BusinessMagazin

Tag: clasa politica

  • Opinie Dragoş Pătroi: Suprafiscalizarea sărăciei sau subimpozitarea bogăţiei?

    DRAGOŞ PĂTROI, consultant fiscal, cadru universitar asociat la ASE Bucureşti

    Cu toată inflaţia de analişti economici – mulţi dintre ei care nici măcar nu au ţinut în mână Codul fiscal, darămite să-l fi citit – nu am auzit până acum analize pertinente legate de cauzele reale, pe fond, ale evaziunii fiscale şi, implicit, de posibilităţile de circumscriere a acestui fenomen în limite controlabile.

    Dincolo de promisiunile politicianiste omniprezente la şezătorile mediatice referitoare la cine reuşeşte să aducă mai mulţi bani la bugetul statului, estimarea unor venituri prin legea bugetului de stat superioare celor efectiv realizate la finalul anului a fost o constantă a ultimilor ani.

    Cum putem numi asta, optimism sau autism în raport cu realităţile economice? Spre exemplu, în anul 2013, veniturile estimate au fost de 98.182 mld. lei, iar cele efective de 88.738 mld. lei. E adevărat, şi cheltuielile efective (de 106.256 mld. lei) au fost inferioare celor estimate (de 116.359 mld. lei), dar discrepanţa venituri – cheltuieli ne arată practic că putem supravieţui (ca stat) sub 300 de zile / an fără a apela la împrumuturi. Evident, acest fapt induce o formă de presiune fiscală, generată de necesitatea procurării de noi resurse financiare publice.

    Iar această presiune fiscală se va materializa prin impozitarea – în termeni populari – a tot ce mişcă. Iar aici apare a doua greşeală strategică: nu există o limită inferioară de venit sub care să nu ne intereseze dacă se colectează sau nu impozite şi taxe (chiar dacă instituirea şi colectarea acestora este prevăzută prin legislaţia fiscală). Practic, nu este identificat un nivel critic al veniturilor sub care activitatea fiscală de gestionare şi colectare a impozitelor devine ineficientă economic, fiind mai costisitoare decât valoarea impozitelor prelevate către buget.

    În mod subsecvent celor prezentate mai sus, combinaţia paradoxală a unor elemente de asimetrie şi volatilitate normativă (iar aici mă refer, în special, la lacunele şi inconsistenţa permisivă a unor texte de lege) cu ineficienţe de natură instituţională în combaterea marii evaziuni fiscale (indiferent că vorbim de incompetenţă sau de corupţie) va deplasa demersurile organelor fiscale în colectarea impozitelor şi taxelor către o atitudine facilă şi anacronică, de tip fanariot. Mai pe româneşte spus, colectăm de la cine putem, ceea ce va conduce – implicit – la o repartizare inegală şi, mai ales, inechitabilă a sarcinii fiscale.

    În fine, în strategia de limitare a fenomenului evazionist am impresia că se pierde din vedere însăşi definiţia pe fond a acestuia: sustragerea de la declarare şi impozitare a veniturilor. În acest sens, cred că ar trebui încurajat fenomenul de declarare şi, implicit, de introducere în sfera de fiscalizare a acestor venituri. Cum? Extrem de simplu, printr-o impozitare în cote regresive pe tranşe de venit. Cu cât obţii venit (ca persoană fizică) sau profit (ca firmă) mai mare, cu atât impozitul să fie mai mic (repet, pe tranşe de venit, astfel încât şi bogatul, şi săracul să plătească acelaşi impozit pentru acelaşi venit).

    Concluzia, din punctul meu de vedere, e destul de simplă: decât să supraimpozităm sărăcia, chiar şi dincolo de limita de subzistenţă, mai bine (sub)impozităm bogaţia. Evident, la un nivel stimulativ din punctul de vedere al conformării voluntare, că doar trebuie recompensată şi capacitatea de a genera venituri suplimentare peste medie. Desigur, acest fapt poate inflama spiritele în rândurile clasei muncitoare, dar îmi place să cred că dictatura clasei proletare a rămas doar o noţiune din manualele de istorie.

    Cine ar pierde în acest caz? În mod sigur, beneficiarii banilor negri, cei care acordă protecţie contra cost şi în afara legii. Iar cei care fac bani vor prefera să plătească impozite decente, atâta timp cât sumele mari de bani sunt impozitate la un nivel care face nestimulativă plata unor „comisioane„, mai ales comparativ cu riscurile asociate în cauză. La urma urmei, pragmatic vorbind, totul se reduce la o problemă de costuri, nu?

  • Comemorarea a 24 de ani de la Revoluţia din ’89, în Capitală – Banner la depunerea de coroane: “Întrebaţi-l pe Iliescu cine a deturnat Revoluţia”

     Organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, ceremoniile militare au început dimineaţă, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei. Acolo, s-a intonat imnul României, a avut loc o slujbă de pomenire a eroilor şi au fost depuse coroane de flori, în prezenţa a câteva zeci de persoane, între care rude ale victimelor din decembrie 1989.

