatea veniturilor vin din reclama online.
Sistemul de monetizare al YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut, sistem numit «revenue share». Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general, sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde. Lui Google îi revin 45% din venituri, iar restul de 55% ajung la creator. YouTube a anunţat că 1,5 miliarde de oameni intră zilnic pe platforma lor. Adică am putea spune că 1 din 5 oameni de pe glob se uită la clipuri cu pisici pe YouTube.
-
Cum să transformi un clip de pe YouTube într-o afacere de 1 miliard de dolari
Michael Dubin a realizat Dollar Shave Club pentru a-şi ajuta un prieten să scape de surplusul de lame de ras ale tatălui său. Ideea a fost bună, marketingul făcut foarte bine, iar un clip video realizat cu 4500 de dolari a devenit viral şi a transformat ideea într-o afacere.
Dollar Shave Club este o companie ce livrează lame de ras şi produse de îngrijire personală prin poştă. Compania avea venituri de 3,5 milioane de dolari în 2012, apoi vânzările au ajuns la 225 de milioane de dolari când Unilever a cumpărat Dollar Shave Club pentru 1 miliard de dolari în 2016.
“Eu am scris scenariul pentru primul video şi un prieten de-al meu a filmat clipul. Când l-am lansat site-ul nostru a picat, iar în 48 de ore am primit 12,000 de comenzi”, povesteşte Dubin care a înfiinţat compania alături de prietenul său Marke Levine.
“Ne-am mişcat repede şi am început să vindem şi alte produse precum şerveţele pentru fund, pe care mulţi bărbaţi le foloseau în secret. Din 2015 am lansat în fiecare an o nouă categorie de produse”, spune el care recunoaşte că secretul ascensiunii companiei stă în marketing şi poveşti. “Clipurile noastre sunt biblia noastră şi ne ajută să ne menţinem vocea unică. Activitatea de marketing a fost cel mai greu pentru mine să o deleg altcuiva”, spune antreprenorul. “Este greu să recunoşti că anumiţi oameni pot face o treaba mai bună ca tine, mai ales când tu ai experienţă în acel domeniu”, adaugă el.
Clipul de la început în care Michael Dubin spune că “our blades are fucking great” a declanşat toată nebunia şi a atras 24 de milioane de vizualizări. Clipul a câştigat premii şi au urmat şi alte clipuri video care au devenit virale şi au atras la rândul lor alte premii.
Este clar că produsele vândute nu sunt revoluţionare, dar poveştile din spatele clipurilor, din spatele produselor au atras milioane de clienţi şi au asigurat succesul companiei.
-
VIDEO Dacia 1300 la crash test înainte de 1990. Cum rezista maşina românească la impactul frontal cu un camion
Înainte de 1989, Dacia folosea maşini rulate sau chiar conduse de şoferi adevăraţi, pentru a face teste de impact. Dacă vitezele de testare erau mai mari de 40 km/h, atunci maşinile erau goale.
În cazul unor teste de impact mai serioase, precum izbirea frontală cu un camion, Dacia 1300 se comportă foarte slab, având rezultate dezastruoase. Testul din clipul video de mai jos a fost realizat înainte de 1989.
IATĂ AICI CRASH TESTUL VIDEO CU DACIA 1300 LA IMPACTUL CU UN CAMION ÎNAINTE DE 1990
-
Cum a reuşit acest tânăr de 16 ani să vândă adidaşi în valoare de 1 milion de dolari
„Mi-am dat seama că dacă cumpăr 5-10 perechi de adidaşi, pentru care plătesc oameni să stea la coadă, le-aş putea vinde ulterior altor clienţi care nu au avut ocazia să-i achiziţioneze la lansare”, explică Kapelushnik. „Pot vinde o pereche şi cu 1000 de dolari”, adaugă el.
Acum tânărul susţine că are vânzări de 1 milion de dolari şi printre clienţi se află personalităţi din lumea muzicii precum DJ Khaled sau Chris Brown.
„Orice adidas ai vrea probabil că îl am şi dacă nu îl am pot să fac rost de el în 24 de ore. Dacă trebuie să faci un clip pentru o melodie şi vrei o pereche de adidaşi care se lansează peste două săptămâni tot ce trebuie să fac este să dau un telefon şi ai adidaşii pentru video”, spune Benjamin la începutul clipului The Great Big Story în care tânărul povesteşte cum şi-a început afacerea.
Şi-a plătit prietenii cu 40-50 de dolari pentru a sta la coadă pentru o pereche de adidaşi şi apoi îi vindea pentru o sumă mai mare, îndeajuns să facă un profit. Afacerea a crescut şi a încheiat înţelegeri cu două magazine, care au contracte cu Nike şi Adidas, să primească adidaşi înainte de lansarea oficială. “Îi plătesc extra. Trebuie să construim o încredere reciprocă. Este dificil pentru că magazinul poate să aibă probleme cu producătorul de adidaşi”, spune el. Benjamin susţine că-i plăteşte mii de dolari pentru a avea adidaşii înainte de lansarea oficială. Nu toate produsele le vinde imediat, unii adidaşi îi păstrează până când valoarea lor creşte.
Recunoaşte că afacerea lui nu ar fi crescut atât de repede dacă nu avea norocul să-l aibă pe Dj Khaled client. “Îi vând fiecare ediţie. Cumpără chiar mai multe perechi”, afirmă tânărul. Asta i-a deschis drumul către alţi rapperi care sunt pasionaţi de adidaşi.
Benjamin Kapelushnik îşi împarte timpul între liceu şi afacerea sa, dar nu se mulţumeşte cu puţin şi vrea să-şi extindă afacerea şi să deschide magazine în Miami, Los Angeles şi New York.
-
Cum a reuşit acest tânăr de 16 ani să vândă adidaşi în valoare de 1 milion de dolari
„Mi-am dat seama că dacă cumpăr 5-10 perechi de adidaşi, pentru care plătesc oameni să stea la coadă, le-aş putea vinde ulterior altor clienţi care nu au avut ocazia să-i achiziţioneze la lansare”, explică Kapelushnik. „Pot vinde o pereche şi cu 1000 de dolari”, adaugă el.
Acum tânărul susţine că are vânzări de 1 milion de dolari şi printre clienţi se află personalităţi din lumea muzicii precum DJ Khaled sau Chris Brown.
„Orice adidas ai vrea probabil că îl am şi dacă nu îl am pot să fac rost de el în 24 de ore. Dacă trebuie să faci un clip pentru o melodie şi vrei o pereche de adidaşi care se lansează peste două săptămâni tot ce trebuie să fac este să dau un telefon şi ai adidaşii pentru video”, spune Benjamin la începutul clipului The Great Big Story în care tânărul povesteşte cum şi-a început afacerea.
Şi-a plătit prietenii cu 40-50 de dolari pentru a sta la coadă pentru o pereche de adidaşi şi apoi îi vindea pentru o sumă mai mare, îndeajuns să facă un profit. Afacerea a crescut şi a încheiat înţelegeri cu două magazine, care au contracte cu Nike şi Adidas, să primească adidaşi înainte de lansarea oficială. “Îi plătesc extra. Trebuie să construim o încredere reciprocă. Este dificil pentru că magazinul poate să aibă probleme cu producătorul de adidaşi”, spune el. Benjamin susţine că-i plăteşte mii de dolari pentru a avea adidaşii înainte de lansarea oficială. Nu toate produsele le vinde imediat, unii adidaşi îi păstrează până când valoarea lor creşte.
Recunoaşte că afacerea lui nu ar fi crescut atât de repede dacă nu avea norocul să-l aibă pe Dj Khaled client. “Îi vând fiecare ediţie. Cumpără chiar mai multe perechi”, afirmă tânărul. Asta i-a deschis drumul către alţi rapperi care sunt pasionaţi de adidaşi.
Benjamin Kapelushnik îşi împarte timpul între liceu şi afacerea sa, dar nu se mulţumeşte cu puţin şi vrea să-şi extindă afacerea şi să deschide magazine în Miami, Los Angeles şi New York.
-
VIDEO SPECTACULOS: ai văzut vreodată cum frânează de urgenţă un TIR?
După ce ne-am uitat de 25 de ori la clip, mintea noastră a început să perceapă frânarea de urgenţă a TIR-ului ca pe ceva realizabil. Ceea ce nu am înţeles, însă, nici după a 34-a vizionare, este cum poate cineva să NU vadă un ditamai TIR-ul venind înspre tine. Daţi-i şoferului ăstuia de TIR o bere! Fără alcool, desigur.
-
Cum transformi un Golf într-o bestie care umilească pe oricine pe şosea
Ce mai poţi face dintr-un VW Golf Mk2? O mică bestie care să umilească pe oricine pe şosea, de exemplu.