    În jurul orei 12.30, ceremoniile s-au mutat la troiţa din Piaţa Universităţii, unde circulaţia a fost restricţionată temporar pe bulevardul Nicolae Bălcescu, sensul spre Piaţa Romană. La eveniment au participat militari din Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul” şi aproximativ 100 de persoane, între care şi un grup de revoluţionari, cu două bannere. Pe unul dintre acestea era scris mesajul “Nu mistificaţi isoria recentă, domnilor istorici. Întrebaţi-l pe Iliescu cine a deturnat Revoluţia din decembrie 1989, cine sunt vinovaţii pentru victime, cine sunt vinovaţii pentru mineriade, când se vor repara prejudiciile. Vrem adevărul. Semnat: Un supravieţuitor”, iar prin celălalt banner se cerea “lustrarea clasei politice instalate după ’89”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coşmarul bijutierilor din România: “Clasa politică vrea să arate că ia de la bogaţi ca să dea la săraci”

    “A fost o mişcare demagogică prin care clasa politică a vrut să arate că ia de la bogaţi ca să dea la săraci”, este părerea lui Alessandro Amato, italianul care deţine în România magazinele Cellini, Swarovski, Gucci şi Paul & Shark, în ce priveşte măsura guvernului de a introduce acciza pe lux ca metodă de a contrabalansa reducerea TVA la pâine. Sodo Migliori, compania care administrează mărcile Cellini, Swarovski şi Gucci, cu o cifră de afaceri estimată la 21 de milioane de euro, este una dintre cele mai mari care vor fi afectate de măsura de accizare a produselor de lux, care prevede ca pentru bijuteriile din aur să se plătească o taxă de un euro/gram la aurul de 14 K şi de doi euro/gram la aurul care depăşeşte această valoare. Excepţie de la această regulă fac verighetele. Astfel, un gram de aur tranzacţionat la bursa din Londra costă circa 40 de dolari, dar pe rafturile retailerilor autohtoni ajunge să îşi dubleze valoarea. Între lingoul de aur şi colierul cumpărătoarelor intervin costurile de prelucrare, valoarea impusă de brand, taxa pe valoare adăugată şi noua acciză pe lux.

    Cumulat cu celelalte produse catalogate ca fiind de lux de către Ministerul Finanţelor Publice, taxa ar aduce statului circa un milion de euro, potrivit reprezentanţilor pieţei, sumă care nu compensează gaura de 25 de milioane de euro rezultată din reducerea TVA la pâine, argumentul dat în scrisoarea de intenţie către FMI. „A fost o soluţie care a venit peste noapte şi care nu a făcut decât să copieze vechiul sistem de accize, care este aplicat şi în Republica Moldova„, spune Amato. El adaugă că România este singura piaţă din Uniunea Europeană unde sunt aplicate accize pe bijuteriile de lux. Acestea au mai existat până în 2010, dar au fost eliminate pentru a evita declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României şi aplicarea unor sancţiuni. Italianul este implicat în prezent în procedurile birocratice care ţin de introducerea acestei taxe, pe care le numeşte „hârţogărie inutilă”.

    „Este un chin. Pentru a face importul de bijuterii trebuie să plătim acciza în avans, iar aceasta nu mai depinde doar de Ministerul Finanţelor, ci şi de Direcţia Generală a Vămilor. Au apărut deja probleme referitoare la socoteli, documentaţie, personal la ghişeu care nu are timp pentru noi şi care întârzie acordarea autorizaţiei.„ Procedura despre care vorbeşte Amato este explicată de Daniela Zar, tax senior manager în cadrul ZRP Tax: comercianţii de bijuterii au obligaţia de a se înregistra ca plătitori de accize la autoritatea competentă, o acţiune destul de anevoioasă. În plus, retailerii au obligaţia de a plăti accizele înainte de a vinde produsele, fapt ce va afecta în mod negativ situaţia lichidităţilor firmelor.

    „Legea se aplică teoretic de la 1 septembrie, dar timp de o lună nu am putut reînnoi stocurile din cauza aprobărilor pe care trebuia să le primim de la autorităţi, acestea nefiind pregătite pentru introducerea taxei„, descrie şi Andreea Ioniţă Loukas, director general la Micri Gold, primul boutique de bijuterii de lux deschis pe piaţa locală, cu afaceri estimate la circa 2 milioane de euro.

  • Guvernul va iniţia o dezbatere cu întreaga clasă politică pentru un plan consensual de dezvoltare

     Executivul apreciază că astfel va putea fi elaborată o Strategie de dezvoltare pe termen mediu si lung.

    Premierul Victor Ponta a afirmat că speră să atragă cât mai mulţi reprezentanţi ai clasei politice la această dezbatere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Clasa politică este incorectă în toată Europa, de la căderea comunismului, de 20 de ani

    Potrivit lui Băsescu, “clasa politică este incorectă în toată Europa de la căderea comunismului, de 20 de ani”. “Până atunci a fost nevoie să inventeze statul social, statul asistenţial aş putea spune, pentru că trebuia contrabalansată ideologia comunistă în care statul dădea fiecăruia ce îi trebuie”, a spus Băsescu. Potrivit acestuia, oamenii politici europeni nu au ştiut unde să se oprească. “Au îndatorat statele pentru a creşte continuu salariile, pensiile, programele sociale”, a afirmat şeful statului la emisiunea “După 20 de ani”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro